Produsele mele preferate de makeup



De nenumărate ori mi-ați cerut să scriu și despre diverse produse preferate de mine, în special despre produse cosmetice și de makeup. 
Nu știu dacă pot face review-uri obiective, însă pot scrie despre produse testate de mine și care îmi plac foarte mult. 
Eu nu mă machiez foarte mult, nu folosesc concelear, blush, rimel... Folosesc doar produsele din poze și rar folosesc și rimel. 
Sunt împotriva machiajului strident care încarcă inutil chipul unei femei. Părerea mea este că scopul machiajului este protecția, mascarea anumitor imperfecțiuni și evidențierea trăsăturilor frumoase, nicidecum transformarea radicală și exagerată a chipului.

Foarte important pentru mine este să-mi aplic pe ten o crema BB, CC sau un fond de ten (neapărat unul foarte lejer fiindcă nu am nevoie de acoperire mare) care să aibă factor de protecție UV mare. Aplicarea unui factor de protecție solară este foarte importantă, având în vedere că soarele pătează și îmbătrânește tenul. Protecția se aplică și vara și iarna, nu doar la expunerea la soare așa cum crede multă lume. 
Recunosc, nu am răbdare să aplic creme peste creme, de aceea, după un serum hidratant, aplic una dintre cremele sau unul dintre fondurile de ten din poza de mai sus. 
Am testat cam tot ce există pe piață, atât produse renumite, cât și produse mai accesibile, iar acestea rămân printre preferatele mele. 
Pentru mine contează foarte mult ca produsul să nu arate ca o mască pe față, să se aplice foarte ușor, iar efectul să fie de lungă durată. Am oroare de produsele de makeup care pătează hainele și care fac fața să arate nenatural.

Dacă ar fi să fac un top al cremelor BB sau CC cu SPF, preferatele mele ar fi:
1. La Mer  The SPF 50 UV protecting fluid
2. Chanel Sublimage La Protection UV 
3. Chanel Corection Complete SPF 50
Iarna folosesc creme cu SPF mai mic, dar vara fără factor 50 mi se pătează tenul.
În topul fondurilor de ten preferate de mine sunt:
1. La Prairie Fond de Teint Anti-Age
2. Guerlain Lingerie de Peau Aqua Nude
3. Chanel Perfection Lumiere Velvet


Al doilea produs de make-up pe care îl folosesc este pudra. 
Prefer pudrele libere fiindcă se aplică mult mai ușor și nu încarcă tenul. 
Mult timp preferatele mele au fost Caron și Guerlain Les Voilettes.  
În topul pudrelor mele preferate sunt:
1. La Prairie Cellular treatment loose powder 
2. Caron Poudre Libre Translucide 
3. Chanel Poudre Universelle Libre

Topul pudrelor de finish: 
1. Tresore Rare Ultimate Pearl Protecting and Finishing Powder    
2. Diorskin Nude Shine Color Gradation 
3. Guerlain Meteorites


Al treilea produs de makeup pe care îl folosesc este Eyelinerul (tușul de pleoape). Este produsul cel mai testat de mine, fiincă am căutat mereu un eyeliner rezistent și care să se aplice ușor. Am avut zeci, poate că am testat tot ce există pe piață. Culmea este că cel mai bun este unul care nu este scump - BeYu, iar cel mai prost este Chanel. :) 
Topul celor mai bune eyelinere este:
1. BeYu - este extrem de rezistent, nu se demachiază decât cu demachiante pe bază de ulei
2. Make Up For Ever
3. MAC 


Farduri de pleoape folosesc foarte rar, în zilele mele roz :) , iar nuanțele mele preferate sunt cele pe care le vedeți.
Nu văd sensul să ai palete cu toate culorile dacă nu le folosești. 
Topul preferatelor mele:
1. Naked 3 Urban Decay
2. Guerlain 
3. Chanel 


Ultimul produs de makeup este rujul. Să fac un top al celor mai bune îmi este foarte greu, însă cu siguranță preferatele mele sunt Tom Ford, Chanel, YSL, Burberry și Guerlain. Recunosc, am o slăbiciune pentru rujuri, îmi promit mereu că nu-mi mai cumpăr, dar îmi este greu să mă abțin când apare ceva nou care-mi place. :)

Aștept cu drag să-mi povestiți despre produsele voastre preferate, să-mi recomandați produse testate de voi și să-mi puneți întrebări, dacă doriți. 
Totuși, pentru review-uri recomand blogurile de specialitate, deși cel mai sigur este să testați personal orice produs. 

Să nu uitați că sunteți frumoase și fără make-up, dar totodată să aveți grijă de tenul vostru. Am auzit de multe ori afirmația total greșită "Eu sunt frumoasă așa, naturală, am tenul frumos, nu-mi trebuie creme sau fond de ten." Cremele și fondul de ten nu sunt doar pentru a înfrumuseța sau a ascunde anumite imperfecțiuni, ci sunt în primul rând pentru a proteja tenul de razele solare și de factorii poluanți. 

Orice machiaj să fie însoțit de un zâmbet și vă garantez că veți fi superbe! 




Când iubirea devine un supliciu...




