Povestea unei genți



-Fiți drăguță, cât costă geanta din vitrină?
-Care geantă, cea bej?, a întrebat vânzătoarea plictisită. A privit-o neîncrezătoare pe femeia îmbrăcată prea modest pentru a fi genul care să cumpere o asemenea geantă.
-Da, cea bej din vitrină.
-900 de lei.
-900?, a întrebat femeia jenată, sperând că, de fapt, auzise 200.
-Da, noouuuăă sute. 
Femeia slabă și palidă care purta un batic albastru cu margarete, a ieșit din magazin să mai privească geanta. Și-a amintit de fiica ei care admirase geanta în urmă cu câteva zile, când au fost împreună la Mall să îi cumpere baticuri colorate cu care să-și ascundă capul rămas fără păr după ședințele de chimioterapie. 
900 de lei... De ce o fi atât de scumpă?, gândi femeia cu tristețe. Voia să-i cumpere fiicei sale geanta, dacă tot îi plăcuse atât de mult, mai ales că peste câteva săptămâni avea să fie ziua ei de naștere. S-a gândit puțin. Mai avea 1132 de lei până avea să primească pensia. Avea nevoie de bani doar pentru autobuz și pentru apa pe care și-o cumpăra pentru orele în care stătea să facă tratamentul cu citostatice. Alte cheltuieli nu trebuia să facă neapărat... 
E vară, aș putea să mai merg și pe jos 3 stații, fac mișcare, poate capăt puțină culoare în obraji, gândi femeia. A întrat în magazin și a cumpărat geanta frumoasă din piele crem. 
A așezat-o pe canapeaua din sufragerie ca pe un trofeu și a privit-o cu mândrie și bucurie. Era nerăbdătoare să vină ziua în care avea să-i facă marea bucurie fiicei ei cochete. 
După câteva zile a început să se simtă din ce în ce mai rău, iar medicii au hotărât să o interneze pentru a o putea supraveghea. Nu putea lăsa geanta în casa fiicei ei, voia să fie o surpriză pentru ziua ei. A luat geanta cu ea și a ținut-o în geanta de voiaj în care își luase câteva lucrușoare necesare în spital. 
Fiica ei o vizita în fiecare seară după serviciu, o mângâia și o încuraja, dar știa deja că mama ei nu va mai putea fi salvată. O mințea că în curând se va simți mai bine și vor pleca acasă.
Femeia nu a mai apucat ziua de naștere a fiicei ei. S-a stins pe patul de spital.
Din salonul în care a fost internată, fiica ei a luat acasă geanta de voiaj în care a băgat o cană, o linguriță, periuța și pasta de dinți, două baticuri, un prosop și o pereche de papuci de casă. Le-a îndesat în geanta de voiaj, iar de la garderobă i s-au dat hainele și o pereche de pantofi surprinzător de uzați. 
S-a dus acasă și a scos din geantă, pe rând, lucrurile mamei ei. Era copleșită de durere. Realiza că a plecat la spital cu o mamă și s-a întors doar cu o geantă cu câteva lucrușoare cu care nu mai avea ce face. La fundul genții, într-o sacoșă neagră a găsit un sac alb satinat. L-a desfăcut și a descoperit geanta pe care i-o cumpărase mama ei. A căutat în geantă o felicitare, o scrisoare, ceva... dar n-a găsit. A luat geanta nouă și a strâns-o la piept. Știa că în acea geantă mama ei a lăsat toată iubirea sa.

Pentru cei care nu se mai întorc acasă, dar care lasă mereu iubirea lor cumva, undeva...



Pitici pe creier



Sau obsesii. În unele cazuri, poate chiar psihoze. De ce n-aș vorbi și despre câteva dintre obsesiile mele, unele dintre ele mari generatoare de antipatii și conflicte între mine și prietenii mei. După lupte seculare în care am încercat să-i conving pe unii că nu sunt exagerată, m-am resemnat cu gândul că voi rămâne o neînțeleasă. O ciudată. O obsedată. 
Nu cred că ne naștem cu pitici pe creier. Probabil că cei 7 ani de acasă vin la pachet cu cel puțin 7 pitici, așa cum avea și Albă ca Zăpada. 😀
Încă îmi amintesc câțiva dintre piticii lui tata, care mi-au terorizat copilăria. 
De exemplu, după ce se consuma din borcanul de muștar, dulceață sau zacuscă, era musai și obligatoriu ca restul conținutului să fie îndesat cu lingurița în borcan, iar marginea borcanului să fie ștearsă cu un șervețel. Tata nu suporta să vadă produs uscat pe pereții borcanului și era musai să se vadă perfect cât conținut a rămas în borcan. Tata era obsedat și de ordine. Borcanele, cutiile cu alimente, totul trebuia să fie aliniat și cu etichetele la vedere. Ce să mai spun de hainele din dulapuri... 
Pe atunci îmi tot spuneam în gând că eu când voi avea casa mea, voi face exact pe dos. Dar nu a fost așa. Între timp am dobândit proprii pitici, adică am dezvoltat niște obsesii noi. Nu știu cât sunt de grave sunt, dar voi enumera câteva dintre ele: 

Nu-mi plac vasele ciobite sau crăpate. Am dus muncă de lămurire cu apropiații mei să renunțe la ele. Nu înțeleg de ce trebuie să ții în casă spărturi cât timp se găsesc farfurii și vase de toate felurile și pentru bugetul fiecăruia. 
Cineva, ofuscat că i-am criticat cana ciobită, mi-a spus așa: "Asta e, nu toată lumea își permite veselă Villeroy&Boch." Nici nu trebuie. Decât Villeroy&Boch, Rosenthal sau alte figuri, mai bine o cană ceramică simplă care costă 2 lei, dar intactă. Așa cum nu umblăm cu haine rupte, cred că nici vesela nu ar trebui să fie spartă. Ține de respectul de sine. 
Nu voi înțelege niciodată de ce mulți preferă să țină seturi de vase la păstrare și folosesc toate vechiturile și spărturile. Sunt de părere că lucrurile trebuie folosite, că trebuie să ne bucurăm de ele. 

Nu suport tacâmurile zgâriate și mătuite. Asta nu înseamnă că refuz vreodată mâncarea dacă mi se oferă tacâmuri care nu arată ca noi. 😂 Dar tacâmurile de acasă trebuie să lucească, altfel nu le țin. 


Nu-mi place să am pe blatul din bucătărie nimic. Dar nimic. Nici aparate electrocasnice, nici alte lucruri pe care oamenii normali le țin în bucătărie. Blatul gol îmi dă senzația de spațiu și de libertate. Asta nu înseamnă că nu fac dezastru atunci când gătesc. 
O prietenă mi-a spus că am o casă muzeu. Nu este. Am organizat totul foarte bine astfel încât fiecare lucru să aibă locul său. 


