Câinii lătră, ursul trece!

Nu am defilat niciodată cu principii morale care nu mă definesc. Nu am susţinut niciodată că sunt un om fără defecte şi fără greşeli, din contră, le-am spus în gura mare şi mi le-am asumat cu responsabilitate. M-am descris cu sinceritate, m-am ridiculizat şi mi-am făcut autocritica foarte dur. Pentru că sunt o persoană foarte sinceră cu mine și foarte conștientă de calitățile și de defectele mele. Nu îmi ascund greșelile sub preș, ca să par perfectă, așa cum fac unii.

Cu toate acestea, nimeni, dar absolut nimeni nu mă poate acuza că i-am făcut vreun rău vreodată! Nimeni nu poate veni să spună că îi datorez ceva mai mult decât respectul, pentru că am avut grijă să trăiesc astfel încât să nu rămân datoare numanui, să nu poată veni nicio persoană să spună: “ţi-am dat” sau “te-am ajutat”. Singurul “rău” de care mă pot acuza unii este faptul că m-am îndepărtat de ei sau că i-am abandonat. Am ales aşa pentru că nu vreau prietenii închipuite, nici oameni care nu sunt demni de sufletul meu. Iar pentru asta, unii mă urăsc. Nu au decât! Nu sunt obligată să aleg şi să trăiesc viaţa după placul altora.

Dar se mai trezesc câte unii, care nu încap de mine şi care trăiesc cu impresia că au vreun drept să îmi judece mie viaţa și alegerile... Şi fac asta fără că măcar să mă cunoască, fac asta cunoscându-mă doar în urma unor zvonuri şi a unor născociri ale acelora care mă urăsc…

De aceea, pe cei care s-au mulţumit să mă vadă prin ochii altora, i-am lăsat să trăiască în eroarea în care au fost atraşi şi i-am lăsat să mă judece greşit. Am preferat să fiu „aia care...” şi mi-am văzut de drum... pentru că unii nu merită să faci niciun efort ca să le deschizi ochii. Eu cred că aceia care nu sunt capabili să vadă lucrurile obiectiv şi care se mulţumesc cu imaginea pe care le-o vând alții, merită să fie trataţi la fel de superficial și merită ignoraţi.

Nu, nimeni nu are dreptul să mă judece şi puţin îmi pasă de ăia care se adună pe la colţuri şi care găsesc satisfacţia bolnavă de a mă vorbi de rău!  

Nu ştiu ce-i face să creadă că au dreptul să discute vieţile altora şi ce-i face să creadă că ei sunt fără de greşeală şi fără de pată, încât îşi permit cu atâta neruşinare să judece alţi oameni… Faptul că ei defilează cu o moralitate închipuită, nu înseamnă că sunt morali... ci doar ipocriți. Pentru că un om cu etică și cu moralitate, nu decade bârfind și judecând alți oameni. 

Este viața mea, sunt alegerile mele și nu voi cere nicodată aprobări pentru felul în care trăiesc. Iar dacă am făcut și greșeli în viață, dacă s-a întâmplat și să nu fiu omul perfect care își închipuie unii că ar trebui să fiu, asta este tot treaba mea, eu sunt cea care plătesc pentru greșelile mele, nu alții. Pot trăi foarte bine și dacă nu sunt plăcută și aprobată de toți. Dar i-aș sfătui pe ăia care mă judecă, să ridice preșul sub care și-au ascuns greșelile... și să șteargă puțin poleiala de pe oglinda în care se privesc... 

Faptul că unii mă bârfesc și mă judecă nu mă deranjează... poate ar trebui doar să mă întristeze, conștientă că sunt niște triști, care nu au altceva mai bun de făcut, niște oameni fără preocupări frumoase...  

Dar, nu îmi pasă! Câinii lătră, ursul trece!