Ghioceii nu sunt mereu un motiv de bucurie

Aseară, am văzut la colțul unui magazin, o fetiță care vindea ghiocei. Mă revoltă să văd copii puși să muncească... mai ales într-o asemenea manieră, care îi expune la umilință, la frig și la epuizare fizică.

Mi-am făcut cumpărăturile și am luat o ciocolată pentru acea fetiță.

Când am ieșit din magazin, am cumpărat un buchețel de ghiocei de la ea și i-am dat și ciocolata. Nu am văzut niciun pic de bucurie pe chipul fetiței, care avea cam 10-11 anișori...

„Dacă îți cumpăr toți ghioceii, mergi acasă?” – am întrebat-o.

„Da, dar îmi mai dă o cutie să vând...” – mi-a spus fetița încet, cu privirea în pământ.

Ceva mă ținea lângă ea... îmi era greu să plec și să mă prefac că nu am întâlnit-o. Mi se părea nedrept că trebuia să stea afară, în frig și în întuneric... în timp ce alți copii se bucurau de căldura casei lor și de răsfățul și grija părinților.

Am întrebat-o pe fetiță dacă vrea altceva din magazin și mi-a spus ca nu. Aș fi făcut ceva, orice, dar am realizat că nu puteam face nimic pentru ea.

Nu știu unde sunt gardienii publici în anumite momente și nu știu unde este dreptatea.
Am mai cumpărat două buchețele de ghiocei și am plecat... cu un gol în suflet și cu speranța că măcar acasă are parte de căldură, de o familie normală, chiar dacă săracă. 
Am îndrăznit să sper că nu este privată de liniștea copilăriei și că nu muncește pentru a asigura băutura pentru vreunul dintre părinții ei.,Când m-am întors cu spatele la ea am plâns... pentru că eu am plecat acasă, în confortul căminului meu, unde mă aștepta un fotoliu comod, bunătăți și căldură, iar acea fetiță cu mânuțele înghețate, a rămas în stradă, în frig să muncească...

Copiii nu ar trebui să muncească! Nu ar trebui să aibă responsabilitățile, temerile, greutățile și luptele unui adult. Vor avea timp de toate acestea la vremea lor... când le va veni rândul să fie oameni mari.

M-am imaginat în locul acestei fetițe, devenită adult, peste câțiva ani. Oare cum vor arăta amintirile ei despre copilărie?