O prietenă mi-a cerut părerea despre iubitul ei, asigurându-mă că opinia mea contează mult pentru ea. Ideea e că dacă nu-ţi place să auzi adevărul, atunci ultimul om căruia ar trebui să-i ceri părerea sunt eu. Nu menajez pe nimeni, niciodată. Sunt lipsită de tact şi de diplomaţie sau, mai precis, de ipocrizie. I-am spus amicei mele doar atât: "Draga mea, părerea mea despre el este, de fapt, părerea mea despre tine, fiindcă bărbatul de lângă tine te reprezintă. Și sincer, nu am o părere prea bună."
N-aş fi vrut să intru în detalii, dar ea a insistat, deși vedeam că vorbele mele au căzut peste ea ca un ciocan. Voia să ştie ce nu îmi plăcea la iubitul ei şi i-am spus ceea ce am observat cu ocazia celor câteva întâlniri din anturajul comun.
Desigur, prietenei mele nu i-a căzut deloc bine ceea ce, insistând, mă forțase să-i spun. "Ţie chiar nu-ţi scapă nimic?! Exagerezi!", mi-a replicat, la un moment dat.
De fapt, chiar nu am exagerat cu nimic. Şi ştiu că după ce ei îi va mai trece din îndrăgosteala orbitoare, anumite apucături ale iubitului ei, pe care acum le trece cu vederea, o vor deranja. Eu i-am enumerat doar câteva exemple, cele pe care mi le-am amintit, printre care limbajul trivial şi lipsa de maniere la masă. "Scuze, draga mea, că nu se poartă ca la palatul Buckingham!", mi-a spus prietena mea rănită în orgoliu și evident deranjată de ceea ce auzise.
N-am înţeles niciodată de ce o bună educaţie este considerată o ciudăţenie şi e luată drept exagerare. Nu vorbesc aici despre emancipare dusă la extrem, ci de bunul simţ pe care ar trebui să îl aibă orice persoană atunci când mănâncă la aceeaşi masă cu alţii. Și mi se pare revoltător că unii nu știu că nu este frumos să fumezi în timp ce alţii mănâncă, doar pentru că ei și-au terminat mai repede mâncarea. Sau că nu știu că nu este normal să bea dintr-o sticlă care nu este numai a lor, doar pentru că le este lene să ceară sau să-și aducă un pahar. Mi se pare lipsă de educație ca la masă să tratezi platourile şi castroanele ca şi cum ar fi doar ale tale şi să-ţi introduci furculiţa linsă de tine în toate alimentele, ca să contaminezi cu saliva ta toate mâncărurile. Există linguri de servire cu care să îţi pui în farfuria ta, iar dacă nu există, ceri. Şi nu discutăm doar de sila de a mânca după un om străin, ci şi despre igienă. Aşa ceva nu se face nici măcar în familie, darămite între oameni străini. I-am amintit prietenei mele de o cină la care am fost invitaţi, unde iubitul ei şi-a înfipt furculița în toate castroanele, făcându-i pe ceilalţi să nu se mai atingă de acele salate. "De ce nu i-ai spus?!", mi-a reproșat ea indignată. Păi de ce nu i-ai spus tu, draga mea?! N-ai văzut ce face? De ce să-ţi educ eu iubitul, de ce să-i fac eu observaţie? Ca să se simtă ofensat? Ca să te superi tu că-ți umilesc bărbatul? Pe tine te reprezintă, nu pe mine. Pe mine doar mă incomodează cu lipsa lui crasă de educaţie şi asta doar pentru că eşti prea comodă să te implici şi să ţi-l educi.
I-am mai spus şi că nu mi-a plăcut felul în care o tratează pe ea, având ca exemplu o seară când i-a spus "Mai adu-mi o bere." Fără niciun "te rog frumos". Ea mânca şi a sărit ca arsă să-i aducă prinţului o bere, că el avea slugă şi nu se putea deplasa să-şi ia singur.
Nu am intrat şi în alte detalii, mai ales că am văzut subiectivitatea ei. Ea nu voia părerea mea sinceră despre iubitul ei, ci avea nevoie să-l laud. Dar nu am avut ce aprecia la iubitul ei bădăran, lăudăros, neatent, needucat. O fi băiat bun în sinea lui, o iubi-o, dar eu nu pot să-mi dau cu părerea decât despre ceea ce văd, despre purtarea lui în societate.
Am observat că nicio femeie, dar absolut niciuna nu suportă să spui ceva negativ despre bărbatul de lângă ea, iar femeile orgolioase îţi aruncă şi câte o replică de genul "Nu trăieşti tu cu bărbatul meu!" Este adevărat, dar purtarea unora îi afectează şi pe cei din jur, iar pe ele le pune într-o ipostază nefavorabilă.
Nici eu nu am întâlnit doar bărbatul-gentleman în viață. Am avut și eu de înfruntat apucături de tot felul și orgolii, m-am străduit ca să le scot unora din cap ideea că este cool să fii grobian şi să le ţii hangul prietenilor când se poartă ca pe stadion, să-i conving că nu numai papagalii sunt manieraţi, să le scot din cap ideea că dacă respecți o femeie înseamnă că ești sub papuc, să-i fac să priceapă că atunci când te comporți ireproșabil ca bărbat și ca om te respecți, în primul rând, pe tine. Iar dacă nu am avut cu cine, am renunțat. Dar un lucru e sigur: nu aș putea sta lângă un bărbat pe care nu-l pot respecta, nici lângă un bărbat care să mă schimbe pe mine în rău. Am văzut adesea femei care s-au schimbat radical când a apărut un bărbat în viaţa lor, femei care au renunțat la obiceiurile lor bune, care au făcut tot felul de compromisuri nefavorabile pentru ele.
