Ce ar putea iubi cineva la tine?



Există oameni incapabili să-și vadă defectele, greșelile și partea urâtă și respingătoare din ei. Iar dacă sunt evitați, nedoriți și părăsiți caută alți vinovați, convinși că au fost sabotați și că cineva a instigat lumea împotriva lor... 

Am avut discuții interminabile cu oameni care nu pot înțelege și accepta că ei sunt problema în toate relațiile lor eșuate, în toate conflictele, că ei sunt cauza pierderilor și a singurătății lor. Și mi-am dat seama că ei nu se pot evalua obiectiv și că în orice confruntare adoptă mereu postura de victimă. 

Ieri am avut o discuție obositoare cu o astfel de persoană... care are un ego uriaș... M-a întrebat de ce toată lumea o respinge și, epuizată după toată munca de lămurire cu ea, i-am răspuns: “Pentru că toată lumea e nebună, rea, egoistă și proastă și doar tu ești bună, perfectă și minunată. Nu te merită nimeni. Ești prea bună pentru toți.” 
A deranjat-o ironia mea, dar nu cred că i-a dat de gândit. Nu e dispusă să se analizeze, e prea ocupată să-i analizeze pe toți ceilalți. 

I-am destăinuit duhovnicului meu cum mă supără o persoană cu care am avut tot felul de discuții inutile (eu detest discuțiile în contradictoriu și certurile, nu-mi plac reproșurile nefondate, mă irită pretențiile nerezonabile, lipsa de respect și de considerație și mă îndepărtează prietenii posesivi, abuzivi și geloși), iar duhovnicul meu m-a întrebat: “Ce iubești la această persoană?” Și mi-am dat seama că nu știu ce să-i răspund... că nu am ce să-i răspund. Pentru că uneori mă încăpățânez să văd în oameni mai mult decât sunt ei... Îi construiesc în inima mea mai buni și mai frumoși decât sunt. 

La începutul relațiilor unii oameni poartă tot felul de măști pentru a se face plăcuți, iar după un timp, după ce au cucerit sufletul cuiva, uită să-și mai poarte măștile și își arată adevărata față. Și tot ei se supără dacă celorlalți nu le place fața lor autentică. 

Dacă te simți respins de lume, nedorit și neiubit, poate ar trebui să-ți reevaluezi purtarea față de fiecare în parte și să-ți pui următoarea întrebare: Ce ar putea iubi cineva la mine?




Câtă iubire încape în 3 inimi?



Astăzi vreau să vă prezint 3 oameni foarte dragi mie, 3 prieteni de care sunt foarte mândră și cărora le sunt recunoscătoare. 
Acești 3 oameni: Daciana Loi, Vincze Timea și Torok Lucian  reprezintă Asociația Umanitară Dreptul la Viață Huedin. Povestea lor o puteți vedea în emisiunea "Psihologie și Viață" pe TV Cluj-AM, moderată de doamna Cerasela Libeg


Daciana, Timea și Lucian au grijă de peste 70 de copii... în timp ce multora ni se pare foarte greu să îngrijim doar unul singur. Ei trebuie să știe ce necesități, ce boli, ce probleme și ce visuri are fiecare dintre acești copii.
Acești 3 oameni sunt mâinile și picioarele noastre fiindcă merg în locul nostru, din casă în casă, să ducă bunătatea. Sunt și inimile noastre fiindcă ne duc iubirea acolo unde este atâta nevoie de ea. 
Pentru a avea grijă de peste 70 de copii defavorizați, acești 3 oameni cară alimente și lucruri necesare existenței, merg în zone greu accesibile, în condiții meteo extreme. 
Pentru a avea grijă de peste 70 de copii acești 3 oameni muncesc din greu și își dăruiesc cel mai de preț bun al omului: timpul. Și își riscă sănătatea... dar nu se plâng niciodată, nu povestesc că au stat în spital, că au zăcut în pat cu dureri de spate, că au răcit grav de multe ori, că nu s-au putut bucura de sărbători... Dorința de a face bine le-a dat mereu forță să meargă mai departe. Pot sau nu, se mobilizează și merg acolo unde este nevoie de ei. 
Copiii știu că ei vor veni negreșit și sunt liniștiți și fericiți că nu vor mai îndura foame, frig, întuneric, rușine, tristețe, nesiguranță, singurătate... 
Donatorilor le este simplu, trimit niște bani pentru Asociație... dar partea cea mai grea o fac acești 3 oameni. Organizarea fondurilor, cumpărăturile, drumurile, nenumăratele probleme care se ivesc. 
Oare câți dintre noi am fi dispuși să ne dedicăm timpul, să facem atâta efort și atâtea sacrificii pentru a ajuta? Oricât de mulți bani am dona nu putem compara eforturile acestor oameni. De aceea le sunt recunoscătoare pentru toată implicarea, pentru că prin ei pot ajuta și eu, pentru că ei sunt și mâinile și picioarele mele, pentru că prin ei pot îmbrățișa, pot mângâia și pot aduce fericire și pace în sufletele unor copii. 

Sunt foarte mândră de prietenii mei și sper să li se alăture cât mai mulți oameni buni care să-i susțină în proiectele lor frumoase. 

Dacă aveți posibilitatea și dorința de a vă alătura acestor oameni, puteți face donații în conturile Asociației (Conturi Asociația UDLVHsau vă puteți alătura grupului Crăciunei și Crăciunițe - un grup de oameni minunați care au înțeles că micuții nu au nevoie de alimente, haine, jucării, rechizite și produse de îngrijire doar de Sărbători și că a dărui celor care nu au este o binecuvântare. Cu o contribuție lunară (de 25 lei sau atât cât își permite fiecare) ei susțin și cresc acești copii. 
V-aș fi recunoscătoare dacă am transmite mai departe povestea lor, poate așa vom reuși să construim împreună o lume mai sigură și mai frumoasă, poate așa îi vom mobiliza pe toți cei care vor și pot mai mult decât să trăiască doar pentru ei înșiși.
Vă mulțumim!


