Ceva de iubire...



Într-o zi, câţiva copii au vrut să se amuze pe seama unui băiat din cartier care era naiv şi inocent. Adolescentul suferea de retard mintal şi era destul de credul atunci când oamenii îi arătau bunăvoinţă. Copiii i-au cerut să intre într-o farmacie și să întrebe dacă au niște medicamente ciudate…
Băiatul, încântat că le poate fi de folos acelor copii, a intrat cu multă îndrăzneală în farmacie şi s-a aşezat la rând. Copiii au intrat şi ei, dar au rămas lângă uşă, așteptând curioși reacţia farmacistei şi a băiatului care urma să se expună penibilului.
- Aveţi pastile de iubire? a întrebat băiatul cu voce tare şi foarte sigur pe el.
Copiii au izbucnit în râs şi, mulţumiţi că şi-au făcut jocul, au ieşit repede din farmacie. Farmacista a înțeles imediat jocul copiilor şi l-a privit pe băiat câteva clipe.
- Avem ceva, dar nu pastile. Doreşti?
- Da, a spus băiatul convins.
Atunci, farmacista a ieşit de după tejghea şi s-a apropiat de băiat. A observat că, afară, ceilalți copii urmăreau scena prin fereastră şi, fără să mai stea pe gânduri, l-a îmbrăţişat pe băiat. O îmbrăţişare lungă, călduroasă, plină de iubire. Băiatul nu a părut mirat şi a primit îmbrăţişarea bucuros.
- Îmbrăţişările sunt din iubire și fac foarte bine la sănătate. Acum, du-te şi dă-le şi copiilor de afară, că au mare nevoie, da? a spus farmacista.
Băiatul i-a mulţumit şi a ieşit afară, cu braţele larg deschise, ca să ofere îmbrăţişări. Zâmbetele satisfăcute ale copiilor s-au transformat în priviri vinovate. Aceştia n-au putut refuza îmbrățișarea sinceră a băiatului, pentru că ar fi trebuit să îi ofere explicaţii, iar întâmplarea le-a oferit o lecție pe măsura intenţiei şi a faptei lor…


Fragment din Cartea Insomnii

Irina Binder - Insomnii



Prefer să fiu lupul, nu oaia.



Sunt şi voi rămâne imuabilă, cu riscul de a atrage antipatii şi de a plăti preţul singurătăţii. Eu nu simulez nici bunătatea, nici moralitatea, nici perfecțiunea, nici fericirea.
Nu caut să dovedesc ceva anume lumii: nici ca pot, nici că știu, nici că am, nici că sunt. Pot trăi foarte bine şi fără a avea simpatia şi aprobarea tuturor.
Nu ştiu de ce unii, în loc să se preocupe de evoluţia lor, se preocupă de evoluţia mea. De ce simt ei nevoia să mă disciplineze pe mine, să mă educe, să îmi arate adevărurile lor şi să mă asimileze turmei lor. Ba chiar simt nevoia să îmi arate mie că eu sunt altfel decât sunt. Aşa cum mă văd ei, nu aşa cum sunt eu. Fiindcă lor le ajung două-trei cuvinte ca să mă cunoască pe mine cu trecut, prezent şi viitor. Cu bune, cu rele, cu urâte şi cu frumoase. Cu ce pot şi cu ce nu pot. Şi iată, da, ei se cred îndreptăţiţi să emită judecaţi de valoare asupra mea.

Eu nu datorez lumii decât respectul. Atât. N-am datoria să fiu perfectă şi nici să mă fac plăcută. Datoria mea morală este să nu instig la răutate şi să nu fiu un exemplu prost pentru societate. Aşadar, nu înţeleg de ce şi de unde atâtea pretenţii? De ce mă consideră unii datoare să fiu nu ştiu cum, să fac pe plac lumii, să mă supun principiilor şi regulilor comune?

