10 lucruri pe care ar trebui să le aibă o femeie în poșetă



Nu aș fi scris despre asta dacă nu aș fi văzut că se poartă sfaturi „practice” (cu care eu nu sunt de acord) despre ce ar trebui să aibă "neapărat" o femeie în geantă. După ce m-am amuzat și m-am mirat de câteva postări pe internet, am început să mă îngrijorez. Nu-mi plac "formatorii de opinie" care îndrumă greșit și tare mi-ar plăcea ca aceste lucruri să fie făcute mai puțin superficial și cu mai multă responsabilitate.
Printre cele 10 lucruri pe care o vlogeriță susține că ar trebui să le aibă o femeie în poșetă, nu se află deloc bani și produse de igienă. Însă ea sfătuiește femeile să nu le lipsească din geantă fondul de ten, primer, pudră, blush, anticearcăn, rimel (aplică cineva rimel peste rimel?!), dar și rujuri, de parcă ar fi vorbit despre un beauty case, nu despre o poșetă. 
Nu era menționat în lista ei nici vreun portofel, ca să se deducă necesitatea banilor.
Eu zic că nicio femeie nu ar trebui să iasă din casă fără bani. Este sub demnitatea unei femei să nu aibă bani pentru taxi, pentru a-și și achita o cafea sau un prânz, pentru a-și cumpăra ceva sau pentru ceva neprevăzut. Am avut o prietenă care niciodată nu avea bani în geantă. Mereu cerea 10-20 lei pentru taxi, pentru tot felul de lucruri și o auzeai adesea spunând, când ieșeam în oraș: "Plătești tu și partea mea și-ți dau eu banii după?"
Legat de produsele de machiaj sugerate de cele care dau sfaturi: eu nu înțeleg de ce trebuie să cari borcane și recipiente cu fon de ten și pudre? Le cari dacă pleci de acasă mai mult de o zi și trebuie să-ți refaci tot machiajul (după demachiere, ceea ce înseamnă că ai nevoie și de toate produsele pentru curățare și întreținere), dar pentru o corectură mică a machiajului nu-ți trebuie toate produsele, ci îți ajunge o pudră sau un recipient mic cu fond de ten, un creion și un ruj (lucruri care încap într-un portfard).

În cazul în care contează și părerea mea, eu vă spun ce nu-mi lipsește mie niciodată din geantă:
1. Portofelul cu acte și bani
2. Telefonul cu bateria încărcată și casca bluetooth
3. Un portfard în care îmi iau câteva farduri, doar strictul necesar: un ruj, un eyeliner, o pudră, un parfum mic de poșetă, o agrafă.
4. O trusă mică în care iau vitaminele și câteva medicamente uzuale.
5. Șervețele umede, uscate și un gel dezinfectant
6. Balsamul de buze 
7. O cremă de mâini
8. Un carnețel și un pix
9. Ochelari de soare
10. Un suport de atârnat geanta
Pe lângă toate acestea am mereu și cheile, o sacoșă, (uneori și o sticlă micuță cu apă) și câteva bomboane.

Ceea ce cred eu că ar trebui să aibă neapărat o femeie în geantă este ordinea. Nu este imposibil de păstrat dacă totul este organizat. Nu suport lucrurile aruncate în geantă și îmi amintesc cu groază cum am văzut pe cineva răsturnând tot conținutul genții pe o canapea. Avea acolo tot felul de chestii inutile, hârtii, bonuri, pungi, câteva rujuri (nu înțeleg de ce trebuie să-ți cari toate rujurile și fardurile cu tine!) carduri, monede, bani mototoliți, iar la sfârșit, când le-a adunat, pe canapea au rămas firimituri de biscuiți, tutun și alte mizerii. Ori geanta unei femei nu este un coș de gunoi…
Cunosc femei care "nu pun preț" pe organizare, care nu consideră util un portofel. Eu zic că tocmai pe un portofel trebuie să se pună preț, acesta găzduind în ordine și siguranță actele, cardurile și banii. Nu este elegant ca o femeie să scoată banii direct din geantă. Cum nu este elegant nici cotrobăitul prin geantă atunci când cauți ceva, mai ales în fața cuiva care așteaptă…
Desigur, acestea sunt părerile mele, dar m-aș bucura să se țină cont de ele. Ordinea, curățenia și eleganța unei femei sunt reflectate și de poșeta pe care o are. Degeaba ai un machiaj impecabil și o ținută curată, dacă geanta ta este un dezastru și dacă nu ai cu tine lucrurile necesare să te descurci în situații de urgență: actele, bani, telefon, produse de igienă.
Geanta unei femei nu ar trebui să fie o paporniță grea în care să care toate inutilitățile, ci un accesoriu care să-i completeze ținuta și care să aibă utilitate maximă.
Celor care călătoresc mult cu mijloace de transport în comun le recomand să aibă în geantă și o carte. Timpul trece repede și minunat când citești ceva și ai șanse mai mari să socializezi și să cunoști oameni, decât dacă stai cu ochii pe telefon. "Ce carte citești?" sau "Cât de bună este cartea pe care o citești?"- este posibil să te întrebe cineva, însă nu cred că te va întreba cineva "Ce vezi în telefonul ăla?" :)

Încă un aspect important, ca să eliminăm o eventuală prejudecată: geanta nu trebuie să fie neapărat scumpă, dar trebuie să arate impecabil și în interior, dar și în exterior, la fel ca restul ținutei, să nu fie deteriorată, jerpelită și murdară. Consider că trebuie să existe un echilibru în toată înfățișarea unei femei, fiecare lucru să fie adecvat ținutei, altfel, va arăta ridicol.
Am o prietenă care m-a mustrat că o învăț pe fiica ei cu lucruri de fițe (pentru că îi dăruiam câte un rimel bun, parfumuri și o învățam să aleagă lucruri de calitate). Și ce e greșit în asta?! Mi s-a întâmplat la fel și cu soți ai prietenelor mele, care au făcut afirmații de genul: "Dar ce, tu ești ca aia să-ți permiți...". Eu zic să nu lăsați pe nimeni să vă limiteze, ci să aspirați mereu la ceea ce este mai bun, să nu cumva să credeți că nu meritați lucruri frumoase și de calitate. Să munciți ca să vă oferiți ceea ce vă place. Doar să faceți alegerile după bunul plac, nu imitând alte persoane, nu încercând să ajungeți la nivelul cuiva sau să intrați în competiție cu cineva. Și orice ar fi, nu alegeți fakeuri și imitații. Eu nu le suport. E de o mie de ori mai frumos un lucru ieftin și original, decât un fals. 
Achiziția unei genți de lux, de exemplu, are marele avantaj de a fi o bună investiție, deoarece anumite genți de lux nu se devalorizează în timp și pot fi revândute, dar mai au și avantajul de a nu se demoda. Însă nu sunt un musai. Unii aleg să investească banii în bijuterii, în proprietăți (o alegere inspirată, cred eu, deoarece acestea pot aduce un venit pasiv) sau în nimic material, ci pur și simplu într-o viață trăită frumos, în vacanțe și cursuri de dezvoltare personală (cele mai bune alegeri!). 
Lucrurile luxoase nu sunt un musai și cine nu le are nu înseamnă că este un neica nimeni.
Sunteți la fel de speciale, unice și minunate și dacă aveți lucruri simple, care vă plac și care vă definesc... și nu sunteți cu nimic mai prejos dacă nu aveți lucruri scumpe, la modă și de fițe. 
Atitudinea este cel mai important accesoriu, vă rog să mă credeți. Degeaba purtați o geantă scumpă, dacă postura voastră este de femeie neînsemnată, ștearsă, umilă, lipsită de eleganță și personalitate. Dar să nu uitați că nimic nu este mai vulgar și mai urât decât o femeie stridentă și, din păcate, am văzut multe femei care defilează prea mândre cu lucrurile lor scumpe, de parcă acelea le-ar da un plus de prestanță.
Lucrurile scumpe, luxoase, opulente nu vă fac nici mai frumoase, nici mai importante, nici mai valoroase. Dar dacă vă place cu adevărat un lucru anume, nu vi-l refuzați. Doar voi vă puteți stabili și impune prioritățile. Oferiți-vă ceea ce vă face pe VOI fericite, ceea ce considerați voi că meritați și că vă este folositor. Nu țineți cont de prejudecățile nimănui, nici de prioritățile altora, nu trebuie să fiți la fel ca alții.   

Vă îmbrățișez cu drag și vă doresc să nu vă lipsească din ținuta zilnică zâmbetul, seninătatea, încrederea, demnitatea, feminitatea și eleganța. 


Când "trebuie" devine ceea ce trebuie



A sosit momentul să termin cu nesfârșitul "trebuie", care mi-a dominat viața, care mi-a adus neliniște, nemulțumire și disconfort. 
Dezamăgită de multitudinea de “trebuie” pe care nu i-am putut onora, sătulă de sentimentele chinuitoare de neputință, de reproșurile celor care au avut așteptări nerezonabile și de lipsa de recunoștință față de toate străduințele mele, mi-am dat seama, că de fapt, nu trebuie nimic din ceea ce nu-mi place, nu pot și nu sunt. Că nu trebuie să mă simt obligată față de ceilalți și că nu trebuie să fac nimic din ceea ce nu vreau cu adevărat. Că nu trebuie să trag de mine, să îmi transform viața într-o continuă străduință de a rezolva tot și de a-i mulțumi pe toți. 
Nu trebuie să răspund afirmativ tuturor solicitărilor și așteptărilor celorlalți și nu trebuie să trăiesc mai mult pentru alții decât pentru mine.
Nu trebuie să joc teatru pentru a mă face plăcută și nu trebuie să fiu în rând cu lumea pentru a fi acceptată. 
Nu trebuie să demonstrez nimic, nimănui. 
Nu trebuie să mă justific pentru alegerile mele, pentru relațiile mele, pentru felul în care îmi cheltuiesc banii, pentru felul în care trăiesc, pentru momentele în care nu am chef, nu vreau și nu pot.
Nu trebuie să fac niciun compromis, nu trebuie să înghit nimic din ceea ce nu pot digera, nu trebuie să accept ceea ce nu se potrivește cu valorile mele. Și nu, nu trebuie să iert la nesfârșit și nici să acord încă o șansă cuiva care eu consider că nu o merită. 
Nu trebuie să fiu prezentă în locuri unde nu îmi doresc să fiu, lângă oameni care mă încarcă negativ și cu care nu rezonez.
Îmi amintesc că o prietenă mi-a spus că merge la nunta cuiva, cu care știam că nu are relații prea bune. Am întrebat-o de ce merge la acea nuntă și mi-a spus: “Pentru că trebuie.” Ba nu trebuie. Nu trebuie să mergi doar pentru a salva aparențele. De fapt, nu trebuie să salvezi nicio aparență. Nu merită nimeni timpul tău irosit. Și nu merită nimeni să joci teatru, să porți măști, să te prefaci. Trebuie să știe fiecare dacă nu-l placi și dacă nu-l vrei în viața ta. Trebuie să știe fiecare unde îi este locul și care-i este lungul nasului. Trebuie să știe fiecare dacă nu s-a purtat cum se cuvine, dacă nu merită respectul și prietenia ta.