Unora doar tu le ești prieten, nu și ei ție




Mulți ne plângem de prieteni, de faptul că ne-au dezamăgit, că ne-au rănit și ne-au înșelat așteptările... Dar câți dintre noi ne întrebăm, onest, măcar din când în când, ce fel de prieteni suntem la rândul nostru? Câți dintre noi suntem capabili să ne privim obiectiv, să ne analizăm cu sinceritate și să recunoaștem că și noi i-am rănit pe cei dragi și că ne-am dezamăgit de suficiente ori prietenii? Câți dintre noi suntem conștienți că nu suntem perfecți și că la alții vedem imediat tocmai greșeli pe care le facem și noi dar, fără să ne pese de ceilalți, ni le trecem cu vederea? Și câți dintre noi avem capacitatea de a recunoaște că poate noi greșim mai mult și mai des decât cei cărora le reproșăm că ne dezamăgesc?
Câți dintre noi ținem doar evidența greșelilor prietenilor noștri, nu și a greșelilor proprii? 
Câți dintre noi cântărim și binele pe care l-am primit atunci când ne judecăm un prieten, nu doar binele pe care l-am oferit? 

Nu, prieten drag... acum nu scriu despre tine, citește-mă cu atenție. Tu ești perfect. Tu nu ai greșit niciodată, tu nu ești capabil să fii incorect. Tu ai voie să spui orice, tu ai întotdeauna dreptate, ție îți este permis să mă jignești, să mă judeci, să-mi reproșezi, să revendici. Ai dreptul să mă faci să mă simt adesea vinovată că nu am reușit să fiu la înălțimea așteptărilor tale. Pentru că așa fac prietenii adevărați: îți văd doar minusurile iar atunci când nu le ai, le inventează...
Prietenii adevărați, așa cum ești tu și doar tu, nu simt nevoia să-ți mulțumească sau măcar să te respecte pentru ceea ce ai făcut și ai însemnat bun în viața lor. Fiindcă ei nu văd străduințele tale și consideră că totul li se cuvine. Ei simt nevoia doar să lovească în tine atunci când nu ai reușit să-i mulțumești sau i-ai deranjat cu ceva, dar nu simt și nevoia să-ți fie mângâiere, pace și lumină. 
Prietenii adevărați te fac să te simți mic atunci când nu ești așa cum pretind ei să fii. Pentru că totul este doar despre ei, nu și despre tine. Doar tu trebuie să le fii prieten, nu și ei ție. Doar tu le datorezi timp, bunătate, răbdare, dragoste, solicitudine, prietenie. Tu ești obligat să îi placi și să-i accepți așa cum sunt: cu exagerările lor, cu egoismul lor, cu lipsa lor de considerație și empatie față de tine. Tu ești dator să le tolerezi tot felul de ieșiri lipsite de eleganță, să le ierți orice gafă, să le treci cu vederea egoismul, ipocrizia, trădările. Și să uiți mereu și de îndată orice gest cu care te-au rănit. Așa o fi, în felul în care văd ei prietenia... 
Dar până când? Care este limita? Pentru că totul are o limită. Cum și fiecare dintre noi are o limită, o graniță care nu ar trebui să fie forțată de nimeni, în niciun fel.

Eu, azi, acum, îmi promit din nou că mă voi îndepărta de toți cei care consideră că nu le-am fost o prietenă bună. Când chiar le-am fost acestor nerecunoscători. Mă voi retrage din viețile tuturor acelora cărora nu le sunt destul și... nu le-am dat destul. Mă voi distanța de toți cei cărora le-am înșelat așteptările, desigur nerezonabile, și pentru care, oricât aș încerca, nu reușesc să fiu și pace și bucurie, așa cum vreau să le fiu și așa cum ar trebui să fie întotdeauna un prieten. 
Pentru mine nu există sentiment mai copleșitor și mai dureros ca incapacitatea afectivă și materială de a mulțumi pe cineva, mai ales atunci când nu cer nimic în schimb... 
Refuz să fiu cauza nemulțumirilor, a frustrărilor și a tristeților cuiva. Refuz să mă degradez și să cobor sub un anumit nivel de eleganță pierzând timp prețios cu discuții inutile. Refuz să mai ascult reproșuri, să fiu sac de box pentru cei incapabili să-și rezolve problemele personale și dramele emoționale. 
Refuz să îmi mai tulbur sufletul și să-mi stric ore și zile din viață pentru a asculta critici de la oameni cărora oricât și orice le-ai da nu le este de ajuns. 
Refuz să le mai fiu prietenă celor care nu-mi sunt prieteni. 

Oricât de mult ne-am dori să îi iubim pe toți, nu-i putem iubi cu forța și pe cei care nu se lasă iubiți și care nu știu să primească și să vadă iubirea. 
Oricât de mult ne-am dori să-i salvăm pe toți, nu-i putem salva pe cei care nu vor să fie salvați. Nu vom putem salva niciodată omul de el însuși, de viciile lui, de neputințele lui, de negarea, întunericul și demonii din el. Nu putem ajuta oameni care nu vor să fie ajutați și care nu recunosc că au nevoie de acel ajutor salvator, oferit cu înțelegere și iubire. Nu putem ridica oameni care nu cred în nimic, care nu iubesc nimic, cărora le place să fie mărunți și mereu la pământ. Și, mai ales, care nu se iubesc și nu se respectă nici măcar pe ei.
Este foarte important să învățăm când și cât trebuie să ne implicăm în viețile altora. Fiindcă nu ne putem prăbuși cu fiecare, așa cum nu ne ridicăm cu fiecare, mai ales că majoritatea oamenilor te trag după ei doar în jos, niciodată luptând să te ridice și atunci când sunt pe culmile împlinirii... 
Nu ne putem îmbolnăvi cu fiecare om în parte, nu ne putem tăvăli în mocirlă cu fiecare om în parte, nu putem muri cu fiecare om în parte. 
Și nu putem trăi dramele tuturor, nu putem trăi și viețile altora fiindcă noi avem doar timpul nostru la dispoziție, nu și pe al altora. Și trebuie să ne trăim viețile noastre, timpul nostru. Frumos, decent, în armonie, iubire și binecuvântare.
Ce-am trăit rămâne trăit, ce-am pierdut rămâne pierdut, ce nu am trăit rămâne netrăit. Și trebuie să învățăm că iubirea nu presupune să renunți la tine... Dacă ai face asta ar însemna că doar iubești, nu și că ești iubit. Și că accepți asta cu fruntea aplecată. Și cine și de ce și-ar dori și ar accepta asta, o viață fără șansa de a primi iubire?...


