De ziua mea am lansat cartea INSOMNII!

Dragii mei, 

Astăzi, de ziua mea, vă anunț cu bucurie că am lansat cartea Insomnii, o carte pe care nu mi-am propus să o public, dar care, la fel ca şi volumul 3 al cărţii Fluturi, a fost cerută de voi, cititorii mei. 
Insomnii nu este doar despre mine. Este despre fiecare dintre noi, este despre trăirile pe care le avem fiecare, despre ceea ce suntem și ceea ce putem deveni, despre ceea ce avem și ceea ce merităm să avem. 

Dacă prin scrierile mele am reuşit să vă aşez un zâmbet pe chipuri, să vă smulg o lacrimă, să vă dau vreun răspuns la vreo întrebare, să vă dau puţină speranţă sau să vă ajut să vă reamintiţi cât de minunaţi sunteţi, atunci scopul meu este atins. 

Împreună cu Editura For You și cu Libris ne-am străduit să vă oferim această carte în perioada Sărbătorilor, exact așa cum v-ați dorit, să puteți avea cartea în perioada în care fiecare dintre noi găsește tihnă să citească și să reflecteze la aspectele importante ale vieții, când facem retrospective și ne facem visuri și promisiuni legate de schimbările frumoase la care sperăm. 

Şi, pentru că această carte nu ar fi existat fără oamenii minunaţi care au muncit pentru ca ea să fie publicată, doresc să transmit mulţumiri pline de recunoștință:

Editurii For You şi voi începe cu Doamna Monica Vişan - cea care a înfiinţat această Editură, pentru iubirea de oameni, pentru intuiția și curajul de a publica o autoare necunoscută.

Doamnei Camelia Soceanu - directoarea Editurii For You - un om excepţional care duce cu succes mai departe misiunea frumoasă pe care i-a încredințat-o Doamna Vișan.

Doamnei Carmen Radu pentru profesionalismul, răbdarea și calmul manifestate față de o autoare imposibilă ca mine. :) 

Celei mai frumoase echipe a Editurii For You, oameni dedicaţi şi adevăraţi profesionişti: Doamnei Ana-Maria Datcu, Doamnei Felicia Drăguşin, Doamnei Adriana Guţă, Doamnei Irina Scăunaş, dar și celorlalți angajați ai editurii! 

Vă mulţumesc vouă, prietenilor și cititorilor mei pentru că mi-ați rămas alături de atâta timp, pentru că sunteți buni cu mine și pentru că frumusețea sufletelor voastre mă determină să vă vorbesc mereu cu sinceritate, așa cum un om li se poate destăinui celor mai buni prieteni!

Când am publicat Fluturi volumul 3, împreună cu Libris am donat 3% din vânzările cărţii Asociaţiei Umanitare Dreptul la Viaţă Huedin, bani cu care s-a construit o casă pentru o familie care locuia în condiţii improprii, într-o şură. A fost un vis realizat, un proiect de suflet pentru care trebuie să le mulţumesc celor de la Libris, dar mai ales vouă, cititorilor mei. Fiecare dintre voi aţi contribuit la realizarea acelui vis. (Articol)

Ne dorim ca şi cu ocazia publicării cărţii Insomnii să realizăm un proiect frumos, de aceea vom dona 3% Asociaţiei Umanitare Dreptul la Viaţă Huedin, care va amenaja o sală de terapie pentru copiii cu Sindrom Down. 

Aceste proiecte dublează mereu bucuria publicării cărților mele.

Mulțumesc , Libris pentru sprijin și vă mulțumim vouă, celor care ne susțineți!

Cartea Insomnii se găsește deja în majoritatea librăriilor sau poate fi comandată aici: Comandă cartea INSOMNII, iar transportul este gratuit, prin curier (pe teritoriul României). 

Sper ca Insomniile mele să vă ofere emoții frumoase și să vă reamintească sau să vă confirme că sunteți minunați, ca meritați tot ce este mai frumos și că aveți o mare datorie față de voi înșivă: să fiți fericiți.

Vă mulțumesc tuturor și vă doresc să aveți numai insomnii frumoase!

Irina Binder

Astăzi despre mine

Se pare că azi este și despre mine. 😊 Despre ceea ce însemn și ceea ce am făcut în viața mea. Despre planurile și visurile mele, dar mai ales despre oamenii care au făcut și fac parte din viața mea.

Recunosc: nu mi-au ieșit toate așa cum aș fi vrut sau așa cum ar fi trebuit, dar am luat frumosul, binele și mai ales lecția din orice am trăit. Și totuși, dacă mi s-ar da șansa să îmi retrăiesc viața aș alege aceleași experiențe (exceptând pierderea oamenilor dragi). 

Aș alege și să greșesc, dar fără a răni. Nimeni nu ar trebui rănit. Nimeni. Nici măcar cei care ne rănesc...cu atât mai puțin ei. Aș alege și să sufăr fiindcă suferința oferă lecții foarte importante. Aș alege să iubesc aceiași oameni, cu toate că unii dintre ei m-ar părăsi din nou. Acum știu că fiecare om are partea lui de timp în viețile noastre, că există niște etape, că fiecare om are un rol, o menire, o însemnătate.

Nu putem alege decât într-o mică măsură ce însemnătate să aibă oamenii în viața noastră, dar putem alege însemnătatea noastră în viețile lor. Mi-am dorit să am un rol frumos, să ofer ceva, oricât de puțin din mine, să rămân o amintire frumoasă. Le cer iertare celor pentru care nu am reușit să fiu ceva bun! La rândul meu am avut parte de oameni care nu au reușit să însemne ceva bun pentru mine, cred că nimeni nu e scutit de asta...  😉

Iar celor pentru care am reușit să însemn ceva bun vă mulțumesc! Vă mulțumesc pentru șansa de a nu trece fără rost prin viața asta! 

Azi știu că nimic nu face un om mai frumos, mai bogat și mai fericit decât să poată iubi, să se poată dărui, să știe că a pus un strop de fericire într-un suflet. 

Vă doresc să însemnați ceva bun pentru ceilalți! Fiți pace, bucurie și iubire pentru ceilalți!

Vă iubesc pe toți și vă mulțumesc pentru tot! 

