Dragostea nu are nevoie de vorbe mari

Dragostea adevărată nu are nevoie de vorbe mari. Ea nu cere recunoaștere, nu se împodobește cu laude. Ea trăiește în gesturile mici, în tăcerile pline de înțeles, în toate momentele de grijă pe care le-ai primit fără să le ceri și fără să-ți dai seama cât de prețioase sunt.

Ea există în pașii obosiți ai unui tată care străbate kilometri întregi doar pentru a-ți aduce câteva mere, dar de fapt, îți aduce o fărâmă din dorul și dragostea nerostită pe care o poartă în inima sa.

Se ascunde în mâinile muncite ale unei mame, care pregătește cina la o oră târzie, cu ochii grei de oboseală, dar cu inima plină de bucuria simplă de a te vedea mâncând.

O regăsești în palmele calde ale cuiva care ține strâns un buchet de flori, ca și cum ar ține între ele tot ce nu ți-a spus vreodată, dar ai simțit mereu. În felul în care cineva îți acoperă umerii cu o pătură în miez de noapte. În privirea aceea pe furiș, din pragul ușii, când pleci, când spui „Pa!” și nici nu te uiți în urmă, dar cineva rămâne acolo câteva secunde în plus, doar ca să te mai vadă câteva secunde.

Se află în nopțile nedormite ale unui suflet care îți duce dorul, care așteaptă o veste, un semn că te gândești și tu, măcar puțin, la el. În răbdarea tăcută a unui prieten care îți ascultă frământările de sute de ori și care îți șterge lacrimile, fără să obosească, fără să ceară nimic în schimb. În zâmbetul care ascunde un sacrificiu pe care nimeni nu l-a povestit, dar fără de care tu n-ai fi azi cine ești.

Dragostea o regăsești în mâna care te prinde strâns când cobori o treaptă și eziti. În mesajele simple, care par banale – „Ai ajuns bine?”, „Să te îmbraci gros, e frig afară” –, dar care spun mai mult decât toate declarațiile de iubire din lume. În îmbrățișarea care durează o clipă în plus, ca și cum cel care te strânge în brațe ar vrea să-ți spună că nu te-ar lăsa să pleci dacă ar putea. În felul în care cineva îți ține mâna mai mult decât ar fi nevoie, doar pentru că îi place să simtă că ești acolo.

Dragostea este în gesturile care par nesemnificative, dar care ascund întreaga lume a iubirii. În felul în care cineva îți păstrează ultima bucățică de prăjitură și îți oferă cel mai frumos fruct. În tăcerea unui om care te lasă să pleci atunci când știe că ai nevoie de asta, chiar dacă sufletul lui ar vrea să te oprească. În telefonul care nu sună, doar pentru că cineva îți respectă spațiul, dar speră, undeva, că vei suna tu.

Este în așteptarea tăcută a unei mame, care nu adoarme până nu te știe acasă, în siguranță. În promisiunea nerostită a unui frate care te va sprijini mereu, chiar dacă viața v-a dus pe drumuri diferite.

Dragostea se află în cafeaua făcută exact așa cum îți place. În cineva care îți cunoaște toate tabieturile și ți le respectă fără să te facă să te simți ciudat pentru ele. În modul în care cineva îți cunoaște toate toanele, dar rămâne lângă tine oricum.

În palmele bătrâne care îți mângâie fața cu aceeași duioșie ca atunci când erai copil.

În toate momentele în care ai fost iubit fără să știi, fără să ți se spună, fără să se aștepte nimic în schimb.

Dacă cineva îți va spune vreodată că nu știe cum e să fii iubit, amintește-i să-și privească viața cu ochii inimii. Dragostea a fost mereu acolo. Poate că nu a strigat niciodată, dar a șoptit mereu... și a așteptat doar să fie recunoscută.