Nu trebuie să-mi fie teamă să spun ce gândesc, să fac observații cuiva și să îi corectez pe alții, de teamă că le voi leza orgoliile.
Nu trebuie să accept niciun comportament deviat, nu trebuie să ascult păreri și bârfe despre mine sau despre alte persoane. Nu trebuie să accept să fiu pusă în situații penibile, care mă dezonorează. 
Nu trebuie să ascult nemulțumirile și văicărelile nimănui.
Nu trebuie să mă simt vinovată pentru că nu am timp pentru alții, iar ei nu trebuie să se supere, ci ar trebui să se bucure că îmi fac timp pentru mine.
Nu trebuie să trimit mesaje cu urări dacă nu am timp și dispoziție, iar cei care nu primesc mesaje de la mine nu trebuie să se supere, să se simtă neimportanți, uitați, neiubiți, ci trebuie să privească dincolo de aceste banalități, la prietenia care ne leagă, la purtarea mea… răspunsul nu se află într-un simplu mesaj de complezență.
Nu trebuie să ofer și să primesc cadouri. Prietenia înseamnă mai mult decât a ne dărui lucruri.
Nu trebuie să mă amestec în problemele și dramele altora, nici să mă implic să-i împac pe cei care au divergențe. 
Nu trebuie să spun mereu da, ci am dreptul să spun nu ori de câte ori așa simt.
Nu trebuie să mă simt datoare să ajut pe oricine sau să ofer oricui.
Nu trebuie să suport toanele și ifosele nimănui și nu trebuie să las pe nimeni să-mi tulbure pacea sufletului. Nu trebuie să suport nicio obrăznicie, nicio calomnie și nicio nedreptate.
Nu trebuie să accept posesivitatea și gelozia nimănui. 
Nu trebuie să depind de nimeni și nimeni nu trebuie să depindă de mine.
Nu trebuie să-mi fie teamă de nimeni și de nimic, nici de faptul că oamenii m-ar putea percepe eronat, nici de ceea ce aș putea pierde și nici de cei care ar putea să nu mă mai dorească în preajma lor.
Nu trebuie să le mai deschid ușa casei mele celor care au plecat trântind-o și nu trebuie să fiu dispusă să-i primesc din nou pe cei care m-au părăsit și care se întorc crezând că sufletul meu are buton de pauză. 
Nu trebuie să țin post sau să devin vegetariană, dacă nu simt cu adevărat că asta îmi doresc. 
Nu trebuie să slăbesc doar pentru că unii au ceva împotriva celor care nu au măsuri de modele.
Nu trebuie să grăbesc nimic și nu trebuie să mai amân să fac ceea ce-mi place și să devin ceea ce-mi doresc să fiu.  
Nu trebuie să fac curat în casă dacă nu am chef și nu trebuie să mă simt vinovată că aleg să fac ceva ce-mi place, ce mă relaxează și mă bucură, în loc de datoriile casnice.

Foarte mulți “trebuie” ni-i impunem noi înșine datorită unor automatisme și a unor obișnuințe preluate de la alții. Niște setări și niște proiecții eronate...
Ajunsesem să nu mă mai pot bucura de nimic, să bat grăbită din picior atunci când eram la coafor, pentru că exista un "trebuie" urgent care, nu era neapărat prioritatea mea. Ajunsesem să mă simt vinovată pentru o oră de somn în plus, pentru o prăjitură mâncată,  pentru că nu reușeam să sun pe cineva, pentru orice ratare și renunțare la un plan...
Eram mereu agitată, obosită, anxioasă, nemulțumită, vinovată. Prețul plătit a fost sănătatea proprie, neglijarea și valuri de reproșuri de la cei nemulțumiți de mine. 
Mi-am dat seama că am trăit o viață plină de falși "trebuie", care nu au avut nicio legătură cu ceea ce am vrut și am fost eu. Și am înțeles că TREBUIE să schimb asta, că a sosit, în sfârșit, timpul ca "trebuie" să devină cu adevărat ceea ce trebuie. Și că trebuie să fiu așa cum vreau eu, nu așa cum vor alții. 
Trebuie să fiu liberă, autentică și fericită.  
Trebuie să refuz tot ce nu-mi doresc, ce nu-mi place și ce nu-mi face bine.
Trebuie să mă bucur oricând vreau de o cafea bună și de o prăjitură, conștientă de valoarea clipei, fiindcă doar clipa este certitudine.
Trebuie să dorm când vreau și cât vreau și dacă am chef, pot să-mi fac duminică dintr-o zi lucrătoare. 
Trebuie să-mi cumpăr ceea ce-mi doresc de îndată ce am șansa să o fac, fiindcă nu am nicio certitudine că voi avea o altă ocazie să mă bucur de acel lucru.
Trebuie să mă bucur de parfumul preferat, chiar și când stau în casă și, de ce nu, chiar și când fac curățenie, mai ales că știu parfumuri care n-au mai apucat să fie  purtate de cei care le-au păstrat pentru ocazii speciale. 
Trebuie să port ce-mi place, să mă îmbrac așa cum mă simt confortabil, fără a ține cont de modă, de așteptări sociale și de alte prostii comerciale.
Trebuie să tai de pe liste toate sarcinile și planurile care nu reflectă prioritățile mele reale și binele meu. 
Trebuie să iubesc pe cine vreau și cum vreau, dar mai întâi trebuie să mă iubesc pe mine.
Trebuie să spun atât cât vreau și cât consider că ar trebui să știe fiecare și da, trebuie să-mi protejez intimitatea, iar uneori, să-mi ascund fericirea și să mă bucur doar eu de ea, pentru a nu mi-o tulbura invidia sau nefericirea unora.   
Trebuie să mă trezesc în fiecare zi zâmbind și recunoscătoare pentru tot ce am și pentru toată iubirea de care am parte.
Trebuie să-mi declar iubirea doar atunci când simt și să nu-l transform pe "te iubesc" într-un răspuns automat. 
Trebuie să plec de lângă oricine mă descurajează și mă întristează. Și de lângă cei pentru care nu pot fi o bucurie sau ceva bun.
Trebuie să-mi ofer liniștea de care am nevoie și oamenii buni care mă inspiră, care mă bucură și care mă motivează.
Trebuie să evit orice rău și să fac bine atât cât pot, dar niciodată nu trebuie să fac un bine făcându-mi mie o defavoare. 
Trebuie să-mi ofer viața pe care o merit fiindcă aceasta îmi aparține și am tot dreptul să o trăiesc așa cum vreau.
Trebuie să fiu pregătită oricând de plecare și, atât cât se poate, să las ceva frumos în urma mea...



