Lacrimi în august...



Am observat că oamenii evită să vorbească despre persoanele dragi pe care le-au pierdut. Poate că durerea şi dorul îi împiedică…
Eu simt nevoia să vorbesc despre oamenii dragi plecaţi, poate pentru ca astfel îmi alin dorul de ei…
Ziua de 13 august dintr-un an, a fost cea mai tristă zi din viaţa mea. A fost ziua în care l-am pierdut pe tata. Am fost luată prin surprindere, pentru că sufletul meu nu era pregătit să piardă omul care însemna întreg Universul meu. De fapt, nu suntem pregătiți niciodată să ne pierdem părinții…
Tata a fost primul om pe care l-am cunoscut şi alături de care mi-am petrecut toată copilăria, până la vârsta de 15 ani. Doar noi doi. Am venit pe lume când el avea 50 de ani şi când credea că viaţa îl condamnase la o bătrâneţe tristă în singurate.
Îmi amintesc cu drag de o zi în care ne aflam într-o călătorie cu trenul, iar eu l-am întrebat pe tata în joacă: „Eu ce sunt?”- pentru că noi doi vorbeam foarte mult şi aveam tot felul de joculeţe ale noastre. „Tu eşti un vis împlinit.” – mi-a spus tata. Atunci a fost pentru prima dată când mi-a vorbit despre vise şi când m-a convins că ele pot deveni realitate.  
Uneori mă întreb cum a avut tata atâta răbdare cu mine. Mă amuz ori de câte ori aud cântecul lui Dan Spataru  “Tu, eu şi-o umbrelă”, amintindu-mi cum mă dădea tata pe leagănul din curte, iar eu îi cântam ore în şir acest cântec, obligându-l ca după fiecare refren să spună: „pam-pam!”
Şi îmi amintesc discuţiile noastre lungi, răbdarea cu care îmi povestea şi îmi lămurea orice curiozitate.
Tata mi-a fost şi mamă şi prieten. A fost un om înţelept, blând, bun şi corect. M-a învăţat să trăiesc frumos, să fiu puternică şi să mă stimez. M-a învăţat să fiu demnă, să nu permit nimănui să îmi spună cine sunt şi ce pot și să nu decad de la calitatea de om, oricât mă vor provoca oamenii. M-a învăţat să fiu disciplinată şi să nu fac promisiuni pe care nu le pot îndeplini. Şi m-a învăţat că orice bine şi orice rău făcut este recompensat de viaţă.
M-a învăţat să preţuiesc oamenii, sentimentele şi amintirile - nu lucrurile... Să respect orice om, să nu fac ură de rasă şi să nu fac diferenţe pe criterii de condiţie socială, defecte fizice, convingeri religioase...
M-a învăţat să nu fiu egoistă, să nu trăiesc doar pentru mine şi să fiu eu cea care ajută oamenii, nu să fiu ajutată.
M-a învăţat să fiu liberă şi curajoasă, să fiu eu, asigurându-mă că vor pleca de lângă mine doar oamenii care nu vor putea ţine pasul cu mine şi care nu mă vor iubi cu adevărat.
Tot de la tata am învățat că un om nu este bătrân, dacă iubește viața. Pentru că deşi trecuse de 60 de ani, el mi se alătura când mă jucam, când mă plimbam cu patinele şi când făceam năzbâtii copilăreşti. Iar când devenisem adolescentă, s-a alăturat grupului meu de prieteni, însoţindu-ne adesea la distracţii.
Tata a fost dovada că un părinte singur poate oferi toată dragostea unei familii și că un bărbat poate educa singur o fetiţă şi că poate deveni eroul ei.
M-a învăţat foarte multe, m-a pregătit pentru viață, dar nu m-a învăţat să trăiesc fără el. Ani la rând, 13 august a fost o zi în care m-am izolat de lume şi am plâns… deşi ştiam că tata nu ar fi vrut să plâng. Dar lacrimile mele udă florile pe care i le sădesc mereu în sufletul meu…
Chiar dacă nu mai este prezent fizic, chiar dacă nu mă mai pot bucura de îmbrăţişările lui, de glasul lui, el este prezent în sufletul meu şi în conştiinţa mea. Îmi imaginez că este undeva, dincolo de nori şi că ne vom regăsi atunci când îmi voi încheia şi eu călătoria numită viaţă.
Am scris mult... și totuşi am spus atât de puţin...
În sufletul meu am scris o carte întreagă despre tata şi cred că în fiecare zi mai adaug câte un gând.
Încă mă întreb dacă am făcut tot ce am putut pentru el, încă mă întreb dacă am fost copilul pe care l-a meritat…  
I-aş cere iertare pentru toate momentele mele de decădere, în care m-am purtat altfel decât m-a educat şi în care poate s-a ruşinat de mine. Mi-a vorbit cândva de echilibru… şi sper că balanţa faptelor mele înclină mai mult către cele bune. Iar dacă nu am reuşit mereu, nu voi da vina pe oamenii care m-au influenţat, nu voi da vina pe conjuncturi care m-au forţat, dar aş putea da vina pe faptul că lipsa lui m-a dezechilibrat adesea...
Am să vorbesc mereu despre tata... Cu mândrie şi cu dragoste. Iar pentru el voi rămâne mereu acea fetiţă pe care el a ajutat-o să descopere lumea, o fetiță care avea un curaj nebun să înfrunte orice provocare dacă el o ținea de mână…
Voi plânge mereu pe 13 august... dar voi ști întotdeauna că atunci când am nevoie, el mă ține de mână…


