Așa e. Tu ești mai bun decât mine.

Crezi că mă cunoști, așa-i? Crezi că ai avut destul timp să-ți poți forma o părere obiectivă despre mine. În câteva clipe. Crezi că o banală postare pe facebook sau o opinie pe care mi-am exprimat-o sunt de ajuns să știi ce fel de om sunt, ce valori am, cine pot fi sau ce-aș putea deveni. 

Vezi tu, între ceea ce-ți imaginezi despre mine și realitate este o mare diferență. Și n-ar trebui să ai doctorate ca să pricepi asta, e simplu. Și mai ales de bun simț.

Nu mă cunoști suficient de bine încât să mă iubești, e normal și înțelege oricine asta, dar nici destul de bine încât să nu-ți placă de mine. Și asta iar mi se pare simplu și de bun simț, adică să nu judeci la prima vedere. Pentru că tu știi despre mine doar atât cât am vrut eu să-ți arăt și doar atât cât ai tu capacitatea să percepi cu simțurile și cu mintea ta.

Dar eu sunt mai mult de atât. Sunt mai mult decât îți imaginezi tu. Sunt mai mult decât un chip, un trup, un gând, o afirmație, o glumă, o ieșire nervoasă, o lacrimă, o cădere morală, o critică, o renunțare... Ori un zâmbet. Vesel sau trist, apropiat sau îndepărtat.

Ai nevoie să crezi că tu ești mai bun decât mine? Că tu ai face lucrurile mai bine, că tu ești mai puternic, mai principial, cu adevărat moral, că tu nu greșești? Foarte bine, ești liber să crezi asta. Poți crede că ești perfect, că ai mereu dreptate, că ai cea mai curată și mai dreaptă judecată, că deții adevărul absolut, că ai dreptul să pui etichete dar... nu ai dreptul să-ți exprimi părerea despre mine de parcă m-ai cunoaște. Pentru că nu mă cunoști. Și nici nu mă vei putea cunoaște vreodată, fiindcă nu ai capacitatea, răbdarea, înțelepciunea și profunzimea necesare pentru a înțelege că nu poți cunoaște un om până când nu te afli în locul lui: până când nu trăiești viața lui, până când nu suferi în locul lui, până când nu simți tot ceea ce a simțit el, până când nu ești nevoit să faci alegerile pe care le-a făcut el, până când nu ești forțat de împrejurări să acționezi în felul în care a acționat el. Reține, până când nu ești în pielea lui n-ai cum să-i înțelegi atitudinea și personalitatea. Implicit, n-ai cum să-l cunoști. La modul complex vorbind.

Diferența dintre mine și tine este că eu m-aș bucura să fii mai bun decât mine, astfel aș putea să învăț de la tine. Dar mi-ai dovedit că nu ești. Și atunci, ce aș putea învăța de la un om superficial care se grăbește să acuze, să descurajeze, să dea verdicte și să anuleze alți oameni doar pentru că au opinii și principii de viață diferite de ale sale? Sau pentru că aceștia fac alegeri cărora tu, judecătorule, nu le cunoști motivația? Ce aș putea învăța de la tine, un om care vede la alții doar ceea ce nu-i place? Omițând, desigur, ca în același timp să-și vadă propriile lipsuri, propriile defecte.

Spre deosebire de tine, eu nu mă cred mai bună decât alții. Și vreau să fiu și să rămân mereu conștientă de asta, altfel nu voi învăța niciodată nimic de la cei mai buni decât mine. 

Eu nu pierd nimic dacă tu ai o părere greșită despre mine. Însă tu pierzi enorm dacă ai o părere prea bună despre tine.

Azi am văzut zeci de mașini și niciun om.

Astăzi, femeia din poză traversa un sens giratoriu extrem de aglomerat din Brașov. Părea a avea tendință sinucigașă, mergea dezorientată, în șosete doar și udă leoarcă... 

Mașinile încetineau, șoferii priveau mirați, o ocoleau și mergeau mai departe. 

Am oprit în mijlocul sensului giratoriu, altfel putea exista riscul să fie lovită de vreun șofer grăbit. Bineînțeles că am fost claxonată... 