Să ajuţi un om să evolueze presupune puţină implicare şi efort. E musai să ieşi din zona de pisiceală şi confort, să tulburi uneori armonia de cuplu dar trebuie, dacă îţi doreşti un bărbat de calitate cu care să nu te ruşinezi, ba chiar de care să fii mândră. Unii bărbaţii trebuie disciplinaţi, la fel cum trebuie disciplinaţi și copiii. Aşa cum ne reprezintă aspectul lor exterior, hainele îngrijite şi igiena, la fel ne reprezintă şi purtarea lor. Formăm un întreg. Iar dacă ne asumăm calităţile lor bune - cu care ne mândrim -, trebuie să ne asumăm şi apucăturile lor care lasă de dorit și să-i ajutăm să înțeleagă că anumite lucruri nu le fac cinste.
Aşadar, dragile mele, eu consider că noi, femeile, suntem vinovate dacă bărbaţii de lângă noi nu sunt aşa cum ar trebui să fie.
Noi suntem vinovate dacă bărbaţii noştri folosesc un limbaj trivial în prezenţa noastră, a prietenilor şi chiar a copiilor, dacă sar imediat să înjure şi insultă de îndată ce au un conflict, dacă sunt cocoşi în trafic, în magazine şi în alte locuri publice. Fiindcă noi le încurajăm apucăturile grobiene, în loc să-i îndemnăm la un comportament blând şi civilizat.
Noi suntem vinovate dacă bărbaţii noştri sunt lipsiţi de maniere şi de eleganţă în comportament, dacă ei merg înaintea noastră pe stradă, dacă în restaurant se aşează primii, dacă îşi comandă lor înainte de a se ocupa de comanda noastră şi dacă ne pun în ipostaze care nu ne fac cinste.
Noi suntem vinovate dacă bărbaţii noştri beau peste măsură şi se fac de ruşine la petreceri.
Noi suntem vinovate dacă bărbaţii noştri sunt ridicoli, fiindcă noi le alimentăm orgoliile şi râdem ca toantele de apucăturile lor care lasă de dorit.
Noi suntem vinovate dacă bărbaţii noştri nu se îngrijesc, dacă se culcă fără să facă duş, dacă ne pupă duhnind a bere şi dacă ne mângâie cu mâini aspre.
Noi suntem vinovate dacă bărbaţii noştri nu ne respectă munca și eforturile, dacă ne tratează ca pe nişte obiecte casnice, fiindcă nu-i învăţăm să-şi asume şi ei din responsabilităţi.
Noi suntem vinovate dacă bărbaţii noştri sunt leneşi, limitaţi şi lipsiţi de ambiţii.
Noi suntem de vină dacă bărbaţii noştri ne tratează mai mult ca pe nişte obiecte sexuale decât ca pe nişte femei iubite. Ei văd în noi ceea ce le arătăm chiar noi.
Noi suntem vinovate dacă bărbaţii noştri nu ne respectă intimitatea, programul şi tabieturile, fiindcă noi renunţăm adesea la confortul propriu ca să le facem lor pe plac și să le fim la dispoziție.
Noi suntem de vină dacă ne pierdem identitatea şi personalitatea doar pentru că bărbaţii de lângă noi ne impun gusturile, preferinţele și mentalitatea lor.
Noi suntem de vină dacă bărbații noștri nu ne respectă, dacă ne tratează cu superioritate, dacă ne pun în ipostaze umilitoare și se poartă de parcă am depinde de ei.
Noi suntem de vină dacă bărbaţii noştri îşi vorbesc de rău fostele iubite, fiindcă-i ascultăm curioase şi încurajăm o asemenea purtare, deoarece ne place să auzim că fostele erau „naşpa”, deşi asta nu ne face nici nouă onoare şi nici nu ne așează pe o treaptă superioară lor.
Noi suntem de vină dacă bărbaţii noştri sunt lăudăroşi, dacă vorbesc mai mult decât fac şi dacă aşteptăm mult şi bine după promisiunile pe care le-au încălcat.
Noi suntem de vină dacă, deşi avem un loc de muncă și ne câștigăm existența, de multe ori nu avem niciun ban în portofel, iar bărbatului de lângă noi nu-i pasă de siguranţa noastră, de demnitatea noastră, de necesităţile noastre.
Noi suntem de vină de minusurile lor comportamentale, fiindcă banalizăm educaţia și ideea de bărbat respectabil şi demn.
Bărbaţii de lângă noi trebuie să fie mai mult decât "frumoşi, deştepţi, romantici şi cu bani". Trebuie să fie educaţi, respectabili, responsabili, atenţi, prezenţi, implicați. Trebuie să avem alături de noi bărbaţi demni de respect, iar dacă ei n-au venit la pachet cu toate calităţile care să-i facă nişte bărbaţi compleți, e datoria noastră să-i ajutăm să devină aşa cum ar trebui.
Dar, să nu uităm că atunci când ne dorim domni lângă noi, trebuie să fim şi noi doamne. Bărbatul nu se educă folosind apelative de genul "prostule", "măgarule", "porcule", nici insultându-i și învinovățindu-i familia și prietenii. Nu se educă în public, umilindu-l. Bărbatul se educă doar cu iubire şi cu respect. Se educă fiind un exemplu bun pentru el, un exemplu pe care să-și dorească să-l urmeze. O ţaţă nu va reuşi niciodată să formeze un domn.
