Grași.



„…copilul meu nu mi-a spus de serbare fiindcă îi este rușine cu mine că sunt prea grasă.”

„Mami, gata, nu mai mâncăm. Ajunge. Dacă nu ne oprim acum o să ajungem grași și urâți ca băiețelul ăla, îl vezi?”

„N-au vrut să mă angajeze din cauză că sunt grasă. N-a contat faptul că am studii și multă experiență. Mi-au spus că le pare rău, dar clienții lor vor oameni frumoși.”

Pare greu de crezut că oamenii pot gândi și simți astfel, mai ales în aceste vremuri în care toți se laudă că nu fac discriminări. Ipocrizie. Majoritatea fac discriminări. Majoritatea rănesc grașii chiar și cu o privire mirată, iar cei mai răi cu priviri disprețuitoare și cu afirmații jignitoare.
Grașii sunt stigmatizați, respinși, ridiculizați, batjocoriți în fel și chip, abandonați și părăsiți.
Probabil că nimeni nu știe mai bine decât un gras cum este să te simți disprețuit și umilit.
Văzusem un articol în care o bloggeriță desființa grașii cu o răutate de nedescris. Practic ea instiga lumea împotriva grașilor și îi insulta în cele mai oribile moduri. A fost dureros să descopăr câtă lume i s-a alăturat și ce circ s-a pornit în comentarii, cum se făcea bășcălie pe seama grașilor. Întâmplarea face că eu cunosc una dintre persoanele care insulta grașii și știu că mama ei este obeză…
Grașii sunt o categorie defavorizată. Iar proștii râd de ei, convinși că grașii sunt doar niște leneși care mănâncă prea mult. Dar câți s-au întrebat de ce oare grașii mănâncă mai mult decât ar avea nevoie pentru a se hrăni?

Cu ceva timp în urmă, un bărbat minunat mi-a scris un e-mail foarte lung și mi-a spus povestea lui de viață. O poveste impresionantă despre o viață grea, plină de sărăcie și dezamăgiri. Și mi-a mărturisit durerea lui: că este obez. „După ani de zile în care am făcut foamea și am mâncat resturi de la alții, când am avut (acum este director de multinațională!), nu m-am mai putut opri.”, mi-a scris. Și m-a întrebat ce să facă. Nu știu cât l-a ajutat discuția cu mine, dar azi, acel bărbat este mai slab cu 80 de kilograme… și e fericit. Însă nu i-a fost ușor. Nu s-a oprit din mâncat pur și simplu. Mai întâi de toate a trebuit să-și rezolve probleme emoționale care-l făceau să mănânce compulsiv.

Nicolae Steinhardt spunea foarte frumos următoarele:
“Între omul gras şi grăsimea sa există o relaţie ascunsă. O înţelegere. Un secret. Un sentiment neînţeles. O emoţie neconsumată. O dragoste respinsă. Grăsimea este profesorul grasului. Viciul este profesorul viciosului. Şi, în viaţa noastră nu există profesori mai severi decât viciile şi incapacitățile noastre.”
Prea puțini înțeleg asta, fiindcă foarte mulți se grăbesc să judece neputințele altora și să-i respingă. E mai ușor să respingi decât să ajuți, nu-i așa?
Pentru unii grăsimea este un strat de protecție. Alții mănâncă mult încercând să umple niște goluri sufletești. Dacă ați asculta poveștile de viață ale oamenilor grași, ați descoperi că majoritatea ascund  neîmpliniri, dezamăgiri, abuzuri, frici și, mai ales lipsa iubirii.
Am auzit pe cineva spunând: „Nu i-am băgat eu mâncarea pe gât.” Ba ai făcut-o! Fiecare om care rănește un gras, îi bagă mâncare pe gât. Fiecare respingere, fiecare descurajare trimite omul gras să mănânce compulsiv.
Grașii trăiesc în permanență cu sentimentul de vinovăție. De multe ori nici măcar ei înșiși nu cunosc cauzele pentru care se refugiază în mâncare. 
Grașii nu sunt niște nesimțiți care nu se pot opri din mâncat. Viciul lor este doar o slăbiciune. Mâncatul poate fi și un act de autopedepsire pentru cei convinși că nu sunt destul de buni și că nu li se cuvine nimic. Sau poate fi un refugiu, un fel de a umple singurătatea. Sau poate fi doar un stil de viață nesănătos moștenit de la familie. Oricare ar fi motivul obezității unui om, nimeni nu are dreptul să-l judece, să-l desconsidere, să-l facă să se simtă urât, nedorit, neiubit.  
Pe cât sunt grașii de masivi, pe atât sunt de slabi și de fragili… și ușor de rănit. Orice reacție negativă față de grăsimea lor îi descurajează și-i face să își deteste corpul, neputința, pe ei înșiși…
Chiar dacă majoritatea oamenilor cred că grașilor nu le pasă și că nu fac nici un efort să slăbească, ei se chinuie foarte mult. Unii încep diete drastice, se înfometează, se îmbolnăvesc, dar… la prima dezamăgire, la prima dovadă de neiubire, la primul eșec  abandonează lupta și încearcă disperați să-și umple golurile sufletești. Ei cred că umplându-și stomacul vor reuși să-și umple și sufletul. Mâncarea îi liniștește pentru moment...

