O simplă poveste de Crăciun




Mă sună maică-mea pentru orice prostie. Și când mi-e lumea mai dragă, normal. Parcă știe când am treabă de nu-mi văd capul și exact atunci dă telefon și mă ține de vorbă. Și mă țineeeee… Nu se încurcă, mama. Are timp. Mereu are chef de vorbă, mai ales când sunt cu nervii la pământ și nu am energie să o ascult. În momentele cele mai nepotrivite, hop și ea! 
De la o vârstă, parcă o iau razna părinții noștri. Ați remarcat? Stau închiși în case și se uită la toate prostiile de la televizor. Apoi ne sună, pe cine să sune? Nu de alta, dar să ne bage în cap tot ce văd, să ne povestească despre intoleranțele alimentare, despre riscurile consumului exagerat de zahăr, despre accidentele rutiere, despre crime și violuri, morți și răniți. Și alte lucruri pe care ni le-au mai spus de vreo sută de ori. Părinții ne seacă uneori cu temerile lor exagerate. Dacă suntem răciți, ne plictisesc cu aceleași sfaturi pe care ni le-au dat de fiecare dată când am fost răciți. Mama, de exemplu, mă ceartă mereu când răcesc. "Nu te îmbraci, ți-am zis să porți căciulă". Și bla, bla, bla, o ține pe-a ei, cum a făcut toată viața. Apoi, se plânge de tot felul de dureri: de oase, de spate, de picioare, de articulații, de cap. Dar de ce fel de dureri nu se plânge? Că ar fi mai scurtă lista cu ce nu o doare. Și mă întreabă pe mine dacă sunt bune niște medicamente cărora li se face reclamă pe la TV. 
- Nu știu, mamă, du-te și tu la doctor și întreabă, de unde să știu eu? 
- Da’ ce, pentru orice prostie să mă duc la doctor? Ce, eu am timp de umblat pe la medici, de stat pe la ușile lor și de cheltuit bani pe consultații și medicamente? Lasă, mă descurc eu, întreb o vecină, madam X știe sigur, că și ea se plângea, sărăcuța, că o dor toate și acum, dintr-o dată, nu mai are nimic. A luat ea ceva bun, sigur-sigur. Auzi? Nu mai bine vii tu la o ciorbiță? O bunătate, din aia de-ți plăcea ție, azi am făcut-o, special pentru tine. Mănânci toate prostiile, toate fastfudurile alea, numai chimicale. 
- N-am timp, mamă, când să vin? Știi cât muncesc și am atâtea de rezolvat, nu-mi văd capul de treburi. 
- Of, știe mama, puiul meu. Atunci nu vrei să vin să-ți calc rufele, să-ți spăl, să-ți fac curat de sărbători, să-ți gătesc bunătăți? Să te ajute mama. 
Refuz. Și ea continuă cu ale ei: îmi povestește de morții de pe stradă, cine s-a mai prăpădit și de ce. Și uite așa, de câte ori mă sună, avem aceleași discuții pe care nici nu le mai aud. Ce a mai văzut la TV, cum m-a visat, ce mai zice horoscopul meu, ce-a auzit de la neamuri sau vecini. Și trec zile și luni și ani… 

Astăzi este Crăciunul. Este o liniște apăsătoare în apartamentul meu frumos aranjat. Am luat telefonul să trimit mesaje cu urări și am dat peste numărul mamei. Abia acum îmi dau seama că încă nu l-am șters din agendă, deși ea a plecat la ceruri de câteva luni. Oftez adânc și gândurile mele pleacă în trecut… Și-mi dau seama ce bine era când mă suna mama. 
Acum nu îmi mai poartă nimeni de grijă, nu mă mai visează, nu-mi mai pregătește ciorbița preferată, nu îi mai pasă nimănui ce-mi prezice horoscopul sau că aș putea să răcesc fiindcă nu port căciulă. Nu o mai am pe mama să mă dojenească. Sau să mă țină din treabă și să mă plictisească cu poveștile ei. Dar… Doamne, cum aș zbura spre ea dacă m-ar mai chema acum la ea la masă! Și ce n-aș da să mă mai sune, să-mi spună orice, numai să o aud! Să vorbim împreună despre toate nimicurile, să o iau de mână și să o duc la medic, să nu o mai doară nimic. 
Acum, ciudat, îmi amintesc toate lucrurile pe care mi le spunea, deși atunci nici măcar nu o ascultam cu atenție și toate vorbele ei treceau pe lângă mine. 
Primesc câte un mesaj cu urări și îl citesc căutând o urmă de căldură de mamă, de bunătate de mamă... Și îmi dau seama că nicio dragoste nu seamănă cu dragostea mamei, că nicio iubire nu împlinește și nu mângâie ca iubirea mamei, că nicio clipă nu e la fel de frumoasă ca timpul petrecut lângă inima mamei. 
Dar eu nu am nici măcar un mesaj de la mama mea în telefon. Ce bine mi-ar fi prins acum să am o asemenea amintire de la ea! Dar nu știa să trimită mesaje, nu am avut răbdare și timp să o învăț... 
Mă uit în jur și caut cu privirea ceva care să-mi amintească de ea. Ochii mi se opresc pe o pernă de pe colțul canapelei, pe care obișnuia să și-o așeze la spate când venea la mine, să-și mai ostoiască durerile de coloană. Mă ridic și iau perna ca pe un lucru sfânt și o strâng tare la piept. Și afară ninge cu lacrimi reci, rotunde, curate… 

Te iubesc, mamă! Iartă-mă! 