Revelion de vis la Pensiunea Victoria



sau cum am plecat să-mi petrec revelionul la o pensiune și m-am întors de la niște prieteni. Pentru că asta s-a întâmplat la Pensiunea Victoria de pe Valea Drăganului: gazdele mi-au devenit prieteni. 
Am descoperit Pensiunea Victoria când am fost invitată la ziua prietenei mele dragi Camelia Radulian și, pentru că mi-a plăcut foarte mult, am revenit cu prietenii mei în toamnă. 
Pensiunea Victoria este situată în Apuseni, pe Valea Drăganului, într-o zonă de munte superbă. 
Are o capacitate de cazare de aproximativ 32 de locuri (se poate închiria și parțial), marele avantaj fiind că fiecare cameră are baie proprie. Vila este superbă, are un living spațios și luminos, cu șemineu, 2 săli de mese, o curte mare cu locuri amenajate pentru relaxare (foișor cu zonă de făcut grătar, leagăn, ciubăr de făcut baie), are și loc de joacă pentru copii (în interior au și biliard), iar proprietarii amenajează și investesc mereu în locație pentru a face șederea turiștilor cât mai plăcută.  
Primele două dăți în care am fost la Pensiunea Victoria am ales self-catering, însă de revelion am ales all inclusive și bine am făcut! Recunosc, meniul de revelion și toată mâncarea care ni s-a oferit la pensiune ne-au întrecut așteptările. A fost prea multă mâncare, abundență și diversitate, produse foarte proaspete, ingrediente premium, nu s-a făcut deloc rabat la calitate și la cantitate. 
În noaptea de Revelion cu greu am convins gazdele că nu mai putem servi și sarmalele și tortul, dar ne-am bucurat de ele a doua zi, după o senzațională ciorbă de burtă. 
Ni s-au pregătit zilnic două feluri de ciorbă, două feluri principale, iar vegetarienii au primit preparate speciale pentru ei. Ni s-au oferit murături delicioase, salată de hribi și tot feul de preparate locale, tradiționale, pe care le-am gustat pentru prima oară. 
Am fost curioși să aflăm cum a reușit bucătăreasa să ne gătească preparate atât de bune și sofisticate și să se descurce atât de bine și cu meniurile vegetarienilor și am aflat că aceasta frecventează cursuri de gătit, arta culinară fiind o mare pasiune de-a ei. 
Nu puteau lipsi băuturile din meniu, am avut la discreție de toate și pentru toate gusturile: vișinată, pălincă, lichioruri fine, bere, vinuri, șampanie, sucuri naturale, cafea, ceaiuri, absolut tot ce ne-am fi dorit, mai mult decât am fi putut bea.    
În data de 1 seara am avut un foc de tabară în curte, cu vin fiert și cântece în jurul focului.
Este de apreciat străduința și atenția la detalii, dar mai ales faptul că am simțit cu toții că ni s-a oferit totul cu mult drag. 
Zona este foarte frumoasă și ofertantă, se pot face plimbări în natură, noi am avut noroc de zăpadă ca în povești, am făcut drumeții și ne-am plimbat cu sania trasă de cai. 
La câțiva kilometri de pensiune este barajul Drăgan Floroiu, mai este și barajul Beliș, cascada Vălul Miresei, au și iubitorii de ski pârtia Mărișel, puteți vizita cetatea de la Bologa și neapărat să vizitați Mănăstirea Ciucea și muzeul Memorial Octavian Goga (care sunt la o distanță de 8 km față de Pensiunea Victoria). 
În data de 2 ianuarie, câțiva din grup au plecat spre case, având drum lung de parcurs (până la București și Constanța). Un tir răsturnat pe șosea i-a întors din drum, dar trebuia să le vedeți bucuria că pot rămâne încă o zi la pensiune. Au rămas și ceilalți care se pregăteau de plecare și ne-am bucurat de încă o zi frumoasă împreună. 
Eu am plecat abia în data de 4 și tare bine mi-a prins încă o zi de relaxare și răsfăț, fiindcă gazdele mi-au gătit tot felul de bunătăți și am avut timp să stau în tihnă de vorbă cu ei și să-i cunosc mai bine.  
Cu siguranță mă voi întoarce împreună cu prietenii mei și în primăvară, fiindcă acolo este superb în orice anotimp. 
Am amintiri minunate de la Pensiunea Victoria și vă recomand cu drag să mergeți cu oamenii dragi să vă bucurați de o zonă splendidă și de niște ardeleni minunați, calzi, sinceri, foarte harnici și generoși. Ospitalitatea lor vă va cuceri și vă va impresiona.  
Noi, turiștii, ne bucurăm de sejururi și de sărbători, dar nu știm câtă muncă și efort depun gazdele pentru confortul și plăcerea noastră, cât se străduiesc pentru a ne oferi nouă momente de neuitat. 
Spuneam că am plecat la o pensiune și m-am întors de la niște prieteni. Simona și familia ei mi-au cucerit inima pentru că sunt genul acela de oameni în care vezi bunătatea lui Dumnezeu. 
Am, totuși, și o reclamație: am plecat de acolo cu senzația că cineva ne-a strâmtat hainele. 😁 Prăjiturile de casă au fost ceva...

Mii de mulțumiri gazdelor și prietenilor mei pentru amintirile minunate!  


Detalii despre Pensiunea Victoria găsiți pe site: http://www.pensiunevaleadragan.ro/
sau pe pagina de facebook: https://www.facebook.com/pensiuneavictoria



Rămas bun, 2018! Bun venit, 2019!



Mi-am luat rămas bun de la 2018 împăcată și fără regrete, cu sufletul plin de recunoștință pentru tot ce am trăit, pentru tot ce mi s-a dat, pentru tot ce mi s-a luat, pentru tot ceea ce am învățat și pentru tot ceea ce am devenit.
Nu mă voi plânge de faptul că o bună parte din an am frecventat Institutul Oncologic din Cluj, ci le mulțumesc tuturor celor de acolo care m-au ajutat și care mi-au dovedit că există cadre medicale excepționale, că într-un spital de stat lucrurile pot funcționa perfect, că se respectă cu sfințenie regulile, dar mai ales pacientul. 

2018 a fost anul care m-a ajutat să înțeleg care îmi sunt cu adevărat prioritățile. Mi-am făcut timp să mă văd și pe mine, să privesc în adâncul meu. Nu am mai tras de mine așa cum făceam în trecut, am fost mai blândă și mai indulgentă cu mine însămi. Mi-am acceptat slăbiciunile și neputințele și am înțeles că nu trebuie să fiu perfectă, că nu trebuie să le fac pe plac tuturor, să-i mulțumesc pe toți și să fac compromisuri în defavoarea mea.  
Am descoperit cât de benefică și revigorantă poate fi solitudinea, am evitat oamenii toxici, care obosesc cu capriciile și așteptările lor aberante. 

Începusem anul 2018 cu diferite planuri și visuri pe care, pe parcurs le-am abandonat. Nu am reușit să fac tot ce mi-am propus și nu am reușit să fiu mereu așa cum mi-am dorit să fiu, dar știu că există un timp pentru toate. 
Totuși, în 2018 am avut câteva realizări frumoase și am reușit să-mi ofer libertatea care mi-a lipsit în anii precedenți, în care, din cauza jobului, abia mai găseam puțin timp și pentru mine. 
În 2018 am publicat cartea Străinul de lângă mine,Irina Binder - Strainul de langa minecare a devenit bestseller de îndată ce i-am anunțat publicarea. Feedback-ul publicului a fost unul neașteptat de bun și mă bucur foarte mult că nu mi-am dezamăgit cititorii. 

