Fața respingătoare a discriminării



Nu știu dacă există ceva mai sfâșietor decât tristețea unui copil, mai ales atunci când această tristețe nu vine dintr-un joc pierdut sau dintr-o jucărie stricată, ci din răutatea rece și calculată a oamenilor mari. Iar când adulții sunt cei care, prin alegerile și prejudecățile lor, frâng sufletele mici și sensibile ale copiilor, durerea devine aproape insuportabilă.

Știu că vei citi asta, mama lui Andrei. Și știu că veți citi asta și voi, cei care ar fi trebuit să fiți educatori, formatori de caractere, dar care ați ales să închideți ochii și să păstrați tăcerea atunci când un copil a fost pus la marginea cercului doar pentru că nu se încadrează în standardele voastre superficiale.

Vă întreb: ce anume vă dă dreptul să decideți că un copil nu este suficient de „demn” să participe la o bucurie colectivă? Ce fel de suflet trebuie să ai ca să poți alege, deliberat, să rănești un copil, să-l faci să se simtă exclus, neiubit, diferit?

Băiețelul meu, al cărei nașă sunt, acest copil minunat, a înțeles astăzi o lecție grea. A înțeles că nu el este problema, ci lumea în care trăim. A înțeles că unii oameni vor judeca mereu prin prisma aparențelor și nu a valorii reale. Că unii vor prefera mereu să fie respectați de cei care le umplu buzunarele, în loc să fie respectați de propria conștiință.

Și a plâns. A plâns, ținând în mâini o bucată de geam spart găsită în spatele curții, pictând chipul Maicii Domnului pe ea, refugiindu-se în liniștea culorilor și a speranței, în timp ce sufletul lui încerca să înțeleagă de ce lumea poate fi atât de nedreaptă.

Mama lui Andrei, stii ceva? Băiețelul meu ar fi avut bani de cadou, dacă ăsta era prețul pentru a fi acceptat la petrecerea fiului tău. Nu ar fi venit cu mâinile goale, dacă te temeai că nu are nimic de oferit în schimbul feliei de tort pe care ai considerat-o prea valoroasă pentru el. Și nu, nu este murdar, chiar dacă tatăl lui, care are doar o mână, își spală singur rufele. Nu ți-ar fi pătat canapelele și nici nu s-ar fi repezit ca un hămesit la platourile cu mâncare.
Dar ai avut dreptate într-un singur lucru: băiețelul meu chiar este diferit.
Este diferit pentru că el știe să fie recunoscător. Pentru că el se roagă înainte de masă și apreciază tot ce i se oferă, chiar și un lucru mărunt. Pentru că el nu înjură, nu țipă la părinți, nu trântește lucruri și nu își disprețuiește prietenii pentru că nu sunt îmbrăcați după ultima modă.
Este diferit pentru că el salvează melcii de pe trotuar, în loc să-i strivească sub tălpi. Pentru că, dacă are ceva dulce, nu păstrează doar pentru el, ci împarte cu oricine. Pentru că el nu râde de alți copii și nu îi privește de sus. 
Și, cel mai important, este diferit pentru că el nu s-ar rușina niciodată cu un prieten sărac, așa cum ai făcut tu.

Băiețelul meu nu mai este, de ani buni, copilul sărac, îmbrăcat ponosit și flămând. Dar pentru oameni ca tine, eticheta aceea este imposibil de îndepărtat. Pentru că unii aleg să vadă doar trecutul unui om, fără să privească prezentul, fără să-i întrezărească viitorul.
Dar știi ce? Băiețelul meu va fi un om bun. El va crește fără ranchiună, fără să întoarcă răutatea pe care a primit-o. Pentru fiecare umilință trăită, el va oferi înapoi un act de bunătate. Pentru fiecare privire plină de dispreț, el va răspunde cu o privire caldă, care înțelege mai mult decât poate ierta.
El nu va deveni niciodată ca tine.
Și știu sigur că, în bunătatea Lui, Dumnezeu îi va oferi acea bogăție care nu se măsoară în averi, în mașini luxoase, în cadouri scumpe, ci în ceva infinit mai prețios: un suflet curat, capabil să iubească fără condiții.

Pentru că adevărata valoare a unui om nu se măsoară în ceea ce are, ci în ceea ce este.

16 comentarii

  1. Comportamentul mamei lui Andrei,poate fără să conștientizeze acest lucru a produs o rană emoțională copilului. Și ranile dor, dor aani de zile.Tu ești un om puternic cu un suflet minunat sși sunt absolut convinsă ca vei ști sa aduci lumina,bucurie si speranța copilului nedreptățit.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Răni care nu se vor vindeca niciodată ...vor rămâne cicatrici

      Ștergere
    2. A fost o lecție. Cam dura pentru un copil dar a învățat-o la timp. Viața nu e nici pe departe cum ai vrea tu sa fie, discriminări de acest fel va mai întâlni, la fiecare pas in viitor, oriunde s-ar afla. De uitat nu știu dacă va uita sau va fi marcat psihic pentru o vreme, dar cu siguranța a doua oară nu va mai permite el sa fie umilit. Pur și simplu va judeca altfel situația și va fi pregătit pentru orice alta lovitura viitoare. “Așa trebuie sa fie și nu altfel”. Situația socială sau sau profesională sunt delimitatorii mai mult decât discriminatorii. Și asta este de când lumea... Cum ar fi ca tu, un “coate goale”, sa fii acceptat pe același teren de golf pe care joaca un Trump sau un Bill Gates? Cerberii nu ți-ar da voie nici la 1 km distanta. Trebuie sa avem grija ce visuri băgăm in capul unui copil.