Iubirea unora este de dorit până când te sufocă. Până când ajunge să te streseze, până când te obosește, până când te obligă să te justifici și să convingi mereu, până când te face să te simți vinovat că nu poți oferi mai mult. Până când îți fură liniștea. Până când te îngrădește și te face să nu te mai simți liber. Până când, în loc să te atragă, te gonește și te face să-ți dorești depărtarea și singurătatea. 
Iubirea nu e posesivă, nu obligă, nu reprosează, nu revendică drepturi, nu e egoistă. 
Iubirea pentru celălat nu e despre tine, ci despre el. Despre binele lui, despre liniștea lui, despre fericirea lui. Despre ceea ce vrea el, despre ceea ce este el. 
Iubirea nu se strigă în gura mare, ci se arată prin fapte mici, prin înțelegere, toleranță, răbdare, bunătate și lipsă de egoism...




Unei mame...



Textul meu Unei fiice publicat în cartea Insomnii, în care multe mame s-au regăsit, a generat controverse și frustrări în rândul unor fiice adolescente care se simt neînțelese, controlate, îngrădite... 
Am fost acuzată că nu mă pot pune în locul lor, că sunt părtinitoare. De aceea astăzi voi scrie... 

Draga mea mamă, 

știu, mi-ai dăruit viața și îți sunt recunoscătoare, însă viața fiind un dar, nu îl revendica, nu-mi tot reproșa că m-ai adus pe lume. 
Dacă mi-ai dat viață, atunci aceasta îmi aparține. Ai tot dreptul să-mi dai sfaturi, desigur că tu ai experiența vieții, știu și că dorești tot ce este mai bine pentru mine, însă nu-mi impune alegerile. 
Nu face din mine un trofeu, nu face din mine scopul ambițiilor tale. Nu încerca să realizezi prin mine ceea ce nu ai reușit tu. 
Chiar dacă m-ai educat frumos, este posibil ca sistemul nostru de valori să fie diferit. Eu aș vrea să trăiesc după bunul meu plac, nu după așteptările lumii. Te rog arată-mi că îți pasă mai mult de mine decât de părerea lumii și ai încredere că voi avea eu grijă de integritatea mea morală. 
Nu mă mai trata ca pe o deșucheată doar pentru că mă îmbrac altfel decât consideri tu potrivit, nu interpreta libertatea ca pe o depravare... 
Nu-mi subestima inteligența și te rog să accepți că anumite etape sunt necesare în evoluția unui copil. Dă-mi voie să și greșesc fiindcă anumite greșeli sunt tot etape necesare evoluției mele. 
Când mă vezi abătută încearcă să mă mângâi, când am un eșec asupra căruia m-ai prevenit, te rog nu-mi pune sare pe răni cu acel “ți-am spus eu!" 
Vorbește-mi ca și celei mai bune prietene, nu răstit ca unui dușman. Și te rog ca pe lângă critici și observații să mă și lauzi când merit, să îmi adresezi și cuvinte duioase și de încurajare, am mare nevoie de ele în lumea asta care atât de mult dezaprobă... 
Nu mă mai compara cu alți copii, fiindcă nici eu nu te compar cu alte mame. Nu-mi mai aminti că alți copii, deși au mai puțin decât mine, învață mai bine, fiindcă nici eu nu te compar cu alți părinți care le oferă copiilor mai mult.
Nu-mi reaminti mereu cât de mult ai muncit și ai sacrificat pentru mine și nu mă mai face să mă simt vinovată pentru orice primesc și pentru durerile tale. Știu că nu îți este ușor și cu siguranță va veni ziua când voi înțelege pe propria piele tot ce trăiești tu acum. Însă te rog, lasă-mă să mai fiu copil, să mai fiu naivă, să greșesc, să visez aiurea, să-mi fac prieteni (poate nepotriviți, dar de la care să învăț cum să nu fiu), lasă-mă să mă bucur de adolescență, să nu am încă griji de oameni mari, să mă simt protejată și în siguranță, să mă bucur de acest "acasă" de care îmi va fi atât de dor cândva... 
Fii cea mai bună prietenă a mea. Iar dacă uneori nu-ți spun totul, nu este pentru că te subestimez sau pentru că nu am încredere în tine, ci pentru că vreau să te menajez, să nu te încarc și mai mult, conștientă că orice durere a mea pentru tine ar fi un supliciu. 
Chiar dacă nu-ți spun mereu sunt conștientă de eforturile și renunțările tale. 
Mi-aș dori mult să nu te mai neglijezi. Să nu uiți că ești și femeie, nu doar mamă, că ai și drepturi, nu doar îndatoriri... Mi-ar plăcea să văd că îți oferi momente de relaxare, că te bucuri și tu, că te răsfeți, că îți permiți din când în când câte o zi în care să faci doar ce vrei și ce-ți place fără să te simți vinovată. 
Te rog iartă-mă pentru toate grijile, pentru toate emoțiile, pentru tot stresul care vine la pachet cu un copil. Iartă-mă pentru toate mulțumescurile pe care nu ți le-am spus, pentru toate momentele în care fără să vreau te-am făcut să crezi că nu te respect, că nu te prețuiesc. 
Nu-ți pot promite că voi fi un copil perfect, dar mi-aș dori să fiu, să nu te dezamăgesc, să fii mândră de mine. 
Tu pentru mine ești perfectă și inima care-mi bate în piept, bucată din inima ta, te va iubi cu fiecare bătaie a ei până la sfârșit. 





