Când ești iubire nu poți reacționa cu ură...



Am văzut într-un magazin o scenă demnă de un film din perioada Neoliticului. O mamă abia a reuşit să-şi apere băieţelul de furia unui tip susţinut şi de consoarta lui (fiindcă unele femei susţin purtarea de stadion a bărbaţilor de lângă ele).
Băieţelul se făcea vinovat de faptul că a lovit-o pe duduia care savura o băutură de la Starbucks, iar aceasta a scăpat-o pe jos. Dramă mare. Şi-a stropit pantofii, deci acel copil trebuia pedepsit aspru. Cu mă-sa şi cu tot neamul care i-a permis să trăiască pe planeta asta și să alerge prin magazine.
Credeţi că a sărit cineva în apărarea copilului şi a femeii? Nu. Unii se uitau ca la circ, alţii se uitau pe rafturile magazinului ca şi cum nimic nu se întâmpla tocmai lângă ei. Eu am reacţionat, ca întotdeauna, până ce, vorba mamei mele, într-o zi mă va bate vreun nebun.
Mama băiatului speriată, băiatul speriat, tipul urla, înjura şi gesticula, iar duduia păgubită de preţioasa băutură era foarte afectată, revoltată şi aştepta să i se facă dreptate. O scenă ridicolă în care cei doi au arătat cât de răi şi de urâţi pot deveni doar pentru că au fost deranjaţi şi păgubiţi de o banală băutură.
Astfel de scene am văzut destul de des: în trafic, în magazine, chiar şi eu am avut parte de circ când nişte musafiri de-ai mei au inundat-o (neintenționat) pe vecina de sub locuinţa mea. Ea ştia că eu nu mai locuiesc acolo, aşa că s-a dus peste ei, a făcut circ pe scara blocului deranjând și vecinii, iar pe mine m-a abordat cu apelative şi cu furie, cu toate că ştia că nu sunt genul de om care să las pe cineva cu pagube.

Înţeleg că nu e plăcut să-ţi creeze cineva un discomfort, înţeleg că te enervezi când cineva îţi produce o daună, dar asta nu e o scuză să devii neom.
Adevărata faţă a unui om o cunoşti în momente critice. Iar când pentru nişte lucruri eşti capabil să calci în picioare sufletul şi demnitatea unui om, înseamnă că eşti mic de tot. Să preţuieşti mai mult un lucru decât un om arată doar ce valori ai.

Tatăl meu mi-a oferit o lecţie frumoasă în copilărie, când am spart geamul uşii de la bucătărie. M-am temut de furia lui, ştiind de la alţi copii că au fost pedepsiţi şi chiar bătuţi când au stricat ceva. Când tata a venit acasă şi m-a văzut speriată şi plângând, mi-a spus că nimic nu e mai preţios ca mine, că un geam spart nu merită lacrimile mele şi că se bucură că nu m-am accidentat când geamul s-a spart.

Faptul că eşti victima unui accident neintenţionat, că ţi s-a produs o daună, că ai fost deranjat de neatenţia cuiva, nu-ţi dă dreptul să devii agresor verbal, să umileşti şi să răneşti pe cineva. Numai primitivii îşi pierd cumpătul şi cred că îşi fac dreptate cu scandal. Urlatul, insultele şi agresivitatea nu fac dreptate nimănui și nu repară stricăciunile. Şi cred că nu există niciun lucru atât de valoros pe lume încât să merite să devenim neoameni pentru el: nici o băutură, nici un vas spart, nici un telefon mobil, nici o bluză pătată, nici un perete ud, nici o maşină zgâriată…

Cu răbdare şi cu bunătate se pot repara lucrurile. Cu omenie. La un moment dat, fiecare dintre noi ajungem în situaţia aceea în care am vrea să ni se ia toate lucrurile doar pentru a ni se aduce înapoi un om pe care l-am pierdut… Să nu aşteptăm până atunci pentru a preţui oamenii, indiferent cine sunt ei. 
Nu există ceva mai preţios şi mai important pe lume decât OMUL. 



Călătorind prin Europa - un album minunat!



Am așteptat cu nerăbdare publicarea acestui album deosebit al cărui autor este George Hudiță și care a fost publicat recent de Libris Editorial! 
Este un album de cuvinte încrucișate, foarte frumos și distractiv! Pe lângă faptul că vă va pune mintea la contribuție, o să vă poarte prin Europa și vă va stârni curiozitatea să descoperiți informații noi și să vă doriți să vizitați locuri noi.
Acest album va fi pentru voi un mod foarte plăcut de a vă deconecta de la rutina zilnică, de a vă relaxa și de a interacționa cu cei din jur. Este o joacă frumoasă care vă va aduce numai beneficii: relaxare, învățăminte și distracție. Și neapărat să-l dăruiți copiilor, va fi pentru ei un mod sănătos de a se distra, de a se cultiva și de a-i îndepărta puțin de nocivele tablete și telefoane.

Am avut surpriza plăcută să aflu că autorul a adăugat în album și o pagină dedicată Fluturilor și vreau să-i mulțumesc pentru asta! Cititorii mei vor fi foarte încântați!  

Vă recomand cu drag acest album pentru voi, dar și pentru a-l dărui persoanelor dragi. Este un cadou deosebit, iar dacă mergeți în vacanță, nu plecați fără el! 
Felicitări, George Hudiță pentru ideea genială, pentru munca și dăruirea puse în album și felicitări celor de la Libris pentru că au publicat un asemenea album! Era nevoie de așa ceva, de diversitatea și beneficiile pe care le oferă o asemenea creație! 

Albumul "Călătorind prin Europa" îl puteți comanda cu transport gratuit prin curier, aici:
Călătorind prin Europa






Ciocolată amăruie



“Când plecam unul de lângă celălalt nu ni se părea că ne despărțim, 
ci că mergeam să ne așteptăm altundeva.”
 Cesare Pavese

