Astăzi, de ziua
bunătăţii spontane, am ales să fiu şi eu bună... dar cu mine. :) Mi-a venit şi mie
rândul. Şi am decis să fac puţină ordine în viaţa mea, să fac schimbări
benefice, să renunţ la ceea ce este toxic pentru mine, la ceea ce îmi încurcă
planurile, îmi iroseşte timpul şi îmi fură pacea inimii. Am decis să-mi ofer
ceea ce merit, nu ceea ce sunt alţii dispuşi să-mi dea. Asta presupune să
renunţ la relaţiile inutile şi dăunătoare, la prieteniile de faţadă şi
superficiale.
Îmi aduc aminte
cât de mult am suferit în trecut din cauza unor persoane care nu m-au vrut,
care nu au reuşit să mă cunoască, să mă iubească sau măcar să mă accepte. Am
plâns şi am considerat fiecare despărţire o pierdere, ca să realizez mai târziu
că fiecare despărţire a fost un câştig, că fiecare om care a plecat i-a făcut
loc altuia mai bun.
Acum nu mai sufăr
după oameni decât dacă aceştia mor. Dar pentru cei care aleg să plece, pentru
cei care nu mă plac şi care nu sunt capabili să mă înţeleagă, nu voi mai
consuma nicio lacrimă, nicio emoţie, nicio secundă din timpul meu. Mă despart
bucuroasă de persoane care trebuie mereu convinse, care au mereu nevoie de
justificări, care au aşteptări nerezonabile şi cărora trebuie să le cerşesc
respectul şi iubirea. Mă despart bucuroasă de persoane care-mi arată că nu au
nevoie de mine și pentru care nu însemn nimic. Mă despart bucuroasă de persoane care strică mereu armonia, care mă încarcă negativ, mă obosesc și care dau dovadă de răutate și egosim.
Nu mai fac niciun
compromis de dragul de a păstra o relaţie… şi realizez acum cât de mult am
greşit când nu am renunţat la anumite persoane doar pentru că oameni dragi mie
aveau o relaţie bună cu ele. Să tolerezi persoane care nu îți plac doar de
dragul altora este o mare greșală.
Din clipa în care
cineva atentează la pacea mea sufletească, din clipa în care cineva îmi arată
lipsă de respect, aleg să renunţ, să-mi fac un bine. Pentru că am înțeles că
numai eu pot fi atât de bună cu mine încât să fac alegeri bune pentru mine.
Cu ceva timp în
urmă am scris pe facebook aces text:
“Nu ştiu ce-i
face pe unii să creadă că după ce te-au tratat fără respect şi ţi-au întors
spatele (pentru vreo prostie din cauza căreia s-au crizat aiurea), pot pretinde
să uiţi şi să le fii acelaşi prieten ca înainte. De ce cred unii că prietenii
sunt obligaţi să suporte crize, istericale şi apucături lipsite de respect?
Cine nu-şi poate ţine în frâu orgoliile şi cine suferă de mania persecuţiei ar
trebui să-şi asume că pierde prieteni. A fi prieten nu înseamnă a suporta
orice, a ierta orice, a te lupta mereu să convingi de sentimentele tale şi a te
justifică la fiecare criză paranoică... Şi mi se pare aberant să crezi că te
mai vreau în viaţa mea după ce mi-ai arătat că nu dai nici 2 bani pe mine şi că
te poţi lipsi de mine de îndată ce nu ţi-am făcut pe plac.
Atunci când nu mă
mai simt în siguranţă într-o relaţie, când relaţia aceea îmi produce mai mult
disconfort decât plăcere, când simt că-mi este îngrădită libertatea şi că nu-mi
sunt înţelese intenţiile, când nu mă mai simt dorită şi respectată, renunţ. Şi
nu mă răzgândesc la prima dovadă de afecţiune. N-am nici timp, nici nervi să mă
joc de-a prietenia... Nu pot trece peste obrăznicie, peste nesimţire şi peste
atitudini dispreţuitoare. Iar cei care cred că pot pupa din nou obrazul pe care
l-au plesnit, se înşală amarnic.
Anumite uşi pe
care ieşi trântindu-le nu se mai deschid niciodată... Devin ziduri de
protecţie.“
