Ce mare era omul mic!



Nenea Ion era un bătrân gârbovit care trecea adeseori neobservat. Era slab și firav și nu știu dacă era mai înalt decât un copil adolescent. Chiar și privirea lui era de copil. Ochii lui de un gri cenușiu aveau o lumină aparte, jucăușă.
Nenea Ion trăia la marginea orașului, într-o căsuță mică din care abia mai rămăsese o cămăruță locuibilă. Împărțea cămăruța cu un câine și cu o pisică, iar uneori renunța la porția lui săracă de mâncare ca să hrănească bietele animale. "Postul negru e sănătos!" - spunea el ca să se justifice când alegea să dea altor guri mâncarea lui. 
Pensia lui era atât de mică încât abia îi ajungea să își cumpere pâine și câte un săpun bun. Când i-am dus un săpun mi-a mulțumit de câteva ori și l-a adulmecat cu o bucurie de nedescris. 
Muncea pentru fiecare dumicat. Pe o bucată mică de pământ din spatele casei, cultiva câteva legume, avea vreo doi meri, un nuc, dar și o văcuță și câteva găinușe. 
Lumea din oraș nu știa cum trăia nenea Ion. Nu știau dacă avea familie, dacă era bolnav sau dacă avea lipsuri. Știau cum arăta casa lui micută pe dinafară, iar pe el îl vedeau adesea prin oraș. Unii se amuzau că era mic. Mic de tot. 
Într-o zi, nenea Ion s-a îmbolnăvit. Nu s-ar fi dus el la spital, dar n-a avut încotro. Acolo a fost certat de cadrele medicale că nu era îngrijit și că nu avea și el o pijama. A dormit bietul om îmbrăcat cu izmene și cu cămașa cu gulerul foarte tocit de la atâta purtat. Aceea era cea mai bună cămașă a lui, cămașa de mers la biserică.
A stat nenea Ion mult în spital. Avea o boală la plămâni și trebuia să fie îngrijit. Un om cu suflet bun i-a dăruit o pijama și tare s-a mai râs în spital de nenea Ion, pe care pijamaua aia atârna de ziceai ca a fost a unui uriaș. Pentru că el era mic. Mic de tot. 
Când i-au dat drumul din spital, nenea Ion aproape că a alergat spre casă. Îi era dor de animalele lui de care avusese grijă niște vecini mai miloși. 
Într-o duminică, după slujbă, preotul le-a spus oamenilor că a ars casa unei familii. Părintele a îndemnat oamenii să ajute cu ceea ce poate fiecare. Și după două zile lumea a început să îl vadă pe nenea Ion cum căra cărămizi cu o roabă pe care abia putea să o împingă. Pentru că el era mic. Mic de tot. Câteva zile omul tot căra și ducea cărămizi, țigle și lemne la familia căreia îi arsese casa. Nimeni nu știa că zi de zi, nenea Ion își dărâma propria căsuță ca să adune cărămidă cu cărămidă. A dărâmat tot și i-a rămas în picioare doar cămăruța mică în care locuia el. 
Într-o zi, văzându-l că ducea câteva cărămizi în roabă, un om i-a spus: "Nu mai duce cărămizile alea, nenea Ioane. Sunt vechi, nu se poate face mare lucru din ele." Nenea Ion s-a întristat, dar nu a renunțat, mai ales ca a văzut că nimeni nu mai ducea cărămizi. El știa că acelea erau bune și că oamenii se puteau folosi de ele. Și chiar le-au folosit. "Chiar și o cărămidă dacă ne-ar fi dat nenea Ion și tot era de mare ajutor. Dar el a adus multe, foarte multe. În casa asta sunt multe cărămizi aduse de nenea Ion."
Nenea Ion nu mai avea liniște știind că acea familie era în necaz și că nu mai aveau de nici unele. Aveau și doi copii și s-a gâdit nenea Ion că tare bine le-ar prinde niște lapte. Lua laptele de la văcuța lui și oprea o cană pentru pisicuță, iar restul îl ducea la copiii cărora le-a ars casa. Le ducea și toate ouăle de la găinușele lui, iar merele puse deoparte pentru iarnă le-a dus pe toate. 
Nimeni nu știa că erau zile în care nenea Ion mânca doar un colț de pâine înmuiat în lapte sau doi cartofi fierți pe care punea cu zgârcenie câteva picături de ulei. Dar el nu se plângea niciodată. Oricum nu l-a întrebat nimeni, niciodată dacă mai poate, dacă mai are... 