Nu ești tu când... Fluturi. :))


Ai început să citești Fluturi vol 1... Doamneee!!!, cea mai proastă carte scrisă ever, nu există scriitor mai handicapat, e o mizerie de carte, o telenovelă, zero talent! Îți vine s-o arunci de la etaj, să o calci în picioare, să-i dai foc! (Totuși e flatant că o simplă carte a stârnit atâta pasiune). 
Regreți timpul pierdut să citești prostia asta de carte și le spui tuturor că așa ceva nu e de citit! Îi avertizezi cu tot felul de exagerări, scrii comentarii pline de venin pe unde apuci, dar oamenii nu știu să-ți aprecizeze intenția bună și citesc pe rupte Fluturi… Sunt din ce în ce mai mulți cititori și ție îți iau șansa de a deveni salvatorul omenirii! 
Suferi ca un câine că din ce în ce mai multă lume apreciază cea mai proastă carte din univers. Ba mai mult, unii suțin că înflăcărarea cu care s-au scris răutățile despre această carte le-a stârnit interesul și o vor citi și ei să vadă de ce atâta ură împotriva unei simple cărți? 
Ești conștient că lumea s-a dilit de tot și că nu mai poate fi salvată. Nici măcar tu?! Fiindcă ce faci? Citești si volumul 2!!! Păi de ce faci asta?! Ce credeai, că în vol. 2 vei descoperi o carte diferită? Credeai că autoarea va fi lovită de la un volum la altul de un talent nebănuit, că îi vei regăsi pe Bulgakov și pe Proust în scrierile lu’ Binder? Câtă naivitate! 
Ok. Ai constatat că și volumul 2 este o porcărie la fel de mare. Ba și mai mare. Efectiv nu poți citi așa ceva. Nici pe litere, nici pe silabe, nici beat mangă. Nu poți și basta. Dar tu nu te lași.  Faci eforturi supraomenești și te încăpățânezi să-ți ucizi ultimii neuroni și timp din prețioasa ta viață ca să citești toată cartea. Și o termini. Ești efectiv traumatizat. Ești atât de frustrat că nu ți-a plăcut încât le spui tuturor, pornești un război întreg împotriva autoarei și a familiei ei, te superi pe toți cititorii ei, suferi atât de mult încât devii neom și jignești pe oricine a citit cartea, mase întregi de oameni și dezvolți o ură patologică împotriva autoarei care a putut scrie așa ceva. Te porți mai rău ca un îndrăgostit de autoare, sedus și abandonat care nu mai poate trăi fără să se gândească la ea și fără să-și dedice viața să o facă nefericită. Doamne… bine că n-ai ajuns la spitalul de nebuni din cauza nemernicei! Ferească Dumnezeu! 
Ar trebui să-i ceri daune morale autoarei pentru ca tu, cel mai bun om din lume, cel mai integru, cu o moralitate desăvârșită, educat și inteligent, ai devenit din cauza cărții ei hater patologic, hărțuitor și abuzator, mitoman, agresor verbal, instigator la comportament antisocial și nu mai poți trăi liniștit din cauza ei, te bântuie fragmente din carte, visezi personajele, iar când vezi undeva fluturi îți dorești să ai o mitralieră să ucizi tooot! 
Din cauza nemernicei care a scris cartea tu ți-ai pierdut stima de sine, înjuri ca la ușa cortului, nu-ți mai poți controla furia, discriminezi, te cerți, aberezi, nu mai ai pace! 
Cartea asta te-a afectat atât de tare încât 3 ani de zile după ce ai terminat de citit și volumul 2 nu ți-ai mai găsit liniștea… ai vorbit numai despre ea, deși mai citisei 3 cărți în toată viața ta (în urma cărora ai devenit în mod automat critic literar și ai dobândt toate calitățile necesare pentru a critica în mod obiectiv o carte) și ai fi putut vorbi și despre ălea, dar tu ai făcut obsesie pentru Fluturi... fiindcă Fluturi era bestseller, iar pe tine succesul ei te rodea.  😬
N-ai mai citit nicio carte după. Cu Fluturi s-a încheiat aventura ta literară și seria de critici. Fluturi ți-a distrus definitiv pasiunea pentru citit și ai rămas cu traume grave. 
Și… când sperai că vei uita, că vei scăpa de coșmar, că te vei vindeca de obsesii și de ura patologică, nemernica revine (așa cum revin fostele iubiri după ce abia ai reușit să uiți și să te vindeci de ele) cu volumul 3!!! 😱☠️ Ce  Ce coșmar!!!
Și tu ce faci? Tu, cel bun, cerebral, om cu inteligență sclipitoare, spirit superior maxim de evoluat, ce faci? Citești și volumul 3. Câtă nebunie! Cât sadism! Câtă ură împotriva propriei persoane încât să îți faci asta? E clar, ai devenit masochist.  Nu ești tu când... fluturi.  
Iar nebunia ta merge mai departe. Nu numai că ai citit tot volumul 3, dar mai și recunoști  asta în gura mare. Ți-ai pierdut mințile într-atât încât nu realizezi că lumea nu va înțelege de ce, dacă nu ți-au plăcut primele volume, l-ai mai citit și pe al 3-lea?! De ce faci tu la fel ca aceia care susțin că nu se uită la telenovele, dar le curg mucișorii la toate serialele mexicane și turcești? De ce faci și tu la fel ca aceia care susțin că urăsc manelele, dar le sare inima când aud o manea și rup podelele și scaunele la chefuri, doar așa, de bășcălie, desigur… 🤥
Nu mai bine tăceai tu? Și așa nu ar fi aflat toată lumea că ai citit în viața ta „decât” 4 cărți din care 3 au fost Fluturi? Nu mai bine tăceai și filosof rămâneai? Sau mai bine spuneai și tu ca alți deștepți că ai citit doar prima pagină și ai aruncat cartea la gunoi… că deh, unii știu deja după prima pagină dacă o carte e bună sau nu. Iar unii dintre ei au o inteligență atât de avansată încât doar citind prima pagină pot face o critică pertinentă despre toooaaată cartea. 
Mai bine citeai și tăceai. Și nu afla toată lumea că o valoare nemaiîntâlnită ca tine a citit o asemenea carte. Acum ce te faci? Ești în aceeași categorie de oameni pe care mai ieri o insultai și o denigrai… 
Nț, nț, nț! Ce-ai făcut, mă nene, mă? 😱

PS. Vezi că nebuna a scos o nouă carte. Nu o citi... Abține-te. Salvează-te. Nu-ți strica zenul, nu-ți tulbura vibrațiile înalte... 

