Dacă vă iubiți...



„Dacă te porţi iubitor faţă de cineva, vei primi iubire – deoarece iubirea se întoarce întotdeauna către ea însăşi.”
- Paul Ferrini

Dacă o iubeşti, ascult-o, chiar dacă ţi se pare banal şi plictisitor ceea ce îţi spune. Încearcă să-i înţelegi nevoile şi capriciile, chiar dacă ţie, ca bărbat, ţi se par copilăreşti. Ei bine, pentru ea nu sunt. De dragul armoniei în cuplu, respect-o şi încearcă să-i îndeplineşti acele nevoi pe care tu le consideri nimicuri, dar care pentru ea sunt totul. Fă-i complimente, mulţumeşte-i pentru efortul cu care găteşte, îţi calcă hainele şi are grijă să îţi asigure un cămin confortabil şi curat. Pe scurt, apreciază faptul că are grijă de tine. Nu o considera cicălitoare doar pentru că simte nevoia să îşi impună punctul de vedere. Fii matur şi explică-i cu răbdare atunci când consideri că este confuză.
Dacă o iubeşti, nu te purta ca şi când n-ai observa că se află în preajma ta. Noi, femeile, suntem dependente de atenţie şi de acele priviri încurajatoare care ne fac să ne simţim frumoase, iubite, în siguranţă.
Dacă o iubeşti, nu o folosi ca pe un obiect casnic sau sexual. Fă-o să se simtă dorită, iubită, apreciată, determin-o să fie nebună de dorul tău, să-ţi caute cu disperare braţele şi sărutările. Dacă o iubeşti, nu-i aminti mereu defectele, nu o compara cu alte femei şi nu o împovăra cu complexe. Ai ales-o pe ea. De ce ai ales-o? Ajut-o să fie frumoasă, menţinându-i starea de fericire şi încrederea de sine.
Dacă o iubeşti, nu-i întoarce spatele când îţi spune ceva ce nu-ţi place şi fă tot posibilul să aveţi un dialog.
Dacă o iubeşti, nu râde de visurile ei şi nu o descuraja. Nu-i spune „N-o să reuşeşti!”, ci „O să încercăm împreună!”.
Dacă o iubeşti, aminteşte-i mereu prin gesturi, prin vorbe şi prin fapte că ea e centrul universului tău, iar dacă nu mai e aşa, te rog n-o înşela. Mai bine fii bărbat şi ai decenţa şi curajul să te desparţi de ea.
Dacă ştii ce ar face-o fericită, nu aştepta o ocazie anume pentru a-i face o bucurie. Orice zi e potrivită pentru a-ţi arăta preţuirea faţă de ea şi am înţeles, în timp, că e mai bine să ne bucurăm zilnic de lucrurile mărunte decât să trăim nefericiţi în aşteptarea fericirii care se va produce cândva. Clipa de acum e tot ceea ce avem şi nu ne garantează nimeni că vom ajunge până la acel Cândva.
Dacă o iubeşti, nu-i spune „da” ca să scapi repede de gura ei, când tu eşti hotărât să spui „nu”. Nu-i spune „nu” când tu ai în minte un „da” clar. Fii sincer! Iubeşte-o aşa cum poţi, dar iubeşte-o!

