Povestea unei genți





- Fiți drăguță, cât costă geanta din vitrină?
- Care geantă, cea bej? a întrebat vânzătoarea plictisită. 

A privit neîncrezătoare femeia îmbrăcată prea modest pentru a fi clientul potrivit ca să cumpere o asemenea poșetă. Mereu o deranjau tot felul de tanti din astea care n-aveau una de-un leu la ele, dar căscau gura la ce era mai scump și mai de fițe prin vitrine ca apoi să o toace la cap uimite de preț, uluite că există așa ceva și apoi obrăznicindu-se cu remarci de tipul “Da’ din ce-i făcută, mamă, din aur? Doamne ferește, că e mai mult ca pensia mea pe-o lună!” Deja era pregătită pentru ce avea să urmeze.
- Da, cea bej din vitrină.
- 900 de lei.
- 900? a întrebat din noi femeia, surprinsă și jenată, sperând că de fapt auzise 200.
- Da, nnnouuuăă sute, ați auzit bine, o ironizase apoi iritată, încercând să scape grabnic de ea și de eventualele întrebări care ar fi urmat și care o plictiseau de moarte întotdeauna. Ce explicații să le dea unor astfel de femei care habar n-aveau de modă, de firme, de calitate și care nu lăsau coada crațiței din mână decât ca să apuce sacoșele de toartă și să meargă la piață sau telecomanda să se uite la serialul preferat. 
Femeia slabă și palidă care purta un batic albastru cu margarete a ieșit din magazin să mai privească încă o dată geanta, simțind nervozitatea vânzătoarei care se stăpânise cu greu să nu ridice tonul dar tot fusese răutăcioasă cu ea. “E tânără, îi fierbe sângele în vene, n-o să mă pun acum la mintea ei, e doar o copilă, ce să priceapă ea?” Și-a alungat din minte tonul și privirea fetei din magazin și a zâmbit, amintindu-și de fiica ei, îngerul ei frumos și bun care admirase geanta cu câteva zile în urmă, când au fost împreună la Mall ca să-i cumpere baticuri colorate sub care să-și poată ascunde capul rămas fără păr după ședințele de chimioterapie. “900 de lei... De ce o fi atât de scumpă? E ceva cu ea, e de calitate, e la modă, o fi și de firmă, sigur. Dar tot o geantă e.” gândi femeia cu tristețe. Pentru că tare mai voia să-i ofere fiicei sale geanta, dacă tot îi plăcuse atât de mult. Mai ales că peste câteva săptămâni avea să fie ziua ei de naștere. Doamne, oare unde zburaseră toți anii aceia care trecuseră de când o adusese pe lume, o mânuță de om, frumoasă și zâmbitoare, lumina ochilor ei. S-a gândit puțin, s-a socotit. Mai avea 1132 de lei până avea să primească pensia. Avea nevoie de bani pentru autobuz și pentru apa pe care și-o cumpăra pentru orele în care stătea să facă tratamentul cu citostatice. Alte cheltuieli nu trebuia să facă neapărat, poftă de mâncare nu avea ca să-și dorească cine știe ce bunătăți, hainele pe care le avea îi ajungeau, unde să mai meargă în afară de spital? 
“ Plus că e vară, aș putea să mai merg și pe jos trei stații, fac mișcare, poate capăt puțină culoare în obraji” gândi femeia. A intrat hotărâtă în magazin și spre uimirea vizibilă a vânzătoarei care o persiflase mai devreme, a cumpărat geanta frumoasă din piele crem. Era fericită.
Când a ajuns acasă, a așezat-o pe canapeaua din sufragerie ca pe un trofeu prețios și a privit-o cu mândrie. Era nerăbdătoare să vină ziua în care avea să-i facă marea bucurie fiicei ei cochete, încântată peste poate de curajul ei de a-i face un cadou atât de costisitor. Doar că după câteva zile a început să se simtă din ce în ce mai rău, iar medicii au hotărât să o interneze pentru a o putea supraveghea. Nu putea lăsa poșeta în casa fiicei ei, voia să fie o surpriză pentru aniversarea care ar fi urmat să vină. A luat-o cu ea și a ținut-o bine ascunsă în geanta de voiaj în care își luase câteva lucrușoare necesare în spital. 
Buna ei fiică o vizita în fiecare seară după serviciu, dar fata știa deja că mama ei nu va mai putea fi salvată. Cu inima sfâșiată o încuraja privind-o în ochi și o mințea ținând-o de mână, că în curând se va simți mai bine și vor pleca acasă.
Și așa a și fost, cum au spus medicii, femeia nu a mai apucat ziua de naștere a fiicei ei. 
Din salonul în care a fost internată, cu inima frântă, fata a luat acasă geanta de voiaj a mamei ei în care a băgat o cană, o lingură, periuța și pasta de dinți, două baticuri, un prosop și o pereche de papuci de casă. Le-a îndesat în geantă cu ochii împăienjeniți și cu obrajii uzi de lacrimile care nu se mai opreau. De la garderobă i s-au dat hainele și o pereche de pantofi surprinzător de uzați, care mai păstrau încă forma picioarelor mereu obosite ale celei care-i dăduse nu numai viață ci și atât de multă iubire.
S-a întors singură acasă și a scos din geanta de voiaj, pe rând, lucrurile mamei ei. Era copleșită de durere. Realiza că a plecat la spital cu o mamă și s-a întors doar cu o geantă cu câteva lucrușoare cu care nu mai avea ce face. Mai săracă decât toți săracii lumii, orfană. La fundul genții de voiaj, într-o sacoșă neagră, luxoasă, a găsit un sac alb satinat. L-a desfăcut cu grijă și uimire și a descoperit poșeta aceea elegantă la care priviseră împreună nu de mult și pe care, spre surprinderea ei, i-o cumpărase mama. A căutat în interior o felicitare, o scrisoare, ceva dar n-a găsit. În schimb, inima ei știa că în obiectul acela neînsuflețit mama a lăsat toată iubirea ei. Și un zâmbet fericit ferecat între fețele ei din piele fină. 