Oameni neiubiți, neîmpliniți, doar folosiți de cei din jur, copii neiubiți, abuzați (emoțional și fizic) de părinți și de societate, descurajați și criticați tot timpul, adolescenți complexați, oameni care au pierdut și care s-au abandonat crezând că nu sunt buni de nimic, că nu merită să fie fericiți și iubiți… ăștia sunt grașii pe care unii nu-i acceptă și pe care nu-i înțeleg. Iar societatea asta atât de “capabilă”, de „dezvoltată și evoluată spiritual” ce face pentru ei?
Obezitatea este o boală a sufletului… iar de omul bolnav nu râzi, pe omul bolnav nu-l insulți și nu-l abandonezi ca și cum n-ar fi bun de nimic. Pe omul bolnav îl ajuți și o faci cu iubire. Iubirea vindecă și dă aripi.
Înainte să privești cu dizgrație un om gras întreabă-te dacă tu ești mai bun și mai frumos ca el… fiindcă nepăsarea, răutatea și egoismul sunt tot o boală a sufletului, dar una mult mai gravă, un adevărat handicap.

Voi încheia tot citându-l pe Nicolae Steinhardt:
„Drumul către iubire se îngustează când ne uităm spre ceilalţi de la înălţimea vulturilor aflaţi în zbor. […] Ochii noştri nu sunt concepuţi pentru dispreţ, ci pentru a exprima cu ei chipul iubirii ce se căzneşte să iasă din sufletele noastre. Succesele nu ne sunt date spre a ne înfoia în pene, ca în mantiile statuilor, ci pentru a le transforma în dragoste, în dezvoltare şi în dăruire pentru cei din jur. […] Acum ştiu, ştiu că orice ură, orice aversiune, orice ținere de minte a răului, orice lipsă de milă, orice lipsă de înţelegere, bunăvoinţă, simpatie, orice purtare cu oamenii care nu e la nivelul grației şi gingăşiei unui menuet de Mozart... este un păcat şi o spurcăciune, nu numai omorul, rănirea, lovirea, jefuirea, înjurătura, alungarea, dar orice vulgaritate, desconsiderare, orice căutătură rea, orice dispreţ, orice rea dispoziţie este de la diavol şi strică totul.”




  1. RESPECT pentru tot, draga Irina!
    Sunt o grasa cu o poveste pe care numai eu si Dumnezeu o stim...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu trebuie sa va definiti ca o grasa! Sunteti Om dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu...subscriu opiniei lui N.Steinhardt ce vizeaza relatia dintre un om corpolent su grasimea lui...trebuie sa depaseasca aceasta provocare/incercare a vietii.

      Ștergere
    2. Chiar daca sunteti grasa incercati sa scapati de acest surplus! Eu am avut o prietena si colega 12 ani de zile si era grasa dar foarte buna prietena, colega... ne intelegeam de minune! Problema nu este aspectul fizic ci sanatatea! Gasiti pe cineva care sa va ajute si mai ales, lasati acea persoana sa va ajute! Colega si prietena mea s-a imbolnavit de inima si are si diabet! Eu, personal ajut oamenii sa se simta bine in pielea lor, daca ma lasa sa-i ajut; sunt instructor de gimnastica aerobica! Multa sanatate! :)

      Ștergere
    3. Nu ar trebui sa va ganditi la asta ca la un lucru rau. Luati-o ca pe o provocare si incercati sa o intreceti! M-am luptat si eu cu greutatea corporala o perioada destul de lunga de timp, dar acum ma simt cu totul o alta persoana.

