Când "trebuie" devine ce trebuie



A sosit momentul să termin cu nesfârșitul "Trebuie!" care mi-a dominat viața, care mi-a adus doar neliniște, nemulțumire și disconfort. 
Dezamăgită de multitudinea de “Trebuie!” pe care nu i-am putut onora, sătulă de sentimentele chinuitoare de neputință, de reproșurile celor care au avut așteptări nerezonabile de la mine dar și de lipsa de recunoștință față de toate străduințele mele, mi-am dat seama că, de fapt, NU trebuie nimic din ceea ce nu-mi place, nu pot și nu sunt. Că NU trebuie să mă simt obligată față de ceilalți și că NU trebuie să fac nimic din ceea ce nu vreau cu adevărat. Că NU trebuie să trag de mine, să îmi transform viața într-o continuă sârguință de a rezolva tot și de a-i mulțumi pe toți. 
Nu trebuie să răspund afirmativ tuturor solicitărilor și așteptărilor celorlalți și nu trebuie să trăiesc mai mult pentru alții decât pentru mine.
Nu trebuie să joc teatru pentru a mă face plăcută și nu trebuie să fiu în rând cu lumea – în sensul cel mai rău cu putință- pentru a fi acceptată. 
Nu trebuie să demonstrez nimic, nimănui, niciodată.
Nu trebuie să mă justific pentru alegerile mele, pentru relațiile mele, pentru felul în care îmi cheltuiesc banii, pentru felul în care trăiesc, pentru momentele în care nu am chef, nu vreau și nu pot nimic.
Nu trebuie să fac niciun compromis, nu trebuie să înghit ceva ce nu pot digera, nu trebuie să accept ceea ce nu se potrivește cu valorile mele. Și nu, nu trebuie să iert la nesfârșit și nici să acord încă o șansă cuiva care și-a distrus toate punțile către mine, cuiva care consider că nu o merită. 
Nu trebuie să fiu prezentă în locuri unde nu îmi doresc să fiu, lângă oameni care mă încarcă negativ și cu care nu rezonez.
Îmi amintesc că o prietenă mi-a spus că merge la nunta cuiva, cu care știam că nu are relații prea bune. Am întrebat-o de ce merge la acea nuntă și mi-a spus: “Pentru că trebuie.” Ba nu trebuie. Nu trebuie să mergi doar pentru a salva aparențele. De fapt, nu trebuie să salvezi nicio aparență. Nu merită nimeni timpul tău irosit. Și nu merită nimeni să joci teatru, să porți măști, să te prefaci. Trebuie să știe fiecare dacă nu-l placi și dacă nu-l vrei în viața ta. Trebuie să știe fiecare unde îi este locul în raport cu tine și care-i este lungul nasului. Trebuie să știe fiecare dacă nu s-a purtat cum se cuvine, dacă nu merită respectul și prietenia ta.
Și nici mie nu trebuie să-mi fie teamă să spun ce gândesc, să fac observații cuiva și să îi corectez pe alții, de teamă că le voi leza orgoliile.
Nu trebuie să accept niciun comportament deviat, nu trebuie să ascult păreri și bârfe despre mine sau despre alte persoane. Nu trebuie să accept să fiu pusă în situații penibile, care mă dezonorează. 
Nu trebuie să ascult nemulțumirile și văicărelile nimănui.
Nu trebuie să mă simt vinovată pentru că nu am timp pentru alții, iar ei nu trebuie să se supere, ci ar trebui să se bucure că îmi fac timp pentru mine.
Nu trebuie să trimit mesaje cu urări dacă nu am nici vreme și nici dispoziția să o fac, iar cei care nu primesc mesaje de la mine nu trebuie să se supere, să se simtă neimportanți, uitați, neiubiți, ci trebuie să privească dincolo de aceste banalități. Și anume la prietenia profundă care ne leagă, la purtarea mea de-a lungul legăturii noastre de prietenie. Răspunsul nu se află într-un simplu mesaj de complezență.
Nu trebuie să ofer și să primesc cadouri. Prietenia înseamnă mai mult decât a ne dărui lucruri.
Nu trebuie să mă amestec în problemele și dramele altora, nici să mă implic să-i împac pe cei care au divergențe. 
Nu trebuie să spun mereu da, ci am dreptul să spun nu ori de câte ori așa simt.
Nu trebuie să mă simt datoare să ajut pe oricine sau să ofer orice, oricui.
Nu trebuie să suport toanele și ifosele nimănui și nu trebuie să las pe nimeni să-mi tulbure pacea sufletului. Nu trebuie să suport nicio obrăznicie, nicio calomnie și nicio nedreptate.
Nu trebuie să accept posesivitatea și gelozia nimănui. 
Nu trebuie să depind de nimeni și nimeni nu trebuie să depindă de mine.
Nu trebuie să-mi fie teamă de nimeni și de nimic, nici de faptul că unii oameni m-ar putea percepe eronat, nici de ceea ce aș putea pierde și nici de cei care ar putea să nu mă mai dorească în preajma lor.
Nu trebuie să le mai deschid ușa casei mele celor care au plecat trântind-o și nu trebuie să fiu dispusă să-i primesc înapoi pe cei care m-au părăsit și care se întorc crezând că sufletul meu are buton de pauză. 
Nu trebuie să țin post sau să devin vegetariană fiindcă așa vor alții, dacă nu simt cu adevărat că asta îmi doresc. 
Nu trebuie să slăbesc doar pentru că unii au ceva împotriva celor care nu au măsuri de modele.
Nu trebuie să grăbesc nimic și nu trebuie să mai amân să fac ceea ce-mi place sau să devin ceea ce-mi doresc să fiu. 
Nu trebuie să fac curat în casă dacă nu am chef și nu trebuie să mă simt vinovată că aleg să fac ceva care-mi place, care mă relaxează și mă bucură, în loc de îndatoririle casnice.

