Am scris o carte despre noi - Irina Binder


Am scris o carte despre noi - Irina Binder

Numar de pagini: 288
Format: 130 x 200
Editie: Necartonata
Greutate: 0.20 Kg
Editura: Bookzone
Anul publicarii: 2023
ISBN: 9786303050560


Cumpără cartea Am scris o carte despre noi de Irina Binder de la librăria ta preferată aici:

Citește despre carte:

O poveste emoționantă și înduioșătoare, desprinsă din realitatea fiecăruia dintre noi, cu personaje recognoscibile și palpabile, care îmbină nuanțele iubirii și ale prieteniei, cu pierderea, suferința și trădarea, dar nu fără a oferi cel puțin o lecție de viață și o doză de optimism cu care să înfrunți mai ușor problemele, demonii interiori sau prietenii falși.
O poveste cu și despre oameni. Despre trădare și despre puterea de a o lua de la capăt. Despre boală și despre puterea de a te vindeca. Despre iubire și curajul de a simți din nou.


Fragmente din carte:

Dragostea întregește un om, i-a răspuns prompt el. Nu știu la ce miracol speri tu, nu știu ce aștepți, nu știu ce planuri ai și nu am idee de ce amâni să te lași iubită și să iubești. Dar, prietenă scumpă inimii mele, ar trebui să știi că nimic nu te poate completa și nu te poate face mai puternică și mai fericită decât dragostea cuiva, decât iubirea și grija cu care te poate sprijini un alt suflet. Pentru că noi, oamenii, asta facem – sau cel puțin asta ar trebui să facem – ne sprijinim unii pe alții. Dar se pare că tu ai o ordine a ta, una de neînțeles pentru mine, recunosc.
Fiindcă nu i-am înțeles niciodată pe oamenii care amână să fie, pur și simplu. Care amână să se bucure de propria ființă și să-și trăiască viața exact așa cum este în fiecare moment al ei, să lase lucrurile să se întâmple așa cum vin, fără a aspira la perfecțiune, la lucruri ideale, greu de împlinit, uneori imposibil de găsit oriunde ai căuta. Care uită cât de importantă este fiecare clipă pe care o trăiesc și care cred că doar atunci când își vor atinge anumite obiective vor fi reușit să demonstreze, lor și celorlalți, că sunt suficient de buni și că abia atunci vor merita să se bucure de viață și de tot ceea ce vine la pachet odată cu ea, oameni minunați altfel, dar care consideră că au nevoie de aceste victorii personale ca să fie apreciați și iubiți.
Și uite așa trece viața pe lângă cei care amână să trăiască până atunci când vor ajunge să aibă greutatea „ideală”, până atunci când își vor renova locuința, până ce-și vor schimba mașina cu una mai grozavă, până ce, cred ei, vor fi mai frumoși, mai bogați, mai buni și mai cine știe cum pentru a fi acceptați de ceilalți. Uitând că, și dacă am fi perfecți, tot nu am putea mulțumi pe toată lumea. Și mai ales uitând că tot ceea ce are un om mai frumos și mai valoros se află în inima sa. Că noi, oamenii, în adâncul inimii noastre nu ne dorim și nu căutăm forme, noi iubim suflete.


Vreți să știți ce regretă omul atunci când află că nu mai are mult de trăit? Omul nu mai regretă ce a făcut, ci tot ce nu a făcut, tot ce și-a refuzat, tot ce a amânat crezând că va avea tot timpul din lume să le facă pe toate. Omul regretă că i-a fost teamă să trăiască așa cum ar fi vrut, așa cum era drept să trăiască, regretă că i-a dat lumii mai multă importanță decât și-a dat șieși, regretă că nu a îndrăznit să fie așa cum a simțit, că a trăit purtând o mască, ascunzându-se, de parcă i-ar fi fost rușine să se arate așa cum e, de parcă ar fi comis un păcat capital fiind ceea ce i-a fost scris să fie, cu bune și cu rele. În ceea ce mă privește, am multe regrete.


Și iată cum, într-o clipă, viața ți se poate schimba brusc. Traiectoria zilelor tale, pe care o credeai stabilită deja și cât se poate de sigură, se modifică dramatic fără ca tu să mai poți să faci ceva pentru a readuce totul pe linia cunoscută și plină de certitudini. Nu mai contează ce planuri aveai, ce visuri aveai, care erau prioritățile tale, care-ți erau pașii de urmat. Viața te pune la punct cum numai ea știe să o facă și îți arată că lucrurile nu se întâmplă cum vrei tu și când vrei tu, că destinul are rezervate „proiecte” pentru întâmplări mai presus de tine, că întotdeauna poate interveni neprevăzutul care-ți poate anula toate calculele, toate acele planuri prestabilite de tine.


Cumpără cartea Am scris o carte despre noi de Irina Binder de la librăria ta preferată aici:

Au scris despre carte: