O amintire...

„Ce este bunătatea? O frumuseţe pe care o percepi direct cu sufletul.”

- Alexandru Vlahuţă

  

Când eram copil, în oraşul nostru trăia o bătrânică singură care îşi vindea merele în faţa porţii. De câte ori treceam cu tata pe lângă poarta ei, cumpăra mere, uneori chiar toate merele pe care le avea. Nu erau fructe frumoase, erau obişnuite, chiar mici şi urâţele. Şi nu înţelegeam de ce făcea tata asta când noi aveam propriii meri în curte, iar fructele lor putrezeau pe jos. Şi în plus  nici măcar nu le reuşeam să le mâncăm pe cele de la bătrânică.

Tata mi-a răspuns:

- Ca să o ajutăm şi pe ea.

Apoi mi-a explicat, în stilul lui unic, de ce trebuia să îi asigurăm şi ei traiul. Cu o tristeţe adâncă în glas, tata a continuat:

- Ar putea fi mama mea. Stă toată ziua în locul ăla să facă nişte bănuţi, nici aşa prea mulţi. Nu are şi ea un copil să o ajute... Vezi, eu sunt norocos că te am pe tine...

Anii au trecut, eu am crescut, iar tata a plecat la Cer. Într-o zi, m-am reîntors în oraşul meu natal ca să-i duc  nişte flori lui tata... Nostalgia mi-a purtat paşii spre centrul oraşului, pe care nu îl mai văzusem de câţiva ani. Şi am trecut și pe strada pe care locuia acea bătrână, în încercarea d a retrăi emoţia unei activităţi atât de frumoase pe care o făceam cu tata.

Mare mi-a fost mirarea să văd că bătrânica încă trăia şi încă vindea mere în faţa porţii. Am oprit, m-am apropiat şi am văzut că nu mai vindea mere, ci nuci. M-am apropiat cu emoție şi am cumpărat multe nuci de la ea deoarece mă legau de ea amintiri atât de dragi!

Avea același cântar vechi cu greutăți, doar mâinile îmi păreau mai îmbătrânite și mai nesigure. Și, așa cum a făcut mereu, şi de data aceasta mi-a pus în plus câteva nuci. I-am spus cine eram şi am întrebat-o dacă îşi mai aminteşte de tata. În loc de răspuns mi-a dăruit un zâmbet frumos, dar cu ochii înlăcrimaţi, şi mi-a spus să o aştept. După câteva minute, bătrânica s-a întors cu un buchet de flori tăiate din grădina ei.

 - Du-i de la mine florile astea! Ce om bun a fost!

De atunci au mai trecut niște ani, iar eu, de fiecare dată când merg în orașul meu natal, trec şi pe strada pe care locuia acea bătrânică și pe care mă plimbam adesea de mână cu tata. Pe ea nu am mai văzut-o, poarta ei este mereu încuiată, dar întotdeauna parcă îl simt pe tata ținându-mă de mână şi îndemnându-mă să fac o faptă bună...

Fragment din Cartea Insomnii

Da, e mai tânăr decât mine!

Faptul că unii oameni dezaprobă relațiile în care o femeie are un partener de viață mai tânăr, denotă o gândire limitată.

Cine spune că femeia nu poate avea un partener mai tânăr decât ea? Ce lege universală interzice asta? Şi cine stabileşte diferenţa de vârstă admisă dintre parteneri?

Mă întreb, oare cu sute de mii de ani în urmă, când oamenii nu aveau documente care să le ateste vârsta, când habar nu aveau ce vârstă au, cum îşi alegeau partenerii? Din anumite privinţe cred că ar fi fost mai bine ca lucrurile să nu evolueze atât de mult. Ca să nu mai spun de actele care leagă doi oameni… Ştiu, vă voi dezamăgi, dar nu cred în ele. Nu hârtiile leagă, ci dragostea. Hârtiile doar obligă. Sunt doar o formalitate.

Dar, să revenim la vârstă. Am mai spus-o şi o voi repeta: vârsta cronologică n-are nicio treabă cu vârsta spiritului.

Cunosc fete tinere, abia trecute de 20 de ani, care sunt foarte îmbătrânite, lipsite de orice strălucire, lipsite de viaţă, aşa cum, cunosc doamne trecute de 60 de ani, pline de viaţă, cu un spirit tânăr şi dormice să descopere lumea, să înveţe lucruri noi, care nu se ruşinează de câteva riduri de expresie, care nu se consideră ridicole purtând haine vesele şi tinereşti, cărora nu li se pare nepotrivit să lege prietenii cu persoane tinere…

Unii oameni se îmbătrânesc singuri… şi asta doar pentru că trăiesc raportat la vârsta cronologică. Îşi impun tot felul de restricţii şi îşi reprimă sentimente şi dorinţe… și asta doar pentru că țin cont de prejudecățile lumii.

Unii îşi trăiesc toată viaţa între “e prea devreme” şi “e prea târziu” şi ratează atâtea posibilităţi și atâtea trăiri minunate!

Când vine vorba de diferenţa de vârstă dintre parteneri, mentalităţile demne de provincialism văd cu ochi răi aceste relaţii şi emit tot felul de teorii, una mai greşită decât alta. Una dintre ele ar fi că, femeile aleg parteneri mai tineri, fiindcă aceştia nu au personalitate şi sunt uşor de condus. Greşit. Da, pot fi educaţi, pot fi formaţi, dar nu conduşi. O femeie matură, care ştie ce vrea, nu va alege un bărbat supus, fără personalitate, ci un bărbat puternic, responsabil, matur şi protector, pe care să îl respecte şi lângă care să se simtă în siguranţă.

O altă gândire vulgară şi prostească ar fi că femeile aleg parteneri mai tineri pentru performanţele sexuale. Ha, ha!

Nu s-ar gândi nimeni că o femeie care are un partener mai tânăr este şi se simte mult mai tânără decât vârsta pe care o are şi că s-a îndrăgostit de el pentru că, pur și simplu, este bărbatul la care a aspirat, cel care face parte din profunzimea ei sufletească, omul care o împlineşte şi alături de care se simte ea: femeie, copilă, liberă, frumoasă, plină de viaţă, adorată.

Din păcate lumea va condamna mereu ceea ce este diferit de tipare şi nu este conform cutumelor societăţii. Din fericire iubirea nu e mereu raţională, de aceea există şi femei care nu renunţă la dragoste şi la o viaţă trăită frumos din cauza lumii care o va arăta cu degetul pentru că are un partener de viaţă mai tânăr.

În iubire nu există nici prea tânăr, nici prea bătrân, nici diferențe prea mari, nu există nicio lege care să interzică unor oameni să se iubească și să își trăiască viața împreună. Există doar prejudecăți…

Judecăți...

Ce simplu este să condamni o femeie care îndrăzneşte să îşi cunoască drepturile, care nu se abandonează nefericirii, care îşi recunoaşte înfrângerile atunci când eşuează în relaţia ei de iubire şi care pleacă… 

E simplu să participi ca un simplu spectator la drama ei, să comentezi de pe margine viaţa ei, despre care nu ştii nimic, dar crezi că ştii, bazându-te pe clişee insipide şi pe reguli universale create de dragul aparenţelor... 

Suntem contaminaţi de spirite poliţieneşti şi vorbim fără nicio lipsa de pudoare despre alegerile altora, judecând că sunt greşite, ţesând poveşti imaginare despre ce ar fi putut face acea persoană…

Nu tu ai trăit cu “băiatul bun” pe care îl compătimeşti că l-am părăsit. Nu tu ai cunoscut gustul singurătăţii şi al separării de ideal, nu tu te-ai trezit prizonieră într-o lume în care te simţeai străină, într-o viaţă atât de diferită de ceea ce ţi-ai propus, de ceea ce ţi s-a promis, de ceea ce meritai… 

Da, unele dintre noi au limite de visare şi amăgire... şi cunosc valoarea unui compromis. Unele dintre noi ştiu că viaţa lor le aparţine, că nu datorează niciunui om o viaţă netrăită, că merită mai mult decât să tânjească după poveşti frumoase care nu vor exista niciodată alături de omul căruia s-au grăbit să i se dăruiască, în care s-au grăbit să creadă… 

Unele dintre noi au o noțiune logică despre familie și știu că aceasta este doar o iluzie frumoasă atunci când trăiești jumătăți de măsură.