Am lansat o nouă carte: Iubitelor mele prietene!





Dragii mei dragi,

Așa cum am promis, iată că vin cu o nouă carte! De data aceasta este vorba despre o colaborare frumoasă între mine și prietena mea, scriitoarea Carmen Voinea-Răducanu.

Poate vă întrebați cum de am decis să scriu o carte împreună cu un alt scriitor? Ei bine, Carmen nu este orice scriitor, este autoarea celor două cărți devenite bestseller “Visătorii nu mor niciodată” și „Binecuvântate ne fie dorurile” apărute tot la Editura For You. 
Iar povestea acestei colaborări a început într-o zi, când eu și Carmen ne aflam la Plaiul Foii la Cabana Casa Crăița și povesteam despre viață, despre noi dar și despre femei în general, despre prietenele noastre, despre cât sunt de fericite sau nu unele dintre ele, împlinite sau nu prea, singure sau iubite - și ne-am dat seama amândouă că avem încă un punct în comun: regretul de a nu putea fi prezente în viața fiecărei prietene, dar și în viața fiecărei femei care nu are o prietenă. 
Ne-am dat seama atunci câte am avea să le spunem atât prietenelor cât și cititoarelor noastre, pe care le-am considerat întotdeauna prietene. Dar cum să te poți adresa atâtor prietene în același timp? Și ne-a venit ideea, ceva timp mai târziu, când eram în mașină: să scriem împreună o carte. O carte ar fi soluția ideală pentru a reuși să stăm de vorbă cu toate prietenele noastre. Ne-am pus pe treabă cu multă bucurie și… iată ce a ieșit: cartea “Iubitelor mele prietene”.

Ne-am descărcat sufletul în fața voastră cu speranța că din lecțiile noastre de viață veți învăța și voi ceva, că gândurile noastre vă vor aduce puțină mângâiere și confort, puțină încredere și respect de sine, că poate citindu-ne vă veți redescoperi și vă veți aminti cât sunteți de minunate și că meritați să fiți fericite. 

Desigur, această carte nu este doar pentru femei, o pot citi și bărbații, avem și foarte mulți cititori și nu vrem să se simtă neglijați. Ba chiar cred că tocmai ei ar putea învăța multe despre noi, despre universul nostru atât de fragil și complex, despre felul în care vedem noi viața, iubirea și, sigur, relațiile dintre noi și ei, jumătățile noastre perfecte.

La publicarea acestei cărți au contribuit trup și suflet mulți oameni dragi cărora eu și Carmen Voinea-Răducanu trebuie să le mulțumim pentru eforturile și implicarea lor: 
Doamnei  Camelia Soceanu – Director Editura For You,
Doamnei Ana-Maria Datcu – Redactor,
Domnului Stelian Bigan – Tehnoredactor,
Întregii echipe de oameni harnici și minunați ai Editurii For You site: https://editura-foryou.ro/
Prietenei mele dragi Bianca Demian care a realizat coperta
doamnei Monica Vișan fondatoarea Editurii For You
și vă mulțumesc vouă, Iubitelor mele prietene, pentru că îmi sunteți alături, pentru că sunteți cea mai frumoasă parte din tot ceea ce însemn eu ca scriitor! 


Cartea Iubitelor mele prietene este disponibilă la precomandă și poate fi comandată deja aici  (click pe link sau pe logo):  Precomandă cartea  Iubitelor mele prietene



Bookzone expediază cărți și în străinătate, prin Poșta Română sau prin DHL. 
Livrările se vor face după data de 23 septembrie.









Lasă-l să plece



Atunci când un om drag încearcă să ți se smulgă din suflet, lasă-l să plece. Nu insista să-l oprești, nu te opune și nu încerca să-l convingi să rămână, e alegerea sa și atunci lasă-l să plece.
Dacă mângâierile tale nu-l mai alină, lasă-l să plece.
Dacă e nevoie de argumente și de justificări pentru a-l îndupleca să nu te părăsească, dacă trebuie să-l convingi că-l iubești, atunci lasă-l să plece.
Dacă nu mai contează nimic din ce vă unea cândva, dacă s-a transformat din iubitul tău în stăpânul tău, lasă-l să plece.
Dacă nu se mai grăbește să vină la tine, dacă nu mai simte nevoia să-și împartă bucuriile, tristețile și visurile cu tine, lasă-l să plece. 
Dacă simți și înțelegi că ai devenit doar un rău necesar pentru el, atunci lasă-l să plece.
Dacă pentru a te iubi trebuie să fii altfel, să devii altcineva, atunci lasă-l să plece.
Dacă trebuie să inventezi jocuri necinstite pentru a-i redeștepta interesul, dacă trebuie să faci pe inabordabila ca să-i captezi din nou atenția fiindcă el e atras doar de răceala ta și de joc, nicidecum de tine, cea adevărată și îndrăgostită, lasă-l să plece.
Dacă trebuie să îi cerșești atenția și mângâierea, dacă nu te mai face să te simți frumoasă și dorită, lasă-l să plece.
Dacă nu te mai privește ca la început, dacă ochii lui au devenit seci și goi când se uită înspre tine, atunci lasă-l să plece.
Dacă durerile tale îi sunt indiferente, dacă nu te mai ascultă, dacă nevoile tale îi par niște poveri, lasă-l să plece.
Dacă trebuie doar chinuit, pus pe jar, fiert și torturat cu artă numai ca să nu i se urce la cap că-l iubești, lasă-l să plece.
Dacă inima lui nu mai bate cu putere în preajma ta, dacă este indiferent că ești lângă el sau departe de el, atunci lasă-l să plece.
Dacă iubește doar iubirea și felul în care poate cuceri femeile, demonstrând doar ce bărbat e el, lasă-l să plece.
Dacă nu-ți mai observă zâmbetul, dacă îl enervează prezența ta, dacă e iritat de lacrimile tale în loc să ți le șteargă cu un sărut, atunci lasă-l să plece.
Dacă nu mai vrea să privească în aceeași direcție cu tine, dacă toate valorile pentru care l-ai iubit la început au dispărut ca prin farmec, lasă-l să plece.
Dacă-ți dă semne că nu te-ar mai dori, dacă ai înțeles deja că în viața lui acum e o altă femeie, atunci lasă-l să plece.
Dacă îți vinde doar speranțe deșarte, dacă nici nu te vrea și nici nu te alungă, lasă-l să plece.
Dacă ți-a spus deja că nu te mai iubește, nu-l implora, nu te agăța de el, chiar lasă-l cu adevărat să plece.

