Anul 2019 a fost f a b u l o s !



În fiecare an, de ziua mea (în 8 decembrie), fac o retrospectivă a anului care a trecut, fac un inventar al realizărilor, al eșecurilor, al amânărilor și renunțărilor, mă analizez obiectiv ca să-mi dau seama în ce măsură m-am schimbat, cât și cum am evoluat, ce ar trebui să mai schimb la mine, ce ar trebui să-mi ofer mai mult, la ce ar trebui să mai renunț... 
Dacă ar fi să descriu anul 2019 într-un cuvânt, acesta ar fi:  fabulos. 

Ce realizări am avut? Am călătorit foarte mult și mi-am oferit vacanța mult visată: fără dată limită de întoarcere acasă. Mi-am dorit mereu să plec cu mașina și să vizitez în voie destinații dorite de mine, să pot sta în fiecare loc atât cât vreau, să nu rămân cu regretul că nu am reușit să văd tot ce-mi doresc și să nu fac totul pe fugă. 
Pentru destinațiile speciale pe care mi-am dorit mereu să le văd am așteptat momentul potrivit, nu am vrut să le tratez cu superficialitate, am vrut să mă bucur în voie de locuri, de oameni și de momente. De aceea mi-am alocat timp suficient pentru nordul Italiei și pentru Cinque Terre. Cele 6 săptămâni în care am trecut prin 8 țări și am parcurs cu mașina peste 8000 de km și pe jos vreo 400 de km, m-au încărcat cu o energie fantastică și m-au îmbogățit cu amintiri foarte frumoase. 
Bineînțeles că am fost și în Grecia de două ori (nu, nu mă pot sătura de Grecia!), iar în luna august am trecut și oceanul să vizitez Canada și să cunosc niște oameni minunați care mi-au oferit încă o vacanță minunată. 

Printre isprăvile mele se numără și două cărți scrise și publicatePână la sfârșit (foarte cerută de cititorii mei îndrăgostiți de trilogia Fluturi) și cartea Iubitelor mele prietene scrisă împreună cu prietena mea Carmen Voinea Răducanu. 
   

Ce visuri mi-am împlinit? Am fost să-i văd în concert pe Elton John (în Viena), pe Michael Bublé (în Munchen) și l-am revăzut și pe André Rieu într-un concert frumos în Praga. 

Ce am făcut diferit în 2019? Mi-am oferit timp pentru mine. Asta m-a făcut fericită, dar i-a făcut nefericiți pe unii dintre oamenii care nu știu să mă iubească fără să depindă sau care nu știu să mă iubească, pur și simplu și să se bucure de fericirea mea. Unii dintre ei au încercat să mă facă să mă simt vinovată pentru că nu le mai ofer la fel de mult timp, însă anul acesta am învățat să nu mă mai las manipulată și șantajată emoțional și am avut, în sfârșit, tăria să mă pun pe primul loc și să fac doar ce mi-am dorit eu. 
Mi-am acordat o pauză de la restricții și rigori, am pus silueta pe locul doi și sănătatea și bucuria personală pe primul loc. 
Mi-am simplificat viața. Nu am mai tras de mine așa cum eram obișnuită să fac înainte, am înțeles că există un timp pentru toate, că nu sunt și că nu trebuie să fiu Superwoman, că este ok să amân anumite lucruri, să refuz, să nu reușesc totul din prima și să nu mă adaptez întotdeauna la orice. 
Am lăsat oamenii să vină dar și să plece din viața mea, nu m-am mai străduit să conving, să schimb păreri greșite, sentimente și decizii. Nu m-am mai lamentat, nu am mai fost deznădăjduită, nu m-am mai speriat de abandon și de dezaprobări. 
Am evitat și am îndepărtat persoanele care au ceva împotriva oricui, care sunt conflictuale,  instigatoare, veșnic nemulțumite și toxice. 
Nu am mai fost nicăieri altundeva decât acolo unde mi-am dorit să fiu, nu am mai făcut compromisuri de dragul de a fi pe placul cuiva sau de teama de a nu-și face cineva vreo impresie greșită despre mine. 
Prioritar a fost ceea ce am simțit și mi-am dorit eu. Am învățat să-mi ascult inima și să aleg ceea ce-mi place și ceea ce mi se potrivește. 
Am pus la loc ceea ce alții au luat din mine fără a pune măcar câte puțin înapoi, convinși fiind că resursele mele sunt inepuizabile...  

Cum m-am schimbat eu? M-am maturizat, am devenit mai înțeleaptă, mai puternică și mai bună cu mine și cu cei care contează. Am devenit total dezinteresată de părerile și purtarea celor care nu contează, de judecățile lumii, de banalități, de conversații și discuții inutile.  

Planuri pentru următorul an? Să trăiesc astfel încât să nu privesc în urmă cu regret, să nu-mi reproșez că nu mi-am oferit ceea ce mi-am dorit și că am irosit un an din viața mea. Și să fiu un om mai bun.

Celor care ați făcut parte din povestea anului meu fabulos vă mulțumesc pentru tot ce mi-ați fost! Vă sunt recunoscătoare pentru timpul pe care mi l-ați dăruit, pentru bunătate, pentru răbdare, pentru amintirile frumoase, pentru ceea ce am învățat de la voi și pentru dragoste!
Celor cărora nu am reușit să vă fiu ceea ce ați fi meritat și cărora nu am reușit să vă fiu alături ori de câte ori mi-aș fi dorit, vă cer iertare și înțelegere față de faptul că sunt doar un om și am doar o viață.  
Celor cărora v-am greșit cumva sau pe care v-am dezamăgit în vreun fel vă cer iertare și vă asigur că niciodată nu mi-am dorit să rănesc pe cineva.  

Tuturor vă doresc să aveți tot ce vă face fericiți, să fiți iubiți, înconjurați de oameni buni și să vă trăiți viața cât mai frumos! 
Să nu uitați că sunteți minunați și că meritați tot ceea ce este mai bun!

Cu drag, 
Irina 


10 parfumuri descoperite în 2019



Dacă m-ar întreba cineva cum ar fi viața mea fără parfumuri, cred că i-aș răspunde că ar fi foarte tristă. Parfumurile au fost și au rămas o mare pasiune, nu pot spune că sunt o colecționară, le cumpăr, le folosesc cu drag și le dăruiesc dacă trec câteva luni fără să le mai port. Există și parfumuri care mi-au plăcut foarte mult, dar pe care nu le-am mai putut suporta de la un moment dat. La unele am revenit după o perioadă, la altele niciodată. 
Insist asupra faptului că parfumul trebuie purtat atunci când simți nevoia și nu neapărat atunci când ieși din casă sau când mergi la o ocazie specială. Eu mă parfumez și în treacăt, pur și simplu, când trec pe lângă raftul meu cu parfumuri, chiar dacă sunt îmbrăcată în pijama sau în haine de casă, chiar dacă fac curățenie în casă sau urmează să cobor să fac curat în garaj. Dacă simt nevoia să simt un miros anume mă parfumez sau mai pulverizez uneori în aer să schimb atmosfera din jurul meu.