Tot în 2018 am avut și cea mai frumoasă vacanță de până acum. Mi-am petrecut aproape 2 săptămâni în Elveția și în Franța. În luna august am fugit la Glacier 3000 și pe Aguille du Midi, aproape de Mont Blanc. Am văzut locuri senzaționale și am cunoscut oameni minunați. În acea vacanță am cunoscut oameni extrem de bogați și celebri de la care am învățat că nu există bogăție mai mare decât libertatea de a fi cum vrei și cu cine vrei și că doar lucrurile care te fac cu adevărat fericit sunt, de fapt, valoroase.   

Pentru 2019 mi-am propus să-mi îndrept atenția cât mai mult către persoana mea, nu către alții. Să mă educ și să mă corectez pe mine, să-mi ofer mai mult mie. 
Am înțeles că nu trebuie să trag de nimeni ca să-l ajut să se schimbe în bine, că nu pot grăbi sau forța evoluția nimănui, că pentru cei capabili și dispuși să învețe este suficient un bun exemplu și nu este nevoie să mă străduiesc să-i conving de nimic.   
Vreau să-mi ofer mai mult timp doar pentru mine, să fac ceea ce îmi place, să petrec timp de calitate cu oameni dragi. Nu sunt dispusă să fac concesii, nu mai vreau să mă irosesc cu oameni care mă întristează și mă stresează, nu mai vreau să fac nimic de dragul aparențelor sau de teamă că voi pierde pe cineva care nu înțelege că am dreptul să aleg ce vreau, să refuz, să fac doar ceea ce îmi doresc cu adevărat.  
Cea mai mare dorință a mea este să plec într-o vacanță prin Europa, dar fără planuri și restricții, fără termene limită, să-mi iau un bagaj, să mă urc în mașină și să mă opresc doar în orașele în care vreau și să le străbat în lung și în lat, să nu fac nimic în grabă, să rămân doar cât vreau în fiecare oraș, să nu fiu nevoită să las ceva nevăzut doar pentru că trebuie să plec, să-mi aleg în orice clipă altă destinație care mă atrage și să mă întorc acasă doar când mă satur de umblat și când îmi va fi dor de casă.
Deocamdată mi-am planificat câteva concerte: Elton John în Viena, Andre Rieu în Praga și Michael Buble în Munchen. 
Plănuiesc să public câteva cărți, printre care "Până la sfârșit" (adică Fluturi 4 - care este foarte  dorită de cititori) și "Iubirea te învață", dar am mai multe proiecte foarte dragi mie pe care sper să reușesc să le duc la bun sfârșit. 

Pentru tot ce mi-ați fost și mi-ați oferit în 2018, vă mulțumesc cu recunoștință! 
Să aveți un 2019 minunat, să vă oferiți tot ceea ce meritați, să vă concentrați cât de mult puteți asupra sănătății și păcii voastre, să stați în preajma oamenilor buni de la care aveți ce învăța, să faceți totul cu bucurie și să fiți iubiți!  
La mulți ani, oameni dragi!


Idei de cadouri pentru Crăciun și nu numai...



Câți dintre noi nu intrăm în panică atunci când trebuie să oferim un cadou cuiva și nu știm ce anume să-i cumpărăm? 
Discutam zilele trecute cu o prietenă care era disperată că nu mai știe ce să le dăruiască persoanelor dragi. Spunea că deja le-a cumpărat parfumuri, cosmetice, brățări Pandora, pijamale și că anul acesta ar dori ceva inedit, original și nu neapărat atât de comercial. "Le-am umflat destul conturile marilor firme" - mi-a spus ea. Și i-am propus să achiziționeze lucruri confecționate cu pasiune și dăruire de la micii intreprinzători sau de la Asociațiile Caritabile. Unii se bucură de lucruri, alții au nevoie de momente, de amintiri frumoase, de ceva ce nu-și oferă. 
Pentru fiecare în parte eu vă propun câteva idei de cadouri: 

1. Un brăduț decorativ confecționat manual. Poate înfrumuseța casa sau biroul cuiva. Sunt multe persoane care nu împodobesc brad acasă sau la serviciu și ar fi păcat să nu aibă această bucurie. 
Acești brăduți, dar și alte decorațiuni pentru sărbători se pot comanda aici: Flori Brașov


2. Vase și tablouri pictate manual. Acestea pot fi personalizate după bunul plac. 
Recomandarea mea este: Carmen Florian Art


3. Un abonament la un salon SPA. Potrivit și pentru femei și pentru bărbați, cred că oricine s-ar bucura de un răsfăț binemeritat. Recomandarea mea este salonul Amaryl din Brașov, unde puteți beneficia de servicii de înfrumusețare, remodelare corporală, masaj de relaxare și terapeutic și manichiură: Amaryl Welness&SPA
Pagina Facebook: Amaryl wellness&spa


4. Un cozonac, un tort sau ciocolată de casă de la Cuptorul lui Robert. Mulți oferă bomboane ambalate și panetone (pentru că sunt renumite și frumos ambalate), dar eu vă recomand acești cozonacii delicioși cu care mi-am cucerit prietenii. La Cuptorul lui Robert găsiți și prăjituri delicioase, dar și ciocolată de casă deosebită. 
Găsiți aici toate deliciile lor: Cuptorul lui Robert
Pagina Facebook: Cuptorul Lui Robert


5. O invitație la un restaurant deosebit. Eu consider că mai prețioase decât lucrurile sunt momentele petrecute cu cei dragi. Eu vă recomand restaurantul DOR aflat în apropiere de Bran. Este o locație deosebită unde veți fi impresionați de preparatele gătite de Chef Bogdan Cozma, câștigătorul medaliei de bronz la Cupa Mondială de Gastronomie Vileroy&Boch. Atmosfera de acolo, amabilitatea și căldura personalului vă vor face să vă simțiți minunat și vor impresiona orice invitat.
Pagina Facebook Restaurant DOR: Restaurant Delicios Organic Românesc