Irina

Băiatul care nu s-a supărat niciodată

În ultimul timp, când mă mai enervează cineva și am tendința să reacționez și să mă supăr, îmi amintesc de un băiat cu care am copilărit, căruia eu îi spun "băiatul care nu s-a supărat niciodată". Acest băiat a fost deosebit... Îmi amintesc adesea o scenă care m-a impresionat, de când băiețelul avea vreo 4-5 anișori. Sora lui i-a cerut să nu o mai urmărească și, pentru că el mergea la câțiva metri în urma ei, ea s-a enervat și i-a dat o palmă zdravănă peste față. Imediat băiețelul a îmbrățișat-o strâns, de parcă aceasta l-ar fi mângâiat sau i-ar fi dăruit ceva. Sora lui s-a smuls din strânsoarea brațelor băiatului și l-a împins, iar el a căzut. S-a ridicat și a îmbrățișat-o din nou. Fetița a început atunci să-l umilească de față cu ceilalți copii, înjurându-l și râzând de un defect fizic pe care băiețelul îl avea. Pentru că acesta stătea cuminte în fața ei, fata l-a împins din nou, iar băiețelul a cazut. Zâmbind cu fața plină de lacrimi, a îmbrățișat-o din nou... Zâmbetul acela m-a marcat... am văzut cumva Cerul pe chipul lui... am văzut bunătate pură, dragoste sinceră...

Atunci, copilă fiind, am pus supunerea băiatului și lipsa de reacție pe seama fricii de sora lui mai mare, dar acum știu că sora lui era, de fapt, mică de tot, iar el, un puiuț de om pe lângă ea, era cel mare... Mare prin bunătatea lui, prin puritatea suflească.

Altă dată, niște copii i-au luat bicicleta și făceau giumbușlucuri cu ea, mergeau într-o roată, loveau bordura și încercau să-i facă în ciudă băiatului că l-au deposedat de bicicletă și că i-ar putea-o strica, dar el îi privea zâmbind și se bucura de bucuria lor, neimaginându-și, poate, că bucuria lor era, de fapt, răutate și dorință să-l supere. Mi-l amintesc râzând cu tot sufletul, fără pic de îngrijorare pentru bicicleta lui. 

Anii au trecut și sora băiatului a plecat la casa ei, lăsându-și fratele singur și fără ajutor, în casa veche și sărăcăcioasă, în care ploua prin acoperișul degradat. Lumea o condamna pe sora lui, dar el vorbea mereu frumos despre ea, aparând-o cu tot felul de argumente și justificări naive... 

Privind în urmă povestea acestui băiat am realizat că acest suflet nu s-a supărat niciodată pe nimeni... cu atât mai puțin pe Dumnezeu, pe care nu-l condamnă pentru handicapul pe care-l are și căruia îi mulțumește pentru tot, chiar dacă îi este greu, chiar dacă are atât de puțin... chiar dacă e singur. 

L-am revăzut după ani și am constatat că are același chip senin, același zâmbet și niciun pic de răutate în suflet. Mulți l-au testat, mulți i-au pus nervii la încercare, dar el a răspus mereu zâmbind, chiar și celor care l-au insultat și care au căutat să-l rănească. E un suflet care m-a inspirat... și mi-aș dori să pot fi ca el... Vreau să fiu ca el! 

De ce ne-am urâți ca aceia care sunt urâți cu noi, de ce ne-am înrăi ca aceia care sunt răi cu noi, de ce ne-am tulbura pacea sufletească? Să zâmbim, să-i iertăm pe cei care nu ne iubesc și care caută să ne rănească și să fim recunoscători pentru tot, buni și senini, așa cum este băiatul care nu s-a supărat niciodată...

Cu drag, pentru T.

Fragment din Cartea Insomnii

Am văzut cum arată iubirea

Pe coridorul unei clinici am văzut o scenă care m-a emoționat foarte tare. O doamnă în vârstă a ieșit dintr-un cabinet medical, vădit dezorientată și își căuta soțul cu privirea. Acesta a apărut imediat în fața ei, i-a luat haina și geanta pe care aceasta le ținea pe braț și a condus-o cu grijă să se așeze pe un scaun. Domnul i-a pus hainele lângă ea, apoi s-a aplecat și i-a tras fermoarul de la cizme. A scotocit câteva clipe în poşeta doamnei, a scos o batistă cu care i-a șters ochii și obrajii. Apoi a scos din poşetă şi un pieptene, cu care i-a aranjat soției părul alb și frumos coafat. A mai cotrobăit puțin prin geantă și a scos un ruj cu care, cu o grijă deosebită și zâmbindu-i permanent doamnei, a dat-o pe buze. 
Apoi, cu răbdare și grijă, a ajutat-o să se ridice, să se îmbrace, i-a aranjat eșarfa (știa perfect cum) și au plecat ținându-se de mână.

Pe coridorul acelei clinici am văzut de fapt cum arată iubirea... 

Fragment din Cartea Insomnii

E doar o etapă

„Nu poţi trece la un capitol din viaţa ta dacă tot continui să-l reciteşti pe cel de dinainte.”

- Anonim

Ştiu, cuvintele mele nu te vor ajuta acum. Poate că le scriu, de fapt, pentru mine, deşi mi-aş dori foarte mult să îţi ofer o mângâiere.

Cândva am fost în situaţia ta. Deplorabilă. Sufeream atât de mult, încât mă detestam. Mă uram pentru alegeri şi pentru eşecuri. Mă învinovăţeam pentru tot ce nu mi-a reuşit, pentru visurile curmate brusc şi pentru oamenii care nu mă mai iubeau.

Sufeream atât de mult, încât fiecare bătaie a inimii mele mă durea. Fiecare respiraţie mi se părea un efort de nedescris. Eram ca un mort viu. Ziua îmi purtam cu greu masca după care încercam să îmi ascund tristeţea, iar noaptea, în singurătatea dintre cei patru pereţi, plângeam până la epuizare. Nici măcar puţinele ore de somn nu treceau fără suferinţă.

Mă durea totul. Mă dureau amintirile şi mă durea neputinţa de a redobândi tot ceea ce pierdusem.

Nu-mi mai doream nimic, în afară de viaţa mea din trecut. Eram blocată în acel trecut, prizoniera unor iluzii frumoase şi a unor sentimente pentru nişte oameni pentru care nu mai însemnam de mult nimic. Trecutul era doar o poveste în care numai eu mai eram prezentă, într-o singurătate cumplită, pentru că ceilalţi îşi trăiau deja prezentul sau alergau cu paşi grăbiţi spre viitor.

Eram atât de disperată, încât nu mă mai puteam bucura de nimic – iubeam numai ceea ce pierdusem. Şi eram sigură că nu voi mai putea iubi nimic şi pe nimeni, că nu voi mai avea niciun vis, niciodată, că nimic nu va putea compensa ceea ce, fără să vreau, pierdusem.

Nici nu mai ştiu câte zile am agonizat... şi nici cum mi-am revenit. Ştiu doar că am pierdut clipe, ore şi zile în şir netrăindu-mi viaţa... de fapt, murind puţin câte puţin.

Privind în urmă, văd toată acea experienţă grea ca pe o etapă. O etapă prin care trebuia să trec. O poveste pe care trebuia să o trăiesc, cu oameni pe care trebuia să îi întâlnesc, să-i iubesc şi să-i pierd. Dacă mi-ar fi spus atunci cineva că după acea etapă mă va aştepta o poveste mai frumoasă şi oameni mai buni, alte şanse şi o viaţă trăită frumos, nu aş fi crezut. Dar azi am dovada. Am dovada că nimic nu este de netrecut, că sufletul are puteri nebănuite de a se reclădi, că toate etapele dificile ale vieţii ne fac mai puternici. Că ieri trebuie uitat şi că doar azi și mâine contează, pentru că doar azi și mâine înseamnă efectiv locul unde putem să schimbăm ceva. Doar azi şi mâine înseamnă noi șanse...

Şterge-ţi lacrimile, adună-ţi forţele şi ieşi dintre cei patru pereţi. Iartă-i pe cei care te-au rănit cândva, desprinde-te de trecut şi nu mai irosi timp din viaţa ta. Ai un drum înainte și îţi datorezi zâmbete, nu lacrimi, fericire, nu tristeţe, visuri împlinite, nu inacţiune, o viață trăită frumos, nu irosită. Scapă de tot ceea ce îţi îngreunează mersul şi mergi fără a mai privi înapoi. Îţi promit că într-o zi, mai curând decât îţi imaginezi, vei reuşi din nou să zbori!

Fragment din Cartea Insomnii

Weekend de vis la Casa Crăița - Plaiul Foii!

Weekend-ul trecut m-am bucurat de trei zile petrecute împreună cu oamenii cei mai dragi mie, într-o locație deosebită, la Cabana Casa Crăița  din Plaiul Foii (Zărnești - Brașov).

Știți deja cât de mult iubesc zona Plaiul Foii, iar acum am găsit și locul ideal în care să stau cu cei mai dragi oameni când am nevoie de o evadare în natură, departe de agitația orașului.

Ceea ce am trăit și am simțit acolo nu poate fi povestit, dar vă pot spune doar că ne-am distrat ca la o nuntă, că au fost trei zile încărcate cu emoții frumoase și cu multă iubire. Toți cei care nu cunosc grupul nostru și ne întâlnesc pentru prima oară sunt impresionați de noi, de felul în care ne înțelegem, ne iubim și ne distrăm.

Cele două cabane pe care Casa Crăița ni le-a pus la dispoziție sunt deosebit de frumoase și de primitoare, poziționate în mijlocul naturii și înconjurate de peisaje extraordinare.

Gazdele au pus mult suflet în amenajarea cabanelor și știu să facă oaspeții să se simtă extraordinar.

Prietenii mei veniți de la sute și mii de kilometri depărtare au plecat cu sufletele încărcate de energie bună și abia aștepăm să revenim în acest loc frumos. 

Mulțumesc, Casa Crăița pentru ospitalitate și le mulțumesc prietenilor mei dragi pentru care nicio distanță nu e prea mare atunci când ne dorim să fim împreună! 

Las câteva fotografii să vorbească despre zilele minunate pe care nu le vom uita niciodată... 

Aer curat, liniște și frumusețe cât vezi cu ochii.

De pe una dintre terasele cabanei se văd munții Piata Craiului în toată splendoarea lor.

Foc de tabără cu cântece folk și suflete pline de frumos până la refuz...
Mulțumim pentru recital, Dan Pantiș și Camelia Radulian!

Nicăieri nu am văzut un cer înstelat mai frumos! 
Foto: George Soare

O parte dintre cei mai dragi mie...

Detalii despre Casa Crăița găsiți aici: 
Casa Crăița - booking
Casa Crăița - facebook

Un vis împlinit.

Așa arăta locul în care trăia până acum câteva zile o familie cu copilași.

Aș putea povesti zile în șir despre oameni minunați, despre oameni buni, despre firme pentru care nu se reduce totul la profit, dar mă voi rezuma să vorbesc prin aceste poze. Vă voi spune doar că eu am scris o carte (Fluturi), iar Libris a decis să doneze 3% din vânzarea cărții pentru a ajuta un caz social. Am apelat la Asociaţia Umanitară "Dreptul la Viaţă" Huedin (o asociație de care sunt atașată sufletește) și am găsit aceste suflete care aveau nevoie de o schimbare, acea schimbare care să le asigure condiții decente de trai și care să le redea zâmbetul, încrederea și demnitatea...

Noi, fiecare, ne-am făcut partea noastră de treabă. Nu există prea puțin sau prea mult atunci când vrei sa faci un bine. Și știu că oricine poate face CEVA. Există mii de căi de a ajuta dacă îți dorești. 

Noi nu ne vom opri, vor exista și alte proiecte. 

Mulțumiri pentru acest vis împlinit: Libris, Editura For You (care a publicat Fluturi), Asociației Umanitare Dreptul al Viață Huedin, celor care ni s-au alăturat, Dacianei Loi (prietena mea dragă care s-a împlicat trup și suflet în acest proiect) și vouă, cititorilor care ați cumpărat cartea Fluturi! Trebuie să știți că datorită vouă câteva suflete trăiesc de acum altfel, că niște copilași vor dormi așa cum merită, că nu se vor mai simți diferiți și umiliți, că au primit un exemplu pe care nu-l vor uita niciodată.

Vă mulțumesc cu toată inima, oameni buni și dragi!

Așa arată căsuța lor acum...

,

Nu banii schimbă vieți, ci iubirea. 

Pentru că nimeni nu merită...

M-a întrebat cineva de ce nu-i "spurc" pe cei care care mă tot spurcă, mai ales că despre anumite persoane aș avea ce spune... Răspunsul meu e simplu: fiindcă eu nu sunt spurcată. :) Nu mă tăvălesc în mocirla nimănui. Chiar dacă purtarea unora e anormală și denotă psihoze grave și o lipsă îngrijorătoare de stimă de sine, nu simt nevoia nici să mă apăr, nici să mă justific, nici să mă răzbun. Pe mine mă apără Dumnezeu, mă justifică faptele mele concrete și oamenii care îmi sunt alături, iar de răzbunat... mă răzbună pacea și fericirea de care mă bucur. :)

Până să devin populară n-a avut nimeni nimic cu mine. De ce au acum, este evident...
"Duamnele" care "citesc numai literatură bună", care se pretind educate și culte, care se cred prețioase și etaloane de moralitate, n-au decât să-și arate adevăratul caracter în toată "splendoarea" lui. Poate vor păcăli câteva minți firave, dar atât. Oamenii de calitate nu savurează bârfe și sunt conștienți că apucăturile răutăcioase și mitocănia denotă un caracter insalubru.

Pe mine detractorii n-au nicio șansă să mă atragă în lumea lor mică și urâtă. Nu mă pot provoca, fiindcă sunt atât de mici încât mi-ar fi imposibil să mă cobor până la nivelul lor. Și chiar dacă depun eforturi să mă supere și să-mi producă disconfort, n-au nicio șansă. Sunt imună la atacuri. Din fericire am evoluat suficient din punct de vedere spiritual încât să accept cu seninătate tot ceea ce se întâmplă, conștientă că unii au demonii lor și luptele lor pe care nu ştiu să le ducă singuri și cu demnitate; că nefericirea și frustrările le-au întunecat mințile și i-au înrăit. Fiecare cum poate. Unii își umplu golurile cu frumos și iubire, alții cu mizerii... Las fiecăruia dezonoarea de a fi ridicol, toxic, urât... Cândva vor învăța, probabil, că noroiul cu care aruncă îi murdărește tot pe ei, nu pe cei pe care încearcă să-i păteze (n-ai cum să rămâi imaculat cât timp umbli cu noroi:) ); iar ura și răutatea le aduce tot lor cea mai multă durere și nefericire. 

Oamenii aleg cum sunt, ce oferă lumii și ce lasă în urma lor, iar eu consider că există deja prea multă mizerie în lume, aşadar nu vreau să fiu încă una care să contribuie la urâțirea ei. Am alte ambiții și treburi mai importante decât să mă cert cu toți demenții și ridicolii care fac zgomot și mizerie. Știu deja că sufletele unor astfel de oameni sunt goale, că singurătatea, anonimatul și lipsa iubirii duc la disperare, iar disperarea duce la tot felul de apucături nebunești. Dacă la început mă afectau răutățile și mă simțeam nedreptăţită, acum știu că aceste persoane nu mie îmi fac nedreptate, nu împotriva mea luptă, nu pe mine mă insultă și umilesc, ci pe ei înșiși. Disprețul pe care-l manifestă față de mine este doar dispreț față de ei înșiși și... nimic nu mi se pare mai trist decât să te disprețuiești într-atât încât să te otrăvești mereu cu gânduri negative, să te irosești încercând să strici și să instigi...  
Eu nu sunt supărată pe nimeni, nu detest pe nimeni, nu am resentimente. Știu foarte bine cine și de ce încearcă să-mi tulbure pacea sufletului, cunosc tertipurile celor care subestimează lumea și care cred că reușesc să manipuleze și să instige, așa cum și ei știu că eu nu le-am făcut niciun rău, că pe unii chiar i-am ajutat, că nu datorez nimic nimănui și că nu le-am adus prejudicii de niciun fel... Ei știu foarte bine că eu nu merit cu adevărat ura lor, așa cum eu știu că ei își merită propria ură cu care se otrăvesc. Par dependenți de ea. :) 

Detest profund certurile și nu voi intra în războiul nimănui. N-au decât să spună ce vor și să fie cât mai spurcați. Le compătimesc copiii, familiile și părinții pe care îi fac de rușine prin purtarea lor și prin exemplul prost pe care îl dau. Iar cei care în loc de "X" se semnează cu "Y" să nu se iluzioneze că li se garantează anonimatul... Eu știu bine cine se află în spatele anumitor nume fictive, dar nu faptul că știu eu ar trebui să preocupe aceste persoane lipsite de rușine și de conștiință, ci faptul că știe Dumnezeu. Aș fi putut să demasc anumite persoane, dar mai presus de dorința mea de a arăta adevărul despre ele, este simțul răspunderii față de familiile lor, față de copiii lor care ar putea afla într-o zi lucrurile urâte pe care le-aș putea spune eu, lucruri care să-i afecteze și care să-i facă să se simtă rușinați. Prefer să tac și să zâmbesc mulțumită, știind că unii dintre cei care azi mă atacă au purtat cândva haine de la mine, că au lucruri de la mine, că au mâncat în casa mea, că le-am oferit momente frumoase și mângâiere… și, cu cât ei mă atacă mai tare, cu atât mai mare este satisfacția mea că eu sunt cea care a făcut bine și că nu mă aflu în postura lor ingrată. 

Dacă tac, dacă nu reacționez la mitocăniile și nemerniciile unora este pentru că-mi prețuiesc educația primită și nu vorbesc de rău oameni cu care am împărțit aceeași masă, dar nici persoane sărace cu duhul... Despre cei pe care nu-i cunosc și care mă detestă fără ca măcar să mă cunoască, nu merită nici măcar să vorbesc... sunt inexistenți pentru mine, chiar dacă ei îmi acordă o importanță exagerată. :)

Sper să învețe și alții din ceea ce am scris aici, să ignore răutățile, să nu se consume și să privească oamenii răi cu compasiune. Nu intrați în luptele nimănui, nu vă explicați, nu încercați să convingeți lumea de contrariul celor care se spun despre voi. Vă asigur că există o dreptate divină... eu văd din ce în ce mai des asta. 

Nu vă mai îngrijorați din cauza celor care vă detestă, ci aveți grijă de cei pe care-i iubiți și nu uitați să vă iubiți pe voi atât de mult încât să rămâneți mereu buni, frumoși și senini!

