Într-unul
dintre sutele de mesaje primite de la voi, cineva mi-a spus: „Te rog mult să
scrii o încurajare pentru părinţii care şi-au pierdut copii. Tu ai un fel
aparte de a alina durerile şi de a încuraja oamenii...”
Primul meu
gând a fost: „Sigur. Cum să nu scriu?”, apoi am realizat cât de grea este o
asemenea sarcină... Niște simple cuvinte, indiferent cât de meşteşugit ar fi
spuse, nu au cum să poată alina o durere atât de mare…
Nu am cunoscut
o astfel de suferinţă, dar cunosc oameni care trăiesc această tragedie. Ce-i
poţi spune unui om care a pierdut totul? Pentru că, până la apariţia unui copil
în viaţa sa, tot ceea ce are un om înseamnă totul pentru el, însă din clipa în
care dă viaţă unui suflet copilul devenie totul unui părinte. Se simte împlinit
prin micuţa făptură căreia i-a dat naştere. I se schimbă toată viaţa şi toate
priorităţile. Din momentul acela omul învaţă să nu mai trăiască pentru el, ci
pentru sufletul căruia i-a dat viaţă. Fără copilul lui nu mai are aer, fiindcă
acea făptură, indiferent că este sugar, adolescent sau adult, este bucăţică ruptă din
inima părintelui şi este raţiunea lui de a trăi…
Orice pierdere
este sfâşietoare, pentru că niciodată nu vom fi pregătiţi să pierdem pe cineva
drag. Nici măcar atunci când suntem bătrâni nu suntem pregătiţi să ne pierdem
părinţii care ne-au dat viaţă, fiindcă sufletele noastre depind de iubirea lor,
însă a-ţi pierde copilul este cea mai sfâşietoare durere. Este o durere pe care
nu o înţelegi, pe care nu o poţi accepta, pe care nu o poţi vedea ca făcând
parte din firescul vieţii… este o durere pe care o vezi ca pe o mare nedreptate
pe care ţi-o face viaţa. Atât de absurdă este această moarte – copilul să moară
înaintea părintelui – încât nicio limbă de pe faţa Pământului nu a găsit cuvânt
pentru ea. Copilul căruia îi moare părintele este „orfan”, soţul căruia îi
moare partenerul de viaţă este „văduv”, părintele căruia îi moare copilul nu
are termen. Poate fi chiar mort, pentru că atunci moare şi el, odată cu urmaşul
pe care îl bagă în pământ.
Nu ştiu ce
poate simţi un om care şi-a pierdut copilul… probabil că un gol imens, o agonie
continuă, o durere cumplită, un dor mistuitor… Copilul este o bucată ruptă din
propria inimă şi nu îţi poţi simţi inima întreagă decât atunci când ai aproape
acea bucată care o completează. Din momentul în care ai pierdut acea bucată de
inimă care bătea în pieptul copilului tău, nu mai poți fi întreg niciodată.
Poate că nu
vom afla şi nu vom înţelege niciodată de ce se întâmplă astfel de nedreptăţi…
Cu toate acestea trebuie să ne continuăm viaţa, aşa cum putem, cu o jumătate de
inimă, uneori târându-ne în genunchi, alteori târându-ne în coate, poate rar
mergând drept.
Chiar dacă
nu-i mai avem alături de noi pe cei care pier, ei ne locuiesc sufletele pentru
totdeauna. Și, oricât de tare ne-ar lipsi îmbrățișările lor, vocile lor,
privirile lor, avem amintirile prețioase cu ei care stau mărturie pentru cât de
norocoși am fost să-i avem alături.
