Vârsta nu contează!

Când a aflat că va muri (din cauza unei boli incurabile necruțătoare), cea mai bună prietenă a mea, Luminița, m-a rugat să-i promit că nu îmi voi mai spune niciodată vârsta.

- Nu numai că nu vreau să o mai spui cu voce tare altora, dar nu mai vreau nici să te raportezi la vârsta ta. Nu mai sta cu ochii pe ceas și nici cu gândul la ani.

Ea știa cum e să trăiești mereu cu teama de ridicol, amânând luarea unor decizii importante sau renunțând la anumite lucruri... Nu s-a căsătorit cu omul iubit când avea 20 de ani pentru că i se părea că era prea tânără. După 30 de ani nu s-a mai dus în cluburi sau la patinoar și i se părea deplasat să se dea pe tobogan și în leagănele din parc pentru că se considera prea bătrână pentru toate acestea. Și s-a trezit într-o zi că sfârşitul îi e aproape, iar sufletul ei era împovarat de prea multe regrete. Din cauza bolii, care îi limita fizic posibilitatea de a se mai mişca, pentru Luminiţa era cu adevărat prea târziu.

Vârsta cronologică nu are nicio legătură cu vârsta sufletească, însă din cauza prejudecăţilor societăţii omul trăiește raportându-se permanent la vârstă, fără să realizeze că se autosabotează amânându-şi îndeplinirea dorinţelor pentru mai târziu sau chiar renunțând la ele pe motiv că „nu-mi stă bine la vârsta mea”.

Oamenii se îmbrăcă anost de la o anumită vârstă, considerând că nu se mai cade să poarte culori vii și ținute îndrăznețe. Se separă de tineri, simțindu-se stingheri în preajma lor, şi se izolează în grupuri de seniori deşi uneori nici nu simt în suflet că sunt bătrâni. Doar se conformează unor norme sociale nescrise.

Oare tata, care la 60 de ani se dădea cu patinele laolaltă cu toți copiii de pe stradă, era nebun? Nu. Știa să se bucure de viață. Și refuza să fie un moș ramolit, obtuz și lipsit de chef.

De ce ar fi prea târziu să faci o facultate la 40 de ani? Sau să îți urmezi vreo vocație de care nu ai avut timp în tinereţe? De ce ar fi prea târziu să te îndrăgostești la 60 de ani? Pentru că eşti prea bătrân? Chiar te simţi bătrân sau asta este ceea ce spune buletinul tău? Sufletul tău ce simte? S-a abandonat total neputinței? Nu-și mai dorește să trăiască frumos?

Într-un documentar marca „Discovery” se spunea că oamenii îmbătrânesc mai repede dacă sunt conștienți de vârsta lor. Câtă vreme conştientizezi că timpul trece, știi că trebuie să îmbătrânești, iar creierul îi transmite organismului niște mesaje care îl ajută să îmbătrânească. Este un fel de efect nocebo – convingerea conştientă că îmbătrâneşti produce modificări în corp. Cât timp te raportezi la vârsta ta, te simţi bătrân și te porți ca atare.

Uită buletinul într-un sertar și nu mai ține cont de vârstă! Trăiește pur și simplu așa cum simți. Vrei să te simţi tânăr? Atunci fii tânăr!

Nu mai spune câți ani ai. Făcându-ți cunoscută vârsta, oamenii te vor trata în funcție de ea, vor avea așteptări de la tine raportate la vârsta ta și, mai mult de atât, te vor influența, descurajându-te atunci când vei dori să iei anumite decizii, argumentând fie că „e prea devreme”, fie că „e prea târziu”, fie că „ești prea tânăr”, fie „prea bătrân”.

Consecinţa? Animat de vocile care îţi spun în cor ce e bine sau nu e bine să faci cu viaţa ta, vei cădea de acord cu ele deşi poate că sufletul tău tânjeşte după contrariu. Şi îţi vei spune că mai poţi să aştepţi 1-2 ani până să-ţi împlineşti cutare vis, care se vor transforma în alţi 1-2 ani şi tot aşa, îndepărtându-te decenii întregi de visul tău. Iar la vârsta la care sufletul îţi dă semnalul de trezire şi îţi dai seama că nu mai poţi aştepta, observi în buletin că ai o vârstă la care gura lumii va avea din nou ceva de obiectat: „O să zică lumea că am luat-o razna dacă fac asta la vârsta mea”, „Cine se mai uită la mine la vârsta mea?”, „E prea târziu să mă mai schimb acum, la vârsta mea”.

Însă nu e deloc aşa. Gura lumii e formată din vocile frustraţilor care nu au avut curajul să îşi împlinească propriile visuri şi care îşi fac un obiectiv din a le tăia aripile curajoşilor care se zbat pentru visul lor. Gura lumii nu este forul moral de care să ţii cont atunci când vrei să faci ceea ce îţi şopteşte sufletul tău. Inima ta este adevăratul maestru interior.

Cine spune că o femeie în vârstă de 40 de ani nu poate avea un iubit de 30? Ori că o femeie frumoasă nu poate iubi sincer un domn plinuţ, mai ales dacă e şi carismatic? Ori că nu poţi deveni manechin de podium la 70 de ani, aşa cum este cazul unui celebru bătrânel asiatic pe care cei mai mulţi dintre noi l-am văzut recent pe reţelele de socializare?

De ce am ține cont de prejudecăți? De ce am continua să punem etichete de vârstă, categorie socială, sex, apartenenţă etnică sau religioasă? Lumea se schimbă într-un ritm ameţitor. Mentalitatea se schimbă. Timpurile se schimbă. Gura lumii nu se schimbă. Ea este, prin definiţie, cârcotaşă şi răutăcioasă. De ce să ne ducem viaţa în funcţie de ea? Când vreodată în istorie gura lumii a făcut ceva bun care să merite să ne modificăm istoria personală în funcţie de ceea ce cred unii sau alţii despre noi?

Trăiește așa cum simți, nu așa cum „zice lumea” sau cum „ar trebui” la vârsta ta. Iubește pe cine vrei, mergi unde vrei şi nu pierde nicio șansă de a fi fericit și de a-ți oferi lucrurile care îți fac viața frumoasă.

Câți ani am? Nu știu și nu contează. Sunt și voi fi mereu suficient de tânără pentru a o lua de la început, pentru a încerca, pentru a îndrăzni să îmi schimb direcția de mers atunci când  drumul pe care merg nu duce acolo unde vreau să ajung.

Voi avea mereu vârsta potrivită pentru a mă îndrăgosti nebunește, dar și pentru a mă despărți dacă omul de lângă mine nu mă face fericită.

Voi avea oricând vârsta potrivită pentru a trăi copilărește, pentru a face greșeli și pentru a mă corecta, pentru a învăța ceva nou, pentru a visa, pentru a-mi dori, pentru a mă distra, pentru a lua decizii și pentru a mă răzgândi asupra lor.

Voi trăi mereu clipa ca și cum aș muri mâine. Nu-mi voi interzice nimic din ceea ce mă bucură, nu voi amâna să fiu fericită, să iubesc și să trăiesc așa cum simt.

Nu voi fi niciodată prea tânără pentru a avea prieteni bătrâni și niciodată prea batrână pentru a avea prieteni tineri.

După cum spunea Coco Chanel, „Fiecare are vârsta pe care o merită”.

Vârsta mea? Nu are și nici nu va avea vreo relevanță!

Fragment din Cartea Insomnii