"Nu mă doare că l-am pierdut pe el... Mă doare, în schimb, că am pierdut în fața ei."
Nu, draga mea, nu ai pierdut "în fața ei". Nu ai pierdut în fața unei femei care, oricât de sigură pare pe ceea ce are acum, poate că nu a învățat niciodată ce înseamnă să iubești fără să pui condiții, care nu știe cum e să rămâi aproape fără să controlezi, cum e să clădești un om și o relație, cu răbdare și renunțări tăcute, cu eforturi nevăzute, cu compromisuri grele și iertări care nu se pun niciodată la socoteală.
Ceea ce te doare este gândul că el a ales să plece spre o altă femeie, iar tu ai rămas cu senzația că nu ai fost suficientă. Că poate nu ai știut să lupți cum trebuie, că poate ar fi trebuit să te reinventezi, să iubești mai cu îndârjire, să-l ții lângă tine, să nu cedezi.
Dar a sosit timpul să renunți la gândul chinuitor că între tine și ea a fost o competiție. Nu a fost. A fost doar o alegere a lui, nu un concurs, nu o judecată, nu o evaluare a valorii tale.
Un bărbat nu este un trofeu, nu este o medalie acordată celei care a jucat mai bine rolul femeii perfecte. Un bărbat pleacă atunci când despărțirea era deja hotărâtă în el, cu mult înainte ca tu să simți. Nu pentru că altcineva l-a furat, nu pentru că altcineva e mai frumoasă, mai tânără, mai dornică, mai "mult"... Și, mai ales, nu pentru că tu ai fost prea puțin.
Un bărbat pleacă dintr-un loc unde nu se mai vede pe sine, chiar dacă acel loc a fost plin de iubire. Pleacă nu pentru că nu a primit destul, ci pentru că n-a înțeles ce i s-a oferit. Pleacă nu pentru că n-a fost iubit, ci pentru că nu a fost pregătit să se așeze în iubirea aceea.
Cine alege să plece spre o altă femeie, fără curaj, fără adevăr, fără respect, nu te părăsește pentru că meriți mai puțin. Te lasă liberă pentru că meriți mai mult.
Nu trebuie să o învingi, nu trebuie să-i semeni, nu trebuie să o urăști. Nu trebuie să te reinventezi ca să demonstrezi că, de fapt, tu erai "cea mai bună". Nu ai nimic de demonstrat. Nici în fața ei, nici în fața lui și nici măcar în fața ta.
Nu te coborî în acea luptă tăcută a comparației. Nu ai venit pe lume să cucerești bătălii ale egoului sau să rămâi în locuri unde iubirea trebuie negociată. Ai venit să fii femeie întreagă. Să iubești, să construiești și să pleci cu fruntea sus, atunci când celălalt nu știe să rămână lângă tine cu aceeași dragoste și demnitate.
Știi ce a "câștigat" ea, de fapt? Poate doar greul pe care tu l-ai dus ani întregi, în tăcere. Poate doar un om pe care l-ai învățat cum se stă într-o relație, dar care a plecat înainte să învețe ce e fidelitatea emoțională. Poate doar ceea ce tu ai modelat cu blândețe și răbdare, dar în forma lui neterminată. Poate doar toate renunțările tale nemărturisite, toată iubirea ta pusă în brațele lui ca într-un adăpost... și din care el a ieșit fără să privească în urmă.
Nu ești mai puțin valoroasă pentru că el a plecat. Plecarea lui este, poate, primul tău început adevărat. Și niciodată nu trebuie să simți că trebuie "să te ridici la înălțimea celeilalte".
Tu ești mai sus deja, prin felul în care ai iubit, prin sinceritatea cu care ai stat, prin felul în care nu ai mințit nici în iubire, nici în despărțire.
Așa că nu te micșora doar pentru că nu ai fost "aleasă". Poate n-ai fost aleasă acum, dar ai fost cruțată de ceva ce nu era pentru tine. De o viață în care ar fi trebuit să te micșorezi ca să fii pe placul lui. De un drum în care ai fi fost nevoită să taci ca să nu-l deranjezi. De o iubire în care ai fi fost mereu în competiție cu ideea de "altceva", cu neliniștea surdă că, indiferent cât ai dărui, într-o zi vei fi considerată insuficientă. Cu presiunea de a demonstra, mereu, că meriți să rămână, cu epuizarea de a-i citi nemulțumirile nerostite și de a-ți remodela sufletul pentru a-i alunga îndoielile. Ai fi trăit într-o iubire în care nu te-ai fi simțit aleasă, ci tolerată. Nu adorată, ci comparată. Și poate că într-o zi, uitându-te în oglindă, nici tu n-ai mai fi știut cine ești, pentru că ți-ai fi risipit părți din tine în încercarea de a fi pe plac, de a fi "de ajuns", de a nu fi "înlocuită".
Dar acum, când ești în afara acelei povești, poți în sfârșit să respiri. Poți să revii la tine. Să-ți reamintești că iubirea adevărată nu e un examen continuu. Că nu trebuie să te lupți pentru locul tău în inima cuiva. Că dragostea, când e adevărată, nu te face să te temi că vei fi înlocuită, ci te face să simți că ești acasă.
Ai încredere că viața, cu toate drumurile ei de neînțeles, cu întoarcerile ei neașteptate, are un fel drept de a așeza lucrurile exact acolo unde le este locul. Dar nu atunci când vrem noi, nu când cerem sau grăbim, ci atunci când sufletul nostru este pregătit cu adevărat să primească ceea ce este cu adevărat al lui - deplin, întreg, curat, fără resturi de teamă și fără urme de îndoială.
Iar pe ea, pe cealaltă femeie… iart-o. Iart-o nu pentru ea, ci pentru tine. Pentru liniștea inimii tale, pentru curățenia drumului pe care vrei să-l continui fără povara comparațiilor, fără umbra disprețului, fără acea amărăciune care în timp otrăvește sufletul.
Privește-o, dacă e nevoie s-o privești, dar fă-o nu cu reproș, ci cu acea blândețe nobilă care se naște din înțelegerea tăcută că fiecare om își poartă propriile nesiguranțe, propriile umbre, propriile lupte nevăzute. Privește-o cu îngăduința celei care a ales să se desprindă cu demnitate, fără să lupte murdar, fără să se înjosească în încercarea de a păstra ceea ce nu se mai putea păstra.
Nu ai nicio certitudine că este fericită. Nu știi dacă, nu cumva se întreabă și ea, dacă e cu adevărat aleasă sau doar aleasă de nevoie, dacă e iubită sau doar tolerată, dacă e suficientă ori dacă tu mai locuiești, undeva, în colțul unei amintiri care n-a murit cu totul. Nu știi dacă nu cumva se compară, cum și tu ai făcut-o la început, înăuntrul tău. Și poate că unica ei împlinire e doar iluzia că "a câștigat" fața ta, că a ieșit învingătoare într-o competiție care, în realitate, nu a existat niciodată.
Dar tu, tu nu mai joci jocuri care se încheie cu învinși... Tu nu mai concurezi cu nimeni.
Pentru că ai învățat, cu greu și cu durere, că ceea ce e cu adevărat al tău nu-ți va fi luat, iar ceea ce ți-a fost luat n-a fost niciodată cu adevărat al tău.
Cu drag, unei prietene minunate.
Niciun comentariu