Le mulţumesc

Le mulţumesc…

Celor care m-au abandonat în momente grele ale vieţii mele, fiindcă datorită lor am învăţat să nu mai depind de nimeni.

Celor care s-au declarat prieteni doar pentru a-și atinge scopurile, fiindcă datorită lor am învățat să nu mă mai grăbesc să numesc „prieten” pe oricine. 

Celor care m-au dezamăgit, fiindcă datorită lor am învăţat să nu mai cred în promisiuni şi să nu mai am aşteptări de la oricine.

Celor care au răspuns cu rău la bunătatea mea, fiindcă de la ei am învăţat că nu oricine merită să i te dăruieşti și că nu oricine se poartă echitabil.

Celor indiferenţi la iubirea mea, fiindcă datorită lor am învăţat că iubirea nu obligă la nimic.

Celor care au făcut din poveştile mele de viaţă motiv de bârfe şi de batjocură, fiindcă de la ei am învăţat că nu oricine e demn să aibă acces la intimitățile mele, că unii sunt incapabili să respecte intimitatea cuiva şi să-i înţeleagă durerile.

Celor care, atunci când am avut nevoie de o vorbă bună și de o mângâiere, au tăcut și au stat cu brațele încrucișate, fiindcă de la ei am învățat că unii sunt atât de săraci încât n-au nimic de dăruit.

Celor care m-au criticat, fiindcă m-au ambiţionat să evoluez şi să-mi dovedesc ce pot.

Celor care au încercat să mă minimalizeze şi să mă facă să decad, fiindcă prin exemplul lor detestabil m-au determinat să preţuiesc echilibrul, cinstea şi omenia.

Celor care m-au folosit, fiindcă datorită lor mă pot bucura de faptul că am fost utilă și că n-am trecut degeaba prin viețile lor.

Celor care m-au îmbrâncit când mi-a fost greu, fiindcă datorită lor am învăţat că nu orice mână întinsă oferă sprijin şi ajutor.

Celor care m-au trădat şi care m-au nedreptăţit, arătându-mi cât de urâţi pot fi, fiindcă m-au făcut să îmi doresc să nu fiu niciodată ca ei.

Celor care m-au judecat, pentru că de la ei am învăţat că orice om mic se poate crede mare arătând spre alţii cu degetul, dar că numai un spirit superior ajută omul să se ridice.

Celor care au încercat să mă distrugă şi să îmi tulbure pacea sufletului, fiindcă datorită lor am aflat cât de puternică sunt.

Celor care au încercat să îmi facă rău, pentru că datorită lor am învăţat că răutatea este o slăbiciune și că omul slab nu va putea învinge niciodată un om puternic...

Fragment din Cartea Insomnii

Nu-mi plac bârfele și intrigile!

Eu nu dezvolt simpatii sau antipatii în funcţie de preferinţele altora. N-am făcut asta nici măcar atunci când eram copil şi când nu aveam discernământ. 
Zadarnic mi-ar spune alte persoane tot felul de poveşti despre un om, fiindcă nu îmi fac păreri bazate pe zvonuri. 
Ba chiar mă irită cei care îşi permit să îmi judece alegerile şi să îmi dea sfaturi cu privire la persoanele cu care relaţionez. Este problema mea pe cine plac şi cu cine mă asociez, iar lumea n-are decât să mă pună pe acelaşi plan cu cei cu care defilez. Îmi asum asta. 

Acestea fiind spuse, consider că fiecare om are datoria să respecte alegerile celorlalți.  

Nu vă mai obosiţi să îmi veniţi cu poveşti şi avertismente despre alte persoane, sperând că îmi veți schimba părerile şi sentimentele. Lăsaţi-mă să greşesc făcând alegeri proaste (dacă e cazul)... cu siguranţă trebuie să trec prin anumite experiențe dacă mi-a fost dat să cunosc anumiţi oameni. 

Cu timpul am învăţat că nimeni nu cunoaşte pe cineva atât de bine încât să îl poată descrie în adevărata lumină și că foarte rar se va obosi cineva să îmi laude o persoană (indiferent cât bine i-a făcut), dar că de îndată ce a existat o divergenţă, cel lezat va încerca să denigreze cealaltă persoană. 
Şi am mai învăţat că nimeni nu este atât de imaculat din punct de vedere moral încât să arate cu degetul alte persoane... 

Azi m-au bucurat...

... aceste daruri neașteptate de la două femei fantastice: Mihaela Rădulescu Schwartzenberg  și  Carmen Voinea Răducanu! 

Nu știu ce am făcut să merit o asemenea bucurie, dar vă mulțumesc cu toată inima, dragile mele doamne!  