Unei fiice

Draga mea fiică,

Ți-am dat Viaţă. Viață pe care nu vreau să ți-o controlez. A da viață înseamnă a da libertate deplină. Nu-ți voi reproșa niciodată ceea ce am făcut pentru tine, fiindcă nu mi-ai cerut să fac ceva, ci am făcut totul din iubire. Atunci când dai viață unui copil, rupi din tine. Rupi o bucată din inima ta și crești un om... Apoi îl lași liber, dar tu nu mai poți fi întreg fără acea bucată de inimă, fără a avea aproape acel omuleț pe care l-ai crescut cu atâta iubire, grijă, sacrificii și trudă. Poate de aceea îți par posesivă uneori... Și știu că acum nu mă înțelegi, dar când îţi vei rupe și tu o bucată din inimă și omulețul acela născut din inima ta va umbla liber prin lume, vei înțelege chinul nopților nedormite și lacrimile care secătuiesc sufletul unei mame. Și totuși, asa e menirea unui părinte: să ofere viață, apoi să rămână singur... sperând că omulețul cel mai drag este fericit.

Ai tot dreptul să fii liberă, dar vreau să te gândești că, dacă tu mă uiți când nu ești lângă mine, eu nu reușesc să te uit. Nu vreau să-ți fiu paznic, nu vreau să-ți umbresc bucuria, te vreau fericită alături de cei cu care te simți bine, dar vreau să te gândești și la mine atunci când te distrezi – să ai mai multă grijă, să nu-mi tulburi sufletul, să nu-mi furi pacea... Fericirea ta nu trebuie să fie nefericirea mea; distracția ta, libertatea de care te bucuri nu trebuie să fie motive de îngrijorare pentru mine, ci tot fericire, fiindcă trăiesc cu tot sufletul bucuriile și împlinirile tale.

De când exiști, eu trăiesc pentru tine și prin tine... Visez visurile tale și nimic nu mă împlinește mai mult decât reușitele tale. Bucuria ta e bucuria mea, zâmbetul tău este lumina mea, iar durerea ta este sfârșitul meu.

Așadar, te rog, nu mă considera absurdă, nu mă considera posesivă, ci încearcă să îmi înțelegi îngrijorarea și temerile... Fiindcă de când exiști tu nu există pentru mine spaimă mai mare decât aceea de a te pierde, decât aceea de a te vedea nefericită, rănită, neîmplinită. E doar iubire, fiica mea, iar iubirea de mamă n-ar trebui să te sperie, nici să te deranjeze, nici să te îndepărteze...

Într-o zi vei înțelege că iubirea de mamă nu poate fi înlocuită de nimic şi de nimeni... Nici de bani, nici de bogăţie, nici de  prieteni, nici de omul iubit... De nimic şi de nimeni.

Fragment din Cartea Insomnii

"Cum e să fii Irina Binder?"

M-a întrebat cineva: "Cum e să fii Irina Binder?"

I-am spus că mi-nu-nat și că nu mi-aș schimba părerea chiar dacă toată lumea ar detesta-o pe Irina asta. Eu o iubesc, fiindcă o cunosc cel mai bine. Știu ce viață a avut, ce încercări, ce bucurii, ce necazuri, ce greșeli, dar și conjuncturile care au dus la înfăptuirea acelor greșeli. 
Eu cunosc mai bine ca oricine măștile pe care le-a purtat și eu îi cunosc cel mai bine intențiile. Cu toate acestea, eu am judecat-o cel mai mult pe Irina. Și eu am fost cea mai dură cu ea. Eu am iubit-o cel mai puțin și am urât-o pentru fiecare om care n-a iubit-o. Eu i-am făcut cel mai mult rău... Și cred că am pedepsit-o mai aspru decât ar fi făcut-o oricine. Până într-o zi... când am avut curaj s-o descopăr, când am înțeles că trebuie s-o iert pentru tot ceea ce nu i-a reușit, când am înțeles că am avut de la ea așteptări nerezonabile și că i-am cerut mai mult decât i-am oferit.
Știți cum e să fii Irina Binder? M i n u n a t . Iar cea mai frumoasă parte din tot ce înseamnă ea sunt oamenii care o iubesc. Voi. 

Fluturi volumul 3 a fost publicat!

Dragii mei,

dacă mi-ar fi spus cineva înainte să scriu cartea Fluturi că aceasta va fi atât de îndrăgită, că va ajunge bestseller, că timp de 3 ani şi jumătate va fi pe locul 1 în topul vânzărilor, că voi primi propuneri pentru ecranizarea cărții şi că lumea va cere insistent publicarea unui al 3-lea volum, nu aş fi crezut. Dar iată că nu se ştie niciodată unde duce un drum dacă nu faci primul pas. 

Timp de doi ani mi-aţi trimis mii de mesaje şi comentarii pe blog și pe paginile mele de Facebook, m-aţi abordat când m-aţi întâlnit şi aţi făcut presiuni asupra editurii să publicăm volumul 3. Aţi cerut continuarea poveştii şi mi-aţi mărturisit că vă este dor de personaje şi de acele trăiri pe care le-aţi avut citind Fluturi. Volumul 3 mi l-am smuls din suflet şi am făcut-o de dragul vostru. Sau aş putea spune că nu am trimis spre voi o carte, ci mi-am trimis sufletul, dornic să vă îmbrăţişeze, dar şi să fie îmbrăţişat.

Povestea cărţii Fluturi v-am spus-o aici: Povestea cărții Fluturi. Aş putea scrie o carte despre toată această experienţă, despre bucuriile pe care mi le-a adus, despre lecţiile de viaţă, dar mai ales despre oamenii minunaţi pe care i-am cunoscut, pe care simt că Dumnezeu mi i-a adus în viaţă ca pe nişte daruri menite să-mi confirme cât de mult mă iubeşte.

Cartea Fluturi vol.3 este deja disponibilă la Libris şi se poate comanda (cu transport gratuit) aici: FLUTURI-vol-3

Primele 500 de cărţi comandate vor avea autograful meu, oferit cu mult drag.
Odată cu publicarea volumului 3 a fost publicată și ediția revizuită a volumelor 1+2.