Participanților la trafic li s-a părut suspect că eu am oprit în intersecție, că prietena mea a sărit din mașină pe o asemenea ploaie și că a alergat spre femeia care umbla haotic, dar nu li s-a părut ciudat că o femeie umblă dezorientată printre mașini...

Nu știam dacă femeia nu cumva are Alzheimer sau poate probleme psihice... Sau poate a suferit vreun șoc sau are vreo tristețe care să îi fi întunecat judecata, dar era EVIDENT că avea nevoie de ajutor. Era un om singur, în ploaie, fără încălțăminte, umblând haotic. Se afla în pericol și îi putea pune în pericol și pe șoferii care treceau pe acolo.

A fost o întreagă aventură să o protejăm. Nu voia să se oprească, nu o puteam atinge, refuza ajutorul... 

Am chemat poliția, ambulanța... Până la urmă femeia a ajuns acasă în siguranță. 

Însă eu m-am întors acasă cu un sentiment apăsător de tristețe. Pentru că azi, am văzut zeci sau poate sute de mașini și niciun OM. 

Slujind de departe cu drag și cu dor de casă

De mult timp am vrut să vă povestesc despre un om minunat pe care l-am cunoscut pe facebook și cu care am legat o prietenie frumoasă. Este vorba despre Părintele Reuț Vasile Florin, preot paroh la Biserica Ortodoxă Română "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" din localitatea Straubing, Germania. 

Părintele Reuț slujește la Biserica Iezuiţilor - "Jesuitenkirche" din Straubing și, pentru a merge la slujbe, la enoriașii bolnavi și la evenimentele la care este solicitat, face naveta câte 50 de km. Are o comunitate de oameni minunați despre care mi-a povestit cu mândrie și cu drag, așa cum vorbește un părinte bun despre copiii lui. 

Părintele Reuț a reușit să-și apropie enoriașii și să-i mobilizeze să facă împreună numeroase acte caritabile. “Comunitatea pe care o păstoresc este mică, dar sunt câţiva oameni de mare valoare printre ei...” – mi-a spus Părintele Reuț. 

Da, românii din diaspora nu au uitat de cei de acasă și nu-și ajută doar familiile, ci ajută și copiii și bătrânii uitați de lume, așa cum puteți vedea și pe blogul Părintelui Reuț: Credința Ortodoxă Română

De ziua copiilor, Părintele Reuț m-a rugat să facem fericiți câțiva copii și mi-a trimis bani cu care am cumpărat multe bunătăți care au ajuns la 23 de copii din familii foarte sărace din Brașov. 

                 

 

“Aceste activităţi filantropice le fac pur şi simplu din dorinţa de a face bine. Răsplata trebuie să vină de la Dumnezeu, nu de la oameni. Deviza mea este "Dăruind vei dobândi" şi "Lăsaţi lumina Speranţei să meargă mai departe". Ajut pe cine pot, atât cât pot.” – mi-a mărturisit Părintele Reuț. Și face asta discret. 

Desigur, nu reușește mereu să ajute atât cât și-ar dori. În plină pandemie, Părintele Reuț m-a rugat să-l ajut să ofere o ambulanță spitalului din Suceava. Era nevoie de cineva care să meargă după ambulanță și să o aducă din Germania, însă restricțiile dintre granițe au împiedicat acest proiect. Îmi amintesc cât de fericită am fost să aflu că într-o perioadă de criză există români în diaspora care se gândesc la cei de acasă și care se zbat să îi ajute. 

Originar din Suceava (din satul Sfântu Ilie, comuna Şcheia), părintele Reuț nu și-a uitat rădăcinile și a luat cu el tradițiile, căldura și bunătatea specifică sucevenilor. 

Una dintre marile sale pasiuni este muzica, el cântă la trompeta, la saxofon, la tilincă, la fluier, la nai, la clarinet, la tobe, la orgă, dar și vocal. 

Familist convins, este căsătorit și are trei copii. Visul lui este să găsească o cale de a se muta în Straubing pentru a putea fi mai aproape de biserică și de enoriașii săi. 

Inima părintelui Reuț slujește iubirea și, de departe, slujește cu drag și cu dor și pentru cei de acasă.

Pe părintele Reuț îl puteți găsi pe 

Facebook:  Vasile Florin Reuț

Instagram:  Vasile Florin Reuț