Iubiii, îmi aduci și mie o bere?!



Am scris această postare pe profilul meu de facebook:
Se știe deja că bunele maniere au devenit, pentru mulți, ceva demodat... Dar parcă tot nu mă pot obișnui să văd că o femeie, însoțită de un bărbat, duce gunoiul. Și nici că el stă în mașină la căldurică, iar ea alimentează mașina cu combustibil în peco. Sau că ea spală parbrizul și el o privește cu mâinile în buzunare, fiindcă e mașina ei, colegi fiind.
Și nu, nu ei sunt vinovați...

Pe lângă comentariile pro și contra lăsate la postare, am primit și câteva mesaje prin care diferite persoane mi-au mărturisit nemulțumirile legate de partenerii lor de viață. Vă redau unul dintre mesajele primite:

"...dar sa stii ca desi ai dreptate, din pacate eu nu am putut sa imi educ sotul. Este asa cum spui tu, ca sa nu spun nesimtit. La treburi ma ajuta doar daca ii cer si atunci cu reprosuri si se victimizeaza desi avem amandoi serviciu, eu ajung acasa dupa ora 18, el mereu la ora 16. In drum spre casa mereu ma opresc sa fac cumparaturi, el zice ca nu stie ce sa ia si cum sa aleaga. Cand ajung acasa il gasesc la televizor sau dormind, daca doarme nu pot face nimic prin casa ca se enerveaza ca fac zgomot, daca se trezeste la 9 seara vrea sa comandam mancare apoi vine maica-sa si imi spune ca il tin cu mancare de fast-food. Daca il rog sa puna rufe la intins pe balcon, imi zice ca el nu e femeie, ca rad vecinii de el, iar eu inghet iarna cat intind rufe. Crede ca ajunge daca da cu aspiratorul o data la saptamana iar eu pun zilnic rufe la spalat, calc, sterg si adun dupa el. Daca mergem undeva si trebuie sa luam ceva, nu se da jos din masina, eu trebuie sa cobor, sa car...
Daca ii reprosez ceva incepe sa se victimizeze si ma intreaba de ce m-am mai casatorit cu el daca nu imi convine nimic. [...]"

M-a întristat să aflu că încă există femei care acceptă indolența bărbaților, lenea și lipsa lor de respect. Și că se lasă slugărite. Fiindcă despre asta este vorba, nicidecum despre egalitatea dintre bărbat și femeie, nici despre împărțirea atribuțiilor (ceva absolut obligatoriu într-un cuplu) și nici despre independența femeii, ci strict despre nesimțire. 
O doamnă chiar mi-a mărturisit că atunci când merge la peco, soțul ei stă în mașină și ea este cea care alimentează. Și că asta se întâmplă de o viață. Când am întrebat-o de ce nu alimentează (și) el, mi-a spus că el nu știe și că nu-l interesează să facă asta. Păi de ce nu-l interesează? Pentru că e convenabil să facă femeia lucrul acesta, nu? Nu-l interesează să o ajute. Așa cum pe mulți nu-i interesează cum funcționează mașina de spălat rufe, cum nu-i interesează organizarea lucrurilor în casă și care își strigă nevestele să le aducă un prosop, un maiou, că ei habar nu au unde sunt lucrurile lor personale și li se pare firesc să depindă de soții să le aducă totul pe tavă.