Mi-e și frică să-ți spun că va publica și Fluturi vol 4.... 😂

D.O.R. pentru dor de experiențe culinare deosebite



Înainte de intrarea în Bran, o echipă de oameni superbi au deschis un restaurant minunat care mi-a dat peste cap topul preferințelor restaurantelor din Brașov și împrejurimi. Restaurantul se numește DOR  (Delicios Organic Românesc) și este absolut superb! 
Este impunător dar totodată intim. Atenția la detalii se observă în fiecare colțișor. Au creat spații foarte plăcute de servit masa, dar și pentru a savura doar o cafea sau o băutură. Afară au o terasă și o curte frumoasă cu iarbă și vedere spre dealurile împădurite.  
Nu știu ce dor au avut acești oameni, dar restaurantul lor pare a fi fost construit cu dor de frumos, de pace, de armonie și de mâncare delicioasă.  
Despre preparate nu vă voi spune decât că sunt la superlativ. Experiența bucătarilor dobândită în cele mai bune restaurante din Brașov își spune cuvântul. O nebunie de arome și culori, iar porțiile sunt foarte bine echilibrate din punct de vedere nutrițional. 

Am vrut să le cunosc povestea și am aflat că și-au propus să încurajeze furnizorii locali de legume și produse alimentare, iar asta se resimte în gustul și aspectul preparatelor. În fiecare detaliu se poate observa pasiunea Chefului Bogdan Cozma pentru gătit și dorința de a le oferi oaspeților experiențe culinare desăvârșite. 
Restaurantul DOR își propune să ajute oaspeții să redescopere experiența duminicilor petrecute cu familia, un obicei atât de necesar în aceste vremuri în care viața cotidiană ne permite cu greu acele momente de respiro în care să ne bucurăm de o masă împreună cu cei mai dragi nouă.

Vă recomand cu drag o ieșire în istoricul Bran, o plimbare în natură și apoi o binemeritată odihnă, relaxare și masă la restaurantul DOR - un loc unde voi merge ori de câte ori îmi va fi dor de mâncare excelentă, de deserturi sofisticate și de liniște în mijlocul naturii alături de cei mai dragi oameni.

Restaurantul DOR este situat pe Str. Calea Branului Nr. 55G.
Numărul de telefon pentru rezervări: 0746304099
Pagina lor de Facebook este:  D.O.R.












Cartea Străinul de lângă mine a fost publicată!

  


Dragii mei,

Noua mea carte Străinul de lângă mine a fost publicată.
Nu vă voi vorbi despre carte, prefer să o descoperiți voi, să nu vă stric suspansul. Tot ceea ce vă pot spune este că povestea este pentru toate vârstele, este o poveste reală și că citind cartea veți avea impresia că vă aflați în fața unei oglinzi. Știu că mulți dintre voi vă veți regăsi și, poate așa cum mi-a mărturisit o persoană care a citit manuscrisul, veți primi forța și curajul să faceți acele schimbări pe care tot amânați să le faceți în viețile voastre.

Mii de mulțumiri tuturor celor care au contribuit la publicarea acestei cărți:
Doamnei  Camelia Soceanu – Director Editura For You,
Doamnei Ana-Maria Datcu – Redactor,
Domnului Stelian Bigan – Tehnoredactor,
Întregii echipe a Editurii For You - site: https://editura-foryou.ro/
Prietenei mele Carmen Voinea-Răducanu  care m-a ajutat la corectură,
Prietenei mele Bianca Demian pentru realizarea designului de pe copertă,
Fotografului Mihai Bota pentru fotografia de pe copertă - site:  www.digitalprofoto.ro/online/,
Fotomodelelor Monica Marincaș și Alexandru Toader - doi tineri absolut minunați care au pozat pentru coperta cărții.

Le mulțumesc și tuturor celor care fac posibil ca voi să primiți cartea, librăriilor, curierilor și tuturor celor care mă înjură ori de câte ori public o carte nouă și creez val de isterie și stres. 😊
Vă mulțumesc vouă, prietenilor și cititorilor mei pentru răbdarea cu care ați așteptat această carte, dar și pentru susținere. Aștept cu drag și cu mult interes impresiile voastre.

