Iubind, nu pierzi nimic



Mi se spune adesea că sunt naivă. Că greșesc atunci când cred prea mult în oameni şi că greșesc deschizându-mi porţile sufletului oricui, riscând ca oamenii să mă dezamăgească.
Este adevărat că am cunoscut și gustul amar al dezamăgirilor, dar ar trebui, oare, să las niște întâmplări nefericite să mă descurajeze atât de mult, încât să mă determine să mă izolez de lume, să nu mai cred în nimeni şi să privesc cu suspiciune orice apropiere şi orice intenţie bună? Ar trebui ca teama de eșec să mă determine să îmi reprim sentimentele şi nevoia de a fi aproape de oameni? Ar trebui ca din cauza unor oameni care au fost incapabili să mă iubească, să văd în fiecare om un posibil cotropitor de suflete?
Știu că atunci când primeşti în suflet pe oricine te supui anumitor riscuri, fiindcă nu oricine este menit să te iubească și fiindcă unii oameni sunt doar trecători prin viaţa noastră, poposind numai pentru a-şi îndeplini nişte scopuri... dar cum poţi şti ce rol are fiecare om, cum îl poţi cunoaşte, dacă nu îi dai şansa să se apropie, dacă nu îi acorzi măcar acea minimă încredere pe care o merită?
Nu regret niciuna dintre naivităţile mele, fiindcă ar fi atât de trist să regret că am iubit! Nu pot relaţiona fără iubire şi de aceea am iubit toţi oamenii care mi-au poposit în suflet…
Naivă sau nu, îmi voi deschide porţile sufletului tuturor celor care vor dori să mă cunoască, fie că vor poposi pentru o scurtă perioada de timp, fie că doar vor avea nevoie de mine pentru a-şi îndeplini un țel, fie că vor dori să îmi locuiască sufletul pentru totdeauna...

Faptul că tu iubești nu îți oferă certitudinea că vei primi aceeași iubire înapoi. Dar ești dator să încerci. Iar dacă povestea s-a terminat altfel decât te-ai fi așteptat, nu ai pierdut nimic. Iubind nu pierdem. Iubind trăim, învățăm, devenim mai buni, mai puternici, mai umani, mai frumoși...


Când și cu cine?



Pentru că sunt citită de mulţi adolescenţi, dar şi de părinţi şi profesori, la propunerea unei doamne profesoare voi aborda azi un subiect mai delicat şi voi scrie despre a face sex şi despre a face dragoste.

Fiind o fetiţă crescută de tată, la un moment dat, cândva în adolescenţa mea a sosit şi inevitabilul moment în care am discutat despre viața sexuală, despre când şi cu cine ar fi potrivit să se întâmple asta.
Aveam prietene mai mari decât mine, care îşi începuseră deja viaţa sexuală, iar tata a dorit să mă pregătească pentru acest pas şi să îşi facă datoria de a-mi prezenta riscurile şi consecinţele unor astfel de decizii. 
Cred că e de aşteptat de la tătici să se împotrivească înverşunaţi ca fetele lor să îşi înceapă viaţa sexuală… Numai ideea că fetiţa lor trece prin aşa ceva, li se pare de neconceput, cu atât mai mult cu cât, pentru taţi, rămânem mereu fetiţele micuţe şi inocente. Spiritul lor protector îi face să devină subiectivi… Experiențele lor de viață, propriile greșeli și dezamăgiri îi fac să fie precauți cu noi, dorindu-și să nu repetăm aceleași greșeli și să nu trecem prin aceleași deziluzii...
Tatăl meu, deşi era un om în etate de 65 de ani, avea mintea deschisă şi era foarte obiectiv.
Îmi amintesc că mi-a spus că el nu are niciun drept să îmi interzică să îmi încep viaţa sexuală şi nici să îmi impună când şi cu cine ar fi potrivit să o fac. „E dreptul tău şi indiferent dacă eu aprob sau nu, voi fi nevoit să te las să alegi cum vrei, însă trebuie să îmi fac datoria de părinte şi să îţi spun părerea mea despre asta...“ – mi-a spus tata.
Spre deosebire de alţi părinţi, care încercau să inducă fetelor lor teama şi tot felul de prejudecăţi, tata a adoptat o altă atitudine. 
- De unde ştie o fată că este pregătită să îşi înceapă viaţa sexuală? Şi de unde ştie dacă băiatul este potrivit sau nu? – l-am întrebat pe tata.
- Simţi când eşti pregătită. Însă trebuie să ai grijă, fiindcă poţi confunda lucrurile. Este o mare diferenţă între a face sex şi a face dragoste. De la o anumită vârstă, natura îşi spune cuvântul. Corpul trece prin transformări hormonale, iar omul poate simţi nevoia să facă sex. Sexul este un act strict animalic, o necesitate – dar care nu este obligatoriu să fie satisfăcută. A face sex poate oricine, însă oamenii care se preţuiesc şi care se consideră superiori animalelor, vor mai mult. Când faci sex rămâi strict cu plăcerea din timpul actului sexual, dar când faci dragoste rămâi cu mult mai mult… E mai important ce şi cum te simţi după.
Pentru a face sex este nevoie doar de un partener care să te atragă. Dar e dezonorant pentru o fată care se respectă şi care se preţuieşte să se lase folosită. Uneori, din dorinţa de a seduce, băieţii fac promisiuni şi confundă atracţia fizică cu iubirea. Nu sunt de condamnat, bărbaţii sunt altfel și nu fac asta pentru că sunt răi, ci pentru că aşa sunt construiţi.
Totodată, şi tu ca fată tânăra şi inocentă, poţi confunda lucrurile. Poţi crede că iubeşti şi că eşti pregătită să faci pasul acesta... Şi crezând că iubeşti acel băiat, eşti dispusă să i te dăruieşti. Aici doar tu poţi şti dacă există sentimente adevărate, dacă iubeşti sau doar eşti curioasă, dacă și el te iubeşte…

