Am alergie la curioși și la indiscreți



Nimic nu mă scoate mai tare din sărite decât curiozitatea, indiscreţia şi indecenţa cu care unii caută să scormonească în viaţa mea. Mi-i imaginez ca şi cum i-aş fi primit în casa mea, iar ei s-au apucat să îmi cotrobăie prin dulapuri şi prin sertare ca să vadă ce lucruri am.
Unii nu cunosc limita dintre decenţă şi indecenţă şi trăiesc cu impresia că o relaţie de prietenie (sau de amiciţie) presupune punerea pe tapet a vieţii personale, cu explicaţiile şi justificările de rigoare. Greşit. Spun atât cât vreau EU, nu atât cât vor alţii. Este o alegere personală care poate fi influenţată de încrederea pe care mi-o câştigă o anumită persoană.
Într-o lume în care, până şi la coafor se discută cele mai intime detalii din viaţa personală (mai mult a altora, desigur), se pare că dacă eşti discret în ceea ce priveşte viaţa ta şi te limitezi la a discuta despre starea vremii, despre cărţi şi filme eşti anormal şi poate ai ceva de ascuns. Și stârnești suspiciuni. 
Nu, discreţia mea nu este un camuflaj pentru istorii de viaţă de care mă ruşinez. Viaţa mea a însemnat şi alegeri bune dar şi alegeri proaste, a însemnat şi fapte de care mă mândresc, dar şi fapte care nu-mi fac cinste, regrete şi tot felul de istorii determinate de anumite conjuncturi şi oameni. Dar nimeni şi nimic nu mă obligă să spun despre mine mai mult decât consider eu de cuviinţă şi nici să dau explicaţii curioşilor şi celor care au prostul obicei de a se erija în persoane morale şi totodată în judecători. Mai ales că aceștia nu se vor mulțumi să afle lucruri doar pentru ei, ci scopul lor este să le răspândească și să le judece împreună cu alții. 
Nu datorez lumii detalii intime despre mine şi nici justificări pentru felul în care mi-am trăit  viaţa. Lumea nu are niciun drept să mă judece pentru felul în care am ales să trăiesc fiindcă nu ea plăteşte pentru faptele şi pentru alegerile mele.
N-am înţeles niciodată de ce unii, în loc să se preocupe de vieţile lor personale (care, din nefericire abundă de minusuri), se preocupă mai mult de vieţile altora. Nu înţeleg de ce unii n-au linişte până nu află totul despre o persoană, de ce-i interesează mai mult decât ar trebui şi ar fi decent să ştie, de ce scormonesc după lucruri care nu îi privesc, care nu le afectează viaţa şi existenţa. Şi nu-i voi înţelege niciodată pe aceia care n-au minima decenţă dictată de minimul bun simţ care să-i oprească din întrebat şi scormonit după detalii care n-au nicio legătură cu persoana lor.
Nu mi-au plăcut niciodată oamenii cu spirit poliţienesc şi nu mi-au plăcut niciodată curioşii şi indiscreţii. Eu sunt un om discret, le respect intimitatea celorlalţi şi nu m-a interesat niciodată să ştiu mai mult decât a vrut să îmi spună cineva. N-am scormonit niciodată în intimitatea altora şi nu am făcut niciodată din problemele cuiva motiv de a bârfi cu alţii şi de a judeca.
Tind să cred că scormonitorii în vieţile altora sunt copleşiţi de propriile probleme și defecte și de aceea caută o evadare din viaţa lor mizeră... Sau poate caută o confirmare că nu sunt singurii imorali, cu probleme, cu istorii triste... Sau, poate că vieţile și sufletele lor sunt prea goale şi lipsite de frumos, poate că ambițiile lor se limitează la nimicuri și de aceea îi preocupă doar nimicuri şi se mulţumesc să nu aibă nimic bun, să nu facă nimic bun.


27 de comentarii

  1. Pe mine personal,faptul ca ceilalti oameni incearca sa se bage in viata mea,ma face sa fiu la fel ca ei,desi nici mie nu imi place sa fiu intrebata ce fac,cu cine sau unde...putin trist sentimentul

    RăspundețiȘtergere
  2. Ești blândă chiar și când ești nervoasă. :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu ma intereseaza ce vb alti de mine...
    Ai ce vb de bine si ai ce vb de rau..nu o sa fi niciodata pe placul lumi...nu ma afecteaza barfele si mai ales daca nu este adevarat...si atat timp cst tu esti bine indiferent ce faci sau zici nu te preocupa ptr ceilalti...conteaza parerea ta despre tine

    .ata

    RăspundețiȘtergere
  4. Atunci când ești ,, persoana publica" e un risc asumat...