La început ne aveam doar unul pe celălalt. Locuiam împreună cu chirie într-o mansardă a unui imobil din perioada interbelică. Doar puţinele haine pe care le aveam erau ale noastre, dar nu ne lipsea nimic. Încă îmi amintesc că aveam două farfurii, două linguri, însă numai o furculiţă. Ne contraziceam de fiecare dată care să folosească mai întâi furculiţa, fiecare din noi cedându-i-o celuilalt, dar nu am cedat niciodată presiunilor ei de copilă răsfăţată.
Prima investiţie pe care am făcut-o a fost într-o plapumă groasă, pe care, când ne-am mutat în altă casă, am folosit-o pe post de saltea, aşezată direct pe podea.
Munceam amândoi, iar după muncă ne grăbeam să ajungem în micul nostru cămin, nerăbdători să fim din nou împreună. Pe atunci numai cei foarte bogaţi aveau televizoare cu care să îşi omoare timpul. Noi jucam cărţi şi şah, iar în nopţile geroase de iarnă stăteam înghesuiţi unul lângă celălalt, iar eu îi citeam cărţi pe care cu greu le procuram. Îi plăcea să îi citesc, iar uneori adormea și eu o priveam recunoscător ca pentru un miracol.
Nu ne-am certat niciodată. Ea era atât de blândă şi de bună, încât era incapabilă să se supere vreodată.
Am întrebat-o într-o zi ce-i place la mine, eu fiind un băiat foarte sărac de la ţară şi nici măcar o frumuseţe, şi mi-a spus că mă iubeşte fiindcă o fac să râdă. Într-adevăr, râdea foarte mult. Nicio muzică nu era la fel de frumoasă ca râsul ei, iar când râdea umplea orice spaţiu și orice inimă cu fericire. Probabil că mă iubea şi pentru că o respectam şi o alintam. Nu am contrazis-o niciodată şi nu am făcut-o niciodată să se simtă altfel decât cea mai importantă şi stăpâna inimii mele. Mă mai iubea şi pentru că în fiecare duminică îi cumpăram o ciocolată amăruie. Știam că adora ciocolata amăruie, dar nu ne permiteam să cumpărăm decât duminica, iar în unele duminici doar cu eforturi din partea mea, eforturi despre care ea nu a ştiut nimic. Uneori mergeam pe jos până la muncă, pe viscol şi prin ploaie, pentru a economisi banii pe care i-aş fi dat pe biletul de tren cu care mergeam la serviciu. Nu voiam să o privez de bucuria ei de duminică şi mi-am promis că, orice se va întâmpla, mereu va primi duminica o ciocolată amăruie. Şi mie îmi plăcea enorm ciocolata amăruie, dar i-am spus că nu mă dau în vânt după ea, ca să îi rămână ei, să se bucure ea de toată. Mă bucuram mai mult privind-o pe ea cum o savura decât dacă i-aş fi simţit eu gustul.
Într-o seară în care ne hotărâserăm să ieşim la plimbare, am privit-o cum se aranja ca să fie frumoasă. A scos un ruj dintr-un sertar şi cu un băţ de chibrit a scos din el puţină culoare, pe care şi-a întins-o pe buzele-i frumoase şi pline. Nu ştiam că nu mai avea ruj şi mi-am promis în sinea mea că nu voi mai permite să se întâmple asta. Am privit-o cu drag cum s-a îmbrăcat şi abia atunci am văzut că tocurile pantofilor ei erau tocite vizbil. Mi-am promis atunci că am să muncesc oricât ca să nu îi mai lipsească nimic celei care îmi dăruia atâta fericire şi care a pornit alături de mine în călătoria complicată şi plină de neprevăzut numită viaţă.
Am muncit cât doi oameni la un loc. Nu am refuzat nicio ofertă de muncă, indiferent cât de greu mi-a fost. Iubirea pentru ea îmi dădea forţă. Ştiam că orice bănuţ în plus îi poate oferi ei măcar o ciocolată amăruie.
După patru ani de muncă asiduă, am reuşit să închiriez o casă mai spaţioasă. Era căminul perfect pentru noi doi. Îmi amintesc perfect ziua în care am dus-o să vadă căsuţa noastră. A păşit cu emoţie în holul spaţios, apoi a cercetat curioasă fiecare încăpere, rostindu-şi planurile legate de cum va decora camerele. O priveam din sufragerie şi mi se părea cea mai frumoasă fiinţă de pe pământ. Atunci am realizat că pentru a fi frumoasă o femeie trebuie doar să fie fericită. Mi-a sărit în braţe şi mi-a mulţumit, iar eu am învârtit-o fericit. Nu a vrut să mai aştepte să mobilăm casa. Ne-am mutat peste câteva zile, luând cu noi puţinele lucruri pe care reuşiserăm să le agonisim. După câteva luni a venit pe lume fiul nostru. Fericirea de atunci nu am mai simţit-o niciodată.
Soţia mea a fost o mamă minunată, iar eu am înţeles că nu poate să mai fie aceeaşi soţie atentă, dar îmi lipsea. Îmi lipseau momentele noastre, îmi lipsea să îmi verifice ţinuta când ieşeam din casă şi îmi lipsea să îmi adoarmă în braţe, să îi aud inima bătând în liniştea nopţii. Dormea mai mult cu copilul nostru şi îi dedica lui tot timpul ei. Cu toate că au fost perioade în care m-am simţit neglijat de ea, a fost cea mai bună prietenă a mea.
Mi-am găsit refugiu în muncă şi mi-am înfiinţat propria afacere. Acum aveam şi copilul, căruia trebuia să îi construiesc un viitor. Peste câţiva ani am reuşit să cumpăr casa în care locuiam, iar soţia mea a fost foarte fericită.
În prima zi în care l-am dus pe băiatul nostru la şcoală am fost atât de mândru încât aveam impresia că mi se umflase pieptul ca acelor cocoşi care se pregătesc de luptă.
Anii au trecut în zbor, nu ştiu cum, nu ştiu când. Am realizat cum s-a dus timpul abia într-o dimineaţă în care m-am trezit înaintea soţiei mele. Ea dormea lângă mine şi i-am privit chipul mângâiat de câteva raze de soare. Abia atunci am observat că pe lângă tâmple părul îi albise. M-am întrebat când a trecut timpul şi cum de am permis să se întâmple asta. Realizam dintr-o dată că, fără să vreau, mă purtasem mult timp de parcă aş fi fost supărat pe ea. O perioadă nu i-am mai cumpărat nici măcar acea ciocolată amăruie şi atunci mi-am promis că nu voi mai lăsa să se întâmple asta, că nu o voi mai neglija. Abia atunci am realizat că noi doi uitaserăm cumva să ne mai iubim. Uitaserăm să ne mai privim unul pe celălalt cu dragoste, uitaserăm să mai vorbim unul cu celălalt şi mi-am promis că voi recupera tot ceea ce nu făcusem aşa cum ar fi trebuit.
M-am ridicat uşor din pat şi am plecat să cumpăr ciocolată amăruie. Când m-am întors cu o sacoşă plină cu ciocolată, mi-a zâmbit. Avea acelaşi zâmbet cu care mă cucerise în urmă cu 40 de ani. Doamne, când au trecut 40 de ani?
A desfăcut o ciocolată şi a început să mănânce din ea cu o poftă copilărească. Văzând că mă uit lung, mi-a spus zâmbind: „Doar nu vrei şi tu! Ţie nu-ţi place ciocolata amăruie.” Atunci a fost pentru prima dată când i-am spus că de fapt îmi place la nebunie ciocolata amăruie, iar ea a înţeles pe loc cât de mult am iubit-o. M-a îmbrăţişat într-un fel aparte, diferit, ca şi cum braţele ei îmi mulţumeau. Acea îmbrăţişare mi-a oferit, parcă, toate îmbrăţişările pe care uitase să mi le ofere atâta timp.
Fiul nostru a ajuns medic, iar eu am mi-am trăit visul prin el. Ceea ce nu reuşisem eu din lipsă de posibilităţi reuşise el, iar eu eram foarte mândru de el. Nu-mi mai doream decât să nu se ruşineze vreodată cu mine. Fiul meu m-a făcut fericit şi mândru. S-a căsătorit cu o femeie cumsecade şi ne-a dăruit nepoţi frumoşi şi cuminţi. Atunci am aflat că viaţa aduce permanent bucurii dacă ţi-o construieşti frumos. Plecarea fiului nostru într-un alt oraş în care a ales să muncească ne-a lăsat un gol mare în suflete şi în casă. Atunci ne-am regăsit din nou unul pe celălalt şi am învăţat din nou să ne bucurăm unul de altul.