Foarte mulți “Trebuie!” ni-i impunem noi înșine, datorită unor automatisme și a unor obișnuințe preluate de la alții. Din cauza unor setări și a unor proiecții eronate.
Ajunsesem să nu mă mai pot bucura de nimic, să bat grăbită din picior atunci când eram la coafor, pentru că exista un "Trebuie!" urgent, care nu era neapărat prioritatea mea. Ajunsesem să mă simt vinovată pentru o oră de somn în plus, pentru o prăjitură mâncată, pentru că nu reușeam să sun pe cineva, pentru orice ratare și pentru că renunțam la un plan care nici măcar nu era al meu...
Eram mereu agitată, obosită, anxioasă, nemulțumită, vinovată. Prețul plătit a fost sănătatea proprie, neglijența în ceea ce mă privește și valuri de reproșuri de la cei nemulțumiți de mine. 
Mi-am dat seama că am trăit o viață plină de falși "Trebuie!", care nu au avut nicio legătură cu ceea ce am vrut și am fost eu. Și am înțeles că TREBUIE să schimb asta, că a sosit, în sfârșit, timpul ca acel "Trebuie!" să devină cu adevărat ceea CE trebuie. Și că trebuie doar să fiu și să fac așa cum vreau eu, nu așa cum vor alții. 
Trebuie să fiu liberă, autentică și fericită. 
Trebuie să refuz tot ce nu-mi doresc, ce nu-mi place și ce nu-mi face bine.
Trebuie să mă bucur oricând vreau de o cafea bună și de o prăjitură, conștientă de valoarea clipei, fiindcă doar clipa este certitudine.
Trebuie să dorm când vreau și cât vreau și dacă am chef, pot să-mi fac duminică dintr-o zi lucrătoare. 
Trebuie să-mi cumpăr ceea ce-mi doresc de îndată ce am șansa să o fac, fiindcă nu am siguranța că voi avea o altă ocazie să mă bucur de acel lucru.
Trebuie să mă bucur de parfumul preferat chiar și când stau în casă și de ce nu, chiar și când fac curățenie, mai ales că știu parfumuri încă nedesfăcute care n-au mai apucat să fie folosite de cei care le-au păstrat pentru ocazii speciale. 
Trebuie să port ce-mi place, să mă îmbrac așa cum mă simt confortabil, fără a ține cont de modă, de așteptări sociale și de alte prostii comerciale.
Trebuie să tai de pe listă toate sarcinile și planurile care nu reflectă prioritățile mele reale și binele meu. 
Trebuie să iubesc pe cine vreau și cum vreau, dar mai întâi de toate trebuie să mă iubesc pe mine.
Trebuie să spun atât cât vreau și cât consider că ar trebui să știe fiecare din sufletul meu și da, trebuie să-mi protejez intimitatea, iar uneori să-mi ascund fericirea și să mă bucur doar eu de ea, pentru a nu mi-o tulbura invidia sau nefericirea unora. 
Trebuie să mă trezesc în fiecare zi zâmbind și să fiu recunoscătoare pentru tot ce am și pentru toată iubirea de care am parte.
Trebuie să-mi declar sentimentele doar atunci când simt și să nu-l transform pe "Te iubesc" într-un răspuns automat. 
Trebuie să plec de lângă oricine mă descurajează și mă întristează. Și de lângă cei pentru care nu pot fi o bucurie sau ceva bun.
Trebuie să-mi ofer liniștea de care am nevoie și oamenii buni care mă inspiră, care mă bucură și care mă motivează.
Trebuie să evit orice rău și să fac bine atât cât pot, dar niciodată nu trebuie să fac un bine făcându-mi mie o defavoare. 
Trebuie să-mi ofer viața pe care o merit fiindcă aceasta îmi aparține și am tot dreptul să o trăiesc așa cum vreau.
Trebuie să fiu pregătită oricând de plecare și, atât cât se poate, să las ceva frumos în urma mea...