Lasă-l să plece, redă-i libertatea aceea pe care acum crede că a pierdut-o alături de tine, fericirea aceea pe care nu simte că o mai așteaptă în brațele tale. Deschide-i larg ușa casei și a sufletului și condu-l până în prag cu un zâmbet plin de dragostea aceea pe care i-ai dăruit-o mereu cât timp ați fost împreună. Lasă-l să plece și să rămână amintindu-și de tine demnă, caldă și frumoasă, senină și înțeleaptă, așa cum erai atunci când l-ai cucerit. Lasă-l să plece cu amintirea ta în prag urându-i noroc și fericire, surâzătoare și enigmatică, fluturând o batistă. Și după ce ai închis ușa în urma lui, plângi. Plângi atât cât ai nevoie, plângi mult, dar nicio lacrimă în plus peste. Apoi șterge-ți obrajii, limpezește-ți privirea să poți vedea cât mai bine și cât mai departe, îmbracă cele mai frumoase haine, machiază-te subtil și gingaș, apoi ieși în lume zâmbitoare, privind cu încredere înainte, dincolo de orizont. Undeva, cândva, vei întâlni un om cu o inimă frumoasă, iubitoare și caldă, care abia așteaptă să-i deschizi ușa sufletului tău...
Lasă-l să vină!

Fragment din cartea Iubitelor mele prietene, autori Irina Binder și Carmen Voinea-Răducanu





Nu e treaba mea ce cred alții despre mine.





- O cunoști pe Xuleasca?, mă întreabă cineva.
- Nu. Cine este, ar trebui să o știu?
- Ăăă, nu știu, dar am văzut că nu te are la suflet și te critică pe net.
- Eu nu am auzit niciodată de această persoană, dar se pare că ea a auzit de mine. Asta spune tot. 😊 
Nu cunosc persoane care se ocupă cu bârfe pe net și nici nu aș vrea ca asemenea persoane să "mă aibă la suflet”. Ar fi dezonorant pentru mine să mă placă persoane cu caractere îndoielnice și cu apucături dubioase. 

Nu este prima dată când aflu că X sau Y nu mă suportă... fără ca măcar să mă cunoască. Ar fi culmea să-mi pese de părerile și de sentimentele unor necunoscuți.
Ca să cunoști un om este nevoie să știi mult mai mult decât că a scris câteva cărți sau să analizezi ce postează pe rețelele de socializare...

Probabil că unii își imaginează că eu stau toată ziua pe net să citesc ce se spune despre mine. Doamne ferește! Nu am timp și nici nu mă interesează. Așa cum nici în viața reală nu ies pe stradă să opresc fiecare trecător ca să-l întreb dacă mă cunoaște și ce părere are despre mine, nici în lumea virtuală nu am asemenea preocupări. 
Așa cum nici în viața reală nu aș sta să ascult insultele cuiva, nici pe net nu stau să citesc enormitățile unora. 
Sunt fetiță mare și nu mă îmbufnez doar pentru că o mână de oameni nu încap pe aceeași planetă cu mine. Pot trăi liniștită și pot fi foarte fericită și dacă există oameni care nu mă plac. Iar dacă eu nu mă supăr pe cei care mă vorbesc de rău, ei de ce se supără că nu-mi pasă? 😁



Despre Parga mea dragă



Prima oară când am citit despre Parga și am aflat că există turiști care își petrec vacanțele de vară acolo de 10-15 ani încoace am gândit: de ce ar merge cineva, ani la rând, în același loc, când lumea asta abundă de locuri minunate care trebuie văzute? Am înțeles de ce abia când am ajuns în Parga.  Și am fost și eu deja de patru ori.
Grecia este iubirea vieții mele, iar Parga a devenit preferata mea.
În Parga nu te poi plictisi. Orașul din nord vestul Greciei este foarte animat și plin de atracții turistice. Iar oamenii de aici mi se par mai calzi și mai buni decât oriunde în altă parte. Sunt mereu senini și binedispuși, deși muncesc enorm, de dimineață până seara. Ospitalitatea celor din Parga m-a cucerit și m-a făcut să îndrăgesc și să admir poporul grec.  


În Parga trebuie să mergeți cu mașina sau să închiriați o mașină acolo pentru a putea umbla în voie. Ar fi păcat să stați numai în Parga și să nu explorați împrejurimile, să nu mergeți și la plajele Lichnos, Valtos și Sarakiniko, situate la 4, la 2 sau chiar la 12 km distanță de Parga. Și în Parga există o plajă, însă este foarte aglomerată și mie nu-mi plac plajele care au în spate clădiri și trafic. Îmi plac plajele intime, cât mai sălbatice. 


Din Parga puteți face diferite excursii (cu ambarcațiuni) către insulele Paxos și Antipaxos, dar și către Corfu (cu feribotul). Dacă mergeți în Kerkyra, neapărat să treceți pe la Biserica Sf. Spiridon.
În apropiere de Parga veți putea vizita și alte orașe superbe, vă recomand Sivota unde veți putea trece de pe continent pe o insulă traversând prin mare. Este o experiență foarte frumoasă.
Pe faleza din Parga veți găsi multe restaurante și baruri cu vedere la mare, dar și magazine de unde puteți cumpăra suveniruri și diverse lucruri. Eu cumpăr mereu din Parga creme de corp cu lapte de măgăriță, ulei de măsline, măsline, feta și condimente grecești pentru salate.