Doresc să vă împărtăşesc o veste frumoasă legată de publicarea volumului 3. Libris a decis ca în perioada iunie-august să doneze 3% din vânzările cărţii Fluturi vol 3, unei cauze caritabile.

Propunerea lor de a dona 3% din vânzările cărţii Fluturi unei Asociaţii Umanitare m-a bucurat nespus şi mi-a confirmat încă o dată că pentru Libris nu contează doar profitul ci şi satisfacţia de a dărui, de a ajuta şi de a-i inspira şi pe ceilalţi să facă lucruri frumoase. Am văzut în această propunere ocazia perfectă pentru a susţine Asociaţia Umanitară "Dreptul la Viaţă" Huedin, o asociaţie de care sunt ataşată sufleteşte, deoarece apariţia acesteia a fost inspirată chiar de cartea Fluturi şi de acţiunile caritabile în care m-am implicat. Alături de membrii acestei asociaţii am adus bucurie în multe suflete şi am mobilizat şi alţi oameni să ni se alăture. Mulţumesc echipei Libris  - o echipa de oameni excepţionali- pentru o şansă atât de frumoasă şi pentru că astfel şi Fluturi 3 va însemna continuarea unei poveşti care a schimbat în bine vieţile multor oameni!

Aici puteți citi mai multe detalii despre această acțiune: Libris.ro va dona 3% din valoarea rezultata in urma vanzarilor cartii Fluturi 3

Pentru publicarea volumului 3 vreau să aduc mulțumiri întregii echipe a Editurii For You, doamnei Monica Vişan - fondatoarea editurii şi cea care a avut inspiraţia să-mi publice cartea - fiind convinsă de impactul pozitiv asupra publicului; doamnei Camelia Soceanu pentru dăruirea şi profesionalismul cu care administrează Editura For You; doamnei Carmen Terţiu - un om minunat şi un redactor excepţional! Pentru coperta frumoasă îi mulțumesc bunei mele prietene Bianca Demian! 

Vreau să le mulţumesc şi tuturor celor care fac posibil ca Fluturi să ajungă la voi, tuturor librăriilor şi curierilor!

Iar vouă, cititorilor mei, vă mulţumesc pentru că sunteţi mereu buni cu mine, pentru că mi-aţi confirmat de fiecare dată că am cititori minunaţi! Mă mândresc cu voi, sunt recunoscătoare şi vă asigur de toată preţuirea mea. 

Cu multă dragoste, a voastră mereu,

Irina Binder

Cartea Fluturi se poate comanda aici, cu transport gratuit:

volumele 1 și 2 împreună	volumul 3

Nu mai am timp.

„Iubeşti viaţa? Atunci nu risipi ca un nesăbuit timpul, căci din timp este făcută viaţa.”

- Benjamin Franklin 

Nu mai am timp să aştept ceva ce cred că nu se va întâmpla niciodată.

Nu mai am timp să sper că te vei regăsi şi că vei decide cine eşti şi ce vrei de la viaţă.

Nu mai am timp să aştept după amânările, după rătăcirile şi după nehotărârile tale.

Nu mai am timp să fiu o variantă de rezervă pentru cineva şi nu mai sunt dispusă să aştept la nesfârşit ca alţii să-şi dea seama unde greşeşc faţă de mine.

Nu mai am timp să mă pun deoparte pentru tine, pentru un cândva nedefinit, când poate tu vei fi capabil să mă descoperi şi să mă iubeşti.

Nu mai am timp pentru amânări şi renunţări.

Nu mai am timp să sufăr, să mă simt nesigură, să mă tem și nu mai timp să te tot aştept.

Nu mai am timp să-mi refuz ceea ce merit, să mă risipesc şi să tânjesc după iubire.

Nu mai am timp să cred în iluzii frumoase şi în promisiuni mincinoase.

Nu mai am timp să mă mulţumesc cu jumătăţi de măsură.

Nu mai am timp să aştept să te schimbi şi de aceea nu-mi mai amân nicio secundă plecarea. Dacă aş rămâne, m-aş schimba eu... şi nu meriţi un asemenea sacrificiu.

Rămâi cu bine!

Fragment din Cartea Insomnii

Obsesia balsamurilor de buze

Probabil că am o obsesie cu balsamurile de buze. Iar dacă nu e obsesie, sigur e dependență. :) Am mare nevoie de ele, deoarece periodic buzele mele se usucă și se crapă.

Cred că am încercat toate balsamurile de buze care există pe piață: Clinique, Avene, Lancome, Chanel, Vichy, Oxiance, Nuxe, L'occitane, etc. 
Am încercat balsamuri de buze care costă în jur de 10 lei, dar și care costă peste 150 de lei. Mereu am mai multe și am grijă să am mereu în casă, în mașină, la birou și rătăcite prin genți... Cert este că nu e necesară o colecție, mai ales dacă multe dintre ele nu sunt folosite, dar cum altfel poți afla care sunt bune dacă nu le testezi? :) 

Testând atâtea, am încercat sa stabilesc care îmi plac cel mai mult și care sunt bune cu adevărat. În poză am pus pe rândul de jos preferatele mele. Clarins sunt pe primul loc, fără discuție. Și cele de la Lancome sunt bune, iar mai nou au creat un Juicy shaker care și nuanțează, hidratează și este delicios (e disponibil în mai multe nuanțe). Foarte bun este cel de la Bioderma, dar nici Chanel nu m-a dezamăgit. Genial mi se pare exfoliantul de buze cu sâmburi de struguri de la YSL. 
Cel mai prost balsam de buze este (în opinia mea) Caudalie. Nu m-a ajutat deloc, iar produsul a devenit inutilizabil în mai puțin de o lună, s-a întărit, nu se mai poate aplica și are un gust rău. 
Există multe opțiuni, în funcție de necesități și de buget, desigur. Nu sunt snoabă, am fost dezamăgită de anumite produse scumpe, așa cum am fost foarte încântată de produse ieftine, care au avut efecte demne de admirat. 
Nu știu dacă există balsamuri de buze românești. Cunoașteți voi ceva bun? 

13 mai - ziua internațională a dorului

„Când ţi-e dor de cineva, să nu închizi ochii. Are să-ţi fie şi mai dor.”

- Tudor Muşatescu

Mi-e dor de tata. Mi-e dor să-i împărtăşesc bucuriile mele, să găsesc protecţie în braţele lui primitoare atunci când sunt tristă şi descurajată, să-i cer sfatul atunci când trebuie să fac alegeri importante, să-l văd fericit şi liniştit.

