Tu cât de liber ești?

 

Libertatea unui om este neprețuită. Să fii liber înseamnă să fii liniștit, fericit și împăcat cu tine așa cum ești și cu ceea ce ai. Să fii liber înseamnă să îți trăiești viața așa cum îți dorești, să faci alegeri după bunul plac și nu după așteptările lumii, cât timp nu faci niciun rău cuiva.

Nu ești liber dacă te consideri superior celorlalți și-i privești mereu de sus, umilindu-i printr-o atitudine plină de aroganță.

Nu ești liber dacă ești ancorat în povești care nu te privesc, dacă te preocupă cum trăiesc alții, dacă îți pasă ce crede lumea despre tine și despre alegerile pe care le faci.

Nu ești liber dacă ești satisfăcut de răul întâmplat altcuiva și decretezi sus și tare, mulțumit: „A meritat-o!”.

Nu ești liber dacă nu accepți alegerile celorlalți, dacă simți nevoia să-i manipulezi și să-i controlezi pe alții și dacă te străduiești să schimbi părerea altora despre un om pe care nu-l placi.

Nu ești liber dacă îi constrângi pe alții să trăiască așa cum îți dorești tu sau să facă alegerile tale, profitând că ai la îndemână puterea și instrumentele care-i pot obliga să acționeze conform gândirii tale, dar împotriva credințelor proprii.

Nu ești liber dacă te compari cu alții, dacă îți dorești să ai ceea ce au ei sau mai mult, dacă îi invidiezi, dacă ești gelos și dacă te simți nedreptățit de succesul și împlinirile altora.

Nu ești liber dacă în loc să te bucuri de ceea ce ai și de ceea ce ți s-a dăruit, ești preocupat mai mult să numeri banii din conturile altora, să le evaluezi hainele, mașinile, bijuteriile sau vacanțele.

Nu ești liber dacă nu îi poți accepta pe cei care sunt diferiți de tine, care gândesc, simt, acționează și trăiesc altfel decât tine.

Nu ești liber dacă nu știi să împarți din ceea ce ai cu cei lipsiți de șansă, ești doar un sclav al bunurilor materiale și-atât, un om singur și trist.

Nu ești liber doar pentru că ai dreptul la liberă exprimare, dacă opiniile tale nu aduc un plus de valoare și de frumusețe în lume, dacă părerile tale jignesc și provoacă rău în jur.

Nu ești liber atunci când te lași condus de bani și când dorința de înavuțire cu orice preț pun în umbră și fac uitată frumusețea spirituală a vieții tale.

Nu ești liber dacă te bucură eșecurile altora sau dacă simți satisfacție atunci când cineva suferă sau e rănit, dacă necazurile unui om pe care nu-l placi îți așază un zâmbet mulțumit și perfid în colțul gurii.

Nu ești liber atunci când calci în picioare cu bună știință alți oameni, doar pentru a te urca nemeritat pe o scară falsă a evoluției.

Nu ești liber dacă urăști pe cineva, dacă simți nevoia să-i faci rău sau dacă, în general, îți dai tot interesul să provoci răul altora.

Nu ești liber dacă pentru a reuși în viață ai spulberat în cele patru zări, cu nepăsare, visurile altora.

Nu ești liber dacă simți nevoia să te răzbuni pe cei cu care nu te-ai înțeles, dacă nu-i poți ierta pe cei care ți-au greșit, dacă nu le poți cere iertare celor cărora le-ai greșit.

Nu ești liber dacă ai uitat de unde ai plecat, cine ești în adâncul inimii tale, dacă ți-ai renegat trecutul.

Nu ești liber dacă ai călcat în picioare oamenii buni și drepți din viața ta, oameni al căror unic păcat a fost că te-au iubit.

Nu ești liber dacă ai pretenția mereu să fii mulțumit de ceilalți, dacă depinzi mereu de validare și de aprobări din partea lumii.

Nu ești liber dacă ai uitat de respectul pe care-l datorezi părinților tăi, dacă întorci capul în partea cealaltă și te prefaci că nu vezi câtă nevoie au de tine și de dragostea ta în viața lor.

Nu ești liber dacă încerci mereu să-ți faci dreptate, să convingi, să te justifici și să te scuzi pentru ceea ce ești, dacă îți calci pe suflet pentru a fi acceptat de oameni cărora nici măcar nu le pasă de tine cu adevărat...

Despre imunitate, prevenție și suplimente

 

Dragii mei,

am primit foarte multe mesaje de la cei care își amintesc că în trecut am recomandat mierea de manuka și am povestit despre anumite suplimente pe care le consum eu. M-ați întrebat ce aș recomanda pentru imunitate și am observat în mesajele voastre îngrijorarea și preocuparea față de sănătatea voastră și a celor dragi vouă. 

Știu că aveți încredere în mine - pentru că am recomandat mereu lucruri bune și am făcut-o cu onestitate și responsabilitate - însă vă rog să țineți cont de faptul că eu nu sunt medic, nu am nicio calitate care să-mi permită să fac recomandări medicale, eu sunt doar un om foarte bine informat și asta pentru că am în responsabilitate mulți copii și adulți de a căror sănătate trebuie să am grijă. Înainte să consum sau să recomand un produs, mă informez, mă asigur că acel produs nu poate produce daune și că este unul de calitate.  

Vă rog să aveți în vedere atunci când sunteți tentați să consumați vreun supliment alimentar (de medicamente nici nu poate fi vorba, nu concep ca o persoană să ia un medicament fără indicația unui medic!), că fiecare organism este diferit, are sensibilitate diferită, patologie diferită și nevoi diferite. Fiți rezonabili, nu vă "îndopați" cu suplimente, este normală prevenția, dar nu excesele. Fiți prudenți, asigurați-vă că, înainte de toate, îi oferiți organismului ceea ce îi trebuie: odihnă, relaxare, mișcare în aer liber, mâncare sănătoasă și câteva adjuvante pentru imunitate și asta doar pentru că, din păcate, din alimente nu reușim întotdeauna să ne luăm necesarul de vitamine și de minerale de care organismul nostru are nevoie (deficitul se datorează faptului că nu consumăm suficiente legume și fructe, dar și din cauză că legumele și fructele de pe piață sunt mai sărace în nutrienți).

Cunosc persoane care consumă anumite suplimente (calciu, magneziu) fără a avea deficit și fără a se gândi că excesele pot dăuna organismului. Nu sunt adepta consumului de suplimente doar pentru că “ajută la...”. Organismului trebuie să îi dăm strict ce are nevoie și strict dacă și când are nevoie.

Prevenția începe cu investigații medicale, cu analize periodice care să vă ajute să descoperiți dacă aveți deficit de calciu, fier, magneziu sau vitamine. Organismul ne transmite niște semnale atunci când ceva nu este în regulă cu el și atunci când îi lipsește ceva. În funcție de aceste simptome se recomandă analizele necesare. Nu neglijați simptomele, nu amânați investigațiile.  

Când vine vorba despre imunitate ar trebui să știți că nu există pilula magică care să vă facă o imunitate de fier. Eu am fost nevoită să mă informez mult cu privire la suplimentele care ar putea ajuta imunitatea, mai ales că am avut în grijă și pacienți oncologici. 

În poza de mai sus puteți vedea ce produse consum eu zi de zi pentru prevenție, dar nu voi scrie despre fiecare produs în parte, găsiți informații despre toate aceste produse pe siteul Vegis (este magazinul de unde îmi cumpăr eu suplimentele). 

Eu consum zilnic Vitamina C (1000 mg), Vitamina D, Coenzima Q10, Omega 3-6-9 și Probiotice. Iarna fac și câte o cură cu System Well , iar Mierea de Manuka o consum toamna și primăvara sau oricând am simptome de răceală, dureri și usturimi în gât.

Cum alegem cele mai bune variante de vitamine și suplimente alimentare, acum când piața abundă de oferte și de reclame? Cumpărăm cea mai ieftină variantă? Cumpărăm cea mai scumpă variantă, convinși că este și cea mai bună? Trebuie să ne informăm cât mai bine despre calitățile unui produs și despre producător. Concentrația și sursa sunt foarte importante.