Dacă îl iubeşti, nu-i cere să fie aşa cum vrei tu, nu-i inhiba personalitatea, nu-l transforma într-un produs al tău, nu-i impune sentimentele şi nu-l determina să îi fie teamă de tine. Înţelege-i stângăcia cu care face curat în casă şi apreciază-i de fiecare dată străduinţa. Nu-l mai critica pentru tot ce nu îţi place la el şi aminteşte-ţi de ce te-ai îndrăgostit de el. Poate v-aţi schimbat amândoi în lupta cu furtunile vieţii, însă cel care intră pe uşă este tot el, cel de care te-ai îndrăgostit atunci. Încearcă să-ţi aminteşti asta în fiecare zi, iar animozităţile vor fi mai puţine şi clipele de bucurie mai numeroase. Aşadar, când prima ta pornire este să-l cicăleşti de îndată ce ajunge acasă pentru toate lucrurile pe care nu le-a făcut, mai bine abţine-te şi taci, căci chiar dacă îţi vei înăbuşi supărarea acum, răsplata ta va fi mai mare după aceea: liniştea casei şi, de ce nu?, poate chiar fericirea de durată în cuplu. Chiar dacă îţi vine greu şi uneori ţi se pare nejustificat, apreciază lucrurile pe care le-a făcut şi dacă nu eşti mulţumită învaţă-l, cu iubire şi cu răbdare, să facă lucrurile mai bine data viitoare. Duhul blândeţii, şi nu aerul de superioritate îţi va asigura liniştea.
Ajută-l să îţi înţeleagă nevoile şi să te cunoască şi nu te supăra atunci când ţi se pare că nu te înţelege. Nu-l obosi cu obsesiile tale, nu-l alunga cu crize și frustrări personale. Fă-l să vină acasă cu bucurie, să se simtă primit cu iubire, să simtă pacea, confortul, libertatea și căldura căminului de care are atâta nevoie. Lasă-l să se simtă liber.
Dacă îl iubeşti, nu-l agasa cu gelozia şi cu toanele tale. Nu-ţi pierde răbdarea, nu fi egoistă şi pune-te din când în când şi în locu lui. Gândeşte-te că şi el are dureri, că şi el este obosit, că nu e dator doar să se dăruiască şi că merită şi el să fie alintat, răsfăţat, copleşit cu dragoste şi cu atenţie. Dacă îl iubeşti, fii frumoasă, elegantă şi caldă. Fii femeia demnă de a fi respectată, preţuită, iubită şi dorită. Nu lăsa rutina să pună stăpânire pe relaţia voastră, surprinde-l plăcut cu tot felul de surprize şi cu atitudinea ta jucăuşă de femeie vie şi dornică să fie fericită şi să trăiască intens. Nu te neglija, nu-l întâmpina mereu îmbrăcată în treningul lălâi cu care faci curat prin casă, convinsă că e dator să te placă oricum. Nu e. Fii femeia minunată şi frumoasă care l-a cucerit şi nu uita că atunci când tu te simţi frumoasă, transmiţi frumuseţe prin fiecare por al tău. Iar el va observa asta şi te va răsplăti cu atenţia după care tânjeşte sufletul tău.
Dacă îl iubeşti, susţine-l necondiţionat şi fă-o cu eleganţă. Ajută-l să fie bărbatul demn şi puternic alături de care să fii mândră. Nu-i reproşa lucruri pe care nu le are, ci ajută-l să le dobândească, nu-i reproșa ceea ce nu este, ci ajută-l să devină.
Şi, mai ales, iubeşte-l!

Dacă vă iubiţi, întâmpinați-vă mereu cu bucurie și păstrați armonia în relația voastră. Nu vă mai certaţi pentru toate nimicurile. Nu vă mai aruncaţi priviri răutăcioase, nu mai ridicaţi tonul unul la celălalt şi nu vă spuneţi cuvinte necugetate care vor durea mai târziu. În situaţii de criză, faceţi o pauză de câteva minute, apoi lăsaţi inimile să vorbească, şi nu orgoliile. Dacă vă certaţi, nu veţi depăşi mai bine şi mai repede problemele, ci le veţi amplifica.
Dacă vă iubiţi, nu vă mai adresaţi reproşuri, nu mai invocaţi greşeli şi dureri din trecut, care oricum s-au consumat... Iertaţi, uitaţi şi căutați să faceţi totul mai bine ca în trecut. Să aveţi bunăvoinţa de a încerca să îndreptaţi lucrurile şi decenţa de a spune „Îmi pare rău”. Şi, mai ales, să aveţi puterea de a spune „Iartă-mă!”.
Dacă vă iubiţi, nu vă înstrăinaţi unul de celălalt, nu căutaţi răspunsuri şi rezolvări la problemele dintre voi discutând cu alte persoane. Comunicarea trebuie să existe doar între voi doi, fiindcă numai voi ştiţi ce simţiţi şi ce vă doriţi unul de la celălalt. Aveţi răbdare să vă cunoaşteţi, faceţi acele mici compromisuri care ajută la păstrarea armoniei în cuplu.
Dacă vă iubiţi, nu mai consideraţi sacrificiu orice gest făcut în favoarea celuilalt.
Dacă vă iubiţi, nu prețuiți mai mult obiectele decât vă prețuiți unul pe celălalt și momentele petrecute împreună. La sfârșit, acele lucruri de care vă înconjurați vor fi doar niște vechituri, dar amintirile adunate într-o viață împreună vor fi averea voastră. 
Dacă vă iubiţi, nu vă grăbiţi să decideţi că sunteţi sau nu potriviţi, raportându-vă la criteriile lumii. Sunteţi unici, sunteţi perfecţi în imperfecţiunea voastră şi aveţi răbdare să vă cunoaşteţi. Acordaţi-vă timp să vă înţelegeți, să învăţaţi să trăiţi împreună. Nu lăsaţi nimic să vă dezbine: nici necazurile, nici oamenii rău intenţionaţi și nici orgoliile voastre rănite.
Dacă vă iubiți, fiți cei mai buni prieteni și confidenți.
Dacă vă iubiţi, fiţi împreună şi faceţi totul împreună. Împărţiţi fericirea, lacrimile, durerile, temerile, neajunsurile, visurile, timpul, viața.