Nu mă pot culca dacă în chiuvetă sunt vase murdare. Chiuveta trebuie să arate ca în poză.  Se pare totuși că în ultimul timp am mai avut niște abateri... poate scap de un pitic. Cine știe? 😊 



Nu există să nu aranjez patul în care am dormit, fie că sunt acasă, în vizită sau la hotel. Nu suport să văd paturi dezordonate. Și mai am o obsesie legată de paturi: nu suport să se așeze cineva cu haine de stradă pe așternuturile mele. Mor dacă face cineva asta. Bine, nu mor, dar schimb imediat lenjeria de pat. 
Am avut o discuție foarte aprinsă despre asta cu niște prieteni cu care mă aflam în vacanță. Ei susțineau că hainele de pe noi sunt curate... și le-am arătat cât de expuse sunt hainele noastre și cât de insalubre, cum ne așezăm pe tot felul de scaune, prin mașini, trenuri, restaurante... și aducem acasă bacterii de tot felul.


Nu-mi plac obiectele sanitare pătate sau cu urme de calcar. Le șterg după fiecare folosire. Unora li se pare un efort, dar nu este. Am mereu în băi prosoape de hârtie cu care șterg în câteva secunde tot. E foarte simplu, pentru mine a devenit o rutină. 

Detest orice fel de amprente: pe oglinzi, pe faianță, pe geamuri, pe uși, pe mobilă, pe ecrane. Știu, cine are copii uită de fița asta. E de înțeles. Cât sunt copiii mici ei sunt piticii șefi. 😍


În frigider toate alimentele trebuie neapărat să fie puse în caserole sau ambalate. Îmi amintesc că am mâncat la cineva o felie de tort cu un gust intens de sarmale... fiindcă în frigider oala cu sarmale fusese fără capac, iar tortul pe o farfurie, neacoperit. 
Nu numai o dată am văzut persoane care bagă în frigider brânzeturi sau mezeluri tăiate pe farfurie, fără ca măcar să le acopere cu folie alimentară. Sau pun oale cu mâncare fără capac. Bine, eu spăl și ouăle, iar cei care știu asta mă consideră nebună...  

Când ajung acasă, primul lucru pe care îl fac este să șterg și să curăț încălțămintea pe care am purtat-o. Am la îndemână șervețele umede și tot ce-mi trebuie, astfel încât să pun încălțămintea pe raft perfect curată. 

Cel mai obsesiv pitic pe care-l am și cel mai mare generator de supărări și reacții de tot felul este mâncatul necivilizat. Mă refer la cei care își bagă tacâmurile în alte farfurii decât ale lor. Nu e frumos, nu e normal, nu e sănătos să faci așa ceva! 
I-am spus cuiva care își băga furculița linsă bine într-un castron cu salată de vinete (din care mâncau și alții) că nu este normal ce face și s-a supărat. Persoana mi-a spus că este sănătoasă. Ok, dar de unde știi că și ceilalți sunt sănătoși? Ți-ar plăcea să-și bage toți tacâmurile în alimentele tale? Dacă au cumva stafilococ, streptococ sau alte bacterii și contaminează mâncarea? Și de ce ești așa convinsă că ești sănătoasă, îți faci zilnic analize? Poți lua în fiecare secundă o bacterie, hepatită... și poți da cuiva!    
Toți, dar absolut toți se simt ofensați de asemenea observații. Ca să fac pe cineva să înțeleagă ce înseamnă să-ți bagi furculița sau lingura în alimentele cuiva, i-am spus că este ca și cum ar amesteca în acel aliment cu periuța sa de dinți. Șoc și groază... 
Când mănânci trebuie să fii responsabil și cu bun simț. Oricât de familiar ți-ar fi cineva, nu e ok să-ți bagi saliva în mâncarea lui. 

Se pare că eu am mai mult de 7 pitici... și da, recunosc, sunt mult mai mulți decât ce am enumerat aici. Nu-mi place să văd peturi pe masă, capacul vasului de toaletă trebuie să fie mereu lăsat, etc... 
Probabil că uneori exagerez, dar sunt câteva lucruri esențiale pentru igienă, sănătate și confortul psihic. 
Sunt curioasă dacă și voi aveți piticii voștri și care ar fi? 😊



Salutări și gânduri bune haterilor! :)



Noroc că nu public prea des câte o carte nouă, că altfel ar sta haterii numai inflamați. Când spun “hateri”, mă refer la scriitorii muuuuult mai buni ca mine, infinit mai talentați, mai minunați, mai ravisanți și flamboaianți, adevărate genii literare cum nu s-a mai pomenit în lumea asta și care, pe bună dreptate, mă detestă pe mine, cea mai slabă autoare care există de când s-a inventat scrisul. Cum naiba oi fi reușit eu să scriu 3 "bestsellere" nu pot înțelege! 
Ei mă urăsc pentru succesul meu și, de 6 ani de când am publicat prima mea carte, ăștia nu fac altceva decât să mă denigreze pe unde apucă. În lipsă de calități obiective care să le permită să facă afirmații pertinente și inteligent argumentate, haterii se opresc la insulte grosolane și la afirmații triviale legate de mine, de cărțile mele și de cititorii mei. Folosesc indici discriminatorii și tipologizanți (gen: gospodine, bucătărese, coafeze, ș.a.) și atribute menite să discrediteze (apartenențe, inteligență sau gusturi), toate acestea fiind însoțite de devalorizări menite să înjosească. Penibil. E de-a dreptul ridicol să vorbești despre cultura și educația altora când tu dai un exemplu deplorabil. Oare nu cumva moralizatorii înverșunați dovedesc, de fapt, că-și ascund lipsurile după idealuri? 
Eu i-am ignorat și îi voi ignora în continuare, însă azi îi onorez și eu scriind despre ei. Nu de alta, dar merită având în vedere că, deși ei nu mă suportă deloc, nu ratează nimic din ceea ce scriu, sunt la curent cu tot ceea ce fac și-mi acordă atât de multă importanță! Încă nu am înțeles de ce dacă s-au convins că nu scriu pe gustul lor ei continuă să mă citească. Am și scris despre asta într-o zi când am avut chef să mă amuz:  Nu ești tu când Fluturi!   
Am considerat că indiferența mea față de ignominiile și de psihozele lor îi va potoli, că vor realiza că sunt penibili, dar de unde? N-au rușine, n-au nici un raționament în ura asta patologică, n-au demnitate, au decăzut de la calitatea umană în cel mai dezgustător hal. Nu-și mai pot controla vocabularul, afirmațiile, sunt redundanți, mint cu nerușinare, se înhăitează la discuții demne de maidan, totul cu scopul de a convinge lumea că nu merit să fiu citită. Și când te gândești că se pretind oameni de cultură, inteligenți și formatori de opinie… Doamne ferește! 

Scria la un moment dat unul dintre detractori așa: “Doar scriitoarea Irina Binder există în țara asta?!” Păi se pare că da, dacă doar pe ea se focusează haterii, dacă doar despre cărțile ei se scrie! Se pare că haterii (“criticii”) nu citesc nimic altceva dacă nu scriu și despre alți scriitori, nici de bine, nici de rău… Și mă întreb: pe cine cred ei că păcălesc? 
Scopul lor este mai mult decât evident: au impresia că dacă mă denigrează pe mine vor ieși ei în evidență. Profită de popularitatea mea crezând că dacă aduc în atenția publică numele meu cade vreun reflector și asupra lor. Păcat că nu cade lumina care trebuie.
Anonimatul i-a tâmpit de cap. Și sărăcia. Altfel, de ce ar scrie cineva o recenzie negativă plină de minciuni pentru 200 lei? Ups, da, am aflat… Așa cum am aflat multe dintre măgăriile unora, despre care nu am vorbit fiindcă nu-mi place mizeria și nu pot fi provocată cu nemernicii. Îmi respect prea mult publicul... care nu savurează porcării așa cum savurează publicul lor erudit, toți doar cititori de Bulgakov și Proust.  