6. O bijuterie. O recomand cu drag pe Lavinia, care are bijuterii foarte frumoase.
O găsiți aici: Magpie Gems
Pagina Facebook:  MagpieGems

7. Un album deosebit, o carte cu povești istorice potrivită oricărei vârste, o colecție de povești rare și minunate, o parte a istoriei care trebuie cunoscută: "Poveștile minunate ale României". 

sau un album pentru pasionații de gastronomie și nu numai: Chefi de România
Îl puteți comanda aici: Chefi de România

8. Un tablou pictat de un actor și artist deosebit: Marcel Horobeț. 
Puteți găsi o colecție minunată de tablouri, aici: Tablouri Marcel Horobet



sau un portret realizat de o artistă sensibilă și talentată, studentă la Artă Sacrală: Violeta Lupo. 
Puteți găsi o parte din portretele realizate de ea, aici: Portrete și picturi Violeta Lupo


Acesorii pentru copii, brățări pentru dentiție și tot felul de lucrușoare drăguțe create manual de Baby-accessories.
Pagina facebook: Baby-accessories


Nu întâmplător v-am făcut aceste recomandări. Toți acești oameni dăruiesc din munca lor și dau un bun exemplu de frumusețe și omenie. Pasiunea și dăruirea lor se regăsesc în tot ceea ce creează. 
Sper că ați găsit ceva pe placul vostru printre reomandările mele și vă doresc să faceți alegeri inspirate și daruri minunate cu care să îi bucurați pe cei dragi! 
Aștept și eu recomandările voastre.

Vă îmbrățișez cu drag!
Irina 


Suntem ceea ce lăsăm în sufletele altora...



Într-o noapte, în care tocmai mă întorsesem în Brașov, am oprit la OMV să fac plinul și să-mi iau o cafea. La casă se afla o doamnă mai în vârstă decât celelalte angajate pe care le știam. Văzând-o, m-am gândit cât de norocoasă eram că mă duceam acasă să dorm, în timp ce ea era nevoită să muncească toată noaptea, să stea în picioare și în frig (de câte ori se deschideau ușile intra câte un val de răcoare, care parcă biciuia). În spatele meu erau un tip și o tipă care se foiau, comentau și făceau bășcălie pe seama angajatei care „se mișca în reluare”, aceasta fiind foarte atentă la operațiunile cu cardul. 
Știți cum e la OMV, unul vrea să plătească, altul vrea ștampilă pe bon, unuia trebuie să-i faci cafea sau să-i aduci sandwich și trebuie să lași oamenii să aștepte la rând… iar mulți sunt nerăbdători, pufăie, vociferează și-și exprimă nemulțumirile, chiar și cu agresivitate verbală. Văzând neliniștea acelui cuplu, le-am spus că-i las în fața mea dacă se grăbesc, că eu am răbdare. Ei nu se grăbeau nicăieri, ci doar aveau chef să o critice pe biata femeie care se străduia să-și facă treaba. Și au început să o insulte, să-i spună să se pensioneze, să-i sugereze să-și schimbe ochelarii… Dobitocul acela sinistru a făcut tot felul de afirmații misogine și denigratoare la adresa femeilor în etate, iar duduia de lângă el nu numai că nu-l oprea, ci îi susținea comportamentul de mitocan. Angajata s-a pierdut, se vedea că era stresată și că nu știa cum să își facă treaba mai repede. Simțeam și eu toată presiunea aceea pe care o simțea ea. Și nu am tăcut, așa cum nu tac niciodată. M-am luat de dobitoc și de femeia de lângă el. S-a lăsat cu ceartă, dar un domn m-a susținut… 
Am încurajat-o pe acea angajată, dar îmi amintesc că nu îndrăznea să ridice privirea…
De atunci, de câte ori o vedeam, o întrebam ce mai face și schimbam câteva vorbe, conștientă că i-ar prinde bine și o atitudine prietenoasă pe lângă atâtea ifose și apucături lipsite de bun simț. 
Astă seară am fost la OMV și am povestit puțin cu fetele de acolo. Era liniște, nu erau agitate ca de obicei. Și am întrebat de colega lor, de “doamna aceea mai în vârstă”, mirată că nu am văzut-o de mult timp… 
- Aaa, doamna Rodica? A murit. Era bolnavă, săraca.

M-am întristat foarte tare. Și m-am înfuriat. Mi-am amintit de acel tip care a tratat-o neomenește pe biata femeie, tocmai într-o perioadă în care ea era suferindă și încerca doar să își câștige pâinea. El se grăbea, deși cu siguranță i-a mai rămas TIMP, dar i-a tulburat puținul ei timp… cu răutatea lui. Mi-am amintit-o timidă, apăsată, slabă, cu atitudinea unei femei care își dorea să fie invizibilă... 
Câți nu fac la fel ca acel mitocan? Câți nu se poartă neomenește cu vânzători, cu ospătari, cu cei care îi servesc, incapabili să le respecte munca și strădania? Și noi, ceilalți, ce facem? Asistăm indiferenți la aceste abuzuri… și foarte puțini luăm atitudine.
Suntem ceea ce lăsăm în urma noastră, ceea ce lăsăm în fiecare suflet. Păcat că unii nu înțeleg cât de tare pot răni cu egoismul și cu răutatea lor, păcat că nu se gândesc că fiecare om are durerile lui, că unii stau în picioare în fața noastră și ne întâmpină zâmbitori, dar sufletele lor abia se târăsc…
Cine știe? Poate că nu am scris degeaba povestea aceasta. Poate că măcar un om o va citi și, atunci când va avea tendința să-și arate nerăbdarea și intoleranța față de cineva, să-și facă dreptate altfel decât cu indulgență și iubire, își va aminti de această istorioară și va reuși să fie puțin mai bun…



Lăsați copiii să râdă - 100 de scriitori români pentru copilărie



Libris a fost invitată pentru a doua oară de Salvați Copiii România să participe cu un brad în cadrul Festivalului Brazilor de Crăciun. Echipa Libris, cu ajutorul partenerilor de la Wizzdesign au creat o carte unicat în formă de brad. „Lăsați copiii să râdă” este un proiect cu o valoare culturală deosebită, o carte unicat al cărei loc poate fi o bibliotecă publică, un amfiteatru, un muzeu.
Majoritatea textelor prezente în acest volum sunt scrise special pentru această campanie și nu se regăsesc în niciun alt loc. Mari nume ale literaturii române contemporane s-au alăturat cu generozitate, emoție și bucurie acestui proiect. Fiecare text care apare în această carte este o lecție de viață, o pildă, o fărâmă de suflet, un dar.


