O prietenă mi-a cerut părerea despre iubitul ei,
asigurându-mă că părerea mea contează pentru ea.
Dacă nu-ţi place să auzi adevărul, atunci ultimul om căruia
ar trebui să-i ceri părerea sunt eu. Nu menajez pe nimeni, niciodată. Sunt lipsită
de tact şi de diplomaţie sau, mai precis, de ipocrizie.
I-am spus amicei mele doar atât: "Draga mea, părerea
mea despre el este, de fapt, părerea mea despre tine, fiindcă bărbatul de lângă
tine te reprezintă. Și sincer, nu am o părere prea bună."
N-aş fi vrut să intru în detalii, dar ea a insistat. Voia să
ştie ce nu îmi plăcea la iubitul ei şi i-am spus ceea ce am observat cu ocazia
celor câteva întâlniri din anturajul comun.
Desigur, prietenei mele nu i-a plăcut ceea ce i-am spus.
"Ţie chiar nu-ţi scapă nimic?! Exagerezi!", mi-a spus, la un moment dat.
De fapt, nu am
exagerat cu nimic. Şi ştiu că după ce ei îi va mai trece din îndrăgosteala
orbitoare, anumite apucături de-ale lui, pe care acum le trece cu vederea, o
vor deranja. Eu i-am enumerat doar câteva exemple, pe care mi le-am
amintit, printre care limbajul trivial şi lipsa de maniere la masă.
"Scuze, draga mea, că nu se poartă ca la palatul Buckingham!", mi-a
spus prietena mea rănită în orgoliu.
N-am înţeles niciodată de ce o bună educaţie este
considerată ciudăţenie şi exagerare. Nu vorbesc aici despre emancipare dusă la
extrem, ci de bunul simţ pe care ar trebui să îl aibă orice persoană atunci
când mănâncă la aceeaşi masă cu alţii. Și mi se pare revoltător că unii nu știu că nu este frumos să fumezi în timp
ce alţii mănâncă, doar pentru că ei și-au terminat mai repede mâncarea, că nu știu că nu este normal să bea dintr-o sticlă care nu este numai a lor, doar pentru că le este lene să ceară sau să-și aducă un pahar. Mi se pare lipsă de educație ca la masă să tratezi
platourile şi castroanele ca şi cum ar fi doar ale tale şi să-ţi introduci
furculiţa linsă de tine în toate castroanele, ca să contaminezi cu saliva ta toate
alimentele. Există linguri de servire cu care să îţi pui în farfuria ta, iar
dacă nu există, ceri. Şi nu discutăm doar de sila de a mânca după un om străin,
ci şi despre igienă. Aşa ceva nu se face nici măcar în familie, darămite între
oameni străini. I-am amintit prietenei mele despre o cină la care am fost
invitaţi, unde iubitul ei şi-a introdus furculiţa în toate castroanele, făcându-i
pe ceilalţi să nu se mai atingă de acele salate. "De ce nu i-ai
spus?!", mi-a zis ea indignată. Păi de ce nu i-ai spus tu, draga mea?!
N-ai văzut ce face? De ce să-ţi educ eu iubitul, de ce să-i fac eu obsevaţii? Ca să se simtă ofensat? Ca să te superi tu că-ți umilesc bărbatul? Pe tine te
reprezintă, nu pe mine. Pe mine doar mă incomodează cu lipsa lui de educaţie şi
asta doar pentru că tu eşti prea comodă să te implici şi să ţi-l educi.
I-am mai spus şi că nu mi-a plăcut felul cum o tratează pe
ea, având ca exemplu o seară când i-a spus "Mai adă-mi o bere." Fără
"te rog frumos". Ea mânca şi a sărit ca arsă să-i aducă prinţului o
bere, că el avea slugă şi nu se putea deplasa să-şi ia singur.
Nu am intrat şi
în alte detalii, mai ales că am văzut subiectivitatea ei. Ea nu voia părerea
mea obiectivă despre iubitul ei, ci avea nevoie să-l laud. Dar nu am avut ce
lăuda la iubitul ei bădăran, lăudăros, neatent, needucat. O fi băiat bun în
sinea lui, o iubi-o, dar eu nu mă pot exprima decât despre ceea ce văd, despre
purtarea lui în societate.
Am observat că
nicio femeie, dar absolut niciuna nu suportă să spui ceva negativ despre
bărbatul de lângă ea, iar femeile orgolioase îţi aruncă şi câte o replică de
genul "Nu trăieşti tu cu bărbatul meu!" Este adevărat, dar purtarea
unora îi afectează şi pe cei din jur, iar pe ele le pune într-o ipostază
nefavorabilă.
Nici eu nu am
întâlnit doar gentlemani. Am avut și eu de înfruntat apucături și orgolii, m-am
străduit ca să le scot unora din cap ideea că este cool să fii grobian şi să le
ţii hangul prietenilor la purtarea "de stadion", să-i conving că nu
numai papagalii sunt manieraţi, că dacă respecți o femeie nu ești sub papuc, ci
te respecți, în primul rând, pe tine, ca bărbat. Iar dacă nu am avut cu cine,
am renunțat. Nu aș putea sta lângă un bărbat pe care nu l-aș putea respecta,
nici lângă un bărbat care să mă schimbe pe mine în rău. Am văzut adesea
femei care s-au schimbat radical când a apărut un bărbat în viaţa lor, femei care
au renunțat la obiceiurile lor bune, care au făcut tot felul de compromisuri
nefavorabile.
