E clar. Are pe altcineva.



Apare prețiosul acasă, târziu... Și îmi spune: Stai departe că mă apucă o răceală și nu vreau să te îmbolnăvesc. 
Ciuciu pupic. Okeyuț...
Se așază pe colțar și îl fură peisajul la o emisiune TV. Îl privesc și încerc să îmi dau seama de ce sclipește el așa. Are fața plină de sclipici! O fi el prețios, dar parcă e prea de tot. Clar este un sidef de la vreun produs de machiaj. E un sclipici foarte fin, pare de pe la vreun "bluș" sau "ilumineizăr". 

Eu i-am spus de câteva ori că dacă va întâlni o alta mai frumoasă, mai suplă, mai tânără sau mai cu moț, să nu fie fraier să rămână cu mine. L-am asigurat că-l iubesc atât de mult încât fericirea lui e mai importantă decât să-l am lângă mine, că îmi doresc ceea ce este mai bun pentru el. Nu glumesc. Oricât de greu mi-ar fi să-l pierd, eu nu iubesc egoist, eu nu depind și da, știu să iubesc atât de mult încât să mă pot bucura de fericirea lui...alaturi de alta. Dar după ce plâng o perioadă și consum un tir de dulciuri, desigur. 
Și cu aceste gânduri, l-am abordat.
- Ce ai pe față? 😏
- Ce-am pe față? N-am nimic. 😐
- Sclipești.😡
- Habar n-am. O fi de pe la asteroizii tăi sau meteoriți, ce-or fi. 😕(Se referă la o pudră sidefată Meteorites Guerlain cu care l-am disperat că nu o găseam, iar el a căutat-o în multe magazine de profil...).
- Nu are cum să fie pudra mea, mi-ai zis să stau la distanță că ești răcit. Iar eu nu sunt machiată. 😠
- Atunci nu știu ce am.😒
Se uită în continuare la TV.
Eu mă uit în continuare la el. Vă imaginați ce era în mintea mea. 
Tușește, își suflă nasul, mă roagă să îi fac un ceai. De ce nu ți-a făcut aia care te-a umplut de sclipici?!, am gândit. 😠
Era evident că nu se simte bine. Iar eu fierbeam deodată cu apa ceaiului că nu-mi spunea că trebuie să avem o discuție. Așteptam discursul ăla despre cât de minunată sunt și bla bla, dar a întâlnit pe cineva și bla bla... și nu vrea să mă rănească, dar bla bla... Dar nu. Nimic. 
-Vrei să te demachiezi?, l-a întrebat drăcușorul din mine.😜
-Cum să mă demachiez?😲
-Atunci vrei să-mi spui ceva?
-Da. Nu pot veni la București cu tine în 28. 😟
E clar. Cam așa începe totul. Are treabă băiatul. 
Noi am stabilit că dacă unul dintre noi se amorezează fulgerător de altcineva, ne vom spune sincer și nu vom fi duali... Dar el e laș.
Îi storc o lămâie întreagă în ceai ca să simtă ce simt eu... și mă duc în baie să mă dau cu cremă de mâini. Văd pe lavoar cutia cu șervețele din care a scos neglijent câteva și observ ceva ciudat. Șervețele sclipesc, sunt perlate. De ce ar face producătorul șervețele cu sclipici pe ele?!! Le pipăi, caut să văd dacă se ia sclipiciul de pe ele. Se ia, logic, am mâna sclipicioasă. 
-E prea acru ceaiul?!😇Îți fac altul imediat! Îți  aduc și miere! 😍


  1. Doamne, Irina, ce emotii mi-ai dat!
    Esti foarte tare, tu poti fi si foarte profunda si amuzanta!! te ador!

    RăspundețiȘtergere
  2. 😄 ce tare! Ai fost foarte inteleapta ca nu ai sarit la gatul lui, ai judecat si ai asteptat sa ai dovezi.
    De multe ori judecam pripit si iese cearta fara rost. Si azi ne-ai invatat ceva, sa nu catalogam rapid o situatie. Multumim!

    RăspundețiȘtergere
  3. Frumos. ... Și as aduce și o prajiturica😉😊

    RăspundețiȘtergere
  4. 😁🤦 Uite cum putem să stricăm totul într-o clipă.O povestire cu tâlc din care putem învăța ceva.
    😘

    RăspundețiȘtergere
  5. Superbe dialoguri iar sclipiciul sidefiu o fi provenit de pe aripile fluturilor ! :)
    Si moliile sunt fluturi, însa activitatea lor se desfasoara în obscuritate !
    Fii binecuvântat Suflet minunat si drag !

    RăspundețiȘtergere