Unei fiice








Draga mea fiică,

Ți-am dat Viaţă. Viață pe care nu vreau să ți-o controlez. A da viață înseamnă a da libertate deplină. Nu-ți voi reproșa niciodată ceea ce am făcut pentru tine, fiindcă nu mi-ai cerut să fac ceva, ci am făcut totul din iubire. Atunci când dai viață unui copil, rupi din tine. Rupi o bucată din inima ta și crești un om... Apoi îl lași liber, dar tu nu mai poți fi întreg fără acea bucată de inimă, fără a avea aproape acel omuleț pe care l-ai crescut cu atâta iubire, grijă, sacrificii și trudă. Poate de aceea îți par posesivă uneori... Și știu că acum nu mă înțelegi, dar când îţi vei rupe și tu o bucată din inimă și omulețul acela născut din inima ta va umbla liber prin lume, vei înțelege chinul nopților nedormite și lacrimile care secătuiesc sufletul unei mame. Și totuși, asa e menirea unui părinte: să ofere viață, apoi să rămână singur... sperând că omulețul cel mai drag este fericit.
Ai tot dreptul să fii liberă, dar vreau să te gândești că, dacă tu mă uiți când nu ești lângă mine, eu nu reușesc să te uit. Nu vreau să-ți fiu paznic, nu vreau să-ți umbresc bucuria, te vreau fericită alături de cei cu care te simți bine, dar vreau să te gândești și la mine atunci când te distrezi – să ai mai multă grijă, să nu-mi tulburi sufletul, să nu-mi furi pacea... Fericirea ta nu trebuie să fie nefericirea mea; distracția ta, libertatea de care te bucuri nu trebuie să fie motive de îngrijorare pentru mine, ci tot fericire, fiindcă trăiesc cu tot sufletul bucuriile și împlinirile tale.
De când exiști, eu trăiesc pentru tine și prin tine... Visez visurile tale și nimic nu mă împlinește mai mult decât reușitele tale. Bucuria ta e bucuria mea, zâmbetul tău este lumina mea, iar durerea ta este sfârșitul meu.
Așadar, te rog, nu mă considera absurdă, nu mă considera posesivă, ci încearcă să îmi înțelegi îngrijorarea și temerile... Fiindcă de când exiști tu nu există pentru mine spaimă mai mare decât aceea de a te pierde, decât aceea de a te vedea nefericită, rănită, neîmplinită. E doar iubire, fiica mea, iar iubirea de mamă n-ar trebui să te sperie, nici să te deranjeze, nici să te îndepărteze...
Într-o zi vei înțelege că iubirea de mamă nu poate fi înlocuită de nimic şi de nimeni... Nici de bani, nici de bogăţie, nici de  prieteni, nici de omul iubit... De nimic şi de nimeni.



Fragment din Cartea Insomnii

Irina Binder - Insomnii





  1. Aștept un răsuns la o replică a fiicei: ”Nu ți-am cerut niciodată să-mi dai viață.”

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am auzit de multe ori acest răspuns, pe care-l consider obraznic și care e dureros pentru un părinte... Într-adevăr, copiii nu cer să vină pe lume, dar părinții merită recunoștință pentru viața dăruită.
      De obicei, răspunsul pentru o asemenea replică e înghițit adesea împreună cu lacrimi. Doare. Și chiar dacă părinții nu așteaptă recunoștință, au nevoie de puțină considerație, de blândețe, de puțină iubire și înțelegere.

      Ștergere
    2. Anonim, dacă fiica mi-ar pune o asemenea întrebare i-aș spune cu blândețe și deplină înțelegere:
      Nu mi-ai cerut să îți dau viață, e drept... Dar dacă nu ți-aș fi dat, nu mi-ai mai fi pus această întrebare... Și dacă ai crede în Dumnezeu ai ști că de fapt, te-ai născut prin voia Lui... Eu am fost doar purtătoare a scânteii divine care e în tine și în orice făt... Ai venit pe lume și prin voia ta... căci ai luptat să ieși la lumină... și să descoperi lumea... Așa că nu aștept recunoștință pentru că trăiești... Aș vrea doar să știu că ești tu însăți în orice împrejurare și că te vei bucura din plin de poezia vieții... Pentru că viața e poezie... Poezia lui A FI... Poezia devenirii... Și poate fi poezia ta... Poezia pe care o vei scrie cu propria mână prin alegerile pe care le vei face... Și poate într-o bună zi, vei avea și tu copiii... Și poate și ei îți vor spune ”Nu ți-am cerut să-mi dai viață”...