Spre deosebire de toți ăștia, eu nu am criticat niciodată vreun scriitor sau scrierile lui și nu am să fac niciodată vreo recenzie negativă vreunei cărți. Nu subestimez inteligența cititorilor și nu voi încerca niciodată să le influențez alegerile. N-am să vorbesc niciodată urât despre vreo persoană publică sau despre munca și succesul cuiva. Eu nu-mi fac publicitate în felul acesta și nu am nevoie să înjosesc pe cineva pentru a ieși eu în evidență. Nu am nevoie de  circ și de mizerii ca să mă afirm... pot mai mult de atât. Prefer să fiu o anonimă cu onoare decât o nerușinată. Eu nu mă simt amenințată de succesul nimănui, din contră, mă bucur de succesul altora, iar dacă un om merită să fie cunoscut, ajut cu drag să fie promovat.
Cine vrea să-și facă publicitate folosindu-se de numele meu, n-are decât, dar mă îndoiesc că metodele folosite vor atrage un public de calitate. Vor găsi câțiva aplaudaci pasionați de mizerii, nimic mai mult. 

De 6 ani de când unii nu se mai opresc cu criticile și cu păreri despre cum ar trebui scrisă o carte bună aștept ca acești scriitori (atât de buni și de valoroși!) să scrie un bestseller cu care să-mi dea peste nas. Dar se pare că aștept degeaba fiindcă ei se preocupă mai mult să scrie despre mine, decât să scrie capodoperele pe care au impresia că le pot scrie. Nu va primi nici un scriitor Pullitzerul pentru denigrarea mea sau a altcuiva. Păcat de talentul cu care se laudă și păcat de energia irosită. 
Cineva mi-a arătat o pagina de facebook unde câțiva bârfitori plictisiți discutau despre mine. (Mă simt flatată!) Vă spun sincer, am râs cu lacrimi, deși ar fi trebuit să mă întristez, fiindcă asemenea persoane nu ar trebui să aibă acces la opinia publică, asemenea persoane sunt extrem de nocive prin felul în care influențează mentalul colectiv și instigă la comportament antisocial. Una dintre aceste persoane întreba dacă știe cineva câți bani am câștigat eu din scris și câte proprietăți am. Se pare că tipa știe că am un penthouse și case pe nu știu unde… probabil știe și câtă pastă de dinți am în tub.
Vă interesează doar ceea ce am eu? Dar câte sute de medicamente am cumpărat nu vă interesează? Sau câte aparate auditive pentru copii? Sau câte meditații pentru copii am plătit, câte vacanțe? Păi nu vreți să știți toate acestea fiindcă faptele bune nu stârnesc gelozie și invidie. Dacă, Doamne ferește, îndrăznesc să menționez undeva că fac vreun act de caritate, sunt acuzată că mă laud, nu că aș încerca să dau un exemplu bun și un imbold lumii. Și îmi permit și eu să îi întreb pe cei care vor să știe câte case am: voi câte case ați construit și reparat pentru familii fără adăpost? O să spuneți că nu ați vândut atât de multe cărți încât să puteți cumpăra și repara case. Atunci câte biciclete, chitări, laptopuri, cărți, ghiozdane sau alte lucruri care nu necesită cheltuirea unor averi ați cumpărat pentru cei care au avut nevoie de ele? Sau nici măcar atâția bani nu ați avut? Dacă nu ați avut, cum v-ați folosit accesul la opinia publică, ați încercat vreodată să vă implicați cititorii într-un caz social și în activități frumoase sau vă mulțumiți doar să-i instigați la ură și la acte mizerabile? Din tot ce ați scris, ce au învățat cei care v-au citit? Cât de mult le-a mângâiat sufletele scrierile voastre? Eu știu răspunsul.  

Vreți să știți care e rețeta succesului? În niciun caz împroșcarea cu noroi în cei care au succes. În nici un caz invidia. În nici un caz preocuparea permanentă de a le face rău altora. Ar trebui să știți că dorința de a face rău nu este altceva decât nevoie disperată de a vă lua revanșa față de propria nefericire. Regret că sunteți nefericiți și slabi, că nu vă puteți înfrâna pornirile agresive, că nu vă puteți concentra pe ceea ce este important, pe evoluția voastră. N-am văzut pe nimeni să evolueze făcând mizerie, iar voi asta faceți. Zgomot și multă mizerie. Umpleți internetul și mințile firave cu mizerii. Și nu vă spun asta cu răutate… ar trebui să reflectați la toate acestea.  
Mie nu-mi pasă de câteva guri spurcate care mă bârfesc. Până la urmă și publicitatea negativă vinde, ar trebui să știți asta. Dacă vă imaginați că voi avea mai puțin succes pentru că voi mă denigrați, vă înșelați amarnic. Nu mie îmi faceți rău, ci vouă. Voi pierdeți timp, energie și imagine… vă pierdeți demnitatea, credibilitatea și omenia, fiindcă ceea ce faceți voi este rușinos și dezonorant. Lumea e sătulă de mizerii și urât. Dacă tot sunteți atât de capabili, de ce nu oferiți ceva frumos? De ce nu lăsați ceva frumos în urma voastră? De ce în timpul în care scrieți prostii despre alții nu scrieți ceva frumos și util care să ajute pe cineva? Asta spune totul despre voi, despre ambițiile voastre, despre cultura voastră, despre capacitățile voastre. Drept urmare, sunteți și aveți ceea ce meritați.

Iar închipuiții care se cred critici literari ar trebui să înțeleagă că au nevoie de mult mai multă cultură și mai mult de 3 cărți citite pentru a putea face o critică literară adevărată. Bârfele și bălăcărelile prostești nu înseamnă critică. Sunteți ridicoli cu infatuarea voastră, cu erijarea în critici și cu asumarea unor calități pe care nu le aveți deloc.  

Vreți să știți de ce am eu succes? Fiindcă eu nu am pornit cu ambiții prostești ca voi. Pentru că pe mine nu mă preocupă alții, ci îmi văd de treaba mea. Pentru că eu știu să apreciez și să mă bucur de succesul altora și nu simt nevoia să critic munca nimănui, să denigrez, să înjosesc. Nu simt nevoia să arăt că sunt mai bună ca alții și prefer să ajut omul să evolueze , nu să-i dau în cap.  
Marea voastră greșeală este că în loc să vă zbateți să arătați cât sunteți voi de buni, vă zbateți să convingeți lumea cât sunt alții de slabi.
Murdărirea numelui cuiva doar vă trădează disperarea și teama și nu va aduce niciodată strălucire asupra numelor voastre.

