Oglinda unei anumite lumi...

Tatăl meu avea o vorbă pentru cei care obișnuiau să își dea cu părerea despre alții: "Dacă te uiți printr-o fereastră n-ai de unde să știi ce se întâmplă în casa aceea. N-ai cum să știi ce se află dincolo de perdele."

Dar lumea a crezut dintotdeauna că știe destul despre unul și despre altul, astfel încât să își permită să vorbească verzi și uscate. 

Azi, a venit rândul meu să vorbesc despre această lume, despre lumea în care am trăit și trăiesc eu, desigur, despre lumea care crede că știe despre mine suficient încât să își permită să își dea cu părerea, să mă judece și să mă critice. O lume care nu m-a menajat deloc, o lume care mi-a arătat cât de crudă, urâtă și nedreaptă este, încă de când eram mic copil. O lume alcătuită din mici Dumnezei închipuiți, care au trăit și trăiesc cu impresia că sunt în măsură să decidă ce e corect și ce e greșit, ce ar trebui să facă unii și ce nu, ce e frumos și ce e urât, ce să condamne, să execute, să distrugă... O lume plină de ipocrizie și de prejudecăți.

Este adevărat, au reușit să mă rănească și să mă încarce de complexe atunci când eram copil, când vedeam lumea ca pe un fel de autoritate morală, când credeam că lumea decide normalitatea și că tot ceea ce crede și spune ar avea o valoare... Dar azi, știu că nu are nicio valoare ceea ce spune lumea, fiindcă azi știu din cine este alcătuită lumea care vorbește aiurea și cum este ea. 

Și, pentru că lumea a considerat mereu că este în măsură să îmi spună cine am fost și ce am meritat, cine sunt și ce merit, cred că ar trebui să lămuresc niște aspecte despre această lume, ca să nu se mai amăgească unii că mă afectează ceea ce spun, crezând că mă uit în gura oricui și că nu știu să fac diferența dintre oamenii care contează și cei care nu. 

Azi știu cine sunteți și nu mai dau nici măcar 2 bani pe ceea ce credeți și spuneți despre mine, pentru că am învățat să fac diferența dintre lumea bună și lumea proastă. Și am învățat că așa este dat: să existe și una și alta și că fiecare alege de care parte vrea să fie. 

Azi știu că voi sunteți doar acei nefericiți care m-ați rănit încă de când eram copil. Sunteți aceia care ați găsit mereu o satisfacție bolnavă în tristețea mea și în durerile mele.

Sunteți aceia care ați fost răi de mici copii, pentru că ați avut părinți răi, care v-au dat un exemplu rău și care nu v-au crescut cu iubire. Altfel, nu îmi imaginez de ce părinții voștri și voi ați simțit nevoia să îmi spuneți de nenumărate ori că mama m-a părăsit, că e o femeie ușoară, deși n-ați cunoscut niciodată adevărul din familia mea, ci doar v-ați dat cu părerea minților limitate.

Sunteţi aceeia care, cu o răutate de nedescris, aţi strigat de multe ori după mine spunându-mi că tata nu ar fi tatăl meu bun, că era prea bătrân şi că şi-a asumat rolul de tată doar că să-i salveze reputaţia mamei mele.

Sunteți aceia care m-ați invidiat pentru notele de zece și pentru premii și care n-ați putut accepta că o fetiță crescută doar de tată, care are în grijă toate responsabilitățile gospodărești, mai are și timp de învățat și de aceea ați spus despre mine că mi-am câștigat notele cu dulciuri și alte cadouri pe care le primeam de la familia mea din Germania și pe care  tata le-ar fi oferit profesorilor. 

Sunteţi aceia care v-aţi prefăcut că sunteţi prietenii lui tata, dar care l-aţi turnat mereu la securitate ba că are valută, ba că are bani de aur şi din cauza cărora tata, bolnav şi bătrân a fost bătut de securitate de câteva ori.

Sunteţi aceia care râdeaţi de tata şi-l consideraţi fraier că o respecta pe mama, că o primea cu flori şi că îi pupa mâna.

Sunteţi aceia care m-aţi privit cu milă când eram copil, crezând că nu cresc fericită într-o familie "dezmembrată", fără a avea habar că am fost mai fericită decât voi, care aţi crescut în familii dezbinate cu adevărat, în care existau numai certuri, reproşuri şi nici un pic de armonie şi iubire, de unde n-aţi învăţat nimic despre respect, despre libertatea de a fi cine vrei, despre dragoste şi sacrificiu în numele iubirii.

Sunteţi aceia care m-aţi invidiat mereu pentru lucrurile frumoase pe care le aveam, pentru că deşi eram o fetiţă care întreţineam singură o casă, eram mereu îngrijită, iar casa mea era curată.

Părinţii voştri sunt aceia care  veneau la tatăl meu, îi cereau bani împrumut, mâncau la masa lui, plecau cu plasa plină, apoi îl vorbeau de rău. Azi, voi faceți la fel ca ei. 

Sunteţi aceia care la serbări, l-aţi întrebat cu aroganţă pe tata: "Maică-sa  aia de ce nu vine?", fără să ţineţi cont că eram şi eu de faţă.

Sunteţi aceia care duminica mergeaţi la Biserică să vadă lumea ce familie fericită şi morală sunteţi, iar seara, acasă vă băteaţi mamele, soţiile și copiii.