    RăspundețiȘtergere
  5. Nu permit nimanui sa scormoneasca in viata mea.... Evit persoanele care ma iscodesc, care incep sa-mi ”marturiseasca” unele secrete, fara ca sa-i intreb si culmea e atunci cand incearca sa barfeasca pe cineva. Acum fac parte dintr-un colectiv nou, un colectiv doar de femei. Este DEZASTRU!!!!! Oameni limitati

    RăspundețiȘtergere
  6. Fiecare dintre noi are dreptul la intimitate...Te respect si te admir pentru curajul cu care ne-ai lasat sa iti cunoastem povestea. Ti-am citit cartea (ambele volume) si chiar daca nu ti-am inteles toate deciziile nu imi permit sa te judec...repet, te admir pentru curajul cu care ti-ai expus sentimentele.
    Recunosc, sunt foarte curioasa in privinta povestii voastre de iubire, daca are sau nu continuitate in prezent, dar in acelasi timp cred ca tot tu vei fi cea care ne va dezvalui acest lucru, atunci cand vei simti ca este momentul.
    Te pup! :)
    Clara

    RăspundețiȘtergere
  7. Nu stiu cine esti, am ajuns aici din intamplare. Sunt foarte de acord cu cele scrise si te asigur ca drumul ales de tine este cel bun. Continua pe aceasta directie. Ignora-i si se vor ofili.

    RăspundețiȘtergere
  8. Cea mai interesanta este reactia celor ce scormonesc atunci cind incepi si tu sa-i interoghiezi. Unii devin destul de neplacuti :)) De obicei iei sunt cei mai secreti cu ale lor.

    RăspundețiȘtergere
  9. E lipsă de bun simţ si educatie sa dai buzna si sa scormonesti viaţa si intimitatea oricarei persoane.Nu o privesc ca pe o crima morală ,dar asemenea gesturi de prost gust,pe care cu siguranta nu le-ar vrea facute absolut nimeni la adresa lui ,NU SE FAC. Pe un om il cunosti atât cât simte el nevoia sa te cunoasca pentru ca este o relatie,iar nu un caz de procuratura.Iar dacă din lipsă de ocupatie si motivatie de a plivi sarguincios buruienile din gradina ta,cauti sa faci acest lucru cu mult devotament in gradina altuia,află suflete drag ca te-ai ratacit .Locul tau nu e aici.Nu confundati bunul simţ al unui om ca Irina,care isi deschide sufletul pentru a va lasa impresii despre viaţa de o zidire profunda,cu dorinta asiduă a unei vedete de doi bani de asi dezvalui trecutul si altele pentru a face bani.Irina este om înainte de toate ,respectati-o ca om,fiind si voi oameni.Măcar atât.

    Ochii Căprui

    RăspundețiȘtergere
  10. Oamenii de genul acesta, care cauta cu tot dinadinsul sa afle cat mai multe detalii despre viata personala a altora, sunt oameni superficiali, pentru care lucrurile profunde nu au nicio valoare. Si, din pacate, sunt foarte multi.

    RăspundețiȘtergere
  11. Nici mie nu imi plac deloc oamenii care cauta sa alfe toate detaliile vietii mele si, cand in sfarsit ma fac sa vorbesc de mult ce ma sacaie, le folosesc impotriva mea ca sa isi bata joc de mine si tot ei imi reproseaza ca sunt prost crescuta si nu ma port ca o prietena adevarata... Din cauza asta sunt nevoita cateodata sa indepartez anumiti oameni din viata mea, ca pur si simplu nu mai stiu cum sa ma port cu ei. De ce oare oamenii care au cele mai mari defecte nu au nici macar capacitatea sa si le recunoasca, ci se cred mai buni decat restul lumii? Cred ca din cauza ca nu mai tinem seama de Dumnezeu si de codul bunelor maniere, ci ne educam cu ajutorul mass-mediei...

    RăspundețiȘtergere
  12. Nu vreau sa te supar irina, insa sunt curios : consideri ca fiind indencenta faptul ca cineva te intreaba ce mai faci, cum te mai simti, cati ani ai si ce preferinte ai?
    Te-ai gandit ca lumea asa este si pur simplu tu trebuie sa strangi oaleaca cureau, sa tai pe ici pe colo si sa pastrezi pe cine merita?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Scuza-ma, Florin, ca intervin, dar se vede ca esti barbat si nu intelegi sufletul unei femei care vrea sa fie buna cu toata lumea, dar intr-un final isi da seama ca nu se poate si e dezamagita de cei care au intrebat-o ce mai face nu ca ar fi cu adevarat interesati de starea ei, ci din curiozitate bolnava sau cu alte interese ascunse.

