Despre bărbați, însă, se vorbește mult mai puțin. Iar atunci când o femeie îndrăznește să spună cum crede că ar trebui să fie un bărbat, este etichetată imediat drept feministă, frustrată sau prea pretențioasă. De parcă doar femeile ar avea obligația de a deveni cea mai bună versiune a lor, iar bărbații ar fi scutiți de aceeași responsabilitate.
Zilele trecute, stăteam la o terasă împreună cu niște cunoștințe și, la un moment dat, privirea mi s-a oprit asupra genții uneia dintre femeile de la masă. Era atât de uzată, încât marginile erau roase, pielea crăpată, iar întreaga ei înfățișare părea să spună povestea multor ani în care fusese purtată până la epuizare.
La început mi-a atras atenția doar geanta. Apoi mi-am ridicat privirea către bărbatul de lângă ea. Între ei exista o discrepanță greu de trecut cu vederea. El era îngrijit, vorbea cu entuziasm despre mașini scumpe, fuma țigară după țigară, își comanda băuturi și părea preocupat de lucrurile care îi făceau lui plăcere. Ea era discretă, aproape tăcută, iar geanta aceea veche părea singurul lucru din jur care vorbea în locul ei.
Nu îi cunosc suficient de bine încât să pot spune cum arată viața lor în fiecare zi. Știu doar că amândoi muncesc și că ceea ce am văzut în acea după-amiază poate reprezenta doar o frântură din realitatea lor.
Dar imaginea aceea mi-a rămas în minte.
Și, la un moment dat, mi-am dat seama că poate nu geanta era cea care mă impresionase cel mai mult. Geanta nu mai era, în mintea mea, un simplu obiect. Devenise o metaforă. Părea să spună povestea femeii care o purta: o femeie obișnuită să prelungească viața fiecărui lucru cumpărat pentru ea, să amâne orice cheltuială care o privea, să se așeze, de fiecare dată, pe ultimul loc și să se mulțumească mereu cu mai puțin, în timp ce bărbatul de lângă ea nu părea dispus să renunțe la nimic din ceea ce îi făcea lui plăcere.
Și atunci mi-am amintit de toate sfaturile, părerile și verdictele pe care le-am auzit de-a lungul vieții despre cum ar trebui să fie o femeie...
Poate că, înainte de a ne întreba cum ar trebui să fie o femeie, ar trebui să ne întrebăm lângă cine ajunge ea să fie astfel. Pentru că un om nu înflorește sau nu se ofilește singur. Relația în care trăiește îl poate ridica sau îl poate consuma puțin câte puțin.
O femeie nu ar trebui să fie mereu obosită, cu umerii apăsați de griji, în timp ce bărbatul de lângă ea își trăiește viața fără să simtă aceeași responsabilitate.
O femeie nu ar trebui să fie cea care renunță întotdeauna prima la ea însăși. Să-și spună că geanta mai merge un an, că pantofii mai rezistă o iarnă, că vizita la dentist mai poate aștepta, că la coafor poate merge luna viitoare, că o rochie nouă nu este o prioritate. În schimb, el își păstrează neatinse berea de seară, țigările, pariurile, ieșirile cu prietenii și toate micile plăceri care îi fac viața mai comodă, în timp ce ea își amână, ani la rând, propriile nevoi.
O femeie nu ar trebui să-și numere fiecare leu, în timp ce bărbatul de lângă ea îi risipește fără nicio grijă. Nu pentru că într-o familie fiecare trebuie să câștige la fel, ci pentru că într-o familie adevărată sacrificiile nu au voie să fie făcute întotdeauna de aceeași persoană.
O femeie nu ar trebui să fie singura care duce casa, copiii, cumpărăturile, mesele, programările, facturile și grijile tuturor, în timp ce bărbatul consideră că simpla lui prezență este suficientă.
O femeie nu ar trebui să se stingă încet lângă un bărbat. Nu ar trebui să uite să râdă. Nu ar trebui să nu aibă timp să citească sau să se bucure de un film. Nu ar trebui să uite să se îngrijească. Nu ar trebui să se privească în oglindă și să vadă doar un om epuizat, care există pentru toți ceilalți și aproape deloc pentru sine.
Mulți judecă o relație doar după fotografiile din vacanțe, după declarațiile de pe internet sau după câte inimioare își trimit doi oameni în comentarii. Dar o relație se vede în femeia care trăiește în ea. Dacă este liniștită sau împovărată, dacă este vie sau doar supraviețuiește, dacă are lumină în privire sau doar oboseală, dacă zâmbește des sau zâmbește doar pentru fotografii, dacă înflorește sau, încet-încet, se ofilește.
Eu cred că o femeie nu ar trebui să fie mai mică lângă bărbatul pe care îl iubește. Ar trebui să fie mai senină, mai puternică, mai încrezătoare, mai îngrijită, mai vie. Ar trebui să strălucească.
Poate că femeia aceea își va cumpăra, într-o zi, o geantă nouă. Sau poate că va continua să o poarte pe aceea încă mult timp. Dar, în după-amiaza aceea, eu n-am văzut doar o geantă veche. Am văzut cât de ușor ajunge o femeie să se așeze pe ultimul loc atunci când și bărbatul de lângă ea o lasă tot acolo.
Iar eu cred că iubirea adevărată ar trebui să facă exact opusul. Să te ridice, să te facă mai senină, mai puternică și mai vie decât erai înainte. Pentru că femeia care este iubită cu adevărat nu trebuie să fie perfectă, dar ar trebui să poată fi recunoscută după lumina pe care o are în privire, nu după urmele sacrificiilor pe care le poartă pe umeri.
Niciun comentariu