Eu prefer suplimentele alimentare de la Solgar, Jamieson, Secom și Jarrow.

Suplimente de la Solgar găsiți aici: SOLGAR

Suplimentele Jamieson se găsesc în farmaciile Help Net și la anumite farmacii naturiste.  

Probiotice găsiți aici: Probiotice Jarrow  și vă rog mult să citiți despre importanța lor! 

Despre mierea de manuka am scris și aici: Mierea de Manuka și găsiți aici multe variante, diferite concentrații și cantități: Magazin Manuka

Deoarece am consumat doar două tipuri de miere de manuka (pe cea de la Wedderspoon și pe cea de la Manukashop), nu mă pot pronunța cu privire la altele.

Unii nu cred în efectele miraculoase ale mierii de manuka (și eu am fost sceptică la început), însă este cu adevărat o miere deosebită, cu proprietăți antibiotice dovedide. Eu o consum de câțiva ani (doar la nevoie, nu ca aliment), pe mine m-a ajutat, pe mulți cunoscuți i-a ajutat și, de câte ori am povestit pe rețelele de socializare despre mierea de manuka, sute de oameni au confirmat că această miere i-a ajutat în infecții cu helicobacter pylori, E.coli, stafilococ auriu și în diferite infecții virale.

Eu sunt o patrioată convinsă, iubesc produsele românești, iubesc mierea românească și o recomand pentru calitățile ei incontestabile, însă mierea de manuka este diferită datorită arborelui de manuka din care este extrasă și care îi oferă calitatea de a avea o putere antibiotică de 50 de ori mai mare decât au antibioticele. Vă recomand să citiți despre mierea de manuka, să vă documentați bine, să citiți părerile celor care au consumat-o și să alegeți un produs bun, autentic. Aici găsiți diferite variante de miere de manuka: Mierea de Manuka 

Nu știu dacă am reușit să răspund tuturor întrebărilor pe care mi le-ați trimis, însă vă rog să vă documentați cât mai bine atunci când alegeți un supliment alimentar și să cereți mereu sfatul unui medic.

Nu uitați că și starea psihică este un factor important care vă poate influența pozitiv sau negativ starea de sănătate a organismului. Încercați să vă feriți de oamenii toxici, de certuri, de încărcătură emoțională negativă. Stați pe lângă oameni senini și veseli, ieșiți în natură, dansați, citiți, căutați activități care să vă aducă bucurie.

Vă îmbrățișez cu drag și vă doresc multă sănătate!

Recunoștința este memoria inimii

Ori de câte ori văd oameni veșnic nemulțumiți și mai ales care au uitat să fie recunoscători pentru binele și abundența din viața lor, îmi amintesc o poveste pe care mi-a spus-o cândva o doamnă foarte în vârstă. Avea peste 90 de ani când mi-a împărtășit una dintre cele mai frumoase amintiri pe care le avea despre o prietenă dragă ei, o amintire prețioasă pentru ea și o lecție valoroasă pentru oricine ar afla-o și, cel mai important, ar înțelege-o.

Doamna aceea blândă și cu pace în privirea senină, mi-a mărturisit că în tinerețe, imediat după război, era atât de săracă încât nu avea nici măcar o coajă de săpun cu care să se spele. Săpunul era un lux pe atunci în Germania distrusă de război, cum de altfel erau cam toate produsele de primă necesitate în țările Europei care fuseseră implicate în conflictul mondial.

Într-un oraș distrus de bombardamente, ea locuia pe atunci în podul insalubru al unei case salvate de furia războiului, îndura frigul, nu avea niciun fel de condiții, muncea enorm pentru a-și putea plăti chiria și abia își permitea să mănânce – pentru că foametea făcea ravagii, produsele alimentare erau și scumpe și foarte greu de găsit. Dar - și aici, în timp ce-și depăna amintirile, ochii i se luminau - avea o prietenă care muncea ca servitoare în casa unei văduve destul de înstărite, iar acest înger de om îi aducea o dată pe săptămână săpunul cel bun furat de la stăpâna ei. De fapt, doar împrumutat.

"Pe parcursul vieții am întâlnit mulți oameni minunați și mulți m-au ajutat în momente grele, fără să ceară nimic în schimb. Am primit daruri dintre cele mai frumoase, am primit cadou la un moment dat chiar și diamante, dar nimic nu se poate compara cu săpunul pe care mi-l aducea în vremurile acelea atât de triste și dificile prietena mea, numai ca să mă pot spăla și eu ca un om.”

 Mi-a povestit cu nostalgie și recunoștință că se spăla mereu cu grijă, să nu consume mult din acea fărâmă de Rai, ca să nu observe proprietara săpunului că acesta a fost folosit și astfel să-i pricinuiască necazuri prietenei sale."Era un săpun bun, parfumat, o raritate în vremurile acelea crâncene de după război. Și știi ceva? Culmea e că prietena mea nu l-a folosit niciodată pentru ea... Ea se spăla cu săpun ieftin, de rufe, că doar așa ceva le era îngăduit în casa aceea servitorilor – dar se considerau norocoși pentru asta, fiindcă alții nu-l aveau nici pe acela. Iar prietena mea era recunoscătoare și pentru atât, pentru ea era o bucurie și mai mare să-mi facă mie, prietena ei, un cadou prețios."

În timp ce doamna îmi povestea amintirea ei dureros de frumoasă, m-am imaginat în locul ei. Mi-am imaginat senzația aceea minunată de om curat dar, în același timp, am trăit în mintea mea și teama ei de a nu consuma prea mult din săpun, am atins limita bucuriei sale cât și sentimentul de vinovăție care o încerca...

M-a impresionat povestea ei, dar și prietenia atât de profundă a celor două femei. Și de atunci, în fiecare zi îmi dau seama cât de norocoși suntem noi că avem condiții minunate, însă nu știm nici cum să ne bucurăm de ele și nici ce înseamnă să fim recunoscători. Nu mai suntem capabili să apreciem nici un gest măreț darămite unul mărunt, nu realizăm că faptele frumoase se nasc întodeauna într-o inimă generoasă cu adevărat și credem că totul este la discreția noastră, că totul ni se cuvine, că a primi este normal. Și poate că tocmai de aceea de multe ori uităm să mulțumim pentru ceea ce trăim. Nu ne gândim că, uneori, când primim o banală bomboană, poate cineva a renunțat la ea pentru noi, că poate i-ar fi putut da acea bomboană copilului său, mamei sale. Dar ne-a ales pe noi...

Fiecare gest frumos pe care-l primim în dar, fiecare om bun care ne e alături, fiecare lucru pe care-l avem, fiecare bătaie de inimă pe care o simțim, toate ar trebui să ne bucure și să ne umple sufletele de recunoștință. Și astfel să nu uităm nicio clipă cât de norocoși suntem, transformându-ne astfel, datorită iubirii primită de la soartă dar și de la oamenii frumoși pe care i-am întâlnit, în iubire. În oameni buni.

Fragment din cartea Iubirea te învață

Cu cântarul la întâlniri

Oare de ce cred unii (prea mulți, din păcate) că toți oamenii trebuie neapărat să fie slabi? 

Greutatea corporală și aspectul fizic au devenit adevărate priorități și chiar obsesii pentru societate. Peste tot vezi promovându-se silueta și produse care ajută la pierderea în greutate (apropo, nu există niciun produs care să ajute la slăbit, nici tablete, nici ceaiuri). 

Mass-media tratează aspectul fizic ca pe o prioritate, dacă o celebritate se îngrașă sau pierde câteva kilograme se face mare tam-tam pe subiect. Îngrășarea este tratată ca și cum ar fi ceva îngrozitor, o rușine și un mare eșec în viață, iar pierderea în greutate pare a fi o realizare mai lăudabilă decât oricare altă reușită. Bine că prostia, răutatea și incultura nu îngrijorează și nu deranjează la fel de mult ca problema aspectului fizic...