Mi-e dor de oameni buni şi senini, care vorbesc frumos şi despre lucruri minunate; de oameni care ajută dezinteresat şi care iubesc necondiţionat.

Mi-e dor de oameni cu frică de Dumnezeu, care-şi fac semnul crucii şi care-şi scot căciulile atunci când trec pe lângă biserici.

Mi-e dor de sărbători adevărate, pline de bucurie şi iubire, cu oameni care se iubesc şi care ştiu să împartă fericirea, chiar dacă nu şi-au dăruit cadouri scumpe şi pretenţioase.

Mi-e dor să văd mame blânde şi răbdătoare, care vorbesc şi privesc cu duioşie spre copiii lor.

Mi-e dor de momente nepreţuite petrecute cu prietene dragi cu care, oricât aş povesti, nu apucăm niciodată să ne spunem tot ce avem de spus.

Mi-e dor de pufuleţii pe care-i mâncam cu prietene de care nu m-am îndoit niciodată, în sufletul cărora am ştiut mereu că sunt în siguranţă. Şi ce cald şi bine era acolo!

Mi-e dor de lăcrămioarele din curtea casei copilăriei mele, pe care nu, nu le rupeam, ci le miroseam aşezându-mă în genunchi.

Mi-e dor să citesc pe o bancă într-un parc, să mă opresc doar ca să admir perechile de îndragostiți și, mai ales, cuplurile de vârstnici care se țin de mână și se privesc cu emoţie.

Mi-e dor să mă plimb uitând de lume, să merg desculţă pe iarbă udă, să adorm pe prispa unei case vechi aflată în inima pădurii şi să mă bucur de muzica naturii.

Mi-e dor de oameni fericiţi şi multumiți cu ceea ce sunt şi ceea ce au, de oameni care vorbesc mai mult despre visuri decât despre obiective, mai mult despre viaţă, decât despre carieră.

Mi-e dor de oameni care nu se străduiesc tot timpul să dovedească ceva, care ştiu să se facă apreciaţi și iubiți pentru ceea ce sunt, nu pentru ceea ce au.

Mi-e dor de oameni care ştiu să fie recunoscători, care nu reproşează, care nu se plâng tot timpul, care ştiu să şi ofere, nu doar să ceară, care știu să și asculte, nu doar să vorbească.

Mi-e dor de oameni pe care i-am lăsat să plece, de oameni pe care i-am alungat, de oameni pe care i-am iertat prea târziu, de oameni cărora nu le-am spus la timpul potrivit că îi iubesc.

Mi-e dor de normalitate.

Mi-e dor de mine.

Mi-e dor de Doamne-Doamne.

Fragment din Cartea Insomnii

Cât valorează 30 de lei?

Am un bătrânel de care am grijă, așa cum pot. Îi duc mâncare și încerc să-l ajut să nu se mai simtă atât de singur. V-am mai povestit despre el, a avut o viață grea, fiul alcoolic l-a bătut, l-a ars cu țigări, l-a umilit în fel și chip și l-a băgat în datorii pe care le va plăti toată viața. Ani de zile a trăit în frig (l-au debranșat de la rețeaua de termoficare) și a căutat alimente prin pubelele de gunoi... 

Am fost să-l vizitez și m-a primit cu lacrimi în ochi. E recunoscător că îl ajut necondiționat, fiindcă n-are ce să-mi dea în schimb și nu înțelege de ce cineva l-ar ajuta ani de zile, dacă nu-i poate lăsa casa sau ceva lucruri de valoare. 

La un moment dat s-a apucat să caute într-un dulap și mi-a întins 30 lei. "Sunt ca să-ți iei un cadou de Sfânta Irina.", mi-a spus cu o încântare naivă. În mod normal aș fi refuzat banii care pentru el înseamnă enorm, iar pentru mine atât de puțin... dar nu am putut să-l refuz. S-ar fi simțit foarte rău. 30 lei par o nimica toată pentru cineva care are sau pentru cineva care nu cunoaște sărăcia, dar pentru tataie al meu suma este fabuloasă, credeți-mă. Cine știe cum i-a adunat... :( 

Am luat banii cu strângere de inimă, vinovată, nu știu să vă descriu sentimentul... Dar bucuria din ochii lui m-a încurajat să primesc. Știam că-și dorea să-mi facă și el o bucurie.

Sincer, nu știu ce mi-aș putea cumpăra cu 30 de lei. Nu-mi lipsește nimic, slavă Domnului. Dar voi pune banii la vedere, în vitrină, să-i văd tot timpul și să-mi amintesc cât de mult pot valora, de fapt, 30 de lei...

10 tipuri de persoane care nu-mi plac

1. Îngâmfații. Nu mi-au plăcut niciodată aroganții, cei care privesc lumea de sus și care afișează mereu un aer superior. Culmea este că majoritatea îngâmfaților pe care i-am cunoscut sunt doar niște închipuiți.

2. Lăudăroșii. Indiferent cu ce se laudă: cu ceea ce au, cu ceea ce sunt sau cu relațiile lor, lăudăroșii mi se par penibili și cred că suferă de sentimente profunde de inferioritate, de simt mereu nevoia să le arate altora că au, că sunt, că știu, că pot, că... ceva. Orice. Acestora le-aș sugera să reflecteze la următoarea frază: "A te lăuda cu lucrurile și relațiile tale, înseamnă a recunoaște cât valorezi fără ele."

3. Ipocriții și prefăcuții. Și din păcate nu sunt scutită de ei. Au fel și fel de fețe cu care sunt convinși că păcălesc. Defilează cu bune intenții, sunt lingușitori, necinstiți și alunecoși. 

4. Oportuniștii și profitorii. Cei care caută în orice situație și în orice relație ocazii de a-și atinge vreun scop. Cei care nu știu decât să ceară și să ia cu ambele mâini, dar care nu oferă niciodată. Sau dacă oferă, dau doar mărunțiș cu care să-și salveze reputația și să nu pară zgârciți și datori. 