Când am sărbătorit nunta de aur, mi s-a părut ireal că trecuseră atâţia ani şi că eu încă mai aveam impresia că totul s-a întâmplat atât de repede, prea repede că să fi avut şansa să realizez câte aş fi putut face altfel, poate mult mai bine...
Mi-am privit soţia şi o vedeam la fel ca în ziua în care ne căsătorisem. Avea aceleaşi trăsături blânde şi aceiaşi ochi senini. Câteva riduri îi tranformaseră puţin chipul, iar părul alb i se potrivea foarte bine. Atunci am realizat că o femeie nu este frumoasă doar atunci când este tânără, ci și atunci când e bunică.
După petrecerea pe care am organizat-o cu ocazia nunţii noastre de aur, am desfăcut o ciocolată amăruie şi am mâncat-o împreună pe terasa casei noastre, bucurându-ne de ea ca nişte copii.
Atunci am observat că soţia mea purta inelul de argint pe care i-l dăruisem în urmă cu 50 de ani, când eram doar un băiat sărac care încerca să îşi construiască un viitor.
- Ai păstrat acest inel? am întrebat-o uimit şi emoţionat.
- L-am purtat mereu, mi-a spus cu o voce blajină.
Cum de nu am observat timp de 50 de ani că purtase inelul? E adevărat, în cei 50 de ani i-am dăruit alte inele, din aur cu safire şi cu briliante, dar ea l-a purtat mereu şi pe acela, acolo lângă verighetă. Atunci am realizat că existau cu siguranţă multe lucruri pe care eu nu le observasem. Regretam. Nu puteam să-mi explic neatenţia mea. Am dat vina pe preocupările cotidiene și pe stres, dar mi-am promis că nu voi mai lăsa să se întâmple asta.
Ajungând la anii bătrâneţii sosise timpul să descopăr şi eu la ce se gândesc de obicei bătrânii. Cert este că au multe frici. Mie îmi era frică de moarte. Nu de moartea mea, ci de moartea ei. Îmi doream să mor primul, să nu fiu nevoit să trăiesc fără ea. Ştiind-o pe ea alături, până şi moartea mi se părea sigură şi frumoasă. Însă ea a plecat prima. Niciodată nu am fost mai nefericit. Atunci am realizat că sărăcia de care m-am temut şi pe care am detestat-o toată viaţa mea era de dorit în comparaţie cu golul lăsat de plecarea soţiei mele. Atunci am aflat că nu există sărăcie şi durere mai mare decât singurătatea. Tot atunci am înţeles ce înseamnă, de fapt, iubirea. Iubirea nu moare deodată cu oamenii care ne părăsesc. Mi-a fost greu să accept şi să mă obişnuiesc cu lipsa soţiei mele. Încă o mai căutam prin casă şi aveam impresia că o auzeam uneori strigandu-mă de undeva din grădină. Dacă înainte să moară mă enervam când uita să ia ceva din casă şi mă deranja să îi duc, acum mi-aş fi dorit enorm să mă strige, să îi pot fi de folos.
Abia după ce am rămas fără soţia mea am realizat că nu mai aveam nimic. Nu-mi mai găseam locul prin casă şi nici rostul pe lume. Încercam să mă consolez cu gândul că îl aveam totuşi pe fiul nostru şi că aveam nepoţii. Aveam totuşi o familie, chiar dacă familia mea era incompletă fără ea, soţia mea.
Într-o zi, când nu am mai suportat singurătatea şi dorul de soţia mea, am decis să merg la fiul meu în vizită. L-am întrebat dacă mă primeşte şi mi-a confirmat. Aveam de gând să stau o săptămână să mă bucur de el şi de nepoţi, gândindu-mă că nu mai aveam nicio garanţie că îi voi vizita şi altă dată. Eram deja bătrân, iar inima mea era slăbită. Nu ştiam cât mai aveam până ce urma să plec şi eu după soţia mea. Speram că prin fiul meu şi prin copiii lui aveam să o mai văd pe minunata mea soţie de care îmi era atât de dor, dar nu am regăsit-o în ei. Cu excepţia unor mici asemănări fizice, nimic nu-mi amintea de ea. Ei nu aveau cădura ei, nu aveau blândeţea ei, nu ştiau să transmită iubire aşa cum o făcea ea.
M-au primit bucuroşi, dar după două zile am avut senzaţia că îi incomodam. Aveau o casă mare şi totuşi simţeam că îi încurcam. Fiul meu era distant, iar nora mea îmi făcea tot felul de observaţii. E adevărat, nu eram obişnuit cu casa aceea, mai uitam o uşă deschisă, mai lăsam telecomanda în altă parte decât pe masă, dar nu am vrut să îi supăr. La un moment dat chiar am simţit că ar trebui să plec. Îmi era greu să accept, dar nu eram dorit acolo. Prezenţa mea nu era o plăcere pentru ei. Am plecat plângând. Nu mă mai simţeam iubit de nimeni. Şi mă durea că niciodată fiul meu nu mi-a arătat un mic semn că ar fi mândru de mine. Poate că nu era. Eu nu am reuşit să devin medic, am fost doar un simplu muncitor la căi ferate, apoi constructor.
M-am refugiat în casa mea unde, chiar şi singur fiind, simţeam cumva iubirea soţiei mele. Iubirea ei rămăsese în fiecare lucru, în fiecare colţişor şi, mai ales, în amintirile mele. Realizam acum că, de fapt, nu am fost niciodată sărac. Nu după ce am avut-o pe ea, cea mai minunată fiinţă din lume, cea care m-a făcut să mă simt iubit, împlinit, mândru şi recunoscător.
Când fiul nostru a decis să dăm lucrurile mamei lui, a venit acasă. Am sortat împreună hainele şi lucrurile care i-au aparţinut soţiei mele şi le-am pus în pachete care aveau să ajungă la o asociaţie umanitară.
Într-o cutie dreptunghiulară, aflată în dulapul soţiei mele, am găsit câteva lucruri: poze, o şuviţă din părul băiatului nostru tăiată când era copil, scrisorile pe care ni le-am trimis noi după ce ne-am cunoscut şi o hârtie de la o ciocolată amăruie. Păstrase acea hârtie de la o ciocolată amăruie pe care i-o dăruisem în urmă cu 50 de ani. Oare de ce o păstrase tocmai pe aceea? Am încercat să-mi amintesc ceva despre acea ciocolată şi am realizat că aceea fusese prima pe care i-o dăruisem. S-a întâmplat în ziua în care am cerut-o de soţie. Mi-am amintit că i-am spus atunci că nu am ce să-i ofer în afară de dragostea mea. Ea mi-a mulţumit pentru ciocolată şi a mâncat-o pe toată ca un copil care abia o aşteptase. Atunci şi numai atunci am minţit-o: i-am spus că nu îmi place ciocolata amăruie. Voiam doar să o aibă ea pe toată. Şi acum îmi amintesc că împrumutasem banii cu care am cumpărat acea ciocolată. Acum îmi vine greu să cred că un om poate fi atât de sărac încât să nu aibă bani pentru o ciocolată, dar atunci erau alte vremuri, iar ciocolata era un lux.
În aceeaşi cutie am găsit şi o felicitare. Era datată cu zece ani în urmă şi îmi era destinată. Am început să o citesc cu emoţie. Mâinile îmi tremurau, aşa că am aşezat felicitarea pe masă. Soţia mea o scrisese cu ocazia zilei mele de naştere, dar nu mi-o dăduse. Îmi mărturisea că a avut o viaţă frumoasă alături de mine şi că îmi era recunoscătoare. Îmi mulţumea pentru toată fericirea, pentru că am respectat-o şi pentru că am făcut tot posibilul să nu îi lipsească nimic. În stilul ei amuzant mi-a mărturisit că, dacă ar fi să aleagă din nou, ar alege acelaşi băiat sărac de care s-a îndrăgostit în urmă cu 50 de ani. În încheiere mi-a scris: „Trebuie să îţi mărturisesc ceva, chiar dacă e amuzant să mă destăinui după 50 de ani de convieţuire cu tine. Nu mi-a plăcut niciodată ciocolata amăruie. Atât de mult te-am iubit şi te iubesc!”