Pentru cei care nu se mai întorc acasă, dar care lasă mereu iubirea lor cumva, undeva...


Text publicat în cartea  Iubitelor mele prietene 







  1. Răspunsuri
    1. Frumos si sfasietor in acelasi timp...mai ales ca eu nu mai am parinti😢😢😢

      Ștergere
  2. Foarte trist 😭😔, mi-ar fi plăcut să fi avut un final diferit...
    Din păcate putine mame mai fac asemenea gesturi, dar mă bucur că eu am o asemenea persoana langa mine și nu am cuvinte să-i pot multimi in fiecare zi pentru tot ce face și pentru cât lupta și de unde gaseste puterea sa lupte in continuare chiar daca a trecut prin atâtea și este și ea bolnava...
    Îți ador cărțile scrise și felul cum scrii și pentru toată munca depusă.
    Mi-ai umplut singurateata când nu mai aveam nici un prieten alaturi și mi-ai adus si imi aduci cate un zâmbet la fiecare cartea publicată sau articol încărcat. Ești una dintre scriitoarele mele preferate.
    De abia aștept cu nerăbdare următoarea cartea pe care o vei publica.
    Mulțumesc că existi om frumos😇 și pentru tot ce faci tu😍

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc, Iulian! Îi doresc sănătate și putere omului drag care îți este sprijin, iar ție tot binele din lume, să ai tot ce-ți aduce fericire! Îmbrățișări cu drag!

      Ștergere
  3. Ai un fel aparte de a scrie. Felicitari!

    RăspundețiȘtergere
  4. Esti nemaipomenita!Iar pt sufletul meu esti un mesager trimis să mă trezească!
    Nu vrei sa știi ce impact ai avut,cu cărțile tale(le-am citit pe toate),asupra constiiintei mele.
    Întrebările tale au devenit întrebările mele și astfel am devenit o căutătoare de frumos,de armonie și iubire!Încep să văd toate astea in oameni și în mine și astfel viața,cu tot ce inseamna ea,a devenit mai frumoasa și stralucitoare!
    Mulțumesc Irina,pt mine vei fi pt tot restul vietii deschizătoarea sufletului meu!
    ❤❤❤

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc mult! Tare mult mă bucură aceste vești! Să ai parte de fericire și de multă iubire!

      Ștergere
    2. Te îmbrățișez cu drag!

      Ștergere
  5. Mi.au dat lacrimile.. mama mea inainte sa moara a venit sa.mi aduca un set de farfuri si pahare... exact ca in povestea ta mi.a lasat un gram din ea , la mine acasa

    RăspundețiȘtergere
  6. ❤️❤️❤️
    Cat de multe,lasa o mama cand pleaca...eu,mi as dori sa fie aici si sa fie inafra de mama,prietena meu neconditionat,care imi era si nu numai ❤️❤️❤️
    Cartile si povestile tale Irina,sunt minunate! ❤️

    RăspundețiȘtergere
  7. Nu are cum sa nu-ti dea lacrimile! 😓

    RăspundețiȘtergere
  8. Mulțumesc suflet gingaș pt toate învățămintele ce ni le dai, și pt tot ceea ce ne dăruiești 🤗🦋😘

    RăspundețiȘtergere