Vă recomand să urcați la castelul Venețian și la cetatea lui Ali Pașa de unde veți avea parte de priveliști copleșitoare, mai ales seara, înainte de apus.
Locul unde îmi place foarte mult să mănânc este restaurantul Coral situat pe plaja Lichnos (au și apartamente frumoase de închiriat), iar taverna mea preferată este Arkoudas, aflată pe faleza din Parga, chiar în centru. Aici au o supă de pește senzațională, iar platoul cu mix de pește și fructe de mare este absolut fabulos.


Anul acesta am fost cazată la hotelul Anemolia aflat pe plaja Sarakiniko, una dintre cele mai frumoase plaje din Parga, aflată într-un golf superb. Hotelul mi-a depășit așteptările. Este un hotel nou, mobilat și utilat după cele mai înalte standarde, s-au gândit în cel mai amănunțit detaliu la necesitațile oaspeților și au creat un resort luxos unde să te simți minunat. Curățenia este impecabilă, este o liniște minunată, paturile sunt foarte mari și confortabile, iar locația este atât de frumoasă și de vastă, încât nu-ți vine să pleci. Au plajă privată cu șezlonguri și umbrele, au și o piscină cu șezlonguri, un bar frumos lângă piscină, terase și restaurant cu vedere la mare, toată curtea este plină de pomi și de flori, iar atracția principală este o cățelușă labrador adorabilă. 


Anemolia este o afacere de familie și se vede până în cel mai mic amănunt că gazdele au creat o locație așa cum și-ar fi dorit-o pentru ei. Am preferat mereu afacerile de familie în loc de resorturile mari de lux.
Micul dejun este fabulos, croissantele, clatitele și toate preparatele sunt pregătite pe loc, până și dulceața este făcută de gazde, trebuie să încercați marmelada de portocale, este senzațională.


Restaurantul lor este deschis toată ziua, au preparate foarte bune, pește și fructe de mare proaspete, preparate tradiționale și deserturi delicioase. 
Gazdele de la Anemolia sunt foarte prietenoase și atente, sunt o familie superbă pe care o îndrăgești definitiv. 

Puteți vedea aici și un filmuleț despre Anemolia: Anemolia Stylish Suites

Sper că v-am convins să vizitați Parga și aștept cu drag impresiile voastre după vacanță.

Pozele sunt făcute de mine și nu sunt fotoshopate. Nu am primit nicio sponsorizare sau vreun favor pentru a scrie despre Parga sau despre locurile menționate.

Mai multe poze din Parga și împrejurimi aici: Poze PARGA



Neînfricata



Iată ce poze îmi trimit cititorii mei cu imaginație. 😁 Cică aș fi neînfricată.
Dar mie tot mi-e frică să mai spun tot ce gândesc... Că sar orgolioșii să mă ia la rost că sunt mereu critică și nemulțumită și că am io ceva cu toată lumea... Că prea vreau eu să-i educ pe toți, că prea mă cred eu dășteaptă așea. Dar eu, draga de mine, nu le-am băgat profilul meu pe gât, nu le-am luat like-urile cu pistolul la tâmplă... nu am amenințat pe nimeni cu moartea dacă nu va citi tot ce scriu. 
Și, până la urmă, ce-am zis așa de grav? Că nu le înțeleg pe cele care se arată leșinate de admirație față de niște tipi care scriu pe facebook folosind limbaj trivial și extrem de vulgar? Că nu e decent pentru o femeie să asiste și să ia parte la discuții în care se vorbește urât, să încurajeze "craii" la lipsă de respect față de femei și la apucături de stadion?
Că în toate pozele anumite persoane au aceeași poziție, aceeași expresie, că se vede că se străduiesc prea tare, că au complexe nerealiste și că ar trebui să fie mai naturale, mai relaxate?
Că mi se par libidinoși și dubioși domnii trecuți de o anumită etate care fac complimente și comentarii aluzive la pozele adolescentelor?! 😠
Ce-am zis așa de grav și de ce unii nu pot să citească și să zică "E o tâmpită, nu mă iau eu după ea!" 😀 Sau să mă ignore total.
Sunt părerile mele, ele depind de educația pe care o am, de experiențele de viață și, de ce nu, poate de limitele personale. 😁 
Sau am putea comunica, civilizat și prietenește. Faptul că avem opinii diferite nu înseamnă că nu putem fi prieteni.
De tăcut nu o să tac. Pentru că printre orgolioși există și persoane care îmi spun că învață de la mine. Și dacă măcar un singur om învață ceva bun, așa cum și eu am învățat și sunt dornică să învăț de la alții, păi merită să se supere vreo alți zece...
Vă pup. Și vă iubesc, așa orgolioși și grăbiți să mă judecați. Eu din iubire scriu, nu din ură. Scriu pentru că îmi pasă și pentru că vreau ca toți ceilalți să fie mai buni și mai fericiți decât mine. 😉


Ați cerut Fluturi 4? Am publicat-o!




Dragii mei, 

cartea Până la sfârșit (adică Fluturi 4) a fost publicată. 
Știu că ați așteptat-o cu drag și nerăbdare și vă asigur că și eu am scris-o cu mult drag și cu multă sinceritate. M-ați certat că Străinul de lângă mine a fost prea subțire, ei bine, cartea Până la sfârșit are 500 de pagini! :)  
Nu voi vorbi despre carte, vă las să o descoperiți și să trăiți intens povestea reală și frumoasă care v-a cucerit, v-a intrigat și v-a schimbat.