Pentru că în fiecare an scriu despre parfumurile noi descoperite în anul respectiv (aici puteți citi și despre cele 10 parfumuri descoperite în 2018), nu voi strica tradiția și voi scrie și despre parfumurile pe care le-am descoperit anul acesta. Voi enumera doar 10 dintre cele descoperite și achiziționate anul acesta, cele care îmi plac cel mai mult.  
Ordinea în care le enumăr este pur întâmplătoare, nu am făcut un top al lor, toate îmi plac foarte mult. 

1. Contesa - Moresque - L-am descoperit în primăvara anului, dar nu m-am grăbit să-l cumpăr. L-am testat din nou abia în toamnă, în magazinul Elysee din Marriott și l-am luat acasă.

2. Tamima - Moresque  - Casa Moresque îmi place foarte mult, iar Tamima a fost o dragoste la prima vedere, l-am cumpărat pe loc.   

3. Rand - Moresque - Eu cred că seamănă cu Chanel Chance - un parfum pe care îl ador și pe care îl port de când a apărut.  Dar Rand are personalitatea lui, desigur. 

4. Melodie du cygne de la main  - Dali Haute Parfumerie - L-am descoperit când am fost în magazinul Elysee de pe Calea Victoriei. Merg cu mare drag acolo deoarece angajații sunt foarte amabili și cu adevărat profesioniști. Sunt intuitivi și m-au ajutat mereu să-mi aleg cele mai bune parfumuri. În cazul acestui parfum le-am spus că vreau unul foarte feminin, un miros minunat și deosebit și mi l-au recomandat pe acesta. L-am adorat din prima clipă. 

5. Khoul - Blend Oud - l-am ales într-o perioadă în care voiam un parfum cu totul diferit de tot ceea ce aveam acasă. Este un parfum unisex. 

6. Uden Shooting Stars - Xerjoff - L-am cumpărat, de fapt, pentru iubitul meu, dar îmi place atât de mult încât am început să-l port... 😄

7. Paris Riviera - Chanel - L-am testat în treacăt în magazinul Chanel din Băneasa. Și după câteva ore mi-am spus că e musai să-l iau la Brașov cu mine. 

8. 1957 - Chanel - cred că este parfumul pe care am amânat cel mai mult să-l cumpăr. L-am testat de fiecare dată când am dat de el printr-un magazin. Ceva mă făcea să-l testez de fiecare dată, dar ceva mă oprea să-l cumpăr. La ultima testare am fost convinsă că îmi place mult și că-l vreau acasă. 

9. Cannabis - My Geisha - Auzisem despre parfumurile My Geisha, dar nu am avut ocazia să le testez. Canabis l-am primit cadou de la o prietenă foarte dragă (mulțumesc, Corina! 💗). Este ulei de parfum și este cu adevărat deosebit. Îmi place la nebunie!

10. Secret II Jardin des Sens - Eisenberg - L-am încercat abia după ce am descoperit produsele cosmetice de la Eisenberg, de care sunt extrem de încântată. Este un parfum feminin, senzual, deosebit.

Aștept cu drag să-mi povestiți despre parfumurile noi pe care le-ați descoperit și care vă plac. 
Nu uitați că meritați tot ceea ce este mai frumos, că frumos este strict ceea ce vă place vouă (nu ceea ce au alții) și că trebuie să vă oferiți tot ceea ce vă face fericite! 

Acest post nu este unul de promovare a vreunui brand sau magazin. Nu am primit niciun produs și nicio recompensă financiară pentru a scrie acest articol. 