Sunteţi aceia care de îndată ce ieşeaţi din Biserică înjuraţi primul întâlnit care vă ieşea în cale dacă vă  incomoda cu ceva. Iar azi sunteţi aceia care de îndată ce ieşiţi din Biserică uitaţi cum ar trebui să fiţi.

Sunteţi aceia care vă băteaţi caii cu sălbăticie şi care omoraţi câinii şi pisicile aruncându-i pe râu, care călcați melcii fără milă, care nu dați câteva firimituri la păsări ca să nu vă murdărească pervazul...

Sunteţi aceia care v-aţi bătut joc de munca unui copil, distrugându-mi toată grădina şi toate florile, doar ca să vă distraţi văzându-mă plângând după ele.

Sunteţi aceia care de îndată ce tata a murit, i-aţi furat din casă tot ce aţi putut, inclusiv jocul de şah care ar fi trebuit să îmi rămână mie ca amintire preţioasă.

Sunteţi aceia care azi mâncaţi cu un om la masă, apoi îl bârfiţi cu următorii cu care mâncaţi.

Sunteţi aceia care vă înşelaţi partenerii de viaţă, care n-aveţi scrupule, care vă trataţi părinţii urât, care nu vă iubiţi copiii şi nu le oferiţi o educaţie bună.

Sunteţi aceia care trăiţi doar ca să faceţi o impresie bună lumii, dar în sinea voastră sunteţi urâţi, neputincioşi şi degradaţi.

Sunteţi aceia care vă închipuiţi că sunteţi suficient de morali şi de buni încât să arătaţi cu degetul către oricine nu vă este pe plac.

Sunteţi aceia care vă simţiţi ameninţaţi de oricine vi se pare superior, de oricine are mai mult, ştie mai mult, înseamnă mai mult, de oricine este mai iubit şi mai plăcut de lume şi de aceea vă pierdeţi minţile şi începeţi războaie odioase ca să distrugeţi pe oricine vi se pare că v-ar pune în umbră.

Sunteţi aceia care suferiţi de frustrare patologică, care invidiaţi pe oricine şi pentru orice: pentru un salariu mai mare, pentru o maşină mai scumpă, pentru haine de calitate, pentru vacanţe, pentru fericire.

Sunteți aceia care v-ați folosit de mine, care mi-ați declarat prietenie pe viață, iar acum, doar pentru că nu v-am făcut pe plac sau pentru că am ales un drum separat de voi, mă detestați și căutați să-mi faceți rău.

Sunteți aceia care ați luat de la mine cu ambele mâini, dar care nu mi-ați dat niciodată nimic.
Sunteți aceia care nu mi-ați fost aproape când am suferit, nici când am fost bolnavă, nici când am rămas singură. 

Sunteți aceia care nu știți să respectați un om cu care ați avut o relație și nu mai puteți trăi dacă nu-l distrugeți.
Sunteți aceia care vă ascundeți după zâmbete glazurate, dar care aveți sufletele încărcate cu ură. 
Sunteți aceia care, atunci când un om are un necaz, vă bucurați primii și plecați primii. 
Sunteți aceia care defilați cu principii morale, dar care le încălcați cel mai mult.

Sunteţi aceia care vă faceţi cruci şi daţi pomeni, dar care nu ştiţi să respectaţi şi morţii altora şi îi vorbiţi de rău, așa cum faceți despre tatăl meu.

Sunteţi aceia care vă bucuraţi de necazurile cuiva, care râdeţi de eșecurile oamenilor, care vă bucuraţi când unii divorţează, se ceartă, se dezbină...

Sunteţi aceia care băgaţi intrigă, care nu suportaţi să vedeţi oameni fericiţi, prieteni, cupluri frumoase.

Sunteţi aceia care în loc să uniţi, dezbinaţi, care în loc să construiţi, distrugeţi, care în loc să iertaţi, vă răzbunaţi, care în loc să iubiţi, urâţi.

Sunteţi ipocriţi şi nesinceri chiar şi cu voi înşivă. N-aveţi nicio emoţie frumoasă şi vă hrăniţi cu răutăţi şi cu nefericirea altora, altfel, n-aţi discuta cu atâta plăcere şi lipsă de decenţă despre necazurile şi durerile tuturor.

Ăştia sunteţi voi, lumea care azi încă trăieşte cu impresia că e în măsură să îşi dea cu părerea despre mine şi despre viaţa mea, care crede că este suficient de bună și de morală încât să mă arate pe mine cu degetul și să îmi critice alegerile... şi sper că acum aţi înţeles de ce nu dau nici 2 bani pe părerile voastre, pe ceea ce credeţi şi spuneţi.

De la voi am învăţat să nu fiu ca voi. Şi poate de aceea aţi vorbit şi vorbiţi mereu despre mine, pentru că nu sunt ca voi și de partea voastră. Pentru că am știut să aleg lumea frumoasă, o lume cu care voi nu vă identificați și la care doar aspirați neputincioși.

Sunt imună la tot ceea ce spuneţi despre mine şi la toate încercările voastre disperate să mă răniţi, să mă speriaţi, să mă minimalizaţi și să îmi stricați reputația. Iar dacă atunci când eram copil mă simţeam mică în faţa voastră, azi ştiu că voi sunteţi, de fapt, mici... extrem de mici şi de slabi, pentru că răutatea înseamnă slăbiciune, iar bunătatea înseamnă putere și măreție. 

Și nu, nu am să vă urăsc niciodată, nu am să vă las să îmi degradați sufletul... nu meritați atâta sacrificiu.