Azi m-a bucurat...



... acest suflet frumos și fragil: Diana. Este a mea și va fi a mea până la ultima bătaie a inimii mele.
Și realizez cât sunt de binecuvântată... 



Așa a vrut Dumnezeu. Nu zău?!



Dacă detest ceva pe lumea asta, atunci detest afirmaţia rostită fără pic de discernământ la oricare nenorocire care se întâmplă: „Aşa a vrut Dumnezeu.”
Mă întreb: ce om care îl iubeşte, care îl respectă sau care îl cunoaşte, cât de cât, pe Dumnezeu, poate face o asemenea afirmaţie? Ce om îl poate desconsidera atât de mult pe Dumnezeu, încât să îl insulte atât de urât, încât să-l învinovăţească de toate nenorocirile şi de toate relele lumii?
De ce pentru toate greşelile noastre, pentru neatenţii, iresponsabilităţi, slăbiciuni şi neputinţe trebuie să fie altcineva răspunzător şi vinovat, nu noi înşine?
Oare atunci când se întâmplă câte un accident, apasă Dumnezeu acceleraţia în locul oamenilor care nu adaptează viteza la condiţiile de drum? Oare El este neatent?
Atunci când un nenorocit ordinar violează o copilă sau o femeie, îl pune Dumnezeu să o facă?
Oare atunci când cineva ucide, loveşte Dumnezeu cu obiectul care cauzează moartea?
Oare atunci când oamenii tratează lucruri importante cu superficialitate, trebuie să vină Dumnezeu să verifice, să repare, să se asigure că avionul, helicopterul, trenul, maşina, sunt bune de călătorie?
Oare Dumnezeu cum se simte când noi îl acuzăm de toate nenorocirile, ca pe cel mai rău, mai nedrept, mai ucigaş și mai nemilos din lume?
Dumnezeu nu face alegeri în locul nostru... şi dacă îngăduie anumite lucruri, e pentru că respectă ceea ce ne-a oferit: liberul arbitru. El ne-a creat o lume frumoasă, cu cele mai frumoase condiții și posibilități, cu dreptul deplin de a face alegeri, unde noi ar fi trebuit să trăim în pace și în armonie...
Un lucru e cert: prea puţini îl cunosc cu adevărat pe Dumnezeu... prea puţini îl respectă şi au înţeles ce vrea El de la noi... deşi vrea atât de puţin... deşi merită atât de mult... iar noi? Îl insultăm, îl învinovăţim, îl subestimăm şi îl îndurerăm...
Nu daţi cu piatra în mine, gândiţi înainte... nu Dumnezeu m-a pus să scriu acest mesaj și nu Dumnezeu vă pune să fiți orgolioși, încât să nu vă placă adevărul din rândurile mele...



Azi m-a bucurat...



... acest mesaj primit de la o fată minunată care, așa cum vedeți, îmi spune "mami", pentru că mă iubește și crede în mine.
E un mesaj care mi-a umplut inima de pace și de bucurie pentru că îmi dovedește că nu trebuie să răstorni munții ca să schimbi ceva, că uneori simpla prezență în viața cuiva, un exemplu bun și puțină dragoste, pot schimba lumea în bine.
E prea frumos mesajul ca să nu împart cu voi bucuria mea! 





Mi-am pierdut răbdarea şi toleranţa.



„Există o limită peste care răbdarea încetează să mai fie o virtute.”
- Edmund Burke

Recunosc, mi-am pierdut răbdarea şi toleranţa faţă de ipocriţi, de prefăcuţi, de curioşi, de indecenţi, de cei care invadează vieţi şi care cotropesc suflete.
Mi-am pierdut răbdarea şi toleranţa faţă de cei incapabili să mă cunoască și cărora trebuie să le explic mereu cine sunt, cum sunt, ce vreau şi ce intenţii am.
Mi-am pierdut răbdarea şi toleranţa faţă de cei care nu înţeleg că le datorez doar respectul... şi că prietenia şi iubirea sunt alegerile mele.
Mi-am pierdut răbdarea şi toleranţa faţă de cei care vorbesc prea mult, deşi cunosc prea puţin, care critică mereu, care sunt mereu nemulţumiţi, care sunt aroganţi, cinici şi răutăcioşi.
Mi-am pierdut răbdarea şi toleranţa faţă de cei care nu pot accepta că fiecare om are dreptul să aleagă cine este, cum trăieşte şi pe cine să iubească.
Mi-am pierdut răbdarea şi toleranţa faţă de cei care trăiesc cu impresia că ştiu mai bine decât mine care-mi sunt limitele şi ce merit.
Mi-am pierdut răbdarea şi toleranţa faţă de cei indecişi, care azi mă iubesc şi mâine mă detestă, cu care trebuie să îmi controlez fiecare gest şi fiecare cuvânt, de teamă că-i pot pierde de îndată ce nu le fac pe plac.
Mi-am pierdut răbdarea şi toleranţa faţă de vânătorii de greşeli, faţă de cei care defilează cu principii morale închipuite, care se erijează în judecători morali imaculaţi şi condamnă, desfiinţează şi execută pe oricine nu este pe placul lor.
Mi-am pierdut răbdarea şi toleranţa faţă de cei care flecăresc inutil, pentru care singurele subiecte de discuţie sunt bârfele, ei neavând niciodată ceva constructiv de spus; de la ei nu învăţ nimic bun şi după o discuţie cu ei rămân cu senzaţia că mi-am pierdut timpul şi m-am încarcăt negativ.
Mi-am pierdut răbdarea şi toleranţa faţă de infatuaţi, de pseudointelectuali, de cei care se erijează în judecători supremi, cu sarcina de a decide pentru toată lumea ce este bun sau rău, urât sau frumos.
Mi-am pierdut răbdarea şi toleranţa faţă de cei care se aşteaptă să le cânt în strună şi să le perii orgoliile.
Mi-am pierdut definitiv răbdarea şi toleranţa faţă de oamenii ieftini, cu preocupări ieftine şi cu minţi înguste.

De acum înainte vă rog să nu mai contaţi pe mine pentru meschinăriile voastre. Timpul meu este prea preţios pentru a mi-l irosi cu lucruri şi cu persoane mărunte.


Fragment din Cartea Insomnii

Irina Binder - Insomnii