Îmi amintesc de o scenă neplăcută întâmplată în casa unei prietene. Mă invitase să bem o cafea, după ce robotise toată ziua prin casă. Însă nu s-a putut bucura de puțină tihnă cu mine fiindcă soțul ei a chemat-o de câteva ori: ba să-i dea de mâncare, ba să-i aducă nu știu care tricou, iar punctul culminant a fost când a sunat-o din fața blocului să-i aducă încărcătorul de telefon. N-am spus nimic până în momentul în care ea a spus: "Nici măcar o cafea nu pot să beau în liniște, așa face mereu." Și mi-am amintit de câte ori m-a frustrat purtarea lui, când la petreceri îi cerea ei să-i pună de mâncare în farfurie (întrerupând-o din mâncat sau din conversații), când îi cerea să-i aducă de băut sau când ea căra, iar el stătea la taclale sau fuma.
Prietena mea i-a spus soțului ei că nu are chef să coboare să-i ducă încărcătorul, că are musafiri și că nu are decât să vină să și-l ea. Tipul a venit în casă și i-a spus: "Crăpai dacă veneai tu să mi-l aduci? Sau crăpa musafira?" Și, chiar dacă m-am așteptat ca prietena mea să-i tolereze obrăznicia, aceasta i-a reproșat tot ce a avut pe suflet. Dar el i-a întrerupt rafala de reproșuri și i-a spus: "Nu mai sunt bun că te influențează asta?" (la mine se referea, desigur). De multe ori am văzut această atitudine la cei incapabili să-și accepte minusurile. Și acum, după ce au divorțat, el trăiește cu impresia că ea a fost influențată negativ de alții, că a fost instigată împotriva lui... și încă e convins că era totul perfect în relația lor. Da, chiar era totul perfect însă doar pentru el, fiindcă totul era despre el, nu și despre ea. Iar ea a divorțat prea târziu, când era prea obosită și prea sătulă să-i facă mereu pe plac, să se simtă folosită și, mai ales, să simtă că nu este tratată cu respect. 

Printre comentariile lăsate la postarea de pe facebook (menționată de mine la început), o doamnă a lăsat acest comentariu: 
"[...] atunci când o femeie și un bărbat câștigă la fel, nimic nu justifică gaura din canapea pe care o fac EI, când ajung acasă, față de ELE, care n-au aer nici să respire față de câte corvezi le așteaptă. În plus, osatura, numărul la pantofi, fragilitatea, tocurile cui (pentru a fi nu doar pe placul lor, ci și al domnilor cu care conviețuiesc) chiar sunt argumente SOLIDE pentru care un bostan n-are nicio justificare să stea cu ochii-n telefon până bagă EA benzină, f'tui, agățându-și ciorapii prin pompă pe-acolo. Cât despre egalitate, un BĂRBAT cu toate țiglele pe casă, când e în nădragi și „bașcheți”, NU ADMITE ca o doamnă în fustă și pantofi să tragă de pompe, cât stă el cu nasul în feisbuc, tolănit pe scaunul din față. Decât, așa cum am zis, dacă e mort. Egalitate e când o doamnă în bascheți și nădragi așteaptă să bage benzină în rezervor un domn pe tocuri cui și cu corset. Că tot se poartă!"

Voi încheia cu acest mesaj pe care mi l-a trimis un bărbat:
"Pentru că sunt bărbat nu concep următoarele:
Să-i trimit unei femei mesaj fără a începe cu un salut.
Femeia de lângă mine să ducă alte bagaje decât poșeta. Nu contează câte bagaje avem, mi le pun în cap, dar nu există să care ceva femeia de lângă mine.
Să merg în restaurant și să plătească o femeie nota de plată. M-aș simți ultimul om, ultimul fătălău, nu știu dacă există bărbat mai nesimțit decât cel care lasă o femeie să plătească în restaurant. Singura excepție este atunci când o femeie își serbează ziua de naștere și sunt invitatul ei.
Să stau pe scaun undeva unde vreo femeie stă în picioare. Nu vrea locul meu, stau și eu ridicat.
Să merg în fața unei femei.
Să primesc o femeie în mașina mea dacă mașina nu este curată.
Să aștept la rând într-un magazin iar în spatele meu să fie o femeie. O las în fața mea! Și două dacă sunt, le las în fața mea.
Să stau pe canapea și femeia să aspire casa sau să muncească prin casă.
Să curețe o femeie în urma mea."

În concluzie, fiecare are bărbatul pe care îl merită. 




  1. Draga Irina, citesc cu mare placere tot ce scrii si invat multe de la tine. Vreau sa iti spun ca imi place la nebunie blogul tau, este cel mai curat si frumos blog, apreciez si mai mult faptul ca nu ai reclame la tot pasul, mai sunt bloguri pe care le urmaream dar sunt foarte suparatoare toate acele reclame peste reclame care iti intrerup cititul si te agaseaza vizual.
    Si apreciez mult faptul ca iti faci timp sa comunici cu cei care te citesc.
    Iti multumesc si iti doresc mult succes!