Să ajuţi un om să evolueze presupune puţină implicare şi
efort. E musai să ieşi din zona de pisiceală şi confort, să tulburi uneori armonia
de cuplu, dar trebuie dacă îţi doreşti un bărbat de calitate cu care să nu te
ruşinezi, ba chiar de care să fii mândră. Unii bărbaţii trebuie disciplinaţi,
la fel cum trebuie disciplinaţi și copiii. Aşa cum ne reprezintă aspectul lor
exterior, hainele îngrijite şi igiena, la fel ne reprezintă şi purtarea lor.
Formăm un întreg. Iar dacă ne asumăm calităţile lor bune - cu care ne mândrim,
trebuie să ne asumăm şi apucăturile lor care lasă de dorit.
Aşadar, dragile mele, eu consider că noi, femeile, suntem
vinovate dacă bărbaţii de lângă noi nu sunt aşa cum ar trebui.
Noi suntem vinovate dacă bărbaţii noştri folosesc limbaj
trivial în prezenţa noastră, a prietenilor şi chiar a copiilor, dacă înjură şi
insultă de îndată ce au un conflict, dacă sunt cocoşi în trafic, în magazine şi
alte locuri publice, fiindcă noi le încurajăm apucăturile grobiene, în loc să-i
îndemnăm la un comportament blând şi civilizat.
Noi suntem vinovate dacă bărbaţii noştri sunt lipsiţi de
maniere şi de eleganţă în comportament, dacă ei merg înaintea noastră pe
stradă, dacă în restaurant se aşează primii, dacă îşi comandă înaintea noastră şi dacă ne pun în ipostaze
care nu ne fac cinste.
Noi suntem vinovate dacă bărbaţii noştri beau peste măsură
şi se fac de ruşine la petreceri.
Noi suntem vinovate dacă bărbaţii noştri sunt ridicoli,
fiindcă noi le alimentăm orgoliile şi râdem ca toantele de apucăturile lor care
lasă de dorit.
Noi suntem vinovate dacă bărbaţii noştri nu se îngrijesc,
dacă se culcă fără să facă duş, dacă ne pupă duhnind a bere şi dacă ne
mângâie cu mâini aspre.
Noi suntem vinovate dacă bărbaţii noştri nu ne respectă munca și eforturile, dacă ne tratează ca pe
nişte obiecte casnice, fiindcă nu-i învăţăm să-şi asume şi ei din
responsabilităţi.
Noi suntem vinovate dacă bărbaţii noştri sunt leneşi,
limitaţi şi lipsiţi de ambiţii.
Noi suntem de vină dacă bărbaţii noştri ne tratează mai mult
ca pe nişte obiecte sexuale decât ca pe nişte femei iubite. Ei văd în noi ceea ce noi le arătăm.
Noi suntem vinovate dacă bărbaţii noştri nu ne respectă
intimitatea, programul şi tabieturile, fiindcă noi renunţăm adesea la noi ca să
le facem lor pe plac și să le fim la dispoziție.
Noi suntem de vină dacă ne pierdem identitatea şi personalitatea doar pentru că bărbaţii de lângă noi ne impun gusturile, preferinţele și mentalitatea lor.
Noi suntem de vină dacă bărbații noștri nu ne respectă, dacă
ne tratează cu superioritate, dacă ne pun în ipostaze umilitoare și se poartă
de parcă am depinde de ei.
Noi suntem de vină dacă bărbaţii noştri îşi vorbesc de rău
fostele iubite, fiindcă-i ascultăm cu gurile căscate şi încurajăm o asemenea
purtare, deoarece ne place să auzim că fostele au fost mai naşpa, deşi asta nu
ne face nouă onoare şi nici nu ne face să fim superioare lor.
Noi suntem de vină dacă bărbaţii noştri sunt lăudăroşi, dacă
vorbesc mai mult decât fac şi dacă aşteptăm mult şi bine după promisiuni.
Noi suntem de vină dacă, deşi avem un loc de muncă și ne câștigăm existența, de multe
ori nu avem niciun ban în portofel, iar bărbatului de lângă noi nu-i pasă de
siguranţa noastră, de demnitatea noastră, de necesităţile noastre.
Noi suntem de vină de minusurile lor comportamentale,
fiindcă banalizăm educaţia și ideea de bărbat respectabil şi demn.
Bărbaţii de lângă noi trebuie să fie mai mult decât "frumoşi,
deştepţi, romantici şi cu bani". Trebuie să fie educaţi, respectabili, responsabili,
atenţi, prezenţi, implicați. Trebuie să avem alături de noi bărbaţi demni de respect, iar dacă ei n-au venit la pachet cu toate calităţile care să-i facă nişte bărbaţi
respectabili, e datoria noastră să-i ajutăm să devină aşa cum ar trebui.
Dar, dacă ne dorim domni lângă noi, trebuie să fim şi noi
doamne. Bărbatul nu se educă folosind apelative de genul "prostule",
"măgarule", "porcule", nici insultându-i și învinovățindu-i familia și prietenii. Nu se educă în public, umilindu-l.
Bărbatul se educă doar cu iubire şi cu respect. Se educă fiind un exemplu bun pentru el, un exemplu pe care să-și dorească să-l urmeze.
O ţaţă nu va reuşi niciodată să formeze un domn.