Text publicat în cartea  Iubitelor mele prietene 





  1. Superb!! Tu Trebuie să să exiști pentru a aduce conștientizare, și pentru a lăsa cât mai multă frumusețe și valoare omenirii!

    RăspundețiȘtergere
  2. Ai reusit atat de frumos sa transpui in cuvinte ceea ce si eu cred si simt.��

    RăspundețiȘtergere
  3. ������Punct.Si de la capat!����������

    RăspundețiȘtergere
  4. 💓💓💓Punct. Si de la capat!🤗🤗🤗🦋🦋🦋

    RăspundețiȘtergere
  5. Tu eşti acel OM care lasa ceva frumos peste tot pe unde trece.Tu esti aceea prietena care ridica si de la care avem mereu ceva de invatat.

    RăspundețiȘtergere
  6. Viața este făcută din alegerile noastre si consecințele lor. Atunci când luam o decizie pentru că trebuie, nu pentru că așa ne este nouă bine, pentru că așa ne dorim, nu dacem decât să ne stricăm armonia vietii.

    RăspundețiȘtergere
  7. Superb Irina te îmbrățișez cu drag.

    RăspundețiȘtergere
  8. Totuși, există și alegeri în care trebuie să ținem cont de trebuie, cum ar fi deciziile care ne pot influența sănătatea de exemplu. Nu ne face plăcere dar este necesar.

    RăspundețiȘtergere
  9. O definitie absolut pragmatica, a *OMULUI* cu adevarat LIBER, creat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu ! Genial !
    Cred ca m-am îndragostit de acest *OM*, înca înainte de a percepe fizic, rational-sentimental, tangibil, *IUBIREA*, acest sentiment atotputernic, viu si activ, care anima fiinta luminata de Întelepciunea absoluta, care a creat universul incomprehensibil de catre ratiunea omului muritor, împotriva caruia nici o alta forta (cunoscuta/necunoscuta) nici chiar moartea si Locuinta ei, nu *I* se poate opune !
    Fii binecuvântata etern, draga Irina !

    RăspundețiȘtergere
  10. La multi ani, doamna Irina Binder! Va admir si va pretuiesc!
    Am avut surpriza sa va zaresc in Brasov, dar nu am indraznit sa va abordez. Sunteti o femeie frumoasa si foarte finuta si am apreciat mult felul frumos in care ati vorbit cu vinzatoarea care v-a servit. V-am sorbit din priviri, emanati o energie minunata.
    Sa fiti sanatoasa si sa scrieti pentru noi cit mai mult! Cu respect. Eugenia Cantor

    RăspundețiȘtergere
  11. Excelent articol! Intr-adevăr, atunci ne lăsăm educați de falsul imperativ al lui „trebuie”, ajungem să devenim captivi nevoilor de tot felul.

    RăspundețiȘtergere
  12. Ce frumos ai scris. Si da, ne ia mult timp să înțelegem lucrurile astea, dar după ce o facem viata noastra se schimbă radical.