Într-o zi, un vecin i-a propus lui nenea Ion să îi dea curtea și grădina, promitându-i în schimb că va avea grijă de el. Naiv și neputincios, nenea Ion l-a crezut pe omul cu intenții bune. Era om deștept, cu școală. Și s-a dus cu mașina fistichie a omului să semneze niște hârtii la notar. Nenea Ion îi respecta foarte mult pe oamenii cu școală. Pentru că el nu prea avea carte și se simțea mic. Mic de tot. 
Omul care a primit terenul lui nenea Ion nu s-a ținut de cuvânt. A demolat singura cămăruță  pe care o avea nenea Ion ca să își construiască o casă mare și frumoasă, iar pe nenea Ion l-a mutat în șură. Acolo a stat nenea Ion câteva luni, așteptând ca omul să-l mute într-o cameră nouă și frumoasă. A stat pe un pat vechi, în întuneric și în frig și abia dacă primea câte ceva de mâncare. Nimeni n-a știut, dar oricum, pe nimeni nu ar fi interesat. Lumea nu-l mai vedea și se gândeau că poate a murit. Știau că pe terenul lui a construit cineva o casă, dar nu se întrebau unde era nenea Ion. Nici măcar oamenii cărora le-a dus roabă cu roabă toată casa lui, cărora le-a dus puțina mâncare pe care o avea nu s-au interesat de el. Nimeni. Nimeni nu-i ducea lipsa lui nenea Ion. Fiindcă el era mic. Mic de tot. 
Într-o zi, cineva a aflat povestea lui nenea Ion. Să ajungă la el era imposibil. Omul care luase terenul și care îl ținea pe nenea Ion în șură făcuse casă mare cu gard înalt și poartă închisă. Cu greu a reușit să intre pe proprietatea ca o fortăreață și a inventat un pretext ca să rămână singură în curte. Atunci s-a dus glonț către șura în care l-a găsit pe nenea Ion stând pe patul șubred și învelit până la ochi cu niște pături vai de ele. 
- Nenea Ioane, am venit să te salvez. Hai cu mine.
Nenea Ion, incapabil să se ridice în capul oaselor, a spus cu o voce stinsă:
- Numai Dumnezeu mă mai poate salva pe mine. 
- Tocmai, Dumnezeu m-a trimis. Haide, te rog, vreau să te ajut. 
Persoana nu a apucat să-l convingă pe nenea Ion să se ridice, că proprietarul casei a și apărut în șură. După discuții în contradictoriu și amenințări, persoana a reușit să negocieze plecarea lui nenea Ion. Când s-a ridicat de pe pat și l-a văzut cât de mic era, persoana care venise să-l ajute s-a înduioșat. 
Nenea Ion n-avea decât hainele de pe el și o iconiță cu Maica Domnului pe care o ținea pitită sub pernă și pe care, cu mâini tremurânde a ascuns-o imediat în buzunarul vestei rupte pe care o purta.
L-a condus pe nenea Ion la mașină, iar acesta mergea cu pași greoi fără să spună nimic. Câteva zile i-au trebuit lui nenea Ion să se înzdrăvenească puțin. A primit o cameră frumoasă, cu pat confortabil, cu covor și cu televizor și lucruri cum n-a avut niciodată în viața lui. Avea pijamale călduroase și halat, iar baie caldă făcea foarte des. A venit un medic să îl consulte, iar persoana care l-a salvat a angajat o femeie care să aibă grijă de el, să îl ducă la plimbare prin parc, neapărat la biserică și să-i dea de mâncare de trei ori pe zi, plus desert. Dar nenea Ion mânca foarte puțin, fiindcă era mic. Mic de tot. 
Persoana care l-a salvat pe nenea Ion l-a întrebat dacă nu vrea să îl reclame pe omul care l-a neglijat, care i-a luat pământul, i-a dărâmat casa, i-a ucis animalele și l-a ținut sechestrat în condiții inumane. Nenea Ion a refuzat. A spus că el nu se răzbună, că el nu face rău, că omul acela e tată de copii și că nu îl lasă sufletul să îi facă rău, chiar dacă el i-a făcut atâta nedreptate. 
Și astfel, nenea Ion a iertat... fiindcă el era un om mic, dar mare. Mare de tot! 