Acestea fiind spuse, vă doresc numai bine! Aș spune și că aștept cu interes capodoperele scrise de voi, însă nu aș citi pentru nimic în lume ceva scris de persoane atât de rele și cu minți atât de insalubre ca ale voastre.



Como se dice ești proastă?



Sorin are 23 de ani și este ospătar. Își face meseria cu mult drag. Colegii îl iubesc pentru că este harnic, săritor și dispus mereu să ajute pe toată lumea. 
El nu se plânge niciodată: nici de oboseală, nici de clienții imposibili, nici de picioare înghețate atunci când umblă iarna încălțat cu pantofi. Zâmbește mereu și este acel gen de ospătar căruia chiar dacă îi spui "adu-mi și mie o cola", el nu renunță la formulele de politețe. Nici măcar cu adolescenții și tinerii care-l tutuiesc. Îi respectă pe toți. 
Ochii lui transmit seninătate și bunătate. Dar nimeni nu știe povestea lui. Colegii știu că uneori trebuie să plece de la serviciu și îi roagă să-l înlocuiască o oră. Se revanșează mereu stând peste program, făcând schimb de ture cu colegii care au viață socială, nu ca el...
Maria, colega lui, mi-a spus: de multe ori mi-a dat tot ciubucul lui când mă plângeam că nu mai am bani până la salariu și niciodată nu i-a primit înapoi. 

Sorin nu și-a dorit să devină ospătar... 
A visat mereu să lucreze în aviație și a învățat cât de mult a putut pentru a-și împlini visul. Doar că... într-o zi a fost nevoit să renunțe la visurile lui. Mama lui, care l-a crescut singură, a paralizat. Și Sorin a rămas cu toate responsabilitățile și grijile. Avea doar 17 ani când s-a angajat ca picolo. Și de atunci a muncit pe rupte. Nu are prieteni, nu are viață socială. 
Nu și-a permis nici măcar banchetul de sfârșit de liceu. Și chiar dacă și-ar fi permis meniul de la restaurant, nu ar fi avut cu ce să să se îmbrace. A sacrificat tot ce a putut.
În fiecare zi în care lucrează, Sorin fuge acasă să o întoarcă pe mama lui care este complet invalidă. Și să o hrănească. Sorin o spală, o piaptănă și îi povestește despre munca lui. 
Când nu este la muncă, Sorin face curățenie în casă, spală, calcă, face cumpărături. Nu are timp liber pentru el. Nu are nici măcar timp liber pentru a visa. Nu are prieteni. Singura lui relaxare este cititul. Îi citește și mamei lui. 
Lumea vede un băiat tânăr, înalt și slab, cu ochi negri și blânzi și un zâmbet cald... Un simplu ospătar.

Și vii tu, o țoapă cu figuri de Italia să-l umilești pe acest băiat. Vii tu, ca multe altele ca tine, venite în concediu în România și faci pe marea deșteaptă și fițoasă și, deși nu ești capabilă nici măcar să comanzi din meniu ceea ce vrei (trebuie să fii tare deșteaptă să îți uiți limba maternă în puținii ani de când lucrezi în Italia) și să ceri "patata" în loc de cartofi, de parcă nu ai auzit, rostit și mâncat cartofi timp de 30 de ani cât ai stat în România... Și strâmbi din nas la orice fiindcă ție îți pute totul în rahatul ăsta de țară și trebuie să-ți validezi aerele de "contesă", vorbind de sus și umilindu-i pe cei ca Sorin care, după părerea ta, îți sunt inferiori și trebuie să te slugărească și să-ți suporte apucăturile de țoapă stridentă, vulgară, grețoasă și închipuită. Che cazzo?!!! 
Și eu ce ar trebui să fac? Să asist ca un spectator cum o proastă frustrată insultă și umilește un om care se străduiește să-și facă treaba cât mai bine? Să nu scriu despre țoapele ca tine, cam multe din păcate, la fel de stridente, vulgare, proaste, agresive și dizgrațioase menite parcă să arate cât de urâtă poate fi specia umană, că-mi vor sări la jugulară sensibilii la adevăr, cei care citesc pe sărite și cei care cred că sunt prea negativă?!

Cu cât este un om mai mic, cu cât se simte mai neimportant și mai nimeni, cu atât mai mult se străduiește să îi minimalizeze pe alții, să își arate superioritatea, să umilească, să rănească. Come se dice...? Vaffanculo! Sper că... capisci!

Cât despre Sorin... într-o zi va pilota unul dintre avioanele cu care vii tu de la Italia și eeeeee... sper să nu mai aibă neșansa să-ți vadă mutra antipatică spoită ca la circ, să-ți audă vorbitul prostesc și să asiste la apucăturile tale de româncă nerușinată care îi face de rușine pe românii normali, buni și frumoși.




O lecție de povestit și altora



De nenumărate ori, când am mers cu prietenii la vreun restaurant (terasă, cafenea), nu am găsit masă liberă din cauza celor care ocupau mesele fără logica firească și de bun simț: 2 persoane ocupă o masă de două persoane, nu una de 4, 6, 8 doar pentru că e liberă în acel moment... Și începea deranjul penibil cu mutat/lipit mese (dacă era posibil) sau pur și simplu am fost nevoiți să plecăm. 
O să vă povestesc o întâmplare petrecută în urmă cu mulți ani.
Mă aflam într-o cofetărie în Leipzig. În timp ce îmi savuram prăjitura și priveam trecătorii, un domn în vârstă care avea în mână o farfurie cu o prăjitură a venit în fața mea și m-a întrebat dacă îi permit să se așeze la masa mea. M-am încurcat puțin, am privit în jur, în cofetărie erau câteva mese goale. Dar am acceptat. 
Domnul s-a așezat și cu multă eleganță și-a mâncat prăjitura. Am făcut puțină conversație despre cât de cald era și despre cât de bune erau prăjiturile în acea cofetărie. 
Când ospătarul mi-a adus și o cafea pe care o comandasem mai devreme, domnul de la masa mea și-a comandat un cappuccino. 
Am mai conversat puțin, m-a întrebat curios din ce țară sunt, iar când ospătarul a venit să achit prăjitura și cafeaua, domnul mi-a spus că mă roagă să-i permit să le achite el. Nu am fost de acord, dar el mi-a spus că este plăcerea lui și nu am putut să-i refuz zâmbetul cald și senin.
I-am mulțumit și i-am spus că sper să ne revedem cândva în acea cofetărie și să-i ofer și eu o cafea și o prăjitură, dar nu m-am putut abține să nu-l întreb de ce a ales să se așeze tocmai la masa mea.
Ar fi fost păcat să ocup o masă de care s-ar fi putut bucura doi îndrăgostiți sau poate o familie, iar eu să ratez ocazia să am o conversație plăcută cu o domnișoară atât de drăguță.
Domnul a plecat, iar eu am așteptat-o pe prietena cu care aveam întâlnire.
Probabil l-aș fi uitat pe acel domn care mi-a oferit o prăjitură și o cafea într-o după amiază călduroasă de vară și pe care aveam să nu-l mai văd vreodată… dar în timp ce mă plimbam cu prietena mea, am auzit melodia din filmul Lista lui Schindler, compusă de John Williams, o melodie care mă sfâșie, care-mi aduce aminte de film și de o istorie care nu ar fi trebuit să existe… Am intrat pe aleea parcului de unde se auzea melodia de parcă sunetele viorii mă chemau la ele și l-am văzut cântând la vioară pe domnul care-mi oferise prăjitura și cafeaua.  Cânta în parc pentru bani…
Amintirea aceea este foarte prețioasă pentru mine… omul acela atât de elegant și gentil, lecția aceea frumoasă…
Și de atunci sunt atentă mereu să nu abuzez de spații de care s-ar putea bucura alții, dacă am alternative. 
Dacă în trecut mă enervau mesele mici și înghesuite, acum mă bucur de ele, de faptul că am șansa să împart și să fiu aproape de cineva drag.
Iar atunci când sunt singură la o masă și cineva caută încurcat un loc, îl încurajez cu un zâmbet. Poate fi un om minunat care să-mi ofere o amintire frumoasă sau de la care să primesc o lecție pe care să o transmit mai departe... Sau poate fi cineva căruia să-i pot oferi o prăjitură, o cafea sau poate o vorbă bună...