Există o preocupare permanentă față de felul în care arată omul, suntem imediat clasificați după aspectul fizic. Dar culmea, toată lumea susține că nu aspectul fizic primează, că sufletul, caracterul și inteligența omului sunt importante. Câtă ipocrizie! Dacă nu contează carcasa omului, de ce vin mulți cu cântarul la întâlniri? De ce prima remarcă pe care o fac unii atunci când văd un om este "Ai slăbit" sau "Te-ai îngrășat"? De ce atunci când se vorbește despre o persoană, se discută cel mai mult despre felul în care arată?

Îmi amintesc că am avut o dispută cu o prietenă cu care ieșisem în oraș să mâncăm un desert. După ce mi-a împuiat capul cu planurile ei de a slăbi și eu i-am spus că mă simt foarte bine, că sunt sănătoasă și fericită, mi-a spus: 

- Fată, dar tu slăbisei foarte mișto, ce s-a întâmplat cu tine, de ce nu faci ceva ca să-ți revii la loc?

Cum să vă spun, dar sătulă de toți cei care vin cu cântarul la întâlnire, mi-a sărit de îndată frișca și i-am spus:

- Fată, dar tu parcă erai mai deșteaptă, ce s-a întâmplat de te-ai prostit așa, de ce nu faci ceva ca să-ți revii? 

S-a șocat. Nu se aștepta la această reacție la "grija" ei față de felul în care arătam. Pentru că nu sănătatea și fericirea mea o interesau, ci faptul că nu aveam măsura xs. 

Poate că există și oameni pe care îi preocupă sănătatea altora și asociază excesul de greutate cu anumite afecțiuni, dar aceștia ar trebui să știe că oamenii supraponderali nu sunt neapărat și bolnavi sau în pericol de a se îmbolnăvi. Unii sunt mai sănătoși, mai activi și au condiție fizică mai bună decât mulți oameni normoponderali. 

Există o diferență între un om obez și unul supraponderal, iar dacă tot se discută atât de mult despre riscurile pe care le poate provoca obezitatea, ar trebui să se discute și despre riscurile pe care le provoacă obsesia pentru a slăbi, dietele riscante și ingerarea de tot felul de produse care promit pierderea în greutate. 

Mi s-a propus, la un moment dat, o colaborare cu o firmă care vinde produse de slăbit. Am refuzat categoric. Niciodată, dar niciodată nu aș promova un lucru în care nu cred, mai ales dacă acesta ar pune în pericol sănătatea oamenilor. Sau dacă le-ar da speranțe deșarte. 

Ar trebui să se interzică promovarea produselor de slăbit, care nu face altceva decât să încurajeze DISCRIMINAREA pe criterii fizice și să complexeze oamenii, să le inoculeze ideea  că este ceva în neregulă cu ei.

Da, aș promova un regim de viață sănătos, mișcarea, odihna și înainte de orice, vizita la un medic nutriționist, dar refuz să promovez orice ar amăgi un om că există o cale facilă de a pierde excesul de greutate. 

Nu mai suport niciun mesaj care ar putea determina un om să creadă că este ceva greșit în aspectul lui fizic. Consider orice campanie de promovare a siluetei o discriminare și o insultă adusă la adresa oamenilor. Pentru că oamenii sunt din ce în ce mai complexați, mai nesiguri pe ei și mai discriminatori cu cei diferiți. Își doresc să atingă "perfecțiunea" ca să fie acceptați de societate și ajung să facă orice pentru asta, chiar și să-și pună sănătatea în pericol. 

Recunosc, căzusem și eu în capcana aceasta... mă săturasem să tot fiu comparată și să mi se spună prostii de genul "Vai, ești așa de frumoasă, de ce nu faci ceva să mai dai jos puțin, e păcat de tine!" Ei bine, nu știu dacă poți insulta un om mai tare și mai urât de atât. Păcat de mine pentru că am câteva kile în plus? Hai sictir! 

Dar presiunea asta pe care o pune societatea aceasta care și-a pierdut adevăratele valori m-a determinat să lupt să slăbesc, să țin diete peste diete, să cumpăr în prostie suplimente și tot felul de promisiuni mincinoase și ajunsesem să-mi amân viața și fericirea până atunci când voi slăbi, să nu mă mai bucur de mine, să nu-mi mai placă hainele, să mă simt vinovată pentru orice "greșeală" alimentară pe care o făceam, să mă joc riscant cu sănătatea mea... Toate acestea până într-o zi în care m-am trezit bolnavă. Și mi-am dat seama că eu sunt mai mult decât un corp și că scopul meu nu este să am un corp "perfect", că nu vreau să-i impresionez pe ceilalți prin felul în care arăt, ci prin ceea ce sunt ca om, că eu nu am nevoie de un corp stas pentru a mă face plăcută și iubită, că nu depind de măsuri stas pentru a reuși în viață și pentru a fi fericită. Eu nu sunt un obiect mobilier care trebuie să încapă și să se potrivească într-un spațiu anume, iar dacă sunt prea grasă ca să încap în sufletul cuiva, atunci nu insist. Nu am nevoie în viața mea de oameni care mă plac sau nu pentru felul în care arăt și nu vreau să-mi trăiesc viața în preajma celor superficiali. 

Oamenii care mi-au vorbit mereu despre greutatea corporală nu au făcut altceva decât să mă facă să-mi urăsc corpul și să cred că este ceva greșit la mine, că nu sunt destul de bună pentru ei. Cât de greșit! Abia când am înțeles asta am decis că dacă voi dori să pierd kilogramele în exces va fi doar pentru că-mi iubesc corpul, nu pentru că-l urăsc. Motivația trebuie să fie sănătatea și starea de bine, nicidecum validarea... 

Nu voi face greșeala să fac o obsesie din greutatea mea corporală, mă voi bucura de mine așa cum sunt și nu voi face din câteva kilograme în plus o problemă, nu voi lăsa greutatea corporală să-mi îngreuneze și sufletul. 

Am auzit adesea spunând că dacă te respecți ai grijă de felul în care arăți... Este adevărat, trebuie să ai grijă de igiena ta, de felul în care te îmbraci, dar nu neapărat de forma corpului. Și cel mai important este să ai grijă de caracterul tău. Că degeaba ești slab ca o masă de călcat dacă ești neîngrijit și lipsit de omenie.

Consider o insultă și un abuz orice remarcă legată de greutatea corporală a cuiva și ar trebui să înțeleagă fiecare că ar trebui să-și vadă de treburile sale, să nu mai facă remarci legate de aspectul fizic al altora, să nu mai dea sfaturi, să nu mai transmită nimănui mesajul că greutatea este un mare handicap, o rușine, un eșec, un motiv de a fi nefericit.

Mulți trăiesc cu impresia că oamenii care au exces de greutate sunt și ar trebui să fie nefericiți, complexați și singuri. Ei bine, nu este așa. Sunt și grași fericiți și împăcați, sunt și grași preocupați mai mult de felul în care se poartă decât de felul în care arată, dar asta nu pentru că sunt nesimțiți. Excesul ponderal nu este nesimțire, că nu te cară nimeni în spate. Fiecare are dreptul să fie așa cum vrea și cum poate și nu are nimeni nevoie de aprobarea celorlalți pentru a arăta într-un fel anume. 

Nu vă pot spune ce repulsie îmi provoacă discuțiile despre cei care s-au îngrășat sau au slăbit, dar mă amuză cei care cred că un om gras nu poate fi fericit, dorit și iubit. 

Știți cine sunt triștii societății? Cei pe care-i preocupă mereu viețile altora și care caută mereu să se consoleze cu ideea că sunt mai buni decât ceilalți. Sunt urât, sărac și prost, dar măcar sunt slab, sîc! 

M-am săturat de toți cei care, fără să-și dea seama și fără a recunoaște vreodată, sunt obsedați de aspectul fizic și care îi terorizează și îi plictisesc pe cei din jur cu obsesia lor. 

Vrei să fii slab? Fii slab și taci. Nu mai da sfaturi, nu-i mai certa pe cei care nu sunt slabi, nu îți mai da cu părerea, nu te mai erija în nutriționist și specialist. Grașii sunt conștienți că sunt grași, nu trebuie să-i atenționezi și să le reamintești tu asta. Și nici nu trebuie să le fluturi pe sub nas succesul tău în lupta cu kilogramele. 

