Două inimi

Printre numeroșii mei prieteni copii, am norocul să am și o micuță prietenă adorabilă care se numește Raluca și despre care povestesc adesea pe facebook. Prietenii și cititorii mei au îndrăgit-o de mult timp pe Raluca deoarece este nu numai o fetiță extrem de simpatică și isteață, dar și întâmplările cu și despre ea, despre felul ei de a gândi și a reacționa la diferite lucruri sunt mereu emoționante sau amuzante și neapărat cu tâlc. Cu morală, ca și cum replicile și acțiunile ei ar fi rodul gândirii unui om mare, cu minte ascuțită brici și analitică, dăruit cu o doză masivă de înțelepciune - chiar mai mare decât a multor adulți.

Pe micuța Raluca o cunosc de când a venit pe lume, dar nu neapărat pentru asta noi două avem o relație foarte specială. Cred că am rezonat fantastic de la bun început, de când gângurea privindu-mă ștrengărește drept în ochi, râzând și întinzând mânuțele spre mine să o iau în brațe imediat cum îmi întâlnea privirea. Și de la primele ei cuvinte noi două am început să dialogăm, ajungând cu timpul, astăzi, să discutăm foarte mult, să punem țara la cale, să descoperim în fiecare dialog sau întâmplare, pas cu pas, împreună, aspecte din viață dar și povești cu și despre oameni. Iar această legătură deosebită pe care o avem s-a sudat, cu siguranță, pentru că și eu sunt copilăroasă, dar și fiindcă ea este nu doar o fire foarte comunicativă, curioasă și ageră, cât și o copilă neașteptat de matură pentru vârsta ei de doar 7 anișori.

Într-o zi, după o perioadă îndelungată în care nu am fost să o vizitez (din motive obiective), venind în fugă la poartă când mi-a văzut mașina, m-a întâmpinat aruncându-se în brațele mele și exclamând fără nicio urmă de supărare sau reproș în glas, privindu-mă parcă până în adâncul sufletului cu ochii ei pătrunzători și sinceri.

- Era și cazul să vii pe la mine, mă rog de Dumnezeu de nu știu când să te aducă!

După ce ne-am îmbrățișat, după ce am rotit-o încântată în câteva piruete grațioase, ca să văd cât a mai crescut în răstimpul trecut de la ultima noastră întâlnire, după ce am dus împreună în casă darurile pentru ea și familia ei, când a venit momentul nostru de comunicare și conversație între fete, aproape un ritual pentru noi, așa cum am avut mereu de când ne-am împrietenit, am profitat de faptul că mi-a mărturisit că se roagă și am întrebat-o pentru ce anume se mai roagă câteodată (dorindu-mi să aflu ce dorințe mai are și dacă nu cumva aș putea să i le îndeplinesc). Și, ca de obicei, am avut cu ea un dialog încântător dar în același timp surprinzător și emoționant. Mi-a povestit pentru cine și de ce se roagă, ce visuri are și de ce ar dori să devină realitate iar la un moment dat, mi-a spus ceva care m-a impresionat tare mult: că ea, "mai de mult", îi promitea tot timpul tatălui ei că se va ruga încontinuu la Dumnezeu, la Maica Domnului și la copilul Iisus ca să îi crească la loc mâna pe care omul și-a pierdut-o într-un nefericit accident de muncă.

- Acum că este post și așa e frumos, să ne cerem iertare, mi-a spus fetița, i-am zis lui tati să mă ierte, că eu eram prea mică și nu am știut că mâinile oamenilor nu mai cresc la loc. Dar tati nu e supărat pentru asta. Și nici eu nu sunt supărată pe el că nu mi-a spus că mâinile nu mai cresc și m-a lăsat să mă rog degeaba.

- Nu te-ai rugat degeaba, Raluca, i-am spus. Nicio rugăciune nu este degeaba. Iar când vine de la un copil ca tine, rugăciunile alături de credință se pot transforma uneori chiar în adevărate miracole. Sigur că mâinile nu mai cresc la loc, dar Dumnezeu, în schimb, sunt convinsă că i-a întărit inima tatălui tău și asta îl face mult mai puternic, aproape că nici nu mai simte că nu are ambele brațe.

- Și acum are două inimi? a zâmbit Raluca încântată, parcă așteptând un răspuns afirmativ din partea mea, o asigurare că tatăl ei are un asemenea noroc, compensând astfel mâna care nu-i va crește niciodată la loc.

M-am gândit mult la conversația noastră, Raluca a avut mereu acest efect asupra mea, dându-mi mereu subiecte asupra cărora să reflectez și ridicând mereu probleme despre care noi, adulții, luați de tăvălugul vieții de zi cu zi nu mai discutăm și asupra cărora nu ne mai aplecăm dornici să le pătrundem fiecare înțeles... Și da, chiar cred că oamenii greu încercați de soartă au două inimi. Asta e acum convingerea mea. Altfel, nu-mi pot explica forța, bunătatea și seninătatea unora dintre ei. Puterea de a merge înainte, învingători în ciuda tuturor dificultăților cât și curajul lor în înfruntarea cu acestea. Iar tatăl Ralucăi, un om bun, muncitor și un tată exemplar, mi-a confirmat asta ori de câte ori, în loc să se victimizeze și să se ascundă în spatele invalidității lui, în loc să caute compătimire și ajutor, nu numai că lucrează dar îi mai ajută și pe alții. Cu singura lui mână a reparat acoperișul unei bătrâne amărâte căreia îi ploua în casă, tot cu o singură mână plantează și are grijă de legumele din grădină și din munca lui făcută doar cu un singur braț dăruiește altora de parcă ar da cu două mâini. Și o face din tot sufletul lui imens. De parcă ar avea două inimi.

L-am întrebat dacă nu e supărat pe viață că a rămas invalid, iar el mi-a răspuns demn și senin, așa cum am știut mereu că este: "Eu sunt recunoscător că mi-a rămas măcar o mână cu care să mă închin și să-mi pot mângâia copiii"...

Fragment din cartea Iubirea te învață

Cartea se poate comanda la următoarele librării: 

 Bookzone  Iubirea te învață - Bookzone
 Libris  Iubirea te învață - Libris
 Librex  Iubirea te învață - Librex
 Cărturești:  Iubirea te învață - Cărturești
 Editura For You  Iubirea te învață - Editura For You
 elefant  Iubirea te învață - elefant