Amintiri dulci



Azi am fost la Starbucks cu o prietenă dragă și am mâncat o prăjitură. Bine, eu sunt la cură de slăbire, iar ieșirea nu era programată. Irina nu s-ar fi atins de prăjitura aceea, dar o am mereu și pe Liliana cu mine (mă cheamă și Liliana), iar ea nu refuză nimic dulce. Liliana e partea rea din mine (pofticioasă, lipsită de ambiție și perseverență) pe care Irina o cară mereu după ea... Dar, nu despre lupta dintre cele două vreau să vă vorbesc, ci despre altceva. 
Savurând acea prăjitură mi-am amintit de prima mea călătorie în Germania. Când am intrat pentru prima oară într-o cofetărie de acolo, am avut impresia că sunt într-un paradis. Eram o copilă. Nu mai văzusem atâtea prăjituri, iar torturile acelea minunate, tăiate ca să se vadă ce minunății zăceau în ele, mi se păreau fantastice. Eram cu tata și cu fratele lui. Cu "doi moși", așa cum îmi plăcea să le spun pe atunci, în glumă. 
Unchiul meu mi-a spus să aleg ce prăjitură vreau cel mai mult. Misiune imposibilă. Aș fi ales tortul plin cu căpșuni pe deasupra, cel pe care era un strat gros de caramel și ceva migdale, altul plin cu frișcă și fructe de pădure... Eram zăpăcită. Le-aș fi ales pe toate. 
Văzându-mă nehotărâtă, dar fascinată de vitrina plină cu bunătăți, tata mi-a spus: "Alege care te atrage mai mult acum și îți promit că vom veni în fiecare zi până vom pleca înapoi în România, ca să le încerci pe toate." Parcă mi-ar fi promis Paradisul. 
S-a ținut de cuvânt. Cu toate că mătușa mea avea mereu câte un desert acasă, noi doi plecam în fiecare după-masă la o plimbare cu oprire la cofetăria aceea. Am încercat toate torturile și toate prăjiturile. Mergeam pe jos câțiva kilometri până la cofetărie și înapoi, dar tata, deși avea 64 de ani și cancer, nu s-a plâns niciodată de oboseală. Desigur, eu nu știam că avea cancer.