L-am mai citat și cu altă ocazie pe Nicolae Steinhardt, care spunea:

"Când un om reuşeşte să facă ceva ce i-a solicitat mult efort, în el începe să lucreze trufia. Cel ce slăbeşte, se uită cu dispreţ la graşi, iar cel ce s-a lăsat de fumat răsuceşte nasul dispreţuitor, când altul se bălăceşte, încă în viciul său. […] Ceea ce reuşim, ne poate spurca mai ceva decât păcatul însuşi. Ceea ce obţinem se poate să ne dea peste cap reperele emoţionale, în aşa manieră, încât ne umple sufletul de venin. […] Drumul către iubire se îngustează, când ne uităm spre ceilalţi de la înălţimea vulturilor aflaţi în zbor. […] Ochii noştri nu sunt concepuţi pentru dispreţ, ci pentru a exprima cu ei chipul iubirii ce se căzneşte să iasă din sufletele noastre. Succesele nu ne sunt date spre a ne înfoia în pene, ca în mantiile statuilor, ci pentru a le transforma în dragoste, în dezvoltare şi în dăruire pentru cei din jur. […] Dacă ai reuşit în viaţă, nu te agaţa de nereuşitele altuia, pentru a nu trezi în tine viermele cel aprig al orgoliului şi patima înfumurării. Reuşita este energia iubirii şi a capacităţii tale de acceptare a vieţii, dar ea nu rămâne nemişcată, nu este ca un munte sau ca un ocean. Îngâmfarea şi trufia reuşitei te coboară, încetul cu încetul, de pe soclul tău, căci ele desenează pe cerul vieţii tale, evenimente specifice lor. Slăbeşte, bucură-te şi taci! Lasă-te de fumat, bucură-te şi taci! Curăță ograda ta, bucură-te de curăţenie şi lasă gunoiul vecinului acolo unde vecinul însuşi l-a pus."

Am citat din nou acest fragment pentru că am observat că cei mai preocupați de greutatea corporală a altora sunt grașii care au devenit slabi. Faptul că au reușit îi face să se simtă superiori și să nu-i mai accepte pe cei care nu reușesc să slăbească. Dar ei ar trebui să înțeleagă că nu toți oamenii aspiră la siluetă. Nu toți se culcă noaptea cu gândul că de mâine vor intra la regim, nu toți își amână viața și fericirea până atunci când vor avea greutatea ideală... Unii știu să se bucure de ei, să se accepte așa cum sunt, cu greutatea lor, cu neputința lor, cu lipsa de ambiție, unii își doresc mai degrabă să fie sănătoși decât slabi. Ar trebui să înțeleagă toți că nu trebuie să fie toți oamenii la fel. Că diversitatea este frumoasă și că există loc pe pământ pentru fiecare. Că unii suntem fericiți și cu câteva kilograme în plus. Și că nu toți grașii adorm singuri. 

Așadar, să nu dea sfântul profiterol să mai deschidă cineva subiectul acesta în fața mea. Că m-am săturat să întrețin obsesiile și năravurile proaste, m-am săturat de aceleași discuții plictisitoare și lipsite de importanță și conținut.

Așa e. Tu ești mai bun decât mine.

Crezi că mă cunoști, așa-i? Crezi că ai avut destul timp să-ți poți forma o părere obiectivă despre mine. În câteva clipe. Crezi că o banală postare pe facebook sau o opinie pe care mi-am exprimat-o sunt de ajuns să știi ce fel de om sunt, ce valori am, cine pot fi sau ce-aș putea deveni. 

Vezi tu, între ceea ce-ți imaginezi despre mine și realitate este o mare diferență. Și n-ar trebui să ai doctorate ca să pricepi asta, e simplu. Și mai ales de bun simț.

Nu mă cunoști suficient de bine încât să mă iubești, e normal și înțelege oricine asta, dar nici destul de bine încât să nu-ți placă de mine. Și asta iar mi se pare simplu și de bun simț, adică să nu judeci la prima vedere. Pentru că tu știi despre mine doar atât cât am vrut eu să-ți arăt și doar atât cât ai tu capacitatea să percepi cu simțurile și cu mintea ta.

Dar eu sunt mai mult de atât. Sunt mai mult decât îți imaginezi tu. Sunt mai mult decât un chip, un trup, un gând, o afirmație, o glumă, o ieșire nervoasă, o lacrimă, o cădere morală, o critică, o renunțare... Ori un zâmbet. Vesel sau trist, apropiat sau îndepărtat.

Ai nevoie să crezi că tu ești mai bun decât mine? Că tu ai face lucrurile mai bine, că tu ești mai puternic, mai principial, cu adevărat moral, că tu nu greșești? Foarte bine, ești liber să crezi asta. Poți crede că ești perfect, că ai mereu dreptate, că ai cea mai curată și mai dreaptă judecată, că deții adevărul absolut, că ai dreptul să pui etichete dar... nu ai dreptul să-ți exprimi părerea despre mine de parcă m-ai cunoaște. Pentru că nu mă cunoști. Și nici nu mă vei putea cunoaște vreodată, fiindcă nu ai capacitatea, răbdarea, înțelepciunea și profunzimea necesare pentru a înțelege că nu poți cunoaște un om până când nu te afli în locul lui: până când nu trăiești viața lui, până când nu suferi în locul lui, până când nu simți tot ceea ce a simțit el, până când nu ești nevoit să faci alegerile pe care le-a făcut el, până când nu ești forțat de împrejurări să acționezi în felul în care a acționat el. Reține, până când nu ești în pielea lui n-ai cum să-i înțelegi atitudinea și personalitatea. Implicit, n-ai cum să-l cunoști. La modul complex vorbind.

Diferența dintre mine și tine este că eu m-aș bucura să fii mai bun decât mine, astfel aș putea să învăț de la tine. Dar mi-ai dovedit că nu ești. Și atunci, ce aș putea învăța de la un om superficial care se grăbește să acuze, să descurajeze, să dea verdicte și să anuleze alți oameni doar pentru că au opinii și principii de viață diferite de ale sale? Sau pentru că aceștia fac alegeri cărora tu, judecătorule, nu le cunoști motivația? Ce aș putea învăța de la tine, un om care vede la alții doar ceea ce nu-i place? Omițând, desigur, ca în același timp să-și vadă propriile lipsuri, propriile defecte.

Spre deosebire de tine, eu nu mă cred mai bună decât alții. Și vreau să fiu și să rămân mereu conștientă de asta, altfel nu voi învăța niciodată nimic de la cei mai buni decât mine. 

Eu nu pierd nimic dacă tu ai o părere greșită despre mine. Însă tu pierzi enorm dacă ai o părere prea bună despre tine.

Azi am văzut zeci de mașini și niciun om.

Astăzi, femeia din poză traversa un sens giratoriu extrem de aglomerat din Brașov. Părea a avea tendință sinucigașă, mergea dezorientată, în șosete doar și udă leoarcă... 

Mașinile încetineau, șoferii priveau mirați, o ocoleau și mergeau mai departe. 

Am oprit în mijlocul sensului giratoriu, altfel putea exista riscul să fie lovită de vreun șofer grăbit. Bineînțeles că am fost claxonată... 

Participanților la trafic li s-a părut suspect că eu am oprit în intersecție, că prietena mea a sărit din mașină pe o asemenea ploaie și că a alergat spre femeia care umbla haotic, dar nu li s-a părut ciudat că o femeie umblă dezorientată printre mașini...

Nu știam dacă femeia nu cumva are Alzheimer sau poate probleme psihice... Sau poate a suferit vreun șoc sau are vreo tristețe care să îi fi întunecat judecata, dar era EVIDENT că avea nevoie de ajutor. Era un om singur, în ploaie, fără încălțăminte, umblând haotic. Se afla în pericol și îi putea pune în pericol și pe șoferii care treceau pe acolo.