Nu există suplimente care să ajute la pierderea greutății corporale.





Observ că apar tot felul de diete miraculoase, tot felul de afaceriști care speculează grava problemă a obezității și vând minciuni. Înlocuirea hranei cu shakeuri și batoane este o mare prostie. De ce ai bea un shake plin de chimicale care are 300 calorii, în loc să consumi un ou, legume și alimente sănătoase? 
Cică aceste shakeuri și batoane conțin multe vitamine și minerale, dar de ce i-ai da organismului ceea ce nu-i lipsește? De ce i-ai da surplus de vit B, dacă lui îi lipsește vit D? Vitaminele și mineralele se obțin printr-o nutriție echilibrată, iar carențele (stabilite prin analize medicale) se rezolvă cu suplimente de calitate (cum ar fi Solgar, Jamieson, și alții).

Pentru a ajunge la o greutate normală trebuie echilibru, control, mâncat conștient, hrănire, nutriție, nu îndopat cu prostii și cu pasile care, chipurile, ard calorii. Mișcarea arde calorii. 
Cantitatea de hrană contează foarte mult. Trebuie puțină documentare despre nutrienți și rolul lor, despre efectele carbohidraților, despre importanța proteinelor și a grăsimilor. Puteți înlocui alimentele nesănătoase, bombe calorice cu alimente bune. 
Îmi pare rău că mulți profită de disperarea unora și le vând iluzii, dar și mai grav este că aceștia atentează la sănătatea lor! Faptul că ai citit tu că nu știu ce shake ajută și e sănătos și că ai intrat într-o afacere cu produse de slăbit, nu înseamnă că ești deja dr. docent în nutriție și că ai dreptul să convingi oamenii să consume prostiile pe care le vinzi!
Aveți probleme cu greutatea? Mergeți la medic! Mergeți la nutriționist, iar dacă mâncatul este o problemă pe care nu o mai puteți controla mergeți la un psiholog. Doar un psiholog va stabili cauza și vă poate ajuta. Credeți-mă. 
Dezaprob total pe oricine încearcă să vândă produse de slăbit, programe de slăbit și regret că sunt multe vedete care fac asta! 
NIMENI nu are dreptul să se joace cu sănătatea cuiva, regret că unii sunt atât de inconștienți încât nu se gândesc la efectele pe care le pot avea produsele tâmpite pe care le promovează. Pot fi efecte negative atât fizice cât și psihice! 
Știu că-mi vor sări în cap afaceriștii și poate câteva persoane naive care "au avut rezultate" cu aceste batoane și shakeuri, dar le pot aduce argumente. E logic să pierzi în greutate dacă nu mănânci decât 3 mese pe zi și 2 gustări, toate cu restricție calorică așa cum propune un program celebru de slăbire, deci pierzi în greutate și fără batonul și shakeul ala...
Dacă greșesc, există mulți medici în lista mea de prieteni care mă pot contrazice.
Din proprie experiență și din zeci de exemple vă pot spune că NU există produse miraculoase care să ajute la slăbit. Ajută disciplina, echilibrul, cunoașterea alimentelor și a importanței și a efectelor lor asupra organismului. Și mișcarea. Și iubirea de sine.
Nu mai ingerați toate prostiile promise de unii în locul alimentelor sănătoase.
Un medic nutriționist și la nevoie susținut de un medic psiholog vă pot ajuta să vă restabiliți echilibrul emoțional și să redeveniți normoponderali. Restul sunt minciuni și afaceri.
Nu vă jucați cu sănătatea voastră.
Iar cei care vindeți prostii din astea păcat că vă erijați în nutriționiști și vă jucați cu sănătatea oamenilor. Ar trebui interzise aceste practici că văd că unii nu au conștiință și sunt iresponsabili.



Nu ignorați semnele depresiei!




Dacă vedeți la cineva cunoscut schimbări de comportament și de dispoziție, nu rămâneți indiferenți. E ca să cum ați vedea pe cineva rănit și treceți nepăsători pe lângă... 
Am mai spus cândva și unii s-au amuzat: când cineva pierde în greutate lumea compătimește persoana și se întreabă ce suferință o fi avut, dar când cineva se îngrașă peste măsură nimeni nu se gândește că are o problemă gravă și în cele mai multe cazuri este emoțională... 
Izolarea, mâncatul compulsiv, agresivitatea (răutatea), paranoia, victimizarea, sunt semne că o persoană are nevoie de ajutor. Nu subestimați gravitatea problemelor cuiva, ceea ce pentru noi pare o problemă banală, pentru altcineva poate fi o adevărată dramă. Fiecare suflet are "imunitatea" lui... 
Cât despre cei care sunteți triști, apatici, depresivi, care nu vă mai găsiți locul, faceți schimbări. Ieșiți dintre cei 4 pereți, renunțați la dependențe (mai ales la cele nesănătoase cum ar fi izolarea în lumea virtuală și mâncatul compulsiv), eliminați din viața voastră ceea ce vă face rău, schimbați stilul de viață, renunțați la oamenii toxici și la cei care se plâng mereu, nu stați lângă cei care vă alimentează depresiile, senzația de neputință și tendința de victimizare. Faceți ceva nou, faceți sport, ieșiți în parc, la spectacole, învățați ceva nou, citiți, renovați sau reamenajați prin casă, dar nu stați să zaceți în paturi și fotolii, singuri și fără activități sănătoase. 
Și foarte important: apelați la specialiști, la psihologi. Depresia nu este o rușine și nu este de neglijat, nu prea trece de la sine, trebuie să i se acorde o importanță la fel de mare ca oricărei afecțiuni. 
Iubiți-vă voi și pentru cei incapabili să vă iubească, nu mai tânjiți după iluzii, nu mai amânați acceptarea adevărurilor evidente, nu vă mai amăgiți, nu vă mai puneți viața pe pauză așteptând să primiți ceea ce alții nu vor sau nu sunt capabili să vă ofere, nu vă mai expuneți pericolelor, prețuiți sănătatea și viața. 
Căutați bucuriile mici, iar atunci când nimic nu vă mai bucură, când nu vă mai găsiți rostul, deveniți voi bucuria și sprijinul cuiva. E o metodă minunată de vindecare să ajuți pe cineva, să-i fii pace și mângâiere... 
Toate trec așa cum vin... unele ca lecții, altele ca etape ale evoluției noastre, iar unele dureri ne fac puternici și frumoși, vă asigur de asta.