Pietre aruncate, datorii asumate



Aveam vreo 15 ani și începusem să ies în oraș cu prietenii. Eram o tânără domnișoară deja și jocurile copilăriei de pe strada mea sau din cartierul nostru își pierduseră de ceva timp farmecul, cum era și normal să se întâmple, doar intrasem într-o altă etapă a vieții, devenisem o adolescentă în toată puterea cuvântului. Cum se întâmplă deseori la vârsta aceea, evident că aveam prieteni mai mari decât mine cu care ieșeam în oraș, la chefuri și, câteodată, mergeam chiar și la discotecă. După ieșirile mele îi mai povesteam lui tata cum ne distram, ce mai făceau prietenii mei, ce se mai vorbea în grupul nostru, care erau problemele noastre la vârsta aceea. Discutam cu tata absolut totul și nu-i ascundeam nimic, așa fusesem educată și așa mi se părea normal. 
Într-o zi, nu știu pentru care motiv dar fără a avea unul anume, tata mi-a spus clar și răspicat, deși cu aceeași înțelepciune pe care i-o cunoșteam: 
- Vreau să știi că aș face orice pentru tine. Mi-aș da și viața pentru tine și te voi susține în tot ceea ce faci. Ești fiica mea. Însă două lucruri să nu le aștepți vreodată de la mine: nu îți voi plăti datoriile pe care le faci datorită greșelilor tale și nu te voi ține de cap să verși dacă te îmbeți. Nu știu dacă există o ipostază mai degradantă pentru un părinte decât să-și vadă copilul beat și decăzut. 
Al doilea lucru nici nu merita discutat, n-aș fi făcut așa ceva niciodată, eu nu beau și nici nu am băut vreodată niciun fel de alcool. Cât despre primul, știam deja că tata nu mi-ar plăti datoriile, nu era ceva nou. Îmi primisem lecția cu mult timp înainte, când, intenționat i-am spart geamurile unui vecin care aruncase în râu puii abia fătați de cățelușa lui. Am adunat o grămadă de pietre și i-am bombardat omului casa, dorind să-i fac rău, așa cum rău făcuse și el unor suflete nevinovate. Îl uram profund și sentimentele mele urâte născute din fapta lui parcă îmi întunecaseră mințile. Nu mi-a păsat că va afla tot orașul și că voi suporta consecințele, tot ce voiam era ca omul să sufere. 
Cum era de așteptat, vecinul a venit la tata să i se plângă de ceea ce făcusem și, fără să stea prea mult la discuții, să solicite despăgubiri. Tata m-a chemat și m-a întrebat dacă vreau să îi cer scuze pentru geamurile sparte. Nici vorbă de așa ceva! Tata știa că nu regretam și nu m-a obligat să-mi cer scuze. Însă mi-a spus că va trebui să plătesc pentru paguba făcută vecinului. Omul vorbise deja cu un meșter să-i înlocuiască geamurile și i-a comunicat tatălui meu prețul. 
La început nu m-a înspăimântat ideea. Mă bazam pe banii pe care îi primeam de la tata în fiecare sâmbătă. Erau bani buni, de cheltuit după pofta inimii mele și pe care obișnuiam să-i “sparg” cu copiii de pe stradă la cofetărie, la film și pentru tot felul de distracții. Cum tata știa că împart mereu cu toți copiii ce era al meu, suma era destul de frumușică, mai ales pentru vârsta pe care o aveam pe-atunci. Însă, tocmai când îmi făceam socotelile ca să-i returnez vecinului banii pentru geamurile sparte, tata mi-a dat vestea că voi fi pedepsită pentru fapta mea și, drept urmare, timp de o lună nu voi mai primi absolut niciun ban de cheltuială. 
- Și eu cum îmi voi plăti datoria?, l-am întrebat panicată. 
- Nu știu. Nu e treaba mea, nu eu ți-am făcut datoriile. Trebuia să te gândești înainte să faci ce-ai făcut. 
- Dar mă bazam pe banii ăia. 
- Ei bine, ia să nu te mai bazezi tu pe bunătatea nimănui. Nu sunt obligat să-ți dau bani. 
- Și eu cum plătesc dacă nu am bani? 
- Habar nu am. Muncește ceva, vinde-ți ceva, împrumută-te, a concluzionat tata aparent nepăsător. 
Eram disperată. Să muncesc nu aveam unde, să vând ceva nu concepeam, îmi rămăsese doar o singură soluție: să mă împrumut de la cineva. Și atunci, cu toată seriozitatea, am apelat la o persoană apropiată mie, la o vecină cumsecade care mă iubea foarte mult. I-am povestit totul și i-am cerut bani împrumut, promițându-i că îi voi restitui de îndată ce tata îmi va da din nou bani. Desigur că vecina a venit la tata și i-a povestit totul (oare cât or fi râs împreună de mine, o copilă atât de serioasă?). Dar, în același timp, tata, decis să-mi dea o lecție, i-a spus că este strict decizia ei dacă îmi dă bani sau nu, că el nu se bagă în acea poveste și nu garantează pentru mine. Și nu, nu era un joc... a fost totul foarte serios, chiar dacă aveam doar 8 ani. Femeia mi-a dat banii, iar eu m-am dus la vecinul căruia îi spărsesem geamurile să-i plătesc datoria. 
- Îți pare rău pentru ce ai făcut?, m-a întrebat el din nou, răutăcios, luându-mi bănuții cu ambele mâini. 
- Nu. Și dacă mai omorâți câini vă dărâm toată casa, i-am răspuns și eu cu hotărâre, fără să fiu deloc dispusă să-l iert pentru lucrul oribil pe care-l făcuse cu niște bieți pui de cățel. 
Tata s-a ținut de cuvânt, pentru că așa era el, dintr-o bucată, un om care-și respecta întotdeauna cuvântul. Nu am primit bani timp de o lună. Așa am avut timp să observ și cât de ocupați erau dintr-o dată prietenii mei de pe stradă. Cu alte cuvinte, după mai multe finaluri de săptămână petrecute cam singură, spre amărăciunea mea, am înțeles încă o lecție: prietenii mei nu mai erau deloc lipiți de mine dacă nu mai aveam bani de cheltuit cu ei... 
Deși eram mică, mă obseda și mă stresa datoria și am încercat să obțin bani de la tata, să-l îmbunez cumva. Veneam cu note bune, măturam toată curtea, aranjam hainele în dulapuri, dar nimic nu-l impresiona într-atât încât să-mi răsplătească eforturile. Lecția era lecție și nu era deloc dispus să renunțe la ea. 
N-am avut încotro și a trebuit să aștept să treacă perioada de pedeapsă. Când tata a început să-mi dea din nou bani i-am dus pe toți vecinei mele ca să-i plătesc datoria. Era atât de tentant să ies din nou cu copiii, să-mi cumpăr lucruri de care îmi era dor, dar gândul că aveam datorii nu-mi dădea pace și m-am ținut de fiecare promisiune făcută vecinei care-mi sărise în ajutor. 
Tata vedea că prietenii nu mai roiau în jurul meu și m-a întrebat la un moment dat dacă ei știu că am datorii. Toată strada știa, sigur că știau. Iar eu îi vedeam uneori mergând împreună să-și ia înghețată. Și cu toate astea nu m-au invitat și pe mine, mai ales că știau că nu am bani. Aceea a fost încă o lecție utilă pe care am învățat-o atunci. N-a fost ușor, a durut, dar mi-am însușit-o. 
Până la urmă mi-am plătit toată datoria, dar a durat o vreme. Timp în care, în mintea și în sufletul meu se limpeziseră destule ape... La ultima tranșă de plată îmi rămăseseră chiar și ceva bani de cheltuială. Am cumpărat un buchețel de flori pentru vecina mea și i-am făcut, cu mâna mea, o felicitare de mulțumire. A fost foarte impresionată când i le-am dus. Îmi amintesc și acum că m-a invitat să stau în bucătăria ei micuță și m-a servit cu felii pufoase de chec și cu o cană plină cu lapte. Iar florile de la mine le-a aranjat într-o vază frumoasă, pe care a așezat-o în cadrul ferestrei dinspre stradă. Ea nu primea flori de la nimeni, niciodată, singură fiind. Când m-a condus apoi la poartă, l-a văzut trecând pe vecinul căruia îi spărsesem geamurile și i-a spus: 
- Vezi ce flori frumoase am primit de la fătuca asta? 
- Bine că mie mi-a spart geamurile, a răspuns el morocănos și iritat, trecând mai departe fără să se uite spre noi. 
- Fiecare primește ceea ce merită, vecine. Unii flori, alții pietre, i-a spus ea cu liniște în glas și cu filosofia omului simplu și bun.