A fost o întreagă aventură să o protejăm. Nu voia să se oprească, nu o puteam atinge, refuza ajutorul... 

Am chemat poliția, ambulanța... Până la urmă femeia a ajuns acasă în siguranță. 

Însă eu m-am întors acasă cu un sentiment apăsător de tristețe. Pentru că azi, am văzut zeci sau poate sute de mașini și niciun OM. 

Slujind de departe cu drag și cu dor de casă

De mult timp am vrut să vă povestesc despre un om minunat pe care l-am cunoscut pe facebook și cu care am legat o prietenie frumoasă. Este vorba despre Părintele Reuț Vasile Florin, preot paroh la Biserica Ortodoxă Română "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" din localitatea Straubing, Germania. 

Părintele Reuț slujește la Biserica Iezuiţilor - "Jesuitenkirche" din Straubing și, pentru a merge la slujbe, la enoriașii bolnavi și la evenimentele la care este solicitat, face naveta câte 50 de km. Are o comunitate de oameni minunați despre care mi-a povestit cu mândrie și cu drag, așa cum vorbește un părinte bun despre copiii lui. 

Părintele Reuț a reușit să-și apropie enoriașii și să-i mobilizeze să facă împreună numeroase acte caritabile. “Comunitatea pe care o păstoresc este mică, dar sunt câţiva oameni de mare valoare printre ei...” – mi-a spus Părintele Reuț. 

Da, românii din diaspora nu au uitat de cei de acasă și nu-și ajută doar familiile, ci ajută și copiii și bătrânii uitați de lume, așa cum puteți vedea și pe blogul Părintelui Reuț: Credința Ortodoxă Română

De ziua copiilor, Părintele Reuț m-a rugat să facem fericiți câțiva copii și mi-a trimis bani cu care am cumpărat multe bunătăți care au ajuns la 23 de copii din familii foarte sărace din Brașov. 

                 

 

“Aceste activităţi filantropice le fac pur şi simplu din dorinţa de a face bine. Răsplata trebuie să vină de la Dumnezeu, nu de la oameni. Deviza mea este "Dăruind vei dobândi" şi "Lăsaţi lumina Speranţei să meargă mai departe". Ajut pe cine pot, atât cât pot.” – mi-a mărturisit Părintele Reuț. Și face asta discret. 

Desigur, nu reușește mereu să ajute atât cât și-ar dori. În plină pandemie, Părintele Reuț m-a rugat să-l ajut să ofere o ambulanță spitalului din Suceava. Era nevoie de cineva care să meargă după ambulanță și să o aducă din Germania, însă restricțiile dintre granițe au împiedicat acest proiect. Îmi amintesc cât de fericită am fost să aflu că într-o perioadă de criză există români în diaspora care se gândesc la cei de acasă și care se zbat să îi ajute. 

Originar din Suceava (din satul Sfântu Ilie, comuna Şcheia), părintele Reuț nu și-a uitat rădăcinile și a luat cu el tradițiile, căldura și bunătatea specifică sucevenilor. 

Una dintre marile sale pasiuni este muzica, el cântă la trompeta, la saxofon, la tilincă, la fluier, la nai, la clarinet, la tobe, la orgă, dar și vocal. 

Familist convins, este căsătorit și are trei copii. Visul lui este să găsească o cale de a se muta în Straubing pentru a putea fi mai aproape de biserică și de enoriașii săi. 

Inima părintelui Reuț slujește iubirea și, de departe, slujește cu drag și cu dor și pentru cei de acasă.

Pe părintele Reuț îl puteți găsi pe 

Facebook:  Vasile Florin Reuț

Instagram:  Vasile Florin Reuț

Ce faci? Bine. Și? Și atât.

Cunoașteți senzația aceea de prea mult, când te saturi de grija și de preocuparea unora față de tine? Când te saturi de sfaturile celor care cred că ei fac totul perfect și care te tratează de parcă ai fi un rateu de om doar pentru că nu te-ai căsătorit, pentru că n-ai copii, pentru că, în loc să-ți fi luat o casă mai mare, tu ți-ai luat mașina care ți-a plăcut? Pentru că te-ai îngrășat, pentru că nu ții post sau cine știe ce-i mai preocupă...? 

Te saturi să fii luat la rost de cei care își uită lungul nasului și care trăiesc cu impresia că au dreptul să se bage cu bocancii în viața ta și să te judece pentru felul în care trăiești. Te saturi de cei care te fac să crezi că nimic din ceea ce faci nu merită și că niciodată nu te afli pe drumul cel bun. 

Oamenii care se poartă așa numai prieteni nu pot fi. Fiindcă prietenii nu-ți invadează intimitatea, nu-ți pun sare pe răni și au compasiune față de problemele tale, față de neajunsurile, eșecurile și neputințele tale. 

Prietenii nu sunt incomozi și nu-ți amintesc mereu că ești neîmplinit și că ar trebui să fii nefericit cu viața pe care o trăiești. 

Prietenii îți respectă alegerile chiar dacă nu sunt de acord cu ele și nu te obligă să-ți justifici deciziile care nici măcar nu-i privesc.  

Dar vine o zi în care ajungi să discuți cu anumiți oameni doar banalități, să nu le mai spui ce planuri ai, ce visuri, ce dureri, ce eșecuri, ce vrei să-ți cumperi, pe cine iubești sau cine te-a dezamăgit. 

Înveți să-ți ascunzi durerile și neîmplinirile și să-ți ții fericirea doar pentru tine, să nu te tulbure alții cu părerile lor, cu fricile lor, cu prejudecățile lor... 

Unii oameni se pricep de minune să ți se smulgă din suflet, apoi te condamnă că îi eviți și că te-ai înstrăinat. 

Trend vs sănătate

Dragile mele,

nu aș fi scris acest articol dacă nu aș fi fost alarmată de un grup de pe facebook unde, câteva mii de persoane, se plâng de problemele grave pe care le au cu tenul după ce au folosit diferite produse cosmetice promovate de diverși influenceri și de persoane publice. Acnee vulgară, erupții cutanate, dermatite și cicatrici care vor rămâne vizibile mult timp. Toate acestea însoțite de traume psihice.

Cu toate că mi s-a cerut de multe ori să povestesc despre produsele cosmetice pe care le folosesc și despre rutina mea zilnică de îngrijire a tenului, consider că nu am competențe care să-mi permită să ofer sfaturi de genul acesta. Sunt oameni specializați care să scrie despre aceste lucruri, dermatologi și experți în produse de îngrijire. Eu pot povesti despre produsele pe care le folosesc și care îmi plac, pot povesti despre obiceiurile mele, însă sunt un om foarte responsabil atunci când vine vorba despre a recomanda produse care ar putea influența sănătatea oamenilor. Fiindcă produsele cosmetice influențează în mod direct sănătatea pielii și a organismului, iar eșecurile pot avea consecințe grave asupra stării psihice. Împreună cu produsele cosmetice aplicate pe piele se pot introduce în corp (transdermal) diferite substanțe care pot fi nocive organismului. Vă rog să nu omiteți și acest detaliu atunci când alegeți produse pe care le aplicați pe piele.

Pielea este un organ, la fel ca toate celelalte organe ale corpului nostru și trebuie tratată ca atare. Așa cum nu luăm la recomandarea oricui medicamente pentru ficat, pentru stomac și pentru alte organe, nu ar trebui să folosim nici tratamente cosmetice doar pentru că ni le recomandă cineva care se arată mulțumit de ele. Un produs care funcționează foarte bine pe pielea cuiva, poate fi un dezastru pe pielea altcuiva, de aceea vă recomand să nu vă mai cumpărați tot ce se promovează și ce este "în trend". 