Și dacă tot am vorbit despre depresie, vă recomand cu drag cartea "Învinge depresia înainte să te învingă ea pe tine".






Produsele mele preferate de makeup



De nenumărate ori mi-ați cerut să scriu și despre diverse produse preferate de mine, în special despre produse cosmetice și de makeup. 
Nu știu dacă pot face review-uri obiective, însă pot scrie despre produse testate de mine și care îmi plac foarte mult. 
Eu nu mă machiez foarte mult, nu folosesc concelear, blush, rimel... Folosesc doar produsele din poze și rar folosesc și rimel. 
Sunt împotriva machiajului strident care încarcă inutil chipul unei femei. Părerea mea este că scopul machiajului este protecția, mascarea anumitor imperfecțiuni și evidențierea trăsăturilor frumoase, nicidecum transformarea radicală și exagerată a chipului.

Foarte important pentru mine este să-mi aplic pe ten o crema BB, CC sau un fond de ten (neapărat unul foarte lejer fiindcă nu am nevoie de acoperire mare) care să aibă factor de protecție UV mare. Aplicarea unui factor de protecție solară este foarte importantă, având în vedere că soarele pătează și îmbătrânește tenul. Protecția se aplică și vara și iarna, nu doar la expunerea la soare așa cum crede multă lume. 
Recunosc, nu am răbdare să aplic creme peste creme, de aceea, după un serum hidratant, aplic una dintre cremele sau unul dintre fondurile de ten din poza de mai sus. 
Am testat cam tot ce există pe piață, atât produse renumite, cât și produse mai accesibile, iar acestea rămân printre preferatele mele. 
Pentru mine contează foarte mult ca produsul să nu arate ca o mască pe față, să se aplice foarte ușor, iar efectul să fie de lungă durată. Am oroare de produsele de makeup care pătează hainele și care fac fața să arate nenatural.

Dacă ar fi să fac un top al cremelor BB sau CC cu SPF, preferatele mele ar fi:
1. La Mer  The SPF 50 UV protecting fluid
2. Chanel Sublimage La Protection UV 
3. Chanel Corection Complete SPF 50
Iarna folosesc creme cu SPF mai mic, dar vara fără factor 50 mi se pătează tenul.
În topul fondurilor de ten preferate de mine sunt:
1. La Prairie Fond de Teint Anti-Age
2. Guerlain Lingerie de Peau Aqua Nude
3. Chanel Perfection Lumiere Velvet


Al doilea produs de make-up pe care îl folosesc este pudra. 
Prefer pudrele libere fiindcă se aplică mult mai ușor și nu încarcă tenul. 
Mult timp preferatele mele au fost Caron și Guerlain Les Voilettes.  
În topul pudrelor mele preferate sunt:
1. La Prairie Cellular treatment loose powder 
2. Caron Poudre Libre Translucide 
3. Chanel Poudre Universelle Libre

Topul pudrelor de finish: 
1. Tresore Rare Ultimate Pearl Protecting and Finishing Powder    
2. Diorskin Nude Shine Color Gradation 
3. Guerlain Meteorites


Al treilea produs de makeup pe care îl folosesc este Eyelinerul (tușul de pleoape). Este produsul cel mai testat de mine, fiincă am căutat mereu un eyeliner rezistent și care să se aplice ușor. Am avut zeci, poate că am testat tot ce există pe piață. Culmea este că cel mai bun este unul care nu este scump - BeYu, iar cel mai prost este Chanel. :) 
Topul celor mai bune eyelinere este:
1. BeYu - este extrem de rezistent, nu se demachiază decât cu demachiante pe bază de ulei
2. Make Up For Ever
3. MAC 


Farduri de pleoape folosesc foarte rar, în zilele mele roz :) , iar nuanțele mele preferate sunt cele pe care le vedeți.
Nu văd sensul să ai palete cu toate culorile dacă nu le folosești. 
Topul preferatelor mele:
1. Naked 3 Urban Decay
2. Guerlain 
3. Chanel 


Ultimul produs de makeup este rujul. Să fac un top al celor mai bune îmi este foarte greu, însă cu siguranță preferatele mele sunt Tom Ford, Chanel, YSL, Burberry și Guerlain. Recunosc, am o slăbiciune pentru rujuri, îmi promit mereu că nu-mi mai cumpăr, dar îmi este greu să mă abțin când apare ceva nou care-mi place. :)

Aștept cu drag să-mi povestiți despre produsele voastre preferate, să-mi recomandați produse testate de voi și să-mi puneți întrebări, dacă doriți. 
Totuși, pentru review-uri recomand blogurile de specialitate, deși cel mai sigur este să testați personal orice produs. 

Să nu uitați că sunteți frumoase și fără make-up, dar totodată să aveți grijă de tenul vostru. Am auzit de multe ori afirmația total greșită "Eu sunt frumoasă așa, naturală, am tenul frumos, nu-mi trebuie creme sau fond de ten." Cremele și fondul de ten nu sunt doar pentru a înfrumuseța sau a ascunde anumite imperfecțiuni, ci sunt în primul rând pentru a proteja tenul de razele solare și de factorii poluanți. 

Orice machiaj să fie însoțit de un zâmbet și vă garantez că veți fi superbe! 




Pa!




Până acum am tăcut și am lăsat de la mine. De acum voi lua atitudine. 
Nu voi accepta să trăiesc după principiile altora, cu atât mai mult cu cât sunt principii care încalcă niște reguli fundamentale de bun simț. Nu voi permite niciun abuz împotriva mea și a oamenilor dragi mie. 
Atunci când am șters comentarii care insultau vreo persoană sau vreo categorie socială (gen gospodine, maneliști, și altele) am fost acuzată că nu acord dreptul la opinie și la libera exprimare. 
În mediul online se pare că unii nu au limite și folosesc fără pic de rușine limbajul suburban, insulte grosolane și amenințări de tot felul. Comportamentul acesta este din ce în ce mai mult copiat de tineri, de copii, de femei... 
Stau și mă întreb: cât de puțin trebuie să te respecți ca femeie încât să vorbești ca la ușa cortului în văzul tuturor? Cât de iresponsabilă să fii încât să nu-ți pese că dai un exemplu prost și lași mizerie în urma ta? Cum să n-ai pic de rușine? 
Unii permit tuturor astfel de comportament suburban fără a le păsa de drepturile celor care sunt insultați și atacați. Ei invocă "dreptul la libera exprimare" . 
Eu consider că dreptul la libera exprimare nu trebuie să încalce alte drepturi. Dreptul la opinie și la liberă exprimare au fost prost înțelese de mulți, prin urmare vezi la tot pasul insulte grosolane, afirmații denigratoare, instigare la ură, violență și comportament antisocial. Nu vă voi povesti de oameni care au făcut depresii, de părinți terorizați care s-au îmbolnăvit când au văzut cum le sunt jigniți și amenințați copiii, de adolescenți care au ajuns să se izoleze sau mai rău, să se sinucidă. Dar cui îi pasă că un om poate fi afectat emoțional?! 
Despre cei care permit ca în spațiile lor (bloguri, site-uri, profile și pagini Facebook) să fie insultați oameni am o părere foarte proastă. Unii consideră că nu greșesc cu nimic, își scuză lipsa de respect față de cei jigniți cu acordarea dreptului la libera exprimare, fără a ține cont că există niște limite și că devin complici la niște acte de agresivitate cu repercusiuni grave. 
Unii au pretenția să accepți cu seninătate să fii jignit în spațiile lor. E ca și cum te afli în casa cuiva care acceptă ca un alt musafir să te atace și să te jignească. Ce om cu demnitate acceptă așa ceva? 
Și ce OM cu principii morale dă dreptul cuiva să încalce drepturile altcuiva, să atenteze la liniștea, psihicul, sănătatea și demnitatea altcuiva?! Ce OM permite cuiva să discrimineze alți oameni și catagorii sociale?! 
Unii ar trebui să știe că există legi care apară toate acestea. 
Mai presus de orice reguli stabilite de societatea asta confuză care își pierde principiile sunt BUNUL SIMȚ și OMENIA. Iar când permiți ca cineva să fie insultat, când asiști pasiv la abuzurile împotriva cuiva, bunul simț și omenia îți lipsesc cu desăvârșire.
Acestea fiind spuse sper că unii vor înțelege de ce le întorc spatele definitiv. Nu mai accept nimic, nu mai fac niciun compromis. Am demnitatea mea. Și mai mult de atât voi întoarce spatele oricui tratează vreo persoană sau vreo categorie socială fără respect, oricui își permite să discrimineze și să le permită altora toate acestea. Eu nu am nevoie de persoane nerușinate și lipsite de omenie. 
Refuz să mă aliniez turmei care se îndepărtează de adevăratele valori și reguli de bun simț.
Rămâneți voi cu dreptul la libera exprimare, dar fără mine. 



Când iubirea devine un supliciu...




Iubirea unora este de dorit până când te sufocă. Până când ajunge să te streseze, până când te obosește, până când te obligă să te justifici și să convingi mereu, până când te face să te simți vinovat că nu poți oferi mai mult. Până când îți fură liniștea. Până când te îngrădește și te face să nu te mai simți liber. Până când, în loc să te atragă, te gonește și te face să-ți dorești depărtarea și singurătatea. 
Iubirea nu e posesivă, nu obligă, nu reprosează, nu revendică drepturi, nu e egoistă. 
Iubirea pentru celălat nu e despre tine, ci despre el. Despre binele lui, despre liniștea lui, despre fericirea lui. Despre ceea ce vrea el, despre ceea ce este el. 
Iubirea nu se strigă în gura mare, ci se arată prin fapte mici, prin înțelegere, toleranță, răbdare, bunătate și lipsă de egoism...




Unei mame...



Textul meu Unei fiice publicat în cartea Insomnii, în care multe mame s-au regăsit, a generat controverse și frustrări în rândul unor fiice adolescente care se simt neînțelese, controlate, îngrădite... 
Am fost acuzată că nu mă pot pune în locul lor, că sunt părtinitoare. De aceea astăzi voi scrie... 

Draga mea mamă, 

știu, mi-ai dăruit viața și îți sunt recunoscătoare, însă viața fiind un dar, nu îl revendica, nu-mi tot reproșa că m-ai adus pe lume. 
Dacă mi-ai dat viață, atunci aceasta îmi aparține. Ai tot dreptul să-mi dai sfaturi, desigur că tu ai experiența vieții, știu și că dorești tot ce este mai bine pentru mine, însă nu-mi impune alegerile. 
Nu face din mine un trofeu, nu face din mine scopul ambițiilor tale. Nu încerca să realizezi prin mine ceea ce nu ai reușit tu. 
Chiar dacă m-ai educat frumos, este posibil ca sistemul nostru de valori să fie diferit. Eu aș vrea să trăiesc după bunul meu plac, nu după așteptările lumii. Te rog arată-mi că îți pasă mai mult de mine decât de părerea lumii și ai încredere că voi avea eu grijă de integritatea mea morală. 
Nu mă mai trata ca pe o deșucheată doar pentru că mă îmbrac altfel decât consideri tu potrivit, nu interpreta libertatea ca pe o depravare... 
Nu-mi subestima inteligența și te rog să accepți că anumite etape sunt necesare în evoluția unui copil. Dă-mi voie să și greșesc fiindcă anumite greșeli sunt tot etape necesare evoluției mele. 
Când mă vezi abătută încearcă să mă mângâi, când am un eșec asupra căruia m-ai prevenit, te rog nu-mi pune sare pe răni cu acel “ți-am spus eu!" 
Vorbește-mi ca și celei mai bune prietene, nu răstit ca unui dușman. Și te rog ca pe lângă critici și observații să mă și lauzi când merit, să îmi adresezi și cuvinte duioase și de încurajare, am mare nevoie de ele în lumea asta care atât de mult dezaprobă... 
Nu mă mai compara cu alți copii, fiindcă nici eu nu te compar cu alte mame. Nu-mi mai aminti că alți copii, deși au mai puțin decât mine, învață mai bine, fiindcă nici eu nu te compar cu alți părinți care le oferă copiilor mai mult.
Nu-mi reaminti mereu cât de mult ai muncit și ai sacrificat pentru mine și nu mă mai face să mă simt vinovată pentru orice primesc și pentru durerile tale. Știu că nu îți este ușor și cu siguranță va veni ziua când voi înțelege pe propria piele tot ce trăiești tu acum. Însă te rog, lasă-mă să mai fiu copil, să mai fiu naivă, să greșesc, să visez aiurea, să-mi fac prieteni (poate nepotriviți, dar de la care să învăț cum să nu fiu), lasă-mă să mă bucur de adolescență, să nu am încă griji de oameni mari, să mă simt protejată și în siguranță, să mă bucur de acest "acasă" de care îmi va fi atât de dor cândva... 
Fii cea mai bună prietenă a mea. Iar dacă uneori nu-ți spun totul, nu este pentru că te subestimez sau pentru că nu am încredere în tine, ci pentru că vreau să te menajez, să nu te încarc și mai mult, conștientă că orice durere a mea pentru tine ar fi un supliciu. 
Chiar dacă nu-ți spun mereu sunt conștientă de eforturile și renunțările tale. 
Mi-aș dori mult să nu te mai neglijezi. Să nu uiți că ești și femeie, nu doar mamă, că ai și drepturi, nu doar îndatoriri... Mi-ar plăcea să văd că îți oferi momente de relaxare, că te bucuri și tu, că te răsfeți, că îți permiți din când în când câte o zi în care să faci doar ce vrei și ce-ți place fără să te simți vinovată. 
Te rog iartă-mă pentru toate grijile, pentru toate emoțiile, pentru tot stresul care vine la pachet cu un copil. Iartă-mă pentru toate mulțumescurile pe care nu ți le-am spus, pentru toate momentele în care fără să vreau te-am făcut să crezi că nu te respect, că nu te prețuiesc. 
Nu-ți pot promite că voi fi un copil perfect, dar mi-aș dori să fiu, să nu te dezamăgesc, să fii mândră de mine. 
Tu pentru mine ești perfectă și inima care-mi bate în piept, bucată din inima ta, te va iubi cu fiecare bătaie a ei până la sfârșit. 





