Am plâns...

„Lacrimile sunt cuvintele pe care inima nu le poate rosti.”

- Anonim

Cândva, când eram mică, tata m-a surprins plângând. Mi-a spus atunci că Doamne-Doamne le-a dat oamenilor un număr fix de lacrimi. Și că există două feluri de lacrimi: de tristețe şi de fericire.

- Nu îți irosi lacrimile, tati, pentru lucruri care nu merită. Păstrează-le pentru atunci când va trebui să plângi de fericire. Ar fi păcat să nu ai în acele momente cu ce să plângi!

Cu timpul am uitat îndemnul tatălui meu. Am uitat cât de preţioase sunt lacrimile mele şi că nu oricine merită să mi le irosesc. Şi am irosit aşa râuri de lacrimi.

Am plâns pentru fiecare deziluzie, pentru fiecare durere, pentru fiecare eşec. Am plâns pentru  întrebări rămase fără răspuns şi pentru aşteptări zadarnice. Am plâns în singurătate şi am plâns în văzul lumii, căutând alinare. Am plâns de dor. Am plâns pentru oameni care nu m-au iubit aşa cum i-am iubit eu. Am plâns pentru nedreptăţi care mi s-au făcut, pentru promisiuni frumoase şi iluzii cu care am fost amăgită. Am plâns de fiecare dată când cineva mi-a arătat Raiul, ca mai apoi să mă trimită direct în Iad. Am plâns de neputinţă şi am plâns de ciudă că am trăit jumătăţi de măsură. Am plâns pentru alegeri greşite şi pentru că m-am abandonat altora, lăsându-i să mă folosească. Am plâns ori de câte ori am plătit prea scump pentru naivitatea cu care am crezut în oameni. Am plâns pentru prietenii imaginare şi pentru iubiri închipuite. Am plâns pentru dramele altora, trăind poveşti care nu erau ale mele. Am plâns după oameni care m-au abandonat, convinsă că nu voi putea trăi fără ei. Am plâns implorând iertare pentru greşeli pe care nu le făcusem, dar pe care mi le asumasem în momente de disperare, când voiam cu orice preţ să-l ţin lângă mine pe bărbatul de care depindea sufletul meu.

Privind în urmă la câte lacrimi am plâns în zadar, îmi pare rău că mi le-am irosit pentru situaţii care nu meritau atenţia mea excesivă. Dar azi am maturitatea să înţeleg şi să îmi recunosc toate naivităţile, neputinţele, slăbiciunile, rătăcirile şi renunţările. Azi îmi amintesc mai des de îndemnul tatălui meu, realizând câtă dreptate avea. De aceea azi nu mai plâng la fel ca în trecut. Am înţeles că îi sunt datoare sufletului meu cu lacrimi de fericire…

Fragment din Cartea Insomnii