Se pare că astăzi este și despre mine. 😊 Despre ceea ce sunt, despre pașii pe care i-am făcut prin viață, despre visurile pe care le-am îndrăznit, despre lecțiile pe care le-am învățat și, mai presus de toate, despre oamenii care mi-au fost alături, care m-au iubit, m-au sprijinit, m-au înțeles sau, uneori, doar au trecut prin viața mea lăsând în urmă o urmă dulce-amară.
Privesc înapoi și recunosc: nu toate mi-au ieșit așa cum aș fi vrut, nu toate au fost așa cum ar fi trebuit. Uneori am rătăcit, alteori am fost nevoită să renunț la ceva ce mi-a fost drag, am căzut, m-am ridicat, am sperat, am pierdut, am fost rănită și, poate, fără să vreau, am rănit. Dar din fiecare experiență am încercat să iau frumosul, binele și mai ales lecția. Și, privind în urmă, știu că nu aș schimba nimic.
Dacă mi s-ar da șansa să-mi retrăiesc viața, aș alege același drum, aceleași momente, aceleași iubiri, aceleași greșeli. Aș alege chiar și suferințele, căci ele mi-au modelat sufletul, m-au învățat răbdarea, compasiunea, profunzimea iubirii. Singurul lucru pe care l-aș schimba ar fi să nu fi pierdut niciunul dintre oamenii dragi… să fi avut măcar o clipă în plus cu cei care au plecat prea devreme.
Aș alege să greșesc, dar fără a răni. Nimeni nu ar trebui să sufere din vina noastră. Nimeni. Nici măcar cei care ne-au rănit, pentru că, poate, ei sunt cei mai împovărați dintre toți. Aș alege să iubesc aceiași oameni, chiar dacă unii dintre ei m-ar părăsi din nou. Acum știu că fiecare om vine în viața noastră pentru un motiv, pentru o vreme, pentru o lecție. Unii rămân o viață, alții doar cât să ne învețe ceva despre noi înșine.
Nu putem alege întotdeauna ce însemnătate au oamenii în viața noastră, dar putem alege ce vom însemna noi pentru ei. Mi-am dorit mereu să fiu un ecou frumos în sufletele celor pe care i-am întâlnit, să las o amprentă luminoasă, să dăruiesc măcar un strop de căldură, o alinare, o rază de speranță.
Celor pentru care nu am reușit să fiu ceva bun, le cer iertare. Poate că nu am știut să fiu ce aveau nevoie, poate că timpul nu ne-a fost prieten, poate că am fost doar un pasager grăbit prin povestea lor. La rândul meu, am întâlnit oameni care nu au reușit să însemne ceva bun pentru mine… și poate că nici eu nu am fost ceea ce ei și-ar fi dorit. Așa e viața. Ne intersectăm drumurile, ne împletim sufletele pentru un timp și, uneori, plecăm fără să fi înțeles de ce.
Dar celor pentru care am fost un bine, pentru care am însemnat ceva frumos, le mulțumesc! Mulțumesc pentru că mi-au dat șansa de a nu trece fără rost prin viața aceasta! Pentru că, prin voi, am înțeles că nimic nu face un om mai frumos, mai bogat și mai împlinit decât iubirea pe care o poartă în suflet. Nimic nu lasă o moștenire mai prețioasă decât binele făcut, decât zâmbetele aduse pe chipurile altora, decât alinarea oferită atunci când cineva avea nevoie de un umăr pe care să plângă.
Azi știu că adevărata fericire nu e în ceea ce avem, ci în ceea ce suntem pentru ceilalți. În felul în care ne dăruim, în felul în care iubim, în felul în care reușim să luminăm măcar o inimă rătăcită.
Vă doresc să însemnați ceva bun în viața celor din jur! Să fiți pace, bucurie și iubire pentru cei care vă întâlnesc pe acest drum al vieții.
Vă iubesc pe toți și vă mulțumesc pentru tot!
Astăzi "la ceas de mare Sărbătoare...când finele anului ..vine.." vine si ne bat la ușă ...ști
RăspundețiȘtergeredraga mea vreau sa ști ca te admir teribil..."te citesc din scoarta-n scoarța...si te prețuiesc pana -n înaltul cerului...!!!💗
Sarbatori cu infinite bucurii alaturi de toți cei dragi tie...!! La buni si multi ani fericiți Suflet atât de sensibil si bun...!!!Te iubesc 💗 mult...!!!<3😇
Dragă Daniela, îți mulțumesc! Îți doresc sărbători frumoase, iar anul nou să-ți fie plin de fericire, pace și iubire!