Trebuie să le mulțumesc tuturor celor care au contribuit la publicarea acestei cărți:
Doamnei  Camelia Soceanu – Director Editura For You,
Doamnei Ana-Maria Datcu – Redactor,
Doamnei Odilia Roșianu - Redactor,
Domnului Stelian Bigan – Tehnoredactor,
Întregii echipe de oameni harnici și minunați ai Editurii For You site: https://editura-foryou.ro/
Prietenei mele dragi Bianca Demian care a realizat coperta
și neapărat doamnei Monica Vișan, fondatoarea Editurii For You, cea care a avut inspirația și curajul să publice povestea Fluturi - cea mai citită poveste din ultimii 30 de ani.

Cartea este disponibilă la precomandă și poate fi comandată deja la următoarele linkuri (click pe link sau pe logo):




Voi face update de îndată ce va fi disponibilă și în alte librării. 

Livrările se fac începând cu data specificată pe fiecare site în parte.

Vă mulțumesc pentru răbdarea cu care ați așteptat această carte, pentru susținere, pentru că sunteți mereu buni cu mine, pentru exemplul frumos pe care mi l-ați oferit mereu, pentru că mă faceți să fiu mândră de voi, să vă prețuiesc și să vă iubesc! 
Aștept cu drag și cu interes impresiile voastre. 

Cu drag, a voastră mereu, 
Irina Binder 


La mulți ani, prietene dragi!



La mulți ani, dragile mele! 
Să nu uitați că sunteți minunate, că nu existați pe lume ca să treceți neobservate, ci ca să străluciți! 
Sunteți frumoase și trebuie să credeți în voi, nu vă împiedicați de detalii nesemnificative, puteți fi frumoase și dacă aveți 40 de kg, 80, dar și 120! 
Sunteți frumoase la orice vârstă, fiți încrezătoare și demne, zâmbiți și râdeți cu tot sufletul, fiți bune cu voi înșivă și nu vă mai impuneți atâtea restricții. 
Scoateți la lumină frumusețea din voi pentru că eu cred cu tot sufletul că frumusețea și bunătatea pot schimba lumea, iar rolul femeii este să aducă viață și frumusețe în lume. 
Nu mai pierdeți timpul concurând cu altele, renunțați să vă comparați mereu cu cele care par mai frumoase sau care au mai mult, modelul vostru de viață să fie mereu cea mai bună variantă a voastră, cea care voi v-ați dori să deveniți și îndrăzniți să faceți schimbările necesare pentru a ajunge acolo unde vă doriți să ajungeți. 
Oferiți-vă fericirea pe care o meritați, iubiți cu mult curaj și renunțați cu același curaj la ceea ce vă face nefericite. 
Vă doresc să fiți pace, fericire și iubire! ❤️



De ce aș vrea un prieten ca tine?



Cunoașteți și voi oameni pe care vă străduiți să-i evitați? Mă refer la cei toxici, care vă încarcă negativ, veșnic nemulțumiți, clevetitori, bombănitori, indispuși, răutăcioși, care au mereu ceva de reproșat și de criticat, care vă condiționează mereu, vă limitează și vă minimalizează?
Nu că m-ar alina în vreun fel să știu că aveți și voi asemenea persoane în preajmă, din contră, dar aș vrea să știu dacă la mine trag toți, poate fac eu ceva greșit, poate am ceva care-i atrage… Aș corecta asta, dar trebuie să descopăr ce fac greșit.
Mi-a spus o prietenă dragă că doar eu sunt vinovată pentru purtarea unor prieteni, că prea le-am dat nas și i-am învățat prost, că nu i-am pus la punct la timp și le-am permis să mi se urce în cap. Și are drepate. Știți cum e omul, îi dai un deget și el…
Dar eu am obosit. Poate credeți că exagerez, că mă răsfăț, dar vă rog să mă credeți că mă simt epuizată psihic. Am ajuns să mă tem de unii oameni, de reacțiile lor, de energiile lor negative, să fug de ei, să simt nevoia să mă protejez de ei.
Și am obosit să educ. Am obosit să-i motivez pe toți, să-i ajut să se ridice, să le deschid ochii, să-i învăț să fie recunoscători pentru ceea ce au, să vadă și partea frumoasă din oameni și din lume, nu doar ceea ce nu le place, să fie mai puțin critici, să fie mai buni și mai îngăduitori, să nu se mai compare mereu cu alții, să nu mai concureze prostește cu alții…

Am avut o discuție cu o prietenă de care m-am distanțat. A vrut să avem un dialog cu cărțile pe față, să înțeleagă de ce nu o mai vreau în viața mea. I-am spus că este toxică pentru mine, că după fiecare întâlnire cu ea eu sunt indispusă, că timpul petrecut cu ea nu este timp de calitate ci irosit (pentru că nu-mi aduce nimic bun și nici eu nu pot fi ceva bun pentru ea cât timp după atâta vreme nu a învățat nimic bun de la mine), că nu mai pot să-i ascult nemulțumirile legate de orice și de oricine. Dar nu a fost pregătită pentru adevărurile pe care i le-am spus. Este prea orgolioasă ca să-și recunoască defectele și mi-a arătat că nu este dispusă să se schimbe. Pentru toate eșecurile și greșelile ei caută mereu alți vinovați.
Nu i-a plăcut când i-am spus că alături de ea mă simt mereu sub lupă, că mă deranjează că de fiecare dată când ne vedem mă întreabă dacă am mai slăbit sau dacă m-am îngrășat dar niciodată nu mă întreabă dacă sunt fericită sau nu, că nu-mi place că este geloasă pe alte prietene deși ea nu este dispusă să-mi fie alături așa cum îmi sunt ele, că în loc să se bucure de ceea ce am mereu spune „Păi da, că tu îți permiți!”, că îmi reproșează mereu că nu o sun deși ea nu mă sună niciodată, că nu mă simt liberă în preajma ei deoarece trebuie să-mi cântăresc fiecare cuvânt de teamă că se va supăra (pentru că suferă de mania persecuției!), că sunt mereu stresată în preajma ei pentru că se poartă urât cu alți oameni (cu angajații din restaurante, de exemplu) și mă pune în ipostaze penibile. Nu i-am menționat și că nu mi se pare normal că este prietenă cu persoane care mă dușmănesc și care s-au purtat urât cu mine fiindcă în opinia ei, dacă aceștia nu i-au greșit ei cu nimic nu are motive să-i excludă... 