Copilăria este un spațiu sacru al regăsirii, al bucuriei, al inocenței; o întoarcere la sinele nostru cel mai profund, pentru că în copilărie am fost făcuți ceea ce suntem. „Lăsați copiii să râdă” este un simbol al unei lumi frumoase în care elitele intelectuale, pană lângă pană, își unesc amintirile pentru a salva ceea ce este mai de preț în univers: Copilăria.
„Lăsați Copiii să Râdă - 100 de scriitori români pentru Copilărie” este un proiect special la care s-a lucrat 60 de zile, zi de zi, și în care au fost implicați peste 120 de oameni (scriitori, echipele Libris și WizzDesign, edituri, tipografii). Doar la montatul lui au lucrat 7 oameni, 40 de ore.

Bradul Libris a fost adjudecat de Kaufland Romania pentru suma de 40.000 de euro. Ediția de majorat a Festivalului Brazilor de Crăciun a reușit să adune 770.000 de euro, fonduri care vor fi utilizate în cele 29 de programe Școală după Școală dezvoltate de Salvați Copiii România.

Sunt fericită și onorată că am contribuit și eu cu un text în această carte deosebită: 


Îi felicit pe toți cei care au pus suflet în realizarea acestui proiect minunat! 






La mulți ani, Fluturi și dragii mei cititori!



În 12 decembrie cartea Fluturi a împlinit 6 ani, fiind publicată în data de 12.12.2012. Am ales data publicării având un motiv anume, pe care, probabil, vi-l voi dezvălui cândva...

Povestea cărții o cunoașteți mulți dintre voi, am scris despre ea aici: Povestea cărții Fluturi

Iată câteva lucruri despre cartea Fluturi:

🦋 Este cea mai vândută carte din România în ultimii 28 de ani. 

🦋 Este cea mai furată carte din librării. Nț, nț, nț! 

🦋 Este cea mai criticată carte (dar nu de critici :) ), făcându-i pe unii să mă urască așa de tare încât de 6 ani nu se pot opri din comentat aiurea și hărțuit. Succesul vine la pachet și cu invidioși. 

🦋 Este cartea care a dat naștere celor mai multe povești frumoase și impresionante, pe care le voi aduna într-o colecție aniversară, povești despre oameni care s-au regăsit,  care s-au împăcat, care s-au îndrăgostit, care s-au căsătorit, care au călătorit...

🦋 Cea mai frecventă afirmație legată de cartea Fluturi este: "Mi-a schimbat viața!"

🦋 Cea mai frecventă întrebare legată de cartea Fluturi este: "Când apare volumul 3?"

🦋 Cea mai frecventă afirmație a cititorilor mei atunci când mă întâlnesc este: "Vă iubesc!"

🦋 Volumul 3 a fost publicat la cererea cititorilor. 

🦋 Volumul 3 s-a vândut în primele 24 de ore de la publicare în peste 10.000 de exemplare doar pe Libris

🦋Publicarea volumului 3 a contribuit la construirea unei case pentru o familie defavorizată, acest proiect fiind susținut  și de Libris (care a donat 3% din vânzarea cărții Fluturi vol.3)  și de Asociaţia Umanitară "Dreptul la Viaţă" Huedin

🦋 Cartea Fluturi are marele merit de  a fi (re) trezit pasiunea pentru lectură, majoritatea librarilor mărturisind că Fluturi este ceea ce ei numesc "produs locomotivă".

🦋 S-a făcut o piesă de teatru după romanul Fluturi și am primit 3 propuneri de ecranizare a cărții. 

🦋 Editura For You, care a publicat cartea Fluturi, este una dintre cele mai îndrăgite și apreciate edituri  din România datorită cărților motivaționale și de dezvoltare personală pe care le-a publicat.

🦋 Cartea Fluturi mi-a adus prieteni în toată lumea.

🦋 În acești 6 ani am primit mii de poze de la cititori, sute de mii de mesaje și foarte multe daruri de la oameni pe care nici măcar nu-i cunosc. Mii de mulțumiri pentru tot! 

🦋 Am dat mii de autografe pe cartea Fluturi, iar cele mai multe autografe date într-o zi au fost 1.000, pentru Libris. 

🦋 Tot la cererea publicului, la începutul anului 2019 va fi publicat și volumul 4, care se va numi "Până la sfârșit".

🦋 Cea mai frumoasă parte din tot ce înseamnă cartea Fluturi, sunteți voi, cititorii mei.

La mulți ani, dragii mei și vă mulțumesc pentru că sunteți cei mai frumoși și buni cititori pe care i-ar putea avea un scriitor! 

Cu dragoste și prețuire, 
a voastră Irina. 



De ziua mea...