      Ștergere
    3. FRUMOS, REAL !!! Sunt si propriile mele ganduri pentru fiica mea !!!!!!!

      Ștergere
    4. Anonim
      Raspunde-i fiicei asa:
      Cand vei purta in pantec un copil si vei simti,timp de 40 de saptamani,ca fiece clipa e unica,ca il poti proteja mereu,si apoi,dupa ce iese din burtica vei simti neputinta ca nu mai poti proteja acea fiinta plapanda,ca pierzi controlul ,ca nu il poti proteja ci doar il poti sfatui Atunci si doar Atunci vei intelege vorbele mele!!!

      Ștergere
    5. Intr-o zi, in adolescenta mea de baiat relativ frustrat i-am zis mamei ca nu ar fi trebuit niciodata sa se marite.
      S-a lasat un moment de tacere. Apoi mama a izbucnit in ras si a zis: daca nu m-as fi maritat nu nu mai existai, desteptule!
      Oricat v-ar parea de ciudat...la asta nu ma gandisem...😀

      Ștergere
  2. Foarte frumos...şi de asemenea, adevărat...nu sunt mamă, dar sunt fiică...la fiecare sfârşit de săptămână merg să-mi văd părinţii...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. F.Frumos.Pt mine ar fi suficient un telefon dezinteresat pe saptamana.




      Ștergere
  3. Pur si simplu plang...aceasta e si scrisoarea mea....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Doamne cat de adevărat.asta este pt toate mamele care iubesc cu toată puterea,dar trebuie sa respectam decizia copilului,chiar daca sufletul sângerează de durere.daca o iubim ne.mulțumim cu puținul timp pe care ni-l acorda.

      Ștergere
  4. Foarte frumos---Multumesc--ma regasesc


    RăspundețiȘtergere
  5. Desigur, scrisoarea este valabilă și pentru băieți...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Irina, tu ai copii?

      Ștergere
    2. Splendida prin mesaj aceasta scrisoare.Ma regasesc total in esenta vorbelor acestei scrisori,sunt toate gandurile mele pe care le-as fi spus copiilor mei.Mi-as dori din tot sufletul sa citeasca si ei aceste randuri,ale scrisorii si sa reflecteze macar,sa se mai gandeasca!

      Ștergere
  6. Pur si simplu plang...ma regasesc...aceasta e si scrisoarea mea!

    RăspundețiȘtergere
  7. Pantecul femeii e conceput sa dea viata.Prin devotamentul , resposabilitatea, grija pentru un pui de om , adultul creste, isi dezvolta caracterul intr-un mod mai placut si mai frumos prin acel pui de om .Ceea ce a fost sadit in om , prin copil, adultul se desavarseste si isi deschide sentimentele ce nu ar fi cunoscut decat prin el.Si nu pot incheia decat ca nimic nu-i mai placut naturii, divinului , spiritului omenesc sacrificiului si cunoasterea de ambele parti.Copil .-parinte.

    RăspundețiȘtergere
  8. A da viata este un sentiment ce nu se poate descrie in cuvinte. E ceva sublim si nemaipomenit. Daca NU, atunci pentru ce mai existam? Un copil care spune "Nu ti-am cerut niciodata sa-mi dai viata!" este o persoana egoista, care se iubeste doar pe ea si nu este interesata de cei din jurul sau. Trebuie sa incercam sa facem aceasta lume mai buna, nu mai rea. Orice mama daruieste tot ce poate mai bun copilului sau. Incearca sa-i arate partea frumoasa a vietii, ii indruma pasii pe drumul vietii, ii semnalizeaza pericolele ce pot aparea dar nu-l poate proteja tot timpul. Cu toate acestea copilul este cea mai mare realizare a omului. Eu sunt mama si o confirm. Fara copilul meu m-as simti incompleta. Eu continui sa cred ca am reusit sa contribui la o lume mai buna.

