Despre detractorii mei...

 

Nu mi-am dorit niciodată să vorbesc despre detractorii mei. Nu merită timpul vostru, nici energia mea. Însă, după mai bine de zece ani de atacuri neîncetate, am simțit că vă datorez o explicație, mai ales celor care au fost martorii acestor atacuri sau chiar vizați de ele.

La început, am încercat să îi ignor, așa cum m-au sfătuit persoane publice care de ani de zile se confruntă cu astfel de specimene. I-am lăsat să spună ce vor, iar lipsa mea de reacție - pe care și-o doreau cu ardoare (fiindcă le-ar fi adus atenție), nu doar că nu i-a descurajat, ci i-a înfuriat și i-a înrăit și mai tare. Am crezut că, la un moment dat, se vor plictisi, dar m-am înșelat.

Înainte de a-și arăta adevărata față, haterii mei s-au prezentat ca prieteni. Îmi făceau complimente, îmi lăudau scrierile și îmi lăsau comentarii pozitive. Toate astea pentru că eu mă bucuram de vizibilitate, aveam zeci de mii de urmăritori pe Facebook, iar ei sperau să le promovez scrierile - ceea ce am și făcut. Însă, în momentul în care prima mea carte publicată a avut un succes neașteptat, admirația s-a transformat în invidie, iar prietenia lor s-a transformat într-o dușmănie patologică. De atunci, au început să scrie urât despre carte, să mă atace virulent, să mă jignească oriunde aveau ocazia și să răspândească ideea că doar „proștii” citesc ceea ce scriu eu.

Am crezut că, la un moment dat, se vor sătura, dar, dimpotrivă, au devenit tot mai virulenți, iar atacurile lor din ce în ce mai odioase. Cu identitatea asumată, dar și cu multe profile false pe rețelele sociale, scriau zilnic postări despre mine, comentând fiecare lucru pe care îl publicam, în stilul: „Uitați-o și pe asta, e răcită, nu mai scăpăm de ea... să o îngropăm pe un deal, să se ducă fanii la ea ca la Mihai Eminescu, că ne-am săturat de ea și de proștii ei.”

Acești indivizi, care evident au dezvoltat o obsesie maladivă, îmi urmăreau fiecare postare, fiecare comentariu, fiecare mișcare. Am ajuns să cred că nu au altă viață, că existența lor se rezumă la mine și la încercarea de a mă distruge.

Nemulțumiți că nu m-au speriat și că mi-am văzut de drum, au început să creeze și mai multe conturi false pentru a mă critica, încercând să creeze impresia că un număr mare de oameni scriu urât despre mine. Însă, oricine putea observa cu ușurință că erau aceleași persoane - modul de exprimare și ura viscerală care transpare din comentariile lor interminabile îi trăda fără drept de apel.

Nu s-au oprit aici. Au trecut la amenințări și la atacuri asupra celor care îmi erau aproape. Oricine îmi era apropiat sau recomanda cărțile mele devenea imediat o țintă. Au lăsat recenzii negative, au denigrat oameni nevinovați, până când am ajuns să mă tem să mai promovez pe cineva, de frică să nu-i fac rău. Oamenii care îmi susțineau munca au început să se teamă și ei. Unii mi-au mărturisit că nu mai pot face față valului de ură și că preferă să evite să îmi mai menționeze cărțile, doar pentru a nu deveni, la rândul lor, victime ale acestor atacuri absurde.

Văzând că nu au reușit nici să mă destabilizeze emoțional, nici să-mi distrugă imaginea și că lumea mă citește în continuare, au trecut la atacuri și mai josnice: au început să lovească în oamenii dragi mie. Mi-au insultat părinții, prietenii cu care m-am afișat pe Facebook și, mai mult decât atât, au început să îi hărțuiască și pe ei. Apoi, și-au extins atacurile asupra celor care îmi comentau la postări, trimițându-le mesaje în privat, în încercarea de a-i intimida sau de a-i întoarce împotriva mea.