Ziua de naștere este ziua în care ești întrebat cel mai des câți ani ai împlinit... Eu răspund mereu la fel: sunt destul de tânără pentru a putea să îmi iau viața de la început și prea bătrână pentru a mai amâna ceva.
Pentru mine vârsta este irelevantă. Nu mă sperie faptul că viața trece și că îmbătrânesc. Mă bucur de fiecare an trăit și îmi fac planuri pentru următorul. Nu-mi mai fac planuri pe termen lung, nu mai amân să fac ceea ce îmi place și ceea ce mă împlinește. 
Am văzut oameni care au amânat și care și-au făcut planuri pe termen lung, convinși că vor trăi suficient să le realizeze, dar au plecat pe neașteptate, unii foarte tineri. În urma lor au rămas planurile, dar mai ales amânările, renunțările, tot ceea ce nu au trăit. Iar eu am învățat din exemplele lor nefericite. Am învățat să-mi stabilesc prioritățile în funcție de ceea ce mă face fericită. 
Am fost mereu un om spontan și curajos, dar experiențele din ultimii ani m-au făcut să fiu și mai liberă în alegeri, să nu renunț la nimic din ceea ce mă bucură, să nu mă simt vinovată atunci când fac ceea ce vreau și să nu mă tem de părerile și judecățile altora. 
Anul acesta a fost un an încărcat de experiențe și lecții de viață care m-au trezit și m-au maturizat. Prioritățile mele s-au schimbat semnificativ după ce am descoperit povești despre vieți irosite și netrăite, despre oameni singuri, decepționați, abandonați.  
Am învățat să îmi prețuiesc timpul și să nu-l mai consum aiurea cu lucruri inutile și cu oameni care nu merită. 
Am învățat să nu mai trag de mine pentru a răspunde tuturor cererilor și așteptărilor celorlalți. Și să nu mai accept niciun reproș. Nu datorez nimic, nimănui.  
Am învățat să renunț să mai schimb oamenii și să-i accept așa cum sunt, să le respect alegerile și mentalitățile greșite. Sunt convinsă că pentru cei capabili să învețe ceva și să se schimbe este suficientă puterea exemplului. 
Am învățat să nu mai fiu o sursă de beneficii pentru ceilalți și să nu mă mai las folosită. Am învățat să spun "nu" fără a mă simți vinovată că refuz și fără să-mi fie teamă că voi pierde persoana pe care am refuzat-o. 
Am învățat chiar și cum să-mi cheltuiesc banii: pe ceea ce-mi place și pe ceea ce-mi aduce bucurie de moment, fiindcă doar momentul este certitudine și nu știu dacă voi avea șansa unei alte ocazii să-mi fac acea bucurie sau să-mi satisfac acel moft.
Am înțeles că nu trebuie să fiu perfectă și am învățat să mă bucur de mine așa cum sunt, că este ok să greșesc, să eșuez, să am momente de slăbiciune și de rătăcire.  
Am învățat să fiu bună cu mine, să nu mă mai critic atât, să nu mai cer atât de mult de la mine și să-mi ofer mai mult.  
Am învățat că oricât de singur și de neiubit ai fi în viață, la un moment dat vei primi toată iubirea de care depinde sufletul tău, că toate rănile se vindecă, iar cicatricile nu trebuie să urâțească un om, din contră...
Am înțeles că viața nu ne este dată doar pentru a trece pur și simplu prin lumea aceasta, ci și pentru a lăsa ceva bun și frumos în sufletele oamenilor.  
Cu trecerea timpului învățăm tot mai mult despre noi înșine și despre ceilalți, despre cum ar trebui trăită viața, dar învățăm totodată că mai avem foarte multe de învățat... 

Pentru tot ce am învățat de la fiecare dintre voi, pentru toată bunătatea și iubirea voastră, pentru tot ceea ce am trăit împreună, pentru tot ceea ce îmi sunteți, vă mulțumesc și vă iubesc!



Ne dorim schimbarea legii adopției!



Dragi prieteni, 

așa arată un bebeluș abandonat la naștere. Așa începe povestea de viață a multor copii, iar cum continuă aceasta depinde foarte mult de NOI.
Știm că zilnic sunt abandonați mulți copii. Știm și că adopția unui copil presupune un drum lung și anevoios, cu birocrație și reguli absurde și inutile, cu mult stres, emoții și piedici nejustificate, când totul ar trebui să fie cât mai facil. 
Copiii nu ar trebui să ajungă la orfelinate, ci în casa unor familii iubitoare.  
Orfanii instituționalizați nu au condiții bune de viață, în anumite orfelinate personalul nu este calificat pentru a lucra cu copii, cu toate că Statul Român le asigură cursuri de calificare, dar pe care angajații nu le frecventează.   
La 18 ani orfanii sunt lăsați să plece liberi în lume și mulți dintre ei ajung pe străzi, devenind ținta abuzatorilor și a manipulatorilor, unii dintre ei ajungând infractori. Mulți au tentative de sinucidere  fiindcă nimeni nu-i învață pe acești copii cum să supraviețuiască în lume, nu li se dă nicio direcție, nu li se asigură viitorul.
De ce toate acestea, în loc de a li se oferi acestor copii șansa să fie adoptați de familii iubitoare care să le asigure o viață decentă și un viitor sigur pentru ei, dar și pentru societate? 

O jurnalistă din Brașov,  Cornelia Crevean a avut inițiativa de a solicita modificarea legii adopției. Cornelia a avut în emisiunea ei cazuri de orfani care la ieșirea din orfelinat au avut tentative de sinucidere, a întâlnit povești grave și impresionante pe care le-a oferit ca exemplu în propunerea ei de schimbare a legii adopției. 
Bebelușii abandonați trebuie să poată fi adoptați în primele luni de la naștere, iar mamele să fie decăzute din drepturi în maxim 6 luni de când și-au abandonat copiii. Legea actuală invocă depresia post partum cu speranța că mamele își vor căuta copiii abandonați, însă nu se întâmplă asta, iar copiii ajung în orfelinate. 
Inițiativa Corneliei este un act de curaj, dar a avut șansa să i se alăture acestei cauze două doamne minunate: doamna deputat Roxana Mînzatu și doamna deputat Oana Bîzgan, care au propus în Parlament schimbarea legii adopției. Mâine vor propune schimbarea legii adopției și să sperăm că vom primi un răspuns afirmativ până la sfârșitul lunii decembrie. 

O nouă lege a adopției este absolut necesară și este o prioritate pentru cei are își doresc să adopte copii, pentru cei cărora le pasă de copiii orfani și își doresc un viitor bun pentru ei, dar mai ales pentru copiii abandonați care au dreptul la o viață decentă, la protecția și dragostea unei familii, la educație, la un viitor sigur și care pot fi scutiți de ani petrecuți în orfelinate, singuri, chinuiți și neiubiți, cu amintiri dureroase care îi afectează și destabilizează emoțional.    
Eu m-am alăturat acestui proiect și sper să am și susținerea voastră. Mesajul meu trebuie să ajungă la cât mai mulți oameni.

Copiii orfani, sunt ai noștri, ai tuturor. Avem datoria morală să îi ajutăm să aibă parte de viața lipsită de griji și de suferință pe care ar merita-o orice copil. 
Și eu îmi doresc să adopt un copil sau doi și, cu ajutorul bunului Dumnezeu, sper să reușesc, așa cum sper să reușească orice om bun care își dorește să-i ofere o famile unui copil abandonat.
Le dorim mult succes doamnelor deputat care a preluat cauza pornită din Brașov, iar noi să ne rugăm pentru reușita lor! 

Cornelia Crevean și cu mine ne-am fotografiat în ziua în care m-am alăturat acestei cauze. Vă trimitem gândurile noastre bune și vă mulțumim pentru suținere!