M-aş fi aşteptat ca tata să încerce să mă convingă că a face sex este greşit şi dezonorant, că implică riscuri (cum ar fi vreo sarcină nedorită, boli şi judecăţi din partea lumii), dar nu a fost deloc aşa.
Tata mi-a spus ceva care mi s-a întipărit foarte bine în minte şi care a dat un sens aparte lucrurilor...
“Trupul tău este unul şi acelaşi cu sufletul. Ca fată, nu vei putea să îţi daruiești trupul fără să îţi dăruieşti şi sufletul în acelaşi timp. Băiatul potrivit este acela care îţi va iubi mai întâi de toate sufletul. Cine nu îţi iubeşte sufletul nu va fi în stare să îţi iubească nici trupul, așadar doar îl va folosi şi îl va pângări. Asta ar fi păcat şi traumatizant pentru tine. Nicio fată nu merită asta. 
Atunci când decizi să îţi începi viaţa sexuală, va trebui să realizezi că te dăruieşti trup şi suflet. Amintirile şi emoţiile te vor urmări mult timp. Trebuie să faci totul astfel încât să rămâi cu amintiri plăcute şi să nu îţi fie ruşine cu ceea ce ai făcut. Trebuie să alegi cu grijă omul căruia decizi să i te dăruieşti, fiindcă nu oricine merită să te aibă. Tu trebuie să îţi iubeşti sufletul şi corpul în egală măsură şi să nu laşi pe nimeni să le pângărească… 
Atât sufletul cât și trupul tău îți aparțin. Tu decizi ce faci cu ele. Iar dacă vei face alegeri pripite și greșite, dacă te vei dărui oricui, înseamnă că nu te iubești și nu te respecți...”

Într-o epocă în care ne îndrăgostim pe fugă, în care ne grăbim să devenim maturi și să încercăm experiențe noi, e trist că uităm că mai întâi de toate trebuie să ne iubim pe noi înșine… Uităm să ne prețuim și ne amăgim cu povești de iubire fugare, lăsându-ne pradă dezamăgirilor.
Atunci când iubeşti pe cineva, îi iubeşti sufletul şi fiecare centimetru din trup şi nu vei putea să îl răneşti sau să îl foloseşti. În iubire nu există interese proprii, nu există nimic vulgar sau dezonorant... A face dragoste presupune mai întâi de toate iubire și respect... 

Momentul potrivit este atunci când iubeşti şi când eşti iubit. Persoana potrivită este aceea care îţi iubeşte mai întâi de toate sufletul…



Citate - Irina Binder