Oglinda unei anumite lumi

“Nu trăieşti cu lumea și lumea nu trăiește în locul tău…” - mi-a spus tata când mi-am făcut griji pentru prima dată de ceea ce spune lumea.

Oamenii din jurul tău sunt doar nişte spectatori. Ei asistă la spectacolul vieţii tale şi nu are nicio importanţă dacă lor le place sau nu cum ai decis să-ți duci existența. Ai tot dreptul să faci alegeri după bunul tău plac, cât timp trăieşti după principii morale sănătoase iar cursul pe care-l dai vieții tale nu intervine nefericit asupra vieții altora. Iar părerea celorlalți nu este și nici nu ar trebui să fie importantă. Fiindcă nu ei trăiesc în locul tău, nu ei îşi vor asuma responsabilitatea deciziilor tale şi nu ei vor plăti pentru greşelile tale. Nu ceilalţi se vor bucura de reuşitele tale şi nu ei vor suferi în locul tău. Nu ei îți vor purta durerile și nu ei îți vor plânge dezamăgirile și neputințele. Nu ei trăiesc în locul tău, aşa cum, la sfârşit, nu ei vor muri în locul tău.

Oamenii pot aproba sau dezaproba felul în care îţi trăieşti viaţa, însă, nu uita că ei sunt doar niște simpli spectatori, fiindcă viața ta, cu bune și cu rele, cu bucurii și cu dureri, o vei trăi doar tu, nu alții.

De când sunt oamenii oameni, lumea a crezut mereu că știe destule despre unul și despre altul - de fapt, despre toți! -, încât să își permită să vorbească verzi și uscate, să judece, să condamne, să ridiculizeze și să anuleze fără drept de apel.

Astăzi, a venit rândul meu să vorbesc despre această lume. Lumea care îi înspăimântă pe unii atât de mult, încât le îngenunchează visele și le fură curajul. Lumea care crede că știe tot, că poate să-și dea cu părerea despre oricine și orice, că are dreptul să arate cu degetul și să critice fără să cunoască povestea din spatele unui suflet. Aceeași lume care pe mine nu m-a menajat deloc. O lume care m-a învățat, de când eram copil, cât de crudă, urâtă și nedreaptă poate fi.

O lume alcătuită din mici Dumnezei închipuiți, ce trăiesc cu iluzia că sunt stăpâni pe adevăr, că dețin puterea supremă de a decide pentru ceilalți ce e corect și ce e greșit, ce e frumos și ce e urât, ce trebuie condamnat, distrus și uitat. O lume plină de ipocrizie și prejudecăți, o lume care se ascunde după măști de falsă superioritate, dar care, în esență, este roasă de frică și de propriile neputințe.

E adevărat. Au reușit să mă rănească. Au reușit să mă umple de complexe atunci când eram copil, când vedeam lumea ca pe o autoritate morală supremă, când credeam că ceea ce spune ea are valoare și că regulile ei sunt scrise cu bunăvoință și dreptate. Dar azi știu mai bine. Știu că această lume nu are nicio valoare reală. Știu cine sunt cei care o alcătuiesc și cum arată ei dincolo de măștile lor.

Acum știu cine sunteți voi, cei care nu aveți loc de alții pe acest pământ. Și știu exact cât valorează părerile voastre.

Voi sunteți aceia care trăiți ieftin, într-o luptă constantă cu frustrările voastre, cu spaimele voastre. Credeți că, dacă-i veți face și pe alții nefericiți, veți fi mai puternici, că, dacă veți sfărâma speranțele altora, veți urca mai sus. Dar adevărul e că nu faceți decât să vă scufundați și mai adânc în propria voastră amărăciune.

Sunteți aceia care vă simțiți amenințați de oricine vi se pare superior. De oricine are mai mult, de oricine știe mai mult, de oricine trăiește mai frumos. De oricine este mai iubit. Și, de teamă că veți rămâne în umbră, începeți războaie odioase, distrugeți fără să clipiți, înveninați și înșelați.

Sunteți aceia care invidiați fără măsură - un salariu mai mare, o mașină mai scumpă, haine mai alese, vacanțe, liniște, fericire, iubire. În loc să vă înălțați, alegeți să dărâmați.

Dar ceea ce nu înțelegeți voi este că fericirea altuia nu vă fură nimic. Lumina altuia nu vă întunecă drumul. Și chiar dacă reușiți să răniți, să murdăriți, să doborâți, adevărul rămâne același: nu veți fi niciodată mai mari, făcându-i pe alții mai mici.

Sunteți aceia care ați fost răi încă din copilărie, pentru că ați crescut în răutate, fără iubire, fără blândețe, fără valori solide care să rămână neclintite chiar și în fața eșecurilor. Ați fost învățați să judecați înainte să înțelegeți, să condamnați înainte să ascultați, să urâți înainte să iubiți. Și, din nefericire, sunteți aceia care perpetuați acest ciclu al întunericului, învățându-vă copiii să fie asemenea vouă: egoiști, invidioși, lipsiți de empatie, intoleranți și gata să discrimineze.