20 de comentarii

  1. gianina vlasie13 august, 2013 16:59

    ,,M-a învăţat foarte multe, m-a pregătit pentru viață, dar nu m-a învăţat să trăiesc fără el.,,dumnezeu sa i ierte pe iubitii nostri tatici!!chiar citesc cu placere postarile depre iubitul tau parinte si ma duc cu gandul la al meu de care mi este fff dor!
    ,,Chiar dacă nu mai este prezent fizic, chiar dacă nu mă mai pot bucura de îmbrăţişările lui, de glasul lui, el este prezent în sufletul meu şi în conştiinţa mea. Îmi imaginez că este undeva, dincolo de nori şi că ne vom regăsi atunci când îmi voi încheia şi eu călătoria numită viaţă. ,,

    RăspundețiȘtergere
  2. A plange nu este o rusine, Irina draga......... Este probabil tot ce ne-a mai ramas de facut pe aceasta lume, gandindu-ne la parinti. Eu i-am pierdut pe amandoi odata in urma cu 2 ani ( mai erau 2 saptamani si implineam 37 ani). Daca pentru mine este greu, imi imaginez cum a fost si este pentru tine. Parintii au fost si vor ramane singurele fiinte cane ne-au iubit asa cum suntem, neconditionat. Eu una ma alin cu gandul ca, acolo sus, le este bine caci oamenii buni de pe pamant au locul lor special in ceruri. Sa le urmam sfaturile, sa fim buni si drepti ca sa ne intalnim intr-o zi acolo sus.
    Te imbratisez cu mare drag!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Îmi pare rău că i-ai pierdut! Dar îi avem în suflet. Te îmbrățișez cu drag!

      Ștergere
  3. Astazi plang si eu cu tine Irina.. Este incarcat de foarte multa emotie acest articol si m-a facut sa simt o mica parte din ceea ce simti tu mereu. Tatal tau a fost un om deosebit cum rar intalnesti, o adevarata valoare care cu siguranta si-a indeplinit rolul in viata sa si a adus un aport imens. Mai mult decat atat...a lasat in urma lui o comoara. Te pup draga mea si meriti toata fericirea si tot ce e bun in lumea asta!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc cu toată inima pentru gândul bun și îți doresc să ai parte de tot ceea ce iubești!

