Am alergie la curioși și la indiscreți

Nimic nu mă scoate mai tare din sărite decât curiozitatea, indiscreţia şi indecenţa cu care unii caută să scormonească în viaţa mea. Mi-i imaginez ca şi cum i-aş fi primit în casa mea, iar ei s-au apucat să îmi cotrobăie prin dulapuri şi prin sertare ca să vadă ce lucruri am.

Unii nu cunosc limita dintre decenţă şi indecenţă şi trăiesc cu impresia că o relaţie de prietenie (sau de amiciţie) presupune punerea pe tapet a vieţii personale, cu explicaţiile şi justificările de rigoare. Greşit. Spun atât cât vreau EU, nu atât cât vor alţii. Este o alegere personală care poate fi influenţată de încrederea pe care mi-o câştigă o anumită persoană.

Într-o lume în care, până şi la coafor se discută cele mai intime detalii din viaţa personală (mai mult a altora, desigur), se pare că dacă eşti discret în ceea ce priveşte viaţa ta şi te limitezi la a discuta despre starea vremii, despre cărţi şi filme eşti anormal şi poate ai ceva de ascuns. Și stârnești suspiciuni. 
Nu, discreţia mea nu este un camuflaj pentru istorii de viaţă de care mă ruşinez. Viaţa mea a însemnat şi alegeri bune dar şi alegeri proaste, a însemnat şi fapte de care mă mândresc, dar şi fapte care nu-mi fac cinste, regrete şi tot felul de istorii determinate de anumite conjuncturi şi oameni. Dar nimeni şi nimic nu mă obligă să spun despre mine mai mult decât consider eu de cuviinţă şi nici să dau explicaţii curioşilor şi celor care au prostul obicei de a se erija în persoane morale şi totodată în judecători. Mai ales că aceștia nu se vor mulțumi să afle lucruri doar pentru ei, ci scopul lor este să le răspândească și să le judece împreună cu alții. 

Nu datorez lumii detalii intime despre mine şi nici justificări pentru felul în care mi-am trăit  viaţa. Lumea nu are niciun drept să mă judece pentru felul în care am ales să trăiesc fiindcă nu ea plăteşte pentru faptele şi pentru alegerile mele.

N-am înţeles niciodată de ce unii, în loc să se preocupe de vieţile lor personale (care, din nefericire abundă de minusuri), se preocupă mai mult de vieţile altora. Nu înţeleg de ce unii n-au linişte până nu află totul despre o persoană, de ce-i interesează mai mult decât ar trebui şi ar fi decent să ştie, de ce scormonesc după lucruri care nu îi privesc, care nu le afectează viaţa şi existenţa. Şi nu-i voi înţelege niciodată pe aceia care n-au minima decenţă dictată de minimul bun simţ care să-i oprească din întrebat şi scormonit după detalii care n-au nicio legătură cu persoana lor.

Nu mi-au plăcut niciodată oamenii cu spirit poliţienesc şi nu mi-au plăcut niciodată curioşii şi indiscreţii. Eu sunt un om discret, le respect intimitatea celorlalţi şi nu m-a interesat niciodată să ştiu mai mult decât a vrut să îmi spună cineva. N-am scormonit niciodată în intimitatea altora şi nu am făcut niciodată din problemele cuiva motiv de a bârfi cu alţii şi de a judeca.

Tind să cred că scormonitorii în vieţile altora sunt copleşiţi de propriile probleme și defecte și de aceea caută o evadare din viaţa lor mizeră... Sau poate caută o confirmare că nu sunt singurii imorali, cu probleme, cu istorii triste... Sau, poate că vieţile și sufletele lor sunt prea goale şi lipsite de frumos, poate că ambițiile lor se limitează la nimicuri și de aceea îi preocupă doar nimicuri şi se mulţumesc să nu aibă nimic bun, să nu facă nimic bun.