Fragment din Cartea Insomnii

Irina Binder - Insomnii




Tu ce carte ai lua acasă?


Iată că vin din nou cu vești bune pentru voi, iubitorii de cărți, dar înaine de asta vreau să vă povestesc ceva.
În urmă cu ceva timp am aflat povestea unei cititoare, o fată de liceu care nu-și permitea să își cumpere cărți, dar mergea în librărie și citea câte puțin din cărțile care-i plăceau. M-a impresionat și mă gândesc cu drag că sunt multe persoane care iubesc să citească, dar care nu-și permit mereu să cumpere cărțile dorite. 

Sunt foarte curioasă, voi aveți vreo carte pe lista de așteptare pe care abia așteptați să o luați acasă? Sau poate vreo persoană dragă vouă își dorește mult o carte anume?
Dacă da, vestea bună este că astăzi eMAG vine cu o ofertă de nerefuzat: un Voucher de 20% reducere la peste 25.000 titluri de cărți, plus transport gratuit!


Această ofertă eMAG este valabilă doar astăzi, iar aici găsiți multitudinea de cărți și voucherul:  
Eu mi-am propus să dăruiesc cuiva cartea Cărarea Împărăției, dar m-aș bucura să-mi sugerați și voi titluri de cărți care v-au plăcut sau pe care vi le doriți. 


Spor la cumpărături! 

Succesul unora e boala altora...



Dacă am refuzat să public cu anumite edituri, acestea mă bălăcăresc pe unde apucă și caută să instige lumea împotriva mea. Mai sunt și niște scriitori frustrați că nu au avut succesul meu și care cred că se vor afirma dacă mă denigrează pe mine. Jenant... și umilitor să recunoști în felul acesta că ești invidios și că ești dispus să decazi oricât pentru a ieși din anonimat. 
Culmea este că ăștia defilează cu pretenții de oameni culți și cu valori, dar se contrazic prin comportamentul deplorabil demn de personajele din emisiunile dizgrațioase de cancan. ☺ Mă amuză ce războaie pornesc împotriva mea (doar pentru că ei consideră că n-ar trebui să am eu atâta succes), dar cât de indiferenți sunt față de problemele omenirii, ale țării, cum tac dacă văd o nedreptate, cum sunt indiferenți în fața cazurilor sociale... și asta spune totul despre ei, despre preocupările lor, despre valorile lor. Țațe cu o plăcere maladivă să bârfească și să spurce.
Desigur că orice prost va găsi un prost și mai mare care să-l asculte cu gura căscată... Cei fără discernământ sunt ușor de manipulat și de instigat. Iar obsedații de mine, câteva personaje dubioase și cu minți insalubre, care de 4 ani nu pot respira dacă nu mă atacă într-o zi, așteaptă ca muștele o grămadă de mizerie pe care să se așeze și să se scalde în toată urâțenia lor.
Eu i-am ignorat și îi voi ignora în continuare. Poate că tocmai asta îi frustrează: că nu mă iau la trântă cu ei în mocirlă. I-am lăsat să spună ce vor, să facă mizerie, să mă amenințe cu moartea, să mintă, să îmi jignească familia (chiar și pe tatăl meu decedat), prietenii și cititorii. Nu s-au gândit o clipă că rănesc oameni care mă iubesc, că-i provoacă stres mamei mele sau măcar că nu dau un exemplu bun acestei societăți prea mult contaminată de lucruri nocive. Ura le-a întunecat mințile atât de tare încât nici măcar nu mai realizează că sunt ridicoli, penibili, patetici, dizgrațioși.
Am înțeles că sunt bolnavi, că au psihoze grave și i-am privit cu compasiune. Trebuie să fii grav bolnav dacă timp de 4 ani, cauți zi de zi să denigrezi o persoană pe care nu o cunoști, care nu ți-a greșit și la care singurul lucru care te deranjează este că are succes. Eu nu înțeleg purtarea asta, eu nu mi-aș pierde niciun moment din viață să scriu sau să discut despre ceva/cineva care nu-mi place. Dar nebunii ăștia mă tratează mai rău decât pe Hitler, zici că sunt mai nocivă și mai periculoasă pentru omenire decât orice terorist! 💣 Păcat că nu sunt la fel de înverșunați împotriva celor care fac rău cu adevărat, păcat că nu-și folosesc timpul și energia constructiv, ca să schimbe ceva în lumea asta, ca să ajute, ca să lase în urma lor ceva frumos… Dacă tot sunt atât de pricepuți, atât de buni, de ce nu-și folosesc timpul, energia și genialitatea pentru a scrie capodopere? Să scrie cărți cu care să-mi dea peste nas, să-mi arate cum se face, să învăț ceva de la ei… fiindcă în urma lătrăturilor lor din ultimii ani nu am învățat nimic. Am văzut doar dejecții mintale.
Între timp eu am promovat cărțile editurilor care caută să mă defăimeze, așa cum am promovat și scriitori care ulterior au pornit atacuri împotriva mea. Unul dintre acești scriitori m-a lingușit la început, l-am promovat, apoi, nemulțumit că nu-i făceam zilnic reclamă, a devenit dușmanul meu și a început să facă pe criticul literar și pe moralul desăvârșit (cu toate că își vinde cărțile ilegal, nu prin distribuitori autorizați, ci cui apucă, fără a plăti impozite la stat...).  😉  
Dar, satisfacția mea este că am răspuns cu bine la rău, că până și cei care mă dușmănesc trăiesc de pe urma mea, că pâinea de pe masa unora mi se datorează. 😃 
Nu sunt supărată pe ăștia, mi-aș face păcate să mă supăr pe oameni bolnavi. Îmi este doar milă că sunt nefericiți, că se otrăvesc zilnic și mai ales că tot ce fac se va întoarce împotriva lor.
Am văzut comentariul unei cititoare, o fată de 15 ani care a îndrăznit să-mi ia apărarea. Printre altele a spus așa: “Mi-ar fi rușine să am așa o mamă, să văd că poate comenta cu atâta răutate, nu mai spun că nu aș citi niciodată o carte scrisă de un scriitor care se poartă atât de urât și care vorbește despre alții cu atâta dușmănie.” Păcat că detractorii mei nu înțeleg că prin purtarea lor își fac doar reclamă negativă și că străduința lor de a mă denigra îmi face, culmea!, reclamă bună. 😄  
Oamenii sănătoși la cap nu înghit orice gogomănie, oamenii cu preocupări curate nu savurează mizerii, așadar n-aveți decât să debitați orice, să mă urâți oricât, nu mie îmi faceți rău. Păcat de voi, de ambițiile voastre mici, de lipsa voastră de stimă de sine.
Dacă eu voi muri, în urma mea rămân multe lucruri frumoase și fapte bune, am construit mult, am ajutat și am inspirat lumea la bine (chiar dacă nu sunt un om perfect), n-am trăit degeaba, dar în urma voastră va rămâne doar mizeria pe care o împrăștiați... Sunteți o rușine pentru societate, pentru familiile voastre și pentru voi înșivă. Sunteți niște triști.
Eu n-am timp de voi, sunt ocupată să mă bucur de ceea ce am, de ceea ce sunt și de ceea ce fac. În timp ce voi pierdeți timpul pe internet încercând să faceți rău, eu muncesc, țin în brațe copii care au nevoie de dragoste, fac cumpărături pentru oameni care nu au posibilități, citesc povești unor copilași bolnavi, mă plimb, stau cu oameni care mă iubesc, vorbesc cu oameni minunați care mă inspiră și mă ajută să evoluez, râd, zâmbesc, trăiesc, IUBESC. 
Nu sunt capabilă să urăsc, nu mă voi încrunta doar pentru că niște nebuni n-au loc de mine pe pământul ăsta. Bunătatea este răspunsul meu la orice răutate, seninătatea este răzbunarea mea, iar Dumnezeu este dreptatea mea.
Eu vă doresc succes și să fiți măcar sănătoși dacă fericiți nu puteți fi doar pentru că Irina Binder are succes! 😉
Îmi văd de drumul meu. Dacă m-aș opri la toți câinii care mă latră nu aș mai ajunge niciodată acolo unde îmi doresc. 