    RăspundețiȘtergere
  9. Această scrisoare este atât de adevărată ,am sa o printez pentru fetita mea de 4 anisori să o aiba in cartea ei cu amintiri.Multumesc ..

    RăspundețiȘtergere
  10. Voi femeile sunteti 'pamântul' în care germineaza 'samânta' vietii. Vi se cuvine toata iubirea universului ! Fara voi,noi barbatii n-am cunoaste IUBIREA AUTENTICA,SACRIFICATOARE ! Meritati sa ne sacrificam pentru voi !Sunteti cel mai minunat concept a lui Dumnezeu !Sunteti florile ce împodobesc si dau culoare Paradisului ! Sa fiti binecuvântate si IUBITE...toate! Toate!! Toate!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Este atat de adevarata aceasta scrisoare, aici sunt toate trairile unei mame, cuvinte frumoase ce trebuiesc citite de copiii nostri.

      Ștergere
  11. Super adevărat sunt o mamă singură care am crescut o fată cu un caracter exact cum am citit acum

    RăspundețiȘtergere
  12. Am fost o adolescenta destul de rebela,careia ii placea sa iasa destul de des cu prietenii in oras, sau la cineva acasa sa jucam remi sau yams.Veneam uneori la 23-24 noaptea si o gaseam pe mama mea, care a crescut singura trei copii (tal meu a murit cand eu aveam doar 9 ani), deci o gaseam pe mama singura in bucatarie asteptandu-ma.II spuneam de multe ori"du-te si culca-te si nu ma mai astepta. Nu inteleg de ce nu poti dormi fara ca eu sa fiu acasa." imi raspundea, ca de fiecare data la fel: Cand ai sa ai copiii tai ai sa intelegi de ce nu pot sa dorm linistita pana nu te stiu in patul tau.
    Anii au trecut, am doi copii, adolescenti si ei si am trecut prin aceleasi sentimente ca ale mamei mele ,de foarte multe ori. Chiar nu poti sa pui capul si sa dormi linistita, ca mama,pana nu iti stii copilul in cuib.

    RăspundețiȘtergere
  13. De obicei.....primim înapoi ceea ce dăruim....!!!am avut doi părinți minunați....nu as fi îndrăznit niciodată sa le spun așa ceva...sper sa pot fi macar pe jumătate părinte....cat au fost ei ptr mine...

    RăspundețiȘtergere
  14. desi facem totul pentru copiii nostri si i iubim neconditionat,ne doare cand. nu ni se spune macar de 8 martie,La multi ani mama!

    RăspundețiȘtergere
  15. Ce ciudat...
    Si tații nu există? Nu iubesc? Nu au contribuit cu nimic?
    Luați in seamă intrebarile doar daca nu am nimerit pe un site de femei singure, puternice si ... singure.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tatii isi iubesc si ei copiii dar altfel, stiu mai bine valoarea independentei, a deciziilor proprii si le lasa copiilor mai multa libertate.Si au incredere ca totul e bine.Asta stiu de la sotul meu.

      Ștergere
  16. Superba scrisoare, ma regasesc in fiecare cuvant care-mi atinge sufletul si sunt convinsa ca nu numai mie, ci tuturor mamelor din lume.

    RăspundețiȘtergere
  17. "Te rog frumos sa ma ierti ca am fost o ingrata nerecunoscatoare atatia ani buni ! "...sunt cuvintele spuse de fiica mea cu exact o luna inainte de a parasi aceasta lume la doar 25 ani, ucisa de un sofer beat . " Stii ? daca tu nu ma ierti nu am nici o sansa sa ma duc in rai "...