ȘtergereTe îmbrățișez cu toată iubirea!
Buna Irina, nu am intentia de a te supara, doar ca dincolo de cuvinte pline de pace scrise pe indelete, viata este total altfel. Te urmaresc de mult timp, cu drag, cu admiratie, bunatatea ta se simte doar prin cateva cuvinte. Nu pun la indoiala experientele tale si greutatile prin care treci, prin care pana la urma trecem toti doar ca in miezul zilei daca cineva iti face un rau intentionat sau nu, nu cred ca tu ai spune "e ok, biata persoana sigur m-a lovit dintr-un motiv sau e o persoana care sufera f mult si se elibereaza prin a face rau, pentru ca din pacate atat stie.." sau daca vezi un episod neplacut cand cineva injura sau tipa la altcineva, fara sa vrei judeci "uite, nu e frumos cum face x" dar de ce nu il scuzam, poate comportamentul este din pricina unui motiv bine intemeiat. Ceea ce vreau sa spun este ca si tu esti om si ai scapari chiar si pe fb, in care judeci sau nu aprobi ceva si probabil si cand esti rea, dar in momentele linistite vii aici pe blog si scrii texte despre pace, despre iubire, intelegere, prietenie, etc. E foarte simplu sa ne eliberam de incarcaturi si sa dam sfaturi, cred ca si un om rau in adevaratul sens al cuvantului, la finalul zilei poate da un sfat de genul "bai, la urma urmei important e sa fii bun". E doar parerea mea..nu vreau sa ma intelegi gresit. Tu esti un om bun, nu-ti fie cu suparare dar lasa-ne pe noi sa descoperim asta..
RăspundețiȘtergereNu mă supăr, nu aș avea de ce, dar nu știu sigur dacă ai înțeles mesajul acestei postări... Nu este despre cât de bună sau nu sunt eu... Și da, sunt om și am momentele mele, am și spus, nu am reușit și nu reușesc mereu să fiu așa cum aș dori, dar mă străduiesc... și, cu fiecare greșeală sau eșec învăț lecția și merg mai departe.
ȘtergereToți judecăm, reacționăm, ne pierdem cumpătul... e normal să avem ieșiri. Contează intenția ;) exemplul pe care îl dăm, evoluția spirituală. Și da, depinde de zi, de situație, de starea mea cum reacționez la o răutate...
Îți doresc sărbători fericite și un an nou de poveste! Să ai parte de iubire și de oameni buni!
Mulțumsc, dragă Marius! Îți doresc sărbători frumoase și un an nou plin de reușite și iubire! Să fii fericit!
RăspundețiȘtergerebuna irina in cartea insomni e continuarea povesti de iubire din cartea fluturi? sarbatorii frumoase
RăspundețiȘtergereNu este.
ȘtergereTe iubesc enorm!
RăspundețiȘtergereEsti mereu in inima mea!
Mulțumesc! Îți trimit iubire înapoi!
ȘtergereSarbatori Fericite,
RăspundețiȘtergerecu Iubire împlinite,
de Dumnezeu oferite,
prin Hristos...desavârsite !
Fii binecuvântat,suflet de OM drag !
Mulțumesc mult! An nou plin de pace, bucurie și iubire!
ȘtergereDragă Irina, anul acesta am ales sa le spun oamenilor dragi, sau pe care ii admir, prin mesajul cu sarbatori frumoase, etc. ca le multumesc pentru insemmnatatea lor in viata mea si vreau sa iti multumesc si tie pentru povestea pe care ai impartasit-o cu seninatate si curaj si...pentru semnul de carte, pe care sa stii ca nu l-am folosit, nu mi-a trebuit, am citit povestea ta intr-o zi, cu doua mici pauze..cred ca am sa il folosesc la alte carti totusi :)
RăspundețiȘtergereAsadar iti multumesc ca imi arati si alta față a oamenilor, in care si eu cred!
Îți mulțumesc, dragă Andreea! Îți doresc să fii fericită și iubită!