Nu a recunoscut nimic.  Zadarnic i-am dat exemple despre purtarea ei, nu-și mai amintea ce a spus sau ce a făcut și a concluzionat că sunt eu prea fițoasă și absurdă. 
Oare chiar sunt? Oare am așteptări prea mari de la oameni? Oare cer mai mult decât ofer? Să nu credeți că nu m-am analizat sau că trăiesc cu impresia că eu sunt perfectă. Am încercat să fiu prietena pe care mi-aș dori și eu să o am, mi-am respectat prietenii, le-am respectat alegerile, le-am protejat cu sfințenie secretele, le-am înțeles neputințele, m-am străduit să fiu un bine în viața lor, am dăruit ce am avut și cât am putut, am suferit când nu am reușit să mulțumesc pe cineva, am iertat de fiecare dată vorbe negândite, reacții nepotrivite, i-am înțeles pe cei care nu s-au purtat echitabil, nu am reproșat, nu am revendicat, nu m-am victimizat… Dar am și eu limitele mele de suportabilitate și toleranță și când prezența cuiva devine neplăcută, când întâlnirea cu cineva mă lasă încărcată negativ, când nu mă mai regăsesc lângă anumiți oameni, când simt că se abuzează de bunătatea mea am dreptul să mă retrag.

De ce aș vrea un prieten ca tine? De ce aș vrea în viața mea pe cineva care mă pune de multe ori în situații ridicole, care-mi strică bucuria unui prânz, care are mereu ceva de criticat și de comentat? 
De ce aș vrea alături un om pe care nu-l interesează ce simt și căruia nu-i pasă de părerea mea?
De ce aș vrea pe cineva care ține evidența lucrurilor pe care le-a făcut pentru mine și care  se poartă de parcă i-aș fi datoare, cu toate că am oferit mai mult și fără a avea așteptări și că nu am cerut niciodată nimic?
De ce aș vrea în casa mea oameni care vin doar să-mi facă inventarul lucrurilor, care în loc să mă privească pe mine analizează fiecare lucru și-l comentează, îl evaluează și îmi dau senzația că au venit la un muzeu, nu la un om?
De ce aș vrea oameni geloși, care nu sunt capabili să se bucure dacă altcineva mă iubește?
De ce aș vrea un prieten care mă instigă împotria altor prieteni și care mă avertizează mereu că voi fi trădată de unul sau de altul?
De ce aș vrea oameni incapabili să mă respecte, să-mi respecte alegerile și prietenii?
De ce aș vrea oameni de la care nu am nimic de învățat și care sunt prea orgolioși ca să învețe ceea ce ar putea învăța de la mine?
De ce aș vrea în viața mea oameni care nu-și cunosc lungul nasului, care sunt indiscreți, obraznici și au spirit polițienesc?
De ce aș vrea în preajma mea oameni care sunt imposibil de mulțumit, care sunt nerecunoscători și au pretenții absurde?  
De ce aș vrea în viața mea oameni pe care nu-i deranjează când alții îmi fac vreo nedreptate, când mă insultă și mă rănesc? 
De ce aș vrea în viața mea oameni care mă obligă mereu să mă justific pentru orice spun, care nu suportă un refuz și care mă fac să mă simt mereu vinovată pentru că nu le pot face pe plac?
Se pare că EU sunt problema... fiindcă nu sunt destul de bună pentru voi. De aceea vă fac un bine și mă retrag înainte să vă fac și mai nefericiți. Și vă doresc să aveți prietenii pe care-i meritați, la care visați, care nu comentează niciodată, care nu ripostează, care vă încurajează și vă aplaudă când greșiți, care vă spun doar ceea ce vă place să auziți, care acceptă orice trădare, orice nemernicie, lipsa sincerității și, mai ales, lipsa iubirii.
Sunt curioasă dacă tu ai vrea un prieten ca tine... 



Scrisoare către cel mai dulce...



Dragă zahărule,

te-am iubit mai mult decât pe mine însămi. Altfel, nu te-aș fi căutat de îndată ce mă trezeam  în zori și aș fi putut adormi liniștită și fără tine. 
Nu știu ce mi-ai făcut și cum de m-ai cucerit atât de tare, dar m-ai făcut dependentă de tine. Mi-ai invadat fiecare celulă și m-ai înnebunit de tot. 
Aș fi fost în stare de orice pentru tine, chiar și să te fur! Te căutam cu disperare la orice oră din zi și din noapte... și am făcut multe compromisuri de dragul tău. Am renunțat la multe de dragul tău, chiar și la mine, pentru că m-am abandonat ție, devenind altfel decât mi-aș fi dorit... Te-am lăsat să mă îmbolnăvești și să mă îngrași... 
Erai alinarea mea, fericirea mea, împlinirea mea (și la propriu și la figurat). 
Am crezut că nu voi putea trăi fără tine, dar azi (a mia oară când îmi propun să încep un regim de viață sănătos), am avut o revelație: EU POT trăi fără tine. Așadar, azi ne despărțim. Nu te voi mai lăsa să mă controlezi și să mă conduci. Sunt mai puternică decât am crezut și nu voi deveni dependentă de tine. 
Aș minți să spun că nu te mai iubesc, ba chiar recunosc: sunt topită după tine, însă vezi tu, mi-am dat seama că pe mine trebuie să mă iubesc mai mult... că nimeni și nimic nu merită iubit în defavoarea personală. Asta presupune să elimin tot ce nu-mi face bine, tot ce mă oprește să-mi ating țelurile, tot ce nu mă lasă să fiu fericită și sănătoasă. Iar tu, dragule, ești o mare piedică în calea mea. Ești o fericire nefericită. 
Apreciez iluziile frumoase cu care m-ai îndulcit până acum, dar azi am înțeles că vreau mai mult decât iluzii... că merit mult mai mult. Vreau să fiu fericită cu adevărat și să-mi ofer ceea ce merit. 
Adio! Îți trimit înapoi toate bezelele!