Produsele cosmetice nu se aleg doar pentru că le folosește nu știu care persoană publică... și ar trebui să țineți cont și de faptul că poate acea persoană nici măcar nu folosește produsele pe care le promovează, ci doar are un contract de publicitate cu firma care le produce sau cu magazinul care le comercializează. Există vedete internaționale care fac reclame la creme foarte uzuale, extrem de ieftine, chiar credeți că ele folosesc asemenea creme? Eu nu cred... așa cum nu am crezut nici că o vedetă internațională, pe care eu o apreciez foarte mult, consumă margarina căreia i-a făcut reclamă și pe care spunea (în reclamă) că i-o dă copilului ei. Este publicitate și nu este de condamnat. Nu putem da vina pe influenceri că promovează anumite produse, însă și ei ar trebui să fie mai responsabili atunci când fac recomandări și când dau verdicte. 

Văd toată ziua că influencerul cutare a zis, a dres și a făcut... Dragile mele, dacă nu toți  influencerii sunt responsabili, dacă unii nu au înțeles noțiunea de influencer și nu sunt motivați de dorința de a influența lumea în bine, trebuie să fiți voi responsabile și să nu vă luați imediat după unul și după altul. 

Oricine poate promova produse, însă noi trebuie să alegem cu grijă, să ne informăm înainte de a cumpăra un produs. Citiți etichetele produselor de îngrijire personală la fel cum le citiți  și pe cele de pe produsele alimentare și studiați ingredientele din care sunt compuse. 

Atenție la promisiunile unor producători care folosesc în promovare argumente convingătoare de genul "produs organic",  "vegan", "bio", "natural", etc. Nu tot ce zboară se mănâncă. Folosiți creme testate, cereți opinii avizate, informați-vă.

Pe internet există doctori dermatologi care explică foarte amănunțit beneficiile sau efectele secundare ale substanțelor care se folosesc la prepararea produselor de îngrijire personală. Pentru a putea alege corect este nevoie să își cunoască fiecare tipul de ten și necesitățile lui, problemele și sensibilitățile pe care le are și să aleagă produse ținând cont de acești factori. Nu trebuie să fii savant, trebuie doar să fii informat corect. Iar dacă tenul este unul cu probleme, cea mai mare greșeală este să încercați să-l tratați acasă, fără a consulta un medic specialist! 

Așadar, nu vă mai grăbiți să cumpărați și să folosiți de îndată produse pe care le promovează oricine, mai ales persoane care nu sunt credibile și care nu au competențe care să le permită să facă recomandări medicale. "Pe mine m-a ajutat" sau "Mie îmi place acest produs" nu sunt argumente convingătoare pentru a folosi un produs. 
Omiteți că multe dintre vedetele care par perfecte în poze nu au tenul perfect, ci pozele sunt prelucrate, deci ce rezultate vizibile puteți observa în urma produselor pe care susțin în reclame că le folosesc? 

Regret că unii influenceri promovează fără discernământ anumite produse și nu se gândesc la consecințe. Înțeleg că promovarea de produse este sursa lor de venit sau că își doresc să-și ajute prietenii care au diferite afaceri, dar scopul nu scuză mijloacele atunci când este în joc sănătatea și liniștea cuiva. Și ei pot alege ce anume să promoveze și ce nu. 

În urma acestui articol nu aș vrea să rămâneți cu ideea că nu trebuie să mai aveți încredere în influenceri și în persoanele publice care proovează produse, din contră, există influenceri și persoane publice de încredere, oameni foarte responsabili, care promovează lucruri bune și care sunt foarte serioși și responsabili.  

Nu voi da eu definiția influencerului, poate am o părere diferită de majoritatea oamenilor. În opinia mea influencerii nu au ambiții limitate la "trend" și vizualizări... Iar influencerul adevărat este cel care dă trendul, care dictează tendințele, nu cel care imită și care se aliniază la tot ceea ce fac alții. 

A fi influencer este o șansă minunată care ar trebui folosită doar spre a face bine oamenilor, spre a aduce un plus de frumusețe în lume, spre a motiva și a mobiliza lumea să evolueze. 
Îi rog pe influenceri să nu ia aceste aceste păreri ca pe niște critici, ci mai degrabă ca pe niște îndemnuri spre a avea ambiții mai mari. Mie îmi sunt dragi influencerii, îi apreciez pe cei care au succes, îi ador pe cei care reușesc să facă lucruri frumoase, m-am certat cu cei care i-au desconsiderat și care i-au criticat aiurea (mă refer la fandosite care nu au obținut nimic prin forțe personale și care îi critică pe cei care reușesc să aibă succes prin munca și eforturile proprii) și aș vrea să cred că unii se vor ambiționa și vor oferi calitate, că vor fi mult mai selectivi și mai puțin superficiali. 
Așadar, când cineva promovează un produs, ar fi bine să vă interesați cine îl produce, ce ingrediente conține și să citiți recenzii de la consumatori. Iar înainte de a aplica un produs pe ten, ar fi bine ca 2-3 zile să-l testați pe o zonă a brațului pentru a vedea dacă există sensibilitate sau reacții nedorite.

Pentru că mi-ați cerut părerea, vă pot pune doar că secretul unui ten sănătos și frumos nu constă în folosirea produselor în trend sau foarte scumpe, ci in produsele potrivite fiecăruia, într-o dietă sănătoasă bazată pe consum de antioxidanți (legume și fructe) și renunțarea la ceea ce este nociv oganismului. Nu puteți avea pretenția să rezolve o cremă daunele pe care vi le provoacă fumatul, băuturile și alimentele pline de chimicale, lipsa de odihnă, stresul, poluarea, lipsa de igienă riguroasă (nedemachierea), eventuale afecțiuni și expunerea la soare fără factor de protecție solară. 
Pielea reflectă și starea sănătății interioare, de aceea este important să facem frecvent analize medicale, să ne verificăm carențele, intoleranțele alimentare, alergiile...

Eu pot povesti despre rutina mea zilnică de îngrijire, însă rutina zilnică de îngrijire a tenului trebuie adaptată fiecărei persoane în parte. Oamenii sunt diferiți și au nevoi diferite. 

Vă pot recomanda doar să vă curățați zilnic tenul, spălați-l bine cu produse blânde și de calitate, nu folosiți prosoape (ci șervețele cosmetice), folosiți antioxidanți și pe piele (cum ar fi vitamina C, dar numai după ce vă asigurați că nu vă produce daune), folosiți creme hidratante (tenul lipsit de umiditate se usucă la fel ca florile care nu primesc apă), folosiți neapărat factor de protecție solară pe tot parcursul anului și chiar și în casă, fiindcă razele ultraviolete pătrund și în casă. 
Când alegeți un produs cu factor de protecție solară asigurați-vă că oferă protecție și împotriva razelor UVA, nu doar UVB. Repet, citiți etichetele, dar pentru a le putea interpreta corect trebuie să cunoașteți ingredientele.

Vă recomand să vă abonați la postările unui medic dermatolog, vă asigur că veți învăța ceea ce este necesar pentru a putea alege produse bune pentru voi și pentru a vă forma o rutină de îngrijire sănătoasă. 

Și sper să încetați să mai folosiți produse care nu vă sunt necesare. Nu vă mai grăbiți la 20  de ani să vă tratați tenul cu produse care ar trebui folosite după vârsta de 40...

Desigur, acestea sunt doar niște păreri personale, nu sunt specialistă în dermatologie și cosmetică, am împărtășit niște opinii pe care vă recomand să le studiați. 
Și eu promovez produse, însă nu la cererea oricui care îmi propune un parteneriat, ci strict produse descoperite și testate de mine. Când descopăr câte un produs bun povestesc despre el, sunt entuziasmată și îmi doresc să afle și alții și să se bucure de beneficiile pe care îl oferă produsul respectiv, dar insist mereu ca fiecare să țină cont de nevoile și de problemele pe care le are și să studieze produsul respectiv și, dacă este necesar, să ceară sfatul unui specialist înainte de a-l folosi. 

Fiți bune și blânde cu tenul vostru, cu organismul vostru, cu sufletul vostru. 

Vă doresc să fiți sănătoase, frumoase și fericite! 