Brașovul are PET/CT și Scintigraf la Onco Card

                    
                   

Spitalul Onco Card Brașov  are de acum cel mai nou echipament PET/CT din România, al 9-lea disponibil în țara noastră.  
Această extraordinară realizare este rezultatul colaborării dintre două centre oncologice de renume: Centrul Medical Neolife și Spitalul Onco Card Brașov . Un parteneriat în sprijinul pacienților din regiune și nu numai, care ajută la un diagnostic mult mai precis și mai rapid, completând tabloul imagistic oferit de ecografie, mamografie, tomografie și rezonanță magnetică. 
PET/CT este o evaluare imagistică, practic o scanare a corpului, după injectarea cu glucoză marcată cu fluor radioactiv. Această procedură ajută medicii să evalueze în primul rând agresivitatea tumorilor, în funcție de activitatea metabolică: se știe că țesuturile maligne au un apetit crescut pentru glucoză. Odată injectată, aceasta este absorbită mai repede de celulele maligne, iar acestea devin vizibile la scanare datorită fluorului radioactiv atașat de glucoză. Alături de PET/CT, pacienții Onco Card pot efectua în noul centru de medicină nucleară și scintigrafii. Acest tip de investigație reprezintă o altă metodă nedureroasă, ce permite diagnosticarea unei multitudini de afecțiuni structurale sau patologice pentru care investigațiile ecografice, de radiologie convențională, computer tomograf, sau RMN nu furnizează informații suficiente. 

Parteneriatul cu Centrul Medical Neolife ne onorează și – în egală masură – ajută enorm pacienții și actul medical oncologic din zona județului Brașov și întreaga regiune. Accesul la cea mai performantă tehnologie și investigație de tip PET/CT permite acum elaborarea unui diagnostic integrat, fără a mai pune pacientul pe drumuri și salvându-i foarte mult timp ceea ce, știm cu toții, este o resursă critică în diagnosticarea și tratamentul acestei maladii. Onco Card reușește, cu sprijinul partenerului Neolife, să devină un centru medical de tratament oncologic complet integrat, având toate capabilitățile de investigație, diagnostic și tratament sub același acoperiș. Echipa Onco Card – atât managementul, cât mai ales personalul medical – este extrem de bucuroasă să poată oferi tuturor pacienților, începând de azi, un pachet de servicii de diagnostic și tratament oncologic complet. Este un mare succes pentru pacienți, pentru Brașov și întreaga Transilvanie”, a declarat Anamaria Făgăraș, manager Onco Card.

Vă recomand să urmăriți și un interviu cu Domnul Conferențiar Dr. Valentin Cernea în emisiunea Povești din Brașov realizată de Cornelia Crevean, pentru a înțelege importanța și avantajele investigațiilor cu PET/CT.



Ce ar putea iubi cineva la tine?



Există oameni incapabili să-și vadă defectele, greșelile și partea urâtă și respingătoare din ei. Iar dacă sunt evitați, nedoriți și părăsiți caută alți vinovați, convinși că au fost sabotați și că cineva a instigat lumea împotriva lor... 

Am avut discuții interminabile cu oameni care nu pot înțelege și accepta că ei sunt problema în toate relațiile lor eșuate, în toate conflictele, că ei sunt cauza pierderilor și a singurătății lor. Și mi-am dat seama că ei nu se pot evalua obiectiv și că în orice confruntare adoptă mereu postura de victimă. 

Ieri am avut o discuție obositoare cu o astfel de persoană... care are un ego uriaș... M-a întrebat de ce toată lumea o respinge și, epuizată după toată munca de lămurire cu ea, i-am răspuns: “Pentru că toată lumea e nebună, rea, egoistă și proastă și doar tu ești bună, perfectă și minunată. Nu te merită nimeni. Ești prea bună pentru toți.” 
A deranjat-o ironia mea, dar nu cred că i-a dat de gândit. Nu e dispusă să se analizeze, e prea ocupată să-i analizeze pe toți ceilalți. 

I-am destăinuit duhovnicului meu cum mă supără o persoană cu care am avut tot felul de discuții inutile (eu detest discuțiile în contradictoriu și certurile, nu-mi plac reproșurile nefondate, mă irită pretențiile nerezonabile, lipsa de respect și de considerație și mă îndepărtează prietenii posesivi, abuzivi și geloși), iar duhovnicul meu m-a întrebat: “Ce iubești la această persoană?” Și mi-am dat seama că nu știu ce să-i răspund... că nu am ce să-i răspund. Pentru că uneori mă încăpățânez să văd în oameni mai mult decât sunt ei... Îi construiesc în inima mea mai buni și mai frumoși decât sunt. 

La începutul relațiilor unii oameni poartă tot felul de măști pentru a se face plăcuți, iar după un timp, după ce au cucerit sufletul cuiva, uită să-și mai poarte măștile și își arată adevărata față. Și tot ei se supără dacă celorlalți nu le place fața lor autentică. 

Dacă te simți respins de lume, nedorit și neiubit, poate ar trebui să-ți reevaluezi purtarea față de fiecare în parte și să-ți pui următoarea întrebare: Ce ar putea iubi cineva la mine?




Câtă iubire încape în 3 inimi?



Astăzi vreau să vă prezint 3 oameni foarte dragi mie, 3 prieteni de care sunt foarte mândră și cărora le sunt recunoscătoare. 
Acești 3 oameni: Daciana Loi, Vincze Timea și Torok Lucian  reprezintă Asociația Umanitară Dreptul la Viață Huedin. Povestea lor o puteți vedea în emisiunea "Psihologie și Viață" pe TV Cluj-AM, moderată de doamna Cerasela Libeg


Daciana, Timea și Lucian au grijă de peste 70 de copii... în timp ce multora ni se pare foarte greu să îngrijim doar unul singur. Ei trebuie să știe ce necesități, ce boli, ce probleme și ce visuri are fiecare dintre acești copii.
Acești 3 oameni sunt mâinile și picioarele noastre fiindcă merg în locul nostru, din casă în casă, să ducă bunătatea. Sunt și inimile noastre fiindcă ne duc iubirea acolo unde este atâta nevoie de ea. 
Pentru a avea grijă de peste 70 de copii defavorizați, acești 3 oameni cară alimente și lucruri necesare existenței, merg în zone greu accesibile, în condiții meteo extreme. 
Pentru a avea grijă de peste 70 de copii acești 3 oameni muncesc din greu și își dăruiesc cel mai de preț bun al omului: timpul. Și își riscă sănătatea... dar nu se plâng niciodată, nu povestesc că au stat în spital, că au zăcut în pat cu dureri de spate, că au răcit grav de multe ori, că nu s-au putut bucura de sărbători... Dorința de a face bine le-a dat mereu forță să meargă mai departe. Pot sau nu, se mobilizează și merg acolo unde este nevoie de ei. 
Copiii știu că ei vor veni negreșit și sunt liniștiți și fericiți că nu vor mai îndura foame, frig, întuneric, rușine, tristețe, nesiguranță, singurătate... 
Donatorilor le este simplu, trimit niște bani pentru Asociație... dar partea cea mai grea o fac acești 3 oameni. Organizarea fondurilor, cumpărăturile, drumurile, nenumăratele probleme care se ivesc. 
Oare câți dintre noi am fi dispuși să ne dedicăm timpul, să facem atâta efort și atâtea sacrificii pentru a ajuta? Oricât de mulți bani am dona nu putem compara eforturile acestor oameni. De aceea le sunt recunoscătoare pentru toată implicarea, pentru că prin ei pot ajuta și eu, pentru că ei sunt și mâinile și picioarele mele, pentru că prin ei pot îmbrățișa, pot mângâia și pot aduce fericire și pace în sufletele unor copii. 