Şi nu, nu e uşor să te desprinzi de tot ceea ce ai clădit, de tot ceea ce ai visat, de tot ceea ce iubeşti, fiindcă ruptura de un om nu destramă şi sentimentele. Îţi trebuie multă forţă şi mult curaj… şi timp… 

Şi nu e uşor să înfrunţi judecăţile lumii, privirile iscoditoare şi consolările prefăcute... 

Suntem săraci…

Suntem săraci…

pentru că, deşi avem viaţă, nu trăim;

pentru că, deşi nu avem destul timp, aceasta este resursa pe care o irosim cel mai mult;

pentru că vorbim mult, dar nu transmitem nimic;

pentru că ascultăm, dar nu înţelegem;

pentru că privim, dar nu vedem;

pentru că avem sentimente, dar ne e teamă să le exprimăm;

pentru că avem mâini, dar nu mângâiem, nu ştergem lacrimi, nu îmbrăţişăm;

pentru că avem picioare sănătoase, dar nu ne mai deplasăm fără maşini; şi, cel mai trist, pentru că, indiferent cum ne-am deplasa, nu mergem acolo unde putem să facem bine;

pentru că avem cerul și frumosul în jur, dar mergem cu privirea în pământ;

pentru că avem sufletele pline de zâmbete, dar chipurile ne sunt împietrite de grimase triste;

pentru că avem case mari, dar ele sunt lipsite de dragoste, de râsete şi de prieteni care să le treacă pragul;

pentru că avem bani de irosit pe nimicuri care ne omoară timpul şi sănătatea, dar nu avem bani pentru a cumpăra ceva care să ne bucure cu adevărat sufletul: o carte, un disc, o floare;

pentru că avem mâncare de risipit, dar nu avem de dăruit celor care nu au;

pentru că, deși avem muzică, noi ascultăm zgomote și vorbărie inutilă;

pentru că, deși avem pace pe pământ, noi ducem războaie între noi;

pentru că, deşi e atât de uşor să menţinem pacea pe pământ, noi preferăm să cotropim şi să ucidem;

pentru că, în loc să ne rugăm divinităţii, noi mai mult cerșim;

pentru că studiem mult şi învăţăm puţin;

pentru că, deşi cunoaştem foarte mulţi oameni, prea puţini dintre ei ne sunt prieteni;

pentru că dăm mereu naştere unor visuri noi, dar suntem prea comozi ca să ni le şi împlinim;

pentru că plângem după lucruri, dar renunțăm ușor la oameni;

pentru că avem ambiţii, dar nu avem valori;

pentru că preferăm să renunţăm, în loc să luptăm;

pentru că, în loc să zburăm, ne târâm;

pentru că, în loc să iertăm, părăsim;

pentru că, în loc să cunoaştem, judecăm;

pentru că urâm, în loc să iubim...

Fragment din Cartea Insomnii

Există Doamne-Doamne?

- Dar, până la urmă, există Doamne-Doamne?

- Există...

- De unde ştii? L-ai văzut?

- Da.

- Unde?!

- Peste tot. Uite: aici şi aici şi acolo. În pomul ăsta, în florile din grădină, în tot ceea ce există. Toate au fost create de El, deci există în toate aşa cum şi tu exişti în tot ceea ce faci. Orice faptă a ta dovedeşte că exişti, orice desen, orice...

- Dar florile din grădină nu le-a creat Doamne-Doamne. Le-am plantat noi, ai uitat?

- N-am uitat, aşa este. Dar înainte să le plantăm noi în pământ, ni le-a plantat Dumnezeu în inimi.