    RăspundețiȘtergere
  18. Frumoasa declaratie si sunt de inteles emotiile mamelor, care adesea nu reusesc sa adoarma pana nu isi stiu copiii in siguranta. O mama care va sti sa comunice cu copilul des si deschis, sa-i spuna ca il iubeste, ca e mandra de el, va construi o relatie de incredere reciproca. Copilul va fi mai calculat pt ca va dori sa-si faca parintii mandri si va impartasi mai multe cu ei daca va simti sustinere. Uneori insa, mamele/parintii in general, isi impovareaza copiii cu grijile si fricile lor, iar acestia isi pierd increderea in sine sau nu le mai povestesc parintilor lucruri de frica sa nu ii ingrijireze si mai mult, ori se simt neintelesi. Copiii vor la un moment dat sa isi poata intinde aripile, nu trebuie sa se simta paralizati de gandul ca 'mamei ii este frica'. Viata se schimba, apar lucruri noi, iar generatii diferite se adapteaza diferit. Copiii au nevoie de experienta proprie de viata, traita nu doar din povestirile mamei. Copiii simt iubirea enorma pe care le-o poarta un parinte, chiar daca nu vorbesc ds asta in fiecare zi. Iubirea asta nu tb sa devina totusi unicul argument pt a controla si dirija alegerile copiilor, chiar daca adesea se intampla involuntar, ea nu tb sa le creeze un sentiment permanent de vinovatie ca ei nu ofera destul, sau ca s-au distrat la o petrecere, iar mama a stat singura. Acesta este un sentiment debilitant. O mama tb sa vada dincolo de temerile si experientele ei, sa fie alaturi de copilul ei prin comunicare, nu prin a-i impune simtul indatoririi vesnice pt ca l-a adus pe lume, in final viata lui se desfasoara in alte circumstante decat au fost in tineretea ei. Ea este cea care poate ajunge la inima copilului prin blandete, intelepciune si intelegere. Desigur, copiii ar trebui sa fie mai intelegatori atunci cand o mama isi exprima ingrijorarea...E greu sa fii mama si sa faci abstractie de cosmarul ca ceva poate merge prost in viata copilului, dar trebuie gasit un echilibru. Mamele trebuie sa-si diversifice activitatile, sa aiba grija de ele, copilul nu mai trebuie sa fie tot centrul atentiei ei la 30 de ani...el se va casatori eventual, va pleca la casa lui, iar ea se va simti parasita si singura si il va face sa se simta vinovat pt asta, pt ca viata ei va fi lipsita de sens. Aveti grija de voi, iubiti-va, asta ii va face fericiti si pe copiii vostri.

    RăspundețiȘtergere
  19. Oooo, dragele mele, simtiti asa cum va indeamna acum inima, dar va veni odata, pe calea regasirii de Sine, cand veti intelege vorbele lui Kahlil Gibran: "Copiii vostri nu sunt copiii vostri. Ei sunt fiii si fiicele dorului Vietii de ea insasi indragostita. Ei vin prin voi, dar nu din voi, Si, desi sunt cu voi, ei nu sunt ai vostri.
    Puteti sa le dati dragostea, nu insa si gandurile voastre, Fiindca ei au gandurile lor. Le puteti gazdui trupul, dar nu si sufletul, Fiindca sufletele lor locuiesc in casa zilei de maine, pe care voi nu o puteti vizita nici chiar in vis.
    Puteti nazui sa fiti ca ei, dar nu cautati sa ii faceti asemenea voua, Pentru ca viata nu merge inapoi, nici zaboveste in ziua de ieri. Voi sunteti arcul din care copiii vostri, ca niste sageti vii, sunt azvarliti.
    Pe drumul nesfarsirii Arcasul vede tinta si cu puterea Lui va incordeaza, astfel ca sagetile-I sa poata zbura iute si departe. Si puterea voastra, prin mana Arcasului, sa va aduca bucurie,
    Caci, precum El iubeste sageata calatoare, tot la fel iubeste si arcul cel statornic.”
    Va doresc sa ajungeti la aceasta intelepciune cu gratie si usurinta.

    RăspundețiȘtergere
  20. Foarte frumos, pe deplin adevărat...Iubirea ,grija și fericirea unei mame merg mai departe în omul care s-a format.

