Iartă-te, mamă, pentru puținele clipe în care ai îndrăznit să te bucuri de ceva! Cum ai îndrăznit?...
Iartă-te pentru atunci când ai avut curaj să savurezi o prăjitură, iartă-te pentru că după ani de zile ai mers la o piesă de teatru, iartă-te că ți-ai cumpărat un ruj bun! La ce ți-au folosit?...
Iartă-te pentru că îți dorești un pat comod și o lenjerie brodată, iartă-te că visezi și tu la lucruri lumești și firești, la o vacanță, la puțină mângâiere, la puțină iubire... Tu? Ce curaj!...
Iartă-te pentru prea puținele zile în care nu ai reușit să faci tot ce trebuia, pentru atunci când ai fost prea obosită, pentru rarele momente în care ai spus „Nu!”, pentru atunci când nu ai mai putut să le duci pe toate. Pentru că ești om...
Iartă-te pentru tot ce nu ai reușit să oferi, iartă-te că nu ai avut cum să te împarți la o mie, ci doar la toți oamenii pe care i-ai iubit! Și n-au fost puțini cei dragi...
Iartă-te pentru puținele clipe în care ai reușit să ațipești după amiaza, pentru prea rarele momente de liniște de care te-ai bucurat. Pentru că ai avut nevoie, altfel ai fi renunțat și la ele...
Iartă-te, mamă, pentru toate reproșurile care ți s-au făcut, iartă-te pentru tot ce nu ai reușit să duci până la capăt atunci când credeai că ești supraom. Nu erai. Erai doar o mânuță de femeie...
Dar iartă-te, mamă, și pentru toate paharele de șampanie nebăute, pentru toate zilele în care nu ți-ai alocat timp să te aranjezi ca să te simți frumoasă, iartă-te pentru fiecare dată când nu ai folosit parfumul tău scump, știind că dacă îl vei consuma nu-ți vei mai lua altul! Ai renunțat la bucurii mărunte dar esențiale pentru tine...
Iartă-te și pentru durerea de oase pe care ai dobândit-o dormind ani la rând pe canapeaua incomodă din sufragerie, doar pentru a le asigura celor dragi un somn odihnitor și intimitate. Pentru că te-ai gândit numai la ceilalți...
Iartă-te pentru mâinile și picioarele obosite după atâția ani de trudă și iartă-ți ridurile cu care te-ai trezit într-o bună zi pe chip! Pentru că timpul nu te-a iertat atunci când tu erai prea ocupată să-i faci pe alții fericiți...
Iartă-te și pentru toți pantofii pe care nu ți i-ai cumpărat, considerând că ai tăi încă mai sunt buni așa tociți cum erau și că ai preferat să le mai cumperi celor dragi încă o pereche, chiar dacă aveau destule. Ca să fie ei mulțumiți și mereu în pas cu moda...
Iartă-te pentru că ai fost la coafor doar când a trebuit să mergi la vreun eveniment (rar!), pentru că ai renunțat la atât de multe, pentru că ți-ai amânat fericirea și ți-ai abandonat atâtea visuri proprii! Visurile celorlalți erau mereu mult mai mărețe și mai importante...
Iartă-te pentru toate cireșele pe care nici măcar nu le-ai gustat doar pentru a le lăsa celor dragi și iartă-te că în toată viața ta ai văzut marea de prea puține ori! Sau chiar deloc...
Iartă-te pentru că de multe ori casa ți-a fost ca un loc de muncă, ca o închisoare ori ca un hotel sau ca un restaurant pentru alții, ca un refugiu pentru sufletele rănite, și atât de rar ți-a fost ca un cămin, ca locul în care să te bucuri și să-ți găsești liniștea! Pentru că niciodată nu era vorba despre tine ci numai despre alții...
Iartă-te pentru toate momentele de singurătate, pentru că doar ție ți-a fost dor când cei dragi se bucurau de viață departe de tine. Ai avut prea mult suflet...
Iartă-te că ți-ai ascuns durerile și temerile, că nu ai îndrăznit să te plângi, că ai lăcrimat pe ascuns, că nu te-a mângâiat nici vântul când ți-a fost rău, că nu te-a știut nimeni când nu ai mai putut, că nu ți-a adus nimeni când nu ai avut! Pentru că nu ai vrut să fii povară nimănui, ci numai lumină...
Iartă-te pentru că ai crezut că ai doar îndatoriri, nu și drepturi, iartă-te pentru că ai crezut că trebuie doar să oferi, nu și să primești, iartă-te pentru că ai considerat că nu ți se cuvin atât de multe lucruri! Erai mereu ultima pe lista priorităților...
Iartă-te, mamă pentru că acum, târziu, ți-ai amintit că ești femeie și că viața nu înseamnă doar să muncești și să oferi altora totul.
Iartă-te pentru că le-ai aparținut tuturor, dar ție prea puțin. Asta se numește dăruire...
Iartă-te pentru toate momentele în care nu ai fost înțeleasă, pentru atunci când ai fost alungată, pentru atunci când în loc să fii întâmpinată cu iubire ai avut parte de răceală. Oamenii greșesc, dar tu i-ai iubit și dincolo de erorile lor...
Iartă-te că ai trăit pentru ceilalți și că i-ai iubit pe toți mai mult decât pe tine!
Iartă-te că ai cerut prea mult de la tine și prea puțin de la alții.
Iartă-te pentru că te-ai irosit, te-ai neglijat și ți-ai abandonat sufletul.
Iartă-te pentru toate momentele în care nu ți s-a spus „Mulțumesc!”, „Iartă-mă!”, „Mi-e dor de tine!”, „Ești minunată!”, „Te iubesc!”.
Iartă-te pentru toate așteptările, pentru toate renunțările, pentru toate neputințele tale!
Iartă-te că ai tăcut atât, că ai iertat atât, că ai uitat atât!
Iartă-te că ai fost mai bună decât ceilalți, că ai avut o inimă mai generoasă ca a altora, că ai simțit mai mult decât ai spus cu voce tare și că ai iubit mai presus de tine.
Iartă-te, mamă! Iar pe noi iartă-ne pentru că nu am știut ce înseamnă o mamă!