  1. si astfel inca o poveste de a ta ne face pe noi să invătam si ne inspira sa fim buni. buni de tot!
    te iubesc, Irina!

    RăspundețiȘtergere
  2. Mic,mic de tot, dar sufletul mare,mare de tot!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumim pentru toate povestioarele tale,precum si pentru"Fluturi"Te iubim Irina!

      Ștergere
  3. Frumos și profund! Mulțumesc Irina!

    RăspundețiȘtergere
  4. O poveste "mica" de suflet, miscatoare, patrunzatoare, care atinge corzile sufletelor mari, autentice, care vor creste mereu spre desavârsirea absoluta, atemporala.
    Fii binecuvântata !

    RăspundețiȘtergere
  5. O poveste mica dintr-un suflet mare,
    Pilda înteleapta, cu un tâlc profund.
    Nimic în asta lume, nu e de mirare,
    Universul,viata,e-ntr-un bob marunt.

    Cel ce pune-n suflet,iubirea,viata,
    Nu se cramponeaza de dimensiune.
    Doar o pietricica,întoarce balanta,
    Uriasul cade-nvins de întelepciune.

    RăspundețiȘtergere
  6. Ce mare invatatura intr-o povestioara mica!

    RăspundețiȘtergere
  7. Multumim pentru toti ,,nenea Ion" care au o asemenea poveste.

    RăspundețiȘtergere
  8. Irina..eu te iubesc foarte tare!!esti ca flacara de la candela.. imi dai speranta ca in lumea asta mare mai sunt oamenii cu suflet curat..asa ca al tau..si ca al lui Nea Ion...Doamne Doamne sa ti poarte de grija!

    RăspundețiȘtergere
  9. Acestia sunt ingeri cu chip uman!Bunatatea sufleteasca o gasim tocmai la oameni lipsiti de averi materiale dar inzestratati de Dumnezeu cu cea mai mare bogatie;Inima

    RăspundețiȘtergere
  10. stiu povestea lui nea Ion fiindca l-am cunoscut si eu inainte sa plec de acasa si m-am bucurat ca a gasit un om bun ca tine Irina!
    sa iti dea Dzeu sanatate si fericire! rar oameni ca tine!

    RăspundețiȘtergere
  11. Multumesc, Irina!
    Dumnezeu sa iti rasplateasca! Bucurie sfanta tuturor si spor in toate cele bune si de folos!

    RăspundețiȘtergere
  12. Gândirea e fundamental greșită. Orice gunoi care îndrăznește să facă așa ceva merită împușcat în secunda 1.
    Restul, ar trebui schingiuiti ca Horea.
    Doar moartea si bătaia salveaza țara asta.

    RăspundețiȘtergere
  13. Draga Irina,
    am citit cartea Fluturi pentru care iti multumesc din tot sufletul! A fost o revelatie pentru mine si am invatat enorm din povestea ta. Acum citesc Insomnii.
    Vorbesti adesea despre iertare. As vrea sa te intreb cum consideri tu ca as putea ierta un monstru care mi-a distrus viata abuzind de mine desi am numai 14 ani? El are 45 de ani. Cum m-ai sfatui tu care esti atat de inteleapta sa nu il mai urasc cu toata fiinta mea pe nenorocitul ala ordinar si cum sa fac sa nu ii doresc moartea? Cum sa fac sa nu ma uras sipe mine si sa nu imi mai doresc sa dispar de pe lume? Am mare nevoie de raspunsul tau....te urmaresc zi de zi pe facebook pentru ca postarile tale imi fac bine, dar te rog iarta-ma ca nu am curaj sa imi dezvalui identitatea si sa iti scriu pe facebook. Imi este foarte rusine pentru ceea ce mi s-a intamplat si nu stiu cum sa scap de cosmaruri si de frica! Iti multumesc din suflet pentru tot si te rog sa ma ierti daca te-am deranjat!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Draga mea, ai incrrdere in Irina! Ea,te poate ajuta...nici mie nu imi place sa vorbesc despre ce mi se întâmplă sau ce mi s-a întâmplat dar....spre Irina, am facut primul pas si i-am spus anumite lucruri...nu ai idee ce sentiment de usurare am trait dupa...dar si lacrimi fierbinti ce imi curgeau pe față...ai incredere in Irina si vei vedea, va fi bine iar Doamne- Doamne are grija de toti la momentul potrivit! Sincer, daca eram in locul Irinei, m-as fi oferit si eu sa te ajut, sustin, ascult sau orice ai nevoie, dar...a facut ea asta si ii multumesc si mie nu imi rămâne decat sa te susțin si sa iti dau încredere din toate punctele de vedere! Te pup, ai grija de tine....