Să nu uitați că Dumnezeu a sădit în inimile noastre iubirea. Iar noi avem puterea să creăm minuni cu ea.

Fragment din Cartea Insomnii

Am greșit...

„Cea mai mare greşeală a omului este să se teamă să nu facă vreo greşeală.”

 -Elbert Hubbard

Am greşit...

atunci când am renunţat la visurile mele doar pentru că alţii m-au descurajat;

când am spus „Nu mai pot!” înainte să fi încercat măcar;

când le-am dat voie altora să îmi spună cine și cum sunt, uitând că doar eu sunt cea care mă definesc;

când m-am lăsat amăgită de cuvintele frumoase, dar pe ascuns veninoase, ale unor oameni care au văzut în mine doar o cale către scopurile lor;

când am amânat să spun: „Iartă-mă!”, „Îmi pare rău!”, „Te iubesc!”;

când mi-a fost teamă să mângâi, să îmbrăţişez şi să sărut;

când nu i-am permis inimii să iubească pe cine a vrut ea;

când am lăsat orgoliul să mă înstrăineze de oameni;

când nu am făcut primul pas spre împăcare;

când am dus lupte care nu erau ale mele;

când m-am retras prea devreme din relaţii în care sufletul meu simţea nevoia să mai stea;

când am risipit cuvinte, emoţii şi lacrimi pe persoane care nu le-au meritat;

când am judecat fără a cunoaşte;

când am vorbit în loc să fi ascultat;

când m-am amăgit cu iubiri şi prietenii iluzorii, trecătoare;

când m-am lăsat condusă de slăbiciuni şi n-am avut curaj să renunţ la oameni care nu mă meritau, crezând că nu voi putea trăi fără ei;

când am cerşit iubire şi când am implorat iertare pentru greşeli închipuite;

când m-am învinovăţit nemeritat şi m-am subapreciat, crezând că nu sunt destul de bună pentru a merita dragostea anumitor oameni;

când m-am simțit urâtă, neînsemnată și inutilă;

când am ales singurătatea pentru a mă proteja de suferințe;

când mi-am irosit energia străduindu-mă să le dovedesc cum sunt cu adevărat unor fiinţe incapabile să mă cunoască;

când m-am încăpăţânat să aştept în faţa unor uşi închise definitiv;

când n-am avut curaj să aleg un drum diferit şi m-am încăpăţânat să merg alături de oameni pentru care eram doar o umbră;

când nu i-am iertat imediat pe cei care mi-au greşit şi am dus inutil povara unor încărcături sufleteşti nejustificate;

când am renunțat la mine pentru a fi așa cum au vrut alții;

când am uitat ceea ce merit cu adevărat, lăsându-i pe alţii să dicteze termenii fericirii mele.

Am greşit de fiecare dată când mi-am cedat puterea unei persoane sau unei situaţii din exterior, uitând că sunt valoroasă prin mine însămi, deoarece sunt copilul iubit al lui Dumnezeu.

Am greşit, dar mi-am învățat lecţiile și m-am iertat!

Deşi nu îmi doresc, ştiu sigur că am să mai greşesc. Sunt un om ca toţi oamenii şi nimic din ceea ce e omenesc nu mi-e străin. De aceea ştiu că voi mai face greșeli – poate iubind prea mult, poate lăsându-mă condusă de slăbiciuni, poate cedându-mi puterea din când în când. Dar, spre deosebire de anii tinereţii mele, acum am învăţat să mă iert, să mă iubesc şi să mă accept aşa cum sunt. În sfârşit, după multă vreme – prea multă aş spune – am învăţat să coabitez în pace cu mine. Şi mi-e bine cu mine aşa cum sunt!

Fragment din cartea Insomnii (care se poate comanda aici: Cartea Insomnii)

Din jurnalul meu de copil

- Haide, adu-ţi caietul şi scrie.

- Dar ţin minte, spune-mi doar aşa.

- Nu o să ţii minte. Şi vreau să ai scris ca să reciteşti cândva, atunci când eu nu o să mai fiu, mi-a spus tata.

Am adus jurnalul în care îmi notam tot ceea ce îmi plăcea, citate, versuri, titlurile unor cântece şi filme, sfaturi date de tata, dar şi perioadele în care eram pedepsită (ca să ţin minte pedeapsa şi durata ei). M-am aşezat pe o treaptă în faţa uşii, aşteptând.

Tata s-a aşezat lângă mine şi mi-a dictat:

- Să faci tot posibilul să însemni ceva bun în vieţile oamenilor, să ai un rost. Iar dacă nu însemni ceva bun, dacă oamenii nu au nimic de învăţat de la tine, dacă nu ai ce să le oferi și doar primești, dacă prezenţa ta le ia pacea sufletească, dacă îi face să fie răi, dacă nu sunt fericiţi și liberi, atunci să pleci. Nu le irosi timpul și nu le încurca viața...

Fragment din Cartea Insomnii

Un fel de interviu...

Mulţi dintre voi v-aţi exprimat dorinţa să mă cunoaşteţi mai bine… iar o cititoare mi-a propus să răspund la câteva întrebări. Am răspuns, sper să aveţi răbdare să citiţi.

1. Ce zodie eşti?

Săgetător. Sunt născută pe 8 decembrie, de ziua Constituţiei.

2. Ce iubeşti cel mai mult pe lume?

Pe Dumnezeu, oamenii şi viaţa.

3. Care este cel mai mare defect al tău? Ce nu îţi place la tine?

Impulsivitatea. Nu îmi place că uneori nu acord oamenilor suficientă răbdare. Plus alte defecte, pentru care mi-ar trebui două zile ca să le enumăr.

4. Care este mâncarea ta preferată?

Mămăliguţa cu brânză, salata de vinete cu ardei copţi şi deserturile. Pe acestea nu le-aş refuza nici dacă aş fi trezită din somn. :)

5. Dacă ai putea schimba ceva din trecutul tău, ce ar fi?

Aş schimba doar momentele în care am pierdut oamenii dragi. În rest, aş lăsa totul la fel, fiindcă din toate experienţele am învăţat şi am devenit mai puternică.

6. Ce urăşti cel mai mult la oameni?

Urăsc e mult spus, dar nu îmi plac superficialitatea, egoismul, răutatea și prefăcătoria.

7. Care este cel mai frumos moment din viaţa ta?

Fiecare moment este frumos şi unic, chiar şi cel mai banal zâmbet care mi se oferă. Dar în suflet mi-a rămas întipărită o amintire pe care o preţuiesc enorm, un moment în care mi-am revăzut tatăl după 3 luni în care am stat departe unul de celălalt. Aveam 8 ani şi până atunci noi doi nu mai fusesem despărţiţi. Nu am mai simţit niciodată o asemenea bucurie.

8. Care este cea mai mare provocare din viaţa ta?

Am avut multe... am fost nevoită de multe ori să o iau de la zero. Dar cred că adevărata provocare a fost momentul în care doctorii mi-au spus că s-ar putea să mor. Eram bolnavă... Şi atunci mi-am spus că voi lupta, fiindcă nu mi-am plătit încă datoriile aici pe pământ. :) Atitudinea pozitivă m-a ajutat să trec peste. 

9. Care este cartea ta preferată?

Fluturi. Și nu pentru că este o carte bună, ci pentru că acolo este viața mea și pentru că această carte mi-a adus în viață oameni minunați și amintiri care mă fac să fiu cu adevărat bogată. Eu nu am citit atât cât ar fi trebuit, ca să pot alege o carte de suflet... Nu am avut timp, iar în puţinul timp liber, am citit o altfel de literatură... dar voi schimba asta de îndată ce îmi reorganizez puţin priorităţile. Știu că am pierdut mult și vreau să recuperez.

10. Ce muzică asculţi?

Orice muzică, în funcţie de starea sufletească şi de anturaj. Ascult şi radio şi muzică clasică, dar nu strâmb din nas dacă sunt într-un anturaj în care se ascultă manele. Dacă lumea se simte bine, mă simt şi eu şi nu încerc să îmi impun preferinţele. Nu mă deranjează niciun gen de muzică dacă îl ascult într-un ambient plăcut, cu oameni veseli.

11. Care este cea mai mare greşeală pe care ai făcut-o vreodată?

Mi-ar fi imposibil să ţin evidenţa greşelilor… dar cred că cel mai mult am greşit atunci când i-am lăsat pe alţii să ia decizii în locul meu.

12. Ce te înduioşează cel mai mult?

Bunătatea oamenilor. Simplitatea lor, inocenţa, generozitatea, căldura, suferinţa, lacrimile.

13. Care este cel mai mare vis al tău?

Să trăiesc într-o lume frumoasă, plină cu oameni buni şi fericiţi. 

14. Care este culoarea ta preferată?

Îmi plac toate culorile, dar iubesc movul.

15. Care este parfumul preferat?

Sunt mai multe care îmi plac, printre preferate ar fi: Coco Noir – Chanel, Midnight rain - La Prairie, Addict – Dior, Allien - Thierry Mugler, Princess - Vera Wang... :)

16. Ce preferi mai mult, muntele sau marea?

Iubesc natura, indiferent că sunt la mare sau la munte. În natură mă simt acasă, oricât de departe aş fi de casa mea.

17. Care sunt animalele tale preferate?

Câinii, caii, pisicile, ratonii, iepurii, de fapt îmi plac toate animalele frumoase.

18. Dacă ai schimba lumea, ce ai face în mod special?

Cred că aş desfiinţa graniţele şi guvernele. Aş face cumva ca regulile după care ar trebui să trăiască lumea să fie bazate doar pe iubire şi adevăr. Aş echilibra veniturile oamenilor, astfel încât să nu mai existe oameni care au prea mult şi oameni care nu au nimic. Aş desfiinţa grădinile zoologice, aş interzice privarea de libertate a animalelor (asta presupune să nu mai existe nici câini legaţi cu lanţuri, nici păsări ţinute în colivii, nici acvarii cu peşti). Ştiu, sunt absurdă, dar asta ar face sufletul meu. Mi se pare îngrozitor să privezi pe cineva de libertate, să îi iei dreptul la o viaţă aşa cum merită și să te consideri stăpânul lui... Aş educa oamenii să iubească planeta, să nu o mai batjocorească.

19. Ce îţi place să faci în timpul liber?

Să mă plimb, să văd lumea, să stau înconjurată de oameni, să scriu.

20. Ce ai vrea să ştie lumea despre tine?

Că sunt un om simplu, modest şi cu bun simţ. Că am o colecţie uriaşă de defecte, dar că intenţiile mele sunt bune. Că iubesc oamenii şi că îmi doresc pentru mine tot ce le doresc lor. Că iubesc sinceritatea şi apreciez orice lecţie, critică sau observaţie, dacă sunt făcute cu bunătate şi respect. Că în fiecare zi învăţ câte ceva despre lume şi despre mine. Că deși sunt o forță, sufletul meu este foarte fragil...

21. Ce te face fericită?

Lucrurile simple ale vieții și fericirea oamenilor din jur.

22. Ce nu ai putea să ierți niciodată?

Pot ierta orice, altfel nu aș mai îndrăzni să-i cer lui Dumnezeu să mă ierte, așa cum se face în rugăciunea Tatăl nostru: "... și ne iartă nouă greșelile noastre, precum iertăm și noi greșiților noștri..."

23. Care este cel mai bun sfat care ți s-a dat vreodată?

Să fac tot posibilul să ajut eu oamenii, nu să mă ajute ei pe mine. Acest sfat mi l-a dat tata înainte să plece la Cer.
24. Care este cel mai frumos compliment care ți se face cel mai des?
"Mă faci să îmi doresc să fiu mai bun/ă."

25. Fără ce anume nu ai putea să trăiești?

Fără iubire, fără prieteni și fără vise.