Cartea este disponibilă deocamdată cu precomandă exclusiv la Libris și la Diverta  și poate fi comandată deja la următoarele linkuri (click pe link sau pe logo):











Update:
Cartea se poate comanda și la:

Cărturești -> Străinul de lângă mine - comandă CĂRTUREȘTI


Vă trimit gânduri bune cu mult drag!
Irina Binder 




Celor care se plâng mereu de starea vremii




Acum trei ani, în luna iulie, într-o zi splendidă de vară am fost să cunosc o fetiță. Mi-a povestit un preot despre ea și mi-a spus că ar avea mare nevoie de o prietenă, mai ales de una ca mine. 
M-am urcat în mașină și am pornit spre ea. Știa că voi veni și am aflat de la mama ei că m-a așteptat cu o nerăbdare de nedescris. Când am intrat în camera ei, am găsit-o în fotoliul în care își trăia viața. Era cu spatele la ușă, privea afară prin fereastră. Zâmbetul ei a luminat camera și mi-a luminat sufletul. Era o bucurie pură. Am stat amândouă cu fața spre fereastră și am povestit. La un moment dat a început să plouă. Primul meu gând a fost că am lăsat mașina cam departe, că nu am umbrelă, că voi conduce până la Brașov pe ploaie... Apoi, la un moment dat fetița imobilizată a spus: "Doamne ce frumos plouă!" În acel moment parcă am simit toată ploaia lumii pe mine. Am simțit în tonul ei regretul că nu putea zburda prin ploaie, așa cum văzusem mai devreme în privirea ei regretul că nu putea zburda sub cerul liber... Am văzut un suflet care se bucura de ploaie, pur și simplu. Și din ziua aceea am înțeles cât este e minunat să plouă, să fie soare, să ningă și chiar să fie un ger nemilos, pe care să le simți din plin, liber, viu, sănătos! 
Din ziua aceea am înțeles că fericirea mea nu depinde de starea vremii. 
Am condus spre casă cu geamul deschis și am inspirat aerul proaspăt. M-au udat câteva picături de ploaie, dar m-am bucurat de ele. Apoi, de la un moment dat, a răsărit un soare orbitor de care m-am bucurat la fel de mult. Știam că într-o cameră mică, o fetiță privește spectacolul vieții și se bucură doar privindu-l... Aripile ei erau la mine. Și am decis să fiu recunoscătoare pentru asta... 

Bună să vă fie ziua, dragii mei! Fiți fericiți și recunoscători! 







MAME



Astăzi ar trebui să fie despre ele… despre MAMELE noastre. Despre ele, cele care ne-au dat viața noastră, dar și viața lor toată. Din prima clipă a noastră și până în ultima clipă a lor. 
Ele... ale căror singure bucurii sunt bucuriile noastre, ale căror singure visuri sunt visurile noastre. 
Ele care simt nefericirea noastră ca pe o moarte lentă.
Ele care așteaptă oricât, care înțeleg orice și care iartă totul.
Ele care uită că le-am dezamăgit de îndată ce le îmbrățișăm. 
Ele pentru care abia dacă găsim puțin timp... 
Ele, cărora ne plângem ofurile, dar pe care nu avem timp să le ascultăm. 
Ele pe care le facem să se simtă ca niște tâlhari când vin să ne viziteze, acuzându-le că ne invadează casa și intimitatea. 
Ele la care ne răstim uneori și cu care nu avem răbdare, în timp ce cu străinii suntem foarte atenți și buni.
Ele, cărora le ducem lucruri de care nu mai avem nevoie... „Îi duc asta lu’ mama, se va bucura”… în timp ce pentru străini cheltuim bani să le dăruim ce este mai bun.
Ele care ne servesc cu bomboanele păstrate pentru noi, pe care tot de la noi le-au primit cândva, dar de care nu s-au îndurat să se bucure.
Ele de la care plecăm cu sacoșe pline cu mâncare pentru care s-au istovit cu toată dragostea de care sunt capabile. 
Ele care n-au fost răsfățate de bărbații lor, care prea rar au primit flori și recunoștință și cărora unii le strică până și bucuria zilei de 8 martie luând-o în derâdere.
Ele celor cărora le cerem atât de mult și cărora le oferim atât de puțin.
Ele ale căror greșeli le ținem minte toată viața, dar ale căror mii de dovezi de iubire le uităm.
Ele pe care le muncim, cărora le dăm copiii să ni-i crească, fără să ne întrebăm de unde au încă atâta putere și răbdare când noi nu rezistăm nici măcar câteva ore…
Ele pe care le obligăm să ne iubească în tăcere și de la distanță, acuzându-le că sunt prea grijulii și posesive.
Ele care așteaptă înspăimântate vești de la noi, care nu dorm nopțile de grija noastră.
Ele care ne ascund durerile și fricile lor, care ne întâmpină mereu zâmbind și bucuroase, de parcă n-ar fi cunoscut vreodată durerea și spaima.
Ele pe care, inconștienți și egoiști le facem să simtă și să creadă că nu mai au nimic de oferit… iar sentimentul de inutilitate le distruge până și ultima fărâmă de dorință de viață.
Ele care nu-și doresc să ne deranjeze sau să ne fie poveri, care și-ar dori uneori să fie invizibile dacă s-ar putea.
Ele ale căror mâini au forma iubirii.
Ele... uitate, neglijate și de unii abandonate...
Ele pe care învățăm prea târziu să le prețuim și să le arătăm iubirea noastră.
Ele... pe care le căutăm cu flori pe sub iarbă și pe sub zăpezi…

La mulți ani, dragi MAME!  





Viața nu te întreabă...