Sunt foarte mândră de prietenii mei și sper să li se alăture cât mai mulți oameni buni care să-i susțină în proiectele lor frumoase. 

Dacă aveți posibilitatea și dorința de a vă alătura acestor oameni, puteți face donații în conturile Asociației (Conturi Asociația UDLVHsau vă puteți alătura grupului Crăciunei și Crăciunițe - un grup de oameni minunați care au înțeles că micuții nu au nevoie de alimente, haine, jucării, rechizite și produse de îngrijire doar de Sărbători și că a dărui celor care nu au este o binecuvântare. Cu o contribuție lunară (de 25 lei sau atât cât își permite fiecare) ei susțin și cresc acești copii. 
V-aș fi recunoscătoare dacă am transmite mai departe povestea lor, poate așa vom reuși să construim împreună o lume mai sigură și mai frumoasă, poate așa îi vom mobiliza pe toți cei care vor și pot mai mult decât să trăiască doar pentru ei înșiși.
Vă mulțumim!


Unora doar tu le ești prieten, nu și ei ție




Mulți ne plângem de prieteni, de faptul că ne-au dezamăgit, că ne-au rănit și ne-au înșelat așteptările... Dar câți dintre noi ne întrebăm, onest, măcar din când în când, ce fel de prieteni suntem la rândul nostru? Câți dintre noi suntem capabili să ne privim obiectiv, să ne analizăm cu sinceritate și să recunoaștem că și noi i-am rănit pe cei dragi și că ne-am dezamăgit de suficiente ori prietenii? Câți dintre noi suntem conștienți că nu suntem perfecți și că la alții vedem imediat tocmai greșeli pe care le facem și noi dar, fără să ne pese de ceilalți, ni le trecem cu vederea? Și câți dintre noi avem capacitatea de a recunoaște că poate noi greșim mai mult și mai des decât cei cărora le reproșăm că ne dezamăgesc?
Câți dintre noi ținem doar evidența greșelilor prietenilor noștri, nu și a greșelilor proprii? 
Câți dintre noi cântărim și binele pe care l-am primit atunci când ne judecăm un prieten, nu doar binele pe care l-am oferit? 

Nu, prieten drag... acum nu scriu despre tine, citește-mă cu atenție. Tu ești perfect. Tu nu ai greșit niciodată, tu nu ești capabil să fii incorect. Tu ai voie să spui orice, tu ai întotdeauna dreptate, ție îți este permis să mă jignești, să mă judeci, să-mi reproșezi, să revendici. Ai dreptul să mă faci să mă simt adesea vinovată că nu am reușit să fiu la înălțimea așteptărilor tale. Pentru că așa fac prietenii adevărați: îți văd doar minusurile iar atunci când nu le ai, le inventează...
Prietenii adevărați, așa cum ești tu și doar tu, nu simt nevoia să-ți mulțumească sau măcar să te respecte pentru ceea ce ai făcut și ai însemnat bun în viața lor. Fiindcă ei nu văd străduințele tale și consideră că totul li se cuvine. Ei simt nevoia doar să lovească în tine atunci când nu ai reușit să-i mulțumești sau i-ai deranjat cu ceva, dar nu simt și nevoia să-ți fie mângâiere, pace și lumină. 
Prietenii adevărați te fac să te simți mic atunci când nu ești așa cum pretind ei să fii. Pentru că totul este doar despre ei, nu și despre tine. Doar tu trebuie să le fii prieten, nu și ei ție. Doar tu le datorezi timp, bunătate, răbdare, dragoste, solicitudine, prietenie. Tu ești obligat să îi placi și să-i accepți așa cum sunt: cu exagerările lor, cu egoismul lor, cu lipsa lor de considerație și empatie față de tine. Tu ești dator să le tolerezi tot felul de ieșiri lipsite de eleganță, să le ierți orice gafă, să le treci cu vederea egoismul, ipocrizia, trădările. Și să uiți mereu și de îndată orice gest cu care te-au rănit. Așa o fi, în felul în care văd ei prietenia... 
Dar până când? Care este limita? Pentru că totul are o limită. Cum și fiecare dintre noi are o limită, o graniță care nu ar trebui să fie forțată de nimeni, în niciun fel.

Eu, azi, acum, îmi promit din nou că mă voi îndepărta de toți cei care consideră că nu le-am fost o prietenă bună. Când chiar le-am fost acestor nerecunoscători. Mă voi retrage din viețile tuturor acelora cărora nu le sunt destul și... nu le-am dat destul. Mă voi distanța de toți cei cărora le-am înșelat așteptările, desigur nerezonabile, și pentru care, oricât aș încerca, nu reușesc să fiu și pace și bucurie, așa cum vreau să le fiu și așa cum ar trebui să fie întotdeauna un prieten. 
Pentru mine nu există sentiment mai copleșitor și mai dureros ca incapacitatea afectivă și materială de a mulțumi pe cineva, mai ales atunci când nu cer nimic în schimb... 
Refuz să fiu cauza nemulțumirilor, a frustrărilor și a tristeților cuiva. Refuz să mă degradez și să cobor sub un anumit nivel de eleganță pierzând timp prețios cu discuții inutile. Refuz să mai ascult reproșuri, să fiu sac de box pentru cei incapabili să-și rezolve problemele personale și dramele emoționale. 
Refuz să îmi mai tulbur sufletul și să-mi stric ore și zile din viață pentru a asculta critici de la oameni cărora oricât și orice le-ai da nu le este de ajuns. 
Refuz să le mai fiu prietenă celor care nu-mi sunt prieteni. 