    RăspundețiȘtergere
  21. As fi dorit si eu sa stiu ca fiica mea este fericita ....oricum !Pe18 februarie se implinesc 3 ani de cand o boala de cancer urat ,mi-a rapit-o!A lasat inima franta unui coplas de 9ani,iar a mea ......nici nu stiu de unde mai sunt!Dar aplecat convinsa ca ,,nu voi muri mama ,nu vreau sa mor,, a plecat zambind spre Domnul care sigur c-a Iubit-o si o iubeste acolo SUS,mai mult decat am putut eu,pentru suferinta ei enorma si dragostea pentru viata ! Menirea mea este sa ma rog ,sa uit tot raul ,sa iert,sa ajut si sa ma bucur pentru sufletul bun al oamenilor pe care-l intalnesc,precum Doamna Irina!va multumesc ca m-ati suportat cu sufletul pe care l-am ,,racorit,, macar un pic!Sa va bucurati de viata ,acest dar pe care nummai noi mamele stim mai mult decat altii,ce pret are!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dragă doamnă Petrina, vă doresc putere multă și înțelepciune să gestionați această durere. Sunt sigură că vă veți agăța de întrebarea "Ce și-ar dori fiica mea să fac?" și că veți fi mama de care să fie mândră, că veți reuși să fiți utilă oamenilor care au nevoie de dumneavoastră. Vă îmbrățișez cu tot sufletul și vă rog să aveți grijă de dumneavoastră... Dacă eu aș muri tot ce mi-aș dori ar fi ca mama mea să fie bine, fericită, să fie sănătoasă, nu să zacă plângând după mine... Gândul acesta mă consolează atunci când îmi e foartedor de oameni dragi care nu mai sunt și îcerc să fiu așa cum le-ar plăcea lor, chiar dacă nu e ușor să lupți cu durerea...

      Ștergere
  22. Foarte adevarat si frumoase cuvinte .

    RăspundețiȘtergere
  23. Si eu sunt o mama fericita....si totusi ma regasesc in unele situatii prezentate aici.Stiu ca indiferent de ce se poate intampla a fi mama e cel mai minunat lucru de pe pamant. Am plans si eu , dar cand am fost bucuroasa am trait cu adevarat doar copiii m-au facut fericita cu adevarat

    RăspundețiȘtergere
  24. Nu as fi vrut niciodată sa ma aduci pe lume.Daca ai fi fost cât de cât un om sănătos la cap,nu ar fi trebuit sa ma naști.Nu aveai dreptul sa aduci pe lume un suflet pe care apoi sa-l chinui,și sa-l schilodești(sufletește) pe viata.Sa trebuiasca din răsputeri sa lupte cu tarele copilăriei.Am rămas in picioare,da...cu ce efort...și cu ce sechele...doar eu știu. Si pentru asta mama,te ignor.Nu-ți datorez nimic.Nici măcar nu te urăsc,pentru ca ura e un sentiment. Si nu sunt dispusa sa-mi irosesc sentimentele cu tine.Am acordat iubire străinilor,mai mult decât in toată viata ta ai fost in stare sa primești...măcar...pentru ca nimeni nu te-a iubit!Nici asta nu ai fost capabila,pentru ca bipolaritatea ta nu putea reacționa la sentimente.Azi ești singura,și spui ca ți-e greu...habar n-ai ce greu i-a fost unui copil pana la 16 ani când a fugit de-acasă...sa te suporte.Poate ca viata ma răzbuna,ciudat mod...ești sănătoasa și o sa trăiești multi ani...singura,asa cum meriți!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Draga mea, iartă... Iar dacă ai venit pe lume înseamnă că trebuia, indiferent cine te-a adus pe lume. Găsește-ți menirea, pacea și echilibrul. Orice ar fi, iartă și uită.
      Te îmbrățișez și îți doresc să ai pace și iubire!

      Ștergere
    2. Bipolaritatea e o boala. E adevarat( cred) ce spune Irina, ca te-ai născut pentru ca așa ți-a fost dat. Poate fi o experiența traumatizantă, dar dacă ai găsit resurse sa pleci, înseamnă ca e lecția uitării și iertării cu timpul....Știi cum se spune; iartă, uita și fugi.

      Ștergere