“Dacă eşti bună trebuie să iubeşti pe toată lumea…”, mi s-a spus de câteva ori.
Regret, dar eu nu pot iubi pe toată lumea. Nu-i pot iubi pe cei care mă duşmănesc, nu pot iubi prefăcuţii, ipocriţii, interesaţii şi intriganţii. Voi, cei care declaraţi că trebuie să-i iubim pe TOŢI, chiar reuşiţi, sau doar sunteţi ipocriţi de dragul de a vă crea o imagine bună despre voi înşivă? Aţi putea iubi pe cineva care v-a violat copilul, de exemplu? Sau pe cineva care v-a agresat mama? Aţi putea-o iubi pe cea care v-a distrus familia? Dacă da, felicitări! Eu, recunosc, nu am atins încă acea treaptă a evoluţiei. Eu pot doar să nu urăsc, să nu doresc răul, să iert şi să nu caut să mă răzbun. Atât. 
Sunt de acord cu "Iubește-ți aproapele!", dar unii, se pare că nu înțeleg termenul de "aproape". Aproapele este familia, omul de lângă tine, prietenii, cei care îți sunt apropiați sufletește, care te respectă, care te susțin. Restul, sunt "departele", ca să mă fac înțeleasă. :)  

Criticile, judecăţile şi toate dezaprobările lumii nu mă vor face să devin un bufon social, sau un "Yes Man", doar de dragul de a fi aprobată şi acceptată de societate.
Am curajul să spun ce simt şi ce gândesc fără a mă teme că voi leza vreun orgoliu şi că lumea mă va desconsidera, doar pentru că sunt sinceră. Şi iată că mă expun judecăţilor lumii, a unor oameni superficiali, grăbiţi şi închipuiţi, care se erijează în Dumnezei, în omniscienţi şi în etaloane de moralitate. O lume care dezaprobă înainte de a cunoaşte şi de a înţelege. O lume care, deşi nu a trăit în locul meu, are impresia că ar reacţiona mai bine ca mine în situaţii de criză, că ar face lucrurile perfect, că ar gândi şi ar simţi altfel. O lume care se amăgeşte cu faptul că ar tolera, ar ierta şi ar iubi pe oricine, dar care nu îmi tolerează mie nişte simple trăiri omeneşti.

Nu mă voi teme niciodată să spun ce simt şi ce gândesc. E prea plină lumea de falsitate, de ipocrizie și de iluzii frumoase, încât să mai contibui şi eu… E prea mult simulacru în jur. Simulacru de prietenie, de iubire, de sentimente frumoase, de fericire, de vieți împlinite și de imagini imaculate ale unor oameni disperaţi să fie acceptaţi şi plăcuţi de lume. Nu vreau să fac parte din turmă. Prefer să fiu un lup singuratic, nu oaie.



Cuiva din trecut...




Dacă tac, nu înseamnă că nu ştiu... ci pur şi simplu, consider că nu merită să vorbesc despre asta. Nu merită să îţi reproşez nimic şi nici să creez vreo discuţie între noi. Ar fi mai mult decât inutil şi degradant.
Ştiu, tu mă subestimezi, aşa cum ai făcut mereu. Mi-ai subestimat inteligenţa, caracterul, puterea şi omenia. Ai avut impresia că mă cunoşti, dar tu nu ştii absolut nimic despre mine. Degeaba ai fost atâta timp în preajma mea, fiindcă n-ai avut capacitatea să vezi mai mult decât detaliile superficiale după care etichetezi oamenii. Dar tu pentru mine eşti ca o carte deschisă, cu tot cu adnotări marginale. Ceea ce tu crezi că ţii ascuns de mine, mie îmi este foarte cunoscut. Îţi ştiu gândirea şi îţi anticipez acţiunile. Eşti o persoană previzibilă. Îţi cunosc frustrările, slăbiciunile şi caracterul.
Ştiu că în spatele zâmbetelor tale glazurate se află un rânjet arogant şi plin de ură. Şi ştiu şi de ce mă urăşti: fiindcă, la un moment dat, am decis că viaţa mea ar fi mai frumoasă şi mai liniştită fără tine. Am ales să fiu cât mai departe de tine fiindcă nu îmi plăcea omul care eram în preajma ta. Te-am surprins neplăcut cu decizia mea de a te abandona undeva în trecutul meu. Acolo e locul tău... ştii de ce? Fiindcă nu ai putut ţine pasul cu mine. Fiindcă ţi-a plăcut să te târăşti, nu să zbori. Fiindcă nu te-ai putut descotorosi de încărcătura urâtă care te împovăra şi care te ținea pe loc.
Ştiu tot ce simţi pentru mine și mai știu că încerci să îmi creezi o altă imagine în fața celorlați. Câtă irosire! Câtă tristețe și câtă slăbiciune! Și câtă naivitate, încât să crezi că mă poți păcăli... Degeaba te străduieşti să ascunzi totul după amabilităţi însiropate...
Dacă tac, nu înseamnă că nu ştiu... ci pur şi simplu, nu mă preocupă ce faci tu. Eu nu răspund pentru faptele tale şi nici nu plătesc în locul tău pentru greşeli, slăbiciuni şi neputinţe.
Mie mi-e foarte bine fără tine şi nu-ți doresc decât să îți fie şi ţie bine fără mine...