Oricât de mult ne-am dori să îi iubim pe toți, nu-i putem iubi cu forța și pe cei care nu se lasă iubiți și care nu știu să primească și să vadă iubirea. 
Oricât de mult ne-am dori să-i salvăm pe toți, nu-i putem salva pe cei care nu vor să fie salvați. Nu vom putem salva niciodată omul de el însuși, de viciile lui, de neputințele lui, de negarea, întunericul și demonii din el. Nu putem ajuta oameni care nu vor să fie ajutați și care nu recunosc că au nevoie de acel ajutor salvator, oferit cu înțelegere și iubire. Nu putem ridica oameni care nu cred în nimic, care nu iubesc nimic, cărora le place să fie mărunți și mereu la pământ. Și, mai ales, care nu se iubesc și nu se respectă nici măcar pe ei.
Este foarte important să învățăm când și cât trebuie să ne implicăm în viețile altora. Fiindcă nu ne putem prăbuși cu fiecare, așa cum nu ne ridicăm cu fiecare, mai ales că majoritatea oamenilor te trag după ei doar în jos, niciodată luptând să te ridice și atunci când sunt pe culmile împlinirii... 
Nu ne putem îmbolnăvi cu fiecare om în parte, nu ne putem tăvăli în mocirlă cu fiecare om în parte, nu putem muri cu fiecare om în parte. 
Și nu putem trăi dramele tuturor, nu putem trăi și viețile altora fiindcă noi avem doar timpul nostru la dispoziție, nu și pe al altora. Și trebuie să ne trăim viețile noastre, timpul nostru. Frumos, decent, în armonie, iubire și binecuvântare.
Ce-am trăit rămâne trăit, ce-am pierdut rămâne pierdut, ce nu am trăit rămâne netrăit. Și trebuie să învățăm că iubirea nu presupune să renunți la tine... Dacă ai face asta ar însemna că doar iubești, nu și că ești iubit. Și că accepți asta cu fruntea aplecată. Și cine și de ce și-ar dori și ar accepta asta, o viață fără șansa de a primi iubire?...


Am lansat o nouă carte: Iubitelor mele prietene!





Dragii mei dragi,

Așa cum am promis, iată că vin cu o nouă carte! De data aceasta este vorba despre o colaborare frumoasă între mine și prietena mea, scriitoarea Carmen Voinea-Răducanu.

Poate vă întrebați cum de am decis să scriu o carte împreună cu un alt scriitor? Ei bine, Carmen nu este orice scriitor, este autoarea celor două cărți devenite bestseller “Visătorii nu mor niciodată” și „Binecuvântate ne fie dorurile” apărute tot la Editura For You. 
Iar povestea acestei colaborări a început într-o zi, când eu și Carmen ne aflam la Plaiul Foii la Cabana Casa Crăița și povesteam despre viață, despre noi dar și despre femei în general, despre prietenele noastre, despre cât sunt de fericite sau nu unele dintre ele, împlinite sau nu prea, singure sau iubite - și ne-am dat seama amândouă că avem încă un punct în comun: regretul de a nu putea fi prezente în viața fiecărei prietene, dar și în viața fiecărei femei care nu are o prietenă. 
Ne-am dat seama atunci câte am avea să le spunem atât prietenelor cât și cititoarelor noastre, pe care le-am considerat întotdeauna prietene. Dar cum să te poți adresa atâtor prietene în același timp? Și ne-a venit ideea, ceva timp mai târziu, când eram în mașină: să scriem împreună o carte. O carte ar fi soluția ideală pentru a reuși să stăm de vorbă cu toate prietenele noastre. Ne-am pus pe treabă cu multă bucurie și… iată ce a ieșit: cartea “Iubitelor mele prietene”.

Ne-am descărcat sufletul în fața voastră cu speranța că din lecțiile noastre de viață veți învăța și voi ceva, că gândurile noastre vă vor aduce puțină mângâiere și confort, puțină încredere și respect de sine, că poate citindu-ne vă veți redescoperi și vă veți aminti cât sunteți de minunate și că meritați să fiți fericite. 

Desigur, această carte nu este doar pentru femei, o pot citi și bărbații, avem și foarte mulți cititori și nu vrem să se simtă neglijați. Ba chiar cred că tocmai ei ar putea învăța multe despre noi, despre universul nostru atât de fragil și complex, despre felul în care vedem noi viața, iubirea și, sigur, relațiile dintre noi și ei, jumătățile noastre perfecte.

La publicarea acestei cărți au contribuit trup și suflet mulți oameni dragi cărora eu și Carmen Voinea-Răducanu trebuie să le mulțumim pentru eforturile și implicarea lor: 
Doamnei  Camelia Soceanu – Director Editura For You,
Doamnei Ana-Maria Datcu – Redactor,
Domnului Stelian Bigan – Tehnoredactor,
Întregii echipe de oameni harnici și minunați ai Editurii For You site: https://editura-foryou.ro/
Prietenei mele dragi Bianca Demian care a realizat coperta
doamnei Monica Vișan fondatoarea Editurii For You
și vă mulțumesc vouă, Iubitelor mele prietene, pentru că îmi sunteți alături, pentru că sunteți cea mai frumoasă parte din tot ceea ce însemn eu ca scriitor! 


Cartea Iubitelor mele prietene este disponibilă la precomandă și poate fi comandată deja aici  (click pe link sau pe logo):  Precomandă cartea  Iubitelor mele prietene



Bookzone expediază cărți și în străinătate, prin Poșta Română sau prin DHL. 
Livrările se vor face după data de 23 septembrie.









Lasă-l să plece



Atunci când un om drag încearcă să ți se smulgă din suflet, lasă-l să plece. Nu insista să-l oprești, nu te opune și nu încerca să-l convingi să rămână, e alegerea sa și atunci lasă-l să plece.
Dacă mângâierile tale nu-l mai alină, lasă-l să plece.
Dacă e nevoie de argumente și de justificări pentru a-l îndupleca să nu te părăsească, dacă trebuie să-l convingi că-l iubești, atunci lasă-l să plece.
Dacă nu mai contează nimic din ce vă unea cândva, dacă s-a transformat din iubitul tău în stăpânul tău, lasă-l să plece.
Dacă nu se mai grăbește să vină la tine, dacă nu mai simte nevoia să-și împartă bucuriile, tristețile și visurile cu tine, lasă-l să plece. 
Dacă simți și înțelegi că ai devenit doar un rău necesar pentru el, atunci lasă-l să plece.
Dacă pentru a te iubi trebuie să fii altfel, să devii altcineva, atunci lasă-l să plece.
Dacă trebuie să inventezi jocuri necinstite pentru a-i redeștepta interesul, dacă trebuie să faci pe inabordabila ca să-i captezi din nou atenția fiindcă el e atras doar de răceala ta și de joc, nicidecum de tine, cea adevărată și îndrăgostită, lasă-l să plece.
Dacă trebuie să îi cerșești atenția și mângâierea, dacă nu te mai face să te simți frumoasă și dorită, lasă-l să plece.
Dacă nu te mai privește ca la început, dacă ochii lui au devenit seci și goi când se uită înspre tine, atunci lasă-l să plece.
Dacă durerile tale îi sunt indiferente, dacă nu te mai ascultă, dacă nevoile tale îi par niște poveri, lasă-l să plece.
Dacă trebuie doar chinuit, pus pe jar, fiert și torturat cu artă numai ca să nu i se urce la cap că-l iubești, lasă-l să plece.
Dacă inima lui nu mai bate cu putere în preajma ta, dacă este indiferent că ești lângă el sau departe de el, atunci lasă-l să plece.
Dacă iubește doar iubirea și felul în care poate cuceri femeile, demonstrând doar ce bărbat e el, lasă-l să plece.
Dacă nu-ți mai observă zâmbetul, dacă îl enervează prezența ta, dacă e iritat de lacrimile tale în loc să ți le șteargă cu un sărut, atunci lasă-l să plece.
Dacă nu mai vrea să privească în aceeași direcție cu tine, dacă toate valorile pentru care l-ai iubit la început au dispărut ca prin farmec, lasă-l să plece.
Dacă-ți dă semne că nu te-ar mai dori, dacă ai înțeles deja că în viața lui acum e o altă femeie, atunci lasă-l să plece.
Dacă îți vinde doar speranțe deșarte, dacă nici nu te vrea și nici nu te alungă, lasă-l să plece.
Dacă ți-a spus deja că nu te mai iubește, nu-l implora, nu te agăța de el, chiar lasă-l cu adevărat să plece.