De câte ori
m-a răpus dorul de oamenii dragi pe care i-am pierdut, m-am gândit la ei şi la
ce şi-ar fi dorit ei pentru mine. Am realizat că i-ar durea să mă ştie
suferind, că şi-ar dori ca eu să fiu fericită, să trăiesc frumos şi să nu îi
uit. Cred că acest gând m-a ajutat de multe ori să zâmbesc privind spre cer, în
loc să plâng privind spre pământ…
Mi-a trebuit
ceva timp să accept că fiecare om o durată fixă la călătoria numită „viaţă”, că
unii îşi încheie călătoria mult prea devreme şi pe neaşteptate… Dar cred cu
toată fiinţa mea că la sfârşitul călătoriei noastre ne regăsim cu toţi cei care
au plecat înaintea noastră acolo şi că vom fi nedespărţiţi pentru eternitate.
Până atunci, este datoria noastră să facem călătoria noastră cât mai frumoasă,
gândindu-ne că fiecare clipă de fericire ne este împărtăşită şi de cei care ne
iubesc din Cer.
Cu toată
dragostea mea, trimit un gând bun pentru toate sufletele care au pierdut o
bucată din inima lor!

pentru toata alinarea pe care o aduci in sufletul meu iti multumesc!
RăspundețiȘtergereSora mea a murit acum 11 ani ,inca nu m-am obisnuit ,cu toate ca aveam doar 4 ani pe atunci. Oamenii iti raman in suflet indiferent de ce s-ar intampla. Nu imi pot imagina ce au simtit parintii mei atunci. :( O iubim mult si sunt sigura ca ea ne este ingerul pazitor. Iti multumesc pentru ceea ce ai scris! Te iubesc! #D
RăspundețiȘtergereSufletul nu e suflet daca nu-si plânge durerea, ochii nu sunt ochi daca nu varsǎ lacrimi, viaţa nu e viaţa daca nu se intristeazǎ la durerea semenilor.
RăspundețiȘtergereCarmen
Plangem cu totii pierderea cuiva, cu lacrimi care se vad sau cu lacrimi ascunse. Durere mai mare nu exista! Pierderea este permanenta si regretele eterne. A fost un om! A ramas o amintire. Frumoasa, urata, dorita, alungata... in momentul pierderii nu mai conteaza decat asta: NU MAI EXISTA PENTRU TINE! Si ti se umple pieptul de suspine, ochii de lacrimi si gandurile de cenusiu. Greu sa-ti mai revii, este imposibil pentru multi dintre noi! Multumesc, Irina, ador fluturii tai!
ȘtergereSi eu am pierdut multi oameni dragi si am suferit ca un caine.Recent,am pierdut un var,un var cu care am copilarit la tara la bunici,cu care ma bateam si certam,iar in clipa urmatoare ma pupam,cu care ma suiam in prepeleagul facut de bunicul nostru(intr-un mar) si stateam fericiti acolo,pana cand toti se scandalizau de lipsa noastra.Dar acum a plecat si pierderea lui m-a devastat.De-abia acum mi-am dat seama cat de mult il iubesc si cate as fi vrut sa-i mai spun,dar din pacate....a zburat.Adevarat ca iubirea nu ne-o poate lua nimeni,ea ramane si ne salveaza.
RăspundețiȘtergereAi scris acest articol chiar in ziua in care fratele meu ar fi implinit o varsta care a ramas neimplinita pentru ca a murit acum 24 de ani. Durerea parintilor mei a fost imensa, si a mea la fel! a ramas in amintirea mea, el traieste acolo, are chiar si familie in imaginatia mea, pentru ca, asa cum ai spus, moartea nu a stins deloc iubirea pt el.
RăspundețiȘtergereEști minunată. Abia aștept să primesc coletul cu ,,Fluturi,,
RăspundețiȘtergereDraga Irina, ma numesc Sara, am doar 18 ani si m-am indragostit de cartile tale. Am stat treaza sa le citesc din cauza ca eram prea curioasa sa aflu sfarsitul. Felul in care ai scris despre Robert e genial... m-a atras foarte tare. Abia astept volumul 3!
RăspundețiȘtergereAi trecut prin multe si totusi ai ramas o femeie puternica. Iti doresc sanatate, fericire si numai bine! Tot respectul!