Cea mai apropiată prietenă pe care am avut-o în copilărie
era vecina mea, o fetiţă care avea aceeaşi vârstă cu mine. Eram nedespărţite,
dar totodată ne certam foarte des. Ea era o fire mai greu de mulţumit şi
adesea trebuia să mă supun dorinţelor ei, pentru a-i face pe plac. Ori de câte
ori refuzam să îi fac pe plac, aceasta se supăra şi nu vorbea cu mine zile
întregi. Era orgolioasă şi nu venea niciodată să caute împăcarea… iar asta mă
durea. Îmi lipsea compania ei şi făceam tot posibilul să mă împac cu ea.
Într-o zi, când ea s-a supărat pe mine, tata m-a surprins în
faţa porţii cum îmi ceream iertare de la ea. Dar ea mi-a întors spatele şi a
plecat, lăsându-mă plângând.
- De ce ţi-ai cerut iertare? – m-a întrebat tata.
- Nu ştiu… - am
spus.
- Cum nu ştii? Ai
greşit cu ceva?
I-am povestit
tatălui meu de ce se supărase prietena mea, iar el a înţeles că eu nu îi
greşisem cu nimic.
- Nu trebuia să
îţi ceri iertare. – mi-a spus tata.
- Dar nu ai spus
tu că cine e mai bun, lasă de la el?
- Da, dar asta nu
înseamnă că trebuie să te umileşti şi să cerşeşti prietenie şi iubire. Ştiu că
ţii la ea, dar dacă şi ea ar ţine la tine nu te-ar obliga să te umileşti în
faţa ei şi să ceri iertare pentru greşeli care nu există. Am văzut că ori de
câte ori sunteţi certate, tu te duci la ea. De ce faci asta?
- Pentru că e
prietena mea şi ţin la ea….
- Dar ea nu e
prietena ta? Ea nu ţine la tine? Te-ai gândit vreodată de ce este ea
prietena ta şi ce vede în tine? Eşti cu adevărat o prietenă sau doar un copil
cu care să îşi piardă timpul?
Atunci am revăzut multe episoade dintre mine şi prietena mea, momente în care ea m-a făcut să plâng nemeritat şi în care m-a supus umilinţei de a-mi cere iertare pentru greşeli închipuite. În disperarea mea de a nu o pierde eram în stare de orice…
Atunci am revăzut multe episoade dintre mine şi prietena mea, momente în care ea m-a făcut să plâng nemeritat şi în care m-a supus umilinţei de a-mi cere iertare pentru greşeli închipuite. În disperarea mea de a nu o pierde eram în stare de orice…
Şi am realizat atunci un adevăr dureros: că ea nu mă preţuia
la fel cum o preţuiam eu. Am înţeles că purtarea prietenei mele nu era datorată
firii ei capricioase, ci lipsei iubirii.
Chiar și acum, ca adult, mi se mai întâmplă să mă străduiesc să țin cu disperare alături de mine oameni pe care-i iubesc. Mă trezesc justificându-mă pentru neputințele mele și făcând eforturi să fiu cât mai atentă, cât mai prezentă, cât mai bună pentru ei… Cu toate acestea realizez că niciun efort nu este de ajuns, că nu mi se recunoaște niciun merit și că nu sunt iubită, ci doar folosită...
Chiar și acum, ca adult, mi se mai întâmplă să mă străduiesc să țin cu disperare alături de mine oameni pe care-i iubesc. Mă trezesc justificându-mă pentru neputințele mele și făcând eforturi să fiu cât mai atentă, cât mai prezentă, cât mai bună pentru ei… Cu toate acestea realizez că niciun efort nu este de ajuns, că nu mi se recunoaște niciun merit și că nu sunt iubită, ci doar folosită...
Sufletul omului
este dependent de apropiere, de prietenie şi de iubire. Dar nu toţi oamenii pe
care-i avem aproape ne pot fi prieteni… Pe unii dintre ei ni-i aduce viaţa în
preajmă, ca vecini, colegi, sau cunoştinţe din anturaj… Am văzut prietenii care
s-au terminat de îndată ce "geografia" nu a mai fost favorabilă, adică de îndată
ce una dintre persoane a trebuit să plece în alt oraş, în altă firmă şi poate
chiar şi doar cu două birouri mai departe… Şi astfel, vechii prieteni au fost
înlocuiţi cu alţii noi, aproape din punct de vedere geografic şi la îndemână.
Cred cu tărie că nu poate exista prietenie fără iubire. Dar
nu poţi forţa pe cineva să te iubească.
Uneori ne amăgim cu prietenii imaginare, crezând că
sentimentele ne sunt împărtăşite. Şi
ne trezim la un moment dat că în loc să avem un prieten alături, avem de fapt
un străin…
Cert este că un
om care iubeşte şi preţuieşte pe cineva, nu îl răneşte, nu îl oboseşte cu
capricii și frustrări personale, nu revendică mereu drepturi şi nu pretinde tot
timpul să i se ofere… Prietenia înseamnă libertate și iubire, înțelegere, devotament,
răbdare, armonie și nicidecum teamă, justificări inutile și eforturi pentru
a ține omul lângă tine...