"Viața nu te întreabă niciodată dacă ești pregătit sau nu de o nenorocire. Nu îți dă niciun preaviz și niciun avertisment înainte să te surprindă cu un necaz care să îți prăbușească întreg universul. 
Nu te întreabă dacă e prea devreme sau prea târziu, nici dacă e corect sau nu.
Nu te întreabă dacă vei suporta sau nu, nici dacă ești pregătit sau nu ca să pierzi tot ce ai.
Nu te întreabă cât de mult iubești pe cineva sau cât de mult depinzi sufleteşte de anumiţi oameni, atunci când îi va răpi de lângă tine, obligându-te să înduri chinul şi amărăciunea singurătății. 
Nu te întreabă dacă ești copil sau încă prea tânăr ca să îți pierzi părinții. 
Nu, viaţa nu te întreabă nici dacă ești sau nu destul de puternic pentru a trece printr-o decepție.
Nu te întreabă cât ai râs, înainte să te facă să plângi, nici cât te-ai bucurat, înainte să te facă să suferi. 
Nu te întreabă dacă meriți sau nu să fii rănit, batjocorit, umilit, trădat, părăsit, judecat. 
Nu te întreabă ce ai făcut bun sau rău și, de multe ori, te răsplătește cu rău pentru faptele tale bune. 
Nu te întreabă dacă vei putea trăi într-un alt loc sau dacă eşti pregătit să renunţi la visele tale şi la drumul ales atunci când îţi schimbă brusc direcţia de mers şi te smulge din locul în care sufletul tău se simte acasă.
Nu te întreabă câte ai și câte ai sacrificat pentru a avea un ceva, atunci când te păgubește de tot ce ai agonisit.
Nu te întreabă cât de fericit ai fost sau dacă măcar ai fost fericit vreodată, înainte de a te copleși cu nefericire.
Nu te întreabă dacă ai apucat să trăiești şi dacă ți-ai împlinit măcar o parte din vise, înainte să te lovească nemilos cu o boală care îți va arăta cu paşi uneori lenţi şi nemiloşi sfârşitul. Sfârşitul planurilor tale, viselor tale, gândurilor tale, iar într-un final, sfârşitul tău.
Nu. Viaţa nu te întreabă niciodată nimic. Nu ține cont de cine ești și de ce ai făcut bun sau rău. Ea doar îți dă un test de supraviețuire, o lovitură şi te lasă să te descurci. Şi aici apar opţiunile... toate sub formă de lecţii, unele mai dure altele mai blânde, dar în urma cărora cu siguranţă te vei schimba, de multe ori atât de mult, până la a nu te mai recunoaște pe tine.
Toate aceste lovituri îți dau ocazia să îți testezi limitele și să forțezi depășirea acestora. Îți dau ocazia să vezi cine te-a iubit cu adevărat și cine te-a iubit doar declarativ şi interesat. Îți vor da ocazia să vezi cine ești, ce poți și ce însemni, atât pentru cei din jurul tău, cât şi pentru tine însăţi.
Cu toate acestea, oricât de multe experiențe vei trăi, nu vei ști niciodată câte poți îndura. Pentru că oamenii nu îşi cunosc limitele. Nu vei ști unde vei ajunge și nici felul în care te vor schimba loviturile primite, care te pot înrăi sau te pot face mai bun;  te pot transforma într-un om puternic, încrezător, luptător sau te pot transforma într-un om vulnerabil, speriat, resemnat.
Viaţa, drumurile, loviturile şi oamenii ei, te pot îndepărta sau te pot apropia de tine... totul ţine doar de alegeri.


Fragment din cartea Fluturi.


Cartea Fluturi se poate comanda aici:

volumele 1 și 2 împreună
volumul 3
Irina Binder - Fluturi
Irina Binder - Fluturi


Eveniment în Satu Mare dedicat olimpicilor la matematică



În 17 februarie, de ziua bunătății spontane, am fost invitată la Satu Mare să susțin un eveniment dedicat olimpicilor la matematică. Satu Mare va fi în luna aprilie gazda celui mai important eveniment din lumea matematicii școlare: Olimpiada Națională de Matematică. 
Când am primit invitația de la doamna Doina Muntean (profesor și inspector), în e-mail-ul sobru o frază mi-a făcut inima să tresară: “Ați fi dispusă să dăruiți o oră din viața dumneavoastră pentru cei mai buni copii din România?” Și am acceptat cu multă bucurie, simțindu-mă onorată să pot susține o cauză atât de frumoasă și de importantă. 
Ne mândrim cu copiii olimpici, dar câți dintre noi știm cât efort depun ei, părinții lor și profesorii pentru rezultatele lor? 
La eveniment am povestit despre un olimpic pe care îl cunosc personal. Este un băiat care provine dintr-o familie fără posibilități, cu părinți foarte bolnavi și care, atunci când l-am întrebat de ce a plâns ultima dată (într-un un joc pe care-l fac eu cu copiii că să aflu ce dureri, frici sau complexe au), mi-a răspuns cu o tristețe care m-a copleșit: “Pentru că eu sunt singurul din clasă care nu am niciodată măr. Unii au chiar și banane…” 
Cunosc copii olimpici care nu pot participa la olimpiade pentru că părinții lor nu au bani pentru transport, cazare și de haine decente… Cunosc și copii olimpici cărora nu le lipsește nimic și care totuși se bucură enorm când câștigă un premiu și vin acasă cu un obiect/amintire care reprezintă răsplata pentru munca și eforturile lor. 
Pentru ei s-au mobilizat oamenii minunați din Satu Mare în fața cărora mă înclin cu respect și cu admirație. Vorbim de un proiect grandios și un adevărat act de curaj, fiindcă Olimpiada presupune o desfășurare incredibilă de forțe. Vor participa peste 600 de elevi olimpici și peste 100 de cadre didactice – cei mai buni matematicieni din țară. Susținerea acestor copii înseamnă o contribuție la viitorul acestei țări. 
Evenimentul la care am participat a fost peste așteptările mele. Sala Teatrului de Nord (care este superbă!), a fost arhiplină. Am vorbit în fața unui public minunat. Mulți dintre participanți nu m-au cunoscut prin intermediul cărților mele, însă au venit să susțină cauza pentru care am fost invitată și le sunt recunoscătoare. La fel ca și mine, au dăruit timp din viața lor, dar și bani pentru a susține copiii olimpici. 

