Dragii mei,
dacă mi-ar fi spus cineva înainte să scriu cartea Fluturi că aceasta va fi atât de îndrăgită, că va ajunge bestseller, că timp de 3 ani
şi jumătate va fi pe locul 1 în topul vânzărilor, că voi primi propuneri pentru ecranizarea cărții şi că lumea va cere insistent
publicarea unui al 3-lea volum, nu aş fi crezut. Dar iată că nu se ştie
niciodată unde duce un drum dacă nu faci primul pas.
Timp de doi ani mi-aţi
trimis mii de mesaje şi comentarii pe blog și pe paginile mele de Facebook,
m-aţi abordat când m-aţi întâlnit şi aţi făcut presiuni asupra editurii să
publicăm volumul 3. Aţi cerut continuarea poveştii şi mi-aţi mărturisit că vă
este dor de personaje şi de acele trăiri pe care le-aţi avut citind Fluturi.
Volumul 3 mi l-am smuls din suflet şi am făcut-o de dragul vostru. Sau aş putea
spune că nu am trimis spre voi o carte, ci mi-am trimis sufletul, dornic să vă
îmbrăţişeze, dar şi să fie îmbrăţişat.
Povestea cărţii Fluturi v-am spus-o aici: Povestea cărții Fluturi. Aş putea scrie o carte despre toată această experienţă, despre
bucuriile pe care mi le-a adus, despre lecţiile de viaţă, dar mai ales despre
oamenii minunaţi pe care i-am cunoscut, pe care simt că Dumnezeu mi i-a adus în
viaţă ca pe nişte daruri menite să-mi confirme cât de mult mă iubeşte.
Cartea Fluturi vol.3 este deja disponibilă la Libris şi
se poate comanda (cu transport gratuit) aici: FLUTURI-vol-3
Primele 500 de cărţi comandate vor avea autograful meu,
oferit cu mult drag.
Odată cu publicarea volumului 3 a fost publicată și ediția revizuită a volumelor 1+2.
Odată cu publicarea volumului 3 a fost publicată și ediția revizuită a volumelor 1+2.
Doresc să vă împărtăşesc o veste frumoasă legată de
publicarea volumului 3. Libris a decis ca în perioada iunie-august să doneze 3%
din vânzările cărţii Fluturi vol 3, unei cauze caritabile.
Propunerea lor de a dona 3% din vânzările cărţii Fluturi
unei Asociaţii Umanitare m-a bucurat nespus şi mi-a confirmat încă o dată că
pentru Libris nu contează doar profitul ci şi satisfacţia de a dărui, de a
ajuta şi de a-i inspira şi pe ceilalţi să facă lucruri frumoase. Am văzut în
această propunere ocazia perfectă pentru a susţine Asociaţia Umanitară "Dreptul la Viaţă" Huedin, o asociaţie de care sunt ataşată sufleteşte, deoarece
apariţia acesteia a fost inspirată chiar de cartea Fluturi şi de acţiunile
caritabile în care m-am implicat. Alături de membrii acestei asociaţii am adus
bucurie în multe suflete şi am mobilizat şi alţi oameni să ni se alăture.
Mulţumesc echipei Libris - o echipa de oameni excepţionali- pentru o şansă atât
de frumoasă şi pentru că astfel şi Fluturi 3 va însemna continuarea unei
poveşti care a schimbat în bine vieţile multor oameni!
Aici puteți citi mai multe detalii despre această acțiune: Libris.ro va dona 3% din valoarea rezultata in urma vanzarilor cartii Fluturi 3
Pentru publicarea volumului 3 vreau să aduc mulțumiri întregii
echipe a Editurii For You, doamnei Monica Vişan - fondatoarea editurii şi cea
care a avut inspiraţia să-mi publice cartea - fiind convinsă de impactul pozitiv asupra publicului; doamnei Camelia Soceanu pentru dăruirea şi profesionalismul
cu care administrează Editura For You; doamnei Carmen Terţiu - un om minunat şi
un redactor excepţional! Pentru coperta frumoasă îi mulțumesc bunei mele prietene Bianca Demian!
Vreau să le mulţumesc şi tuturor celor care fac posibil ca
Fluturi să ajungă la voi, tuturor librăriilor şi curierilor!
Iar vouă, cititorilor mei, vă mulţumesc pentru că sunteţi
mereu buni cu mine, pentru că mi-aţi confirmat de fiecare dată că am cititori
minunaţi! Mă mândresc cu voi, sunt recunoscătoare şi vă asigur de toată
preţuirea mea.
Cu multă dragoste, a voastră mereu,
Irina Binder
![]() |
![]() |