Când am ajuns în Germania, eu și tata am primit în dar de la unchiul meu câte o sumă egală de bani ca să ne cumpărăm ceea ce ne doream. Fiecare dintre noi și-a făcut planuri să-și cumpere ceea ce voia. Eu voiam adidași și alte nebunii, tata lanțuri pentru o drujbă și alte lucruri care nu se găseau încă în România. 
După câteva zile de mers la acea cofetărie, am realizat că tata plătea din banii lui, primiți în dar pentru cumpărături. 
"Dar tu mai ai bani să îți iei ce îți trebuie?", l-am întrebat pe tata. 
Și mi-a spus că nimic nu-i trebuie mai mult decât să mă vadă pe mine bucuroasă. 
În ultimele zile de vacanță, am văzut într-o vitrină un ceas de mână. Nu știu de ce mi-a cășunat atât de tare pe ceasul acela, dar îl doream enorm. Poate că îmi plăcea pentru că era deosebit de alte ceasuri obișnuite. Niciodată nu aș fi îndrăznit să-i spun unchiului meu că îmi plăcea acel ceas, fiindcă eram conștientă și recunoscătoare că îmi dăduse deja destui bani și îmi oferise o vacanță de două luni. N-aș fi vrut să creadă că îmi doream mai mult. Dar tata a observat că admiram acel ceas de fiecare dată când treceam pe lângă vitrina în care era expus. 
"Chiar îți place ție ceasul ăla?", m-a întrebat tata. 
Nu i-am spus că îmi plăcea enorm, dar nimeni nu mă cunoștea mai bine decât tata. 
Eu îmi cheltuisem deja banii primiți de la unchiul meu. Îmi cumpărasem haine, adidași și câteva daruri pentru mama și alte persoane dragi. Îmi mai rămăsese o sumă de bani insuficientă pentru acel ceas și l-am întrebat pe tata dacă nu-i voia el, ca să-și cumpere ceva ce își dorea. "Ai cheltuit atât de mult pe prăjituri..." i-am spus. 
Nu am fost atentă dacă tata și-a cumpărat ceea ce îi trebuia, fiindcă ieșise de câteva ori în oraș și fără mine. Mi-a spus atunci că are destui bani și că ar trebui să-mi iau dulciuri sau altceva cu banii care îmi mai rămăseseră. Și așa am făcut. I-am cumpărat lui un briceag roșu la care se uitase în treacăt, într-un magazin. 
Ne-am întors în România cu trenul. Am o poză de atunci și numai când o văd realizez cât de bolnav și de istovit era tata. Avea riduri adânci și era foarte slab. Acum realizez că pentru el nu era simplu să meargă kilometri pe jos, uneori prin căldură... dar nu s-a plâns niciodată. Mi-l amintesc mereu cum spunea că nu se plânge niciodată fiindcă asta nu-i alină durerile, ci doar îi întristează pe ceilalți. 
Pe tren am povestit cu tata câte în lună și în stele. Vorbeam foarte mult! Bietul tata... 
Am ajuns să povestim și despre ceea ce ne-am cumpărat. Mi-am amintit de briceag și i l-am dăruit. S-a bucurat ca un copil. L-a desfăcut, a testat cuțitașele, era încântat că poate desface și conserve cu el. 
"Tu ți-ai cumpărat tot ce ți-ai dorit?", m-a întrebat tata.
Și mi-am amintit de acel ceas frumos pe care știam că nu aveam să-l văd vreodată pe mâna mea. 
"Da.", am spus. Mințeam. 
Tata mi-a zâmbit ca și cum știa că mințeam și a luat gentuța lui veche din piele tocită, din care a scos o cutie frumoasă, pătrată. Mi-a întins cutia, pe care am luat-o curioasă, dar convinsă că acolo se afla ceva ce își cumpărase el și ce voia să-mi arate. 
În cutie se afla ceasul pe care mi-l dorisem atât de mult. Tata mi-l cumpărase, cu toate că acel ceas costa aproape cât toată suma pe care o primise de la unchiul meu, minus prăjiturile pe care le mâncasem la cofetărie. Atunci am realizat că tata nu își cumpărase nimic pentru el. Nu știam dacă să mă bucur pentru acel ceas pe care mi-l dorisem atât de mult sau să regret că tata nu își cumpărase nimic. 
Acum știu că tata cumpărase tot ce și-ar fi putut dori: multe bucurii pentru mine. Bucurii care durează și azi, fiindcă amintirile sunt eterne. Amintiri dulci și o lecție frumoasă de viață. O lecție despre putere, despre dăruire, despre sacrificiu, despre dragoste. 
Ar trebui ca atunci când voi fi nefericită, când voi simți că nu am nimic și pe nimeni, să-mi amintesc că am avut cândva TOTUL.


23 de comentarii

  1. Irina, tu nu scrii. Tu daruiesti iubire cu fiecare cuvant.

    RăspundețiȘtergere
  2. Noapte buna, suflet drag! Tu nu te vei simti niciodată singura ! Love you!

    RăspundețiȘtergere
  3. Dragă Irina,m-ai făcut să plâng și să imi dau seama că ar trebui să fiu mai recunoscătoare cu ai mei părinți. Îți mulțumesc pentru lecția aceasta,ești minunată !💙

    RăspundețiȘtergere
  4. Doamne cat e de frumos ceea ce scrii!

    RăspundețiȘtergere
  5. Cum stii tu, Irina, sa patrunzi in inimile celor ce citesc aceste ganduri minunate!
    Cum nu te-am descoperit mwi de mult?

    RăspundețiȘtergere
  6. Sa avem grija de parinti cat sunt in viata.Multumesc pentru randurile minunate pe care le scrii,mi-au hranit sufletul!

    RăspundețiȘtergere
  7. te iubesc! Din tot sufletul multumesc pentru tot ce scrii... Te iubesc!

    RăspundețiȘtergere
  8. Cit timp voi trai nu vei fi singura.iti datorez enorm!!!

    RăspundețiȘtergere
  9. Un principiu de viata: "sa nu te plangi niciodata fiindca asta nu alina durerea, ci doar ii intristeaza pe ceilalti".Amintirea ca am avut "TOTUL" nu ne face sa ne simtim mai bine...nu poti trai din amintiri ...dar in momente grele ...trebuie sa gasim forta sa mergem mai departe...!Soarele nu sta ascuns in nori tot timpul.

    RăspundețiȘtergere
  10. foarte frumos,
    emotionant...

    RăspundețiȘtergere
  11. Prietenului meu...cu drag.Candva, am avut putin, dar acum... reprezinta TOTUL.Acele amintiri imi dau puterea sa merg mai departe...imi hranesc viata zi de zi.Pentru cat timp?...nu stiu.Acele amintiri sunt...TU.Cele mai frumoase,minunate si ...dulci iar atata timp cat stiu ca existi, voi trai cu speranta ca intr-o zi va aparea soarele si in viata mea.Te iubesc...