Tuturor oamenilor minunați care au contribuit la realizarea acestui proiect le transmit mulțumirile mele pline de recunoștință: 
-Asociației Părinților “Ioan Slavici” Satu Mare - partener al Inspectoratului Școlar Județean Satu Mare în organizarea tuturor activităților destinate Olimpiadei Naționale de Matematică 2018. 
-Bibliotecii Județene Satu Mare: doamnelor Paula Horotan, Raluca Farcău și Vereș Erzsebet. 
-Teatrului de Nord Satu Mare, d-lui director Nagy Orban, pentru implicare în organizarea acestui eveniment. 
- Agenției de Turism Simbotour, doamnei Marcela Papici care s-a implicat în organizarea acestui eveniment și în organizarea Olimpiadei Naționale de Matematică. 
- Hotelului „CITY SATU MARE” – unde am fost găzduită împreună cu prietenele mele și unde m-am simțit minunat. 
- Doamnelor directoare ale Colegiului Național „IOAN SLAVICI”: Păcurar Simona și Dragoș Alina. 
- Domnului Ion Flore de la Liceul de Arte „AUREL POPP” Satu Mare, pentru implicare în organizarea acestui eveniment. 
- Elevilor din Consiliul Elevilor Satu Mare, dar și celorlalți elevi care s-au implicat în organizarea evenimentului și a Olimpiadei. 
- Doamnei inspector Doina Muntean, un om minunat și profesor excepțional care a fost o gazdă minunată și care a depus eforturi ca evenimentul să fie un succes. 
- Minunatei Adelina Muntean, cea care a propus să fiu invitată să susțin acest proiect și care a fost mentor al organizatorilor pe toată durata pregătirii evenimentului, care a realizat grafica pentru cover-ul de Facebook, pentru afișe și pentru invitații. 
- Reprezentanților presei prezenți la eveniment, cu care a fost o plăcere să discut.
- Prietenelor mele care m-au însoțit și prietenilor care m-au susținut de la distanță.
- Publicului numeros pentru prezență și pentru căldura cu care m-a primit.

Am plecat din Satu Mare impresionată de toți cei care s-au implicat în organizarea evenimentului și a Olimpiadei Naționale de Matematică. Am cunoscut profesori extraordinari care „construiesc” oamenii valoroși de mâine și vreau să le transmit încă o dată toată admirația mea pentru eforturile și dăruirea lor. 

Am rămas cu amintiri frumoase, cu satisfacția că încă există oameni cărora le pasă și care se implică atunci când pot face ceva bun pentru viitorul acestei țări și cu dorința de a mă implica în continuare în proiecte de o asemenea anvergură, conștientă de importanța lor. 

Mulțumesc, Satu Mare pentru ospitalitate, pentru exemplul frumos de omenie, dăruire, bunătate și eleganță! 

Mult succes organizatorilor și olimpicilor!






Grași.



„…copilul meu nu mi-a spus de serbare fiindcă îi este rușine cu mine că sunt prea grasă.”

„Mami, gata, nu mai mâncăm. Ajunge. Dacă nu ne oprim acum o să ajungem grași și urâți ca băiețelul ăla, îl vezi?”

„N-au vrut să mă angajeze din cauză că sunt grasă. N-a contat faptul că am studii și multă experiență. Mi-au spus că le pare rău, dar clienții lor vor oameni frumoși.”

Pare greu de crezut că oamenii pot gândi și simți astfel, mai ales în aceste vremuri în care toți se laudă că nu fac discriminări. Ipocrizie. Majoritatea fac discriminări. Majoritatea rănesc grașii chiar și cu o privire mirată, iar cei mai răi cu priviri disprețuitoare și cu afirmații jignitoare.
Grașii sunt stigmatizați, respinși, ridiculizați, batjocoriți în fel și chip, abandonați și părăsiți.
Probabil că nimeni nu știe mai bine decât un gras cum este să te simți disprețuit și umilit.
Văzusem un articol în care o bloggeriță desființa grașii cu o răutate de nedescris. Practic ea instiga lumea împotriva grașilor și îi insulta în cele mai oribile moduri. A fost dureros să descopăr câtă lume i s-a alăturat și ce circ s-a pornit în comentarii, cum se făcea bășcălie pe seama grașilor. Întâmplarea face că eu cunosc una dintre persoanele care insulta grașii și știu că mama ei este obeză…
Grașii sunt o categorie defavorizată. Iar proștii râd de ei, convinși că grașii sunt doar niște leneși care mănâncă prea mult. Dar câți s-au întrebat de ce oare grașii mănâncă mai mult decât ar avea nevoie pentru a se hrăni?