Opusul iubirii nu ar trebui să fie ura

Ție, celui care mă urăște, nu-ți cer să mă iubești, ci doar, dorindu-ți numai bine, îți spun că ar trebui să faci pace cu tine. Să-ți identifici și să-ți rezolvi problemele personale, să-ți domolești luptele interioare. Să-ți accepți defectele și slăbiciunile, să-ți înfrunți demonii și să înveți să-ți transformi ura împotriva altora în iubire de sine. Poate nu știi asta, dar cât timp vei consuma din energia ta doar pentru a urî pe cineva, nu vei face altceva decât să te privezi de propria ta vigoare, cea pe care ai putea să o investești în binele tău, în fericirea și împlinirea ta. Opusul iubirii nu trebuie să fie ura.

Sau poți alege să trăiești în continuare în nefericire, urând pe oricine este diferit de tine, pe oricine are mai mult și pare a fi mai fericit. Dar, crede-mă, urându-te, de fapt, doar pe tine...

Urându-mă pe mine să știi că tu nu vei fi mai bine și mai puternic. Și nici fericit. Încercând să-mi tulburi mie sufletul, nu-ți vei găsi tu liniștea și-ți vei pierde și tăria. Încercând să mă faci pe mine să par mai neînsemnată decât tine, nu vei convinge pe nimeni că ești mai important, mai bun și mai valoros ca mine sau ca alții. Din contră.

Cei cu adevărat buni nu simt nevoia să strige în gura mare că sunt buni. Cei siguri pe calitățile și pe valoarea lor nu se simt amenințați de succesul altora și nu se compară cu alții strigându-și realizările și superioritatea cât îi țin plămânii, ca vânzătorii care-și laudă marfa în piețe.

Cei cu adevărat măreți sunt de o modestie înduioșătoare, nu pretind că știu totul, privesc lumea și oamenii cu uimirea și ochii unui copil care descoperă viața în fiecare clipă și văd doar frumosul și extraordinarul din toate. Nu au timp să urască, ar însemna să nu mai aibă vreme să admire, să învețe și să-și crească valoarea...

Dar tu nu pe mine mă urăști, ci pe tine. Din păcate. Tu pe tine nu te placi, tu pe tine nu reușești să te accepți, tu pe tine nu ești capabil să te iubești. Din nefericire pentru tine.

Eu pot trăi foarte bine și dacă tu mă urăști, ura ta nu ajunge până la mine și nu mă poate atinge. Dar pe tine ura împotriva mea te consumă, te irosește, te coboară și te face urât. Câtă vreme îmi acorzi timp și investești în mine emoții, mă plasezi pe un loc prioritar în viața ta. Și nu merit acest sacrificiu, crede-mă. Pentru că eu îți dau la schimb... nimic. Nu-ți dau importanță, nu-ți dau timpul meu, nu-ți dau energia mea, forța mea, trăirile și sentimentele mele.

Pe mine nu mă tulbură ura altora, am învățat asta deja, spre norocul meu. Eu nu îi voi da nimănui privilegiul de a avea control asupra stării mele sufletești, fie bună sau rea. Nu las pe nimeni să mă întristeze sau să mă intoxice cu răutățile sale. Eu aleg cum să mă simt și nimeni nu mă poate face să mă simt mizerabil. Eu am atâta bine adunat în suflet încât le trimit gânduri pozitive chiar și celor care îmi doresc răul. Mai ales lor. Pentru că au cea mai mare nevoie.

Ție, celui care mă urăște, îți doresc să-ți găsești pacea și echilibrul. Să te împaci cu tine, să te eliberezi de obsesiile și psihozele care îți consumă viața inutil și astfel să poți să-ți afli fericirea. Să nu te trezești mai târziu - prea târziu -, cu amintiri care să-ți încarce conștiința, cu sufletul pustiu și într-o singurătate chinuitoare.

Îți doresc să-ți fie atât de bine într-o zi – cât mai apropiată, sper -,încât să nu-ți mai pese de mine și de alții pe care îi urăști gratuit. Îți doresc să devii la fel de bun și de fericit ca cei pe care îi invidiezi pentru pacea și pentru seninul din sufletul și viața lor. Îți doresc să descoperi cât mai curând bucuria și binecuvântarea de a fi bun, de a iubi oamenii - chiar și pe cei care nu te iubesc și care, la fel ca tine, cred că nefericirea lor li se datorează altora și nu este o alegere personală.

Îți doresc să te iubești mai mult pe tine decât mă urăști pe mine.

Fragment din cartea Iubirea te învață

Cartea se poate comanda la următoarele librării: 

 Bookzone (livrează și în alte țări prin DHL)  Iubirea te învață - Bookzone
 Libris  Iubirea te învață - Libris
 Librex  Iubirea te învață - Librex
 Cărturești:  Iubirea te învață - Cărturești
 Editura For You  Iubirea te învață - Editura For You
 elefant  Iubirea te învață - elefant

E treaba ta!

Acest status a fost postat de cineva pe un grup public din Brașov. Se pare că persoana este deranjată doar de gălăgia pe care o face bărbatul care își bate iubita, nu și de faptul că o ființă este agresată. După ce i-am recomandat să sune la poliție și i-am reproșat că mi se pare inadmisibilă indiferența ei față de nedreptatea care i se face acelei fete agresate, persoana și-a șters postarea. 

Am evidențiat în textul postat de acea persoană mentalitatea greșită și lipsa de umanitate: “mi-am dat seama că dacă stă să fie bătută îi place”, „nu mă bag”, „nu e treaba mea”... 

Ba, este treaba ta, omule! Este treaba ta să salvezi un om aflat în pericol și în suferință! 

E treaba ta să nu rămâi indiferent în fața abuzurilor și agresiunilor comise împotriva oamenilor, a animalelor, a plantelor, a planetei.

E treaba ta să nu treci ca orbul, să nu taci ca mutul și să nu fii laș când vezi că cineva comite o infracțiune, că aduce prejudicii cuiva sau pune viața și siguranța altora în pericol.

E treaba ta să le faci observație celor care nu se poartă civilizat, care strică lucruri, care deranjează lumea prin comportamentul lor.

E treaba ta să suni la poliție dacă o femeie este agresată. Eu am sunat chiar și când un părinte își bătea copilul. 

Cum să vi se pară normală bătaia? Nicio agresiune nu este normală, NIMENI nu are dreptul să lovească o altă ființă. Cum să crezi că există ființă căreia îi place să fie bătută? Cum să nu te gândești că acea fată poate nu are unde să plece, că poate se teme să plece, că poate este naivă și crede că e normal ca monstrul să-și iasă din fire și să-l ierte de îndată ce el se poartă frumos?! Cum să nu iei în calcul și posibilitatea ca monstrul să-și piardă controlul, iar agresiunea să-i fie fatală fetei?  

Doar un om lipsit de empatie și de umanitate crede că nu e treaba lui și că nu ar trebui să se amestece atunci când cuiva i se întâmplă ceva rău și când cineva face ceva rău.

Celor care cred că nu e treaba lor și că nu ar trebui să se bage le-aș sugera să-și imagineze că sunt bătuți, tâlhăriți, că li se face o nedreptate. V-ar plăcea ca oamenii din jur să treacă nepăsători și să considere că nu e treaba lor și că nu ar trebui să vă apere? 

De aceea am ajuns unde suntem, pentru că mulți au crezut și cred că nu e treaba lor și că nu are rost să se bage. S-au gândit doar la confortul lor imediat și i-a durut în cot de confortul altora, de viitorul lumii, chiar și de viitorul copiilor lor. 

Nu pot înțelege nepăsarea și lașitatea, nu pot înțelege lenea și comoditatea de a mișca un deget ca să ajuți pe cineva. Nu pot înțelege lipsa de empatie! 

Ceea ce li se întâmplă altora este și treaba ta! 

E treaba ta să te împotrivești dacă un mitocan bruschează o femeie și dacă un părinte își smucește și își agresează copilul (chiar și verbal). 

E treaba ta dacă un mitocan ocupă un scaun în autobuz și un bătrân sau o femeie gravidă stă în picioare. 

E treaba ta dacă cineva se poartă urât cu vreun angajat, cu o vânzătoare, cu un chelner. 