Povara



Copilul meu,

Azi, am înţeles că nu mai sunt cine am fost pentru tine. Eu nu mai simt că îţi sunt mamă, ci simt că-ți sunt doar o povară. Azi am aflat cu uimire că mama este mamă doar cât timp copilul are nevoie de ea, dar când ea are nevoie de copilul ei, devine o povară.
Cândva eram cea în braţele căreia căutai adăpost şi alinare. Eram fiinţa pe care o iubeai cel mai mult, singura în care credeai, singura de a cărei companie aveai nevoie. Când îţi eram mamă mă întrebai cu spaimă în privire şi în glas dacă am să te părăsesc vreodată. Îmi desenai flori, fluturi şi căsuţe colorate şi îmi promiteai că atunci când vei fi mare, vei avea şi tu grijă de mine, aşa cum am avut eu de tine ori de câte ori ai fost bolnav. Mă mângâiai pe față cu mânuțele tale mici și îmi spuneai că mă iubești. Azi, abia dacă mă mai privești. Azi te supără neputința și neîndemânarea mea. Te deranjează prezența mea în căminul tău și simt că abia aștepți să plec.
Ţi-aş fi ascuns şi acum boala mea şi nu te-aş fi împovărat cu necazurile mele, dar am îmbătrânit, nu mai am putere şi nu mai ştiu cum să duc singură toate suferințele. 
Ani de zile te-am ferit de supărările mele, te-am protejat de grijile mele, nu am vrut să ştii că nu mai pot, că nu mai am, că mă tem. Am vrut să te simţi în siguranţă, să nu cunoşti grijile oamenilor mari, să te bucuri de copilărie, apoi de tinereţe, apoi de familia ta. Ţi-am ascuns durerile, neajunsurile şi nefericirea mea știind că într-o zi îţi va veni rândul să le ai pe ale tale, iar acum, când văd cum e să te simţi povară pentru propriul copil mă rog Cerului să ai sănătate şi să nu fii nevoit să depinzi de copiii tăi, să nu ajungi să simţi ce simt eu acum. Sentimentul că ești o povară pentru ființa pe care o iubești cel mai mult pe lume, pentru ființa căreia i-ai dat viață și pentru care ai fi în stare să-ți dai viața, provoacă mai multă durere decât orice boală.
Se pare că bătrânețea și boala nu-ți iau doar puterile și liniștea, ci te lasă și singur pe lume.   
Mă iartă că mă plâng acum, dar nu m-a pregătit nimeni pentru ceea ce simt azi. Nu am avut timp să mă obişnuiesc cu ideea că într-o zi nu voi mai fi pentru tine decât o povară. Mă iartă că am lăcrimat în faţa ta, că am căutat adăpost în casa ta, că mi-am aşezat sufletul la picioarele tale! 
Şi mă iartă, copilul meu că nu-ţi mai pot fi ceea ce am fost cândva!

Cu dragoste infinită,
Mama




Pentru toți cei care "nu fac discriminări".



Nu știu dacă există ceva mai dureros și mai nedrept decât tristețea unui copil. Și când motivul tristeții lui este răutatea adulților, este dureros de greu. 
Știu că vei citi asta, mama lui Andrei. Și știu că veți citi asta, doamna cadru didactic care nu știi să educi copiii și nu faci niciun efort să înveți părinții copiilor "normali" să nu discrimineze copiii din familii fără posibilități, fără părinți cu jeepuri care te cadorisesc cu parfumuri, bijuterii și alte prostii cu care poți fi cumpărată. Înțeleg, unii oameni chiar sunt de vânzare, au doar preț, nu și valoare...  

După ce s-a simțit umilit, respins și nedorit doar pentru că a fost singurul copil din clasă neinvitat la ziua de naștere a odorului Andrei, băiețelul meu trist s-a refugiat în casă și a continuat să picteze chipul Maicii Domnului pe bucata de geam spart găsită undeva prin spatele curții. N-a vrut nici în ruptul capului să renunțe la bucata aia de sticlă, dar mi-a promis că nu se va tăia. A pictat ținând sticla cu o mănușă și a plâns...  Demnitatea și încrederea pe care am reușit să i le insuflu după o lungă perioadă, i-au fost spulberate de gestul inuman făcut de niște adulți care s-au gândit să-l separe de ceilalți copii.
Băiețelul despre care vă vorbesc este un copil minunat, bun, cuminte, harnic, credincios și generos și nu spun asta doar pentru că este unul dintre copiii care au devenit ai mei. 
A mai zâmbit doar când m-a văzut pe mine intrând pe poartă, dar zâmbetul lui era diferit. Lipsea bucuria. Mi-a spus printre lacrimi durerea lui, iar eu am avut misiunea deloc ușoară să îi explic că nu el are o problemă, ci societatea asta ipocrită care susține că nu face discriminări, dar face! 
Dacă întrebi 100 de persoane dacă fac discriminări, majoritatea vor spune că nu, ba chiar că detestă discriminarea de orice fel, dar dacă îi pui în fața unui fapt împlinit, vei vedea cum mint, cum se mint, cum se cred buni, în timp ce realitatea este alta...  

Se pare că eu știu ce trebuie să spun ca să iau durerea din sufletul unui copil, iar băiețelul meu a înțeles de ce este respins. A înțeles cum funcționează lumea... și că uneori nu suntem respinși pentru că nu suntem destul de buni pentru ceilalți, ci pentru că ceilalți nu sunt destul de buni pentru noi. 