    RăspundețiȘtergere
  12. Ai fost si vei ramane binecuvantata cu asa un tata pe care multi dintre noi si l-ar dori.

    RăspundețiȘtergere
  13. Dragoste de tata...
    La fel a facut si Dumnezeu...Creatorul tau si al meu...dar la scara mai mare...a dat pentru noi, ce a avut mai de pret: pe singurul Lui Fiu, cel iubit, cel neprihanit; si ne-a lasat Sfanta Scriptura, ca Ghid de viata.
    "Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica. Dumnezeu, in adevar, n-a trimis pe Fiul Sau in lume ca sa judece lumea, ci ca lumea sa fie mantuita prin El. Oricine crede in El nu este judecat; dar cine nu crede a si fost judecat, pentru ca n-a crezut in Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu. Si judecata aceasta sta in faptul ca, odata venita Lumina in lume, oamenii au iubit mai mult intunericul decat lumina, pentru ca faptele lor erau rele."

    RăspundețiȘtergere
  14. Astept cu nerabdare volumul 3 si sincera sa fiu cred ca in orice timp va fi o poveste de dragoste foarte citita si cunoscuta de toata lumea....! Multumesc pentru gandurile expuse prin acesta carte, ma regasesc in ele!!!!

    RăspundețiȘtergere
  15. Draga Irina, toate articolele tale au un impact pozitiv asupra mea, dar cand scrii despre tatal tau, iubirea,respectul, increderea si bucuria depasesc limitele, mi-au dat lacrimiile datorita puritatii cu care ai descris aceasta intamplare...esti cu un scop pe acest pamant, acela de a ne alina sufletele si a ne aminti adevaratele valorii ale vietii pe care orbiti de rutina si "problemele cotidiene" le uitam...

    RăspundețiȘtergere
  16. Mi-e dor de tine!!!Atat de dor.Esti ultimul gand cu care adorm noaptea si... primul cu care ma trezesc dimineata.E tot ce-mi poate alina singuratatea!

    RăspundețiȘtergere
  17. Cuvinte,gesturi,sentimente...amintiri...frumoase si dulci.Uneori,Dumnezeu ne scoate in cale, pe cararea vietii pe cine ne asteptam mai putin sau cand avem mai mare nevoie.Asa ai aparut...TU!Incet,incet ai devenit...soarele la rasarit si razele care imi incalzesc ziua,stralucirea lunii si bolta instelata,pamantul pe care merg si aerul pe care il respir.Intr-un cuvant...TOT UNIVERSUL meu.Eu...nu pot decat sa multumesc Divinitatii si Universului ca...EXISTI!!!

    RăspundețiȘtergere
  18. Doamne cit de frumos !!!

    RăspundețiȘtergere
  19. Si mi-e dor...atat de dor!De ochii tai,de zambetul tau,de chipul tau,de aerul pe care candva il respiram impreuna.Nici timpul,nici distanta nu iti pot lua ceea ce iubesti din tot sufletul!!!

    RăspundețiȘtergere
  20. Doamne cat de frumos !!! Citesc cu atata drag postarile tale si este o placere enorma o zi cand postezi multe povestioare lungi scurte indiferent .Chiar azi am "rasfaoit " blogul si coincidenta face ca am citit inaite sa redostribui postarea asta si ma induiosat tare mult💗 .Eu nu am avut nici un tata ...pentru mine tata a fost bunicul si unchiul meu .Cei mai dragi mie.A fost strasnic sa imi imaginez intamplarile relatate de tine .Poate pe viitor te gandesti sa postezi pozd cu tine din copilarie si nu numai .Chiar mi am imaginat o fetita frumoasa ❤ cu un tata model .

    RăspundețiȘtergere
  21. Posteaza ceva nou ne este asa dor de tine :)
    Fa un live cu noi pe facebook scurt sau un articol despre "30 lucruri nestiute despre mine" cea ce nu ai mai spus pana acum .Suntem nerabdatori sa te cunoastem mai bine

    RăspundețiȘtergere
  22. In viata unora dintre noi nu esti doar scriitoarea Irina Binder care scrie frumos are grija de cei mai putini norocosi etc pentru o parte dintre noi esti mereu in gandul si sufletul nostru .Sper sa ti cont de asta si sa ignori persoanele rau intentionate gandeste te ca suntem o cohorta care asteptam un singur impuls mesaj gand postare poza noutate din partea ta .

    RăspundețiȘtergere