Cărți pe care vi le recomand


Dragii mei cititori, 

Foarte mulți dintre voi m-ați rugat să vă recomand cărți. Este destul de dificil, fiindcă sunteți diferiți, cu preferințe diferite, dar voi încerca să vă recomand câteva cărți, care să vă inspire la fericire, la bunătate, la frumos... și, mai ales, din care să rămâneți cu învățături frumoase. 
Nu voi face recenzii, ci voi pune poze cu cărțile pe care vi le recomand. Dacă dați click pe fiecare poză veți ajunge direct pe site, unde veți putea vedea detalii despre cărți (descriere și preț) și unde veți putea comanda direct. 
Libris livrează cărți oriunde în țară cu transport gratuit, iar în afara țării cu plată. Sunt foarte prompți și au mereu promoții și prețuri foarte bune. 
Nu uitați că o carte este cel mai util, mai elegant, mai frumos și mai durabil cadou! Iar cu fiecare carte citită mai trăim o mică viață.  
Vă doresc spor la citit și aștept cu drag recomandări și de la voi!




                                 








 și, de ce nu, cărțile mele: 

volumele 1 și 2 împreună
volumul 3
Irina Binder - Fluturi
Irina Binder - Fluturi



Irina Binder - Insomnii

Alte recomandări: 


Când totul se schimbă, schimbă totul: http://bit.ly/Cand-totul-se-schimba
Sub aceeași stea: http://bit.ly/SubAceeasiStea
Ură, Prietenie, Dragoste...: http://bit.ly/Ura-Prietenie-Dragoste
Cei doi domni din Bruxelles: http://bit.ly/Cei-doi-domni
Să ucizi o pasăre cântătoare: http://bit.ly/Sa-ucizi-o-pasare-cantatoare
Eleganța ariciului: http://bit.ly/eleganta-ariciului
Călugărul care și-a vândut ferrariul: http://bit.ly/calugarul-care-si-a-vandut
Micul prinț: http://bit.ly/miculprint
Cel care mă așteaptă: http://bit.ly/cel-care-ma-asteapta
Plânsul lui Nitzsche: http://bit.ly/plansul
Puține cuvinte, multă iubire: http://bit.ly/Putine-cuvinte-multa-iubire
Concert în memoria unui înger: http://bit.ly/concert-in-memoria
Femeia sfâșiată: http://bit.ly/femeiasfasiata
Viață, viață, legată cu ață: http://bit.ly/Viata-legata-cu-ata
De amor, de inimă albastră: http://bit.ly/De-amor-de-inima-albastra
Rămas bun casei părintești: http://bit.ly/Ramas-bun-casei-parintesti
Vânătorii de zmeie: http://bit.ly/Vanatorii-de-zmeie
Splendida cetate a celor o mie de sori: http://bit.ly/Splendida-cetate
Mănâncă, roagă-te, iubește: http://bit.ly/Mananca-roaga-te-iubeste
Viața ca o țeapă: http://bit.ly/Viata-ca-o-teapa
Iubirea ca o țeapă: http://bit.ly/Iubirea-ca-o-teapa
Darul iubirii: http://bit.ly/Daruliubirii
Coco Chanel: http://bit.ly/Coco-Chanel-ed
Mesaj către tineri: http://bit.ly/Mesaj-catre-tineri
Inteligența materiei: http://bit.ly/Inteligenta-Materiei
Schimbă-ți viața: http://bit.ly/Schimba-ti-viata
Soluția Schopenhauer: http://bit.ly/Solutia-Schopenhauer
Semnătura tuturor lucrurilor: http://bit.ly/Semnatura-tuturor-lucrurilor
Darul Iubirii: http://bit.ly/Daruliubirii