Băiețelul meu ar fi avut bani de cadou, mama lui Andrei, dacă asta era condiția să vină la ziua fiului tău... Ar fi venit cu un cadou frumos pentru felia de tort cu care l-ai fi servit, dacă pentru tine totul este condiționat de un schimb. Și nu, nu este murdar, chiar dacă tatăl lui care are doar o mână spală hăinuțe cu acea mână... Nu ți-ar fi murdărit canapelele și covoarele, nu s-ar fi năpustit ca un sălbatic asupra platourilor cu mâncare, nu ar fi fost un exemplu urât pentru ceilalți copii... Dar ai dreptate: băiețelul meu chiar este diferit. E diferit, fiindcă el nu urlă la părinți și nu înjură sau trântește când nu i se face pe plac, el nu refuză mâncarea cerând altceva, el se roagă înainte să mănânce și se bucură de orice i se dă. Băiețelul meu nu găsește amuzant să spargă melci cu piatra, el îi salvează din calea pașilor grăbiți. Băiețelul meu nu jignește copiii, nu râde de ei, iar dacă are ceva dulce împarte cu oricine. Băiețelul meu nu s-ar rușina niciodată cu un prieten sărac, fiindcă părinții lui nu l-au învățat așa.
Băiețelul meu, chiar dacă nu mai este de câțiva ani sărac, îmbrăcat ponosit și înfometat, nu scapă de eticheta de "sărac", însoțită de prejudecăți cum că ar fi și murdar și poate needucat... Asta pentru că există persoane ca tine, mama lui Andrei, persoane cu prejudecăți, care se mulțumesc să trăiască în abundență și să-i marginalizeze fără pic de suflet pe cei care nu au. Persoane care cred că pot decide ce merită anumiți copii și ce nu, ce pot, ce știu, ce simt...
Și, cu toate acestea, băiețelul meu va fi un om bun. Va scăpa de etichetele pe care i le lipesc unii... Și știu sigur că orice răutate de care a avut și va avea parte în viața lui, o va întoarce înapoi sub forma unui act de bunătate... 
Băiețelul meu chiar e diferit, iar oamenii vor învăța de la el ceea ce nu pot învăța de la cei ca tine, mama lui Andrei... fiindcă Dumnezeu, în bunătatea Lui, îi va oferi bogăția sufletească de care au nevoie cu adevărat oamenii



Weekend cu reduceri și transport gratuit la cărți!




Dragii mei, 

pentru că foarte mulți dintre voi mi-ați mărturisit că ați redescoperit pasiunea pentru citit, dar și că vă place să dăruiți cărți, vă aduc o veste bună: la eMAG găsiți cele mai noi și mai căutate titluri cu reduceri de până la 75%, iar în acest weekend transportul este gratuit! 

Într-adevăr, cititul vindecă plictiseala și sper că nu lăsați să treacă nicio zi fără să citiți câteva pagini dintr-o carte. 

Acum este momentul să alegeți cărțile pe care vi le doriți, dar și pe care vă doriți să le dăruiți persoanelor dragi. 

Ofertele le găsiți aici: http://bit.ly/Books-eMAG




Odată ce realizezi că meriți ceea ce e mai bun...



Astăzi, de ziua bunătăţii spontane, am ales să fiu şi eu bună... dar cu mine. :) Mi-a venit şi mie rândul. Şi am decis să fac puţină ordine în viaţa mea, să fac schimbări benefice, să renunţ la ceea ce este toxic pentru mine, la ceea ce îmi încurcă planurile, îmi iroseşte timpul şi îmi fură pacea inimii. Am decis să-mi ofer ceea ce merit, nu ceea ce sunt alţii dispuşi să-mi dea. Asta presupune să renunţ la relaţiile inutile şi dăunătoare, la prieteniile de faţadă şi superficiale.
Îmi aduc aminte cât de mult am suferit în trecut din cauza unor persoane care nu m-au vrut, care nu au reuşit să mă cunoască, să mă iubească sau măcar să mă accepte. Am plâns şi am considerat fiecare despărţire o pierdere, ca să realizez mai târziu că fiecare despărţire a fost un câştig, că fiecare om care a plecat i-a făcut loc altuia mai bun.
Acum nu mai sufăr după oameni decât dacă aceştia mor. Dar pentru cei care aleg să plece, pentru cei care nu mă plac şi care nu sunt capabili să mă înţeleagă, nu voi mai consuma nicio lacrimă, nicio emoţie, nicio secundă din timpul meu. Mă despart bucuroasă de persoane care trebuie mereu convinse, care au mereu nevoie de justificări, care au aşteptări nerezonabile şi cărora trebuie să le cerşesc respectul şi iubirea. Mă despart bucuroasă de persoane care-mi arată că nu au nevoie de mine și pentru care nu însemn nimic. Mă despart bucuroasă de persoane care strică mereu armonia, care mă încarcă negativ, mă obosesc și care dau dovadă de răutate și egosim.
Nu mai fac niciun compromis de dragul de a păstra o relaţie… şi realizez acum cât de mult am greşit când nu am renunţat la anumite persoane doar pentru că oameni dragi mie aveau o relaţie bună cu ele. Să tolerezi persoane care nu îți plac doar de dragul altora este o mare greșală.
Din clipa în care cineva atentează la pacea mea sufletească, din clipa în care cineva îmi arată lipsă de respect, aleg să renunţ, să-mi fac un bine. Pentru că am înțeles că numai eu pot fi atât de bună cu mine încât să fac alegeri bune pentru mine.
Cu ceva timp în urmă am scris pe facebook aces text:
“Nu ştiu ce-i face pe unii să creadă că după ce te-au tratat fără respect şi ţi-au întors spatele (pentru vreo prostie din cauza căreia s-au crizat aiurea), pot pretinde să uiţi şi să le fii acelaşi prieten ca înainte. De ce cred unii că prietenii sunt obligaţi să suporte crize, istericale şi apucături lipsite de respect? Cine nu-şi poate ţine în frâu orgoliile şi cine suferă de mania persecuţiei ar trebui să-şi asume că pierde prieteni. A fi prieten nu înseamnă a suporta orice, a ierta orice, a te lupta mereu să convingi de sentimentele tale şi a te justifică la fiecare criză paranoică... Şi mi se pare aberant să crezi că te mai vreau în viaţa mea după ce mi-ai arătat că nu dai nici 2 bani pe mine şi că te poţi lipsi de mine de îndată ce nu ţi-am făcut pe plac.
Atunci când nu mă mai simt în siguranţă într-o relaţie, când relaţia aceea îmi produce mai mult disconfort decât plăcere, când simt că-mi este îngrădită libertatea şi că nu-mi sunt înţelese intenţiile, când nu mă mai simt dorită şi respectată, renunţ. Şi nu mă răzgândesc la prima dovadă de afecţiune. N-am nici timp, nici nervi să mă joc de-a prietenia... Nu pot trece peste obrăznicie, peste nesimţire şi peste atitudini dispreţuitoare. Iar cei care cred că pot pupa din nou obrazul pe care l-au plesnit, se înşală amarnic.
Anumite uşi pe care ieşi trântindu-le nu se mai deschid niciodată... Devin ziduri de protecţie.“




Surprize de la eMAG pentru iubitorii de cărți!






Dragii mei, 

În perioada 14-16 februarie eMAG vine în întâmpinarea îndrăgostiților de citit cu cele mai noi și mai căutate titluri, o varietate largă pentru toate gusturile, vârstele și necesitățile, dar și cu reduceri și transport gratuit!

Acum e momentul să vă completați bibliotecile cu titlurile cele mai dorite de voi și să le dăruiți și persoanelor dragi cărți frumoase pe care și le doresc. Nu uitați că o carte transmite mesaje pe care niciun alt dar nu ar putea să o facă.

Pentru că și eu doresc să profit de ofertele eMAG, aștept cu drag să-mi recomandați cărți care v-au plăcut, dar și să-mi povestiți ce cărți aveți pe lista voastră de dorințe.

