Copilul meu,
Azi, am înţeles că nu mai sunt cine am fost pentru tine. Eu nu mai simt că îţi sunt mamă, ci simt că-ți sunt doar o povară. Azi am aflat cu uimire că mama este mamă doar cât timp copilul are nevoie de ea, dar când ea are nevoie de copilul ei, devine o povară.
Cândva eram cea în braţele căreia căutai adăpost şi alinare. Eram fiinţa pe care o iubeai cel mai mult, singura în care credeai, singura de a cărei companie aveai nevoie. Când îţi eram mamă mă întrebai cu spaimă în privire şi în glas dacă am să te părăsesc vreodată. Îmi desenai flori, fluturi şi căsuţe colorate şi îmi promiteai că atunci când vei fi mare, vei avea şi tu grijă de mine, aşa cum am avut eu de tine ori de câte ori ai fost bolnav. Mă mângâiai pe față cu mânuțele tale mici și îmi spuneai că mă iubești. Azi, abia dacă mă mai privești, atunci când, în sfârșit, mă observi. Azi te supără neputința și neîndemânarea mea. Te deranjează prezența mea în căminul tău și simt că abia aștepți să plec.
Ţi-aş fi ascuns şi acum boala mea şi nu te-aş fi împovărat cu necazurile mele, dar am îmbătrânit, nu mai am putere şi nu mai ştiu cum să duc singură toate suferințele.
Ani de zile te-am ferit de supărările mele, te-am protejat de grijile mele, nu am vrut să ştii că nu mai pot, că nu mai am ori că mă tem. Am vrut să te simţi în siguranţă, să nu cunoşti grijile oamenilor mari, să te bucuri de copilărie, apoi de tinereţe și de familia ta. Ţi-am ascuns durerile, neajunsurile şi nefericirea mea știind că într-o zi îţi va veni rândul să le ai pe ale tale, iar acum, când văd cum e să te simţi povară pentru propriul copil, mă rog Cerului să ai sănătate şi să nu fii nevoit să depinzi de copiii tăi, să nu ajungi să simţi ce simt eu acum. Sentimentul că ești o povară pentru ființa pe care o iubești cel mai mult pe lume, pentru ființa pe care ai adus-o pe lume și pentru care ai fi în stare să-ți dai viața, provoacă mai multă durere decât orice boală.
Dar se pare că bătrânețea și boala nu-ți iau doar puterile și liniștea, ci te lasă și singur pe lume.
Mă iartă că mă plâng acum, dar nu m-a pregătit nimeni pentru ceea ce simt azi. Nu am avut timp să mă obişnuiesc cu ideea că într-o zi nu voi mai fi pentru tine decât o povară. Mă iartă că am lăcrimat în faţa ta, că am căutat adăpost în casa ta, că mi-am aşezat sufletul la picioarele tale!
Şi mă iartă, copilul meu, că nu-ţi mai pot fi ceea ce am fost cândva!
Cu dragoste infinită,
Mama
Mama! :(
RăspundețiȘtergereSa trăiești cu sentimentul ca esti povară pentru copiii tai , sa aștepți un gest de afecțiune,un telefon sau o mângâiere, e sfasietor!
RăspundețiȘtergereDin pacare tot ce spune in aceasta srisoare are corespondent in relitate,un singur lucru vreau sa adaug,istoria per fiecare din noi se repeta,ce faci tu azi la mama,maine cand vei imbatrani iti vor face copii tie..de aceea iubirea trebuie sa invinga in orice situatie.
RăspundețiȘtergereSi cand aceasta POVARA paraseste lumea aceasta ai da tot ce ai mai bun sa o aduci innapoi,sa-i spui cat de rau iti pare ca nu te-ai ocupat mai mult de ea,ca o iubesti infinit dar nu ai stiut sa te manifesti,sa-i saruti mainile trudite si sa o mai strangi o data in brate !!!!!!!!!
RăspundețiȘtergereAsa este.
RăspundețiȘtergereCând omul nesocoteste si ignora Legea lui Dumnezeu,binecuvântarile,fericirea si viata autentica oferite de EL,se îndeparteaza lasând în loc amaraciune si blestem.
RăspundețiȘtergere"Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta pentru ca sa ti se lungeasca zilele în tara pe care ti-o da Domnul,Dumnezeul tau." Este una dintre cele zece Porunci date de Dumnezeu poporului sau si urmasilor lor.
https://biblia.resursecrestine.ro/exodul/20
Am plans :(
RăspundețiȘtergereCuvintele astea m-au intristat enorm. Nu stiu daca sunt in masura sa-mi dau cu parerea inca de pe acum, fiindca sunt o minora. Am 15 ani, niciodata nu mi-a lipsit nimic de acasa si acum imi dau seama cate sacrificii a facut mama pentru mine, cate suferinte si ganduri a trebuit sa indure fara ca eu sa stiu. Ma doare sa stiu ca intr-o zi o sa fiu in locul ei si o sa-mi fie la fel de greu. Cu toate ca am o varsta atat de mica, urmaresc blogul tau,Irina si ma impresioneaza postarile tale.Invat cum sa-mi traiesc fiecare clipa, cum sa iert si sa fiu mai buna cu ceilalti. Iti multumesc!😳❤
RăspundețiȘtergereAi costientizat greul dus de mama ta .Asta nu inseamna ca si tu o vei duce la fel de greu.Esti puternica -iti vei construi o viata mult mai buna ,si-o vei putea rasplati pe mama ta.
ȘtergereNu trebuie sa existe asa ceva.
RăspundețiȘtergereDe cind am pierdut-o pe mama trăiesc cu regrete cu lacrimi în ochi la cuvintul MAMA Poate se aștepta la mai multa dragoste din partea mea poate se aștepta la mai mult ajutor poate poate ....tot timpul am astfel de regrete și recunosc CA NU AM FĂCUT TOTUL PENTRU PĂRINȚII MEI ÎMI CER IERTARE ÎN FIECARE CLIPA DE LA DUMNEZEU ȘI DE LA PĂRINȚII MEI
RăspundețiȘtergereMariana, te rog nu mai gandi ca n-ai facut totul pentru parintii tai. Ai facut exact atat cat ti-a fost ingaduit sa faci. Nimic nu se intampla fara o voie Divina....iar Divinitatea atat ti-a ingaduit. Impaca-te cu tine si ei vor fi pe deplin multumiti.
ȘtergereRegretele mă urmăresc, nu i-am dăruit mamei dragostea și ajutorul de care avea nevoie,la fiecare clipă de bucurie sau tristețe ochii mei sunt în lacrimi,îmi aduc aminte de ea, susținrea ei.
RăspundețiȘtergereEste sfasietor sa traiesti asa ceva dar din pacate multor mame li se intampla sa traiasca acest sentiment. Odata cu credinta pierduta se pierd multe ......
RăspundețiȘtergereO zi de joi placuta si admir mereu tot ce se posteaza in acest blog. Sunteti un om deosebit , va multumesc ca existati <3
Nici o mama nu trebuie sa simta asa ceva. Mama e sfanta!!
RăspundețiȘtergereSfâşietor. Bunica mea vorbeam zilnic cu ea la telefon, dar mama mea nu o putea suna decât intr-o zi a săptămânii, aşa era stabilit de noră, care locuia in curte cu ea. Sunt 7 ani de când nu mai este şi mi-e dor de vocea ei! Mulțumesc Irina, imi mângâi sufletul de 7 ani, zi de zi. Isabela
RăspundețiȘtergere