      Ștergere
  4. Imi rupi inima cu tot ce scrii....nu stiu de unde ai atata talent,dar vreau sa stii ca atunci cand te-am descoperit din intamplare in Facebook,m-ai impresionat atat de mult cu tot ceea ce ai scris-si aici fac referinta nu numai la "Insomnii" sau la "Zgomotul gandului",fac referinta la tot ceea ce ai scris in Facebook pana acum,incat am stat 2 nopti la rand sa-ti citesc tot....cand incepe cineva sa citeasca ce ai scris,PLANGE....pentru ca daca eu am facut-o la anii care-i am,cand ma consider o femeie madura,pai atunci o fac si alte persoane,nu numai eu...ajungi la sufletul oamenilor cu tot ce scrii...eu una ma simt atat de identificata incat parca ai scris povestea vietii mele...nu imi vine sa cred ca cineva pe care nu-l cunosc,poate sa scrie ce-am simtit si ce simt,ce-am trait si ce traiesc asa de bine cum ai facut-o tu,ma ajuti sa-mi descopar erorile si greselile trecutului,prin ce scrii acum, ma ajuti sa ma ridic spiritual si sufleteste,pentru ca acum,cand te citesc sant la rascruce de drumuri si nu stiu pe care parte sa apuc,incerc sa gasesc raspunsurile si drumul corect in tot ceea ce scrii tu,si daca tot scrii despre viata mea asa de bine(si a altora!),permite-mi te rog frumos sa-mi gasesc si raspunsurile in randurile tale,pentru ca nu stiu in ce parte sa o apuc...Cred ca menirea ta pe pamant este aceea sa scrii,sa scrii....sa continui sa scrii si sa ne luminezi drumurile ca o raza,pe lungul si greul drum al vietii pe care trebuie sa-l strabatem de cele mai multe ori singuri,pentru ca noi astia,"ingerii fara aripi" avem nevoie de cineva aici ,pe pamant,de un alt inger,asa ca tine, sa ne lumineze drumul din cand in cand....nu mai sant o sentimentala la anii pe care-i am,din contra,viata mi-a dat atitea palme,incat m-a facut foarte realista si m-a adus foarte repede cu picioarele pe pamant...tot ce ti-am scris,nu este fatarnicie nici ipocrizie,nici ca sa te simti tu bine,am scris cu toata inima si adevarul...Daca ai fi mama mea,te-as intreba ce as face maine!Continua ,te rog frumos sa scrii....nu te lasa...nu ne lasa...Un gand bun pentru tine,si sanatate si imbratisari si D-zeu sa fie cu tine, si tot ce iti doresti tu....Zorina,din Madrid...

    RăspundețiȘtergere
  5. SI EU MI-AM IUBIT F.MULT TATAL,DAR L-AM PIERDUT CAND AVEAM 24 DE ANI.A FOST UN OM CAM ASPRU IN APARENTA,DAR NE-A IUBIT MULT PE TOTI ! ERAM INSARCINATA IN ULTIMA LUNA, CAND VENISEM DE LA SERVICIU SI M-AM ASEZAT LANGA DANSUL PE PAT,IAR DANSUL M-A MANGAIAT SI MI-A SPUS CU O VOCE CALDA: "FATA TATII,FATA TATII..."ATUNCI A FOST PRIMA DATA CAND AM SIMTIT CAT DE MULT MA IUBESTE...DAR CA FOARTE CURAND NE VA PARASI...SI ASA A FOST.A MURIT CAND BAIATUL MEU AVEA 4 LUNI.ACM BAIATUL MEU ARE 41 DE ANI...IAR CURAND TATAL MEU VA AVEA 41 DE ANI DE CAND NE-A PARASIT ! TOT IL MAI PLANG SI EU UNEORI PE TATA,DESI A TRECUT ATATA TIMP.ASTA ESTE VIATA IRINA,COPIL DRAG !

    RăspundețiȘtergere
  6. E trist, dar te inteleg. Fii bucuroasa ca ti-a lasat O AVERE, amintirile frumoase, pe care absolut nimeni nu ti le poate lua. Cand nu-i mai avem pe cei dragi, atunci realizam ce mult au insemnat pentru noi. Dar viata merge inainte, si cum spunea cineva: "cea mai frumoasa zi, e cea de maine". Trebuie sa-i descoperim frumusetea. Depinde de noi.