      Ștergere
  2. Trist...
    Îi doresc multă putere băieţelului tău bun. Îi doresc să aibă parte de tot binele din lume.
    Iar ţie, Irina, îţi mulţumesc, în numele tuturor celor care nu au puterea ta, pentru tot ceea ce faci.
    Codrin

    RăspundețiȘtergere
  3. Ce trist! Stiu că nu am copii perfecți,dar au suflet bun!
    Aseară baiatul meu mergea să îi facă companie la un prieten drogat pentru că la părăsit iubita și era singur!M-a impresionat,în general toți fug de așa prieteni!
    Iar fetița mea nu vrea să renunțe la profesorul de violă,care e moracanos și nu explică bine,dar e batrân și are nevasta invalidă...
    Sunt oameni care nu gândesc,dar aceste gesturi afectează pe viață acest copilaș! E un norocos că te-a cunoscut pe tine!Îngerul meu drag,ma rog pentru tine!

    RăspundețiȘtergere
  4. Foarte frumos scris! Din pacate, foarte adevarat...Dar da, eu cred foarte mult in bogatia sufleteasca si iubesc oamenii care inca mai stiu sa fie oameni si nu vor sa faca parte dintr-o societate mizerabila si complet lipsita de valori.Baietelul tau sunt sigura ca va avea parte de toata intelepciunea si bunatatea si dorinta de a fi OM si de a nu se lasa descurajat de cei care au uitat sa mai fie asa!

    RăspundețiȘtergere
  5. Cat de frumos ai descris un lucru atat de trist si real in societatea infecta de astazi! Intr-adevar, Dumnezeu va avea grija de sufletul frumos al copilului tau bun.

    RăspundețiȘtergere
  6. Într-adevăr, așa este. Astfel de rufuzuri ce dor axum.nu fac decat sa întărească caracterul, sa il formeze.
    Dacă acest copil va avea destulă incredere in sine, parinti și priwteni carensa ii cultive acest sentiment, va putea mișca toți muncii din calea sa.
    Capul sus, nu e o rușine sa fi sărac dpdv material, e o rușine să fi sărac cu Duhul...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. @Sim,a fi "sarac cu duhul" este o virtute . :)
      "Ferice de cei saraci în duh,caci a lor este Împaratia cerurilor."

      Ștergere
  7. Frumos spus si profund. Felicitări pentru tot ce publicați! Ma regăsesc in multe articole. Numai bine si mult succes!

    RăspundețiȘtergere
  8. ar trebui sa fie un crez pe care sa l
    citeasca toti oamenii care marginalizeaza alti oameni si mai ales alti copii...ei vor fi adultii de maine care sunt obisnuiti doar sa primeasca de a gata fara sa faca nimic..

    RăspundețiȘtergere
  9. Draga Irina,
    te-am vazut intr-o duminica in auchan din coresi.erai cu 3 copii,o fetita pe carucior si 2 baieti.te-am admirat cum te purtai cu ei si cum ii explicai fetitei cand te intreba despre niste biscuiti daca sunt un dulce sanatos.si mi-a placut mult cum iti cerea fetita pupici si tu te jucai cu ea.stiam ca nu sunt copiii tai dar se vede ca ii iubesti si ca ei te iubesc.dumnezeu sa iti dea sanatate si sa iti rasplateasca tot binele pe care il faci!te admir foarte mult!poate data viitoare voi avea curaj sa te salut macar daca nu te deranjeaza.cu drag,Cerasela

    RăspundețiȘtergere
  10. Am citit printre lacrimi acest articol,care mi-a sfâsiat inima . Nu Irina draga,nu e de vina mama lui Andrei,nici ceilalti copii,ci toate aceste lucruri se întâmpla sub supravegherea Tatalui,si este o "cernere" îngaduita de El pentru a se distinge binele de rau,lumina de întuneric,frumosul de urât,iubirea de ura,viata de moarte si valorile autentice atemporale de relativismul acestei vieti lipsite de cele mai elementare roade ale Spiritului Sfânt !

    RăspundețiȘtergere
  11. Realitatea este foarte dură și pentru copii, și pentru maturi. Valorile pentru fiecare sunt diferite, dar copiii sunt mai sensibili la aceste situații triste. Dar viața va pune totul la locul lor meritat

    RăspundețiȘtergere
  12. Va multumesc pentru tot.Uneori citindu-va simt ca va simt si ca va iubesc ca om,ma ajutati sa t rec peste munti sa ma racoresc

    RăspundețiȘtergere
  13. Rușine! Dacă este adevărat, atunci îmi este 'milă" de ea...
    Cum va justifica gestul ei în fața lui Dumnezeu 😨?

    RăspundețiȘtergere