Sunteți aceia care priviți cu milă spre copiii crescuți în familii "dezmembrate", fără să înțelegeți că uneori un copil crește mai fericit doar cu un singur părinte decât într-o casă unde domnesc certurile, reproșurile și lipsa iubirii. Sunteți aceia care ați avut familii "unite" doar de ochii lumii, dar dezbinate de fapt, căci în acele case n-ați învățat nimic despre respect, despre libertatea de a fi cine ești, despre dragoste și despre sacrificiul adevărat în numele iubirii.

Sunteți aceia care, duminica, mergeți la biserică doar ca să vă vadă lumea, ca să demonstrați cât de morali și virtuoși sunteți. Dar în spatele acelor cruci făcute ostentativ se ascund suflete pline de venin. Sunteți aceia care, imediat ce ieșiți din biserică, înjurați primul trecător care vă stă în cale, cei care chiar și în fața icoanelor, în loc să vă rugați, judecați, măsurați, criticați. Vă scandalizează că o femeie nu și-a acoperit părul, că alta e machiată, că un bărbat nu s-a închinat la toate icoanele. Dar de sufletele voastre întunecate nu vă pasă.

Sunteți aceia care stați cu un om la masă, iar a doua zi îl bârfiți cu următorii cu care împărțiți pâinea. Cei care vă folosiți de oameni, care vă prefaceți prieteni doar atât timp cât aveți ceva de câștigat, dar care plecați fără să priviți înapoi atunci când nu mai puteți lua nimic. Sunteți aceia care primiți cu ambele mâini, dar nu dăruiți niciodată nimic.

Sunteți aceia care dați năvală în viața celor care sunt fericiți, dar deveniți invizibili atunci când aceiași oameni sunt în suferință. Sunteți primii la ospețe, dar ultimii la războaie. Vă bucurați de bunăstarea altora atâta timp cât puteți profita, dar dispăreți când vine vremea necazurilor.

Sunteți aceia care nu știți să respectați pe cineva cu care ați avut o relație, cei care nu vă puteți împăca cu ideea că viața merge mai departe fără voi, așa că începeți să-l denigrați, să-l răniți, să-l distrugeți cu orice preț. Sunteți aceia care nu pot iubi fără să posede, care nu pot pierde fără să urască.

Vă ascundeți după zâmbete frumos glazurate, dar sufletele voastre sunt pline de venin. Vă bucurați de eșecurile altora, de despărțiri, de pierderi, de căderi și dezamăgiri. Nu iubiți, dar trăiți pentru a urî. Nu construiți, dar sunteți mereu gata să dărâmați.

Sunteți aceia care faceți cruci mari, dar vorbiți de rău și morții altora. Cei care aduceți intrigă între oameni, cei care nu suportați prietenii frumoase, iubirile curate, fericirea celor care n-au nevoie de voi. Vă hrăniți cu răutate și invidie, căci altfel nu ați discuta cu atâta plăcere despre necazurile celorlalți.

Sunteți ipocriți și slabi, atât de slabi încât v-ați mințit pe voi înșivă toată viața. Și oricât v-ați ascunde după măști, lumea vede. Oamenii văd.

Aceștia sunteți voi - „lumea” care încă mai crede că are dreptul să își dea cu părerea despre unul și despre altul, care își închipuie că este suficient de dreaptă și morală încât să arate cu degetul spre alții, să își dea coate și să judece fără oglindă în față.

Dar sper că acum înțelegeți de ce unii dintre noi nu dau nici măcar doi bani pe părerile voastre, pe ceea ce credeți și spuneți.

De la voi am învățat să nu vă semăn. Și poate tocmai de aceea vorbiți mereu de rău despre mine, pentru că nu sunt ca voi și nu mă aliniez în umbra voastră. Pentru că am știut să aleg o altă lume, una mai frumoasă, una din care voi nu faceți parte. O lume pe care poate o priviți de departe, cu o dorință neputincioasă, dar la care nu veți avea niciodată acces atâta timp cât nu veți găsi puterea de a vă schimba.

Sunt imună la vorbele voastre, la încercările voastre disperate de a mă răni, de a mă speria, de a mă minimaliza, de a-mi murdări numele. Nu mă clatină nici batjocura voastră, nici disprețul, nici judecățile aruncate de pe tronurile voastre false.

Pentru că știu adevărul: vorbiți de rău despre alții doar pentru că nu aveți nimic bun de spus despre voi înșivă.

Și dacă atunci când eram copil mă simțeam mică în fața voastră, azi știu că, de fapt, voi sunteți cei mici. Extrem de mici și de slabi. Căci răutatea asta înseamnă: slăbiciune, mărginire, neputință. Doar bunătatea este adevărata putere, doar ea înseamnă măreție.

Și nu, nu am să vă urăsc niciodată. Nu am să las veninul vostru să-mi degradeze sufletul. Nu am să mă cobor în mocirla în care voi v-ați obișnuit să trăiți.

Pentru că nimeni și nimic nu merită să-mi pierd darurile neprețuite pe care mi le-a dat Dumnezeu și viața. Și mai ales, nu merită să-mi întunec lumina pentru voi.