      Ștergere
    2. Of copile nu lăsa omul acela sa facă acelasi lucru si altor fete nevinovate ca tine.sfatuieste-te cu un adult si denunță această persoană.pentru binele tău și al altora care ar putea trece prin acelasi coșmar.mama ta ar fi cea mai indicată persoana sa ii povestești totul

      Ștergere
    3. Buna ziua draga Anomima,
      Povestea ta ma face sa-mi fiarba sangele in vine pentru nedreptatea si grozavia prin care treci. Eu am crescut cu mama, fara tata, si desi mama mea a incercat sa-si refaca viata, nu a reusit sa gaseasca un barbat normal, cu care sa-si intemeiasca o familie. M-am simtit tot timpul protejata si in siguranta, dar si vinovata ca nu are un barbat alaturi de ea. Niciodata nu am simtit ca as fi in pericol si m-am bazat si am avut incredere in familia mea.
      Nu-ti stiu situatia familiala, dar inca esti un copil, si cred ca exsita pe acest pamant cineva care are datoria morala si legala sa vegheze sa fii in siguranta. Daca cumva este partenerul mamei tale (ipoteza) ar trebui sa vorbesti cu mama ta despre asta. Pentru ca nici o mama nu trebuie sa-si puna in pericol viata copilului si siguranta lui pentru un "penis", desi poate este prea dur spus.
      Oricum trebuie discutat cu un adult, care are grija de tine si acest om trebuie oprit si trebuie sa fie ajutat ca sa-si rezolve problemele.
      Iar sufletul tau nu merita acest lucru, sa treci prin asa ceva. Daca ai trecut, trebuie sa inceteze si sa nu il mai lasi sa iti faca rau, nici tie, nici altcuiva. Iti spun asta, in calitate de mama a 2 copii.
      Si daca as fi pusa in situatia de a-mi gasi un partener cu care sa-mi reintregesc familia, as fi in stare sa-l pun pe acel barbat care ar dori acest lucru sa dea o gramada de teste, inclusiv psihologice si sa treaca si o perioada de proba, pana cand isi va ocupa locul alaturi de noi. :)
      Revenind la situatia ta, daca este vorba de un membru al familiei, fugi de el, vorbeste cu mama ta, cu parintii tai, care ar fi trebuit sa-si dea seama ca nu nu esti bine.
      Oricum, totul depinde de tine. Sunt alaturi de tine si daca ai nevoie de un sfat sau sprijin, da-mi/ da-ne de stire.
      Ai grija de tine draga Anonima...

      Ștergere
  14. M-a rascolit atat de tare comentariul copilei de mai sus incat am retrait astazi cosmarul tineretii mele din nou. Aveam 15 ani, niste pantaloni cu imprimeu leopard, pantaloni cusuti cu mana mea dintr-o patura subtire...in loc de fermoar, ca nu am avut bani, am facut un nod...si mai aveam un maieuas in dungi, alb cu bleomarin si trandafirasi...tin minte foarte bine. Totul s-a petrecut foarte repede. Doamne ce imi bate inima acum cand imi amintesc. Sub anenintarea unui cutit, am fost aruncata jos, dupa un gard viu, chiar langa zidul bisericii, si batjocorita in fel si chip de acest monstru... Nici lacrimile, nici tremuratul, nici imploratul meu nu l-au miscat. Inca ii vad ranjetul satisfacut. Atunci l-am intrebat pe Dumnezeu unde este? Mi-a raspuns in timp...era acolo, suferea si el cu mine...era acolo cu mine ca doar El m-a putut ajuta sa iert, ca sa pot merge mai departe. Nu am spus nimanui niciodata...doar mamei, cand am ajuns acasa plansa si cu maieul patat de sange...semn ca nu mai eram o copila. Saptamani intregi adormeam si ma trezeam in acelasi cosmar, aveam impresia mereu ca inca mai am par pubian in gat...mi se facea greata, fugeam la baie si vomam pana ramaneam fara vlaga. Am trecut prin toate starile...dar m-am oprit la cea de a ierta si a merge mai departe si Dumnezeu m-a ajutat sa cunosc iertarea, sa ma pot elibera. Sunt aproape 20 de ani de atunci...e o rana veche ce nu se va inchide niciodata. Fugiti de oamenii care va fac rau, evitati-i, nu cautati razbunare si dreptate pe lumea aceasta, din pacate nu o vom afla. Oricati ani de puscarie va face o scursura de asta, nu ne va aduce noua alinarea sau linistea sau starea de dinaintea cosmarului. Cu gandul la Bunul Dumnezeu, mergeti mai departe si lasati-va la Voia Lui! Imbratisari calde tuturor!!!

    RăspundețiȘtergere
  15. Eu am un Prieten, Cel mai Bun
    Ce mi-e alaturi pe al vietii drum.
    De EL nicicând în viata nu ma las,
    În urma lui Hristos pasesc, pas dupa pas...

    V-Il recomand cu drag !

    RăspundețiȘtergere