5. Curioșii și indiscreții. Curiozitatea este bună doar atunci când te ajută să înveți ceva și să evoluezi, aceea e chiar minunată. Dar curiozitatea legată de intimitățile altora și indiscreția cu care unii te întreabă câți bani câștigi și alte lucruri care nu-i privesc, mi se par dezgustătoare. Eu nu mai răspund de mult la curiozitățile altora, cu atât mai mult cu cât nu am nicio curiozitate de acel fel, adică urât și lipsit de eleganță, și pot trăi foarte liniștită și fără să știu toate bârfele de budoar despre cunoscuții mei sau, la fel de trist, despre necunoscuți. 

6. Colericii și certăreții. Cei care strică mereu pacea și armonia în orice grup și care țin cu tot dinadinsul să-și impună punctul de vedere și să li se dea dreptate. Mă irită la culme cei care nu-și pot controla apucăturile agresive și limbajul.

7. Paranoicii și cei care suferă de mania persecuției. Nu știu dacă există oameni mai obositori decât cei obișnuiți să se victimizeze mereu, cei cărora li se pare întotdeauna ba că nu te porți cum trebuie, ba că nu le dai destul. Sau cei care trăiesc cu impresia că ai ceva împotriva lor și care te obligă neîncetat să te justifici și să-ți dovedești loialitatea și dragostea. Eu am renunțat de mult să le mai fac jocul acestor persoane... Am preferat mai bine să mă distanțez. 

8. Cei care au mereu așteptări. Mă refer la cei cărora, deși nu le datorezi nimic, au tot felul de așteptări și de pretenții. Aceștia trăiesc cu impresia că li se cuvine totul și că le ești dator. De obicei sunt veșnic nemulțumiți. Și ajunge să-i refuzi o singură dată ca să te dușmănească. 

9. Nerușinații. Aici intră mai multe categorii de oameni, de la cei care cer favoruri fără pic de rușine, la cei care se poartă necivilizat, care te pun în situații penibile și care nu te respectă. 

10. Impostorii. E plină lumea de ei. Impostura socială a devenit un fel de obicei. Dezaprob orice impostor care păcălește lumea, indiferent cu ce scop. 

Șefuțul

M-a sunat o prietenă să-mi povestească, resemnată, că probabil va rămâne fără job. Şeful ei (nou în funcţie) a ameninţat-o că o va da afară, după ce o colegă “binevoitoare” l-a instigat împotriva ei. Cică acea colegă ar fi genul de angajată linguşitoare care-i scutură cu palma sacoul şefului, spunându-i: “Şefu’, mă scuzaţi, era să aveţi o scamă!“

Prietena mea mi-a spus să scriu o postare în care să-mi spun părerea despre cum ar trebui să fie un şef, iar ea o va printa şi i-o va lăsa pe birou. Bineînţeles că îmi voi spune părerea, dar niciodată nu voi putea învăţa un şefuţ să fie un şef. Spun "şefuţ" fiindcă există două tipuri de „conducători“: şefi şi șefuți. “Leader” este deja o calitate care nu vine la pachet cu învestirea într-o funcţie. 

Șefuțul este acel om investit într-o funcţie, care trăieşte cu impresia că odată cu funcţia i s-au dat și drepturi și calități pe care, de fapt, nu le are. Șefuțul caută în permanenţă să-şi arate puterea și autoritatea, pe care le percepe greşit, desigur şi nu va rata nicio ocazie să-şi valideze superioritatea faţă de angajaţi. El simte în permanență nevoia să-şi arate “măreţia” şi, pentru că n-are stofă de şef, pedepseşte, umileşte şi execută. Aplică teroarea emoţională şi devine tiran. Persecută cu o plăcere care-l face să fie ridicol şi demn de milă.

Șefuțul uită că a fost şi el “jos”, că a fost stângaci, că a învăţat şi el de la alţii şi că a greşit.

Șefuțul uită să mai fie om după ce i se dă funcția de conducere.

Un şef este decent şi respectabil, de aceea nu ascultă niciodată bârfele angajaţilor şi nu-l interesează vieţile personale ale acestora. Șefuțul iubeşte bârfa, intriga şi trădarea şi-l preocupă chestiile mărunte, interesându-l ce maşină şi-a luat nu ştiu care angajat, cine cu cine are relații prin firmă…

Un şef n-are nevoie de turnători şi nu se teme că-şi pierde funcţia, fiind conştient de calităţile şi de valoarea lui, pe când șefuțul depinde de turnători, de intrigi şi de prostii ca să rămână "sus".

Un şef se laudă cu succesele lui şi cu impactul pozitiv pe care l-a avut asupra angajaţilor, pe când un şefuţ se va lăuda cu "puterea" exercitată asupra angajaţilor, cu pedepsirea şi umilirea lor. Am văzut şi eu un prost care a spus cu o satisfacţie care mi-a creat repulsie: "Am dat-o afară, să vadă toată lumea cine-i şeful!" Dăduse afară o femeie divorţată, care-şi creştea copilul singură şi care avea rate, profitând de naivitatea şi slăbiciunea femeii care nu ştia că avea și drepturi, nu numai îndatoriri.

Șefuțul are o gândire opacă, e paranoic, orgolios și isteric. El inspiră teamă, nu respect. Îl flatează lingușirile angajaților și este ușor de manipulat.

Aş putea să scriu mult şi bine despre cum ar trebui să fie un şef, dar ştiu că un şefuţ nu va putea înţelege niciodată că nicio funcţie nu-i poate da calităţile umane pe care nu le are.

Ceea ce trebuie să ştie șefuții este că persoanele care încearcă să-şi impună respectul stârnind teamă, sunt patetice şi ridicole. Cu cât mai slab şi mai nesigur este un om, cu atât mai puternic încearcă să pară.

Numai cei cu complexe de inferioritate simt nevoia să-şi arate superioritatea. Oamenii care se simt mici în interiorul lor sunt disperaţi să pară mari în ochii celorlalţi.

PS. Cei care sunteți angajați și aveți de-a face cu șefuți, înainte să vă îmbolnăviţi de stres şi să vă lăsaţi terorizaţi, umiliţi şi hărţuiţi, interesaţi-vă care vă sunt drepturile. Superiorii n-au dreptul să recurgă la intimidări, ameninţări şi teroare psihologică. Fiți demni. Poziția ghiocelului e pentru sclavi. Iar dacă ajungeţi în postura să vi se ceară să vă daţi demisia, consultaţi înainte un avocat. Nu permiteți niciun abuz.