Iubirea înseamnă împreună la bine şi la greu, cu perfecţiune şi imperfecţiune, cu fericire şi nefericire, cu abundenţă şi cu lipsuri, dar toate împărţite la doi…


Fragment din Cartea Insomnii 

Irina Binder - Insomnii



Azi m-a bucurat...



... să aflu că la Diverta au cartea Fluturi! :) 



Sunt cine vreau sa fiu!



Nu mai pretindeţi de la mine să fiu altcineva decât cine sunt. Nu voi fi niciodată persoana care şi-ar dori alţii, chiar de va fi să plătesc preţul chinuitor al singurătăţii.
Ştiu, trăim într-o epocă în care toată lumea caută să vândă o imagine cât mai imaculată despre sine, sperând că ea va asigura buna funcţionare în societatea asta care, cu cât este mai defectă, cu atât mai multă perfecţiune pretinde.
Ei bine, eu nu caut să vând o altă imagine a mea. Asta sunt: cu bune, cu rele, cu de toate. Sunt un om cu trăiri extreme, cu greşeli, cu temeri, cu slăbiciuni şi cu rătăciri omeneşti.
Nu am fost, nu sunt şi nu voi fi niciodată un etalon de etică și de moralitate, nu sunt un om perfect, dar îmi doresc şi mă străduiesc să evoluez. Dar nu pentru a deveni un produs al lumii, ci pentru mine şi pentru acei oameni din viaţa mea care contează cu adevărat. 
Nu aspir să fiu iubită de toată lumea. Nu am încercat să par nici mai bună, nici mai umană, nici mai morală, nici mai credincioasă și nici mai principială decât sunt. Istoria vieţii mele cuprinde şi fapte care nu îmi fac cinste, şi alegeri proaste şi rătăciri şi greşeli omeneşti. Dar nu cred că pot fi acuzată de fapte reprobabile. Nu cred că există un om atât de imaculat încât să mă poată arăta cu degetul.
Pentru orice greşeală pe care am făcut-o, a existat o conjunctură care a dus la înfăptuirea ei. Dacă am minţit sau am tăinuit ceva, a fost pentru a mă proteja de curioşi, de indiscreţi şi de cei care, în loc să îşi trăiască propriile vieţi, caută să le trăiască pe ale altora, jucându-se de-a Dumnezeu şi manipulând destine. 
Dacă am greșit cu ceva, singura căreia i-am făcut rău am fost EU. 
 
Nu îmi pasă cum mă vede lumea, fiindcă ştiu foarte bine criteriile superficiale după care se pun etichetele. Nu mă supăr atunci când unii se grăbesc să mă judece, pentru că ştiu deja că cel mai mult şi mai aspru judecă şi bârfesc tocmai aceia care mă cunosc cel mai puţin şi tocmai aceia care nu sunt cu nimic mai presus din punct de vedere moral decât mine.
Nu mă afectează judecăţile de valoare care se emit asupra mea şi nici agresivitatea cu care unii caută să mă distrugă. Nu mă tem de cei care încearcă să îmi facă rău, fiindcă ştiu că un om rău va fi întotdeauna mai slab decât mine. Ştiu foarte bine că oamenii slabi nu pot mai mult decât să judece şi că numai oamenii puternici au capacitatea de a înțelege, de a tolera, de a ierta și de a ajuta la evoluţia altora.
Nu datorez lumii decât respectul şi nu cred că mă poate acuza cineva de lipsă de respect. Dar nu mă voi justifica în faţa nimănui pentru alegerile mele, pentru feul în care îmi administrez viaţa şi pentru omul care aleg să fiu.