Povestea aceasta nu este despre mine. Sper că nici despre tine. 




"O femeie nu este femeie dacă nu are copii." Dar ce e?!



Voi, doamnelor, cele care ați făcut copii, care vă bucurați de împlinirea pe care a adus-o în viața voastră maternitatea, aveți tot dreptul să fiți mândre, să vă lăudați, să vă strigați fericirea în cele patru zări, să scrieți non stop despre copiii voștri și poate chiar să dați sfaturi despre cum ar trebui crescuți și îngrijiți (deși, cred că fiecare mamă știe lucrurile acestea, chiar și cele aflate la început de drum, pentru că instinctul matern funcționează și la ele, chiar dacă nu au la rândul lor o mamă sau o bunică să le sfătuiască, sau nu au citit cărțile de parenting la modă). Aveți dreptul chiar să fiți abuzive, compulsive și obsesive cu părerile voastre despre cum ar trebui alăptat un copil, ținut în brațe, îmbrăcat, spălat, crescut, hrănit, îngrijit, dădăcit, educat și tot așa mai departe. Însă, doamnelor, dați-mi voie să vă aduc aminte în cazul în care ați uitat, că... NU aveți dreptul să fiți RELE cu semenele voastre care nu au copii. Sau care poate i-au avut și i-au pierdut – ce ziceți, v-ați gândit vreodată la asta când jigneați femeile care nu au copii? V-a trecut măcar o secundă prin minte că o asemenea nenorocire s-a întâmplat să se abată peste sufletele unor femei? Și oricât defilați ca mame perfecte, unice și irepetabile, lipsa de considerație față de cele care n-au fost binecuvântate cu un copil sau cărora destinul le-a răpit viața copiilor pe care i-au avut, vă trădează și vă face urâte. Regret că trebuie să v-o spun, dar nu sunteți deloc perfecte sau frumoase când loviți în alte femei. Ba chiar sunteți rele, egoiste și de evitat. Da, vă spun cu sinceritate că unele dintre voi exagerați, poate chiar fără să vă dați seama, sper. Și sunteți deja incomode dar și ridicole în disperarea de a arăta cu orice preț că nu există mame mai bune ca voi. Deși lumea merge înainte de mii de ani și datorită mamelor către care priviți cu dispreț și despre care credeți cu aroganță că nu vă seamănă și că le sunteți superioare. 

Afirmați cu emfază, de parcă le-ați ști pe toate, că o femeie nu este femeie dacă nu are copii. Sau că dacă nu ești mamă trăiești degeaba. Vă judecați semenele, vă arogați dreptul de a emite verdicte, decideți, puneți ștampile. În numele cui? Cine v-a dat acest drept? Cine vă credeți, Dumnezeu? Vă spun cu tristețe că în ochii mei nu faceți altceva decât să vă purtați ca niște țânci răzgâiați și egoiști, inumani și inconștienți, care defilează cu vanitate și cu o prăjitură în fața unui alt copil mort de foame, doar ca să-i facă în ciudă... 

Doamnelor, fiți decente. Fiți... mame până la capăt. Adică, ființe altruiste, bune ca pâinea caldă, exemple pozitive pentru toată lumea și mai ales pentru pruncii pe care i-ați adus pe lume. Bucurați-vă de copiii voștri și fiți cât puteți voi de fericite, dar... mai ușor cu afirmațiile ostentative, răutăcioase și negândite, menite doar să lovească în sufletele altor femei. Lăsați-le în pace pe cele care nu cunosc gustul împlinirii voastre și pe care o strigați non stop, deși nu sunteți singurele mame de pe pământ, să se bucure pentru voi. Nu le stricați și această măruntă și neînsemnată mângâiere...



Text publicat în cartea  Iubitelor mele prietene 





Anul 2019 a fost f a b u l o s !



În fiecare an, de ziua mea (în 8 decembrie), fac o retrospectivă a anului care a trecut, fac un inventar al realizărilor, al eșecurilor, al amânărilor și renunțărilor, mă analizez obiectiv ca să-mi dau seama în ce măsură m-am schimbat, cât și cum am evoluat, ce ar trebui să mai schimb la mine, ce ar trebui să-mi ofer mai mult, la ce ar trebui să mai renunț... 
Dacă ar fi să descriu anul 2019 într-un cuvânt, acesta ar fi:  fabulos. 