    RăspundețiȘtergere
  7. Lacrimi in august....pe 10 august l-am pierdut pe taticu. As vrea sa spun insa ni pot...as vrea sa urlu cuvintele si sa-mi tip lacrimile...as vrea sa infig mainile-n amintiri si sa-l aduc langa mine. :((

    RăspundețiȘtergere
  8. Rodica Muresan13 august, 2013 19:18

    Irina draga, nu stii cat de trista sunt acum dupa ce ti-am citit articolul! Ma doare sufletul pentru tine, Irina, erai un copil care a pierdut tot ce avea mai drag.Dar D-zeu ti- a dat putere sa treci peste toate si azi, de-acolo de sus, tatal tau te priveste cu drag, este mandru de tine si se roaga bunului D-zeu sa te apere, sa te ocroteasca si sa te binecuvanteze. Te imbratisez cu toata dragostea mea.
    Rodica Muresan

    RăspundețiȘtergere
  9. De curand ,adica pe 28 iul l-am pierdut si ,eu ,pe TATA-doar pe el il mai aveam ;mama decedase dupa o viata de chin ,in urma cu 9 ani-a avut scleroza multipla de la varsta de 24 de ani.In ultima vreme devenise "altfel" decat l-am stiut eu,adica picase pe o alta "vale",l-am ajutat si sustinut atat cat mi-a permis caci era o personalitate puternica.Pe 23 iulie avea sa sufere un infarct cerebral ,singurul care ia lasat sechele ,ia luat graiul ,nu in totalitate desi el mai avusese si asta ii daduse "dementa"-in termeni medicali de care acum suferea-eu i-as spune tulbrarile de comporament.dupa cateva zile de spitalizare, cand vorbea ,cand speram ca totul trecuse -adica mi se confirmase ca nu mai poate paraliza,duminica la ora 18.50 l-am gasit in coma neurologica,cred ca ma astepta sa poata "pleca"...pana la ora 21.40 cand a plecat de tot la mama ....nu am putut nici sa-mi iau ramas bun,sa-mi cer iertare...nu am putut face nimic ,ci doar si-a miscat usor sprancenele atunci cand mi-a auzit glasul.Am o durere mare in suflet pe care o ascund in fata copiilor mei pentru a nu le face rau;Nu cred ca l-am inteles, poate trebuia sa fiu mai dura cu el ,insa totusi era TATA si nu puteam trece peste, asa cum fac copiii din ziua de azi (si ai mei, bine-nteles).Mi-e greu sa stiu ca nu am nici tata ,nici mama...ITI MULTUMESC

    RăspundețiȘtergere
  10. Am ramas doar cu amintirea, azi ar fi fost ziua tatalui meu.Am aprins lumina pentru tatal tau, un om deosebit, care ne-a lasat o mostenire deosebit de valoroasa,pe tine.Esti ce isi poate dori orice parinte, mandria lor.Te imbratisez Irina.
    Isabela

    RăspundețiȘtergere
  11. Nicoleta Constantinescu13 august, 2013 22:33

    Si eu mi-am pierdut tatal acum doi ani . Viata s-a schimbat foarte mult fara el dar stiu si simnt ca de acolo de sus el este tot timpul cu mine si vegheaza asupra mea sia a copiilor mei pe care ia iubit enorm . Tata te iubesc enorm !

    RăspundețiȘtergere
  12. Am citit acest pasaj Irina am ramas coplesita de sentimentele curate pe care le porti si astazi.luna august este pentru mine foarte importanta in aceasta luna s-a nascut tatal meu, eu, si sotul meu, iar ieri pe 13 august a fost ziua tatei ce mult imi pare rau ca nu am fost impreuna.citind acest articol m-au navalit amintirile, nostalgia.e foarte greu cind pierzi pe cineva din parinti

    RăspundețiȘtergere
  13. Multumim Irina ,uneori cred ca ne-au iubit atit de mult incat asa cum spuneai tu foarte frumos "lipsa lor ne-a dezechilibrat uneori"si hai sa mai adaugam inca un gand frumos in amintirea lor.iti doresc sa fii fericita!

    RăspundețiȘtergere
  14. Alexandra Mihaela14 august, 2013 11:46

    Scrii asa frumos, ti-am citit cartea, am citit amandoua volume de vrei 3 ori. Si eu am pierdut un om drag, plecat prea devreme si brusc. Boala lui si-a pus amprenta si dupa ziua mea a murit. Si eu am plans pe 10 august cand s-au implinit 2 ani. Imi este tare dor de el.

    RăspundețiȘtergere
  15. esti o adevarata raza de soare pentru sufletul meu trist,multumesc ca existi IRINA

    RăspundețiȘtergere