Ofertele eMAG le găsiți aici: http://bit.ly/Carti-la-eMAG




Revelion de neuitat în Maramureș!



Dragii mei, 

în sfârșit mi-am făcut puțin timp să vă povestesc despre revelionul petrecut în Maramureș. Vreau să aflați detalii despre zona frumoasă și despre oamenii minunați de acolo, sperând că veți merge și voi să descoperiți câtă bucurie vă pot oferi.   
Noi am petrecut revelionul în Borșa. De ce Borșa? Pentru că este un oraș/stațiune care îmi place enorm. Am fost de câteva ori vara și mi-am dorit să merg și iarna. Din fericire am avut parte de o iarnă ca în povești, cu zăpadă multă și curată, cu soare și ger.
Borșa oferă multe posibilități de a petrece timpul în natură, drumeții și sporturi de iarnă. Puteți vizita Mănăstirile din împrejurimi, neapărat Bârsana (noi am fost și la Rohia și la Sfânta Treime Prislop Borșa), puteți face o plimbare la Cascada Cailor și chiar o călătorie cu Mocănița. Iar dacă iubiți sporturile de iarnă, stațiunea Borșa este perfectă! 
Noi am urcat cu telescaunul și am mers pe jos la Cascada cailor. Pentru copii a fost o adevărată distracție să se tăvălească în zăpada mare și curată, iar noi ne-am minunat de peisajele de basm.
Am fost cazați la Pensiunea Lavinia-Daniel , o casă superbă și primitoare care aparține unor oameni minunați, calzi, cuminți, harnici și foarte generoși. Bunătatea lor te face să simți mai bine ca acasă. Oricât aș vrea să le găsesc un minus, nu reușesc... poate doar faptul că ne-au oferit prea multă mâncare și prea bună! Maria gătește senzațional și cu multă dragoste tot felul de bunătăți, pâine de casă, prăjituri, supe și orice îți poftește sufletul.
Pensiunea este mare și primitoare, iar curățenia este exemplară. În mansarda casei familia a amenajat totul păstrând tradițiile zonei și amintirea străbunilor. Este superb, o casă caldă și primitoare unde te odihnești foarte bine și unde poți petrece zile minunate împreună cu oamenii dragi.
Vreau să le mulțumesc gazdelor Maria și Daniel, atât în numele meu cât și al prietenilor mei, pentru ospitalitatea lor, pentru că ne-au răsfățat și ne-au făcut să-i îndrăgim! 
Aștept cu drag părerile voastre dacă ați fost în Maramureș, iar dacă nu ați fost, neapărat să vă oferiți o vacanță acolo. Vă garantez că vă veți întoarce cu amintiri de neuitat!
Iubesc Maramureșul și oamenii de acolo! 










Mai multe poze aici: Album Revelion Maramureș

Detalii despre Pensiunea Lavinia-DanielPensiunea Lavinia-Daniel Borșa
Pagina Facebook: Pensiunea Lavinia-Daniel



De ziua mea am lansat cartea INSOMNII!



Dragii mei, 

Astăzi, de ziua mea, vă anunț cu bucurie că am lansat cartea Insomnii, o carte pe care nu mi-am propus să o public, dar care, la fel ca şi volumul 3 al cărţii Fluturi, a fost cerută de voi, cititorii mei. 
Insomnii nu este doar despre mine. Este despre fiecare dintre noi, este despre trăirile pe care le avem fiecare, despre ceea ce suntem și ceea ce putem deveni, despre ceea ce avem și ceea ce merităm să avem. 
Dacă prin scrierile mele am reuşit să vă aşez un zâmbet pe chipuri, să vă smulg o lacrimă, să vă dau vreun răspuns la vreo întrebare, să vă dau puţină speranţă sau să vă ajut să vă reamintiţi cât de minunaţi sunteţi, atunci scopul meu este atins. 

Împreună cu Editura For You și cu Libris ne-am străduit să vă oferim această carte în perioada Sărbătorilor, exact așa cum v-ați dorit, să puteți avea cartea în perioada în care fiecare dintre noi găsește tihnă să citească și să reflecteze la aspectele importante ale vieții, când facem retrospective și ne facem visuri și promisiuni legate de schimbările frumoase la care sperăm. 

Şi, pentru că această carte nu ar fi existat fără oamenii minunaţi care au muncit pentru ca ea să fie publicată, doresc să transmit mulţumiri pline de recunoștință:
Editurii For You şi voi începe cu Doamna Monica Vişan - cea care a înfiinţat această Editură, pentru iubirea de oameni, pentru intuiția și curajul de a publica o autoare necunoscută.
Doamnei Camelia Soceanu - directoarea Editurii For You - un om excepţional care duce cu succes mai departe misiunea frumoasă pe care i-a încredințat-o Doamna Vișan.
Doamnei Carmen Radu pentru profesionalismul, răbdarea și calmul manifestate față de o autoare imposibilă ca mine. :) 
Celei mai frumoase echipe a Editurii For You, oameni dedicaţi şi adevăraţi profesionişti: Doamnei Ana-Maria Datcu, Doamnei Felicia Drăguşin, Doamnei Adriana Guţă, Doamnei Irina Scăunaş, dar și celorlalți angajați ai editurii! 

Vă mulţumesc vouă, prietenilor și cititorilor mei pentru că mi-ați rămas alături de atâta timp, pentru că sunteți buni cu mine și pentru că frumusețea sufletelor voastre mă determină să vă vorbesc mereu cu sinceritate, așa cum un om li se poate destăinui celor mai buni prieteni!

Când am publicat Fluturi volumul 3, împreună cu Libris am donat 3% din vânzările cărţii Asociaţiei Umanitare Dreptul la Viaţă Huedin, bani cu care s-a construit o casă pentru o familie care locuia în condiţii improprii, într-o şură. A fost un vis realizat, un proiect de suflet pentru care trebuie să le mulţumesc celor de la Libris, dar mai ales vouă, cititorilor mei. Fiecare dintre voi aţi contribuit la realizarea acelui vis. (Articol)

Ne dorim ca şi cu ocazia publicării cărţii Insomnii să realizăm un proiect frumos, de aceea vom dona 3% Asociaţiei Umanitare Dreptul la Viaţă Huedin, care va amenaja o sală de terapie pentru copiii cu Sindrom Down. 
Aceste proiecte dublează mereu bucuria publicării cărților mele.
Mulțumesc , Libris pentru sprijin și vă mulțumim vouă, celor care ne susțineți!

Cartea Insomnii se găsește deja în majoritatea librăriilor sau poate fi comandată aici: Comandă cartea INSOMNII, iar transportul este gratuit, prin curier (pe teritoriul României). 

Sper ca Insomniile mele să vă ofere emoții frumoase și să vă reamintească sau să vă confirme că sunteți minunați, ca meritați tot ce este mai frumos și că aveți o mare datorie față de voi înșivă: să fiți fericiți.

Vă mulțumesc tuturor și vă doresc să aveți numai insomnii frumoase!


