A mai trecut
un an din viaţa mea. A fost un an frumos şi încărcat cu de toate. Un an în care
am trăit intens şi în care am învăţat multe despre viaţă, despre oameni, dar
mai ales despre mine.
Un an în care
m-am redescoperit, în care m-am maturizat şi în care mi-am îngăduit să trăiesc mai
mult aşa cum am vrut şi mai puţin după cum au vrut alţii. Un an în care am
scris un capitol frumos al poveștii mele de viață.
A fost un an
care mi-a oferit multe lecţii, aşadar acum știu mai multe decât știam în anii
trecuți.
Acum ştiu că „prea
târziu” este doar la ultima bătaie a inimii, dar că nimic nu trebuie amânat
până atunci deoarece nu știi niciodată când ajungi la capătul vieții.
Acum ştiu că
viaţa merge înainte, niciodată înapoi, că trecutul nu mai merită nici lacrimi,
nici timp dedicat, că el şi-a primit deja timpul lui, emoţiile, suferinţa lui.
Acum ştiu că
regretele nu schimbă nimic şi nu ajută pe nimeni, că părerile de rău nu vindecă
răni, dar că trebuie să ne îngăduim să mai şi greşim, dar şi să ni se
greşească.
Acum ştiu că
până şi cel mai urâcios om merită să-i zâmbeşti, fiindcă surâsul tău este, de
fapt, un dar pentru tine, nu pentru el, pentru că surâsul tău te înfrumusețează
pe tine.
Acum ştiu că
este o greşeală să amâni să te bucuri de tine doar pentru că nu-ţi place cum
arăţi în exterior; că frumuseţea interioară este cea care-i face pe oameni să
te iubească cu adevărat.
Acum ştiu că
nimic nu te face mai frumos decât să fii pentru alţii pace, alinare, încredere,
sprijin, bucurie.
Acum ştiu că
Dumnezeu ne-a dat lacrimile ca să ne plângem durerile adevărate și bucuriile,
nu răutăţile celor care vor să ne facă nefericiţi, nu fricile, nu slăbiciunile.
Acum ştiu că,
după ce un om a închis o uşă în urma lui, nu ştii dacă se va mai întoarce
vreodată.
Acum știu că
lumea e plină de oameni dispuși doar să primească, nu și să ofere.
Acum ştiu că
unii oameni n-au nevoie de motive ca să te urască, iar altora nu le ajung toate
motivele din lume ca să te poată iubi.
Acum ştiu că
unora nu le este de ajuns nici măcar totul, că nu le vei fi niciodată
suficient, oricât te-ai strădui, dar nu pentru că nu eşti tu destul de bun, ci
pentru că ei au goluri interioare prea mari, pe care se străduiesc neîncetat să
le umple.
Acum ştiu că
nu disperarea, nu suferinţele, nu neajunsurile și nu teama, ci doar dragostea
ne apropie de Dumnezeu și ne învaţă cum să ne rugăm.
Acum ştiu că
oamenii buni nu pot vorbi urât despre nimeni, că oamenii siguri de calitățile
și de valoarea lor nu caută să evidențieze defectele altora, că orice denigrare
a cuiva este, de fapt, un strigăt disperat al neîncrederii, al complexelor și
frustrărilor celor care se simt mici, lipsiți de valoare, neiubiți.
Acum ştiu că
unora nu le pasă de tine cât timp nu ieşi în evidenţă, dar nu te vor ierta dacă
vei fi fericit şi se vor strădui să-ţi tulbure bucuria şi pacea sufletului.
Acum ştiu că
războaiele nu ajută pe nimeni, că ele doar distrug, că nimic nu urâțește și nu
degradează mai tare ca ura și cearta.
Acum ştiu că,
la un moment dat, ne vine rândul fiecăruia să dezamăgim pe cineva, să însemnăm
ceva rău în viaţa cuiva, fiindcă nu întotdeauna suntem cei buni în relaţiile
noastre.
Acum ştiu că,
oricât de mulţi oameni ne-ar iubi, oricât de mulţi prieteni am avea, vor exista
momente în care nu ne vom avea decât pe noi înşine.
Acum ştiu că
întotdeauna vor exista alţii mai buni, mai frumoşi, mai iubiţi, care vor avea
mai mult, iar să încerci să-i întreci este o irosire dacă ai deja ceea ce-ţi
trebuie pentru a trăi frumos şi pentru a fi fericit.
Acum știu ce
merită și ce nu să privesc, să ascult, să cred, să iubesc.
Acum ştiu că
orice are un preţ, dar nu orice are neapărat şi valoare.
Acum ştiu că
atunci când iubeşti un om nu-l posezi, nu-l faci dependent de tine și nu
depinzi de el.
Acum știu că,
de cele mai multe ori, a te încăpățâna să păstrezi pe cineva lângă tine îți
face mai mult rău decât dacă a-l lăsa să plece.
Acum ştiu că
unii oameni vor însemna doar un capitol, nu povestea.
Acum ştiu că
oameni care, la un moment dat, ne umplu sufletele până la refuz, pot deveni
atât de mici, încât abia dacă îi mai simţim rătăciţi printr-un colţ de suflet.
Acum ştiu că
nu primeşti întotdeauna ceea ce meriţi, că ceilalţi nu se poartă mereu la fel
cum te porţi tu cu ei, dar că seara, când îți spui rugăciunea, contează doar
cum te-ai purtat tu cu oamenii, nu şi cum s-au purtat ei cu tine.
Acum ştiu mai
mult… şi totuşi, cred că mai am atât de multe de învăţat.