ȘtergereZimi te rog,acum esti cu Robert?..ce a zis Matei?Simona ce mai face?..vreau sa stiu..am citit toate volumele intr-o saptamina,chiar acum am terminat volumul 3...sunt incintata,te ador.
RăspundețiȘtergereFrumos Om , frumoasa scriere ! Esti o minune care ne incanta si ne ajuta sa ne descoperim interiorul cu toate trairile. Multumim lui Doamne ,Doamne ca existi .
RăspundețiȘtergereMulțumesc mult! Sunt copleșită!
ȘtergereBuna irina. Te rog mult sa ma lamuresti si pe mine , poveste din carti este reala ? Esti o scriitoare fantastica si te indragesc mult . Te puup
RăspundețiȘtergereDa, povestea este reală. Te pup cu drag și îți mulțumesc!
ȘtergereIrina esti geniala! Am citit toate volumele in 4 zile.Citeam pana seara tarziu cand aproape mi se inchideau ochii de oboseala...Devenisem dependenta, curioasa sa aflu deznodamantul...iar acum ca am terminat.o simt de parca imi lipseste ceva😦 Cuvintele tale mi.au hranit sufletul.Iti multumesc!
RăspundețiȘtergereÎți mulțumesc mult! Sper să citești și romanul pe care-l voi publica anul acesta, îți va plăcea mult. Te îmbrățișez!
Ștergerecu siguranta o sa.l citesc, Irina. astept cu nerabdare...Pana la aceasta varsta de 25 de ani nu am fost atat de pasionata de lectura, dar tu ai reusit sa trezesti in mine acest spirit...Iti multumesc
ȘtergereIrina, multumesc din suflet pentru ca existi! Mi-ai (re)deschis inima cu volumul 3!
RăspundețiȘtergereSuntem toti curiosi daca povestea ta de dragoste cu 'Robert' continua si sunteti fericiti?
Multumesc! Te iubesc!
Eu îți mulțumesc! Și îți doresc să ai tot ce-ți aduce fericire!
ȘtergereBuna Irina ♡ Vreau sa te rog ceva ...Poti sa imi spui parerea ta sincera despre un produs de fața ? Din cate am inteles ai testat & folosit uleiul din seminte de cactus.Se spune despre el ca este cel mai bun ulei antirid.Tie cum ti se pare ? E atat de bun pe cat se spune ? Face ceea ce " promite " ? Care este uleiul tau de fata preferat ? Iti multumesc anticipat si astept raspunsul tau cu mare interes.Te imbratisez cu drag ! Carmen
RăspundețiȘtergereDragă Carmen, uleiul din semințe de cactus este foarte bun. Eu l-am folosit și am avut rezultate vizibile. Îmi mai place uleiul de orhidee Clarins, este foarte bun. Depinde și de ten, de necesitățile lui. Dacă ai riduri și ten uscat/deshidratat, îți recomand uleiul din semințe de cactus. Iar dacă vrei un produs super bun, atunci serumul Ahava... Le-am descoperit de curând, sunt senzaționale. Te îmbrățișez și dacă ai nevoie de mai multe detalii, hai să vorbim prin email irina@irinab.com
ȘtergereIrina iti multumesc frumos pentru raspunsul rapid dar si pentru recomandari ♡ Sa notat si de abia astept sa le incerc ! Am un ten uscat care necesita multa hidratare in permanenta (creme foarte grase si uleiuri) Dintre toate produsele de ingrijire cu adevarat hranitoare mi se par uleiurile si serurile mai ales cand actioneaza peste noapte... In incheiere iti doresc zile cu adevarat senine si liniste sufleteasca...
RăspundețiȘtergereBună Irina! Eram curioasă dacă ai reușit să îți îndeplinești vidul de a avea copii. Dacă da, câţi?
RăspundețiȘtergereTe îndrăgesc ,si îți urez un Paste Fericit!
RăspundețiȘtergereSalut , am vrut sa te intreb daca Fluturi chiar este o poveste din viata ta ??? Adica daca tu esti Irina din carte??.Esti o scriitoare superba !!!❤❤❤
RăspundețiȘtergereEsti superba
RăspundețiȘtergereAm retrait odata cu tine toate sentimentele si trairile
Iti doresc in continuare succes
Om minune!