Iubirea ascunsă în buchețele de flori



Când eram mică, aveam o vecină care se numea Maria. Era o tânără frumoasă și blândă, de care m-am atașat foarte tare. Ori de câte ori o vedeam, inima îmi tresărea de bucurie. Alergam fericită către ea şi o cuprindeam într-o îmbrăţişare strânsă, ca pe o mamă bună. Orice bucurie aveam, o împărţeam cu ea. Iar dacă aveam ceva dulce, trebuia neapărat să îi dau şi ei. Îi dăruiam desene şi adoram să îi duc flori. Culegeam toate floricelele care îmi ieșeau în cale şi le adunam în bucheţele mici pe care i le dăruiam cu dragoste. Voiam să ştie cât de mult o iubeam şi, mai ales, îmi doream să îi bucur sufletul.
Într-o zi, i-am dăruit un bucheţel micuț de flori pe care le culesesem din grădină. Ea m-a pupat, mi-a mulţumit şi a plecat acasă. Mai târziu, tata m-a trimis la ea acasă ca să-i duc ceva. La câţiva paşi de uşa ei, am văzut bucheţelul de flori pe care i-l dăruisem mai devreme zăcând aruncat pe o dală de piatră. Florile erau deja ofilite…
M-am întristat atât de tare, încât abia am reuşit să vorbesc cu Maria, iar când am ieşit pe poartă am izbucnit în plâns. M-a durut să îmi văd sufletul aruncat pe jos şi abandonat… Fiindcă acolo, în acel bucheţel, era o parte din sufletul meu. Fiecare floricică avea o bătaie a inimii mele, bătaie plină de iubire, speranţă şi inocentă.
De atunci nu i-am mai dăruit flori Mariei. Şi m-am resemnat cu gândul că ea nu mă iubea şi că doar era amabilă cu mine, aşa cum este orice adult cu un copil.
Nu am uitat niciodată acea poveste care m-a întristat şi m-a dezamăgit profund. Mult timp m-am temut să mai dăruiesc ceva cuiva. Mi-a fost teamă că voi fi respinsă, că gestul meu nu numai că nu va fi preţuit, ci de-a dreptul ridiculizat,  că mi se va răspunde cu indiferenţă la iubire.
Adeseori, fără să vrem, îi rănim pe oameni sufleteşte, acolo unde doare cel mai rău. Uneori o facem conștient, alteori inconştient. Le rănim sufletele oamenilor cu indiferenţa faţă de sentimentele lor frumoase, le rănim pentru că nu ştim să primim iubirea care ni se oferă.
Fiecare gest frumos, fiecare zâmbet, fiecare intenţie de apropiere sufletească, fiecare cuvânt frumos poate fi asemănat cu un bucheţel de flori care ni se dăruieşte. Fiecare bucheţel ascunde iubire şi dăruire, oricât de banal şi de neînsemnat ar părea.
Nu aruncaţi „bucheţelele de flori” pe care vi le dăruiesc cei care cred în voi şi care vă preţuiesc! Apreciaţi orice floare, oricât de mică şi de neînsemnată ar fi. Preţuiţi-o, îngrijiţi-o şi fiţi recunoscători - ea poartă prinsă în ea iubirea celui care v-a dăruit-o.