Lasă-l să plece, redă-i libertatea aceea pe care acum crede că a pierdut-o alături de tine, fericirea aceea pe care nu simte că o mai așteaptă în brațele tale. Deschide-i larg ușa casei și a sufletului și condu-l până în prag cu un zâmbet plin de dragostea aceea pe care i-ai dăruit-o mereu cât timp ați fost împreună. Lasă-l să plece și să rămână amintindu-și de tine demnă, caldă și frumoasă, senină și înțeleaptă, așa cum erai atunci când l-ai cucerit. Lasă-l să plece cu amintirea ta în prag urându-i noroc și fericire, surâzătoare și enigmatică, fluturând o batistă. Și după ce ai închis ușa în urma lui, plângi. Plângi atât cât ai nevoie, plângi mult, dar nicio lacrimă în plus peste. Apoi șterge-ți obrajii, limpezește-ți privirea să poți vedea cât mai bine și cât mai departe, îmbracă cele mai frumoase haine, machiază-te subtil și gingaș, apoi ieși în lume zâmbitoare, privind cu încredere înainte, dincolo de orizont. Undeva, cândva, vei întâlni un om cu o inimă frumoasă, iubitoare și caldă, care abia așteaptă să-i deschizi ușa sufletului tău...
Lasă-l să vină!

Fragment din cartea Iubitelor mele prietene, autori Irina Binder și Carmen Voinea-Răducanu





Nu e treaba mea ce cred alții despre mine.





- O cunoști pe Xuleasca?, mă întreabă cineva.
- Nu. Cine este, ar trebui să o știu?
- Ăăă, nu știu, dar am văzut că nu te are la suflet și te critică pe net.
- Eu nu am auzit niciodată de această persoană, dar se pare că ea a auzit de mine. Asta spune tot. 😊 
Nu cunosc persoane care se ocupă cu bârfe pe net și nici nu aș vrea ca asemenea persoane să "mă aibă la suflet”. Ar fi dezonorant pentru mine să mă placă persoane cu caractere îndoielnice și cu apucături dubioase. 

Nu este prima dată când aflu că X sau Y nu mă suportă... fără ca măcar să mă cunoască. Ar fi culmea să-mi pese de părerile și de sentimentele unor necunoscuți.
Ca să cunoști un om este nevoie să știi mult mai mult decât că a scris câteva cărți sau să analizezi ce postează pe rețelele de socializare...

Probabil că unii își imaginează că eu stau toată ziua pe net să citesc ce se spune despre mine. Doamne ferește! Nu am timp și nici nu mă interesează. Așa cum nici în viața reală nu ies pe stradă să opresc fiecare trecător ca să-l întreb dacă mă cunoaște și ce părere are despre mine, nici în lumea virtuală nu am asemenea preocupări. 
Așa cum nici în viața reală nu aș sta să ascult insultele cuiva, nici pe net nu stau să citesc enormitățile unora. 
Sunt fetiță mare și nu mă îmbufnez doar pentru că o mână de oameni nu încap pe aceeași planetă cu mine. Pot trăi liniștită și pot fi foarte fericită și dacă există oameni care nu mă plac. Iar dacă eu nu mă supăr pe cei care mă vorbesc de rău, ei de ce se supără că nu-mi pasă? 😁



Despre Parga mea dragă



Prima oară când am citit despre Parga și am aflat că există turiști care își petrec vacanțele de vară acolo de 10-15 ani încoace am gândit: de ce ar merge cineva, ani la rând, în același loc, când lumea asta abundă de locuri minunate care trebuie văzute? Am înțeles de ce abia când am ajuns în Parga.  Și am fost și eu deja de patru ori.
Grecia este iubirea vieții mele, iar Parga a devenit preferata mea.
În Parga nu te poi plictisi. Orașul din nord vestul Greciei este foarte animat și plin de atracții turistice. Iar oamenii de aici mi se par mai calzi și mai buni decât oriunde în altă parte. Sunt mereu senini și binedispuși, deși muncesc enorm, de dimineață până seara. Ospitalitatea celor din Parga m-a cucerit și m-a făcut să îndrăgesc și să admir poporul grec.  


În Parga trebuie să mergeți cu mașina sau să închiriați o mașină acolo pentru a putea umbla în voie. Ar fi păcat să stați numai în Parga și să nu explorați împrejurimile, să nu mergeți și la plajele Lichnos, Valtos și Sarakiniko, situate la 4, la 2 sau chiar la 12 km distanță de Parga. Și în Parga există o plajă, însă este foarte aglomerată și mie nu-mi plac plajele care au în spate clădiri și trafic. Îmi plac plajele intime, cât mai sălbatice. 


Din Parga puteți face diferite excursii (cu ambarcațiuni) către insulele Paxos și Antipaxos, dar și către Corfu (cu feribotul). Dacă mergeți în Kerkyra, neapărat să treceți pe la Biserica Sf. Spiridon.
În apropiere de Parga veți putea vizita și alte orașe superbe, vă recomand Sivota unde veți putea trece de pe continent pe o insulă traversând prin mare. Este o experiență foarte frumoasă.
Pe faleza din Parga veți găsi multe restaurante și baruri cu vedere la mare, dar și magazine de unde puteți cumpăra suveniruri și diverse lucruri. Eu cumpăr mereu din Parga creme de corp cu lapte de măgăriță, ulei de măsline, măsline, feta și condimente grecești pentru salate.