Sunt copleșită de emoții! 

Cu Dumnezeu în suflet...

Cu riscul de a-i supăra pe cei care cred altfel decât mine, dar eu sunt de părere că pentru a „ajunge” la Dumnezeu, n-ai nevoie de intermediari, n-ai nevoie de literatură de specialitate şi nici de oameni care să te convingă să crezi în El şi care să îţi spună care sunt legile lui Dumnezeu. Cred într-o singură lege universală: IUBIREA. Iubirea nu lasă oamenii să înfăptuiască nedreptăţi, nu-i lasă să se abată de la drumul corect, nu-i lasă să fie răi.

Fiecare om îl caută pe Dumnezeu atunci când este pregătit. Unii au nevoie de mai mult timp, de mai multe experienţe... 

Nu cred în lucrurile forţate... aşa cum nu cred în credinţa/iubirea celor care îl caută pe Dumnezeu prin Biserici şi Mănăstiri doar atunci când sunt disperaţi.

Este nevoie de o chemare... şi nu trebuie să te ţină nimeni de mână, nu trebuie să îţi explice nimeni ce înseamnă credinţa, aşa cum nimeni nu te învaţă cum să iubeşti. Te naşti cu iubirea, iar credinţa este IUBIRE. Nu teamă. Nu supunere oarbă. Nu interes.

Nu ştiu dacă am făcut bine sau nu, dar i-am refuzat mereu pe cei care au încercat să mă „ajute” să îl cunosc pe Dumnezeu. Este la fel ca şi cu oamenii: cum ar fi să îi iubim sau să îi detestăm în funcţie de felul în care ni-i prezintă alţii?

Oricine poate vorbi despre Dumnezeu, dar nu oricine poate spune adevărul despre El, fiindcă nu oricine îl cunoaşte cu adevărat. La fel ca şi cu oamenii. Oricine poate vorbi despre cineva, dar nu oricine spune adevărul, fiindcă nu oricine cunoaşte acea persoană cu adevărat...

Aceasta este logica mea.

Ştiu că sunt oameni cu har, oameni care îl iubesc nespus pe Dumnezeu şi care, prin cuvinte şi prin puterea exemplului bun vorbesc despre El... dar lumea este atât de plină de oameni care fac propagandă pe seama lui Dumnezeu, încât începe să fie din ce în ce mai greu să îi identifici pe cei cu har.

N-am respins şi nu voi respinge nicio convingere religioasă. Am ascultat punctele de vedere ale tuturor şi am extras din toate, ceea ce am considerat, bazându-mă pe logica mea. Logica mea refuză să-i aprobe pe cei care îl acuză pe Dumnezeu de relele pe care le fac oamenii, cu binecunoscuta frază „Aşa a vrut Dumnezeu.” Nu, Dumnezeu nu vrea ca oamenii să facă rele, dar ne-a lăsat liberul arbitru. Şi, dacă ne-a lăsat liberul arbitru, înseamnă că avem dreptul să alegem cum, când şi în ce fel să credem în El, să îl căutăm, să îl cunoaştem, să îl iubim.

De aceea nu cred în cei care mă trag de mânecă şi încearcă să mă convingă că religia lor e cea adevărată, cea dreaptă, cea bună.

Tot ce ştiu este că există un singur Dumnezeu în Univers, dar că oamenii l-au denumit diferit şi l-au înţeles diferit... de obicei influențați de societatea în care trăiesc.

Orice ar fi, voi respecta religia fiecărui om și nu voi face diferențe pe criterii religioase... Fiecare om vorbește despre el prin faptele lui, nu? 

Mi-aduc aminte că în urmă cu câţiva ani, m-am furişat într-o Biserică, sperând la puţină linişte... Voiam să plâng. Preotul m-a văzut şi m-a întrebat dacă mă poate ajuta cu ceva. 

- Nu mă poate ajuta nimeni, i-am spus privind în pământ.

- Dumnezeu poate.

- Care Dumnezeu? Nu există!, am spus cu furie, lăsând durerea din mine să vorbească.

Preotul m-a lăsat câteva minute, apoi a revenit şi mi-a povestit ceva, o banalitate şi iar l-a invocat pe Dumnezeu.

- Sunt foarte supărată pe Dumnezeu, i-am spus.

- Păi, parcă spuneai că nu există, nu? Dacă nu există, atunci, pe cine eşti supărată?

Mi-a trebuit ceva timp să realizez că nu Dumnezeu este vinovat pentru relele lumii, că moartea este ceva firesc şi că, oricum, oamenii nu sunt pregătiţi niciodată să piardă pe cineva drag...