Au trimis mii de mesaje, într-atât încât, la un moment dat, nu mai reușeam să citesc ceea ce îmi trimiteau proprii cititori. În aceste mesaje, încercau să răspândească una dintre cele mai toxice minciuni cu care poți distruge reputația unui scriitor: acuzația că am copiat texte de la alți scriitori. Neavând nicio dovadă reală, au recurs la o metodă rudimentară: au luat un citat oarecare al lui Dalai Lama, l-au pus pe o imagine și au adăugat numele meu alături. Și l-au trimis multor persoane care îmi comentau la postări. A fost nevoie să mă disculp, să explic că acea „creație” nu îmi aparține, că nu am postat-o niciodată și că îmi asum doar ceea ce public eu pe blogul meu și paginile mele de Facebook. Din păcate, trăim într-o lume în care oricine poate fabrica un fals, iar mulți oameni nu știu să verifice autenticitatea informațiilor. Tocmai de aceea, astfel de manipulări pot deveni extrem de periculoase.

Am scris atunci o dezmințire - le datoram cititorilor mei o explicație, mai ales că nu reușeam să răspund la toate mesajele primite. Nu am menționat niciun nume, ci am spus doar adevărul: că sunt hărțuită de niște scriitori frustrați și invidioși pe succesul meu.

Cu toate acestea, unul dintre detractori, știind că oamenii îl vor recunoaște, a considerat că se potrivește perfect descrierii mele și s-a grăbit să mă reclame la poliție, susținând că s-a simțit „expus” public și că l-am numit „psihopat”. În realitate, eu am scris doar că anumite persoane au dezvoltat o psihoză față de mine, fără să menționez vreun nume. Dar, cineva s-a simțit cu musca pe căciulă…

Pretențiile acestui individ erau absurde: îmi cerea să îmi cer scuze „public” pentru că l-aș fi numit psihopat... De fapt, tot ceea ce a vrut în tot acest timp a fost să îi ofer exact ceea ce își dorea cel mai mult: atenție. Spera să scriu despre el, să îi menționez numele, să îi fac, într-un fel sau altul, publicitate. Așa a crezut că va ieși din anonimat. A mers atât de departe încât mi-a trimis e-mailuri cu amenințări, insistând să îi dau importanța pe care și-o dorea cu ardoare.

Disperarea lui după atenție este evidentă și prin profilul grandios pe care și l-a creat pe internet, unde și-a atribuit anumite premii și merite inexistente (afirmație făcută de mai multe persoane). Situația a devenit atât de absurdă, încât chiar și cei de la Wikipedia au ajuns să scrie că individul nu este o sursă de încredere, menționând că i-a hărțuit pentru a-i publica informațiile vrute de el, fără a putea furniza dovezi concrete - lucru absolut necesar pentru validarea oricărei afirmații. Până la urmă, dacă nu ar exista un minim control, oricine ar putea inventa orice despre sine. A fost un scandal de proporții, dar nu surprinzător, având în vedere că, oriunde apare acest individ, apar și circul și controversele. 

La poliție, m-am dus cu toată încrederea, știind că nu am greșit cu nimic și convinsă că, odată ce voi prezenta sute de dovezi (am fost și însoțită de un martor) care arată clar cum acest individ mă insultă și mă hărțuiește de ani de zile, situația va fi clarificată. Dar ce credeți? Am primit un avertisment să nu mai scriu public despre el... 😂Deși nu i-am menționat niciodată numele undeva și eu eram, de fapt, victima - cea hărțuită și denigrată - aceasta a fost soluția găsită de doamna polițistă. Am rămas cu un gust amar și cu senzația că dreptatea, uneori, este doar un ideal. Totuși, un avertisment nu părea, în sine, o mare problemă. Sau cel puțin așa am crezut atunci și m-am consolat cu gândul… Însă, avocații mei nu au acceptat să lase lucrurile așa. Mi se făcuse o mare nedreptate, chiar dacă era vorba doar de „un banal avertisment”. Prin urmare, au acționat în instanță decizia poliției. Bineînțeles, am câștigat procesul, doar aveam dreptate.

Însă individul s-a folosit de reclamația pe care o făcuse la poliție și, profitând de faptul că primise un răspuns formal prin care i se comunica soluționarea plângerii, și-a pus mintea „ingenioasă” la treabă pentru a fabrica o nouă minciună. A început să răspândească lozinci de genul: „Iată dovada că a fost sancționată de poliție pentru că a copiat texte de la alți scriitori!” 😂

Doar cineva care subestimează flagrant inteligența celorlalți poate încerca o manipulare atât de grosolană. Este de-a dreptul absurd să minți că poliția sancționează pentru copierea unor citate când pentru astfel de aspecte există instituții specializate. Și, în niciun caz, nimeni nu poate fi acuzat de furt intelectual pentru o propoziție de 3-4 cuvinte, cum ar fi „Cerul este de un senin minunat”, un enunț pe care milioane de oameni de pe această planetă îl pot scrie și simți în mod natural.