Vă recomand să urcați la castelul Venețian și la cetatea lui Ali Pașa de unde veți avea parte de priveliști copleșitoare, mai ales seara, înainte de apus.
Locul unde îmi place foarte mult să mănânc este restaurantul Coral situat pe plaja Lichnos (au și apartamente frumoase de închiriat), iar taverna mea preferată este Arkoudas, aflată pe faleza din Parga, chiar în centru. Aici au o supă de pește senzațională, iar platoul cu mix de pește și fructe de mare este absolut fabulos.


Anul acesta am fost cazată la hotelul Anemolia aflat pe plaja Sarakiniko, una dintre cele mai frumoase plaje din Parga, aflată într-un golf superb. Hotelul mi-a depășit așteptările. Este un hotel nou, mobilat și utilat după cele mai înalte standarde, s-au gândit în cel mai amănunțit detaliu la necesitațile oaspeților și au creat un resort luxos unde să te simți minunat. Curățenia este impecabilă, este o liniște minunată, paturile sunt foarte mari și confortabile, iar locația este atât de frumoasă și de vastă, încât nu-ți vine să pleci. Au plajă privată cu șezlonguri și umbrele, au și o piscină cu șezlonguri, un bar frumos lângă piscină, terase și restaurant cu vedere la mare, toată curtea este plină de pomi și de flori, iar atracția principală este o cățelușă labrador adorabilă. 


Anemolia este o afacere de familie și se vede până în cel mai mic amănunt că gazdele au creat o locație așa cum și-ar fi dorit-o pentru ei. Am preferat mereu afacerile de familie în loc de resorturile mari de lux.
Micul dejun este fabulos, croissantele, clatitele și toate preparatele sunt pregătite pe loc, până și dulceața este făcută de gazde, trebuie să încercați marmelada de portocale, este senzațională.


Restaurantul lor este deschis toată ziua, au preparate foarte bune, pește și fructe de mare proaspete, preparate tradiționale și deserturi delicioase. 
Gazdele de la Anemolia sunt foarte prietenoase și atente, sunt o familie superbă pe care o îndrăgești definitiv. 

Puteți vedea aici și un filmuleț despre Anemolia: Anemolia Stylish Suites

Sper că v-am convins să vizitați Parga și aștept cu drag impresiile voastre după vacanță.

Pozele sunt făcute de mine și nu sunt fotoshopate. Nu am primit nicio sponsorizare sau vreun favor pentru a scrie despre Parga sau despre locurile menționate.

Mai multe poze din Parga și împrejurimi aici: Poze PARGA



Neînfricata



Iată ce poze îmi trimit cititorii mei cu imaginație. 😁 Cică aș fi neînfricată.
Dar mie tot mi-e frică să mai spun tot ce gândesc... Că sar orgolioșii să mă ia la rost că sunt mereu critică și nemulțumită și că am io ceva cu toată lumea... Că prea vreau eu să-i educ pe toți, că prea mă cred eu dășteaptă așea. Dar eu, draga de mine, nu le-am băgat profilul meu pe gât, nu le-am luat like-urile cu pistolul la tâmplă... nu am amenințat pe nimeni cu moartea dacă nu va citi tot ce scriu. 
Și, până la urmă, ce-am zis așa de grav? Că nu le înțeleg pe cele care se arată leșinate de admirație față de niște tipi care scriu pe facebook folosind limbaj trivial și extrem de vulgar? Că nu e decent pentru o femeie să asiste și să ia parte la discuții în care se vorbește urât, să încurajeze "craii" la lipsă de respect față de femei și la apucături de stadion?
Că în toate pozele anumite persoane au aceeași poziție, aceeași expresie, că se vede că se străduiesc prea tare, că au complexe nerealiste și că ar trebui să fie mai naturale, mai relaxate?
Că mi se par libidinoși și dubioși domnii trecuți de o anumită etate care fac complimente și comentarii aluzive la pozele adolescentelor?! 😠
Ce-am zis așa de grav și de ce unii nu pot să citească și să zică "E o tâmpită, nu mă iau eu după ea!" 😀 Sau să mă ignore total.
Sunt părerile mele, ele depind de educația pe care o am, de experiențele de viață și, de ce nu, poate de limitele personale. 😁 
Sau am putea comunica, civilizat și prietenește. Faptul că avem opinii diferite nu înseamnă că nu putem fi prieteni.
De tăcut nu o să tac. Pentru că printre orgolioși există și persoane care îmi spun că învață de la mine. Și dacă măcar un singur om învață ceva bun, așa cum și eu am învățat și sunt dornică să învăț de la alții, păi merită să se supere vreo alți zece...
Vă pup. Și vă iubesc, așa orgolioși și grăbiți să mă judecați. Eu din iubire scriu, nu din ură. Scriu pentru că îmi pasă și pentru că vreau ca toți ceilalți să fie mai buni și mai fericiți decât mine. 😉


Ați cerut Fluturi 4? Am publicat-o!




Dragii mei, 

cartea Până la sfârșit (adică Fluturi 4) a fost publicată. 
Știu că ați așteptat-o cu drag și nerăbdare și vă asigur că și eu am scris-o cu mult drag și cu multă sinceritate. M-ați certat că Străinul de lângă mine a fost prea subțire, ei bine, cartea Până la sfârșit are 500 de pagini! :)  
Nu voi vorbi despre carte, vă las să o descoperiți și să trăiți intens povestea reală și frumoasă care v-a cucerit, v-a intrigat și v-a schimbat.

Trebuie să le mulțumesc tuturor celor care au contribuit la publicarea acestei cărți:
Doamnei  Camelia Soceanu – Director Editura For You,
Doamnei Ana-Maria Datcu – Redactor,
Doamnei Odilia Roșianu - Redactor,
Domnului Stelian Bigan – Tehnoredactor,
Întregii echipe de oameni harnici și minunați ai Editurii For You site: https://editura-foryou.ro/
Prietenei mele dragi Bianca Demian care a realizat coperta
și neapărat doamnei Monica Vișan, fondatoarea Editurii For You, cea care a avut inspirația și curajul să publice povestea Fluturi - cea mai citită poveste din ultimii 30 de ani.

Cartea este disponibilă la precomandă și poate fi comandată deja la următoarele linkuri (click pe link sau pe logo):




Voi face update de îndată ce va fi disponibilă și în alte librării. 

Livrările se fac începând cu data specificată pe fiecare site în parte.

Vă mulțumesc pentru răbdarea cu care ați așteptat această carte, pentru susținere, pentru că sunteți mereu buni cu mine, pentru exemplul frumos pe care mi l-ați oferit mereu, pentru că mă faceți să fiu mândră de voi, să vă prețuiesc și să vă iubesc! 
Aștept cu drag și cu interes impresiile voastre. 

Cu drag, a voastră mereu, 
Irina Binder