Dar, mult timp am fost supărată pe Dumnezeu şi l-am renegat.

Apoi, într-o perioadă a vieţii în care eram „vindecată”, fericită și împlinită, când viaţa mea era perfectă şi aveam totul, simţeam totuşi că îmi lipsea ceva. Şi nu mi-a fost greu să înţeleg că îmi lipsea Dumnezeu, că niciun om nu putea compensa lipsa lui Dumnezeu din sufletul meu. Nu simţeam nevoia să mă iubească El, ci simţeam nevoia să îl iubesc eu. Nu voiam să îmi dea, fiindcă aveam tot ce îmi puteam dori, ci simţeam nevoia să îi dau eu, aşa cum putem noi, oamenii, să îi dăm din ceea ce avem, făcând fapte bune...

N-a fost nevoie să mă convingă nimeni, n-a fost nevoie să îmi povestească vreun om despre el, n-a fost nevoie să studiez Biblia sau altă literatură religioasă... Am simţit. Şi mi-am deschis inima.

Acum ştiu că Dumnezeu mi-a locuit sufletul tot timpul, doar că eu l-am ignorat... A fost mereu acolo şi a trăit împreună cu mine toate bucuriile şi toate durerile mele. Şi mai ştiu că, dacă nu ar fi fost în sufletul meu, nu aş fi reuşit să scap de dureri, de slăbiciuni, de temeri...

Partea cea mai frumoasă a lui Dumnezeu este că nu ne abandonează atunci când ne purtăm nedrept şi că iartă neobosit...

Să nu vă supăraţi pe mine că refuz dialogurile manipulatoare despre Dumnezeu... Mie îmi ajunge ce ştiu şi sunt sigură că dacă va trebui să aflu mai mult, Dumnezeu va face cumva să aflu. 

Pentru mine nu există argument mai puternic decât ceea ce simt: iubire. 

Postul este o alegere personală

Nu am înțeles niciodată de ce unii dintre cei foarte evlavioși, care se închină la fiecare masă și în dreptul fiecărei biserici, care merg cu rigurozitate la biserică și țin posturile cu strictețe, trăiesc cu impresia că restul oamenilor, care nu se manifestă la fel, sunt mai puțin credincioși. Pentru că, uneori, deranjează atitudinea trufașă a celor care îți dau peste nas cu faptul că ei țin post, deranjează aerul lor superior, privirile lor compătimitoare și remarcile lor deplasate și pline de judecăți de valoare. NIMENI nu știe ce simte un om, nici câtă credință are și nici pe cine, cât și cum iubește. Pentru că nu toți oamenii se manifestă la fel și nu toți își arată în mod public credința și dragostea.

Postul n-are nicio treabă cu ce fac alții. Este strict o alegere personală și nu este obligatoriu. 

A mânca "de dulce" în perioada postului nu este o infracțiune, nici o depravare. Așadar, nu-i mai judecați pe cei care nu țin post. Și nu-i mai judecați nici pe cei care țin post. Postul presupune neapărat și bunătate, cumințenie, respect și îngăduință față de semeni. Și neapărat smerenie. 

Postul n-ar trebui să fie un act de bravură și nici motiv de ceartă și dezbinare între oameni. Nici trufie, nici încercare de validare socială.

Există prea multe conflicte între cei care țin post și cei care nu țin, între vegetarieni și cei care consumă carne și se pare că unii nu înțeleg că fiecare om are dreptul să facă alegeri după bunul plac și după posibilități.

Ține post sau fii vegetarian și bucură-te de reușita ta. Nu strâmba din nas și nu privi de sus când vezi că alții au ales altfel decât tine. Nu te purta de parcă tu ai fi fără de păcat, de parcă tu te-ai născut perfect și nu te-ai confruntat niciodată cu neputința sau cu lipsa ambiției și a motivației. Nu-i trata fără respect și de sus pe cei care au ales altfel decât tine. Dacă ei nu postesc astăzi, nu înseamnă că sunt mai răi decât tine, așa cum tu nu ești mai bun decât ei doar pentru că postești. Dacă ei nu postesc astăzi, nu înseamnă că nu vor posti în viitor.

Privește doar în farfuria ta, în casa ta și în sufletul tău. Pentru alegerile celorlalți nu ești tu răspunzător, nu vei plăti tu, nu vei fi tu judecat.

Nu mâncăm animale, dar ne mâncăm între noi?

Azi m-au bucurat...

... aceste desene primite de la niște copii minunați! 

Vă mulțumesc și vă iubesc!