(Ne)bunii cei buni

 


Am trecut pe lângă cimitirul unde este domnul profesor (am scris povestea prieteniei noastre aici: Prietenie) și, pentru că nu mă grăbeam nicăieri, m-am oprit. 
În timp ce urcam prin cimitir am întâlnit un bătrânel care trăgea de un sac de plastic care părea foarte greoi. M-am oferit să-l ajut să-l ducă la pubelă, a acceptat bucuros, apoi am urcat împreună înapoi. La un moment dat s-a oprit și mi-a arătat un mormânt unde mi-a spus că se afla soția lui. Mi-a arătat florile pe care tocmai le plantase și mi-a cerut părerea despre felul în care le aranjase. Apoi s-a scuzat și mi-a mărturisit că trebuie să facă o cruce frumoasă și scrisă așa cum se cuvine, dar că totul s-a scumpit și că el speră să mai trăiască măcar un an, să adune bani din pensia lui ca să poată duce la îndeplinire acel proiect important pentru el. M-a impresionat, m-a întristat și m-a copleșit.
Discuția noastră a fost întreruptă de două femei care păreau să-l cunoască pe bătrânel și care au venit să vorbească cu el. Au schimbat câteva vorbe, apoi și-au îndreptat atenția spre o femeie, tot în vârstă și ea, care părea să smulgă niște buruieni de pe un mormânt aflat la câțiva metri distanță.
   - E nebună săraca, își face veacul pe aici prin cimitir, umblă pe la morminte, naiba știe ce-o fi cu ea., a spus una dintre femei, fără să o fi întrebat ceva.
Mi-am luat rămas bun de la bătrân și de la cele două femei, apoi am urcat la mormântul dlui profesor. Acolo am avut surpriza să constat că locul era îngrijit, fără flori, dar și fără buruieni. M-a copleșit un val de vinovăție pentru că nu mi-am făcut timp să merg mai des la el și să am grijă să aibă flori mereu, așa cum îi plăcuse toată viața. Mi-am amintit că niciodată nu-i lipseau florile de pe măsuța rotundă, acoperită cu mileu din macrame și pe care se afla mereu o ramă cu fotografia soției lui. Chiar dacă avea doar câteva păpădii puse într-un păhărel, sau poate câteva margarete micuțe, niște toporași sau o crenguță mică de liliac, dar avea mereu cel puțin o floricică proaspătă pe măsuța pe care obișnuia să-și bea cafeaua sau să-și odihnească mâinile bătrâne. Din primăvară și până în toamnă, găsea floricele în plimbările lui prin natură, dar nu lua niciodată multe, iar iarna cumpăra de la florărie câte 3 garofițe sau poate câte o gerbera, în funcție de posibilități.
   - Sunteți nepoata lui?, am auzit o voce stinsă întrebând undeva în spatele meu.
M-am întors și am văzut-o pe bătrâna despre care tocmai îmi spuseseră una dintre cele două femei că e o nebună care bântuie zadarnic prin cimitir.
   - Bună ziua! Nu sunt nepoată, am fost prieteni., i-am spus.
Femeia a dat să plece, dar am întrebat-o:
   - Aveți idee cine se ocupă de acest cimitir, văd că mormântul este curățat, cred că ar trebui să plătesc taxa aceea anuală...
   - Eu fac curat mereu la cei care n-au pe nimeni. Și la domnu’ tot eu am făcut.
   - Serios? Vă mulțumesc mult! Vă rog, aș vrea să vă plătesc efortul.
   - Nu trebuie să plătiți nimic, Doamne feri...
   - Dar dumneavoastră administrați acest cimitir?
   - Nu, vai. O să vă arăt poarta unde stă cine are cimitirul în grijă.
   - Dar de ce îngrijiți dumneavoastră mormintele?
   - Păi tre’ să aibă cineva grijă și de cei care nu mai au pe nimeni. Sau care au rudele plecate... Și vin aici că mi-e urât și mie tot singură, îmi fac de lucru, fac și eu ceva bun... Le mai aprind câte o lumânare la sărbători...

M-a lăsat fără cuvinte.
Oare câți oameni spun despre alții că sunt nebuni, doar pentru că fac lucruri de neînțeles pentru ei? 
Cred că nebun este cel care-și face temniță din singurătate...



  1. Suntem cu totii oameni asemanatori, aparent, însa atât de diferiti în în caractere si comportament. Ma gândesc, ca tocmai în aceasta diferenta si diversitate în perceperea vietii, consta frumusetea Luminii Divine, alb-stralucitoare, care, traversând prisma piramidei transparente se metamorfozeaza în curcubeul multicolor, paradoxal, fascinant si minunat simbol al Legamântului lui Dumnezeu cu omul rational-sentimental cazut în pacat, imperfect, mai mult sau mai putin evoluat, emancipat si sau adaptat la sistemele moderne contemporane în care omenirea este angrenata de inteligenta artificiala.
    O vara relaxanta, minunata, în toate aspectele perceptiei binecuvântata, draga Irina !

    RăspundețiȘtergere