Dar hărțuitorul în cauză (care, apropo, își vinde cărțile la negru, le trimite prin poștă...), nu s-a oprit aici. Convins că poate crea un scandal în jurul meu, cică a mers până la a mă reclama și la ORDA, susținând că anumite propoziții scrise de mine seamănă cu niște citate. Rezultatul? Se pare că a fost complet ignorat, din lipsă de dovezi și argumente solide.

În încercarea disperată de a mă distruge, a trimis e-mailuri către editură, către librării, către presă. 

Mai are vreun rost să mă disculp? Să mai spun că niciodată nu am copiat sau măcar nu m-am inspirat de la cineva? Nu aș face asta pentru nimic în lume. Am povești de scris pentru încă multe cărți, tot ce scriu se bazează pe fapte și întâmplări reale. Ce, Dumnezeu, să copiez și de la cine?

Dar detractorii s-au bazat pe un principiu simplu: o informație negativă se propagă rapid. Au sperat că o astfel de acuzație îmi va distruge reputația, că nu voi mai vinde cărți și că lumea mă va detesta.

Între timp, a mai apărut, din neant, o duduie care susține că am copiat de la ea textul de pe coperta uneia dintre cărțile mele (un text scris, de fapt, de editură, dar cum ar putea fi copiată descrierea unei cărți?). Mai mult, mă acuză că i-aș fi copiat și alte texte, însă, surpriză: nu prezintă nicio dovadă concretă. Oricine ar avea o acuzație reală ar arăta o comparație clară între cele două scrieri, dar ea nu face asta. În schimb, se limitează la acuzații vagi și la atacuri pline de ură. Se pare că duduia, care spune despre dumneaei că este scriitoare, ignoră faptul că limbajul trivial, agresivitatea și atitudinea vulgară îi coboară pe scriitori în derizoriu...

Nu am auzit în viața mea de această persoană, însă, din ce am descoperit, nu sunt singura ei țintă. Se pare că procedează la fel cu mulți alți autori români, preoți, psihologi - practic, cu oricine are succes. Și, ironic, îi atacă, inclusiv pe unii dintre detractorii mei, pe cei care mi-au făcut mie aceleași mizerii... Karma? 😉

Un om cinstit, care chiar ar fi fost nedreptățit, nu se apucă să denigreze pe Facebook, ci își caută dreptatea prin căile corecte: se adresează autorităților, editurii, aduce dovezi clare. Dar această femeie, înainte să înceapă campania de denigrare împotriva mea, nu doar că nu mi-a spus nimic (ceea ce este de înțeles pentru că nu are nimic de revendicat, scopul ei fiind doar să îmi distrugă imaginea), dar m-a și blocat preventiv, ca să nu-i pot vedea postările și să nu mă pot apăra.

Probabil că, folosind aceeași strategie ca și ceilalți detractori - sau poate chiar fiind unul dintre aceia pe care nu i-am descoperit încă - a creat mai multe conturi false, folosind numele unor poeți decedați, și a început să mă insulte prin comentarii. Practic, ea scrie și tot ea comentează, într-o scenetă absurdă a propriei minți.

Aș putea spune că nu pare sănătoasă la cap... Însă, oricare ar fi problema ei, nu-mi va fi milă atunci când va trebui să răspundă pentru ceea ce face. Așa cum nu-mi va fi milă de nimeni care încearcă să îmi facă rău.

Am greșit că i-am ignorat atât de mult timp pe toți acești indivizi, că le-am permis să facă atâta rău și să răspândească atâta mizerie, că nu i-am dat în judecată mai devreme…

În cea mai grea și mai tristă perioadă din viața mea, când mama lupta cu cancerul și eu știam că o voi pierde, detractorii continuau să mă denigreze și să mă hărțuiască. Și, cumva, ura lor a ajuns chiar la mama mea. În timp ce se afla la o ședință de chimioterapie, a vorbit în salon cu o doamnă care mă urmărea pe Facebook. Din nefericire, o altă pacientă, total neinspirată, i-a povestit despre tot ce scriau acei indivizi despre mine. A fost un șoc pentru mama, care deja suferea enorm, iar această veste a afectat-o și mai mult. Inima ei de mamă nu putea concepe de ce acei indivizi mă urau atât de mult și încercau cu atâta îndârjire să îmi facă rău.

