Am greșit...

„Cea mai mare greşeală a omului este să se teamă să nu facă vreo greşeală.”

 -Elbert Hubbard

Am greşit...

atunci când am renunţat la visurile mele doar pentru că alţii m-au descurajat;

când am spus „Nu mai pot!” înainte să fi încercat măcar;

când le-am dat voie altora să îmi spună cine și cum sunt, uitând că doar eu sunt cea care mă definesc;

când m-am lăsat amăgită de cuvintele frumoase, dar pe ascuns veninoase, ale unor oameni care au văzut în mine doar o cale către scopurile lor;

când am amânat să spun: „Iartă-mă!”, „Îmi pare rău!”, „Te iubesc!”;

când mi-a fost teamă să mângâi, să îmbrăţişez şi să sărut;

când nu i-am permis inimii să iubească pe cine a vrut ea;

când am lăsat orgoliul să mă înstrăineze de oameni;

când nu am făcut primul pas spre împăcare;

când am dus lupte care nu erau ale mele;

când m-am retras prea devreme din relaţii în care sufletul meu simţea nevoia să mai stea;

când am risipit cuvinte, emoţii şi lacrimi pe persoane care nu le-au meritat;

când am judecat fără a cunoaşte;

când am vorbit în loc să fi ascultat;

când m-am amăgit cu iubiri şi prietenii iluzorii, trecătoare;

când m-am lăsat condusă de slăbiciuni şi n-am avut curaj să renunţ la oameni care nu mă meritau, crezând că nu voi putea trăi fără ei;

când am cerşit iubire şi când am implorat iertare pentru greşeli închipuite;

când m-am învinovăţit nemeritat şi m-am subapreciat, crezând că nu sunt destul de bună pentru a merita dragostea anumitor oameni;

când m-am simțit urâtă, neînsemnată și inutilă;

când am ales singurătatea pentru a mă proteja de suferințe;

când mi-am irosit energia străduindu-mă să le dovedesc cum sunt cu adevărat unor fiinţe incapabile să mă cunoască;

când m-am încăpăţânat să aştept în faţa unor uşi închise definitiv;

când n-am avut curaj să aleg un drum diferit şi m-am încăpăţânat să merg alături de oameni pentru care eram doar o umbră;

când nu i-am iertat imediat pe cei care mi-au greşit şi am dus inutil povara unor încărcături sufleteşti nejustificate;

când am renunțat la mine pentru a fi așa cum au vrut alții;

când am uitat ceea ce merit cu adevărat, lăsându-i pe alţii să dicteze termenii fericirii mele.

Am greşit de fiecare dată când mi-am cedat puterea unei persoane sau unei situaţii din exterior, uitând că sunt valoroasă prin mine însămi, deoarece sunt copilul iubit al lui Dumnezeu.

Am greşit, dar mi-am învățat lecţiile și m-am iertat!

Deşi nu îmi doresc, ştiu sigur că am să mai greşesc. Sunt un om ca toţi oamenii şi nimic din ceea ce e omenesc nu mi-e străin. De aceea ştiu că voi mai face greșeli – poate iubind prea mult, poate lăsându-mă condusă de slăbiciuni, poate cedându-mi puterea din când în când. Dar, spre deosebire de anii tinereţii mele, acum am învăţat să mă iert, să mă iubesc şi să mă accept aşa cum sunt. În sfârşit, după multă vreme – prea multă aş spune – am învăţat să coabitez în pace cu mine. Şi mi-e bine cu mine aşa cum sunt!

Fragment din cartea Insomnii (care se poate comanda aici: Cartea Insomnii)