Fragment din Cartea Insomnii

Irina Binder - Insomnii




Pleacă...



Atunci când un loc sau o persoană îţi produc mai multă tristeţe decât fericire, pleacă. Nu stărui acolo unde nu te simţi binevenit, dorit, aşteptat. Nu te încăpăţâna să rămâi lângă oameni care nu te preţuiesc şi cărora nu le pasă de fericirea ta.

Atunci când te afli printre oameni care îţi spulberă visurile, care te împiedică să evoluezi şi să îţi atingi ţelurile, pleacă. Nu-i permite nimănui să îţi irosească şansele de a deveni cine vrei să fii cu adevărat şi de a ajunge acolo unde îţi doreşti.

Atunci când te afli lângă cineva care te face să te simţi inutil, neimportant, incapabil, neapreciat şi neiubit, pleacă. Nu-i permite nimănui să te facă să crezi că nu ești suficient de bun, că nu poți mai mult, că nu ți se cuvine tot ceea ce e mai bun. Nu lăsa pe nimeni să te descurajeze și să-ți impună limite.

Atunci când, indiferent de locul unde te afli, plângi mai des decât râzi, pleacă. Nu-i datorezi nimănui tristeţea şi nefericirea ta.

Atunci când te afli într-un loc, lângă o persoană sau într-o situaţie care îţi fură pacea sufletului, pleacă. Nu rămâne să te obişnuieşti cu ceva ce este toxic pentru sufletul tău. Mai târziu nu vei mai putea scăpa. Teama, nesiguranţa şi neîncrederea sunt sentimente distructive, pe care nu le meriţi.

Atunci când te afli într-o relație în care ești nevoit mereu să te justifici și să-ţi dovedești iubirea și loialitatea, pleacă. Nu-ţi irosi ani preţioşi din viaţă străduindu-te să-i convingi de sentimentele tale şi de intenţiile tale bune pe cei incapabili să primească iubirea.

Atunci când omul de lângă tine nu te mai priveşte şi nu îţi mai vorbeşte cu iubire, făcându-te să te simţi mai mult o povară decât o binecuvântare, pleacă. Nu depinzi de un om anume şi, cu siguranţă, există un altul care să te iubească aşa cum meriţi. 
Nu rămâne nicio clipă în plus lângă cineva pentru care nu mai însemni nimic – acordă-ţi libertatea să pleci şi, cine ştie?, poate chiar vei găsi pe cineva pentru care să însemni totul.  


Fragment din cartea Insomnii (care se poate comanda aici: Cartea Insomnii)

Irina Binder - Insomnii



Îți mulțumesc, tati!



Îți mulțumesc, tati, pentru că m-ai învățat...
să nu râd de oameni, de defectele lor, de slăbiciunile lor...
să nu umilesc, să nu mă consider niciodată mai presus de alt om;
să nu telefonez la ore nepotrivite;
să nu iau ultima prăjitură de pe platou și nici ultima bomboană din cutie, fiindcă va exista cu siguranță cineva care va avea nevoie de ea mai mult decât am eu;
să nu-i fac observație în văzul lumii cuiva care are "pantalonii rupți în dos" (defecte); fiindcă așa nu voi evidenția calitățile mele, ci imperfecțiunea mea;
să nu spun altora că am ajutat pe cineva;
să nu-i spun cuiva "ți-am dat", fiindcă a-i aminti asta e ca și cum i-aș lua înapoi;
să nu mă laud cu lucrurile mele, altfel, aș recunoaște că nu valorez prea mult fără ele;
să nu le rămân datoare celor care au fost buni cu mine;
să-i iert pe cei care mi-au greșit, fără a simți că le fac un favor, fiindcă iertarea este un bine făcut mie însămi;
să nu stau cu mâna întinsă decât pentru a da, nu pentru a cere;
să respect mereu ceea ce alții iubesc...