    RăspundețiȘtergere
  2. Stimata Irina,
    Imi face placere sa iti resfoiesc postarile din cind in cind.E una din caile de a pastra legatura cu locurile pe care le-am lasat cu multi ani in urma. Comentariile le pastrez, pentru ca pina la urma sint doar niste opinii personale.De data asta insa, sentinta de la finalul postului mi s-a parut putin cam nepotrivita. Nu pot sa inteleg amestecul meritului in astfel de convietuiri, care personal mi se par a avea legatura mai degraba cu educatia primita in familie, ca sa nu invoc "cei sapte ani de acasa". Atunci cind ne casatorim sintem oameni deja maturi,educati si responsabili. Casatoriile nu se mai intimpla la virste fragede, ca pe vremea strabunicilor nostri.Din experienta personala,mitocania este o caracteristica a sexului masculin romanesc si poate nu as gresi prea mult numind-o chiar fundamentala. E de-altfel destul de cunoscuta si in afara granitelor romanesti.Scandalos este insa, ca nici o femeie nu ar trebui sa se simta obligata sa suporte asa ceva. Dreptul la libertate poate fi redobindit oricind prin separare. Interesanta este mai degraba lista de motive pentru care o femeie se complace intr-o astfel de relatie.Desigur ca lista poate fi lunga si incepe tot de la educatie prin (auto)marginalizarea celor divortati, motive religioase sau de ce nu, chiar frica de singuratate si pierderea comfortului financiar. Fiecare e liber sa faca alegerea in functie de context, dar doar sa te plingi tolerind o astfel de situatie in secolul actual...gasesc ca e absurd.
    Nimic din ce ai scris nu imi este strain, ba chiar si mesajul de final al acelui barbat imi suna cunoscut. E oare barbatul "real" sau era doar un "pescar" ratacit ? In viata mea am cunoscut putini barbati romani capabili de un asemenea comportament, dar trebuie sa marturisesc ca aveau si alte radacini.
    Ar mai fi multe de povestit, dar ce vroiam sa spun e ca in zilele noastre decizia de a taxa nedreptatile apartine oricarui individ si asta independent ca e femeie sau barbat.
    Sa auzim numai de bine!

    RăspundețiȘtergere
  3. Cavalerul Iubirii Eterne19 martie 2022 la 17:53

    In concluzie, fiecare are barbatul pe care si-l doreste. Cu rusinea mori de foame! Nu asa v-au invatat mamicile? Parca ar fi pacat sa te risti cu unul ce iti ofera respect si o viata in chirie, nu-i asa?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multe am prefera o viata in chirie, langa un om iubitor, intelegator si respectuos decat o viata intr-o vila, cu un barbat care nu-si muta curul nici sa-si puna de mancare si asteapta sa fie servit. Multi pleaca la drum impreuna si se pierd in reprosuri si certuri din diferite motive, dar intr-o relatie invata impreuna sa se respecte, daca respectul dispare si nu accepti ca si cel de langa tine are nevoie de exact aceleasi lucruri ca si tine, atunci te numesti josnic si nesimtit, indiferent de sexul pe care il ai. Persoanele se schimba si in timp, dar de cele mai multe ori totul pleaca de la educatia primita acasa!

      Ștergere
  4. Adevărat.. trist de adevarat!...

    RăspundețiȘtergere
  5. Buna ziua, dna Irina. Mama mea a trait o astfel de viata si nu a putut sa faca mai mult decat sa astepte sa cada ceva din cer, din pacate… Totusi, eu am alta soarta multumita lui Dumnezeu. Barbatul meu, sotul meu, este minunat! Tot ce “car” eu le car cu propria mea vointa si pentru ca merita absolut tot respectul si admiratia mea. Las acest comentariu doar in speranta ca o doamna sau mai multe il vor vedea si vor “scapa” din bucla unei relatii nefericite. Exista si barbati buni si minunati, dar este si de datoria noastra sa le impunem ceva limite de la bun inceput (parerea mea). Un sfat pe care imi permit sa il am este: Dragi mame de baieti, educati-va copiii! Nu de alta, dar e neplacut pentru viitoarea lor sotie sa ii educe ea. P.S Multumesc soacrei mele ca a crescut un asemenea om!

    RăspundețiȘtergere