      Ștergere
  2. Nici eu nu am o greutate corporală de care să fiu mândru dar familia și colaboratorii în afaceri mă ajută să scap de surplus, încet, încet.

    RăspundețiȘtergere
  3. Irina,te-am vazut ieri in Coresi dar nu am indraznit sa te opresc....vreau doar sa stii ca esti atat de frumoasa!!Te iubesc si iti multumesc pentru ca m-ai ajutat prin cartile tale sa ma descopar si sa ma iubesc!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Trebuia să o opresti :)) ar fi fost bucuroasă cred...decât sa primească răutăți,mai bine o opreste un fan drăguț care o apreciază!!! Baftă si curaj pt data viitoare!!!

      Ștergere
  4. Da... ma regăsesc atat de mult in acest articol, Irina! Te judeca atat de mult oamenii, am căzut in depresia din cauza discriminării unei persoane care este din familie. Atat de des ma jignea ca eram grasa, cat dulapul, un monstru, elefant etc încât cateodata nu imi mai doream sa mai trăiesc

    RăspundețiȘtergere
  5. Cei care judeca, nu au suflet!!! Ei nu stiu cat te zbați, te macini in interior, plangi cand te jignesc, te izolezi din cauza descriminarii... Dupa care, slăbești si nici atunci nu e bine! Auzi vorbe de genul: cat timp te-ai înfometat? Esti prea slab(a) acum! Nicicum nu este bine! Important e sa te placi tu pe tine, dar Doare mult cand esti respins de societate din cauza aspectului fizic:(. Te iubesc, Irina! Ii multumesc lui Dumnezeu mereu ca exiști! Esti o minune!

    RăspundețiȘtergere
  6. Sunt cam gras 114 kg la 1.89 cm dar nu imi pasa absolut deloc.Fiecare om are greutatea la care se simte bine si da randament.Cu mancarea nu exagerez dar daca am pofta de ceva anume nu ma stresez ca mi am facut pofta.Incetati cu autocompatimirea si bucurati va de ceea ce sunteti.Putina atentie sa nu va ridicati satui de la masa.

    RăspundețiȘtergere
  7. Multă vreme mi-am blamat greutatea. Am incercat tot ce a fost posibil (sala, pastile, suplimente, foamea). Mereu am revenit de unde am plecat. Asa ca am invatat sa ma accept asa cum sunt si sa ma bucur de viata. Poate cândva voi ajunge la o greutate mai ok.

    RăspundețiȘtergere
  8. Când iubirea si empatia este limitata si conditionata de perceptia aparenta a celor cinci simturi relative, putem afirma cu certitudine ca omul rational-sentimental, nu s-a ridicat pe scara evolutiei la un nivel mai elevat decât cel al primatelor, ba as zice ca a regresat mult sub nivelul acestora.
    Zile cu senin etern în Suflet, draga Irina !

    RăspundețiȘtergere
  9. Numai cine a trecut și trece cu adevărat prin asta știe ce trăiește o persoana obeza. Restul sunt doar comentatori. Cum se trezesc unii sa vorbească de meciuri și nu se pricep, cam asta e asemanarea. Unii mănâncă mult mai mult și nu se prinde de ei un gram, la alți și un mic exces se vede. Nu toți suntem la fel. Îți mulțumesc Irina ca ai spus aceste cuvinte. Ești o persoana foarte înțeleaptă și tot timpul spui lucrurilor pe lume.În ciuda a cum arătăm suntem și noi oameni, și deși nu pare ducem o lupta zilnica cu greutatea, dar de slăbit nu slăbești bătând din degete cum cred unii este multă lupta. Eu am slăbit multe kilograme dar lupta mea nu a încetat pentru ca toată viata va trebui sa am grija. Defapt nu e vorba de o dieta, care o facem odată slăbim si gata ci de un stil de viata care trebuie sa îl avem mereu. Cel mai important e sa ne acceptam.

    RăspundețiȘtergere
  10. Minunat articol, draga Irina! Multumesc ca l-ai scris! Multumesc ca ajuti lumea sa vada cu inima! Te imbratisez, Alina

    RăspundețiȘtergere
  11. Incurajezi lumea prin tot ceea ce faci! Multumesc din suflet, Irina! Esti deosebită!

    RăspundețiȘtergere