Nu ești tu când... Fluturi. :))


Ai început să citești Fluturi vol 1... Doamneee!!!, cea mai proastă carte scrisă ever, nu există scriitor mai handicapat, e o mizerie de carte, o telenovelă, zero talent! Îți vine s-o arunci de la etaj, să o calci în picioare, să-i dai foc! (Totuși e flatant că o simplă carte a stârnit atâta pasiune). 
Regreți timpul pierdut să citești prostia asta de carte și le spui tuturor că așa ceva nu e de citit! Îi avertizezi cu tot felul de exagerări, scrii comentarii pline de venin pe unde apuci, dar oamenii nu știu să-ți aprecizeze intenția bună și citesc pe rupte Fluturi… Sunt din ce în ce mai mulți cititori și ție îți iau șansa de a deveni salvatorul omenirii! 
Suferi ca un câine că din ce în ce mai multă lume apreciază cea mai proastă carte din univers. Ba mai mult, unii suțin că înflăcărarea cu care s-au scris răutățile despre această carte le-a stârnit interesul și o vor citi și ei să vadă de ce atâta ură împotriva unei simple cărți? 
Ești conștient că lumea s-a dilit de tot și că nu mai poate fi salvată. Nici măcar tu?! Fiindcă ce faci? Citești si volumul 2!!! Păi de ce faci asta?! Ce credeai, că în vol. 2 vei descoperi o carte diferită? Credeai că autoarea va fi lovită de la un volum la altul de un talent nebănuit, că îi vei regăsi pe Bulgakov și pe Proust în scrierile lu’ Binder? Câtă naivitate! 
Ok. Ai constatat că și volumul 2 este o porcărie la fel de mare. Ba și mai mare. Efectiv nu poți citi așa ceva. Nici pe litere, nici pe silabe, nici beat mangă. Nu poți și basta. Dar tu nu te lași.  Faci eforturi supraomenești și te încăpățânezi să-ți ucizi ultimii neuroni și timp din prețioasa ta viață ca să citești toată cartea. Și o termini. Ești efectiv traumatizat. Ești atât de frustrat că nu ți-a plăcut încât le spui tuturor, pornești un război întreg împotriva autoarei și a familiei ei, te superi pe toți cititorii ei, suferi atât de mult încât devii neom și jignești pe oricine a citit cartea, mase întregi de oameni și dezvolți o ură patologică împotriva autoarei care a putut scrie așa ceva. Te porți mai rău ca un îndrăgostit de autoare, sedus și abandonat care nu mai poate trăi fără să se gândească la ea și fără să-și dedice viața să o facă nefericită. Doamne… bine că n-ai ajuns la spitalul de nebuni din cauza nemernicei! Ferească Dumnezeu! 
Ar trebui să-i ceri daune morale autoarei pentru ca tu, cel mai bun om din lume, cel mai integru, cu o moralitate desăvârșită, educat și inteligent, ai devenit din cauza cărții ei hater patologic, hărțuitor și abuzator, mitoman, agresor verbal, instigator la comportament antisocial și nu mai poți trăi liniștit din cauza ei, te bântuie fragmente din carte, visezi personajele, iar când vezi undeva fluturi îți dorești să ai o mitralieră să ucizi tooot! 
Din cauza nemernicei care a scris cartea tu ți-ai pierdut stima de sine, înjuri ca la ușa cortului, nu-ți mai poți controla furia, discriminezi, te cerți, aberezi, nu mai ai pace! 
Cartea asta te-a afectat atât de tare încât 3 ani de zile după ce ai terminat de citit și volumul 2 nu ți-ai mai găsit liniștea… ai vorbit numai despre ea, deși mai citiseși 3 cărți în toată viața ta (în urma cărora ai devenit în mod automat critic literar și ai dobândt toate calitățile necesare pentru a critica în mod obiectiv o carte) și ai fi putut vorbi și despre ălea, dar tu ai făcut obsesie pentru Fluturi... fiindcă Fluturi era bestseller, iar pe tine succesul ei te rodea.  😬
N-ai mai citit nicio carte după. Cu Fluturi s-a încheiat aventura ta literară și seria de critici. Fluturi ți-a distrus definitiv pasiunea pentru citit și ai rămas cu traume grave. 
Și… când sperai că vei uita, că vei scăpa de coșmar, că te vei vindeca de obsesii și de ura patologică, nemernica revine (așa cum revin fostele iubiri după ce abia ai reușit să uiți și să te vindeci de ele) cu volumul 3!!! 😱☠️ Ce  Ce coșmar!!!
Și tu ce faci? Tu, cel bun, cerebral, om cu inteligență sclipitoare, spirit superior maxim de evoluat, ce faci? Citești și volumul 3. Câtă nebunie! Cât sadism! Câtă ură împotriva propriei persoane încât să îți faci asta? E clar, ai devenit masochist.  Nu ești tu când... fluturi.  
Iar nebunia ta merge mai departe. Nu numai că ai citit tot volumul 3, dar mai și recunoști  asta în gura mare. Ți-ai pierdut mințile într-atât încât nu realizezi că lumea nu va înțelege de ce, dacă nu ți-au plăcut primele volume, l-ai mai citit și pe al 3-lea?! De ce faci tu la fel ca aceia care susțin că nu se uită la telenovele, dar le curg mucișorii la toate serialele mexicane și turcești? De ce faci și tu la fel ca aceia care susțin că urăsc manelele, dar le sare inima când aud o manea și rup podelele și scaunele la chefuri, doar așa, de bășcălie, desigur… 🤥
Nu mai bine tăceai tu? Și așa nu ar fi aflat toată lumea că ai citit în viața ta „decât” 4 cărți din care 3 au fost Fluturi? Nu mai bine tăceai și filosof rămâneai? Sau mai bine spuneai și tu ca alți deștepți că ai citit doar prima pagină și ai aruncat cartea la gunoi… că deh, unii știu deja după prima pagină dacă o carte e bună sau nu. Iar unii dintre ei au o inteligență atât de avansată încât doar citind prima pagină pot face o critică pertinentă despre toooaaată cartea. 
Mai bine citeai și tăceai. Și nu afla toată lumea că o valoare nemaiîntâlnită ca tine a citit o asemenea carte. Acum ce te faci? Ești în aceeași categorie de oameni pe care mai ieri îi insultai și îi denigrai… 

Nț, nț, nț! Ce-ai făcut, mă nene, mă? 😱

PS. Vezi că nebuna a scos o nouă carte. Nu o citi... Abține-te. Salvează-te. Nu-ți strica zenul, nu-ți tulbura vibrațiile înalte... 

Mi-e și frică să-ți spun că va publica și Fluturi vol 4.... 😂