Adio, 2014!



Mai este puțin și ne luăm rămas bun de la 2014...
Pentru mine anul care tocmai se încheie a fost un an minunat. Un an plin cu emoții frumoase, cu amintiri prețioase, cu lecții importante pentru viață. Am reușit să-mi duc la bun sfârșit toate proiectele. N-aș putea spune că am reușit mereu să fiu omul care mi-am propus să fiu, dar am încercat...
Anul acesta am învățat foarte multe lucruri noi și am evoluat pe plan spiritual.
Din nou am învățat cât de importantă și de prețioasă este libertatea de a fi așa cum vrei și cine vrei să fii, chiar dacă asta înseamnă să atragi antipatii și dușmănii inutile.
Am învățat să nu mă mai tem să spun ce gândesc și să nu mai fac compromisuri de dragul de a păstra armonia în relații inutile.
Am învățat că nimeni (înafară de mine) nu este răspunzător pentru fericirea sau nefericirea mea.
Am învățat că uneori este mai bine să nu mă apăr de nedreptățile pe care mi le fac anumite persoane, fiindcă există o dreptate Divină...
Am învățat că oamenii care fac rău sunt nefericiți și că mi-aș face păcate supărându-mă pe ei.
Am învățat că unii oameni nu pot vedea mai mult, nu pot simți mai mult, nu pot fi mai mult, că au limitele lor care-i reduc la o lume mică, tristă și urâtă.
Am învățat că acolo unde este prea mult orgoliu nu mai este loc și pentru iubire.
Am învățat că lucrurile, oricât confort ar aduce, nu te iau în brațe noaptea, nu-ți aduc mângâiere și nu valorează nimic dacă nu ai cu cine să le împarți.
Am învățat că a dărui te face mai fericit decât a primi.
Am învățat că o rugăciune e mai benefică decât orice medicament și decât orice vorbă de încurajare pe care mi-o poate spune cineva.
Am învățat despre oameni mici și despre oameni mari, am văzut cum nu aș vrea să fiu niciodată și cum mi-aș dori să devin.
Am învățat să accept, să tolerez și să iert. Am învățat că nimeni și nimic nu merită să îmi degradez sufletul și să devin un om urât.
Am învățat să prețuiesc fiecare zi, fiecare șansă și mai ales oamenii buni pe care-i am alături.

Vouă, vă mulțumesc pentru tot ce ar trebui să vă mulțumesc, mai ales pentru exemplul bun pe care mi l-ați dat mereu prin bunătatea și frumusețea voastră!
Dacă v-am supărat cu ceva, îmi cer iertare! Suntem oameni cu de toate: cu momente mai puțin bune, cu slăbiciuni omenești, cu dureri... Intențiile sunt importante.
Vă asigur de prețuirea mea, de dragostea mea sinceră și necondițonată și de faptul că îmi doresc să însemn ceva bun pentru voi.
Vă doresc un an nou cât mai frumos, cu reușite, cu multe bucurii, cu pace, cu oameni buni alături și cu multă iubire! 
Dumnezeu să reverse asupra voastră toată bunătatea și frumusețea Lui!

Cu drag,
Irina 




Azi m-a bucurat...




Mulți dintre voi știți că am câteva familii de suflet, fără posibilități... Nu intru în amănunte inutile (ca să nu-i mai stârnim pe cei care înțeleg tot anapoda, că vezi Doamne aș vrea să mă laud cu faptele mele bune, numai mesajul nu). 
Într-una dintre familii există o fetiță în vârstă de 9 ani, care se numește Raluca. Are probleme cu ochișorii, dar ne străduim să-i vindecăm... 
Când am fost acasă la ea (înainte de Crăciun), eram așa de răcită, încât mi-a fost și teamă să-i îmbrățisez pe ea și pe frățiorii ei. Ralu era foarte îngrijorată de starea mea și m-a întrebat de ce sunt așa de bolnavă, iar eu i-am spus în grabă (și cu gândul să-i dau un exemplu) că din cauză că nu port căciulă. 
- Păi de ce nu porți? - m-a întrebat.
- Păi, n-am. - am spus în grabă.
După câteva zile, am fost iarăși la ea și a insistat să îmi măsoare capul. Când am întrebat-o de ce, mi-a spus că vrea să îmi facă o căciuliță... Desfăcuse o bluziță ca să aibă ață... și a împrumutat andrele de la o vecină, care i-a promis că o va învăța și să tricoteze...
Se poate mai dulce și mai frumos de atât?
Este despre iubire... Despre sufletul pur și fragil al unui copil care a cunoscut necazurile, boala și neajunsurile încă din primii ani de viață, dar care nu se gândește doar la ea, care găsește resurse să ajute atunci când consideră că ar putea face ceva. 
În acest timp, foarte mulți copii care au de toate nu împart nici măcar un pachet de biscuiți... și se ceartă între ei pentru lucruri... 

Am să iubesc nespus căciulița de la Raluca și am s-o port cu mult drag și cu mândrie, chiar dacă n-am mai purtat căciulă de când eram copil... 
Haideți că nu-mi stă chiar așa de rău cu căciulă, sau? :)

PS. Căciula din poză nu este cea făcută de Ralu. Pe aceea încă o aștept. :) 





Ești nemulțumit de viața ta?


Îmi amintesc că am scris acest text cu mulți ani în urmă. Mai întâi am făcut o prezentare power point, apoi am creat acest clip...
Am făcut-o pentru cei care se plâng mereu, care văd mereu partea goală a paharului, care uită să fie recunoscători pentru ceea ce au, care se consideră defavorizați și victime ale sorții.
Mesajul a avut exact efectul pe care mi l-am dorit... Și asta mă bucură.






Azi m-a bucurat...



... acest tablou pictat de copiii de la Asociația Mia's Children
Vă mulțumesc pentru acest dar atât de frumos! Mi-ați umplut sufletul de fericire cu acești maci. 
"Mia’s Children este locul pe care mai mult de 35 de copii îl numesc "acasă". Mia’s Children este o organizaţie non-profit la baza căreia stă un Vis. Visul de a vedea tinerii şi copiii din Bucureşti sau din zone limitrofe, care au resurse limitate , sunt neglijați , abandonați sau abuzați, crescând într-un mediu iubitor şi încurajator şi devenind membrii fericiţi şi sănătoşi ai societăţii româneşti, din punct de vedere fizic, emoţional şi spiritual. Abordează prin programele sale toate aspectele care modelează o fiinţă umană, de la nevoile de bază: hrană, siguranţă, sănătate şi igienă, până la dezvoltarea mentală, fizică şi spirituală a copiilor."
Mai multe detalii aici: http://miaschildren.ro/




De ziua mea...




M-a întrebat cineva ce-aș cere de la Dumnezeu şi de la viaţă dacă ar fi să cer ceva în dar de ziua mea... 
N-aş vrea nimic mai mult decât tot binele, dar şi tot răul pe care le-am făcut. N-aș cuteza să cer mai mult sau altceva decât merit.
Vă mulţumesc tuturor celor care faceţi parte din lumea mea, care mi-aţi dăruit cel puţin o emoţie, un gând bun, o mângâiere, o lecţie, un bun exemplu şi care aţi contribuit la formarea mea ca om! Iar dacă am greșit cuiva, dacă am rănit, dacă am nedreptățit, dacă n-am fost destul de bună, de răbdătoare, de înțelegătoare și de prezentă, îmi cer iertare! 
Vă asigur de intențiile mele bune, de respectul și de prețuirea mea.

Azi sunt fericită! 






Așteptându-l pe Moș Nicolae...



