Trăind cu bucurie...



Am fost într-o cafenea și am văzut o doamnă în etate, elegantă și distinsă, care savura un cappuccino cu o poftă copilărească. Ținea cu ambele mâini ceașca, mirosea delicioasa băutură, iar după ce lua o înghițitură își lingea buzele încântată și privea oamenii din jur, zâmbind cu o bucurie neobișnuită. Era singură, dar se bucura din plin de moment și de băutura probabil preferată. 
Mi-a plăcut mult starea ei și m-a binedispus. Se simțea bine acolo, singură, privind lumea. Uitându-mă la ea și admirându-i seninătatea și bucuria, mi-am amintit de ziua în care mi-am oferit și eu un cappuccino (într-o zi de decembrie, într-o cafenea din Dublin) și cât de tare m-am bucurat de el.

Am impresia că mulți dintre noi am uitat să apreciem cu adevărat momentele simple, bucuria de a sta cu noi înșine, de a fi fericiți așa cum suntem și cu ceea ce avem la îndemână.

Nu de mult, a fost la mine în vizită o fetiță drăgălașă, care era încântată de orice descoperea în casa mea. A admirat ceașca în care i-am pus ceai și a îmbrățișat o pernă, de care își atingea obrazul închizând ochii și zâmbind cu mult drag. Mângâia obiectul acela ca pe o ființă vie și-l strângea la piept cu iubire, iar imaginea ei plină de candoare m-a făcut să-mi dau seama cât de fericiți sunt cei capabili să se bucure de orice lucru... 

Avem atâtea minunății la îndemână, avem oameni frumoși de care să ne bucurăm, dar parcă nu mai primim nimic în viața noastră cu sufletul deschis, parcă nimic nu ne mai aduce zâmbetul pe față, parcă nimic nu ar mai fi extraordinar în viețile noastre. Facem totul mecanic, nu ne mai ținem companie unul altuia, stăm cu ochii pe telefoane, vorbim doar banalități și despre lucruri negative, nu comunicăm cu adevărat și nu ne cunoaștem cu adevărat unii pe ceilalți. Și pare că nici nu ne mai dorim asta... 

Parcă suntem dependenți de nefericire. Suntem aspri cu noi înșine, ne concentrăm doar pe ceea ce nu avem, pe ceea ce nu ne-a reușit și asupra acelora care nu ne iubesc, în loc să ne bucurăm de ceea ce avem, de ceea ce am realizat și de cei dispuși să își împartă o bucățică din viață cu noi, de cei care ne iubesc.

Oferiți-vă răgaz să savurați momentele și să vă bucurați de lucruri, de oameni și de voi înșivă, bucurați-vă de un loc frumos, de o conversație cu un om plăcut, de o baie caldă, de o lectură frumoasă, oferiți-vă câteva clipe de bucurie pură... Exact ca doamna din cafenea, care descoperise esența vieții într-un banal cappuccino. Meritați.

Să vă fie viața bucurie!




  1. Emoționant actul observării și frumos spus! Nici noi nu știm uneori de ce, dar mi se pare că așa facem. Poate (și) din asta învățam să fim noi...

    RăspundețiȘtergere
  2. Da, nu ne oferim bucuria de a fi din nou copii, desi undeva in adancul nostru mai avem acest imbold. Ne place sa fim ca un copil cateodata, dar consideram ca nu ne sta bine. Persoana aceea cu ceascacde cappuccino se bucura ca un copil. Oare trebuie sa ajungem batrani ca sa ne permitem sa fim fericiti ca nniste copii?

    RăspundețiȘtergere
  3. Am fost colega de serviciu cu tine cativa ani...dar nu am stiut ce fel de om esti. Imi pare rau ca nu am stiut, as fi avut multe de invatat de la tine. Oricum, mi-ai placut mereu, esti un om luminos, un, mereu amabil si dispus sa ajute. Mi-ai ramas in suflet si cand ii spun cuiva ca am lucrat cu tine nu ma crede. Sa ai noroc in viata si ma bucur pentru succesul tau!

    RăspundețiȘtergere