Ce realizări am avut? Am călătorit foarte mult și mi-am oferit vacanța mult visată: fără dată limită de întoarcere acasă. Mi-am dorit mereu să plec cu mașina și să vizitez în voie destinații dorite de mine, să pot sta în fiecare loc atât cât vreau, să nu rămân cu regretul că nu am reușit să văd tot ce-mi doresc și să nu fac totul pe fugă. 
Pentru destinațiile speciale pe care mi-am dorit mereu să le văd am așteptat momentul potrivit, nu am vrut să le tratez cu superficialitate, am vrut să mă bucur în voie de locuri, de oameni și de momente. De aceea mi-am alocat timp suficient pentru nordul Italiei și pentru Cinque Terre. Cele 6 săptămâni în care am trecut prin 8 țări și am parcurs cu mașina peste 8000 de km și pe jos vreo 400 de km, m-au încărcat cu o energie fantastică și m-au îmbogățit cu amintiri foarte frumoase. 
Bineînțeles că am fost și în Grecia de două ori (nu, nu mă pot sătura de Grecia!), iar în luna august am trecut și oceanul să vizitez Canada și să cunosc niște oameni minunați care mi-au oferit încă o vacanță minunată. 

Printre isprăvile mele se numără și două cărți scrise și publicatePână la sfârșit (foarte cerută de cititorii mei îndrăgostiți de trilogia Fluturi) și cartea Iubitelor mele prietene scrisă împreună cu prietena mea Carmen Voinea Răducanu. 
   

Ce visuri mi-am împlinit? Am fost să-i văd în concert pe Elton John (în Viena), pe Michael Bublé (în Munchen) și l-am revăzut și pe André Rieu într-un concert frumos în Praga. 

Ce am făcut diferit în 2019? Mi-am oferit timp pentru mine. Asta m-a făcut fericită, dar i-a făcut nefericiți pe unii dintre oamenii care nu știu să mă iubească fără să depindă sau care nu știu să mă iubească, pur și simplu și să se bucure de fericirea mea. Unii dintre ei au încercat să mă facă să mă simt vinovată pentru că nu le mai ofer la fel de mult timp, însă anul acesta am învățat să nu mă mai las manipulată și șantajată emoțional și am avut, în sfârșit, tăria să mă pun pe primul loc și să fac doar ce mi-am dorit eu. 
Mi-am acordat o pauză de la restricții și rigori, am pus silueta pe locul doi și sănătatea și bucuria personală pe primul loc. 
Mi-am simplificat viața. Nu am mai tras de mine așa cum eram obișnuită să fac înainte, am înțeles că există un timp pentru toate, că nu sunt și că nu trebuie să fiu Superwoman, că este ok să amân anumite lucruri, să refuz, să nu reușesc totul din prima și să nu mă adaptez întotdeauna la orice. 
Am lăsat oamenii să vină dar și să plece din viața mea, nu m-am mai străduit să conving, să schimb păreri greșite, sentimente și decizii. Nu m-am mai lamentat, nu am mai fost deznădăjduită, nu m-am mai speriat de abandon și de dezaprobări. 
Am evitat și am îndepărtat persoanele care au ceva împotriva oricui, care sunt conflictuale,  instigatoare, veșnic nemulțumite și toxice. 
Nu am mai fost nicăieri altundeva decât acolo unde mi-am dorit să fiu, nu am mai făcut compromisuri de dragul de a fi pe placul cuiva sau de teama de a nu-și face cineva vreo impresie greșită despre mine. 
Prioritar a fost ceea ce am simțit și mi-am dorit eu. Am învățat să-mi ascult inima și să aleg ceea ce-mi place și ceea ce mi se potrivește. 
Am pus la loc ceea ce alții au luat din mine fără a pune măcar câte puțin înapoi, convinși fiind că resursele mele sunt inepuizabile...  

Cum m-am schimbat eu? M-am maturizat, am devenit mai înțeleaptă, mai puternică și mai bună cu mine și cu cei care contează. Am devenit total dezinteresată de părerile și purtarea celor care nu contează, de judecățile lumii, de banalități, de conversații și discuții inutile.  

Planuri pentru următorul an? Să trăiesc astfel încât să nu privesc în urmă cu regret, să nu-mi reproșez că nu mi-am oferit ceea ce mi-am dorit și că am irosit un an din viața mea. Și să fiu un om mai bun.

Celor care ați făcut parte din povestea anului meu fabulos vă mulțumesc pentru tot ce mi-ați fost! Vă sunt recunoscătoare pentru timpul pe care mi l-ați dăruit, pentru bunătate, pentru răbdare, pentru amintirile frumoase, pentru ceea ce am învățat de la voi și pentru dragoste!
Celor cărora nu am reușit să vă fiu ceea ce ați fi meritat și cărora nu am reușit să vă fiu alături ori de câte ori mi-aș fi dorit, vă cer iertare și înțelegere față de faptul că sunt doar un om și am doar o viață.  
Celor cărora v-am greșit cumva sau pe care v-am dezamăgit în vreun fel vă cer iertare și vă asigur că niciodată nu mi-am dorit să rănesc pe cineva.  

Tuturor vă doresc să aveți tot ce vă face fericiți, să fiți iubiți, înconjurați de oameni buni și să vă trăiți viața cât mai frumos! 
Să nu uitați că sunteți minunați și că meritați tot ceea ce este mai bun!

Cu drag, 
Irina