Numar de pagini: 464
Format: 130 x 200
Editie: Necartonata
Greutate: 0.45 Kg
Editura: Bookzone
Anul publicarii: 2023
ISBN: 9786303051611
Cumpără cartea Fluturi vol.2 de Irina Binder de la librăria ta preferată aici:
Citește despre carte:
În cel de-al doilea volum al seriei Fluturi, Irina, Robert și Matei își continuă povestea de iubire, dar se regăsesc prizonieri ai propriilor inimi și lupte interioare, și astfel învață că nici cele mai frumoase flori nu înfloresc fără a trece prin furtuni devastatoare.
Citind, te vei pierde pentru o clipă în labirintul inimii umane și vei fi pus față în față cu propria suferință, dar și cu propria fericire. Le vei recunoaște din prima și le vei îmbrățișa cu înțelepciune, ca pe un prieten vechi, căruia îi ești recunoscător că te-a învățat atât de multe lucruri despre curajul de a iubi, despre rănile care te definesc și despre visul de a-ți găsi pacea în brațele sufletului tău pereche.
Seria Fluturi de Irina Binder este o experiență! Una care continuă să răsune în sufletul tău mult timp după ce pagina a fost întoarsă.
Fragmente din carte:
Atunci când suntem înșelați de către partenerul de viață, ne pierdem nu numai încrederea în el, ci și încrederea în sine. Iar ca femeie, te întrebi dacă nu cumva el a căutat ceva mai bun la alta și ajungi până într-acolo încât să te desconsideri, să crezi că nu ești suficient de frumoasă, de atrăgătoare și de dorită. Se spune că un bărbat inteligent înșală fără ca partenera lui să afle vreodată. Dar se mai spune și că femeile simt atunci când sunt înșelate.
Pe drumul vieții mele m-au însoțit și oameni care, la un moment dat, mi-au dat brânci. Au așteptat un moment vulnerabil ca să mă poată împinge, pentru că știau că, numai dacă aș fi fost căzută la pământ, aveau șansa să mă calce în picioare. Dar nu i-am lăsat să o facă și nu am dat nimănui satisfacția de a mă vedea la pământ. M-am ridicat din nou în picioare, dar cu spatele la ei, pentru că, dacă m-aș fi ridicat fiind cu fața înspre ei, aș fi ajuns la un moment dat în genunchi sub ochii lor... Și numai Dumnezeu merită să îngenunchezi în fața Sa. Așa că m-am ridicat cu spatele la ei și nu am privit înapoi. Am lăsat acolo, jos, durerile și dezamăgirile, mi-am luat cu mine speranța, visurile și am lăsat încrederea să-mi conducă drumul. Ei au rămas acolo, jos, în locul din care mă ridicasem eu, și, în timp ce urcam pe drumul meu, privind la un moment dat înapoi, îi vedeam din ce în ce mai mici, până când au dispărut...
Cumpără cartea Fluturi vol.2 de Irina Binder de la librăria ta preferată aici: