„Când ţi-e dor de cineva, să nu închizi ochii. Are să-ţi fie şi mai dor.”
- Tudor Muşatescu
Mi-e dor de tata. Mi-e dor să-i împărtăşesc bucuriile mele, să găsesc
protecţie în braţele lui primitoare atunci când sunt tristă şi descurajată,
să-i cer sfatul atunci când trebuie să fac alegeri importante, să-l văd fericit
şi liniştit.
Mi-e dor de oameni buni şi senini, care vorbesc frumos şi despre lucruri
minunate; de oameni care ajută dezinteresat şi care iubesc necondiţionat.
Mi-e dor de oameni cu frică de Dumnezeu, care-şi fac semnul crucii şi
care-şi scot căciulile atunci când trec pe lângă biserici.
Mi-e dor de sărbători adevărate, pline de bucurie şi iubire, cu oameni care
se iubesc şi care ştiu să împartă fericirea, chiar dacă nu şi-au dăruit cadouri
scumpe şi pretenţioase.
Mi-e dor să văd mame blânde şi răbdătoare, care vorbesc şi privesc cu
duioşie spre copiii lor.
Mi-e dor de momente nepreţuite petrecute cu prietene dragi cu care, oricât
aş povesti, nu apucăm niciodată să ne spunem tot ce avem de spus.
Mi-e dor de pufuleţii pe care-i mâncam cu prietene de care nu m-am îndoit
niciodată, în sufletul cărora am ştiut mereu că sunt în siguranţă. Şi ce cald
şi bine era acolo!
Mi-e dor de lăcrămioarele din curtea casei copilăriei mele, pe care nu, nu
le rupeam, ci le miroseam aşezându-mă în genunchi.
Mi-e dor să citesc pe o bancă într-un parc, să mă opresc doar ca să admir
perechile de îndragostiți și, mai ales, cuplurile de vârstnici care se țin de
mână și se privesc cu emoţie.
Mi-e dor să mă plimb uitând de lume, să merg desculţă pe iarbă udă, să
adorm pe prispa unei case vechi aflată în inima pădurii şi să mă bucur de
muzica naturii.
Mi-e dor de oameni fericiţi şi multumiți cu ceea ce sunt şi ceea ce au, de
oameni care vorbesc mai mult despre visuri decât despre obiective, mai mult
despre viaţă, decât despre carieră.
Mi-e dor de oameni care nu se străduiesc tot timpul să dovedească ceva,
care ştiu să se facă apreciaţi și iubiți pentru ceea ce sunt, nu pentru ceea ce
au.
Mi-e dor de oameni care ştiu să fie recunoscători, care nu reproşează, care
nu se plâng tot timpul, care ştiu să şi ofere, nu doar să ceară, care știu să
și asculte, nu doar să vorbească.
Mi-e dor de oameni pe care i-am lăsat să plece, de oameni pe care i-am
alungat, de oameni pe care i-am iertat prea târziu, de oameni cărora nu le-am
spus la timpul potrivit că îi iubesc.
Mi-e dor de normalitate.
Mi-e dor de mine.
Mi-e dor de Doamne-Doamne.