Acela a fost momentul în care am decis că trebuie să fac ceva ca să îi opresc. Nu doar pentru mine, ci și cu speranța că voi putea contribui la stoparea unui fenomen din ce în ce mai răspândit în social media: hărțuirea sistematică, care afectează viețile tot mai multor oameni.

Din cauza acestor indivizi, care m-au harțuit atât de mult m-am îmbolnăvit. Am trăit în teroare. Mi-a fost teamă să merg la evenimente după ce mi-a fost lăsată o jerbă pe mașină și am fost amenințată în fel și chip. Am ajuns să mă tem să scriu despre cineva, să promovez pe cineva, ca să nu-l expun atacurilor lor. Au fost atacate inclusiv cazurile umanitate pe care le-am promovat cu scopul de a mă opri să mai ajut.

Această hărțuire constantă mi-a afectat viața și nu pot ierta nicicum faptul că acțiunile acelor oameni au făcut-o pe mama să sufere și mai tare, că au terorizat-o la propriu în ultimele ei zile de viață. Și tocmai de aceea nu mă voi opri până când nu mi se va face dreptate. Și nu lupt doar pentru mine, ci și pentru viitor, pentru că bullying-ul și hărțuirea au luat o amploare de neconceput. Am văzut oameni care s-au îmbolnăvit din cauza acestui fenomen, oameni care și-au pierdut încrederea în sine, ba chiar unii care au ajuns la decizii extreme din cauza urii gratuite.

Dumnezeu va face dreptate, dar asta nu înseamnă că acești indivizi nu trebuie să răspundă pentru faptele lor.

Știu, vi se pare incredibil că astfel de lucruri se pot întâmpla. Din păcate, ura gratuită există în toate domeniile, între artiști, scriitori, bloggeri culinari, oameni de afaceri, între toți cei care au succes și, implicit, concurență. Se poartă recenziile negative fabricate, răspândirea minciunilor și orice altă metodă care poate distruge imaginea cuiva.

Indiferent cât de mult încearcă unii să arunce cu noroi, să inventeze minciuni sau să mă împiedice, nu mă voi opri. Nu mă voi lăsa definită de ura lor, ci de ceea ce eu construiesc, de ceea ce las în urmă, de oamenii care îmi citesc cărțile și îmi înțeleg mesajele.

Această experiență m-a învățat multe. M-a făcut să înțeleg cât de departe pot merge oamenii motivați de invidie și răutate, dar și cât de important este să nu lași astfel de atacuri să îți definească drumul. Am realizat că tăcerea nu este întotdeauna soluția - uneori, trebuie să iei atitudine, nu doar pentru tine, ci și pentru cei care ar putea trece prin aceleași situații și nu au forța sau mijloacele de a se apăra.

Hărțuirea online nu este doar un simplu „război” virtual, ci un fenomen care poate avea consecințe devastatoare în viața reală. Distruge reputații, cariere, sănătatea emoțională și chiar viețile unor oameni. De aceea, trebuie să vorbim despre asta, să luptăm împotriva acestui tip de abuz și să nu permitem ca astfel de persoane să-și atingă scopurile prin manipulare, minciună și intimidare.

Oamenii care trăiesc din ură și răzbunare sunt, în esență, niște prizonieri ai propriei răutăți. Își dedică viața distrugerii altora, fără să realizeze că, în final, se autodistrug. Poate că reușesc temporar să creeze haos, să semene îndoieli, dar adevărul și calitățile autentice nu pot fi anulate de câteva minciuni răspândite de niște oameni cu intenții meschine.

Ceea ce nu înțeleg acești oameni este că prin atitudinea lor se descriu singuri. Își arată clar intențiile și caracterul: preferă să dărâme în loc să construiască, să răspândească ură în loc să aducă lumină, să se hrănească din resentimente în loc să își folosească energia pentru a crea ceva valoros.

Adevărata putere nu stă în distrugere, ci în capacitatea de a crea, de a inspira, de a lăsa o moștenire care să dăinuie. Iar în această privință, detractorii sunt sortiți eșecului.

În timp ce adevărații creatori își lasă amprenta asupra lumii, detractorii rămân doar niște umbre, niște ecouri ale propriilor frustrări, niște figuri efemere care dispar odată cu ultimul scandal pe care îl generează. Nimeni nu își va aminti de ei pentru că nu au lăsat nimic bun în urmă.

Aceasta este cea mai mare ironie a existenței lor: oricât de mult s-ar strădui să atragă atenția prin scandaluri, vor rămâne întotdeauna în umbră.