Mă puteţi înţelege sau nu, mă puteţi place sau nu, mă puteţi aproba sau dezaproba, mă puteţi iubi sau mă puteţi detesta. Mi-e totuna. Nu depind de aprecierile, aprobările şi iubirea lumii. Nu sunt avidă după complimente, fiindcă acestea nu mă ajută nici să fiu mai fericită şi nici să evoluez. Complimentele şi adulaţiile nu mă iau în braţe noaptea, nu îmi alină singurătatea, nu îmi şterg lacrimile, nu mă fac să mă simt mai frumoasă sau mai bună atunci când oglinda mea (conştiinţa) îmi spune că sunt urâtă şi nedemnă de calitatea de om.
Nu fac niciun efort ca să mulţumesc lumea. Nu mă irosesc încercând să dovedesc că am, că pot, că ştiu, că sunt.
Mai devreme sau mai târziu, într-un fel sau altul, voi dezamăgi. Voi dezamăgi ori de câte ori voi alege să fiu EU şi să îmi trăiesc viaţa după bunul plac. Voi dezamăgi ori de câte ori voi refuza să fiu persoana care şi-ar dori unii să fiu. Voi dezamăgi ori de câte ori nu voi spune doar ceea ce place auzului.
Îmi asum tot ceea sunt şi ce fac. Dar nu îmi cereţi să fiu alta. Dacă sunt aşa, înseamnă că aşa îmi doresc să fiu. Dacă am ceva, bun sau rău, înseamnă că aia merit să am.
Cei care mă iubesc au parte de toată iubirea și de prețuirea mea. Cei care mă detestă au parte doar de indiferența mea. Nu imi voi degrada niciodată sufletul urând pe cineva.
Purtaţi-vă cu mine aşa cum consideraţi că merit… Şi nu, nu mă aştept să fiţi obiectivi şi nici să vă purtaţi echitabil. Alegerea vă aparţine, iar eu nu vă judec, fiindcă nu eu sunt cea care duce povara nemulțumirilor voastre și nici cea care va plăti în locul vostru pentru faptele voastre.

Mai important decât felul în care se poartă lumea cu mine este felul în care mă port eu cu ea… Mai importantă decât părerea lumii despre mine, este imaginea din oglinda mea… acea imagine cu care apar mereu în faţa lui Dumnezeu, cu faptele mele, cu frumuseţea sau cu urâţenia mea, cu bunătatea sau cu răutatea mea, cu tot ceea ce însemn atunci când spun: “… şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum iertăm şi noi greşiţilor noştri…”



Pentru el, al meu.



„Scris în cartea vieţii este şi de veacuri şi de stele
Eu să fiu a ta stăpână, tu stăpân vieţii mele.”