Cu ceva timp în urmă, un bărbat minunat mi-a scris un e-mail foarte lung și mi-a spus povestea lui de viață. O poveste impresionantă despre o viață grea, plină de sărăcie și dezamăgiri. Și mi-a mărturisit durerea lui: că este obez. „După ani de zile în care am făcut foamea și am mâncat resturi de la alții, când am avut (acum este director de multinațională!), nu m-am mai putut opri.”, mi-a scris. Și m-a întrebat ce să facă. Nu știu cât l-a ajutat discuția cu mine, dar azi, acel bărbat este mai slab cu 80 de kilograme… și e fericit. Însă nu i-a fost ușor. Nu s-a oprit din mâncat pur și simplu. Mai întâi de toate a trebuit să-și rezolve probleme emoționale care-l făceau să mănânce compulsiv.

Nicolae Steinhardt spunea foarte frumos următoarele:
“Între omul gras şi grăsimea sa există o relaţie ascunsă. O înţelegere. Un secret. Un sentiment neînţeles. O emoţie neconsumată. O dragoste respinsă. Grăsimea este profesorul grasului. Viciul este profesorul viciosului. Şi, în viaţa noastră nu există profesori mai severi decât viciile şi incapacitățile noastre.”
Prea puțini înțeleg asta, fiindcă foarte mulți se grăbesc să judece neputințele altora și să-i respingă. E mai ușor să respingi decât să ajuți, nu-i așa?
Pentru unii grăsimea este un strat de protecție. Alții mănâncă mult încercând să umple niște goluri sufletești. Dacă ați asculta poveștile de viață ale oamenilor grași, ați descoperi că majoritatea ascund  neîmpliniri, dezamăgiri, abuzuri, frici și, mai ales lipsa iubirii.
Am auzit pe cineva spunând: „Nu i-am băgat eu mâncarea pe gât.” Ba ai făcut-o! Fiecare om care rănește un gras, îi bagă mâncare pe gât. Fiecare respingere, fiecare descurajare trimite omul gras să mănânce compulsiv.
Grașii trăiesc în permanență cu sentimentul de vinovăție. De multe ori nici măcar ei înșiși nu cunosc cauzele pentru care se refugiază în mâncare. 
Grașii nu sunt niște nesimțiți care nu se pot opri din mâncat. Viciul lor este doar o slăbiciune. Mâncatul poate fi și un act de autopedepsire pentru cei convinși că nu sunt destul de buni și că nu li se cuvine nimic. Sau poate fi un refugiu, un fel de a umple singurătatea. Sau poate fi doar un stil de viață nesănătos moștenit de la familie. Oricare ar fi motivul obezității unui om, nimeni nu are dreptul să-l judece, să-l desconsidere, să-l facă să se simtă urât, nedorit, neiubit.  
Pe cât sunt grașii de masivi, pe atât sunt de slabi și de fragili… și ușor de rănit. Orice reacție negativă față de grăsimea lor îi descurajează și-i face să își deteste corpul, neputința, pe ei înșiși…
Chiar dacă majoritatea oamenilor cred că grașilor nu le pasă și că nu fac nici un efort să slăbească, ei se chinuie foarte mult. Unii încep diete drastice, se înfometează, se îmbolnăvesc, dar… la prima dezamăgire, la prima dovadă de neiubire, la primul eșec  abandonează lupta și încearcă disperați să-și umple golurile sufletești. Ei cred că umplându-și stomacul vor reuși să-și umple și sufletul. Mâncarea îi liniștește pentru moment...

Oameni neiubiți, neîmpliniți, doar folosiți de cei din jur, copii neiubiți, abuzați (emoțional și fizic) de părinți și de societate, descurajați și criticați tot timpul, adolescenți complexați, oameni care au pierdut și care s-au abandonat crezând că nu sunt buni de nimic, că nu merită să fie fericiți și iubiți… ăștia sunt grașii pe care unii nu-i acceptă și pe care nu-i înțeleg. Iar societatea asta atât de “capabilă”, de „dezvoltată și evoluată spiritual” ce face pentru ei?
Obezitatea este o boală a sufletului… iar de omul bolnav nu râzi, pe omul bolnav nu-l insulți și nu-l abandonezi ca și cum n-ar fi bun de nimic. Pe omul bolnav îl ajuți și o faci cu iubire. Iubirea vindecă și dă aripi.
Înainte să privești cu dizgrație un om gras întreabă-te dacă tu ești mai bun și mai frumos ca el… fiindcă nepăsarea, răutatea și egoismul sunt tot o boală a sufletului, dar una mult mai gravă, un adevărat handicap.

Voi încheia tot citându-l pe Nicolae Steinhardt:
„Drumul către iubire se îngustează când ne uităm spre ceilalţi de la înălţimea vulturilor aflaţi în zbor. […] Ochii noştri nu sunt concepuţi pentru dispreţ, ci pentru a exprima cu ei chipul iubirii ce se căzneşte să iasă din sufletele noastre. Succesele nu ne sunt date spre a ne înfoia în pene, ca în mantiile statuilor, ci pentru a le transforma în dragoste, în dezvoltare şi în dăruire pentru cei din jur. […] Acum ştiu, ştiu că orice ură, orice aversiune, orice ținere de minte a răului, orice lipsă de milă, orice lipsă de înţelegere, bunăvoinţă, simpatie, orice purtare cu oamenii care nu e la nivelul grației şi gingăşiei unui menuet de Mozart... este un păcat şi o spurcăciune, nu numai omorul, rănirea, lovirea, jefuirea, înjurătura, alungarea, dar orice vulgaritate, desconsiderare, orice căutătură rea, orice dispreţ, orice rea dispoziţie este de la diavol şi strică totul.”