      Ștergere
  13. Irina fi te rog precauta. Daca citesti atent, observi ca pe langa ca sunt cum sunt in grup, mai fac si pe neznai.
    Nu crede in vipere si intuneric, pot lua diferite forme, atat reptilice si animalice, cat si inteligenta cu persistenta in descendenta, char si a face pe Prostea.

    RăspundețiȘtergere
  14. Nici nu ai ce intelege. Numai ROMANII SUNT ATAT DE PROSTI, singura natie cu astfel de preocupari, de pe planeta !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Romanii sunt prosti?
      Tu ce esti?
      Roman?
      deci cum esti?

      Ștergere
    2. Nu! Romani nu sunt prosti, sunt doar inpinsi , sunt trasi si purtati de vant , dar nu au fost si nu vor fi niciodata prosti intelectual , prosti numai pentru ca uneori suntem prea buni, sau pentru ca avem si o singura problema, dar nu are de-a face cu prostii. Dimpotriva avem savanti, si oameni foarte capabili, dar din pacate inca purtati de vant. Dar dupa cum bine stim orcie vant, orice furtuna ia sfarsit odata, si va iesi si Soarela odata si se va linisti si vantul, iar atunci vom fi toti iarasi inpreuna si la casa noastra.
      Singurul lucru negativ pe cre-l avem este sistemul de coriuptie, dar Irina coruptia cu este ceva ce nu se poate restabili, coruptia ne-a facut de-a lungul aniulor asa, dar sufletele noastre pot fi invatate din nou sa fie sincere si curate, coruptia nu o putem niciodata compara cu actele egoiste de criminalitate. Sti de ce? , pentru ca, coruptia o facem de mult ori din nevoi, dar cine are suflet si isi da seama ca nevoia este mai putin importanta decat fericirea si inplinirea fata de el insusi, va ceda coruptiei in favoarea satisfactiei personale de inplinire sufleteasca, iar atunci cand nevoile sunt in masura egala restabilite nu mai e nevoie coruptie pentru ca nu mai lipseste ceva atat de important. Atunci se poate trai in liniste si harmonie sufleteasca Romaneasca. Si sunt sigur ca atunci nu va mai dori nimeni sa mai lucreze prin straini, sau sa-si desparta familia pentru valori materiale sau bani!
      Iar atunci nu va mai spune nimeni ca Romani sunt prosti, vor spune sigur ca suntem destepti.

      Deaceea draga Iubite Romane nu mai visa, Desteapta-te!

      Ω

      Imi

      Ștergere
  15. Nu incerca sa intelegi. Numai romanii sunt asa, cea mai cretina natie de pe planeta !

    Aici la tara, ti-ar scoate ochii pentru 1 metru de pamant ! Da, in 2014 ! La mine au sarit la hartza fara motiv, intentionat doar ca....sunt dereglati mintal... Cam asta-i nivelul "rromanilor", ca sa stii despre ce oameni vorbim...!

    RăspundețiȘtergere
  16. Multumesc pentru aceasta postare! E o confirmare intr-un moment de indoiala; sunt acum intr-un colectiv nou unde mi se povestesc detalii de natura personala despre care nu intreb si probabil se asteapta ca si eu sa-mi pun viata pe tapet, lucru pe care nu prea obisnuiesc sa-l fac atat de repede...aleg discretia:)

    RăspundețiȘtergere
  17. ”Vremurile noastre sunt vremea mediocrității, a lipsei de sentimente, a pasiunii pentru incultură, a lenei, a incapacității de a te apuca de treabă și a dorinței de a avea totul de-a gata.” Si datorita acestor factori sunt unii curiosi,ca nu au alta treaba daca este asa cum am citit!

    RăspundețiȘtergere
  18. Si cand ma gandesc cati am in jurul meu...

    RăspundețiȘtergere
  19. Tragic dar adevarat. Imi place felul tau de a trata lucrurile si ai incredere in tine, esti pe un drum bun. Din pacate astfel de persoane descrise mai sus , nu vor inceta sa existe,dar cu rabdare si indiferenta vei reusi sa ii determini sa isi vada de ale lor. Daca nu e clar ca au o capacitate mintala mult prea redusa si nu merita efortul de a dezvolta oricare alta legatura. Ai grija de tine si traieste asa frumos cum ai pornit sa o faci.

    RăspundețiȘtergere
  20. EU NU POT INTELEGE CE SIMT "UNELE" CAND SE DEZBRACA IN CURUL GOL IN PUBLIC..? DE CE AU NEVOIE ? SAU ESTE DOAR O PROBLEMA DE BOALA PSIHICA .?

    RăspundețiȘtergere