E treaba ta să aduni și gunoiul lăsat de alții dacă mergi în pădure la grătar, e treaba ta să te iei de cei care aruncă gunoaie în alte părți decât în coșurile de gunoi, e treaba ta să te iei de țoapele care rup flori de pe spațiile publice și care le calcă în picioare ca să se pozeze taman în mijlocul florilor. 

E treaba ta să te iei de cei care parchează pe locurile destinate persoanelor cu handicap și e treaba ta să sesizezi poliția locală. 

E treaba ta să te iei de cei care pipăie în magazine pâinea neambalată și care strâng fructele și legumele pentru a le verifica fermitatea, e treaba ta să sesizezi dacă observi că în magazine alimentele sunt manipulate fără a respecta normele de igienă. 

E treaba ta să-ți pese și de binele și de siguranța altora, nu doar de binele tău și de siguranța ta. 

Poți face mai mult decât să te miri și să taci. Poți să schimbi lumea asta. Pentru că lumea asta este și treaba ta! 

El nu este al meu

A avut Prețiosul (iubitul meu) o admiratoare. Bine, a avut și are mai multe fane, dar una dintre ele s-a detașat din mulțime și a ieșit mai mult în evidență prin insistență și mai ales prin înfocarea cu care era mai mereu pe urmele lui. La un moment dat mi-a povestit despre ea, după ce tipa i-a tot scris - iar el, educat, ca un cavaler i-a răspuns cu amabilitate și respect la complimente și la diversele păreri pe care le enunța așa, din senin, doar ca nu cumva să fie uitată… Toate acestea până când mesajele ei, deși sporadice, deveniseră ușor pline de curiozități și pretenții cam nelalocul lor și-atunci, el, ca să-i potolească avântul, s-a simțit cumva dator să-i spună că are o iubită și nu prea e singur pe lume, în calea lupilor. Sau a lupoaicelor, ca să duc gluma până la capăt.

Și-atunci, cum femeile trebuie să știe tot, dar tooot, admiratoarea l-a luat serios la întrebări, crezând probabil că nu are nicio iubită, ci doar caută o scuză ca să scape de insistențele ei (ceea ce ar fi trebuit să o descurajeze, nu să o facă să insiste mai mult). Ca să fie sincer și convingător, Prețiosul meu i-a spus admiratoarei cum că eu sunt iubita lui.

“Bine, ce să mai zic… Vrei să te și cred?” - a fost răspunsul ei.

Însă, după câteva zile, tipa a trecut la atac direct și mi-a scris de data asta mie un mesaj, întrebându-mă direct dacă e adevărat că eu sunt cu el. Vă dați seama că nu i-am răspuns, pentru că dezaprob tupeul de a da buzna în viața cuiva și de a fi inoportun și obraznic. Nici măcar nu-și începuse mesajul cu un salut, m-a întrebat direct: "El este cu tine?", de parcă eu aș fi fost obligată să-i și răspund. Apoi, mă gândesc eu, frustrată că nu i-am răspuns, a continuat să-l hărțuiască pe iubitul meu cu mesaje pline de reproșuri și păreri urâte despre mine, cea care "nu a avut bun simț să-i răspundă la mesaj". 

Cum nu este prima experiență de genul acesta și, în cazul în care se mai regăsește vreo admiratoare în această situație delicată, iată, m-am hotărât să ofer un răspuns. Unul general, valabil nu doar pentru una, ci pentru toate doamnele sau domnișoarele care-l admiră pe cel mai Prețios dintre prețioși.

Dragă admiratoare a iubitului meu,

uneori el este cu mine. Dar atunci când nu este cu mine, habar nu am cu cine e și nici nu mă interesează. Însă, te asigur că și atunci când este cu mine, cât și atunci când nu este cu mine, el este un om liber. Eu nu dețin și nu posed pe nimeni. El nu este al meu. Iar eu nu sunt o adeptă împătimită a sclaviei. El își aparține și are dreptul să facă alegeri după bunul plac și după cum consideră că îi este mai bine. Iar eu cred că nu este nici obligat și nici dator să îmi dea mai mult decât simte și nu mi-am dorit niciodată să facă sacrificii pentru mine. 

Așa că nu-l controlez, nu-l limitez, nu-i impun să facă altceva decât ceea ce vrea. Nu-l supraveghez, nu-l țin sub teroarea că m-ar putea pierde dacă nu-mi face pe plac sau dacă face cumva vreo greșeală. 

Eu când iubesc pe cineva îi ofer libertatea de a fi așa cum își dorește, cu cine își dorește și unde își dorește. Fiindcă așa m-a învățat pe mine Iubirea să-l iubesc.

Nu mă voi împotrivi niciodată dacă el va dori să fie cu altcineva. Nu sunt genul de femeie care cerșește atenția și iubirea cuiva. Nici măcar pe a lui.  

Nu voi încerca să-l conving să rămână cu mine dacă timpul lui lângă mine s-a sfârșit, ba chiar îl încurajez să aleagă mereu ceea ce este mai bun pentru EL, ceea ce-l face pe EL fericit, ceea ce-l îndeamnă inima.

Îmi repugnă total ideea că aș putea fi nefericirea cuiva, că aș putea limita în vreun fel un om, că aș putea să-i iau cuiva șansa de a fi mai fericit decât poate fi lângă mine. Și nu voi vrea niciodată lângă mine pe cineva care nu mă vrea la rândul său și care este nesigur pe ceea ce simte. 

Poate îți este greu să înțelegi, să crezi și să accepți, dar îl iubesc atât de mult încât chiar pot trăi fără el. Important este să fie el fericit, pentru că din fericirea lui am și eu partea mea... Așa este în iubire, în cea adevărată, nu în cea egoistă, posesivă, tiranică. Fiindcă așa m-a învățat pe mine Iubirea să iubesc.

Când am decis amândoi să fim împreună, i-am spus că dacă vreodată nu mă va mai iubi și dacă într-o zi nu va mai simți nevoia să vină la mine, să nu o mai facă. Pentru că prefer de o mie de ori singurătatea decât  să am lângă mine un om care-și dorește să fie în altă parte.  

I-am spus că nu exclud posibilitatea ca el să se îndrăgostească de altcineva, conștientă fiind  că eu nu sunt cea mai minunată ființă din câte pot exista, că relația noastră se poate transforma în rutină și că el poate găsi la altă femeie calități pe care eu nu le am. Mi-a spus atunci că sunt nebună și că nu-l iubesc, dar a înțeles că, de fapt, îl iubesc mai mult decât mă iubesc pe mine. Fiindcă așa m-a învățat pe mine Iubirea să-l iubesc.

Sentimentele mele pentru el nu se limitează la nevoile mele, la planurile mele, la confortul meu, la ceea ce vreau și aștept eu. La ego-ul meu. Iubirea pentru celălalt nu este iubirea pentru noi înșine, ci e cu mult mai mult și mai presus de noi.

Nu i-am cerut decât să fie sincer cu mine și să nu-mi ia, mințindu-mă, respectul pe care i-l port și nici dragostea pentru amintirile frumoase pe care le avem împreună. 

Așa că, poate înțelegi, dragă admiratoare a iubitului meu, că eu nu sunt o fire geloasă. Consider gelozia o dovadă de neîncredere în sine, de egoism și de slăbiciune. Iar eu nu-mi otrăvesc viața trăind cu frici paralizante sau cu grija că trebuie să-mi păzesc iubirea. Iubirea nu trebuie păzită. Iubirea nu e prizoniera noastră închisă într-o colivie, ci este o pasăre liberă să plece. Sau să rămână. După bunul ei plac.

Fiindcă așa m-a învățat pe mine Iubirea: dacă iubești un om, nu-l constrângi cu pretenții și cu așteptări, ci îl încurajezi să fie liber și să facă doar ceea ce simte. Pentru că el nu este proprietatea noastră, el își aparține. El nu este un sclav, el este un om liber. El nu este un bun al nostru, doar pentru că-l iubim și asta ne dă drepturi depline asupra sa.

Iar dacă într-o zi va pleca, înseamnă că doar atât a trebuit să fie lângă noi. Unii oameni reprezintă doar un capitol din viața noastră, nu toată povestea.