Aseară, în fața unui mag. Lidl din Brașov erau din nou, la cerșit, 2 copii frumoși: Andrada și Samson. De câte ori îi găsesc acolo, îi iau cu mine înăuntru și le aduc puțină bucurie în inimioare. Samson are 12 ani, e cel mai mare dintre cei 6 copii ai familiei... o familie fără posibilități. El ziua merge la școală, iar seara, până la ora 22 e "de serviciu" în fața magazinului Lidl. La ora 22 când se închide magazinul, merge pe jos până la capătul de linie al autobuzului cu care merge acasă, în Săcele. Fără să iau în calcul acest aspect, l-am încărcat de câteva ori cu lapte și alte lucruri… Doar aseară am aflat aceste detalii, dar mi-a spus că e obișnuit să care, pentru că tot el cară și lemnele din pădure.
Cât am stat împreună la rând la casă, l-am întrebat cum se poartă lumea cu el și cu sora lui... Nu bine. Lumea vede niște copii care cerșesc și condamnă asta... și se uită urât sau chiar face remarci răutăcioase, fără a se gândi că un copil, la 12, respectiv 8 ani, nu ar trebui să aibă griji de adult, nici să stea în frig să suporte umilințele oamenilor, că un copil nu cerșește de plăcere, că nu poate alege singur ce să facă...
În serile friguroase de iarnă, copiii ar trebui să se bucure de confortul și pacea unui cămin călduros... să se joace, să viseze. Au o viață întreagă la dispoziție ca să aibă responsabilități și încercări de adulți...
Mă doare că nu pot face mai mult decât să le aduc puțină speranță și bucurie în suflețelele mici și fragile. Când mă văd cei doi copilași, li se luminează chipurile...
Nu vreau să judec, dar nu pot să fiu de acord cu părinții care se resemnează cu situații din acestea și chinuiesc copilașii... Știți ce m-a mirat la Samson? Faptul că atunci când l-am întrebat ce să-i cumpăr, a spus că ceva pentru o ciorbă... Și mă impresionează maturitatea lui și faptul că e responsabil. Mi-a spus că mama lui are nevoie de bani pentru un tratament, iar el i-a zis când a plecat de acasă: "Mama, îți promit că o să fac tot ce pot eu..."
Dacă ne-am gândi o clipă cât de fragil e sufletul unui copil, cât de mult îi putem influența viața cu o privire, cu o vorbă sau cu un gest, poate am fi mai blânzi și mai puțin indiferenți… Nu, nu încurajez cerșetoria... Nu ne obligă nimeni să dăm… dar dacă totuși avem posibilitatea să adăugăm în coșul de cumpărături o portocală în plus, sau un pachețel mic de biscuiți cu care să facem o bucurie unui suflețel care este nevoit să depindă de bunătatea noastră, să nu ezităm…

Celor care au nevoie de lucruri le doresc ca Moșul să le aducă toate lucrurile necesare. Celor care au nevoie de mângâiere, de pace, de putere și de speranță, le doresc ca Moșul să le aducă toate acestea. Iar tuturor vă doresc să vă aducă Moșul multă IUBIRE! Și fiecare dintre voi să fiți un Moș bun și darnic pentru cineva care așteaptă...

Voi încheia mesajul meu cu o poezie scrisă de Petronela-Vali Slavu.

Scrisoare către Moș Nicolae

E prima dată când îţi scriu…
Am auzit că vei veni
cu daruri multe la copii.
Ai mei dorm toţi, că e târziu.

Scrisoarea nu e prea frumoasă.
Mă iartă! -ţi scriu la lumânare
și mâna-mi tremură cam tare,
că este frig la noi în casă.

Nu sunt flămând... cu fraţii mici
am împărţit un colţ de pâine.
M-aş bucura de-aş şti că mâine
va fi să treci şi pe aici.

Ştiu, mulţi copii sunt cu nevoi,
eu nu-ţi cer jucării frumoase,
ci-n ghetele acestea roase
să pui, te rog, ghetuţe noi!





În lumea mea...



„Acolo unde eşti se află lumea întreagă.”
- William Shakespeare

Mi se spune adesea că sunt naivă şi că trăiesc într-o lume frumoasă, ireală. Într-adevăr, lumea în care trăiesc eu este frumoasă şi nu voi renunţa niciodată să cred în ea doar pentru că nu este totul perfect. Voi crede până la ultima bătaie a inimii mele în lumea mea frumoasă, în care oamenii sunt buni, sinceri şi au intenţii onorabile.
În lumea mea frumoasă oamenii nu au scopuri ascunse, nu găsesc o oportunitate în fiecare persoană şi nu iubesc din interes.
În lumea mea frumoasă oamenii nu se bucură de necazul cuiva, nu fac rău pe ascuns, nu sunt prefăcuţi şi nici perfizi.
În lumea mea frumoasă oamenii se ajută, dăruiesc și nu trăiesc doar pentru ei înșiși.
În lumea mea frumoasă oamenii nu judecă, nu condamnă şi nu execută fără milă.
În lumea mea frumoasă, oamenii nu pedepsesc şi nu se răzbună, ci iartă.
În lumea mea frumoasă oamenii îşi spun „Te iubesc!”, se îmbrăţişează şi se ţin de mână.
În lumea mea frumoasă oamenii nu se bârfesc unii pe alţii, nu răspândesc zvonuri şi nu tac atunci când cineva este nedreptăţit, înjosit sau umilit.
În lumea mea frumoasă oamenii sunt demni, nu se dedau la acte josnice și nu găsesc plăcere în răutăţi şi în acte mârşave.
În lumea mea frumoasă oamenii le respectă credinţa celorlalţi şi respectă ceea ce alţii iubesc.
În lumea mea frumoasă oamenii nu sunt invidioşi, ci se bucură de reuşitele şi de fericirea celorlalţi.
În lumea mea frumoasă o prietenie nu se sfârşeşte odată cu prima neînţelegere, iar greşelile se uită şi nu se reamintesc la fiecare nouă supărare.
În lumea mea frumoasă iubirea nu se transformă în ură de la o clipă la alta.
În lumea mea frumoasă oamenii iubesc adevărul şi n-au nevoie de complimente false şi linguşiri care să le hrănească orgoliile.
În lumea mea frumoasă oamenii se adună ca să facă bine, nu rău.
În lumea mea frumoasă oamenii construiesc, nu distrug.
În lumea mea frumoasă oamenii zâmbesc, nu se uită urât.
În lumea mea frumoasă oamenii mângâie, nu lovesc.
În lumea mea frumoasă oamenii iubesc, nu dispreţuiesc…


Fragment din Cartea Insomnii

Irina Binder - Insomnii




Invidia, prostia şi răutatea nasc monştri



Văzând că unii mă vorbesc de rău pe diferite bloguri sau pe pagini de facebook, m-aţi întrebat cine sunt aceste persoane, de ce fac asta şi ce părere am despre ele. Voi răspunde din respect faţă de cititorii mei, singura ocazie în care voi vorbi despre asta pentru că, așa cum am mai spus, pe mine nu mă veți vedea bălăcărindu-mă cu nimeni pe nicăieri, nici măcar pentru a-mi apăra reputația. 
Cine sunt aceste persoane? Păi, cred că prin purtarea lor se descriu foarte bine şi își arată calitățile, pentru că identitatea lor este prea puţin importantă. Pentru mine sunt nişte nimeni disperaţi să mă transforme și pe mine într-o nimeni... și se iluzionează că vor reuși cu 2-3 minciuni aruncate pe ici pe colo să distrugă ceea ce eu prin munca mea și prin ceea ce însemn am construit.  
Desigur că eu îmi cunosc duşmanii, pentru că ştiu foarte bine cum am relaţionat cu lumea, pe cine şi cu ce am supărat. Pe aceste persoane care mă denigrează pe unde apucă le-am supărat cu simplul fapt că am ales să mă îndepărtez de ele atunci când am realizat că nu avem aceleaşi valori, aceleaşi preocupări şi că nu au ce căuta în viaţa mea. Iar purtarea lor de acum îmi confirmă că am ales corect, că într-adevăr nu erau persoanele care să merite încrederea și prețuirea mea. 
Şi, pentru că nu toată lumea ştie să piardă, pentru că nu toţi ştiu să încheie relaţiile civilizat, pentru că nu toţi ştiu să accepte cu demnitate o respingere sau un abandon, unii nu mai au pace dacă nu se răzbună, dacă nu denigrează, dacă nu distrug. Adevărata faţă a unora se vede abia după ce aceştia încheie o relaţie cu cineva… Atunci scot din ei tot ce e mai urât şi mai rău.  

Ce părere am despre asemenea persoane? Aceeaşi părere pe care o am despre oricine bârfeşte şi vorbeşte de rău pe cineva cu care a încheiat o relaţie: foarte proastă. Pentru că am deja destulă experienţă în privința oamenilor încât să ştiu că numai persoanele cu caractere dubioase au asemenea apucături. Preocuparea asta pentru bârfă şi denigrarea altor oameni este o caracteristică a persoanelor care n-au acces la cultură, la educaţie, la bunătate și a căror stimă de sine este extrem de scăzută. Ei simt o plăcere maladivă şi compulsivă de a face rău și dezvoltă niște obsesii bolnăvicioase.

Chiar dacă aparent ar trebui să mă deranjeze apucăturile acestor persoane, vă spun sincer, că îmi este indiferent ce fac. Aş putea să mă apăr demascându-le şi arătând lumii (cu dovezi concrete) cine sunt (pentru că nu-s puţine lucrurile care nu le fac cinste pe care le ştiu despre ele) dar asta m-ar face să cobor la nivelul lor, unul nu tocmai onorabil.

Ştiu că vor exista mereu guri sparte care să debiteze inepţii şi enormităţi, cât şi minţi înguste care să asculte şi să creadă tot ce aud. Dar totodată ştiu că oamenii de calitate, inteligenţi şi cu discernământ nu se uită în gura celor care vorbesc de rău şi nu-şi fac o părere bună despre aceştia. Elita firavă a societăţii, care crede orice subiect demn de can-can şi care iubeşte circul, nu mă interesează. Ştiu că oamenii cu preocupări normale şi sănătoase nu pierd vremea ascultând păreri, că n-au nevoie de descrierile altora pentru a cunoaște un om. 

Când am decis să devin persoană publică mi-am asumat şi păreri contra mea (ale celor care nu mă plac - au tot dreptul) şi, de ce nu, reacţiile nebuneşti ale celor invidioşi, care nu suportă succesul meu… Culmea este că aceste persoane, care azi se străduiesc să îmi strice reputaţia, au tăcut ani de zile după ce am încheiat relaţiile cu ele (tocmai pentru că nu aveau ce spune rău despre mine și nici ce să-mi reproșeze), ba chiar mi-au zâmbit și au fost amabile… Nu-i cam dubios că doar de când am ajuns în centrul atenţiei și-au amintit că au ceva urât de spus despre mine, iar zâmbetele lor perfide s-au transformat în priviri urâcioase? 
De când lumea și pământul se știe că orice realizare și orice succes atrage după sine şi câţiva duşmani. 

Nu voi începe acum să mă apăr în faţa lumii şi nici să mă justific pentru toate prostile pe care le spun unii despre mine… Ar fi o pierdere inutilă de timp şi de energie. Eu pot dovedi în orice clipă cine am fost, ce am făcut, cine sunt şi ce fac. Faptele mele şi oamenii din viaţa mea sunt mărturie a tot ceea ce am însemnat şi însemn eu ca om. Nu am fost un om perfect, am greşit şi eu în viaţă, nu am ştiut întotdeauna să mă port ireproşabil, dar nici nu am făcut greşeli reprobabile care să mă transforme într-un om detestabil, demn de a fi condamnat şi executat de cei care se erijează în călăi, uitând că nu sunt perfecţi şi că nu au niciun drept să judece şi să execute. Dumnezeu și oamenii care mă cunosc îmi sunt martori că nu am făcut rău cu bună ştiinţă, că nu am adus prejudicii financiare sau morale nimănui, că nu datorez bani, că nu am stricat relaţii, că am ajutat cât am putut (uneori chiar şi peste puterile mele) şi că intenţiile mele au fost mereu onorabile.
Ştiu, pe unii i-am deranjat cu asertivitatea mea, cu faptul că nu le-am dat acces la viaţa mea personală, că nu i-am lăsat să îmi invadeze sufletul şi viaţa, că nu am făcut eforturi ca să le fiu pe plac, că nu am făcut compromisuri de dragul aparenţelor şi pentru a păstra relaţii inutile cu persoane cu care nu aveam aceleași principii de viață, preocupări și valori morale.

Aşadar, ce părere pot avea despre aceste persoane care decad de la orice calitate umană, cărora invidia şi răutatea le-au întunecat sufletele şi minţile atât de mult, încât nu se mai pot controla, încât au decurs la cele mai mari mojicii, inclusiv la insulte şi la batjocură la adresa familiei mele şi a tatălui meu (pe care nici măcar nu l-au cunoscut vreodată), care-mi jignesc cititorii şi-i cataloghează în fel şi chip de parcă ar avea calitatea care să le permită să îşi dea cu părerea despre sute de mii de oameni și care încearcă să instige lumea împotriva mea cu îndemnuri criminale? 
Ce părere să am despre nişte persoane care îşi fac profile false pe facebook numai ca să facă rău, care sub anonimat se simt protejate, uitând că Dumnezeu vede totul şi că nu rămâne nimic neplătit în viaţa asta, că va veni o zi când conștiința lor le va deveni propriul judecător și călău?
Ce părere să am despre nişte persoane care găsesc o plăcere bolnavă în flecăreală despre alţii, care dedică ore în şir din timpul lor ca să facă rău, care mint cu nerușinare, care scornesc povești dubioase și a căror fiecare vorbă este otravă şi are menirea de a face rău?
La o privire mai atentă, veţi observa că aceste persoane sunt dedicate răului, că nu au alte activităţi şi precupări. Nu veţi vedea discuţii frumoase şi culte, ci doar bârfe şi instigare la comportament antisocial. Nu le veţi vedea sărind să ajute pe cineva, nu le veţi vedea implicate în cazuri sociale - aşa cum fac prietenii mei dragi, care iau câte un copil de pe stradă, îl spală, îl îmbracă cu haine curate şi îl hrănesc, care se zbat să ajute familii sărace, care au mereu o vorbă bună şi care prin tot ce fac încearcă să înfrumuseţeze lumea asta sătulă de circ, de prostie, de răutate și de dezbinare…
Părerea mea despre cei care recurg la asemenea gesturi este că sunt persoane nefericite și triste, care se detestă profund şi care nu se mai respectă deloc, care nu se mai tem de nimic și care nu mai iubesc nimic. Nu sunt cu nimic diferite de personajele ridicole, inculte și patetice care merg să bălăcărească persoane publice prin emisiunile televizate... 

Cu siguranţă toţi avem slăbiciunile noastre, nemerniciile noastre şi defectele noastre, dar unii ţin cu tot dinadinsul să le arate lumii întregi, să dea un exemplu execrabil, să arate cum nu ar trebui să fie un om. Cred că le face plăcere să se tăvălească prin mocirlă, că se simt bine în posturi degradante, pentru că “doamnelor!”, nu vă face cinste deşănţarea pe site-uri publice, defilarea cu bârfe şi cu discuţii demne de uşa cortului... Nu e o onoare să denigrezi un om, nu-ţi creezi o imagine imaculată cât timp murdăreşti pe altcineva şi în niciun caz nu vei fi mai presus decât cel pe care încerci să-l înjoseşti cu minciuni şi calomnii. Poate păcăliți câțiva naivi (fani ai Narcisei a lui Guță), dar nu subestimați chiar pe toată lumea!

Nu pot decât să compătimesc persoanele care au ajuns într-un asemenea stadiu de degradare sufletească şi să sper că într-o zi vor cunoaşte iubirea… pentru că e clar că acum nu au acces la iubire, la bunătate şi la frumos… și că viețile lor sunt pustii și lipsite se sens dacă au atâta timp și energie să se ocupe cu asemenea prostii. De exemplu, una dintre aceste persoane este mamă... și nu înțeleg de ce preferă să aloce ore întregi ca să mă denigreze pe mine, în loc să petreacă timp de calitate cu copiii ei (mai ales că nu are foarte mult timp liber), să le citească ceva, să le facă o prăjitură sau să-i țină pur și simplu în brațe și să se bucure de pacea și de alinarea pe care o poate oferi un copil...  
Dacă aș fi mamă, aș face tot posibilul să nu decad, să fiu un exemplu bun pentru copiii mei, să nu existe ceva în purtarea mea care să-i facă pe copiii mei să se rușineze de mine... înțelegi madam "C"? Înțelegi că faptul că eu nu mă apuc să te demasc pe tine acum pe site-uri publice și să spun toate lucrurile rușinoase pe care le știu despre tine, e un favor pe care ți-l fac, ca să nu ajungi într-o zi în postura ingrată să citească copiii tăi lucruri urâte despre mama lor? Pentru că așa procedează un om responsabil și bun, nu acționează sub impulsul invidiei și a urii... așa cum faci tu, care nu mai ai alt scop decât să-mi faci rău, lovind în mine cu nepăsare și indiferență față de oamenii care mă iubesc și pe care-i rănesc răutățile tale.

Acestea fiind spuse, sper să nu fiu nevoită într-o zi să mă apăr de aceste persoane care nu au loc de mine... pentru că nu aș vrea să vadă ce înseamnă să plătească pentru inconștiența și nedreptățile pe care le fac. Oricum plătesc deja cu vârf și îndesat cu nefericirea lor, cu neputința de a-și depăși condiția degradantă, slăbiciunile și frivolitatea... 

Până atunci, mă concentrez strict pe prietenii și pe cititorii mei buni și frumoși, oameni care îmi umplu viața și sufletul până la refuz, oameni de calitate de la care învăț mereu, care în urma fiecărui text scris îmi trimit gândurile lor (mă apreciază sau mă ceartă, după caz), oameni care nu mă lasă să fiu ridicolă și nici să uit care e menirea mea... aceștia sunt oamenii care merită atenția și prețuirea mea. 
Gânduri bune!