    RăspundețiȘtergere
  13. Frumos si încurajator! Dar .... " trebuie " sa avem serviciu , ca sa ne putem întreține, " trebuie " să ne creștem copii , " trebuie să ne ajutăm părinții și cel puțin ultimile doua " trebuie " sunt, în opinia mea , fără alternative ! Stim bine că nu te poți ocupa de un copil cand ai chef , nu îți poți lăsa părinții in situatii dificile pentru ca nu vrei sa te ridici din pat ! Este o postare încurajatoare pentru anumite situații, dar putin nerealista in contextul vieții actuale ! Este bine sa ti faci " curat " in viata si sa nu accepti persoane / situații pe care nu le consideri benefice tie ! Tot respectul doamnei Irina Binder , am citit "Fluturi " si m au încântat! Dar viata reala , a cititorilor , este și cu "trebuie" ...

    RăspundețiȘtergere
  14. Da, este adevărat! Numai atunci asa cum spui, dragă Irina, putem fi fericiți cu adevărat! Si numai atunci putem oferi si altora puțină fericire! Chiar si la serviciu ne putem duce cu drag cat timp l-am ales după ceea ce ne place! Vă doresc să vă bucurați de tot ceea ce va place! Vă doresc zile plăcute, în iubire și multumire sufletească!

    RăspundețiȘtergere
  15. Esti minunata... Multumesc Irina pentru ceea ce transmiti!

    RăspundețiȘtergere
  16. Trebuie... Suntem incorsetati de acest "trebuie" nu pt ca ne place asta, ci pt ca ne impinge viata de la spate. Frumos articol dar din pacate, putin nerealist. Ar fi atat de frumoasa viata daca am petrece-o asa cum ne dorim, fara o multime de "trebuie". Din pacate trebuie sa facem si ceea ce trebuie, nu numai ce ne place. Uite de ex, sunt f obosita si imi doresc sa ma pot odihni mai mult, dar nu pot, ca sa ma refac as avea nevoie de un concediu adevarat, de care nu am avut parte de f mult timp. Imi cresc copilul singura si da, am obosit dar TREBUIE sa le fac eu singura pe toate in continuare. Daca nu eu, atunci cine? M-am sarurat de acceasi rutina zilnica, dus copilul la gradinita apoi merg la serviciu, pt ca TREBUIE, altfel cum m-as putea descurca singura? Facem multe lucruri pt ca TREBUIE, nu avem alta optiune. Dar an inteles si mesajul articolului, rezonez cu el si sunt cazuri in care "trebuie" poate sa devina nu trebuie neaparat! Felicitari Irina!

    RăspundețiȘtergere
  17. Superbe cuvinte!!...dar uneori chiar "trebuie"daca vrem sau nu...trebuie!!

    RăspundețiȘtergere
  18. Foarte profesional-social-personal spus!
    Cu-i nu-i place(și vor fi destui/le) să-și vadă de treaba lor.
    Unii,și peste ani,când vor ajunge la aceeasi mentalitate/concluzie,tot nu vor admite ca altcineva a făcut asta inaintea lor....așa sunt oamenii...firi contradictorii!
    Incă odată,frumos spus! :)

    RăspundețiȘtergere
  19. Frumos articol.
    Sunt curioasa ce loc de munca poți avea și ce șef ar tolera sa transformi o zi de munca în duminică când doar ai chef de un somnic mai lung. Pesemne dacă faci asta mai mult de o dată, nu mai ai un loc de munca dar multe duminici :)

    RăspundețiȘtergere
  20. Super articol este distribuit pe facebook de multe persoane

    RăspundețiȘtergere
  21. Cuvintele mele palesc in fata alor tale.
    Pot spune doar : multumesc ca existi!

    RăspundețiȘtergere
  22. pentru mine a fost dureros sa citesc acest articol. Mama l-a share-uit pe facebook si stiu ca este exact ceea ce simte ea. Ea trece acum printr-un divort (de tata) si un partaj si este praf din punct de vedere emotional, dar nici nu accepta ajutorul unui psiholog. Sincer, nu mai stiu ce trebuie si ce “nu trebuie”. Tot ceea ce stiu este ca iubirea ei este toxica si ca pentru prima data in viata mea, am decis sa nu mai vorbesc cu parintii mei. Cel putin pentru o perioada. Asta ca sa pot trai in continuare.

    RăspundețiȘtergere