Oamenii sunt frumoşi când sunt fericiţi

Am fost la un restaurant cu oameni dragi și am stat afară pe terasă. La un moment dat, am observat un cuplu care dansa pe una dintre aleile terasei. Erau frumoşi şi euforici. M-am bucurat de fericirea lor şi nici o clipă nu m-am gândit că făceau ceva nepotrivit, chiar dacă acel restaurant nu era unul în care să se danseze de obicei. Dar ei nu aveau niciun stres. Erau în lumea lor. Şi erau foarte frumoşi.

La o masă alăturată erau patru fete tinere care şuşoteau şi râdeau de cei doi care dansau, de parcă aceştia făceau ceva indecent sau nebunesc. Am privit în jur şi am realizat că nu toată lumea se bucura de buna dispoziţie a celor doi. Unii se uitau ciudat, alţii strâmbau din nas a dezaprobare, de parcă cei doi făceau ceva care să deranjeze.

Atunci am realizat că numai românii sunt refractari la fericirea şi la buna dispoziţie a altora. Ce, nu-i aşa? Nu suntem obtuzi? Dacă mâine aţi vedea un cuplu dansând pe stradă sau într-un loc public, nu aţi considera că cei doi sunt săriţi de pe fix, beţi sau drogaţi? Sincer? :)

Într-una dintre vacanţele mele în străinătate am descoperit un bar cu muzică country. Mi-a plăcut mult energia de acolo, veselia şi faptul că se dansa. Am învăţat unul dintre dansurle de grup şi seara mergeam acolo. M-am distrat minunat. Copii, tineri şi oameni foarte bătrâni dansau cu o plăcere nemaipomenită. Bucuria şi energia lor erau molipsitoare. Erau oameni din toate colțurile lumii, dar care se purtau de parcă erau prieteni de-o viață.

Într-o noapte, am simţit nevoia să iau puţin aer... de fapt, să plâng undeva, singură. Eram tristă şi aveam senzaţia că mă strângeau pereţii casei. Am plecat la Belvedere - un refugiu aflat pe drumul către Poiana Braşov, de unde se poate vedea tot oraşul. Era trecut de miezul nopţii. Din când în când mai oprea câte o maşină, pasagerii coborau să admire oraşul, să facă poze, apoi plecau. Eu stăteam cuminte în mașină, cu luminile stinse și cu geamurile coborâte, să simt aerul răcoros și să mă bucur de liniște.

La un moment dat, am văzut un cuplu coborând dintr-o maşină. Erau fericiţi şi jucăuşi. După felul în care erau îmbrăcaţi, am tras concluzia că veneau de la o petrecere din Poiana Braşov.

După ce s-au contrazis pe tema unei clădiri pe care nu o identificau în peisajul din noapte, s-au sărutat, s-au îmbrăţişat şi au început să danseze. Fără muzică. Ea fredona ceva, un vals. Am căutat valsul lui Shostakovich și l-am pus să se audă suficient de tare încât să îl audă şi ei. Au privit amândoi spre maşina mea, apoi au început să danseze cu şi mai mult elan. Au dansat tot valsul, iar când s-a terminat, mi-au făcut cu mâna zâmbind şi au urcat în maşina cu care s-au făcut nevăzuţi în noapte.

Episodul acela mi-a schimbat starea sufletească. Bucuria lor m-a contaminat și m-am întors acasă neplânsă, fredonând valsul. :)

Cred că ar trebui să învăţăm să ne bucurăm de bucuria altora. Să nu mai fim refractari la ceea ce este frumos, la dragostea oamenilor, la fericirea lor.

Când vedeţi oameni dansând, nu-i faceţi să se simtă stingheri. Încurajaţi-i cu zâmbete, cu aplauze şi alăturaţi-vă lor. Oamenii sunt atât de frumoşi când sunt fericiţi!