Irina Binder


Irina Binder - Insomnii



Astăzi despre mine



Se pare că azi este și despre mine. 😊 Despre ceea ce însemn și ceea ce am făcut în viața mea. Despre planurile și visurile mele, dar mai ales despre oamenii care au făcut și fac parte din viața mea.
Recunosc: nu mi-au ieșit toate așa cum aș fi vrut sau așa cum ar fi trebuit, dar am luat frumosul, binele și mai ales lecția din orice am trăit. Și totuși, dacă mi s-ar da șansa să îmi retrăiesc viața aș alege aceleași experiențe (exceptând pierderea oamenilor dragi). 
Aș alege și să greșesc, dar fără a răni. Nimeni nu ar trebui rănit. Nimeni. Nici măcar cei care ne rănesc...cu atât mai puțin ei. Aș alege și să sufăr fiindcă suferința oferă lecții foarte importante. Aș alege să iubesc aceiași oameni, cu toate că unii dintre ei m-ar părăsi din nou. Acum știu că fiecare om are partea lui de timp în viețile noastre, că există niște etape, că fiecare om are un rol, o menire, o însemnătate.
Nu putem alege decât într-o mică măsură ce însemnătate să aibă oamenii în viața noastră, dar putem alege însemnătatea noastră în viețile lor. Mi-am dorit să am un rol frumos, să ofer ceva, oricât de puțin din mine, să rămân o amintire frumoasă. Le cer iertare celor pentru care nu am reușit să fiu ceva bun! La rândul meu am avut parte de oameni care nu au reușit să însemne ceva bun pentru mine, cred că nimeni nu e scutit de asta...  😉
Iar celor pentru care am reușit să însemn ceva bun vă mulțumesc! Vă mulțumesc pentru șansa de a nu trece fără rost prin viața asta! 
Azi știu că nimic nu face un om mai frumos, mai bogat și mai fericit decât să poată iubi, să se poată dărui, să știe că a pus un strop de fericire într-un suflet. 
Vă doresc să însemnați ceva bun pentru ceilalți! Fiți pace, bucurie și iubire pentru ceilalți!
Vă iubesc pe toți și vă mulțumesc pentru tot! 

Irina




Băiatul care nu s-a supărat niciodată




În ultimul timp, când mă mai enervează cineva și am tendința să reacționez și să mă supăr, îmi amintesc de un băiat cu care am copilărit, căruia eu îi spun "băiatul care nu s-a supărat niciodată". Acest băiat a fost deosebit... Îmi amintesc adesea o scenă care m-a impresionat, de când băiețelul avea vreo 4-5 anișori. Sora lui i-a cerut să nu o mai urmărească și, pentru că el mergea la câțiva metri în urma ei, ea s-a enervat și i-a dat o palmă zdravănă peste față. Imediat băiețelul a îmbrățișat-o strâns, de parcă aceasta l-ar fi mângâiat sau i-ar fi dăruit ceva. Sora lui s-a smuls din strânsoarea brațelor băiatului și l-a împins, iar el a căzut. S-a ridicat și a îmbrățișat-o din nou. Fetița a început atunci să-l umilească de față cu ceilalți copii, înjurându-l și râzând de un defect fizic pe care băiețelul îl avea. Pentru că acesta stătea cuminte în fața ei, fata l-a împins din nou, iar băiețelul a cazut. Zâmbind cu fața plină de lacrimi, a îmbrățișat-o din nou... Zâmbetul acela m-a marcat... am văzut cumva Cerul pe chipul lui... am văzut bunătate pură, dragoste sinceră...

Atunci, copilă fiind, am pus supunerea băiatului și lipsa de reacție pe seama fricii de sora lui mai mare, dar acum știu că sora lui era, de fapt, mică de tot, iar el, un puiuț de om pe lângă ea, era cel mare... Mare prin bunătatea lui, prin puritatea suflească.

Altă dată, niște copii i-au luat bicicleta și făceau giumbușlucuri cu ea, mergeau într-o roată, loveau bordura și încercau să-i facă în ciudă băiatului că l-au deposedat de bicicletă și că i-ar putea-o strica, dar el îi privea zâmbind și se bucura de bucuria lor, neimaginându-și, poate, că bucuria lor era, de fapt, răutate și dorință să-l supere. Mi-l amintesc râzând cu tot sufletul, fără pic de îngrijorare pentru bicicleta lui. 

Anii au trecut și sora băiatului a plecat la casa ei, lăsându-și fratele singur și fără ajutor, în casa veche și sărăcăcioasă, în care ploua prin acoperișul degradat. Lumea o condamna pe sora lui, dar el vorbea mereu frumos despre ea, aparând-o cu tot felul de argumente și justificări naive... 

Privind în urmă povestea acestui băiat am realizat că acest suflet nu s-a supărat niciodată pe nimeni... cu atât mai puțin pe Dumnezeu, pe care nu-l condamnă pentru handicapul pe care-l are și căruia îi mulțumește pentru tot, chiar dacă îi este greu, chiar dacă are atât de puțin... chiar dacă e singur. 

L-am revăzut după ani și am constatat că are același chip senin, același zâmbet și niciun pic de răutate în suflet. Mulți l-au testat, mulți i-au pus nervii la încercare, dar el a răspus mereu zâmbind, chiar și celor care l-au insultat și care au căutat să-l rănească. E un suflet care m-a inspirat... și mi-aș dori să pot fi ca el... Vreau să fiu ca el! 

De ce ne-am urâți ca aceia care sunt urâți cu noi, de ce ne-am înrăi ca aceia care sunt răi cu noi, de ce ne-am tulbura pacea sufletească? Să zâmbim, să-i iertăm pe cei care nu ne iubesc și care caută să ne rănească și să fim recunoscători pentru tot, buni și senini, așa cum este băiatul care nu s-a supărat niciodată...



Cu drag, pentru T.

Fragment din Cartea Insomnii

Irina Binder - Insomnii




Black Friday - vinerea cu cele mai multe reduceri din an!




Cred că foarte multă lume așteaptă Black Friday. Unii avem nevoie de electronice sau electrocasnice, iar alții pur și simplu sperăm să găsim haine, cosmetice, cărți și tot felul de lucruri la prețuri foarte bune. Eu mi-am propus ca de acest Black Friday să cumpăr cadourile pe care le voi oferi de sărbători și să-mi utilez noua casă în care mă voi muta. Desigur că visez și la niște UGG-uri, cosmetice, cărți și alte nebunii... :)
Anii trecuți am fost foarte dezamăgită de ofertele închipuite ale unora și m-am lecuit să mai amân să fac cumpărături sperând la reducerile fabuloase de Black Friday. Multe magazine ori aveau stocuri epuizate, ori nu aveau prețurile la care mă așteptam. Însă de anul trecut am studiat cu atenție ofertele și am ales câteva magazine de încredere unde știu că voi găsi sigur oferte bune.

Iată lista mea de magazine online de unde voi face cumpărături de Black Friday:
Cărți, CD-uri, DVD-uri, rechizite școlare și jocuri: Libris -> http://bit.ly/Carti-Libris

Haine, încălțăminte, genți și accesorii:

La Boutique Mall aveți un cod de reducere de 10% la orice produs, chiar și la cele aflate deja la reducere. Codul este: BLACKFRIDAY10

Cosmetice și parfumuri:

Produse naturiste, suplimente alimentare, miere de Manuka, cosmetice:

Electronice, electrocasnice, lenjerii de pat și multe altele: e-Mag -> http://bit.ly/E-MAG

Aștept cu drag să-mi împărtășiți experiențele voastre de Black Friday, să-mi povestiți ce v-ați cumpărat și să-mi dați idei bune! Spor la cumpărături și să vă bucurați de tot ceea ce vă veți cumpăra!