Pietre aruncate, datorii asumate
Aveam vreo 15 ani când am început să ies în oraș cu prietenii. Eram deja o domnișoară, iar jocurile copilăriei de pe strada mea își pierduseră farmecul – așa cum era firesc. Intrasem într-o altă etapă a vieții, devenisem adolescentă. Și, cum se întâmplă adesea la vârsta aceea, prietenii mei erau mai mari decât m…