Nu-i așa că această scrisoare ar putea fi și pentru o persoană? 😊 Fiecare cu ce-l doare... 😀 



Vă mulțumesc!




Am intrat într-un cabinet medical și, de îndată ce m-a văzut, asistenta a lăsat cartea pe o măsuță. Ca să fac conversație, am întrebat-o dacă îi place cartea.
- Daaaa, la nebunie! Ați citit-o?
- Nu am citit-o, am scris-o. 
Bucuria aceea de pe chipul cititorilor mei este neprețuită!

Dragii mei, vă mulțumesc pentru tot! 
Singurul meu merit în toată povestea aceasta este de a avea  c i t i t o r i   m i n u n a ț i ! ❤️



Nu e treaba ta.



Mvaaai, dar tu porți blană? Blană naturală? Nu mă așteptam de la tine.” Stupoarea și afirmațiile îi aparțin unei cunoștințe care, de câțiva ani este vegetariană. Asta o face să creadă că toți cei care consumă carne și poartă blănuri sunt niște ticăloși. Dar ea poartă încălțăminte și poșete din piele (naturală, desigur!). Și UGG-uri, care sunt confecționate tot din blană naturală. 
Nu aș scrie despre asta dacă nu m-aș lovi din ce în ce mai des de nazurile celor care au devenit vegetarieni, de cei care militează pentru drepturile animalelor și care judecă plini de aroganță alegerile celorlalți. 
Îmi amintesc de o discuție pe care am avut-o la o masă, când o vegetariană a făcut o afirmație de genul: Bietul pui, cu ce ți-a greșit să-l mănânci?”.
Dar bietul vițel cu ce ți-a greșit să-l porți în picioare pe post de cizme?

Iată o bună ocazie să reamintesc acest fragment minunat scris de Nicolae Steinhardt:
"Când un om reuşeşte să facă ceva ce i-a solicitat mult efort, în el începe să lucreze trufia. Cel ce slăbeşte, se uită cu dispreţ la graşi, iar cel ce s-a lăsat de fumat răsuceşte nasul dispreţuitor, când altul se bălăceşte, încă în viciul său. […] Ceea ce reuşim, ne poate spurca mai ceva decât păcatul însuşi. Ceea ce obţinem se poate să ne dea peste cap reperele emoţionale, în aşa manieră, încât ne umple sufletul de venin. […] Drumul către iubire se îngustează, când ne uităm spre ceilalţi de la înălţimea vulturilor aflaţi în zbor. […]
Ochii noştri nu sunt concepuţi pentru dispreţ, ci pentru a exprima cu ei chipul iubirii ce se căzneşte să iasă din sufletele noastre. Succesele nu ne sunt date spre a ne înfoia în pene, ca în mantiile statuilor, ci pentru a le transforma în dragoste, în dezvoltare şi în dăruire pentru cei din jur. […]
Dacă ai reuşit în viaţă, nu te agaţa de nereuşitele altuia, pentru a nu trezi în tine viermele cel aprig al orgoliului şi patima înfumurării. Reuşita este energia iubirii şi a capacităţii tale de acceptare a vieţii, dar ea nu rămâne nemişcată, nu este ca un munte sau ca un ocean. Îngâmfarea şi trufia reuşitei te coboară, încetul cu încetul, de pe soclul tău, căci ele desenează pe cerul vieţii tale, evenimente specifice lor. Slăbeşte, bucură-te şi taci! Lasă-te de fumat, bucură-te şi taci! Curăță ograda ta, bucură-te de curăţenie şi lasă gunoiul vecinului acolo unde vecinul însuşi l-a pus."
Nicolae Steinhardt (n. 29 iulie 1912 - d. 30 martie 1989)

Mă irită ipocrizia unora. Mă irită observațiile impertinente și judecățile de valoare ale celor care nu mai consumă carne, dar uită că NU s-au născut vegetarieni, ci au consumat carne o parte din viața lor, ba chiar se folosesc în continuare de animale sacrificate purtând încălțăminte, îmbrăcăminte și accesorii din piele și blană.
Toată stima pentru cei care sunt vegani, vegetarieni și care apără drepturile animalelor, dar înainte să-i judece pe ceilalți, să se asigure că n-au nici măcar o curea de ceas sau un portofel din piele, că n-au puf de gâscă în perne, în pilote și în geci, că nu folosesc cosmetice testate pe animale, șamd... Sau că nu s-au bucurat de animale ținute captive în grădini zoologice (pe care eu le detest!), în acele închisori unde animalele sunt ținute pe viață. De ce nu se  revoltă, de ce nu-i deranjează că animalele sunt private de libertate, de o viață normală, că sunt chinuite? Iar copiii ne urmează exemplul. 
Este penibil să judeci alegerile cuiva și să-l tratezi ca pe un criminal când și tu ai fost ca el sau și tu te bucuri de produse pentru care au fost sacrificate animale. Sau animalele de care te folosești tu s-au sinucis cumva?
Disperarea asta de a arăta permanent că ești mai bun decât alții este ridicolă. Poate dă bine să militezi pentru drepturile animalelor, dar pe mine nu mă poți păcăli cu bunătatea ta cât timp nu ești bun și cu oamenii.
I-aș întreba pe apărătorii animalelor dacă fac ceva concret pentru animale. Pentru cele vii, că pentru cele sacrificate deja nu se mai poate face nimic. Sunt persoane care salvează căței și pisici, care le hrănesc, care fac voluntariat pentru animale... ar trebui să li se urmeze exemplu, că doar criticatul nu ajută niciun animal.  

Nu este treaba ta ce port eu, ce mănânc și ce alegeri fac. N-ai decât să strâmbi din nas, să nu mă placi, să te crezi mai bun, dar ține-ți părerile și judecățile nedrepte și pline de ipocrizie pentru tine.
În încheiere, aș adăuga că înainte să judecăm pe cineva ar trebui să ținem cont de faptul că orice sfânt are un trecut și orice păcătos are un viitor”.