- Mihai Eminescu

Nu-mi mai amintesc de momentele în care m-ai dezamăgit, dar nu voi putea uita niciodată momentele în care mi-ai umplut până la refuz inima de fericire.
Nu-mi mai amintesc de câte ori nu mi-ai făcut pe plac, dar nu voi putea uita niciodată de câte ori mi-ai făcut bucurii şi mi-ai respectat dorinţele.
Nu-mi mai amintesc de lacrimile pe care mi le-ai provocat, dar nu voi uita niciodată de câte ori m-ai făcut să zâmbesc şi să râd cu toată fiinţa mea.
Nu-mi mai amintesc răceala şi indiferenţa privirilor tale, dar nu voi uita niciodată privirile cu care m-ai făcut să mă simt cea mai frumoasă, cea mai dorită şi cea mai iubită femeie din lume.
Nu-mi mai amintesc de câte ori mi-ai lipsit, dar nu voi uita niciodată de câte ori mi-am găsit pacea şi alinarea în braţele tale protectoare.
Nu-mi mai amintesc nimic din imperfecţiunile tale, dar nu voi uita niciodată că tu ai fost perfect pentru mine.
Nu-mi mai amintesc de câte ori nu mi-ai spus ceea ce mi-aș fi dorit să aud, dar nu voi uita niciodată că mi-ai spus mereu adevărul și că, atunci când am avut nevoie, vorbele tale au fost mângâieri pentru mine.
Nu-mi mai amintesc de câte ori m-am îndoit de tine, dar nu voi putea uita niciodată că tu ai fost demn de toată încrederea mea și că m-am simțit în siguranță în sufletul tău și alături de tine.
Nu-mi mai amintesc lucrurile pe care nu le-ai făcut, dar nu voi uita niciodată toate lucrurile frumoase și sacrificiile pe care le-ai făcut pentru mine.
Nu-mi mai amintesc de câte ori m-am simţit neglijată, dar nu voi uita niciodată de câte ori mi-ai șters lacrimile, m-ai încurajat, m-ai copleșit cu dragoste, m-ai protejat și m-ai făcut să mă simt universul tău.
Nu-mi mai amintesc de câte ori ai plecat de lângă mine, dar nu voi uita niciodată că mereu te-ai întors la mine.


Fragment din Cartea Insomnii

Irina Binder - Insomnii




Azi m-a bucurat...



... această scrisoare primită de la o fetiță dulce și cuminte.

Sunt lucruri care te fac fericit ori de câte ori le descoperi... Uneori, îmi place să îmi revăd amintirile dragi și retrăiesc bucurii care îmi umplu inima cu sentimente frumoase, până la refuz! 

Eu fac parte dintre cei care au în casă un cufăr cu comori, care păstrează și prețuiesc scrisorile și amintirile care îi leagă de oameni dragi și de momente speciale...




Plec.




Plec... Nu pentru că nu te iubesc, ci pentru că nu mai pot iubi pentru amândoi. 
Plec pentru că am obosit să mă prefac că trăiesc, că primesc, că sunt fericită, că sunt iubită. 
Plec pentru că tu îmi îngreunezi paşii şi îmi risipeşti visurile. 
Plec pentru că m-am săturat să cerşesc dragoste. 
Plec pentru că promisiunile frumoase nu pot înlocui fericirea. 
Plec pentru că am obosit să aştept la nesfârşit după iluzii.
Plec pentru că merit mai mult decât să fiu doar o persoană de care cineva are nevoie...



O lume fără măști...




Cât de obositor este să porţi masca fericirii… Simţi că te sufocă, simţi că îţi îngreunează cuvintele, respiraţia şi mersul, fiindcă ea devine din ce în ce mai grea şi mai imposibil de purtat… Dar continui să o porţi, din orgoliu, pentru a nu le da satisfacţie celor care s-ar putea bucura de suferinţele tale… Şi o porţi de teamă că, de îndată ce nefericirea ta ar ieşi la iveală, ai fi considerat patetic şi ai fi tratat cu milă de cei aparent mai fericiţi ca tine… iar unii, poate că s-ar folosi de vulnerabilitatea ta ca să îţi amplifice şi mai mult nefericirea… 

Poate că ar trebui să laşi masca să cadă… să nu îţi fie nici teamă şi nici ruşine să plângi în faţa celorlalţi… Să nu te jenezi de slăbiciunile şi de neputinţele tale… fiindcă, ştii ceva? Cred că toţi purtăm câte o mască… 

Poate că ar trebui să abandonăm măștile inutile și chinuitoare care ne conferă iluzia că suntem în siguranță şi să ieşim în lume cu nefericirea noastră, cu lacrimile noastre, cu suspinele noastre… Şi, poate că, în loc să ducem povara unor măşti prea grele şi dureroase, am primi acele mângâieri calde de la oameni care, la rândul lor, poartă măşti ale fericirii, după care îşi ascund suferinţele pe care se tem să le arate lumii… din aceeaşi teamă, din acelaşi orgoliu, din aceeași nevoie disperată de a se simți protejați… 

Poate că o lume fără măști ne-ar apropia unii de alții și am găsi fiecare alinare, înțelegere, sprijin, brațe primitoare și dragostea de care depind atât de mult sufletele noastre...